OAMENII CARE OTRĂVESC VIEȚI

Sunt oameni pozitivi, și sunt oameni negativi. 

Iar asta nu are nicio legătură cu comportamentul lor.

Nu toți cei care se poartă frumos cu tine sunt pozitivi, benefici pentru tine, pentru energia ta vitală, pentru viața ta.

Așa cum nu toți cei care se comportă altfel decât îți place ție (tu zici că se poartă urât) sunt negativi pentru tine; din contră. 

Dacă am avea înțelepciunea să nu mai judecăm, să nu mai condiționăm, să nu mai catalogăm și să nu ne mai credem buricul pământului având doar pretenții, am vedea că lucrurile pot fi și altfel decât vrem noi să vedem.

Judecăm oamenii după rănile interioare pe care le avem, pe care, în loc să le vindecăm, le acoperim cu programe numite generic EGO.

Dacă cineva ne-a rănit, tot ce ne aduce aminte de acea persoană vom proiecta pe cei pe care îi vom întâlni și care ne reamintesc de traumă. 

Dacă are vocea, sau aspectul fizic, sau gesturile agresorului din trecut, nu mai stăm să ne gândim că omul nu ne-a făcut nimic, și că el vine doar pentru a ne reaminti că am uitat să ne vindecăm; nu, ci ne luăm de acea persoană ca și cum ne-a făcut ceva rău, fără să ne gândim că, de cele mai multe ori, nici nu o cunoaștem. 

Atunci ne certăm, reproșăm și caracterizăm acel om nu așa cum este (că doar nu-l cunoaștem), ci așa cum este cel care ne-a rănit.

Dacă facem așa, noi suntem persoane negative, toxice pentru cei care habar nu au cu ce au greșit.

Că întâlnești uneori asemenea persoane, treacă-meargă.

Dar problema este atunci când ești nevoit să trăiești lângă o asemenea persoană, care spurcă și otrăvește totul în calea ei, considerând că suferința sa interioară o îndreptățește.

Un părinte agresat de celălalt, în loc să plece, rămâne să încaseze „otrava” (că doar ce-o să zică lumea dacă se desparte și, în plus, copilul trebuie să crească cu ambii părinți, indiferent că atmosfera din casă e toxică, contaminată cu negetivitate, nu-i așa?).

O persoană care a trăit în mediu intoxicat cu ură, intoleranță, suferință, doliu neîncheiat, își anulează, la rândul ei, bucuria din viață, încercând să se alinieze la negativitatea în care trăiește. 

În fond, ai două variante: să pleci unde vezi cu ochii, pentru a te salva, sau să rămâi acolo, găsindu-ți scuze și justificându-ți ție neputința prin: „și eu ce să fac?... asta mi-e soarta... asta mi-e crucea!... așa vrea Dumnezeu!...”

Un om pozitiv care conviețuiește sau se întâlnește cu unul negativ, se vede nevoit să plece, pentru a se feri de „furtuna” celuilalt.

Poți opri tu o furtună? Nu; o poți lăsa să se potolească, dar nu este treaba ta să o liniștești. Treaba ta este să îți menții pozitivitatea, lumina, bucuria vieții. E chiar o datorie față de tine.

Furtunile și energia negativă a celorlalți nu este problema ta. 

Un om care rămâne, se contaminează cu aerul toxic al urii adunată acolo. Și așa, încet-încet, preia programul de otrăvire a celorlalți: devine și el toxic pentru bucuria altora. Își va învăța și copilul să facă la fel. Și așa, cu fiecare nouă generație, ura, intoleranța, judecarea celorlalți, devin din ce în ce mai mari. Un om negativ sporește energia negativă colectivă.

Iar la un moment dat, cel de la care pornește totul ajunge să „stăpânească” această „otravă”, și îi va contamina pe toți cei cu care vorbește sau se întâlnește.

Efectele pot fi de la simple amețeli, la dureri de cap sau chiar crize mari de sănătate. Sunt simptome clare de intoxicație.

Dragă om care citești, s-ar putea să-mi spui că da, știi și tu mulți oameni negativi. Doar că, vezi tu, omul toxic nu știe că e toxic, ci se vede bun, cinstit, corect. Și nu se minte.

A te considera bun, nu te face bun. Așa cum, dacă te crezi rău, nu înseamnă că ești așa.

Cum îți dai seama că ești toxic? (nu, tu nu, altcineva)

- Îi vezi pe toți toxici, răi; doar tu ești singurul om așa cum ar trebui să fie toți. 

- Tu ești victima perfectă, și doar despre asta vorbești de câte ori ai ocazia. 

- Vorbești doar despre ceilalți, tu te vezi cel mai cinstit, corect, fără de prihană om de pe fața pământului.
- Peste tot vezi greșeli, și vânezi greșelile tuturor pentru a le arunca în fața „greșiților”.

- Judeci tot și îi judeci pe toți care nu sunt așa cum vrei sau așa cum ești tu, etalon autoproclamat.

- Încerci să pari altfel decât ești în realitate, și îți creezi multe identități; vrei să pari ceea ce nu ești în interior.

- Condiționezi în permanență: toți trebuie să facă și să se comporte cum vrei, când vrei și cât vrei, altfel te înfurii și faci crize; acele furtuni de care pomeneam.

- Emiți într-una judecăți de valoare, considerându-te etalonul („știu eu mai bine!”), iar în funcție de asta, ceilalți sunt „proști, tâmpiți, nimeni nu știe nimic”, etc.

- Emiți sentințe definitive: „cu tine nu se poate vorbi... te crezi deștept/deșteaptă... nu mai am ce discuta cu un om ca tine...”, etc.

- Te consideri deținător al adevărului universal, contrazicând orice și pe oricine, chiar dacă nu ai auzit sau citit decât o singură frază din ce ți se spune; nu ești de acord cu nimeni, și inițiezi discuții și comentarii doar pentru a demonstra că omul nu are dreptate, chiar dacă are. Tu nu știi care e adevărul, și nici nu are importanță pentru tine, din moment ce poți poza în deținătorul lui. 

- Ataci pe toți sau/și te consideri atacat(ă) de toți cei care îndrăznesc să-ți răspundă cu argumente bine fundamentate. Nu are importanță că vorbești chiar despre acea persoană și viața ei, tu știi mai bine cum e și ce gândește.

- Știi mai bine ca oricine ce ar fi bine pentru lumea asta, cum ar trebui să vorbească și să se comporte cu toții pentru a fi bine (a se citi „pentru a-ți face ție pe plac”)

- Schimbi în permanență cercurile de cunoștințe deoarece consideri că nu se ridică la nivelul tău. Adevărul este că cei cu care ai avut conflicte pleacă, să nu-ți mai respire aerul toxic, otrăvitor de suflete, și rămâi singur(ă). Dar tu nu ești de vină, zici tu, doar ceilalți sunt proști.

