LUNA PLINĂ A CRĂCIUNULUI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

În fiecare lună calendaristică, Luna, sau astrul nopții, sau Selena, își face dansul în jurul Pământului, trecând prin toate fazele ei.

Despre Luna Plină sau Luna Nouă am auzit cu toții.

Dar în decembrie 2015, Luna Plină are o particularitate aparte.

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să-mi fii alături pentru o poveste specială. 

Fă-te comod(ă), ia-ți un ceai cald, și hai să începem. Nu uita să pornești muzica.

                           

Cu toții știm sau am învățat câte ceva despre Lună și fazele ei cele mai importante, Luna Plină și Luna Nouă.

Mișcarea de revoluție a astrului nopții în jurul planetei noastre, Terra, durează aproximativ 29,5 zile, ceea ce înseamnă că atât îi trebuie Lunii pentru a reveni în același punct de plecare.

Atunci când, în dansul ei, Luna se interpune între Soare și Pământ, vorbim despre faza de LUNĂ NOUĂ. Atunci, satelitul planetei noastre nu poate fi văzut noaptea, ci doar ziua.

Când Pământul se interpune între astrul zilei și cel al nopții, vorbim despre faza de LUNĂ PLINĂ.

Eclipsele de lună au loc doar în faza de Lună Plină și se petrec aproximativ de două ori în fiecare an.

Eclipsa de soare estre precedată sau urmată la 2 săptămâni de o eclipsă de Lună.

Acestea sunt, în mare, câteva informații generale care te pot ajuta să înțelegi cele ce urmează.

Deci, în fiecare lună calendaristică avem și Lună Nouă și Lună Plină.

Că Luna are efecte asupra sănătății fizice, psihice, emoționale și spirituale, s-a observat încă din vremea babilonienilor, iar cercetările făcute de oamenii de știință în ultimele decenii au confirmat ceea ce se bănuia.

Se cunoaște foarte bine efectul Lunii asupra apelor mărilor și oceanelor, generându-se, astfel, mareea cu flux și reflux (creșterea și scăderea nivelului apei).

Aceste informații sunt vitale pentru cei care lucrează în domeniul navigației, și pot fi calculate foarte exact în funcție de zonele de pe glob și de fazele Lunii.

De ce vorbesc despre asta?

Deoarece la naștere corpul uman este alcătuit în proporție de 75% din apă, ajungând ca la maturitate să scadă la 55-60%.

Dacă apa mărilor și a oceanelor este influențată de fazele Lunii, de ce nu s-ar întâmpla același lucru cu apa din organe și din corpul nostru fizic?

Cea mai mare parte a apei nu se află în sânge, ci în interiorul celulelor.

Cele mai hidratate organe sunt rinichii, inima, plămânii și creierul, acestea fiind, deci, și cele mai sensibile și mai expuse efectului astrului nopții.

Se poate înțelege ușor de ce sănătatea și comportamentul nostru pot suferi modificări de-a lungul unei luni calendaristice. Explicația este dată de dinamica apei în interiorul celulelor, de „mareea” internă, de intrarea și ieșirea ei, ceea ce afectează schimbul ionic de substanțe nutritive.

Cu alte cuvinte, în anumite momente, comenzile sunt puțin încurcate, unele organe primesc mai mult, altele mai puțin decât au nevoie, ceea ce explică stările ciudate și schimbătoare. Pentru unii ele sunt imperceptibile, în timp ce pentru alții, mai sensibili, sunt neplăcute.

Tot aici amintesc ciclul menstrual lunar la femei, însoțit de o anumită sensibilitate și irascibilitate la nivel emoțional (deși, în ultimii ani s-a constatat prezența acelorași simptome și la bărbați :D )

În fiecare lună calendaristică avem, deci, o fază de Lună Plină și una de Lună Nouă.

Decembrie 2015 este puțin mai specială din acest punct de vedere.

Dacă faza de Lună Nouă a avut loc în ziua de 11, Luna Plină în decembrie 2015 coincide cu ziua celebrării nașterii pruncului Iisus.

Luna Plină din ziua de Crăciun mai poartă numele de LUNĂ RECE sau LUNA NOPȚII LUNGI, făcând referire la recentul Solstițiu de iarnă din 22 decembrie, când a fost cea mai lungă noapte și cea mai scurtă zi lumină din an. (https://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2015/12/solstitiul-de-iarna-renasterea-pasarii.html).

Ultima dată, Luna Plină s-a suprapus cu Crăciunul în anul 1977, iar următorul astfel de eveniment va mai avea loc peste 19 ani, adică în 2034.

Luna Plină are denumiri diferite în fiecare lună calendaristică.

Dacă în noiembrie se numește Luna Castorului, iar în ianuarie va fi Luna Lupului, în decembrie poartă numele de Lună Rece, ca reamintire a faptului că, în emisfera nordică, Soarele se află la cea mai mare distanță față de Pământ.

Simbolic, Luna Rece poate sugera găsirea altor surse pentru „încălzirea” spiritului, pentru alintarea sufletului folosind temperaturile înalte ale iubirii adevărate.

Dacă momentul Solstițiului de iarnă deschide calea oportunităților de schimbare, Luna Plină în ziua de Crăciun subliniază necesitatea regăsirii de sine prin reîntregirea noastră, prin recuperarea bucăților de suflet pe care le-am rătăcit sau le-am cedat de bună voie de-a lungul vieții.

Cercul perfect al Lunii Pline reamintește de întregul care suntem sau ar trebui să fim și de ÎNTREGUL din care facem parte.

Orice boală provine dintr-un suflet schilodit și un spirit uitat sau ignorat, efecte ale materializării excesive a vieții noastre.

Momentul Crăciunului, aflat în imediata apropiere de cel al Solstițiului, deschide larg porțile transformării personale și a transcenderii conștiinței umane.

Luna Plină aduce un plus de energie pentru a redeveni ceea ce am fost dintotdeauna și suntem: un întreg dintr-un ÎNTREG, Universul.

Sau putem considera toate aceste momente doar invenții ale celor cu capul în nori, și să profităm din plin de sărbători pentru a ne îndopa cu mâncare și băutură în exces, povestind apoi tuturor cât de evlavioși și credincioși suntem, iar celor de la spitalul de urgențe că nu am mâncat mai nimic.

