Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Este comoara bine ascunsă pe care va trebui să o găsești. Este calea fiecăruia spre desăvârșire. Este răspunsul la întrebarea „de ce m-am născut?”.
Este esența ta.
În aceste vremuri tulburi, a spune că ești în căutarea adevărului a ajuns...trendy, un... must do!... Este o obligație, o modă, un subiect preferat de discuții față în față sau pe paginile de socializare.
Și, să fie foarte clar. Nu se caută orice adevăr, ci...ADEVĂRUL !
Acela care face fiecare electron să graviteze în jurul nucleului fiecărui atom... Acei atomi care, adunați laolaltă, formează materia...Acea materie care croiește nemărginitul Univers...
ADEVĂRUL, care dă esență, consistență și culoare vieții.
Acel ADEVĂR care împiedică haosul, nebunia, noaptea permanentă a sufletului...
ADEVĂRUL care ne diferențiază, care ne înzestrează cu conștiința infinitului și cu conștiența limitelor umane...
Acel ADEVĂR, nici mai mult, nici mai puțin.
Căutarea ADEVĂRULUI este declarația de identitate a fiecăruia dintre noi, actul de apartenență la magia întregului, este certificatul nostru de naștere din mlaștina neștiinței, inconștienței și inconsistenței. Este dorința noastră de a...crește mari. Este afirmația noastră că putem, că există un mâine.
Este comunicarea cu Universul, ruga de a fi luați în considerare, speranța în așteptarea confirmării noastre.
Este tot ceea ce ne definește ca indivizi.
Este...FONDUL!
E esența care diferențiază forma gândirii de gândirea formei umane...
Aceasta este una din informațiile fundamentale pe care o poartă ADN-ul fiecărei celule. E unul din programele de bază ce însuflețesc drumul nostru de la naștere la moarte.
Cu toții ne dorim ADEVĂR în viața noastră. Ne dorim o viață ADEVĂRATĂ.
Până aici totul e frumos.
Cele enunțate mai sus ne aseamănă, ne unifică.
Realitatea este, însă, diferită. Este ceea ce ne dă amprenta de unicitate.
Realitatea este, însă, diferită. Este ceea ce ne dă amprenta de unicitate.
Realitatea și adevărul meu sunt atât de diferite de realitatea și adevărul tău.
Fiecare credem că ale noastre sunt cele mai bune și mai valabile, iar aceasta este credința din care izvorăsc și care animă aprecierile, comparațiile și acordul sau dezacordul cu ceilalți. Este sămânța care sădește viitoarele alianțe sau conflicte, ”catalizatorul” armoniei sau al neînțelegerilor. Este ceea ce ne unește în legături indestructibile sau ne dezbină, în timp ce susținem cu tărie că vrem uniune, că ne iubim și ne respectăm unii pe alții.
Înțelegem și apreciem atât timp cât ceilalți intuiesc, îmbrățișează și se predau realității și adevărului nostru, personal.
De aici și până la a transforma totul în condiționare mai e doar un mic pas. Atât de mic încât este ignorat de cele mai multe ori. Mic, dar esențial. Este „buturuga mică” ce poate răsturna „carul mare” al iubirii, prieteniei și armoniei dintre oameni.
„Te iubesc dacă.....”
„Te accept dacă....”
Aceasta este TEORIA.
PRACTIC...
Fiecare își are propriul adevăr, în jurul căruia se țese o realitate proprie. Acel subiectivism care unește sau dezbină.
Întâlnirea realităților individuale crează viața de zi cu zi, relațiile de familie, de colegialitate, de iubire, asigură înțelegerea sau crează animozități, conflicte puternice, murdărite de ură.
Ce anume înclină balanța spre armonie sau spre haos?
Armonia sau haosul din propriile noastre suflete.
Și ce anume le creează?
Concordanța sau discrepanța dintre ADEVĂRUL imprimat din naștere în ADN-ul nostru și adevărul pe care l-am adoptat și căruia i-am dat mână liberă să ne cizeleze viața.
Fiecare știm instinctiv ce anume e bine sau rău. Și totuși, de multe ori preferăm să fim surzi la strigătele ce vin din subconștient, și să dăm crezare „șarpelui” crescut la sânul nostru - mintea, ego-ul, cei mai mari mincinoși din viața fiecăruia.
Mintea, căreia i-am permis să preia controlul de la suflet, creează realitatea confortabilă, acea lume în care te simți stăpân absolut.
Și încet, dar sigur, penetrează puritatea cu care ne-am născut cu toții, creând senzații sau emoții care le înlocuiesc pe cele considerate că nu sunt de vreun ajutor.