- Vrei să demonstrezi cu orice preț că ești special(ă), că nu poți fi ca ceilalți; bolile tale sunt altfel decât ale altora, tratamentele tale nu pot fi ca ale celorlalți; tu simți altfel totul și simți nevoia să subliniezi asta de fiecare dată, chiar dacă pe nimeni nu interesează.

- Dacă nu poți fi în centrul atenției în permanență, vei avea grijă să creezi ocazii să o faci prin ceartă, comentarii, divergențe, discuții în contradictoriu.

- Nu te interesează decât să ai dreptate și ca toți să graviteze în jurul tău.

Cum îți dai seama că ești netoxic, benefic? 

- Nu te interesează nimic din cele de mai sus, îți vezi de sufletul tău și de viața ta. Pe bune, nu doar afirmând asta.

- Oamenii sunt atrași de tine, de lumina ta. Doar că cei mai atrași sunt toxicii, care vin să-ți fure bucuria, să-ți șteargă de pe buzele-ți obraznice fericirea, pacea, armonia reflectate în zâmbet.

Cu toții ne dorim să fim pozitivi, benefici. Cu toții afirmăm că suntem. 

Doar că, vezi tu, nu putem fi doar într-un singur fel, ci vom fi și toxici și benefici cu noi și cu ceilalți, în funcție de oglinzile pe care ni le țin oamenii întâlniți.

Se spune că omul pozitiv găsește soluție la fiecare problemă, pe când cel negativ va găsi câte o problemă la fiecare soluție.

Eu sunt toxică pentru unii, dar sunt benefică pentru alții. La fel și tu, cititorule.

Și Iisus a fost și este contestat de unii, ba chiar și Dumnezeu; și atunci cum am fi noi altfel?!

Observă-te, observă-ți reacțiile.

Nu te judeca, nu te blama, acceptă că poți fi otrăvitor pentru unii.

Observă toxicitatea celorlalți, și detașează-te de ea. 

Nu încerca să schimbi pe cineva, nu e treaba ta.

Atragi ceea ce ești, că îți place asta sau nu.

Schimbă-te pe tine, și vei atrage oameni cu aceeași vibrație.

Schimbă-te pe tine pentru a schimba lumea.

Binețe, dragă OM!

dr. Edith Kadar 

Arad, 24 februarie 2019

 *     *     *    *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2019/02/oamenii-care-otravesc-vieti.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

(RE)DEVENIREA (fragment)

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Cu toții știm, conștient sa nu, că nu suntem doar un corp fizic umblător, ci că mai există ceva ce ne animă, ce ne aduce trăirea și bucuria în suflet. Aceea este esența divină ce coboară pentru a împrumuta vremelnic un corp fizic, și a se manifesta de la acest nivel.

Binețe, dragă cititor!

Despre esența divină și manifestarea ei, despre liber arbitru, despre relații, singurătate, solitudine, iluzii și certitudini, te invit să citești acum.

Este un material care a „curs” prin mine, ce conține informații extraordinare pe care le dau mai departe ție, celui ce ai nevoie. Informația nu va putea fi percepută la reala valoare decât de către cei aflați pe calea (re)devenirii de ei înșiși. Citește-l, recitește-l, ascultă muzica postată la sfârșit, și nu încerca să judeci cu mintea, ci fii atent(ă) la emoții, trăiri, manifestări fizice apărute în timp ce citești. 

Informația poartă o vibrație înaltă, și a fost trimisă cu drag mie și celor ce au nevoie de ea. Vei ști dacă e ce ai nevoie . 

*    *    *    *    *    *    *

- Auzi, Doamne, crezi că sunt ciudată că nu simt nevoia să fiu ca ceilalți?

- În ce sens, aud vocea deja binecunoscută

- Păi, acum mă gândesc la faptul că nu simt nevoia să am un partener de viață; că nu simt disperarea singurătății, așa cum aud tot timpul. E rău, e bine?

- Ce te frământă, de fapt?

- Cu toții se agită să își găsească partener sau parteneră de viață; peste tot scrie și se vorbește despre împlinirea personală prin relații, dar... eu nu simt nimic în acest sens. Mi-am sondat și analizat emoțiile și trăirile, și nu am găsit niciun refuz, nicio furie, negare, ranchiună sau altceva de acest gen. Când mă gândesc la mine singură, se instalează liniștea în sufletul meu, mă simt liberă, eliberată de lume, de teorii, de persoane. Mă simt completă, mă simt... rotundă!

- Și nu e bine?

- Ba da, e foarte bine!

- Și atunci care e problema, că nu înțeleg?

- Păi, faptul că majoritatea oamenilor își caută fericirea în relații, iar eu mi-o găsesc în solitudine! E chestia aia: eu versus majoritatea. Cine are dreptate, eu sau ceilalți; ajută-mă să înțeleg.

- Trebuie să aibă cineva dreptate? Așa vezi tu problema?

- Nu, nu am ales corect cuvântul. Care aste starea  pe care ar fi bine să o manifestăm pentru a fi în armonie cu noi, cu Universul, cu tine?

- Tu cine crezi și simți că are „dreptate”: tu sau majoritatea?

- Pentru mine, și ținând cont de trăiri, eu am dreptate. Mă rog, asta e corect. Pentru mine și viața mea aceasta este ceea e optim și mă face să fiu în armonie cu tot.

- Și atunci? Vrei să adere și majoritatea la gândirea ta, doar atunci ești fericită deplin?

- Nu, ți-am spus, sunt bine. Doar că... mă simt ciudat... mă simt o ciudată... Ca și cum m-aș împotrivi majorității... și nu știu dacă e bine, e corect față de Univers, față de tine...

- Deci, indiferent ce simți, ce îți face sufletul să fie liniștit și împlinit, nu contează dacă nu e validat de majoritate?

- Hm... se pare că da, asta este acum gândirea mea... Și cred că știu de ce!... Dacă tu ești peste tot și în fiecare om ca sămânță divină, am senzația că te trădez dacă mă opun majorității...

- Ha, ha!... M-ai făcut să râd! Eu sunt în fiecare din voi, dar nu reprezint majoritatea. Să-ți explic: eu nu sunt totalitatea oamenilor de pe planetă sau a entităților din Univers, iar dacă tu gândești sau simți altfel decât majoritatea mă vei schilodi sau mă vei lăsa incomplet. Așa ai simțit?

- Da, spun stingherită de imaturitatea gândirii mele.

- Draga mea, liniștește-te; știi că nu e așa, acolo, în adâncul tău. Și nu îți fă probleme, eu nu judec, deci nu te judeca nici tu. Este bine să aduci la suprafață trăirile și semnele tale de întrebare, indiferent cum ți se vor părea în acel moment. Te-ai liniștit?

- Da, spun eu, răsuflând ușurată, ca și când o povară mare mi-ar fi ieșit din piept.