Mâncare și băutură poți găsi în fiecare zi. Nu te ghiftuiești doar de sărbători, atunci doar nu o mai faci pe ascuns.

Alegerile în viață ne aparțin.

Noi alegem ce este mai important, dacă punem corpul mai presus de suflet, impulsul de moment mai presus de înțelepciune și vom opta pentru ce vom face în viitor.

Doar că asemenea „aglomerare” de momente catalizatoare pentru devenirea noastră și trezirea conștiinței sunt prea rare pentru a fi ignorate.

SOLSTIȚIUL DE IARNĂ + LUNA PLINĂ + CRĂCIUN

Profită și stai în liniște.

Roagă-te așa cum știi, dar fă-o din suflet nu din gură, în timp ce gândurile zboară în altă parte.

Încearcă să meditezi.

Ascultă muzica ce-ți place, citește ce vrei și fă-ți programul după cum îți dictează sufletul tău, nu voința altora.
Poți asculta sau reasculta chiar muzica pe care am atașat-o acestui material, fiind extraordinară pentru a-ți goli mintea de gălăgie.

În fond, despre tine este vorba, despre trăirile și principiile tale și nu ale altora.

Fă ce-ți place.

Plimbă-te, joacă-te și gândește-te la tine, cel/cea din viitor care este așa cum te vrei, cum te-ai visat. Dacă nu știi cum vrei să ajungi, cum crezi că vei reuși?

Vorbește cu tine, cel/cea din trecut și spune cele 4 formule magice:

„IARTĂ-MĂ pentru tot, pentru că nu te-am iubit, pentru că nu am crezut în tine, pentru că nu te-am apărat atunci când alții te-au atacat.

ÎȚI MULȚUMESC că m-ai adus până aici, pentru că fără acest trecut nu aș fi putut ajunge în acest moment al vieții mele.

TE IUBESC pentru ce ești

TE ELIBEREZ de frici, furii, frustrări”.

Poți spune asta în sinea ta până ce vei obține liniștea.

Îți pot povesti ce îmi spun mie când mă relaxez, când meditez.

Următorul text îmi aparține, nu l-am luat de nicăieri, ci l-am conceput pentru mine. Dacă te ajută, bine, dacă nu, concepe-ți tu unul.

„Eu sunt acum și aici. 
Nimic din trecutul meu nu mă mai reprezintă. 
Trăiesc în prezent, mă bucur și savurez orice moment petrecut cu mine însămi deoarece pot să mă observ, pot să mă înțeleg, pot să schimb ceea ce nu mă ajută și nu-mi mai folosește.

Nimeni nu poate face nimic în locul meu, și tot ceea ce sunt este rezultatul hotărârilor mele.

Mă accept așa cum sunt pentru că în fiecare moment al vieții sunt cea mai optimă variantă a mea.

Mulțumesc Universului pentru oportunități, Divinității pentru putere și mie pentru voință.

Totul stă în puterea mea pentru a (re)deveni ceea ce sunt eu, de fapt, în esență. Nu pot fi altceva decât ceea ce sunt!

Eu sunt ceea ce sunt! Eu sunt ceea ce sunt! Eu sunt ceea ce sunt!

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!”

Tu poți face ce vrei. Depinde ce destinație alegi pentru viața ta.

Hotărăște-te. Momentul e acum, iar ușile ți s-au deschis.

Să ai un Crăciun plin de liniște sufletească, de înțelepciune, de iubire și de încredere în tine însuți/însăți!

Binețe îți spun, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar 

Arad, 24 decembrie 2015

P.S. Am aruncat un ochi aici pentru a-ți da informații corecte:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Maree

http://www.descopera.ro/dnews/11724903-ne-nastem-apa-si-murim-pamant-la-nastere-corpul-uman-contine-75-apa

http://www.moonconnection.com/full-moon-names.phtml

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

Niciun fragment nu poate fi scos din text.

Prezentul articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/12/luna-plina-craciunului.html)

Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

VERBELE FIINȚĂRII NOASTRE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *

A fi tu însuți este cel mai greu lucru; pentru că presupune să știi cine trebuie să fii, care este calea pe care o ai de urmat și ce metode rezonează cu devenirea ta.

A exista, a supraviețui, a fi - trei verbe care te pot descrie. Dar, oare, care te definește?

EXIȘTI deoarece părinții tăi au avut nevoie de o copie mult îmbunătățită a lor, care să știe să-și folosească abilitățile dobândite în alt mod decât ei, mai eficient, mai constructiv. Existența ta îmbracă fiecare moment cu trăirile și experiențele pe care le ai.

SUPRAVIEȚUIEȘTI atunci când îți duci traiul de la o zi la alta, convins(ă) fiind că nimic bun nu-ți mai poate aduce viața. Supraviețuiești lipsei de bucurie, încrâncenărilor, încăpățânărilor. Știi că supraviețuiești atunci când afirmi cu tărie că ziua de mâine nu-ți mai poate aduce nimic nou, că ești prea bătrân(ă) să mai trăiești bucurii.

EȘTI în momentul în care fiecare minut capătă consistență și formă, atunci când știi cine ești și cât valorezi. Atunci verbul „a fi” este însoțit de adjective: ești vesel, frumos, curios, liniștit, împlinit, fremătând a viață.

Existența este o condiție pentru a fi și a supraviețui. 

Exiști pentru a afla cine ești; altfel supraviețuiești un timp, apoi pleci pentru a te reîntoarce iar și a te reîntâlni cu tine, cu esența ta, cu menirea ta, cu drumul tău spre devenire.

Alege să ieși din modul „supraviețuire” pentru a fi tu cu adevărat, și a da existenței un sens.

Exiști. Dar ești sau doar supraviețuiești?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 17 decembrie 2015

            *    *    *    *    *    *    *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.

Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.  

Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

CUVÂNT versus INTENȚIE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *    * 

Cuvântul este rostit cu o intenție.

Fie vrei să transmiți ceva, să exprimi sau să ceri, cuvântul este instrumentul direct, practic, de comunicare cu cei din jur.

Dacă între cuvânt și intenție există o armonie, se creează o comunicare deschisă, lejeră, relaxantă.

