Nu e nevoie să schimbăm lumea; este suficient doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Lumea este doar ceea ce vrei tu să vezi că este.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Atunci când te erijezi în apărătorul celorlalți spunând că ei nu știu nimic și că îi prostești, este o manifestare subtilă a unui ego foarte puternic. Pentru că, de fapt, tu îi consideri proști și neajutorați.
Oamenii știu foarte bine ce li se potrivește și ce nu, ce înțeleg și ce nu, ce pot și ce nu pot, și nu au nevoie de părerea ta, de a-i reprezenta, de a fi purtătorul lor de cuvinte.
Oamenii citesc și ascultă până la capăt doar ceea ce este la nivelul lor de înțelegere; altfel trec mai departe.
Doar ego-urile puternice au nevoia de a murdări cu dejecții (rahaturi) verbale pe oricine fără să se informeze, să citească sau să asculte ceea ce condamnă.
Acești oameni și ego-urile lor puternice au nevoie de compasiunea și iubirea noastră, pentru a se ridica din întunericul ignoranței și din limitarea auto-impusă.
Omule, lasă-ți semenii să își facă propriile greșeli, să se convingă singuri, altfel nu vor învăța.
Drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Spre iadul propriu.
Fii ce vrei tu, dar lasă-i pe ceilalți pe drumul lor, cu viteza lor. Știu ei mai bine ce li se potrivește.
Binețe, OM înțelept!
Edith Kadar
Arad, 15 august 2018
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
M-ar interesa părerea ta; fără jigniri sau comentarii injurioase, că suntem maturi. Mulțumesc.