- Eu sunt în fiecare dintre voi, dar fiecare „bucată” - cum îi spuneți voi - din mine este de sine stătătoare. În fiecare om sunt eu în integralitatea mea, și nu doar o frântură din mine. Și cea mai mică bucată din mine sunt eu în întregime, și nu doar o parte. Cum să îți explic pentru ca să înțelegi? Voi face o paralelă cu corpul vostru. Gândește-te la celulele corpului uman, da?

- Da.

- Fiecare celulă are câte un rol foarte clar în funcție de localizare, natură și specializarea sa. Dar ele, celulele, nu pot supraviețui în afara corpului. Ele compun corpul fizic, și au în ele matricea întregului pentru a ști pentru ce lucrează și din ce „lume” face parte. Cam cum e la voi cu internetul sau cu televiziunea și restul mijloacelor de informare ce vă țin la curent cu ce se întâmplă în restul lumii.

Revenind, celulele sunt interconectate între ele formând organele, apoi sistemele, pentru ca  în final să rezulte corpul ca întreg. Ai înțeles până aici?

- Da, spun.

- Bun. Deci celulele funcționează independent, dar „lucrează” pentru corp. Ele își primesc hrana din nutrienții rezultați din mâncarea pe care o consumați. Dar există o matrice energetică unică pentru corp, iar aceea este ceea ce voi numiți energia divină, esența dumnezeiască, duhul sfânt; sunt EU. La această matrice sunt conectate celulele, și la energia ei se adaptează în permanență. Celulele nu pot interveni în structura matricei, nu o pot modifica. Doar invers este posibil: matricea energetică influențează structura, calitatea și vitalitatea celulelor. 

Cu cât celulele sunt mai racordate la vibrația matricei, cu atât sunt mai sănătoase, mai vioaie, mai încărcate energetic, mai vii.  

Cu cât opun rezistență energiei matricei, încercând să devină de sine stătătoare și să își creeze propria matrice, cu atât celulele sunt mai afectate, până la distrugere; mai precis, se autodistrug. De ce? Pentru că ele nu pot exista în afara corpului fizic și energetic. Celulele au fost create ca o necesitate de energia matricei, și nu invers; nu matricea divină a fost creată de celule. Ai înțeles până aici?

- Da.

- Acum înlocuiește, în această poveste, celulele cu oamenii.

La început a fost MATRICEA, Dumnezeu, Cuvântul, Esența. 

Apoi, Matricea a hotărât să se manifeste într-o multitudine de feluri și forme; și a creat toate ființele Universului, inclusiv omul.

Diferența dintre celulele corpului și OM este că v-am înzestrat cu EU pe fiecare dintre voi. EU înseamnă esența mea, esența divină, acel sine divin de care vorbiți voi.
Dacă celulele corpului sunt conectate la o matrice energetică unică a corpului, fiecare om m-a primit pe mine în integralitatea mea. Fiecare „bucată” din mine care vă animă este de sine stătătoare. 

Sunt EU-l pe care vi l-am insuflat, vi l-am dăruit pentru a vă manifesta ca OM.

Omul devine OM atunci când mă acceptă, mă primește și mă manifestă.

Indiferent de trăirile voastre, de calitatea emoțiilor și a gândurilor care vă compun viața, esența divină (sau EU-l) nu poate fi afectată, influențată sau schimbată. Poți alege să manifești acel EU, acel OM, pe mine, sau să opui rezistență; EU nu voi fi afectat. În schimb, tu da, vei fi.

Gândește-te, Soarele există nestingherit de condițiile atmosferice. Chiar dacă e furtună, sunt nori, e noapte, e iarnă, Soarele există ca astru, ca entitate. Faptul că nu îl percepeți în permanență ține de ceea ce vreți voi să vedeți, să auziți, să înțelegeți. Puteți fi furioși, puteți înjura, vă puteți indispune și strica cheful cât vreți pe motiv că nu e soare, asta nu-i schimbă lui calitatea și manifestarea. El există indiferent de norii temporari ai cerului sau de frustrarea voastră; care e tot temporară, îți reamintesc.

La fel și EU: exist și mă manifest, indiferent de credința sau de necredința voastră, indiferent că mă înjurați sau că mă învinuiți de tot ce se întâmplă în viața voastră. EU exist nestingherit, nepătat, și mă manifest la aceeași intensitate în fiecare ființă, inclusiv în tine, OM.

Alegerea a ceea ce vrei să simți, să trăiești, să experimentezi, îți aparține.

Acesta este acel LIBER-ARBITRU despre care se vorbește atât de mult, dar care nu prea este înțeles la adevărata lui semnificație.

Vezi tu, liberul-arbitru se referă strict la a permite sau nu divinității din tine să se manifeste. Despre asta e vorba, și nu despre a face ce vrei, când vrei și cum vrei, ca un copil țâfnos și răsfățat care crede că i se cuvine totul.

Liberul arbitru îți dă posibilitatea să devii din om un OM care recunoaște matricea, nu i se opune și o manifestă; adică mă manifestă pe mine.

Pomul vieții

Când ați coborât în materie, în ceea ce voi numiți 3D, voi ați hotărât să veniți, să îmbrăcați corpul teluric pentru a vă manifesta ca OM de la acest nivel. Și tot voi ați ales în ce formă să vă manifestați în viața respectivă pentru a vă însuși lecțiile pe care tot voi vi le-ați ales. Totul pentru a manifesta în acele forme matricea divină din care faceți parte. 

Poate vrei să fii bogătaș sau sărac, înțelept sau încuiat la creier, poate ai vrut să manifești o anumită polaritate, un anumit sex când ai venit, poate ai vrut să ai și studii multe, sau poate nu. Toate acestea pentru a manifesta divinitatea în toate aceste forme. Pentru a te transforma din om în OM. Pentru a redeveni divinitate conștientă de umanitatea sa și om conștient de divinitatea sa, adică OM.

Nimeni nu v-a forțat să faceți ceva, voi ați ales; însă mediul familial, arborele genealogic, vă poate îndepărta de calea propusă. 

Esența divină din fiecare trage semnale de alarmă pentru a putea reveni pe cale, însă mintea, acea energie proprie a omului, îl minte și nu îl lasă să vadă adevărul, ci să îl îmbrățișeze pe al ei. Mintea a luat locul lui Dumnezeu, s-a înscăunat, iar omul nu mai observă falsul, luând de bune „șoaptele” minții mincinoase.

Sufletul, acea parte ce face legătura între om și OM, caută cu disperare divinitatea, pe Dumnezeul din care s-a desprins, dar mintea îi aduce în cale înlocuitori, clone, menite să aducă liniștea pe moment: oameni, situații, stări, obiecte, bunuri materiale confundate cu daruri divine. Dar este doar un surogat ieftin. 

