Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Zona de confort a vieții este acea parte în care nu ne simțim deloc bine, dar pe care nu ne grăbim să o părăsim, găsindu-ne chiar motive să amânăm sau să dăm vina pe alții.
Deși cuvântul „confort” are o conotație pozitivă, în acest caz vorbim despre acea zonă, acele comportamente, care nu numai că nu ne ajută să obținem bunăstarea, dar ne și blochează și ne poate duce la autodistrugere.
Fie că este o relație toxică din care nu reușim să ieșim, fie incapacitatea de a ne reveni după o relație terminată neplăcut, sau un loc de muncă ce ne face nefericiți, nu reușim să ne revenim la acel stil de viață care ne ținea zâmbetul „agățat” de buze.
Și totuși, în ciuda faptului că suntem blocați în propria neputință, de (prea) multe ori nu facem nimic să schimbăm ceva, orice, pentru a ne elibera de blocajul pe care l-am acceptat și de care suntem atașați confortabil.
Se spune că în zona de confort nimic nu crește și nu se dezvoltă.
Oare de ce alegem să rămânem acolo unde doar nefericirea, nemulțumirea și neîmplinirea sunt suverane?
Este schimbarea într-adevăr atât de deranjantă încât alegem confortul suferinței? DA! De cele mai multe ori alegem răul cunoscut, cum se zice, în locul unui iluzoriu mai bine.
Mai multe despre acest subiect te invit să afli urmărind acest videoclip pe care l-am filmat pentru tine.
Mulțumesc.
Binețe, dragă OM!
dr. Edith Kadar
Arad, 12 martie 2017
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Buna,
RăspundețiȘtergereSunt Simon Ciprian si cam de un an va urmaresc articolele. E primul lucru pe care il fac inainte sa ma apuc de treaba, drept pentru care va multumesc.
Tot cam de un an vreau sa divortez. Nu am curajul sa ies din zona de confort a suferintei continue.
Singurul motiv de care ma agat pentru a nu face pasul sunt copiii. Probabil ati mai auzit acest lucru.
Pur si simplu, sunt blocat in aceasta zona din acest motiv. Mi-e frica.
Ma incurajez zicandu-mi ca intr-o zi imi voi face curaj.
Cu drag,
Ciprian