ESENȚA VIEȚII ȘI TREZIREA ÎN CONȘTIINȚĂ

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Sursa: internet

„TU NU AI UN SUFLET. TU EȘTI UN SUFLET. TU AI UN CORP”

Aceste cuvinte aparțin scriitorului C.S.Lewis, autorul „Cronicilor din Narnia”.

Este o afirmație cât se poate de simplă, dar care conține esența noastră, a existenței noastre aici și acum.

Degeaba spunem „am un suflet”; e ca și cum am vorbi despre ceva ce ni s-a dat temporar pentru a ne ajuta. Adevărul este că noi SUNTEM sufletul „îmbrăcat” în „haina” corpului fizic.

El, sufletul, este veșnic și constituie matricea noastră, cea după care suntem construiți și după care ființăm.

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să povestim puțin despre un subiect complex: esența noastră, esența vieții. 

Știu că este un subiect sensibil, și poate fi înțeles cu adevărat doar de către cei ce încep să se trezească în conștiință. 

Chiar dacă nu știi nimic despre asta, dar vrei să afli, nu îți fă probleme, vei înțelege cu sufletul. 

Celor care vor trezire în conștiință prin ego, le urez baftă și îi rog să nu își posteze părerea fără să citească materialul.

Nu trebuie să mă crezi: sufletul (și nu mintea) îți va „șopti” adevărul lui. Ai încredere și ascultă-l!

Am tot auzit discutându-se despre esența vieții și esența umană.

Dar, oare, cât de bine cunoaștem și înțelegem cu adevărat aceste noțiuni?

De câte ori nu ne-am întrebat „Cine sunt eu și ce caut în viața mea”? Dar, de prea multe ori am amânat răspunsul, din lene, comoditate, teama de a nu supăra pe cineva sau pe acea divinitate care ni s-a spus că ar fi supărăcioasă dacă nu doar credem orbește, dar mai și cercetăm.

Dar, pentru a afla cine SUNT eu cu adevărat, cred că ar trebui, mai întâi, să știu cine și ce NU SUNT:

1.- NU SUNT CORPUL FIZIC

Acesta este doar forma pe care am luat-o pentru a „îmbrăca” sufletul, esența mea.

2.- NU SUNT CONVINGERILE MELE

Acelea sunt doar impresii, păreri și o seamă de teorii care mă ajută să știu dacă sunt pe calea mea sau am luat-o razna pe arătura superficialității.

3.- NU SUNT ROLURILE PE CARE LE JOC ÎN FIECARE ZI

Soț sau soție, fiu sau fiică, mamă sau tată, frate sau soră, coleg sau prieten, vecin, dușman, șofer, pieton, etc., sunt doar niște roluri pe care le joc în această viață, și care mă ajută să mă cunosc, să mă desăvârșesc, să mă corectez, să învăț, să evoluez și să mă trezesc la adevărata viață.

4.- NU SUNT MUNCA MEA ȘI NICI FUNCȚIILE PE CARE LE DEȚIN

Acelea mă ajută să capăt abilitățile necesare pentru a-mi procura banii pentru a mă întreține.

5.- NU SUNT IMAGINEA PE CARE O AFIȘEZ ÎN SOCIETATE

Aceea este doar reflexia în oglindă a mulțumirilor sau nemulțumirilor celorlalți, rămase nerezolvate la mine.

-Nu sunt greutatea pe care o am. Am o greutate în viața asta, dar nu sunt o greutate nici pentru mine nici pentru alții.

-Nu sunt bijuteriile pe care le port.

-Nu sunt parfumurile, oja sau fardurile pe care le folosesc.

-Nu sunt hainele pe care le port.

Toate acestea mă ajută, doar, să mă evaluez în proprii mei ochi: cu cât sunt mai devalorizat(ă), mai neînsemnat(ă) în ochii mei, cu atât mai multe semne și însemnări simt nevoia să port și să expun.

Neînsemnătatea în proprii mei ochi cere multe însemnări pe corp: bijuterii, tatuaje, piercinguri, culori țipătoare după atenție.

6.- NU SUNT OBIECTELE CARE MĂ ÎNCONJOARĂ

Ele doar îmi servesc, îmi sunt utile, pentru a-mi face viața mai ușoară, nu sunt sclavul lor.

7.- NU SUNT PROPRIETĂȚILE ȘI BUNURILE MELE

Acelea îmi servesc pentru a avea unde să locuiesc și de unde să îmi culeg roade pentru trai.