Cu cât se zbate mai mult să dezvăluie falsul, cu atât sufletul este mai chinuit de către mintea căreia i s-a transferat puterea de decizie a OM-ului care ar fi trebuit să fie. Desigur, EU exist în voi, dar nu mă mai auziți. Iar pentru a vă ajuta, vă aduc în față persoane, locuri sau situații menite să vă transmită starea de pace și liniște pentru a vă reaminti cine sunteți. 

De prea multe ori continuați să ascultați mintea-dumnezeu pe care ați creat-o, și să îi dați forță și putere. 

Ceea ce trăiți în interior este vizibil la exterior, la nivel de relații interumane și la nivel social: mintea vă face să observați și să rezonați cu persoane care nu vă vor, de cele mai multe ori, binele, care vă înșală, iar voi le înmânați valoarea voastră, adică banii, în mod simbolic. Dar nici asta nu mai observați, ci continuați cu minciuna, căutând și găsind țapi ispășitori, adică pe mine, de cele mai multe ori.

„Dumnezeu m-a bătut... Dumnezeu a făcut asta și aia... Dumnezeu a uitat de mine...” Asta spune mintea să repetați, nu-i așa?

Ce este sus este și jos; ce este afară există, în primul rând, înăuntru

Când omul refuză să devină OM deoarece vrea la Dumnezeu prin minciună, apar bolile fizice, dar mai ales alienarea mentală, iar deznodământul este previzibil, MOARTEA, pe care tot voi o cereți ca ultim gest de manifestare al liberului-arbitru: „dacă nu pot fi OM, adică manifestare divină în corp fizic, aleg să revin acasă (AKASHA), urmând să mai încerc altă dată.”

Tot ce vedeți în afară este reflexia a ceea ce e înăuntru, până la ultima imagine. 

Gândește-te, unii văd sărăcia, alții violența; unii văd doar negrul, ternul, mohorâtul din jur, alții nu văd decât frumosul, liniștea, pacea și armonia. Cei optimiști vor fi „atacați” constant de cei din întuneric, în încercarea de a-i trage în mlaștina lor, ca un fel de declarație: „dacă eu n-am putut, nu te las nici pe tine să fii OM”; iar denigrarea și atacurile permanente la persoană devin unica valoare a celor din întuneric, singurul lucru pe care îl pot manifesta. Sunt acei pesimiști, cârcotașii, care vor căuta să înăbușe orice tentativă de frumos a altora spunând sau făcând ceva jignitor. Dar asta e alegerea lor, „iadul” pe care și l-au creat.

Să știi că nimeni nu populează mai bine iadul decât mintea omului rătăcit de divinitatea din el!

Dar, mai sunt oameni care aud mesajele sufletului, și încep să caute. Vocea sufletului poate fi auzită doar în liniștea adusă de rugăciune, meditație sau altă formă de retragere înăuntru, departe de iluzia exterioară. Și, cu cât aud mai mult și mai bine din mesajele sufletului, cu cât descifrează mai bine și mai clar ceea ce i se întâmplă, cu atât se reconectează mai mult la elementul divinitate, la EU, devenind, pe zi ce trece, din ce în ce mai OM, și manifestând liberul arbitru. 

Pe măsură ce omul se reconectează la sursă, la esența divină, el se reface ca un puzzle, și dispare nevoia de a înlocui bucățile lipsă cu surogate: oameni, bani, operații estetice, bijuterii, bunuri materiale, etc.

Cu fiecare bucată de lumină divină manifestată ca urmare a dispariției iadului din viață, esența divină se poate manifesta din ce în ce mai puternic, până ce ocupă suficient „spațiu” pentru a anula întunericul fricilor de orice fel. 

Iar când omul (re)devine OM, ȘTIE că este divinitate, este Dumnezeu, și se simte complet; nu mai are nevoie de partener fizic sau de părerea celorlalți. Abia atunci manifestă Liberul-Arbitru cu care a venit înzestrat: acela de a fi divinitate aflată temporar într-un corp fizic. Abia atunci este, după cum am spus, complet, este... rotund!
Și abia după aceea, complet, își poate găsi partener la fel de complet ca și el.

Aceasta este starea ta de acum, și așa se explică trăirea ta vis-a-vis de tu versus majoritate.

*    *    *    

- Spune, aud. Ce vrea mintea? Ce nu îi place?

- Întotdeauna am avut o problemă atunci când este vorba despre divinitatea din mine. Este ca și cum ceva din mine respinge ideea că aș putea fi demnă de așa ceva, că aș merita. Știu, e o prostie, dar observ trăirea și o scot la suprafață. Spun oricui că este divinitate manifestată în corp fizic, cred asta, dar parcă eu nu merit. Interesant!

- Probabil de aceea amâni atât de mult să accepți în totalitate și să manifești acest lucru, și tergiversezi  să publici ceea ce îți transmit. Ți-e teamă de ce vor zice ceilalți despre tine, nu? 

- Da, există teama că nu mă vor crede, că vor murdări, că vor batjocori, iar pe mine mă doare când văd că ești „atacat” pe nedrept, doar din ignoranță.

- Dar pe mine nu mă afectează. Ți-am spus azi că EU exist indiferent de părerea oamenilor și de batjocura lor. Iar dacă EU exist în tine, deci tu ești cu mine, de ce ar avea vreo importanță părerea celor rătăciți, care nu știu unde să mă caute?

EU sunt cu tine și în tine, făcându-te OM! De ce te afectează omul?

- Da, chiar, ai dreptate! Îți mulțumesc! Ce să le mai transmit acum celor ce citesc?

- Să își deseneze și să își posteze în fața lor simbolul OM, deoarece le va ușura comunicarea cu mine, cu EU-l din ei, cu OM-ul ce vor (re)deveni.

Simbolul OM

Și mai spune-le să repete mantra: OM MANI PADME HUM care înseamnă „om devenit OM prin înflorirea florii de lotus ce conține giuvaerul esenței divine”.

- Mulțumesc! 

OM MANI PADME HUM! 

Namaste, OM!

dr. Edith Kadar 

Arad, 19 februarie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/02/redevenirea-fragment.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

CUM TE VEZI ÎN 2019?

„Cum îți așterni, așa dormi”, spune o veche zicală populară, izvorâtă din experiența și înțelepciunea cuiva.

2018 e deja istorie. Ca tot ce a făcut parte din viața noastră de până acum.

2019 este viitorul, e fila albă ce așteptă, tăcută și răbdătoare, să-i fie scrise rândurile pentru istorie. Cea viitoare.

Iar istoria e scrisă de noi, individual.

Binețe, cititorule, la cumpăna dintre ani!

Nu uita nici acum să pornești muzica.

Fiecare ne scriem rândurile vieții proprii prin faptele, vorbele și gândurile noastre. A ceea ce putem, vrem și trecem în filele pe care le semnăm zilnic la capitolul „Existență”.

Istoria reține doar adevărul. Nu ceea ce vrem noi să pară adevăr.