Dacă, în schimb, ceea ce se spune este mult diferit de intenția cu care s-a creat și rostit cuvântul, apar blocaje în comunicare, conflictele.

Poți spune cuiva cuvinte frumoase, dar cu intenția de a manipula. 

Poți face complimente „izvorâte” din ură, ranchiună, pură răutate. Tot din aceleași intenții sau din frică poți rosti neadevăruri; multe și mari.

De exemplu, poți ascunde sentimentele frumoase din frica de a fi respins(ă) sau poți ascunde sentimente profunde de ură din furia trădării.

Dacă tot ceea ce vrei este să minți și să manipulezi, cuvintele pompoase nu pot acoperi intenția. 

Pentru că auditoriul reacționează la intenție, la ce e în spatele cuvintelor, nu la vorbele rostite.

Nu te mai mira dacă cei din jur reacționează la ceea ce spui, chiar dacă ai rostit lucruri (aparent) plăcute.

Verifică-ți intenția pentru că ea îți dă tonul vocii ce exprimă cuvintele, tonul „culorii” vorbelor rostite în orice împrejurare.

Așa măcar mai faci încă un pas pentru a te cunoaște pe tine.

Așa vei deveni atent(ă) la tine. Dacă vrei!

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 09 decembrie 2015

FRICA DE MOARTE ÎMPIEDICĂ VIAȚA

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *

Ai observat că avem atât de multe frici încât acestea ne ocupă fiecare moment al vieții, fiecare respirație, fiecare locușor al celei mai profunde celulă a noastră?

Cea mai mare frică este cea de moarte. 

Indiferent că este vorba despre o amenințare directă, vizibilă, sau că este doar în imaginația noastră, frica de moarte, de extincție, de dispariție ca individ, distorsionează realitatea de zi cu zi, creând un viitor din ce în ce mai sumbru, mai lipsit de speranță, mai tern, mai limitativ.

Fiecare înțelege altceva prin frica de moarte.
Pentru unii, orice simptom, cât de mic, înseamnă vizită din partea celei cu coasa; pentru alții, auzul unui anumit diagnostic face legătura directă cu magazinul de pompe funebre. Unii consideră că a nu avea bani, a nu putea să-și plătească dările atunci când ei vor, activează o frică de moarte în viața lor.

Avem și expresii foarte plastice care exemplifică acest tip de teamă: „dacă nu reușesc să fac... o să mor!”; sau „să mor eu dacă nu voi....”; sau „acela/aia moare să afle adevărul, dar nu i-l spun, așa, de-al dracu'!”

Fără să ne dăm seama, cu sau fără voia noastră, frica de moarte devine un partener tăcut în viața și traiul nostru.
Chiar îi face din ce în ce mai mult loc, eliberând spațiu ocupat de viața, bucuriile și liniștea noastră sufletească.

Din prea multă frică de moarte ajungem să ne fie teamă să trăim.

Doar că frica de moarte este o plăsmuire a minții noastre. Știai asta, nu?

Deci, o plăsmuire, o himeră, poate să împiedice viața.

Interesant paradox!
Interesantă părere avem despre miliardele de ani de evoluție!

Și mai credem că le știm pe toate, nu?

Binețe, dragă cititorule!

Și, după ce ai citit cele de mai sus, mai ai la dispoziție 5 minute pentru a te lăsa purtat de...vântul eliberării de orice frici? (Vangelis - Will Of The Wind, din albumul Direct)

 dr. Edith Kadar
Arad, 02 decembrie 2015

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/01/jocul-de-omulatunci-cand-si-planetele.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

CE SPUI ATUNCI CÂND VORBEȘTI?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *

Cuvintele sunt cărămizile comunicării, indiferent dacă în scris sau în vorbire.

Dar, e o mare deosebire între A VORBI, A SPUNE, A COMUNICA și ÎNȘIRA CUVINTE; deși sinonime în aparență, ca verbe, ca acțiune, diferă mult ca intenție.

A VORBI este actul de a înșirui cuvinte într-o anumită ordine, utilizând corzile vocale din laringe.
A SPUNE este verbul care împletește vorbirea cu intenția de a transmite ceva.
A COMUNICA încarcă cu suflet vorbirea cu intenție, spunerea.
A ÎNȘIRA CUVINTE reflectă vorbirea fără intenție, spunerea fără suflet, și se produce din automatismul minții de a nu tăcea.

Când vrem să transmitem ceva, VORBIM.
Când avem și mesaj și intenție, SPUNEM ceva.
Când ceea ce spunem și cui spunem sunt importante sufletului nostru, COMUNICĂM, ne deschidem celuilalt.
Iar când simțim că trebuie să vorbim doar pentru a nu tăcea, să spunem din larma minții, când nu ne interesează ce și dacă celălalt mai și răspunde, facem conversație goală de intenție, mesaj și suflet, adică ÎNȘIRĂM CUVINTE.

VORBEȘTE pentru a SPUNE ceva, COMUNICĂ pentru a asculta, nu ÎNȘIRA CUVINTE pe care nu le crezi.

Fii original(ă) și crede în ceea ce spui.
Altfel doar scandezi lozinci. Ca în perioada sărbătorilor.

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 30 noiembrie 2015

CURAJUL DE A FI NEÎNFRICAT(Ă)

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *    *     *     *     *     * 

Care este opusul fricii?

Curajul sau neînfricarea?

Sunt, aparent, același lucru, aceeași culoare, dar au nuanțe diferite.

Frica este o stare pe care o conștientizezi. Dar ce o face să existe și ce lipsește pentru ca frica să-i ocupe locul și să se manifeste?

Se spune că întunericul nu există ca atare, e doar lipsa luminii; ura este lipsa iubirii, iar tristețea apare atunci când lipsește bucuria, etc.

Și atunci, frica ce este, al cui loc îl „cucerește” prin lipsă?

Curajul este o acțiune conștientă, programată, calculată; se manifestă atunci când sesizezi situația care îți creează frică și vrei să ți-o depășești.
Deci, frica există dar te hotărăști să o înfrunți. Ai curajul să înfrunți o situație sau o persoană, îți faci curaj să înoți deși ți-e frică, etc.