8.- NU SUNT NICI SĂRĂCIA, DAR NICI LUXUL ÎN CARE TRĂIESC

Acelea sunt doar indicatoare ale valorii pe care o am în proprii mei ochi.

9.- NU SUNT OPINIILE MELE

Acelea reflectă doar gradul de educație și de înțelegere la care am ajuns.

10.- NU SUNT EMOȚIILE MELE

Acelea au doar rolul de a mă ghida în viață pe drumul creșterii și dezvoltării ca om.

11.- NU SUNT CEEA CE SE SPUNE DESPRE MINE

Acelea sunt doar păreri ale celor ce nu vor sau nu au timp să se ocupe de ei înșiși.

12.- NU SUNT CREDINȚA MEA

Aceea are doar rolul de a mă ghida pe calea regăsirii mele, a regăsirii de mine.

13.- NU SUNT CEEA CE VĂD, CEEA CE AUD, CE SIMT, CE MIROS ȘI CE GUST

Organele de simț sunt ca o busolă ce mă ajută să mă orientez spre ceea ce îmi aduce liniștea.

14.- NU SUNT DORINȚELE MELE, NICI TOANELE MELE DE MOMENT.

- Nu sunt victima ce apare din când în când.

- Nu sunt orgoliul meu, nici mândria, nici ego-ul meu.

Toate acestea sunt doar manifestări de moment, menite să mă ajute să mă cunosc și să mă înțeleg mai bine.

15.- NU SUNT REȚELELE DE SOCIALIZARE UNDE M-AM ÎNSCRIS

Acelea sunt doar mijloace de comunicare ce permit răspândirea informației cu viteza luminii.

16.- NU SUNT CEEA CE AFIRM CĂ SUNT CU MÂNDRIE, EMFAZĂ ȘI LĂUDĂROȘENIE

Cu cât strig mai tare și susțin mai mult că sunt ceva sau cineva, cu atât nu cred acel lucru și vreau să mă conving singur(ă) că așa e prin declarații și declamații de lozinci.

17.- NU SUNT CEEA CE SOCIETATEA ÎMI SPUNE CĂ AR TREBUI SĂ FIU PENTRU A MĂ ACCEPTA

Acelea sunt doar condiții izvorâte din frustrare și complexe de inferioritate, mascate sub aspectul de bunăvoință tolerantă și acceptare amabilă.

18.- NU SUNT CEEA CE ÎNCEARCĂ SĂ MĂ CONVINGĂ ȘCOALA, FAMILIA, POLITICA, BISERICA, OPINIILE CIVICE ȘI CURENTELE IDEOLOGICE SĂ FIU.

Acelea sunt doar teorii izvorâte din minți lipsite de practică.

19.- NU SUNT CEEA CE SPUN CĂ SUNT, CI CEEA CE SIMT CĂ SUNT

Iar aceasta este o taină pe care doar eu trebuie să o cunosc.

20.- NU SUNT NIMIC ALTCEVA DECÂT CEEA CE SUNT! 

EU SUNT CEEA CE SUNT, INDIFERENT DE PĂREREA CELORLALȚI!

Sursa: internet

Toate cele enumerate până acum sunt doar imagini, forme tranzitorii ce ar trebui să fie doar indici ai felului în care „umblăm” prin viață.

Din păcate, de prea multe ori oamenii se identifică cu aceste forme efemere, transformându-le în viața însăși, ridicându-le la rang de certitudini, dându-le forța de a guverna viața și înscăunându-le pe tronul stăpânului absolut a ceea ce devin încet, încet.

Dar, atunci cine și ce suntem?

Suntem LUMINĂ DIVINĂ, acel duh sfânt, care coboară într-un corp de carne - lutul - despre care ni s-a spus, și care trăiește aici vremelnic cu scopul de a se manifesta și la acest nivel carnal.

SUNTEM DUMNEZEIREA MANIFESTATĂ ÎN PLAN MATERIAL.

Când coborâm în materie, uităm cine suntem și de unde venim datorită diferenței mari de vibrație: lumina divină coboară în „întunericul” materiei, străduindu-se să răzbată și să aducă strălucirea aici, pe Pământ.

Lumina, SPIRITUL, coboară și își creează un „instrument” de legătură cu emoțiile, numit SUFLET.