Iar acesta este doar primul pas spre „închisoarea” în care mergem de bună voie. Aceea a desprinderii de unitate, de Univers, de dumnezeire. Acea celulă în care ne credem invincibili, atotputernici, deținători ai adevărului absolut. Acea insulă unde ne izolăm de bună voie din cauza pustiului din sufletul considerat, de prea mulți, demodat.
Nu putem fi identici. Nu avem voie să fim identici. Totul ar fi prea previzibil.
Atunci de ce îi judecăm pe cei din jur după chipul și asemănarea noastră, punându-le „ștampile” în frunte în cazul în care credem că nu îndeplinesc șabloanele noastre: prost, cretin, ratat, pupăză, imbecil, ș.a.m.d.?
Dacă toți ar fi după chipul și asemănarea noastră, ar trebui ca, la un moment dat, să existe în lume doar mini-noi.
Inima nu poate fi la fel ca ficatul sau ca rinichii.
Fiecare e diferit în unicitate și nu își poate înlocui funcțiile doar pentru a face pe plac organelor vecine. Dar pot colabora în armonie, ceea ce aduce sănătatea întregului corp. Când 2 sau mai multe organe nu-și mai „vorbesc” și nu mai colaborează, apare boala la diferite nivele. Când inima și rinichii nu se înțeleg, apare hipertensiunea arterială. Când pancreasul s-a „îmbufnat”, apare diabetul. Când ficatul e „furios” și lucrează doar pentru el, apare ciroza sau hepatita, etc.
La fel se întâmplă și în cazul nostru, al oamenilor. Atunci când ne supărăm că cei din jur nu ne ascultă și nu ne urmează sfaturile (a se citi că noi nu ne ascultăm semnalele venite din suflet și din subconștient), ne lamentăm, ne victimizăm și, bineînțeles, ne îmbolnăvim, că doar nu mai suntem în armonie decât cu noi înșine, cu proprii noștri demoni.
Unii se trezesc în acest stadiu, stau de vorbă cu ei înșiși, realizează că drumul pe care au luat-o e incorect și încep să caute calea de întoarcere la „corpul” în care fiecare suntem celule ce asigură întregul, armonia, unicitatea.
Iar căutările sunt ghidate de lumina acelui ADEVĂR pe care îl știm, îl intuim, dar am preferat să-l ignorăm pentru că nu aduce câștiguri materiale ci doar suferință și pierderi, în prima fază. Dar e vorba doar de o perioadă de „lepădare” de dependențele minții și ale ego-ului. Atunci apar vindecările considerate miraculoase. Atunci apar schimbările definitive și definitorii pentru structura noastră.
Abia când înțelegem că nu noi trebuie să conducem, ci lumina ADEVĂRULUI săpat deja în codul genetic, abia atunci apare împlinirea, liniștea, armonia.
Iar armonia cu noi înșine catalizează armonia cu ceilalți, cu Universul, cu Dumnezeu.
Alții, prea mulți din păcate, își găsesc scuze în loc să caute soluții. Pentru ei schimbarea e prea grea, prea neplăcută, prea...practică. Teoria sună mai frumos, mai confortabil. În plus permite să se găsească „țapi ispășitori” la neputințele auto-asumate. Și pentru ca cei apropiați să nu spună că n-au încercat să facă ceva, încep să urmeze tot felul de terapii, tratamente, cumpără cele mai sofisticate aparate și medicamente, fără a avea vreun moment altă intenție decât aceea de a demonstra că „nimic nu mai ajută”, că sunt pierduți, și că merită din plin ca cei apropiați să le fie „sclavii” ce le îndeplinesc ultimele dorințe...pentru următorii 167 de ani...
Mai sunt și cei care, din prea multă furie, au hotărât să nu mai facă nimic, să nu schimbe nimic, această lume crudă, inumană și in-dispusă să înțeleagă, trebuind să fie pedepsită. Cum? „Am să mor și veți vedea cu toții ce veți suferi!...”. Mda, iar marmota....
Nu pot să nu-i amintesc pe cei care se hotărăsc să-și caute calea cu hotărâre, cu mult fast și zgomot, pentru că toată lumea trebuie să afle ce fac ei.
Este vorba despre cei care s-au trezit că trebuie să se alinieze la noile tendințe de primăvară- vară- toamnă- iarnă ale modei spirituale!
Sunt cei care, în loc să se retragă în liniște pentru a-și găsi calea, se alătură cu mult fast și tam-tam oricăror curente nou apărute, pe care nu le înțeleg, dar nici nu trebuie din moment ce au denumiri din ce în ce mai exotice și sună bine.