Nesăbuirea este doar o nuanță a curajului, ce apare atunci când refuzi să iei în considerare riscurile.

Și atunci, cum se numește starea de lipsă a fricii, aceea în care situația sau persoana nu îți creează nicio reacție?

Neînfricarea presupune „luarea taurului de coarne” fără ca acel taur să-ți creeze vreo teamă. 

Copiii se nasc neînfricați deoarece nu cunosc termenul „frică”: se aruncă în apă fără probleme, pășesc în gol fără ezitare, se ridică după ce au căzut și merg mai departe. Până când adulții se hotărăsc să le sădească frica deoarece nu e posibil ca cineva să nu aibă angoase, nu-i așa?

Deci, te naști neînfricat(ă), cineva îți spune că acea stare nu e bună și că trebuie înlocuită cu frică. 

Până când ai curajul de a regăsi calea spre darul cu care te-ai născut: neînfricarea. 

Asta, dacă nu faci ceva nesăbuit, între timp, cum ar fi să asculți oameni stăpâniți de frică.

Te-ai născut neînfricat(ă), amintește-ți asta.
Reamintește-ți că fricile nu pot pune stăpânire pe tine decât dacă tu le permiți.

Dă la o parte cortina fricilor, și lasă să intre viața în sufletul tău.

Ai curajul de a fi neînfricat(ă)!

Binețe, cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 26 noiembrie 2015

GREȘEALA, „PROFESORUL” VIEȚII

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Nu-ți fie teamă că greșești în viață. E normal să nu-ți reușească totul din prima încercare.

Greșeala o vezi abia după ce a trecut momentul și compari rezultatul final cu ceea ce te-ai așteptat sau ți-a proiectat mintea. Dacă ele nu coincid, rezultatul e numit drept eroare sau greșeală.

Dar, te-ai gândit oare că acel final are ceva să te învețe?

Te oprești, de obicei, să vezi ce, de ce nu a ieșit cum ai vrut și când s-a produs schimbarea? 

Te-ai întrebat vreodată de ce tocmai acel rezultat a ieșit și nu altul?

Și dacă ai greșit de mai multe ori în viață, ți-a trecut, oare, prin minte că așteptările și proiecțiile tale nu ar fi în concordanță cu tine, cu devenirea ta, cu adevărata ta cale spre împlinire și desăvârșire?

În fond, „greșeala” e doar în ochii și mintea cuiva care se așteaptă să primească altceva decât a primit.

Nimic nu e greșit. Totul se întâmplă cu un scop: acela de a învăța o lecție.

Care e acea lecție?

Abia acum începe frumusețea vieții deoarece va trebui să stai, să observi, să înțelegi, să te observi, să te înțelegi.

Până atunci, toate sunt doar constatări, etichetări, interpretări, extrapolări.

Nu-ți fie teamă că greșești în viață. E normal să nu-ți reușească totul din prima încercare.

Și așa începe... viața adevărată!

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar 

Arad, 23 noiembrie 2015

SIGURANȚA CUNOAȘTERII DE SINE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Oamenii nu te cunosc așa cum ești în realitate, ci așa cum vor ei să te cunoască.

De obicei, ești perceput(ă) după ceea ce se interpretează că ești, ceea ce se crede că simți, și ceea ce ești categorisit(ă) că reprezinți.

Oricât ai încerca să-i aduci pe cei din jurul tău în fața imaginii tale reale, parcă se îndepărtează și mai tare, ajungând să nege ceea ce ai vrea tu să perceapă și chiar să te atace.

Dar, oare, ceea ce vrei tu să se vadă, imaginea ta pentru exterior, este cea reală? 

Sau este o iluzie creată pentru a te menține la un nivel confortabil pentru a socializa comod? 

Ceea ce ești în realitate este aceeași imagine pe care ai vrea să o arăți lumii și aceeași pe care o și afișezi? 

Oare „poza” a ceea ce ești în realitate este aceeași pentru fiecare persoană cu care vii în contact? 

Și, oare, aceluiași om îi arăți aceeași identitate de fiecare dată, la fiecare întâlnire?

Percepția lumii despre tine este mult diferită de a ta deoarece gândirea diferă, criteriile de apreciere sunt altele și etaloanele de comparație sunt personalizate.

Și atunci de ce te afectează dacă cineva te judecă în conformitate cu ce înțelege despre tine? 

E chiar atât de important să fii cunoscut într-un anumit fel? 

De ce, în loc să vezi cum ești perceput și să faci ajustări pentru tine, „lupți” din răsputeri pentru a instaura o anumită imagine? 

Nu crezi că te minți? 

Nu crezi că nu te cunoști deloc, ci doar îți închipui că ești într-un anumit fel?

Oamenii nu te cunosc așa cum ești în realitate, ci așa cum vor ei să te cunoască. 

Și e mai bine așa pentru că te poți detașa, poți observa, poți corecta sau poți sesiza că atunci când îți vorbesc despre tine îți vorbesc, de fapt, despre ei.

Dacă tu știi cine ești, ce importanță are părerea celorlalți?

Iar dacă habar n-ai cine ești, ce imagine vrei să-și facă ceilalți despre tine?

Siguranța cunoașterii de sine sau lupta cu morile de vânt? Alege.

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 13 noiembrie 2015

CUNOAȘTE-ȚI DRUMUL VIEȚII

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 * * * * * * * 

În fiecare dimineață, înainte de a-ți începe ziua, stai, privește orizontul vieții tale și gândește-te unde ești, unde vrei să ajungi și ce cale vrei să urmezi pentru a-ți îndeplini menirea.

Nu porni la drum fără să ai în minte destinația, ruta și busola. 

Viața are multe destinații și infinite drumuri. Însă doar una din fiecare sunt ale tale: o destinație și un drum. Restul sunt ale altora.

Nu-ți pierde timp și energie apucând-o pe căile destinate celorlalți pentru a-ți împlini viața. 

Nu numai că te vei rătăci, dar vei sfârși prin a te devaloriza în proprii tăi ochi și te vei trezi în „peștera” disperării, neputinței și fricii. 

Toate acestea doar pentru că ești prea grăbit(ă) dimineața să îndeplinești viitorul altora și nu mai ai timp măcar să ți-l saluți pe al tău.