Sufletul reamintește omului ce are de făcut, care a fost menirea pe care a ales-o și a acceptat-o înainte de coborârea în materie.

Copiii știu foarte clar cine sunt și ce au de făcut deoarece emoțiile lor sunt pure, nepervertite.

Frica, ura, furia, dezamăgirea, intoleranța și alte emoții negative sunt „implantate” cu sprijinul adulților, celor (cică) atotcunoscători.

Copiii sunt puri până ce oamenii (așa zis) maturi vin și le explică „suav” că e o prostie ceea ce spun, ce văd și ce simt, transformându-i în cópiile lor fidele de nemulțumire și de închistare, date de uitarea de sine.

Copiii își atenuează treptat lumina iubirii necondiționate cu care au venit, devenind cópiile ieftine ale frustrării și neîmplinirii adulților.

Și astfel, condiționați în permanență de părinți, școală, religie și societate, copiii își diminuează treptat lumina cu care au venit înzestrați, făcând loc stratului gros de pâclă al fricilor, ignoranței și necunoașterii.

Sursa: internet

Sufletul încearcă să reamintească menirea lui, dar de (prea) multe ori este înăbușit de întunericul concretizat în ego.

Odată cu vârsta, lumina divină slăbește, ajungând la mulți să devină doar o pâlpâire slabă. Atunci, pentru că sufletul nu poate fi redus la tăcere, strigătele lui sunt confundate sau greșit înțelese, oamenii înlocuind iubirea, pacea, armonia, liniștea, cu „gălăgia” obiectelor, a lucrurilor, a formei lipsite de fond.

Iubirea va fi confundată cu nevoia, și va fi, astfel, vânată, cerșită, cerută cu hotărâre de la cei din jur.

Pacea se vrea obținută prin război și violență.

Armonia este condiționată prin haos, iar liniștea sufletească a ajuns doar o noțiune teoretică „fluturată” la o cafea de vorbă cu iz spiritual.

Dar, îți reamintesc, sufletul nu poate fi redus la tăcere.

Ego-ul este gălăgios, dar sufletul nu tace. Și, în încercarea lui de a reaminti omului cine este el, ce este și care îi este menirea, provoacă crize profunde fie la nivel fizic - prin boli - fie psihic, prin depresii sau/și psihoze, acestea având doar rolul de a scoate omul în afara minciunii și a iluziei ego-ului.

Unii dintre oameni nu se opresc nici atunci, considerând boala ca fiind o pedeapsă cruntă dată de un dumnezeu nemilos și răzbunător. Desigur, în acest caz finalul este, din păcate, previzibil: MOARTEA.

Atunci când oamenii înțeleg simptomele și se opresc din cursa nebună a vieții superficiale pentru a pune întrebări și a afla răspunsuri, sufletul se bucură, orientându-i și îndrumându-i spre locurile, persoanele și situațiile care îi pot ajuta.

Și astfel, lumina cunoașterii reapare, întărindu-se ca intensitate și risipind ceața ignoranței.

Atunci apar și rupturile în relații, deoarece o persoană trezită nu mai poate merge alături de o persoană adormită. Lumina este văzută de cei ce o ignoră drept un pericol, considerându-i pe cei treziți drept ciudați, nebuni, cu capul razna.

Tot atunci apar marile schimbări: loc de muncă, status familial (despărțiri, divorțuri), anturaj, etc. Dacă partenerii nu evoluează împreună, legătura se rupe, indiferent dacă cei doi acceptă sau nu acest lucru.

Pe măsură ce omul caută lumina cunoașterii ce există deja în fiecare și nu este dată de altcineva, va întâlni în cale tot felul de „ispite”, imagini false a ceea ce își doresc cu adevărat: informații false, profeți și maeștri falși, prieteni „binevoitori” care descurajează în permanență, toate acestea având rolul de a ajuta omul să discearnă realitatea de iluzie, binele de rău, adevărul de fals.

Sursa: internet

Fiecare alegere corectă este urmată de un salt extraordinar în ceea ce se numește CONȘTIINȚĂ.

Fiecare pas înlătură, puțin câte puțin, ceața pusă pe ochii cunoașterii, iar omul începe să înțeleagă și să realizeze iluzia și minciuna în care a trăit până atunci.

Desigur, calea e grea, e anevoioasă; mulți abandonează după primii pași, alții mai târziu, comoditatea și iluzia reușitei fiind mai puternice.

