Comunicarea reală bucură, îmbogățește, binecuvântează oamenii implicați; nu blochează, nu irită, nu constrânge, nu obligă. Are rolul de a conecta energetic cele două părți. Depinde doar de la ce nivel al conștiinței comunică fiecare. Ideal ar fi să fie același nivel, sau niveluri apropiate.
Degeaba știm să vorbim dacă nu știm asculta sau citi mesajul.
Cuvintele sunt extrem de puternice, și sunt folosite, de multe ori, ca arme: de apărare (defensive) sau de atac (ofensive).
Cuvintele sunt forma de comunicare verbală pe care o folosim cu cei cu care venim în contact.
Comunicarea ideală ar fi să vorbim și să ni se vorbească. Este principiul dai-primești
Din păcate, pe mulți nu îi mai interesează cuvintele tale, ci vânează anumite cuvinte, iar dacă nu spui ACELE cuvinte, ești atacat de vorbele lor folosite ca armă.
Dragă OM, nu îți mai irosi energie, cuvinte și viață pentru a le răspunde celor care și așa nu sunt interesați de părerea ta. Observă că ei doar vor să spună ceva, orice, chiar și jigniri.
Normal este ca ceea ce dai și ceea ce primești să fie la același nivel vibrațional. Când ce doi comunică de la același nivel - vorbire și ascultare - comunicarea este optimă, oamenii se înțeleg, indiferent dacă discuția are vibrație înaltă sau joasă.
Problema apare atunci când diferența dintre cele două părți este semnificativă. De ce?
1.- Autorul vorbelor vrea doar să epateze, să obțină reacții, și vorbește vorbe lipsite de el însuși. Adică vorbește a proasta, fără scop, fără țel; și atunci orice răspuns i-ai da, nu este primit, ci va născoci alte probleme, spunându-ți că tu nu ai înțeles. Oglinda spune că, de fapt, el nu a înțeles ce vorbește.
2.- Cuvântătorul vorbește a proasta, iar ascultătorul sau cititorul nu ascultă, ci doar vrea să vorbească pentru a nu tăcea. Acesta este cazul în care cu toții vorbesc, nimeni nu ascultă. Asta nu mai e comunicare, ci monolog simultan. Dumnezeu cu mila!
3.- Cel care vorbește știe exact ce spune, este asumat, dar ascultătorul e într-o altă dimensiune, ca să zic așa; el nici măcar nu e interesat cu adevărat de ce spui, ci îți va răspunde la CE CREDE el că ai spus. De ce? Pentru că el știe ce ar spune la acea temă, dar nu are curajul decât în momentul în care „ai îndrăznit” tu să vorbești. Aceștia se vor mulțumi doar cu statutul de comentatori. Nu vor avea o opinie a lor, ei doar știu că nu pot fi de acord cu tine.
4.- Cel care vorbește și cel care ascultă sunt pe aceeași frecvență; vorbesc și ascultă pe rând, fiind atenți la vorbe și la nuanțele lor. Ei înțeleg intențiile și mesajele celuilalt, și știu se se bucure de orice discuție pentru că știu că e un schimb de informație utilă pentru creșterea lor.
Orice conversație este un schimb de energie și de informație, și folosește la îmbogățirea cunoașterii: de oameni și de date.
Comunicarea trebuie să curgă, nu să fie blocată în permanență de ego-ul personal al unuia sau ambilor parteneri de discuție.
Atunci când nu ești ascultat, când celălalt îți răspunde anapoda, la ce crede el că ai vrut să spui, când în loc de argumente ți se spun cuvinte pentru a te jigni și înjura, oprește-te, că te irosești.
Nu e nevoie să le răspunzi tuturor, nici măcar să argumentezi. Fiecare înțelege de la nivelul lui de înțelegere.
Rolul tău nu este să îi aduci pe ceilalți la nivelul tău, indiferent dacă în sus sau în jos.
Când ții cu tot dinadinsul să convingi și să îi schimbi pe ceilalți, de fapt tu ai nevoie de asta.
Poți aplica regula lui 3: poți răspunde de 3 ori, acordând interlocutorului prezumția că nu a înțeles corect. Dar după aceea, dacă nu s-a schimbat nimic, las-o baltă, și fă altceva constructiv. Pentru tine, că doar ceilalți nu-s în grija ta.
Comunicarea reală bucură, îmbogățește, binecuvântează oamenii implicați; nu blochează, nu irită, nu constrânge, nu obligă. Are rolul de a conecta energetic cele două părți. Depinde doar de la ce nivel al conștiinței comunică fiecare. Ideal ar fi să fie același nivel, sau niveluri apropiate.