Fă-ți timp pentru tine în fiecare zi!

Binețe, cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 12 noiembrie 2015

RESPECTĂ HOTĂRÂRILE CELORLALȚI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *

Atunci când cineva se hotărăște să-și înfrunte demonii trecutului pentru a trăi în prezent, respectă-i alegerea.
Când cineva se hotărăște să se schimbe, să-și schimbe viața, respectă-i hotărârea și nu i-o lua în derâdere.

Apreciază acea persoană în funcție de ceea ce a ajuns și nu după cum a fost sau cum îți amintești tu că a fost.
Apreciază frumusețea zborului pe care l-a învățat și îl practică, și nu-i mai reaminti de mlaștina în care s-a târât în trecut.
Apreciază voința unei persoane de a-și depăși limitele și nu o judeca pentru că și le-a uitat deja, demult.

Acea persoană a făcut pace cu trecutul, de ce nu-i respecți prezentul?

Atunci când refuzi să vezi devenirea unei persoane agățându-te de greșelile convenabile din trecut, când apreciezi păcatele trecutului și nu libertatea prezentului, vorbești, de fapt, despre tine.
Vorbești despre demonii proprii, despre zborurile ratate și despre lipsa de voință care ți-a devenit tovarăș de drum în viață.

Cu toții trecem prin acest stadiu. Diferența constă în alegerea pe care o facem.

Observă, apreciază, respectă, nu judeca și ia-ți zborul, indiferent de părerile celor din jur.
Ce ai de pierdut? Câștigă-te pe tine!

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 09 noiembrie 2015

REALITATEA ÎNTREBĂRILOR ȘI REALISMUL RĂSPUNSURILOR

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 * * * * * * * 

Noi vrem să primim răspunsuri la întrebările puse Universului, dar le vrem acum și într-un anumit „ambalaj”, altfel suntem nemulțumiți.

Formulăm rugăciuni și rugăminți sperând și așteptând în secret ca totul să se concretizeze aici, acum și așa cum vrem noi.

Dar, oare din ce realitate a noastră am formulat cererea?

Din cea de om umil, care consideră că nu merită nimic și se adresează cerului cerându-și, parcă, scuze pentru că există și deranjează? 

Din aceea a orgoliului și vanității care ne face să credem că ni se cuvine totul? 

Din realitatea fricilor de care ne lăsăm înconjurați și controlați? 

Din poziția de necunoscător al valorii adevărate ca entitate, suflet, spirit și esență divină? Sau...?

REALITATEA.

Se presupune că e una singură. 

Dar fiecare situație ne creează o altă realitate. 

Într-un fel suntem  ca părinți, altfel ca prieteni sau parteneri; într-un fel ne manifestăm când conducem mașina, altfel când suntem pietoni, etc. 

Indiferent de realitate, noi ar trebui să fim consecvenți în valoarea și manifestarea pe care o avem. 

Dar, dacă habar nu avem cine suntem, ce putem cu adevărat și ce căutăm în viața noastră, fiecare realitate va crea un alt „eu”, impregnat cu energia străină din jur. 

Și atunci, nu înțelegem de ce rugile noastre nu sunt auzite și rezolvate. 

Pentru că răspunsurile la rugăciuni se adresează adevăratei noastre esențe, singura pe care o poate percepe Universul. 

Și nu ego-ului confecționat și întreținut de noi.

Răspunsurile la întrebări vin întotdeauna, dar suntem noi, cei adevărați, tot timpul? Uneori? Vreodată? Niciodată?...

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar 

Arad, 08 noiembrie 2015

OMUL, OGLINDA TA

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *    *     *     *

Provocarea vieții nu este să fii acceptat de alții, ci să faci totul pentru a te accepta pe tine.

Cei din jurul tău sunt oglinzile tale fidele. 

Tot ce te deranjează la alții, te deranjează, de fapt, la tine. 

Doar că la tine nu mai ești demult atent pentru a-ți fi propriul prieten. E mai ușor și mai comod să-i observi, să comentezi și să-i corectezi pe alții.

Te-ai gândit vreodată de ce doar anumite persoane îți atrag atenția, în timp ce altele nici măcar nu le observi?

Când vei realiza că „imaginile” în oglindă pe care ți le întâlnești zilnic nu sunt o pedeapsă ci o mare șansă de a te corecta, de a te schimba în varianta ta optimă, cea pe care ai promis-o sufletului tău, viața va intra pe făgașul ei normal, unde răspunsul la întrebări este chiar acolo, așteptând să-l remarci.

Fă-ți timp să te observi, observându-i pe alții, și aplică la tine ce i-ai sfătui pe ceilalți să facă pentru a le fi bine.

Ce ai de pierdut?

Încearcă!

Șansă sau pedeapsă?

 dr. Edith Kadar
Arad, 29 octombrie 2015

ADEVĂR versus A AVEA DREPTATE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *

Știi că a avea dreptate nu este, întotdeauna, același lucru cu a respecta adevărul, nu?

Dacă tot ce vrei este să ai dreptate cu orice preț și ceilalți să știe asta neapărat, ai toate șansele să ratezi adevărul, chiar dacă acesta s-ar afla în fața nasului tău.

De multe ori nu mai contează care este adevărul, atât timp cât nu poți avea dreptate, cât nu ți se dă dreptate, când nu ți se recunoaște „virtutea” de a avea dreptate. 

Atunci devii surd(ă) la argumentele celorlalți, la răspunsurile lor simple și clare.

Atunci renunți la orice precauție sau semnal de alarmă din partea conștiinței, deoarece tot ce interesează este doar să ți se dea dreptate. De parcă tu nu ai ști că o ai.

Dacă tu știi că ai dreptate și crezi în adevărul tău, de ce mai duci lupte surde ca ceilalți să-ți recunoască meritele și dreptatea?

Când știi cu certitudine un lucru, nu mai contează părerea celorlalți, dacă ei cred sau nu că tu ai dreptate. 

Dar dacă insiști să-ți găsești mulțumirea în faptul că cei din jur cedează și îți dau dreptate, e doar o satisfacție mică a marelui orgoliu.

Asta vrei? Asta îți dorești? Asta este dreptatea ta? Acesta este adevărul în care crezi?