De aceea, nu putem minți.

Nu putem avea pretenția ca lumea să-și amintească de noi prin ceva ce am fi vrut să facem, dar neputința, comoditatea și reala limitare ne-a oprit.

Dacă am făcut ceva rău, istoria va consemna ca atare.

Dacă nu am făcut nimic, ci doar am povestit cât de multe am fi putut face, istoria va reda întocmai. Fără înflorituri, fără revizuiri și adăugiri. Forma brută. Asta e istoria.

Iar dacă am acționat, dacă am făcut tot posibilul să trecem de la stadiul de gând la cel de vorbă și am reușit să finalizăm cu o faptă, suntem marii câștigători!

Pentru simplul motiv că am reușit extraordinara performanță de a transpune teoria în practică. Lucru demn de Sisif, cel condamnat la eterna corvoadă a muncii fără finalitate.

Pentru că acțiunea, schimbarea, transformarea și evoluția ne definește, ca umanitate, și lasă o semnătură clară în registrul istoriei.

Cât de mult îți place, Omule, ce ai făcut, ține de forma coloanei vertebrale a vieții proprii.

Cât de mult îți asumi din ceea ce ai făcut sau nu ai reușit să faci, ține de rezistența coloanei clădite după chipul și asemănarea principiilor tale. Dacă ele există. Dacă nu, despre ce discutăm?!!...

Nu poți fi ceea ce nu ești.

Nu poți fi ceea ce doar gândești.

Nu poți fi ceea ce doar vorbești.

Nu poți fi ceea ce nu vrei să faci.

Dar categoric poți fi ceea ce transpui în acțiune!

Poți fi nemernic, mișel, laș, trădător...

Poți fi cel care lansează zvonuri, sau cel ce crede în ele...

Poți să povestești tuturor ce ai fi putut fi... dar nu ai apucat să fii vreodată...

Poți să povestești cât de măreț te visezi, dar să recunoști că ceea ce vrei e imposibil. Acum. Dar poate mai târziu, când mai înveți......

Și poți să povestești tuturor despre aripile care ți-au crescut pentru că ți-ai făcut toate lecțiile, ai urmat toți pașii în ordinea firească, ai avut răbdare....

Povestește-le, nu pentru a te lăuda, ci pentru că îți recunoști marea realizare de a trece de la vorbă la faptă, de la neputință la putință, de la incapacitate la acțiune, de la teorie la practică.

Povestește-le, pentru că așa știi să îți recunoști propriile tale merite, fără a aștepta note date din exterior de la cei cărora tu însuți  le-ai acordat competența de a te aprecia.

Asta nu este o laudă. Este o recunoaștere, o înțelegere și o asumare a propriilor talente pe care abilitățile le-au transpus din vorbe în fapte.

Este recunoașterea ta!

Oricum, cei care încă se târăsc în noroiul pe care și l-au creat nu te vor crede, și vor încerca să te tragă în jos, pentru că doar așa își vor putea justifica impotența zborului...

Alții vor încerca să îți explice, pe larg și pe scurt, cum ar fi făcut ei și ce ar schimba (invariabil) în ceea ce ai făcut tu, în niciun caz ei, pentru a obține perfecțiunea... Nu contează că ei/ele au o viață ternă, fadă, liniară, justificată de frici: „dacă nu reușesc...”, „dacă nu va fi bine...”, „dacă ceilalți nu vor fi de acord...”, etc.

Dar despre aceștia  istoria nu va vorbi. Noi știm. O știu și ei, de aici disperarea cu care își aruncă propriile mizerii și neputințe în cârca oricui este dispus să nu supere pe cineva și să nu reacționeze din prea multă bună-creștere.

2018 a fost un an bun sau rău, în funcție de implicarea fiecăruia în propria viață, în scrierea propriei istorii.

2019 va fi un an bun sau rău, după rodul propriilor dorințe, în funcție de însușirea lecțiilor de viață. 

Vrei să îți fie bine, îți va fi bine. 

Nu dai doi bani pe tine și te lași la mâna Universului, acesta îți va da ceea ce meriți. Nici mai mult, nici mai puțin. După chipul și asemănarea ta. A gândurilor, și abilităților tale. A capacității tale de a-ți țese viitorul. A feței tale adevărate, și nu a celei care vrei tu să fie văzută. 

Responsabilitatea creației viitorului îți aparține în totalitate.

2019 va fi numai al tău, cu bune, cu rele. 

Dacă pentru reușite totul ți se cuvine, la fel este și pentru cele mai puțin plăcute orgoliului, vanității și ego-ului din tine. 

Dacă pentru cele bune ești propriul creator, ar fi incorect ca pentru rateuri să fie de vină șeful, soțul sau soția, soacra, copilul sau... Dumnezeu!

2018 e deja istorie.

2019 e fila albă, încă nescrisă în registrul istoriei. 

Îți doresc să ai un 2019 exact așa cum ți l-ai proiectat, cum l-ai programat, cum ți-ai imaginat că trebuie să fie! 

Îți doresc să ai curajul să faci ceea ce sufletul tău știe că are de făcut, dar mintea îl oprește din prea multă rațiune, bun simț, și frica de a nu-i deranja pe cei importanți ție.

Și toate astea pentru a fi persoana pe care Universul o merită, după ce a investit atâta încredere, și ți-a scos în cale atâtea oportunități, situații și persoane pentru a deveni... altfel... mai bun, mai conștient, mai conștiincios.

Să ai parte de multă înțelepciune și mult discernământ pentru a putea alege realul de imaginar, adevărul de ispită, acel adevăr croit după meritele tale.

Încearcă să găsești fericirea și încântarea fiecărui moment, chiar dacă acestea nu se supun unui standard poetic, sau al tău personal. 

În fond, ce ai „emanat” până acum este ceea ce ai. 

Eşti efectul istoriei de până acum. Eşti propria ta creaţie!

Ești mulțumit? Mergi mai departe. Nu ești mulțumit? E momentul să faci și altceva decât să te plângi...

Îți doresc ca fiecare zi să fie bogată în lumină, iubire și sănătate.

Un 2019 așa cum ți-l dorești și cum ți-l croiești!

LA MULȚI ANI, 2019!!!

Mulțumesc că ai călcat pragul blogului meu.

Te aștept cu mult drag și la anul.

Binețe, dragă OM înțelept!

dr. Edith Kadar 

Arad, 31 decembrie, 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2018/12/cum-te-vezi-in-2019.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

SINGURĂTATEA TERAPEUTULUI DE CURSĂ LUNGĂ

Acest material este dedicat cu drag tuturor terapeuților (adică oricine lucrează cu oamenii), medicilor-terapeuți, și pacienților aflați în căutare de sine, precum și tuturor celor însetați de cunoaștere.

Pentru cei care caută informații scurte că altfel se plictisesc, le mulțumesc că au încercat, dar nu le-a venit încă momentul. (Apropo, am o curiozitate: dacă un articol e prea lung, cum este cartea? Nesfârșită? Întreb pentru un prieten).