Sunt cei care se înscriu cu frenezie și urmează zeci de cursuri, din care nu înțeleg nimic, dar nu asta contează din moment ce se pot lăuda la o șuetă că le-au făcut. Nu are importanță nici măcar că dau mii de lei pentru ca alții să le spună ceea ce ei au deja imprimat în ADN.
Sunt cei care se entuziasmează „fără număr” la toate datele calendaristice care le pot stabili repere în existență. Cei care cred fără discernământ, doar pentru că asta le crează iluzia importanței apartenenței la turmă.
A căuta adevărul poate oricine.
A intui adevărul, pot doar câțiva.
Dar a găsi ADEVĂRUL, este apanajul celor puțini.
Nu pentru că cei mulți nu ar putea, ci pentru că nu vor să schimbe ceva în existența lor. Unii chiar preferă să moară decât să schimbe ceva.
În aceste vremuri tulburi, a spune că ești în căutarea adevărului a ajuns...trendy, un... must do!...
ADEVĂRUL nu este un mit. Este informația vitală pentru care ai venit aici, pe Pământ. Este comoara bine ascunsă pe care va trebui să o găsești.
Este calea fiecăruia spre desăvârșire.
Este răspunsul la întrebarea „de ce m-am născut?”.
Este ESENȚA ta!
Binețe și mulțumiri, cititorule!
Ce anume înclină balanța spre armonie sau spre haos?
Armonia sau haosul din propriile noastre suflete.
Și ce anume le creează?
Concordanța sau discrepanța dintre ADEVĂRUL imprimat din naștere în ADN-ul nostru și adevărul pe care l-am adoptat și căruia i-am dat mână liberă să ne cizeleze viața.
Fiecare știm instinctiv ce anume e bine sau rău. Și totuși, de multe ori preferăm să fim surzi la strigătele ce vin din subconștient, și să dăm crezare „șarpelui” crescut la sânul nostru - mintea, ego-ul, cei mai mari mincinoși din viața fiecăruia.
Mintea, căreia i-am permis să preia controlul de la suflet, creează realitatea confortabilă, acea lume în care te simți stăpân absolut.
Și încet, dar sigur, penetrează puritatea cu care ne-am născut cu toții, creând senzații sau emoții care le înlocuiesc pe cele considerate că nu sunt de vreun ajutor.
Iar acesta este doar primul pas spre „închisoarea” în care mergem de bună voie. Aceea a desprinderii de unitate, de Univers, de dumnezeire. Acea celulă în care ne credem invincibili, atotputernici, deținători ai adevărului absolut. Acea insulă unde ne izolăm de bună voie din cauza pustiului din sufletul considerat, de prea mulți, demodat.
Nu putem fi identici. Nu avem voie să fim identici. Totul ar fi prea previzibil.
Atunci de ce îi judecăm pe cei din jur după chipul și asemănarea noastră, punându-le „ștampile” în frunte în cazul în care credem că nu îndeplinesc șabloanele noastre: prost, cretin, ratat, pupăză, imbecil, ș.a.m.d.?
Dacă toți ar fi după chipul și asemănarea noastră, ar trebui ca, la un moment dat, să existe în lume doar mini-noi.
Inima nu poate fi la fel ca ficatul sau ca rinichii.
Fiecare e diferit în unicitate și nu își poate înlocui funcțiile doar pentru a face pe plac organelor vecine. Dar pot colabora în armonie, ceea ce aduce sănătatea întregului corp. Când 2 sau mai multe organe nu-și mai „vorbesc” și nu mai colaborează, apare boala la diferite nivele. Când inima și rinichii nu se înțeleg, apare hipertensiunea arterială. Când pancreasul s-a „îmbufnat”, apare diabetul. Când ficatul e „furios” și lucrează doar pentru el, apare ciroza sau hepatita, etc.
La fel se întâmplă și în cazul nostru, al oamenilor. Atunci când ne supărăm că cei din jur nu ne ascultă și nu ne urmează sfaturile (a se citi că noi nu ne ascultăm semnalele venite din suflet și din subconștient), ne lamentăm, ne victimizăm și, bineînțeles, ne îmbolnăvim, că doar nu mai suntem în armonie decât cu noi înșine, cu proprii noștri demoni.
Unii se trezesc în acest stadiu, stau de vorbă cu ei înșiși, realizează că drumul pe care au luat-o e incorect și încep să caute calea de întoarcere la „corpul” în care fiecare suntem celule ce asigură întregul, armonia, unicitatea.