Când tot ce vrei este să ai dreptate cu orice preț, ratezi adevărul și te înconjori cu minciuna confortabilă a orgoliului.

Ești pregătit(ă) să plătești acest preț?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 28 octombrie 2015

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/10/adevar-versus-avea-dreptate.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

OPORTUNITATE versus OPORTUNISM

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles

 *     *     *     *     *     *     *

Oportunitate (DEx) = șansă prielnică, ocazie.

Oportunitatea este șansa ta de a valorifica timpul pentru a face ceva pentru tine, pentru binele tău, pentru bunăstarea ta; bun sau rău, după chipul și asemănarea credințelor care te animă.

Este răspunsul pe care îl primești la rugăciunile înălțate la cer.

Este condiția devenirii tale; darul transformării.

Dacă sesizezi oportunitățile pe care ți le oferă viața, poți deveni tot ceea ce îți dorești, ceea ce îți propui, tot ceea ce ai visat și în ce crezi.

Dar, dacă nu îți dorești nimic, dacă nu îți trasezi nici un țel, vei deveni instrumentul împlinirii altora.

Al cui? Al oportuniștilor; al celor care sesizează nu numai șansele de a-și materializa dorințele, ci și posibilitatea de a-i folosi pe cei ce nu mai cred în ei ca „muncitori” pentru satisfacerea poftelor lor brute.

Dacă vei continua să dai cu piciorul în orice oportunitate a vieții pe motiv de lipsă temporară de încredere în tine sau alte idei din exterior, vei deveni sclavul perfect al celor ce știu să profite.

Viața îți creează oportunități, dacă știi să le observi. Dacă nu, îți populează viața cu oportuniști.

Observă oportunitatea de a nu depinde de oportuniști.

Oportunitate sau oportunism?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar

Arad, 20 octombrie 2015

PESIMIȘTII, OTRAVA BUCURIEI DIN VIAȚĂ

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *    * 

Ai observat câte persoane există cărora nimic nu le mai place, și care au în permanență ceva de comentat, de completat, de adăugat, de corectat?

Indiferent ce subiect ai aborda, acești semeni nu aud nimic din mesajul pe care îl vrei transmis, ci văd doar partea comentabilă. 

Ei nu aud nimic din ce spui tu pentru că nu sunt interesați de tine, de mesajul tău, ci ascultă sau citesc doar pentru a putea găsi greșeli pe care să ți le sublinieze sau puncte (considerate de ei ca) slabe pe care să ți le arunce în față cu un rânjet satisfăcut că au pus pe cineva la punct și că ei au avut ultimul cuvânt.

Aceștia sunt pesimiștii, oamenii care nu vor sau nu pot să vadă altceva decât jumătatea goală a paharului, jumătatea întunecată a vieții. 

Sunt oamenii care, dacă îi accepți în preajma ta, îți vor intoxica viața și îți vor altera orice bucurie, te vor împiedica să vezi jumătatea plină, lumina din viață și îți vot otrăvi fiecare moment de încântare cu comentariile lor.

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să zăbovești alături de mine și să povestim despre un subiect apăsător, dar, din păcate, des întâlnit în viața de zi cu zi: pesimiștii.

Pornește muzica pentru a-ți însoți lectura, și hai să pornim pe calea vorbelor.

De câte ori nu ai avut de-a face cu persoane care nu auzeau nimic din ceea ce le spuneai sau/și te  trezeai că ești învinuit(ă) pe nedrept, sau auzeai că ai fi zis sau făcut ceva ce nici nu ți-a trecut prin minte că ai fi în stare să faci?
De câte ori nu te-ai necăjit sau chiar ai plâns din cauza nedreptății repetate a unei persoane, indiferent că îți era partener(ă) de viață, părinte, coleg de serviciu, șef, copil?
De câte ori nu ți-ai pus problema dacă tu ai dreptate sau ceilalți?
Dar, oare, de câte ori nu ai făcut și tu același lucru?
De câte ori nu ai lăsat ca indispoziția să te transforme într-un pesimist, și tot ce doreai era ca întreaga lume să simtă ceea ce simțeai tu atunci?

PESIMISMUL... cea mai ușoară cale de a uita de tine și a păși spre propriul iad pavat cu multe intenții.

PESIMIȘTII... indiferent dacă ceea ce au auzit este adevărat sau nu, cred sau nu, este plauzibil sau nu, știu despre sau nu, de cele mai multe ori ei simt pur și simplu nevoia să pună punctul pe i sau virgula sub Ț.

Pentru pesimiști vara este prea cald, iarna prea ger, ploaia e prea udă, soarele e prea strălucitor, norii sunt prea sumbri. 

Specialiștii într-un domeniu nu au dreptate atunci când nu le place ce aud. 

Ei știu imediat ce este mai bun și mai bine pentru toți ceilalți, cu excepția lor, desigur.

Dacă văd poza unei flori, vor vorbi despre ofilirea ei; dacă văd un animal drăguț, gândesc cu voce tare la măcelărirea lui.

Un copil este prea gălăgios și este doar o obrăznicătură creată pentru a le tortura lor nervii.

Un rezultat sportiv extraordinar este observat și urmat de inevitabilul „... dar...”.

Pesimiștii sunt cei care vor extinde un fapt sau lucru mic la scară națională sau planetară.

„Suntem un neam de....” urmat de un cuvânt jignitor.

„Oamenii sunt de tot....” , urmat de alt epitet, comparație sau adjectiv.

Ei nici măcar nu realizează că fac parte din grupul de oameni pe care îl spurcă, îl denigrează.

Pentru acești oameni, bucuria altora a ajuns o ofensă pentru ei, liniștea sufletească și armonia dintre oameni sunt doar termeni teoretici care, aplicați în practică, ar duce la extincția planetei!

Fericirea e un cuvânt demodat, desuet. Râsetele altora trebuie oprite prin comentarii seci, răutăcioase, nu cumva să „contamineze” mediul cu buna-dispoziție.

Orice încercare de a le atrage atenția la ce fac se soldează cu o furie și mai mare, urmată de intensificarea „atacurilor”, până ce „rebelii” au fost puși cu botul pe labe. 

Asta este bucuria lor. 