Nu trebuie să fii de acord cu ceea ce scriu; aici sunt observațiile mele profesionale și personale.

Îți mulțumesc că-mi ești alături, și îți doresc o lectură plăcută!

Nu uita să îmi scrii părerea ta, după ce ai citit materialul.

*    *    *    *    *    *    *

A fi terapeut este o binecuvântare. Medicul și terapeutul lucrează cu omul pentru a-l ajuta să se descopere, să descopere singur ce anume îi face rău, îl blochează, îl oprește din drumul spre sănătate, ce anume îl îmbolnăvește.

Medicul este cel care are cunoașterea mecanismelor de producere ale bolii la nivel fizic.

Terapeutul este cel care înțelege mecanismele dincolo de planul fizic, în plan emoțional, sufletesc.

Medicul dă sfaturi și tratamente pentru întreținerea carcasei, a corpului; pe când un terapeut se adresează, în primul rând, mecanismului din interior care face ca exteriorul, corpul, să funcționeze optim.

Medicul abordează efectul, pe când terapeutul cauza.

După părerea mea, cea mai bună pentru om este combinația medic-terapeut, acel amestec care face ca știința să se armonizeze cu trăirea, cu simțirea.

Un medic bun trebuie să fie un terapeut excelent, care să înțeleagă particularitatea fiecărui om, pacient, și care să știe că ceea ce a învățat în facultate și la specializări sunt doar repere, dar că fiecare caz este individual, nu poți aplica același lucru tuturor.

Un terapeut bun are nevoie să cunoască medicina, altfel riscă să scoată din context o problemă, și să nu țină cont de cadrul general.

Desigur, medicul și terapeutul au studii de specialitate; dar nu asta îi face buni, speciali, ci flerul lor, intuiția, trăirea, ceea ce simt instinctiv când văd un om. Ei s-au specializat în domeniu pentru a-si putea folosi talentul cu care au venit înzestrați de către mama Natură și tata Univers. Pentru ei, studiile au fost confirmarea a ceea ce ei știau, tacit, acolo, în adâncul lor. Ei au înțeles imediat informațiile, și au construit ușor puzzle-ul cunoașterii și interacțiunii cu omul.

Medicul-terapeut este, de multe ori, singuratic, izolat de ceilalți, neputându-se adapta la lumea plină de dogme și de reguli exterioare de urmat. 

De cele mai multe ori, un asemenea terapeut ar lucra fără bani, dacă nu ar face parte din societatea bazată pe schimb în bani, dacă nu ar avea aceleași cheltuieli ca ceilalți.

Medicul-terapeut este o persoană foarte bună în interacțiunea profesională, dar din momentul în care își termină programul de lucru, devine aproape antisocial, izolându-se de interacțiunea incoloră, inodoră cu cei care l-ar vrea la dispoziția lor 24 de ore din 24. 

Medicul-terapeut este un CANAL prin care cel care îl caută primește informații de la organismul a cărui celulă este - Universul. De aceea, el are HAR: nu știe să explice cum face ceea ce face, dar ȘTIE că este o unealtă extraordinară în mâna divinității.

Sunt mulți medici, sunt mulți terapeuți în lume; dar nu toți au HAR, nu toți CRED că ei nu valorează nimic fără mesajele pe care ar trebui să le lase să curgă prin ei. Desigur, asta nu îi face mai puțin valoroși.

Fiecare om își are propriul lui medic-terapeut. S-ar putea să caute mult timp până ce vor întâlni pe cel care să îi acceseze butonul de „DORINȚĂ DE VINDECARE”.

Un medic-terapeut asta face cel mai bine: își ajustează comunicarea cu cei care vor să audă, și nu-și pierd timp și energie cu cei care doar afirmă că vor să se facă bine, dar în interior sunt hotărâți să nu facă nicio schimbare; așa, din comoditate.

Un terapeut accesează „păturile” energetice ale emoțiilor omului. El știe că, în timp, omul a uitat să iubească, să SE iubească, și a ales să devină sclavul emoțiilor de moment, dându-le tot dreptul de a trăi viața în locul lor. 

Medicul-terapeut știe că fiecare emoție căreia i s-a dat atenție se transformă în zid care blochează trăirea de frumos, și întunecă viața transformând-o în iadul emoțiilor negative și în boală. El mai știe că simptomele bolii sunt doar efectul, și că le tratează degeaba. 

Adevărata terapie constă în a te adresa cauzelor care au dus la acea stare.

Ori, nu toată lumea poate înțelege și accepta acest lucru; nici în rândul pacienților, dar nici în cel al medicilor.

Pentru mulți medici și pacienți, medicul-terapeut este un ciudat, cu capul în nori, rupt de realitatea științifică ce scrie negru pe alb că fiecare simptom trebuie tratat cu substanțe chimice; aceleași pentru fiecare om, că doar nu mai există indivizi, ci doar boli.

Pentru mulți medici și pacienți, terapeutul-medic este un șarlatan care umblă doar după banii și bunurile oamenilor. 

Pentru acești pacienți, cei mai buni medici sunt cei care prescriu cel mai mult și mai scump, îi trimit la multe investigații costisitoare.

Pentru acești medici, pacienții sunt ca niște oițe ascultătoare, necomentatoare și necuvântătoare, docile și supuse.

Așa cum am spus, fiecare om își are propriul terapeut, indiferent sub ce formă îl accesează. 

Medicul și terapeutul nu pot fi buni pentru toți cei care îi caută, pentru simplul motiv că fiecare om este un univers in sine, cu reacții proprii și compoziție chimică unică.

Pentru a-și accesa „cheia” vindecării, pacientul trebuie să treacă printr-un lung proces de maturizare și de înțelegere a faptului că DACĂ TOTUL S-AR REDUCE LA CORPUL FIZIC, AR ÎNSEMNA CĂ ESTE UN ROBOT FĂRĂ SUFLET ȘI SPIRIT!

Dar, pentru a înțelege ceva atât de simplu, e nevoie de timp îndelungat, de curiozitate, și de credința că, până la sfârșit, va găsi răspunsul așteptat și vindecarea în care crede.

Iar acești oameni, care s-au trezit și s-au maturizat în credință, își vor întâlni medicul-terapeut care să îi ajute să se realinieze la sursa de viață care i-a creat.

De aceea, munca unui terapeut nu este niciodată ușoară, pentru că el accesează miezul omului, nu carcasa. Iar miezul este sufletul, și lucrul cu el este dificil pentru că este ca și cum ai călca pe petale de trandafiri.

Medicul-terapeut știe din prima privire dacă întâlnirea cu pacientul va fi lină, ușoară, sau va fi dificilă. Ce creează greutatea? Nepregătirea omului pentru schimbare și orgoliul pacientului.

