miercuri, 2 noiembrie 2016

CUM SE ÎMPLINESC DORINȚELE NOASTRE...

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *    *    *    *    *    *    *


Câte dorințe ți-ai pus până acum, și câte s-au împlinit din ele?
Dar, cât de mult ai participat chiar tu la împlinirea lor? Sau te-ai mulțumit să formulezi dorința și apoi să aștepți ca Universul să ți-o îndeplinească instant, scoțând-o din tolbă ca un Moș Crăciun?
Și cum ai reacționat când ai primit altceva decât ce ai cerut? Te-ai gândit că poate de acel lucru ai nevoie, de fapt, sau te-ai considerat vreo persoană uitată de soartă?
Și, cât de tare ai crezut în ceea ce ai cerut? Sau ai făcut-o doar ca să demonstrezi că tu nu primești nimic de la viață?
Din ce stare emoțională ai formulat cererea? De furie, de frustrare, de ură, nemulțumire sau frică? Sau de liniște sufletească și de încredere în ceea ce aduce viitorul?

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să povestim puțin despre dorințe și rolul nostru în împlinirea lor.
Nu uita să pornești muzica pentru a-ți fi alături pe calea rândurilor.



„Vezi ce îți dorești că s-ar putea să se împlinească!”, spune o zicală.
Dar nu când și cum vrei, ci când și cum trebuie, cum și dacă îți este menit.

Când îți dorești cu adevărat ceva, Universul va face totul pentru a te ajuta, indiferent că este vorba despre o problemă de viață, un conflict care te consumă de ceva vreme sau un lucru banal.
Trebuie doar să crezi cu fiecare celulă a ta că ai nevoie de ceea ce ceri, ceea ce te împlinește ca entitate spirituală în calea ta spre desăvârșire.

Universul are energia proprie, care curge și hrănește fiecare particulă elementară a lui. Adică și pe tine, cu toate celulele și cele mai mici elemente ale ființei tale.
Energia universală este aceeași, dar unicitatea noastră, a fiecăruia, îi conferă modalități diferite de manifestare.

„Ce este sus este și jos, și ceea ce este jos este și sus”, spune a doua lege, a Corespondenței, din hermeneutică.
Adică tot ce există și se manifestă în Univers, există și se manifestă în fiecare om, și invers.

Universul tău are propria ta energie și, în funcție de ancorarea ta în lumea materială sau în cea spirituală, crează unicitatea lumilor individuale. Iar acestea compun întregul ca manifestare. UNUL!

Lasă-mă să-ți explic...


În evoluția ta poți alege ceea ce vibrează cu tine, sau ai lăsat pe alții să programeze ca film al vieții tale. Sau poți să ignori. E alegerea ta!

Dacă tot ceea ce îți dorești în viață este constituit din mașini scumpe, telefoane și haine ultimul răcnet, bani mulți și recunoaștere fără număr, „să moară dujmanu'”, acele lucruri le vei primi. Dacă ți se cuvin. 
Dacă nu trebuie să le ai pentru că te-ai născut cu un alt plan pentru actuala existență, nu le vei avea, oricât de mult te-ai strădui. 
Și atunci îți rămân 3 variante. 

Prima ar fi  să te blazezi și să spui oricui e dispus să te asculte că nu ai noroc în viață, că te-ai născut sub o zodie sau o stea nenorocită, că ai fost blestemat(ă), că ai vrăji și făcături și că o întreagă rețea conspirativă de nivel planetar complotează la sabotarea fericirii și împlinirii tale în plan material, deoarece nici o dorință nu ți s-a împlinit.

A doua variantă, care are legătură cu prima, este să începi să îi sabotezi și tu pe cei care consideri că sunt, din fire, mai favorizați de soartă. Și începi să-i bălăcărești și să-i denigrezi pe inamici (ne-amici), aceasta conferindu-ți iluzia egalității cu cei de neajuns și neatins pentru tine. 
Toți ceilalți sunt „proști”, „tâmpiți”, „cretini”, „ratați”, „pipițe”, „fufe”, „curve”, și alte cuvinte alese din vastul dicționar al limbajului marca proprie. 
Nimeni nu știe ca tine teoria, iar practica este demonstrată prin anostul vieții tale de zi cu zi. 
Tu ești cel (cea) care îți lauzi singur cinstea și corectitudinea care te-au menținut la nivelul umil de trai, și încerci să-ți faci din asta o virtute după chipul și asemănarea caracterului tău. Ai impresia că toți te invidiază pentru principiile tale, și astfel încerci să-ți justifici singurătatea în care te zbați cu disperare. 
Dar, oare de ce numai celorlalți li se împlinesc dorințele, îți șoptești adânc în barbă?!



A treia variantă ar fi să te trezești și să îți dai seama că nimeni nu are ceva cu tine în afară de...tine! Să realizezi că nu îți mai ești simpatic(ă) ție însuți/însăți, că nu îți mai place ce ești, cum ești, și să te „ajustezi” la crezurile și credințele tale nou-conștientizate. 