Nu ideea că oamenii sunt triști sau că sfârșesc prin a se certa îi bucură, ci faptul că EI AU REUȘIT acest lucru, această „performanță”. Că ei sunt „autorii” noii stări sufletești a semenilor lor. Că au puterea de a schimba oricând ceva ce nu le place în ceva ce îi satisface.

Se mai numesc și vampiri de energie deoarece lupta lor surdă de a avea dreptate și de a-și impune punctul de vedere îi vlăguiesc pe cei din jurul lor.

Dacă le răspunzi și încerci să-ți aperi adevărul, te vor ataca și mai acerb și nu se vor lăsa până ce nu te reduc la tăcere. Orice argument al tău este urmat de o ploaie de contraargumente. Abia după un timp realizezi că, de fapt, nu a auzit nimic din ce ai spus, că totul a fost răstălmăcit și interpretat pentru a le fi lor pe plac și a te face pe tine să te îndoiești de propriul adevăr.

Am întâlnit persoane care fac așa cu partenerul/partenera de viață, aceștia sfârșind fie prin a nu mai scoate nici un cuvânt doar pentru a nu le da prilej de „circ”, fie alegând să-i părăsească în favoarea unei vieți mai pline de... roz. 

Iar acestea devin noi motive pentru a fi și mai cinici, și mai comentatori. Se consideră, deja, îndreptățiți să se răzbune pe oricine le apare în cale, pentru că suferința lor trebuie plătită de întreaga omenire!

Când nu mai au pe cine să se descarce, vor face același lucru cu colegii de serviciu. Dacă și acolo consideră că s-au impus, vor căuta tot felul de reuniuni, grupuri, prelegeri pentru că un teren virgin pentru „Gică-contra” le încarcă bateriile. Ei nu vor citi sau asculta pentru a înțelege autorul, ci pentru a-l combate.

În urmă cu mulți ani, prin 1991, eram la Costinești, în tabăra de vară. Făceam parte dintr-un grup de dans. În acea perioadă ne adunam toate trupele studențești acolo (indiferent că erau de dans, umor sau muzicale), iar seara dădeam spectacole pentru ceilalți studenți. Într-una din seri, spectacolul era prezentat de Ioan Luchian Mihalea, liderul grupului „Song”, foarte renumit pe atunci, iar amfiteatrul era arhiplin. La un moment dat, între două numere, Mihalea încerca să prezinte următorul grup, însă era cineva în sală care nu-l lăsa. Era un spectator care dorea să iasă în evidență. Și tot încercând să bruieze prezentarea, deranjat că nu era băgat în seamă, a strigat tare „băi, Mihalea, băi, ia mai du-te tu.....” nu mai scriu unde că înțelegi. 

În acel moment s-a făcut liniște mormântală în sală, și doar râsul satisfăcut al urlătorului se auzea. Mihalea a privit lung în direcția vocii și a spus: „Bravo, măi, acum du-te acasă și laudă-te la toți prietenii și cunoscuții tăi că i-ai spus „băi” lui Mihalea; și fă asta până la adânci bătrâneți, că altceva notabil oricum nu vei putea face în viață!”. 

Sala a izbucnit în aplauze. 

Acela a rămas, pentru mine, un moment foarte important deoarece am înțeles că eleganța răspunsului va dezarma nesimțirea.

Cu toții am întâlnit și vom mai întâlni oameni toxici pentru fericirea sufletului nostru.

Cu toții am fost, cel puțin o dată în viață, toxici pentru bucuria cuiva; am spus ceva doar pentru a șterge rânjetul satisfăcut al cuiva care a avut „tupeul” să se bucure când noi eram triști sau indispuși.

Ne face asta răi? 

Nu, dacă realizăm ce facem și ne oprim la timp, spunând apoi „Îmi pare rău!”.
Nu, dacă nu transformăm o toană de moment într-un stil de viață pe viitor.

Trebuie să acceptăm că avem momente în care nu mai știm să observăm pur și simplu, nu mai știm să apreciem prezentul, să ne bucurăm de ceea ce ne aduce clipa de acum., fiind prea preocupați cu trecutul care ne ține, încă, ocupat prezentul. Să acceptăm că din când în când mai lăsăm mintea să facă proiecții apocaliptice, apoi dăm crezare acelor imagini alegând, de multe ori, să ignorăm evidența.

Putem, eventual, să ne punem următoarele întrebări:

- De când au devenit proiecția și virtualul, mai importante decât realul?

- De ce nu ne mulțumim cu ce este acum, ci dăm la o parte prezentul cu pesimism?

- De când și de ce nu mai știm să valorificăm „acum”-ul alegând o...himeră?

- Să reflecte asta devalorizare profundă?... necunoaștere?... ignoranță?

- De când a devenit simplul complicat? De ce simțim nevoia să-l complicăm? Nu e mai ușor să observăm ceea ce este?

- De când a devenit atât de important ce spun sau ce cred alții despre noi încât să permitem ca viața să ne fie deviată de la optimism la pesimism?

Dacă ne facem timp pentru răspunsuri, vom evita transformarea, încetul cu încetul, în niște acrituri toxice pentru binele altora, în niște „buruieni” care fură seva florilor din jur.

Pesimiștii, vampirii energetici, gică-contra sau cum vrei să le spui, sunt răi? 

Depinde, cât de mult timp le permiți să-ți afecteze viața, cât de mult sau de puțin îți ia să-ți dai seama că tu nu ai nicio problemă, că nu tu ești de vină pentru nefericirea lor, ci ei au făcut alegerea și, deci, doar ei sunt responsabili pentru ce au devenit. 

Depinde când îți vei da seama că rolul tău nu este de a-i schimba pe „comentatori”, și că dacă ei au ales să fie așa, atunci așa să fie! 

Nu tu ești cel/cea care să îi aduci din rătăciri pe drumul luminii. Poți încerca, dar nu-ți pierde vremea și nu te irosi. Sunt atât de multe persoane și momente pline de lumină și bunătate!

Când vezi și simți în jurul tău asemenea „vampiri”, detașează-te și amintește-ți că a te ataca, a încerca să te desființeze sau să te indispună este SINGURA LOR VALOARE ÎN VIAȚĂ, alta nu au!