Pentru că un  terapeut bun nu poate fi CANAL dacă e plin de mândrie, orgoliu și vanitate. Asta văd în el doar cei ce se văd în oglinda lui.

Un medic-terapeut NU ȘTIE de câte ori e nevoie să revină omul la terapie, dar ȘTIE că asta va hotărî pacientul.

Un medic-terapeut ȘTIE că nu există boli de nevindecat, ci doar lipsa de încredere în vindecare a pacientului.

Un medic-terapeut care a găsit „cheia” spre sine a omului devine confidentul, prietenul celui care s-a descoperit pe sine, fostul pacient.

Dar... un medic-terapeut este OM și el; doar că, de multe ori, cei din jur nu-l mai văd așa, ci doar ca pe prietenul-deranjabil-la-orice-oră-pentru probleme-proprii. El nu mai are nevoi pentru că, nu-i așa, medicul-terapeut știe tot, poate tot, tratează tot.

Și când Omul din terapeut obosește sau chiar are probleme de rezolvat, apelează, mai întâi, la prietenii lui dragi. Dar ei, de cele mai multe ori, cred că el glumește; cum să aibă probleme cel care rezolvă tot? 

El, Omul-terapeut, obosește, și ar avea nevoie, din când în când, de o terapie prietenească. Și tot ce aude este un „lasă că o să treacă, o să vezi tu că totul va fi bine!” sec.

Serios? Ce bine, Omului-terapeut nu i-ar fi trecut asta prin minte. Dar i se cer consultații, că doar el poate; nu are nevoi, doar obligații.

Cine este terapeutul terapeutului?

În timp, Omul din terapeut își învață lecția, și se izolează; își creează programe stricte de interacțiune, iar în timpul liber învață să stea singur, cu el însuși, cu cel mai fidel prieten al lui.

Și așa o poate lua de la capăt de fiecare dată, să se transforme din Om în medic-terapeut și invers.

Dragă Om, fiecare pacient își are medicul lui curant, iar pe măsură ce se maturizează, găsește și un terapeut. După chipul și asemănarea proprie.

Vei găsi terapeutul aflat la același nivel de vibrație; doar acela te va ajuta. Dacă diferențele sunt mari, nu veți putea colabora.

Iar odată cu tine se va vindeca și terapeutul, sau s-a vindecat deja de problema pentru care tu îl cauți acum.

Dragă Om, terapeutul pe care îl ai este ceea ce ești tu acum. Îți place, bine. Nu îți place, caută mai departe. Iar la un moment dat vei întâlni terapeutul singuratic care te va ajuta să te regăsești prin câteva întrebări bine plasate. În rest... totul e iluzie a minții.

Binețe, Om asumat!

dr. Edith Kadar 

Arad, 28 decembrie 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2018/12/singuratatea-terapeutului-de-cursa-lunga.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

SOLSTIȚIUL DE IARNĂ, LUNA PLINĂ și PLOAIA DE METEORIȚI - RENAȘTEREA PĂSĂRII PHOENYX DIN PROPRIA CENUȘĂ

Cu toții știm cât de importante sunt sărbătorile de iarnă pentru noi, pentru sufletul nostru. 

Dar, înainte de a intra în febra Crăciunului, există un moment special din an despre care se vorbește prea puțin și căruia i s-a uitat importanța acum, în epoca modernă, super-comercializată. 

Binețe, dragă cititor!

Te invit să povestim despre o sărbătoare uitată și ignorată, dar care a fost foarte importantă de-a lungul timpului, considerată unul din cele mai de seamă repere ale anului calendaristic: SOLSTIȚIUL DE IARNĂ.

Doar că, în acest an, Solstițiul are o particularitate față de ceilalți ani: are loc pe Lună Plină, și în prezența unei ploi de meteoriți.

Ce efect au aceste evenimente asupra vieții omului, te invit să afli citind materialul de mai jos.

Te invit să îți iei o cană de ceai cald, și să vii să povestim puțin spre reamintire. 

Pornește și muzica pentru a-ți fi alături.

În această perioadă din an când toată lumea așteaptă cu înfrigurare (la propriu sau la figurat) sărbătorile de iarnă, un moment important trece tăcut prin viața noastră, „sufocat” de gălăgia și frenezia cumpărăturilor.

Începând cu data de 22 decembrie (21 decembrie în alți ani), intrăm în sezonul iernii.

Chiar dacă oficial iarna începe la 1 decembrie, în mod tradițional sezonul rece debutează odată cu Solstițiul de iarnă, un fenomen astrologic ce marchează cea mai scurtă zi-lumină și cea mai lungă noapte din an. 

Iar asta înseamnă că, după câteva zile de stagnare în aceleași coordonate, zilele vor începe să crească încetul cu încetul, iar nopțile să scadă până la Echinocțiul de primăvară (21 martie), când ziua și noaptea vor fi egale, și culminând cu Solstițiul de vară din 22 iunie, când avem cea mai scurtă noapte și cea mai lungă zi.

În emisfera sudică lucrurile se petrec invers, ceea ce înseamnă că acolo 21 sau 22 decembrie marchează Solstițiul de vară.

Solstițiul de iarnă a avut și are un rol important în diferitele culturi ale lumii, și se crede că a fost celebrat încă din perioada neolitică, monumentul de la Stonehenge stând încă mărturie felului în care evenimentele astrologice erau folosite în diferitele domenii ale vieții.

Momentul Solstițiului coincide cu mari sărbători ale diferitelor popoare de-a lungul timpului.

Nașterea copilului salvator, de origini divine, în preajma Solstițiului de iarnă este una dintre credințele spirituale cel mai des întâlnită de-a lungul istoriei.

Nașterea lui Horus la egipteni, a lui Mitras în Persia, lui Alban Arthan la druizi sau a lui Iisus la creștini sunt doar câteva exemple care arată că oamenii separați de spațiu și de timp au înțeles un principiu universal ce nu și-a pierdut importanța de-a lungul istoriei, și care a rămas adânc încastrat în memoria genetică a umanității.

Celebrările ce au loc în această perioadă au semnificația tainică a transformării - în spirit și suflet - la care poate avea acces oricine este hotărât să renunțe la vechi, la învechitul din el/ea, la demodat, la inutil, la lupta cu morile de vânt, pentru a putea, apoi, îmbrăca haina noului, a reînnoirii, a renașterii, a schimbării din temelii, a transformării totale.

Pentru a exista și a se manifesta, orice ființă, lucru sau stare trebuie, mai întâi, să fie creată, să se nască.

Solstițiul de iarnă este celebrarea renașterii spiritului fiecăruia dintre noi, a soarelui lăuntric, a Cristului, în conștiința fiecărei persoane în procesul de trezire spirituală.

Simbolul este copilul, Soarele iernii, aflat acum la intensitate minimă, ce crește și devine din ce în ce mai puternic, ajungând la forța sa maximă cu ocazia Solstițiului de vară din 22 iunie.