Și cum acestea se schimbă zilnic, așa va fi și adaptarea ta. Iar aceasta îți asigură supraviețuirea ca specimen al unei lumi aflată în continuă mișcare și schimbare. 

Abia când realizezi că deschiderea și flexibilitatea duc la supraviețuire, iar încăpățânarea la moarte, se produce conectarea sau re-conectarea la energia unicității, la energia Universului.


În acel moment înțelegi că toate piedicile de până atunci din viața ta au existat deoarece ai ignorat întregul și ai refuzat să vezi și să înțelegi că ești o mică parte dintr-un mecanism care există de când lumea. 
Care funcționează la fel de bine și fără tine, dar care lucrează din ce în ce mai bine dacă te alături și tu, nu pentru a-l controla ci pentru a-l completa.

Tu, ca parte din întreg, ești important pentru ca „rotițele” ce depind de tine, adică cei din jurul tău, să funcționeze optim. Dacă te „strici” și nu mai preiei și transmiți (pentru că nu mai vrei, poți sau ai chef) ceea ce intră în fișa postului tău de „angrenaj al Universului”, îi oprești sau îi deviezi și pe cei apropiați ție. Și uite așa se țese soarta și se crează karma pozitivă sau negativă. Adică în conformitate cu drumul ales la naștere sau nu.



Nu există cale bună sau rea.
Există calea proprie, iar împlinirea sau neîmplinirea ei aduce aspecte ale vieții pe care tu le percepi ca bune sau rele, în funcție de respectarea drumului ales. 
Îți respecți „planul”, îți va merge bine. Deviezi, cazi în prăpastie.
Dar viața va merge înainte, cu sau fără tine.

Destinația este aceeași pentru toți. Căile sunt diferite.


Aflarea drumului propriu reprezintă scopul vieții actuale. Poți să-l găsești mai repede sau mai târziu, în funcție de credința ta, de încrederea pe care o ai în tine, ca mecanism al Universului.

Și atunci, surpriză!!!! Încep să se împlinească dorințele, visele tale bine depozitate și întreținute pe rafturile sufletului. 

La început prind viață idealurile minore. Apoi, dacă ești conștient, conștiincios și încrezător în orizontul ce ți se deschide și pe care tu l-ai cerut, vor începe să prindă viață dorințe la care nici nu mai sperai că ar supraviețui în vechile condiții de coexistență cu...tine!

Iar împlinirea dorințelor reprezintă semnul că ai înțeles cine ești, ce cauți în viața ta, că ești rotița ce împlinește Universul, și că Universul te recunoaște împlinindu-ți ceea ce ți se cuvine.
Realizezi unitatea în diversitate.



Când îți dorești cu adevărat ceva, Universul va face totul pentru a te ajuta. Indiferent că este vorba despre o problemă de viață, un conflict care te consumă de ceva vreme sau un lucru banal.
Trebuie doar să crezi cu fiecare celulă a ta că ai nevoie de ceea ce ceri, ceea ce te împlinește ca entitate spirituală în calea ta spre desăvârșire.

Iar dacă dorințele tale nu se împlinesc, ar fi bine să verifici cât de ancorat(ă) și prezent(ă) ești în viața și traiul tău. 
Sau dacă primești altceva decât ai cerut, nu crezi că ar fi mai bine să vezi ce ți-e menit, de fapt, să faci, în funcție de ce ai primit, în loc să înjuri tot ce e în galaxia asta?

Vezi ce îți dorești că s-ar putea să se împlinească. Dar nu când vrei și nu cum vrei!
Ci doar atunci când trebuie și cum trebuie pentru a putea fi un optim unul pentru UNUL!...

Binețe, cititorule! 



dr. Edith Kadar
Arad, 24 aprilie 2013


 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2013/04/cum-se-implinesc-dorintele-noastre.html)


 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

24 de comentarii:

  1. Un articol cum nu se poate mai bine venit si plin de adevar. Dar ce este adevarul , poate nici nu exista.

    Daca stim unde vrem sa ajungem si vrem, precis Universul din care facem parte ne va arata calea cea mai buna.

    Avem la indemana toate instrumentele trebuie doar sa stim sa le folosim.

    RăspundețiȘtergere
  2. intradevar,bine grait,,sa stim sa le folosim"

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna,

    Am descoperit acest blog in cautarea unor raspunsuri mai detaliate la endometrioza (chisturi si fibroame)cu care ma confrunt. Mai am si o hipotiroidie. Zilele acestea am aflat ca aceasta(endometrioza) se datoreaza unor probleme sufletesti nerezolvate. Postarea ta referitoare la endometrioza a venit sa-mi confirme ceea ce am aflat. Hipotiroidia de ce apare? Ce probleme sufletesti ascunde?
    Uneori mi se pare ca e destul de greu sa ne dam seama despre care e rolul nostru in viata aceasta, desi sunt semnale, banuieli, intrebari catre noi, raspunsuri partiale...mai trebuie sa gasim si solutiile de impacare cu noi si de rezolvare ale lor.
    Ma bucur ca am gasit blogul tau si sper sa ne dai mai multe sfaturi.
    Multumesc,
    Camelia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. problemele cu tiroida subliniază faptul că persoana respectivă nu se poate exprima cum doreşte şi poate încerca umilinţa.