Și atunci apare, din nou, boala.

Boala este doar mesajul că omul nu face bine ceea ce face, și că s-a abătut de la calea pe care a ales-o înainte de coborârea în materie.

Cu cât o persoană este mai hotărâtă să meargă spre lumină, cu atât încercările devin mai puternice.

E testată determinarea, voința și încrederea în ea însăși și în mesajele trimise de suflet.

Pe drumul spre lumină mulți pornesc, dar puțini ajung. Și împuținându-se pe parcurs, oamenii în lumină vor ajunge să fie singuri, doar în tovărășia lor și a credinței care îi animă.

Și acolo sunt oameni care se opresc din drum, neputând duce mai departe povara singurătății și a solitudinii căutătorului de și în lumină.

Cei care ajung să facă pace cu fricile, furiile, nemulțumirile din ei (manifestate prin oameni și situații incomode apărute în cale), vor deveni conștienți de esența lor, de conștiința ce se dezmorțește încet și ocupă locul ignoranței. 

CONȘTIENȚA CONȘTIINȚEI.

O persoană trezită știe cine este și nu mai pleacă urechea la păreri emise de oameni, curente, sisteme, teorii pompoase.

Iar atunci când se trezește, omul ȘTIE că este PARTE DIN DUMNEZEU, DIN LUMINA LUI VENITĂ SĂ SE MANIFESTE VREMELNIC ÎNTR-UN CORP MATERIAL.

Cel trezit este în armonie cu el însuși, cu Universul, cu legile care îl guvernează, cu conștiința universală.

Și pentru că ȘTIE și are credință în ceea ce știe, va fi hulit de umblătorii prin întunericul ignoranței, cei care au abandonat drumul trezirii, sau care nici măcar nu s-au încumetat să pornească, găsindu-și scuze de victimă.

Un om trezit ȘTIE că e parte din Dumnezeu, că trupul e biserica lui și că sufletul e vocea prin care comunică cu sferele divine.

O persoană trează în conștiință știe asta și nu simte nevoia să se împăuneze spunând în dreapta și în stânga cât de evoluat este.

Când ești conștient de conștiința divină ce te animă, mintea și ego-ul tac, și se așterne liniștea, pacea și armonia în viață, în fiecare celulă a corpului.

Până și fizicul începe să manifeste energia divină, iar bolile dispar și corpul își oprește procesul de îmbătrânire și de degradare. Apare vindecarea, și omul, parcă, întinerește.

Atât timp cât poți manifesta lumina și conștiința divină în corpul fizic, moartea nu își are sensul.

Mulți pornesc, puțini, foarte puțini ajung.

Sursa: internet

Un om trezit atrage - prin lumina pe care o manifestă - oameni care caută și ei, ajutându-i să-și găsească drumul optim pentru ei. 

Armonia se extinde ca o rețea prin care  circulă nestingherite iubirea, pacea și liniștea sufletească.

Dumnezeu a vrut să învețe tot ce este de învățat și să manifeste toate emoțiile și trăirile pe care le-a creat. Și pentru a învăța cât mai mult, s-a multiplicat și a trimis pe Pământ câte o parte din el numită  OM.

OMULE, tu ești lumină divină, parte din Dumnezeu, care știi, deci, tot ce știe el, indiferent ce îți vor spune cei ce au ales comoditatea stagnării și călduțul ignoranței.

Știi și simți asta, dar frica de iadul promis (de oameni, nu de divinitate) te împiedică să vezi evidența.

Și dacă ești parte din Dumnezeu, de ce te mulțumești cu puținul dat de teorii, cutume, idei și ideologii create de oameni?

Poți fi nelimitat, de ce alegi limitele?

Poți fi lumină, de ce alegi întunericul ignoranței?

Poți fi iubire, de ce alegi frica?

Poți fi divinitate, de ce alegi focul iadului?

TU EȘTI CEEA CE EȘTI!

Ești mulțumit(ă)? 

Ești fericit(ă)? 

Ești liniștit(ă) în conștiință?

EȘTI CEEA CE EȘTI! 

FII CEEA CE EȘTI! 

MANIFESTĂ CEEA CE EȘTI!

NAMASTE, OM! (Lumina din mine salută lumina din tine!)

Sursa: internet

dr. Edith Kadar 

Arad, 05 februarie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/02/esenta-vietii-si-trezirea-in-constiinta.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.