Tot așa, la nivel spiritual, fiecare om are posibilitatea și capacitatea de a crește din întunericul și frigul iernii în lumina puternică, forța și căldura verii sufletului.

Soarele ce răsare în cea mai scurtă și întunecată zi a anului poate fi comparat cu nașterea luminii din întunericul și haosul creației, pentru a ne fi un exemplu permanent și o călăuză pe drumul căutării și regăsirii de noi înșine în complicatul labirint numit simplu VIAȚĂ.

Indiferent de interpretările date de popoarele lumii, Solstițiul de iarnă marchează sfârșitul perioadei de scădere, de descompunere, de moarte aparentă a naturii și începutul unui nou ciclu de viață marcat prin renaștere, regenerare, reînnoire.

Și pentru că suntem parte importantă a naturii, Solstițiul de iarnă are un impact deosebit și asupra sănătății noastre fizice, psihice, emoționale și spirituale.

Dacă până acum, în ultimele săptămâni, am funcționat pe rezervele-rezervelor energetice ale corpului, având o stare de moleșeală, deficit de vitalitate și lipsă de chef de viață, începând cu momentul Solstițiului și odată cu creșterea zilei vom începe să ne recăpătăm forța vitală și să ne clarificăm mintea încețoșată.

Ciclul anual afectează și corpul uman deoarece suntem compuși din aceleași elemente ca și restul naturii.

Descreșterea vitalității ne-a făcut mai lenți, dornici să dormim mai mult, să ne conservăm energia, ne-a îndemnat la introspecție și la căutarea liniștii.

Odată cu sfârșitul de an începem să ieșim din „bârlog”, din hibernare.

Starea de bine începe să se facă simțită cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a Crăciunului și revelionului, pe seama cărora punem veselia, uitând de punctul tacit marcat pe 22 decembrie.

De aceea putem afirma că Solstițiul de iarnă este momentul anual al renașterii noastre, ca a păsării Phoenix din propria cenușă.

Acest moment important reprezintă și trecerea în zodia Capricornului, guvernată de planeta Saturn, aflată chiar în zodia Capricornului, adică în casa lui.

Saturn, sau Cronos, sau Timpul, este planeta care dă lecțiile de viață. E acel profesor sever, dar foarte corect, care nu ne lasă să ne vedem de viață fără să observăm, înțelegem, asumăm și integrăm lecția pe care ne-o aduce fiecare moment, fiecare trăire.

Saturn stă în fiecare zodie aproximativ 3 ani. Zodia principală pe care o guvernează este Capricornul; de aceea se spune că, începând cu 20 decembrie 2017 și până în decembrie 2020, planeta timpului se află acasă.

Saturn „vorbește” despre reguli și regulamente, despre principii și respect; despre corectitudine și dreptate. De aceea, lecțiile lui Saturn sunt considerate dure de către cei obișnuiți să observe doar bârna din ochiul celuilalt, să arate cu degetul spre alții acuzându-i, în timp ce ei pozează în victime nevinovate, inocente, care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.

Solstițiul de iarnă vine și subliniază importanța următoarei perioade în care Saturn va face dreptate acolo unde ea a fost ignorată: FĂ-ȚI ORDINE ÎN VIAȚĂ, NU MAI AȘTEPTA CA ALȚII SĂ ÎȚI REZOLVE PROBLEMELE. ASUMĂ-ȚI RESPONSABILITATEA ȘI ÎNȚELEGE CONSECINȚELE VIITOARE ALE FAPTELOR TALE!

Saturn răspunde de oasele corpului, de articulații, iar Capricornul guvernează genunchii.

Nu te lăsa îngenuncheat de oameni, de situații, de emoții; nu te lăsa copleșit de probleme, ci găsește soluții, cu curaj. Altfel, vei fi avertizat(ă) prin dureri mari articulare (în special la genunchi), osteoporoză, anemii, leucemii, mielom multiplu, hernie de disc, spondilită și spondiloză.

Particularitatea Solstițiului din acest an este că are loc concomitent cu Luna plină în Rac, ceea ce vorbește despre scoaterea la suprafață și rezolvarea problemelor de familie ascunse și negate doar pentru a da bine în fața celorlalți, și a le face ciudă cu „fericirea” iluzorie pe care omul o afișează. 

Așteaptă-te la aflarea de secrete, la deconspirarea unor taine bine ascunse, pentru că Solstițiul pe Lună plină dă la o parte gardul vopsit pentru a lăsa la vedere leopardul.

Problemele ce ies la suprafață țin de relații și de justiția divină. Încearcă să nu minți, pentru că se va afla repede, iar consecințele sunt puternice: nimeni și nimic nu îți permite să te folosești de oameni și să-i consideri naivi pentru a obține avantaje!

Ploaia de meteoriți (Urseidele, pentru că provin din Ursa Mică, sau Carul Mic), au rolul nu doar de a întări cele de mai sus, ci și de a reaminti că fiecare om este și are în el o lumină pe care este liber să o manifeste, sau să o nege, să o stingă, pentru a nu deranja societatea (și așa) oarbă.

Desigur, astrele predispun, dar omul dispune. De ce dispune? De liberul arbitru. 

Ești liber, Omule, să fii înțelept sau să renunți la acest drept din frica de a nu fi marginalizat.

Ești liber să vezi semnele pe care Universul ți le trimite atât de des, sau să le negi, considerându-le non-sensuri și prostii.

Ești liber să te crezi buricul pământului, și să îi vezi pe toți ceilalți ca pe niște fraieri pe care să-i exploatezi, sau să știi că, la un moment dat, totul se oprește și iese la suprafață pentru că, vezi tu, nu poți provoca Universul și pe Dumnezeu la nesfârșit fără să existe consecințe.

Momentul actual este despre consecințele liberului arbitru. Ele pot fi pozitive sau negative, după chipul și asemănarea deciziilor luate.

Folosește această perioadă pentru a trage linii și a face evaluări sincere ale vieții tale de până acum, și nu-ți irosi bruma de energie care ți-a mai rămas pentru lucruri de moment, inutile viitorului tău apropiat sau îndepărtat.

Bea multe lichide pentru a te hidrata și consumă multe fructe pentru a-ți lua vitaminele și mineralele foarte importante în această perioadă cu lumină solară puțină.

Dormi suficient pentru a permite corpului să se regenereze fără probleme.

Evită consumul de băuturi și de alimente grele; și organele tale sunt în renovare, deci nu le suprasolicita.

Dar, cel mai important, folosește această perioadă pentru a te reconecta la energiile universale și a te regăsi pe tine, copilul pierdut și regăsit printr-o nouă șansă a vieții.

Îți doresc un Solstițiu plin de înțelepciune!

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar 

Arad, 22 decembrie 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2018/12/solstitiul-de-iarna-luna-plina-si.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.