Iar căutările sunt ghidate de lumina acelui ADEVĂR pe care îl știm, îl intuim, dar am preferat să-l ignorăm pentru că nu aduce câștiguri materiale ci doar suferință și pierderi, în prima fază. Dar e vorba doar de o perioadă de „lepădare” de dependențele minții și ale ego-ului. Atunci apar vindecările considerate miraculoase. Atunci apar schimbările definitive și definitorii pentru structura noastră.
Abia când înțelegem că nu noi trebuie să conducem, ci lumina ADEVĂRULUI săpat deja în codul genetic, abia atunci apare împlinirea, liniștea, armonia.
Iar armonia cu noi înșine catalizează armonia cu ceilalți, cu Universul, cu Dumnezeu.
Alții, prea mulți din păcate, își găsesc scuze în loc să caute soluții. Pentru ei schimbarea e prea grea, prea neplăcută, prea...practică. Teoria sună mai frumos, mai confortabil. În plus permite să se găsească „țapi ispășitori” la neputințele auto-asumate. Și pentru ca cei apropiați să nu spună că n-au încercat să facă ceva, încep să urmeze tot felul de terapii, tratamente, cumpără cele mai sofisticate aparate și medicamente, fără a avea vreun moment altă intenție decât aceea de a demonstra că „nimic nu mai ajută”, că sunt pierduți, și că merită din plin ca cei apropiați să le fie „sclavii” ce le îndeplinesc ultimele dorințe...pentru următorii 167 de ani...
Mai sunt și cei care, din prea multă furie, au hotărât să nu mai facă nimic, să nu schimbe nimic, această lume crudă, inumană și in-dispusă să înțeleagă, trebuind să fie pedepsită. Cum? „Am să mor și veți vedea cu toții ce veți suferi!...”. Mda, iar marmota....
Nu pot să nu-i amintesc pe cei care se hotărăsc să-și caute calea cu hotărâre, cu mult fast și zgomot, pentru că toată lumea trebuie să afle ce fac ei.
Este vorba despre cei care s-au trezit că trebuie să se alinieze la noile tendințe de primăvară- vară- toamnă- iarnă ale modei spirituale!
Sunt cei care, în loc să se retragă în liniște pentru a-și găsi calea, se alătură cu mult fast și tam-tam oricăror curente nou apărute, pe care nu le înțeleg, dar nici nu trebuie din moment ce au denumiri din ce în ce mai exotice și sună bine.
Sunt cei care se înscriu cu frenezie și urmează zeci de cursuri, din care nu înțeleg nimic, dar nu asta contează din moment ce se pot lăuda la o șuetă că le-au făcut. Nu are importanță nici măcar că dau mii de lei pentru ca alții să le spună ceea ce ei au deja imprimat în ADN.
Sunt cei care se entuziasmează „fără număr” la toate datele calendaristice care le pot stabili repere în existență. Cei care cred fără discernământ, doar pentru că asta le crează iluzia importanței apartenenței la turmă.
A căuta adevărul poate oricine.
A intui adevărul, pot doar câțiva.
Dar a găsi ADEVĂRUL, este apanajul celor puțini.
Nu pentru că cei mulți nu ar putea, ci pentru că nu vor să schimbe ceva în existența lor. Unii chiar preferă să moară decât să schimbe ceva.
În aceste vremuri tulburi, a spune că ești în căutarea adevărului a ajuns...trendy, un... must do!...
Căutarea ADEVĂRULUI este declarația de identitate a fiecăruia dintre noi, actul de apartenență la magia întregului, este certificatul nostru de naștere din mlaștina neștiinței, inconștienței și inconsistenței.
Este dorința noastră de a...crește mari.
Este afirmația noastră că putem, că există un mâine.
Este dorința noastră de a...crește mari.
Este afirmația noastră că putem, că există un mâine.
Este comunicarea cu Universul, ruga de a fi luați în considerare, speranța în așteptarea confirmării noastre.
Este tot ceea ce ne definește ca indivizi.
Este...FONDUL!
E esența care diferențiază forma gândirii de gândirea formei umane...
Căutătorii de adevăr nu sunt mit. Dar sunt prea mult ancorați în mental și în ego.
Căutătorii de ADEVĂR nu sunt un mit. Dar sunt puțini.
Mai sunt și cei care susțin sus și tare că au găsit adevărul și că îl dețin pe cel universal. Ca și cum ar fi dat de un izvor de apă și susțin că e a lor, iar ceilalți pot lua doar prin bunăvoința pe care o arată.