Dacă vrei să rezolvi o problemă, orice problemă, găsești soluții. 

Dacă nu, găsești justificări și scuze, iar într-un final vei sfârși obosit(ă) de viață, bolnavă și... „virusat(ă)” cu pesimismul celor care au fost mai puternici decât voința ta.

Ce ai tu de învățat din întâlnirea cu asemenea persoane?
- În primul rând că nu este o pedeapsă dată de vreo divinitate nemiloasă, ci o lecție de viață. Care? Cea a valorii tale. Cu cât vei fi mai nesigur(ă) pe tine, cu atât mai mulți pesimiști vei întâlni. Tu îi atragi ca un magnet pentru a învăța să te aperi, să-ți protejezi valoarea și credințele care îți dau echilibrul în viață.
- În al doilea rând, că nu vei putea fi mândru/mândră de tine dacă vei aștepta aprecieri de la alții.
- În al treilea rând, că nu tu ești salvatorul de pesimiști.
- În al patrulea rând, că dacă noi suntem oglinzi pentru alții, iar pesimiștii ne deranjează și ne „aranjează” viața, la fel facem și noi. Sunt oglinzile pe care nu vrem să le vedem.
ÎN FOND, TOT CE NE DERANJEAZĂ LA ALȚII ESTE (ÎNCĂ) NEREZOLVAT LA NOI!

Dar, cea mai importantă lecție de învățat din interacțiunea cu un pesimist este: cu cât va încerca să te desființeze, cu cât va depune mai mult efort pentru a te destabiliza, cu atât valoarea ta este mai mare în ochii lui/ei, și trebuie anulată! În fond, nu-ți pierzi vremea cu cineva nevaloros.
Ești bun(ă) în ceea ce faci? Cu atât mai mulți pesimiști vor veni să încerce să-ți demonstreze contrariul.

                                                 *    *    *    *    *    *    *

Am avut în viața mea multe persoane care au încercat să mă convingă că nu pot face nimic ca lumea, că nu sunt în stare de nimic. Care au încercat sau mai încearcă să mă atace sau să mă desființeze în domeniul care ne-a adus față în față. Unii au fost foarte apropiați, alții doar pasageri prin existența mea.

Am pierdut timp și energie pentru a le arăta că nu au dreptate, dar am sfârșit prin a fi epuizată. Am încercat să aduc argumente logice, dar am fost atacată și mai aprig, iar epitetele ce mi s-au atribuit m-au destabilizat pe moment și m-au făcut să-mi pun semne de întrebare gen ”dar, dacă ei au dreptate și nu eu?”.

Am încercat să mă neg pentru a face pe plac unor persoane care își condiționau iubirea prin schimbarea mea; apoi spuneau că eu nu am înțeles bine cererea lor, și că mai am încă ceva de schimbat la mine. Și tot așa.

Doar că, în egoismul și „megalomania” (prietenii știu ce spun! :P) mea, m-am ales pe mine și sufletul meu.

Timpul mi-a arătat că am făcut alegerea bună deoarece nu-i voi putea mulțumi niciodată pe alții, dar pot încerca să fiu mulțumită de mine. (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2013/01/a-multumi-pe-ceilaltimultumirea-de-sine.html).

Am pierdut mulți (așa ziși) prieteni, dar am făcut cunoștință cu cea mai apropiată persoană din această viață: eu. M-am ales pe mine, cu „prețul” de a avea foarte puține persoane în jurul meu, dar toate sunt optimiste.
Pesimiștilor le dau... „delete” sau „șters” din viața mea.

Alege-te pe tine și nu alege să lupți cu mori de vânt în speranța de a schimba ceva sau pe cineva care nu se dorește schimbat.  (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2015/09/omule-alege-te-pe-tine.html)

Aș fi curioasă, tu ce alegi?

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 19 octombrie 2015

EGALI SAU DIFERIȚI?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *

Vorba umblă că am fi egali.                                             
O alta spune că am fi diferiți.

Egali sau diferiți?

Binețe, cititorule!
Îți propun un material ce trebuie înțeles și nu doar citit. M-am jucat puțin cu cuvintele, ascunzând sensuri adânci ale umanității noastre în spatele unor cuvinte aparent banale.

Pornește, te rog, muzica. 

                                              

*     *     *     *      *     *     *  

Suntem concepuți la fel. Din același tip de celule care se întâlnesc în drumul lor de a ne crea, de a ne construi. Un ovul și un spermatozoid au fost startul nostru.

Ne naștem la fel. Cu aceleași caracteristici ce ne „denumesc” ca oameni. Cu toții avem mâini, picioare, ochi, urechi, creier,etc. Corpul.

Avem un FIZIC.

Timpul și condițiile diferite pentru fiecare dezvoltă în noi caracteristici ce ne „definesc” ca oameni. 
Suntem buni sau răi, slabi sau puternici, deștepți sau mai puțin, sănătoși sau bolnavi. Apecieri.

Avem un MENTAL.

Dar cine hotărăște unde ne încadrăm? 
Ce sau cine decide de ce parte a balanței ne situăm? 
Cine stabilește criteriile de apreciere și le dă acestora drept de veto în viața noastră? Suntem într-un fel sau altul în comparație cu ce sau cu cine? 
Este etalonul același pentru fiecare? 
Judecăm, gândim, simţim, reacţionăm.

Avem un PSIHIC.

Iubim sau urâm la fel, plângem sau ne bucurăm la fel.

Dar nu cu aceeași intensitate și nu în același moment. Ci când și cum simțim.

Avem un SUFLET.

Fizicul nostru are aceleași caracteristici, dar fiecare ne „desenăm” altfel.

Mentalul are aceleași coordonate, dar atât de multe variabile din care să aleagă.

Psihicul „izvorăște” din același loc, dar îmbracă atât de multe haine.

Sufletul are aceleași resurse, dar se alimentează din atâtea locuri.

Egali, dar atât de diferiți.

Diferiți, dar egali.

Fizic, existăm.

Mental, apreciem.

Psihic, reacționăm.

Sufletește, simțim.

Dar în final...

Suntem diferiți, dar egali.

Egali, dar atât de diferiți!...

 Binețe, cititorule!

dr. Edith Kadar

Arad, 20 mai 2013