      Ștergere
    2. daca iertam parintii,pe cei pe care I-am cunoscut in trecut,daca iubim si suntem increzatori ca toate se rezolva cu ajutorul ingerilor si cu ajutorul ,,cerului,,daca suntem milosi si rabdatori vom avea o imunitate beton.fara dezechilibre!lumina si iubire va daruiesc!

      Ștergere
  4. Daca de exemplu purific un cristal punandu-l intr-un bol de cristal cu sare presarand apoi sare deasupra lui si lasandu-l 24 ore si imi pun o dorinta e posibil sa se implineasca? Eu am mai facut asa si celelalte dorinte mi s-au implinit. Chiar cred in chestia asta si in puterea cristalelor

    RăspundețiȘtergere
  5. Suna ca si "Legea Atractiei " :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu nu inteleg cum se produce click-ul pe acel moment cand te aliezi la planul lui Dumnezeu pt tine. Cand stii asta? Cum faci trezirea la realitate?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. planul lui dumnezeu defapt este planul tau. asta nu inteleg multi si asteapta sa fie ghidati de "fantome" care defapt nu le raspunde niciodata

      Ștergere
    2. cand iubim si iertam ,cand devenim smeriti si devotati Tatalui ceresc.....cand ne pretuim sufletul mai mult ca orice,cand daruim din inima noastra si multumim Tatalui ca constientizam!

      Ștergere
  7. Foarte bun si adevarat articolul,mie mi-sa inplinit aproape toate dorintele dar am avut in viata tilurile mele,si nu am inceteat sa-mi pierd increderea niciodata in mine,si biblia zice,Cere si ti-se va da,nu fura,nu minti,ajutal pe cel neputincios (nu pe puturosi si comozi)

    RăspundețiȘtergere
  8. multumesc mult pentru informatie!

    RăspundețiȘtergere
  9. Dacă ne dorim ceva extrem de mult însă acel lucru nu apare în viaţa noastră...A cui e vina? Încerc să aplic Legea Atracţiei, am început să gândesc pozitiv însă se pare că totul e în zadar. Nu e o dorinţă de câteva zile, ci de ani întregi. Şi nu înţeleg de ce nu se împlineşte...
    Mă poate lămuri cineva? Dar fără faze de genul "Trebuie să ai răbdare" sau "Ceea ce ceri nu e pentru tine".
    M-am săturat de replici stupide.

    RăspundețiȘtergere
  10. asa este , daca iti doresti ceva cu toata fiinta ta se va implini sigur , la mine asa a fost , dar si fricile se pot implini , daca esti cu gindul mereu la ele , vorba proverbului ,"" de ce tie frica de aia nu scapi ""

    RăspundețiȘtergere
  11. da, adevar este in ce spuneti si o mai buna corectare si comuniune cu Divinul se poate realiza prin experienta Realizarii Sinelui care are loc printr-o simpla experienta de cateva minute si care ne ajuta sa ne integram si sa intelegem mai bine templul lui Dumnezeu care este propria noastra fiinta. Se realizeaza conexiunea si dobandim un instrument divin care ne ajuta sa ne cunoastem si sa ne corectam noi insine si desigur sa atingem scopul existentei noastre care este unirea cu Dumnezeu , cresterea spirituala pana la acest punct si dupa..... daca sunteti interesati,cursurile sunt gratuite pe tot parcursul lor si se acceseaza sahajayoga,ro/ Initiatoarea acestei metode de meditatie, Shri Mataji Nirmala Devi este o personalitate spirituala marcanta a epocii prezente si a ajutat enorm de multa lume sa isi solutioneze problemele personale si sa urmeze calea cresterii spirituale.

    RăspundețiȘtergere
  12. cum sa fac??!! vreau sa lupt cu mine insumi, sa incerc sa fiu pozitiva si cred cu tot sufletu ca voi reusi..... dar cum?!?

    RăspundețiȘtergere
  13. Multumesc Edith pt cuvintele Alese! Multi dintre cei care comenteaza se vede ca le vorbesti pe intelesul lor. Un lucru nu trebuie uitat dragilor, pt a intelege cu adevarat Mesajul transmis, trebuie eliminata lenea. In momentul in care te debarasezi de lene, Calea Armoniei ti se infatiseaza in toata splendoarea ei.

    RăspundețiȘtergere
  14. Si de unde sti ca iti este ceva menit sau nu? Un lucru ceva care ti-l doresti? Cand sa incetezi sa il doresti pt k nu iti e menit?

    RăspundețiȘtergere
  15. Bine explicat,asa faceam si eu dar nu-mi explicam cum dorintele mi se implineau.Linistea sufletului cred ca este rostul vietii.Asa ca sa avem grija de impacarea sufleteasca si restul va fi lumina ,bucurie ,adica sanatate,bogatie.

    RăspundețiȘtergere

Te invit să dai clic pe poză pentru a citi materialul. Mulțumesc.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...