Cei care au intuit posibilitatea de a oferi propriul adevăr celorlalți, celor debusolați, sunt mulți, și ar fi doar un mit, dacă nu le-am acorda, noi înșine, puterea și banii de a ne spune cine suntem, din lipsa conștienței propriei puteri, propriului sine divin.
Dar cei care au găsit ADEVĂRUL dau valoarea și mențin echilibrul în Univers.
Adevărul tău nu-l vei putea afla din altă parte. Nu ţi-l va spune altcineva.
Nu căuta "salvatori" care să-ţi pună pe tavă ceea ce ţie ţi-e prea lene să vezi că există.
Caută-l. El există deja în tine, aşteptând să fie descoperit, recunoscut şi scos la suprafaţă.
Fă-ţi timp să stai la poveşti cu tine însuţi, să "sapi", să dai la o parte mizeriile adunate.
Găseşte "diamantul" din tine. Nu-l căuta în exterior sau în alţii.
Căutătorii de adevăr nu sunt mit. Dar sunt prea mult ancorați în mental și în ego.
Căutătorii de ADEVĂR nu sunt un mit. Dar sunt puțini.
Mai sunt și cei care susțin sus și tare că au găsit adevărul și că îl dețin pe cel universal. Ca și cum ar fi dat de un izvor de apă și susțin că e a lor, iar ceilalți pot lua doar prin bunăvoința pe care o arată.
Cei care au intuit posibilitatea de a oferi propriul adevăr celorlalți, celor debusolați, sunt mulți, și ar fi doar un mit, dacă nu le-am acorda, noi înșine, puterea și banii de a ne spune cine suntem, din lipsa conștienței propriei puteri, propriului sine divin.
Dar cei care au găsit ADEVĂRUL dau valoarea și mențin echilibrul în Univers.
Adevărul tău nu-l vei putea afla din altă parte. Nu ţi-l va spune altcineva.
Nu căuta "salvatori" care să-ţi pună pe tavă ceea ce ţie ţi-e prea lene să vezi că există.
Caută-l. El există deja în tine, aşteptând să fie descoperit, recunoscut şi scos la suprafaţă.
Fă-ţi timp să stai la poveşti cu tine însuţi, să "sapi", să dai la o parte mizeriile adunate.
Găseşte "diamantul" din tine. Nu-l căuta în exterior sau în alţii.
ADEVĂRUL nu este un mit. Este informația vitală pentru care ai venit aici, pe Pământ. Este comoara bine ascunsă pe care va trebui să o găsești.
Este calea fiecăruia spre desăvârșire.
Este răspunsul la întrebarea „de ce m-am născut?”.
Este ESENȚA ta!
Binețe și mulțumiri, cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 31 ianuarie 2013
O reflectie senzationala,un adevar ,exprimat in adevar, ce ne impinge in absolut ca gandire si existenta.Cati dintre noi au dorinta,de a depasi acele bariere ale conventionalului,cati dintre noi au puterea de a se desprinde din aceasta pseudohipnoza colectiva,incarcata de false modele,de prejudecati lipsite de valoare,de orgolii idioate,fugind parca de noi insine,ascunzandu-ne in scuze de doi bani.Da,ADEVARUL este in noi,trebuie doar, sa fim sinceri cu noi insine si evident cu cei de langa noi,iar acesta se va revela de la sine. Si cand te gandesti cat de simplu poate fi totul...A fost o adevarata incantare, sa citesc aceasta extraordinara lectie a adevarului divin.
RăspundețiȘtergereUn articol ca o briza de aer curat, intr-un areal virtual sufocat cu tâmpenii ale netului.
RăspundețiȘtergereAdevărul = iubirea=dumnezeu=OM. Înainte de a scrie totusi aceste egalitati, cercetarea veridicității lor e inevitabilă și obligatorie pentru fiecare. NU poti lua un adevar de-a gata confectionat, un inscris frumos al altuia. Orice cautare este unică pentru fiecare în parte. ÎL privește. Sunt lucruri scrise care sunt extrem de frumoase, minunate, magice chiar, dar ele nu valorează nici cât o ceapă degerată, dacă INDIVIDUL nu le dublează cu experiența vieții sale. În orice caz, din câte ceitesc și eu pe internet și văd în juru-mi, această schimbare personală a fiecăruia e inevitabilă și se întâmplă chiar în timp ce scriu. Nu știu unde ne duce, nu știu de fapt absolut nimic. Tot ce pot zice e că eu mă apropiu atât de mult de eu, încât mă suprapun de-a dreptul în UNU singur. Poate chiar ăsta e drumul...cine știe. Bravo Edith, un articol frumos, curat, limpede și plin de emoție.