Dragă OM fain, să știi că nu-i musai să comunici cu toată lumea. Acceptă că în fiecare moment vei întâlni oameni sau situații, în realitate sau în virtual, și că nu întotdeauna ai tu de învățat o lecție. E posibil ca celălalt să aibă nevoie de lecție.
NU NUMAI TU ÎNTÂLNEȘTI OGLINZI; ȘI TU EȘTI OGLINDA ALTUIA!
Indiferent ce faci, fii atent(ă) să investești energie în tine și nu să o irosești cu alții.
Rămâi în discuție doar dacă aceasta te ajută în creșterea și devenirea ta. Altfel te vei irosi în discuții inutile. Ai energie în plus? Fă ceva pentru tine, nu pentru alții.
Iar atunci când știi să investești energie în tine, vei deveni un exemplu de urmat, iar acesta este cel mai mare ajutor pe care îl poți acorda vreodată cuiva.
Ajută-te pe tine, și vei ajuta întreaga lume!
Binețe, OM asumat și înțelept!
Edith Kadar
23 septembrie 2018
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Mulți apreciază medicul doar dacă acesta vorbește umil și serviabil cu ei.
"Ce frumos mi-a vorbit medicul, e așa drăguț (ă)!"
Doar că medicul nu are rolul de a te peria și a-ți întreține starea care ți-a generat boala. Rolul lui este de a te ajuta să găsești soluții la situația care te-a adus la el.
În spatele fiecărei boli se află conflicte emoționale puternice, bazate pe frici, furii, ranchiună, vinovăție, rușine, minciună, ură, încrâncenare, iluzie și atașamente grele.
Nu poți ieși din aceste stări dacă medicul sau terapeutul te mângâie pe creștet și îți întreține iluzia că ai procedat bine, doar pentru a te face dependent de el și de tratamentul lui.
Comportamentul și gândirea actuală te-au adus aici, în acest loc al suferinței și al bolii, și nu te pot duce la vindecare.
CEVA CE PROVOACĂ BOALA NU POATE GENERA VINDECAREA!
Ura, frica, etc, nu te pot vindeca! Ele sunt programe ce TREBUIE înlocuite.
Cum?
1.- În primul rând conștientizându-le.
Pentru asta va fi nevoie să renunți la ideea că doar tu ai dreptate și că toți ceilalți s-au coalizat într-o conspirație mondială pentru a te face pe tine, biată victimă, să suferi. Nu ești chiar atât de important, crede-mă. Nimeni nu e.
Viața și planeta merg mai departe și fără mine sau fără tine.
E nevoie să înțelegi că a avea dreptate este o taină personală, și nu ceva ce e musai să fie recunoscut de ceilalți.
A avea dreptate înseamnă a cunoaște adevărul care rezonează cu tine, și nu este o virtute a ego-ului cu care să te împăunezi, să te lauzi și pe care să o fluturi pe la nasul oricui are alte păreri decât tine.
Să știi că dacă mori cu cineva de gât, realitatea este ca mori, indiferent dacă ai dreptate sau nu. Important e să știi tu, în sinea ta, că ceea ce știi este optim pentru tine.
Tu vrei să trăiești liniștit (ă), sau vrei ca toți să îți cânte în cor oda celui care a murit, dar câtă dreptate a avut!?
2.- După a ce ai conștientizat, va trebui să accepți acel adevăr.
Poți conștientiza că ai greșit, că nu ai avut dreptate, că e nevoie de o schimbare, dar să nu accepți acest lucru din ego, orgoliu și vanitate.
Acceptarea implică toleranță, iertare și multă iubire. Pentru alții, dar mai ales PENTRU TINE!
Sunt întrebată des, cu un ton de reproș "și cum să mă iert pe mine?!", sau „de ce m-aș ierta, am greșit și nu merit să mă iert”.
Niciun medic sau terapeut, sau oricine altcineva nu este de vină că tu ai acceptat situațiile care te-au adus aici. Nimeni nu este țapul ispășitor pentru lipsa temporară de înțelepciune din creierul capului și din inima ta.
Recunoaște și acceptă că ai făcut o greșeală, o eroare de gândire, pentru a opri programul și a-l înlocui cu vindecarea. În fond, dacă nu s-ar fi întâmplat „greșeala”, nu ai fi ajuns să îți dai seama că ai nevoie să schimbi ceva la tine și la gândirea ta.
Și, apoi, de ce nu te-ai ierta, mă rog? Ești parte de Dumnezeu. El nu iartă, nu te iartă? Zi să mori tu! Cine ți-a spus asta? El? Alți oameni? Ego?
Nu te poți vindeca în ură, încrâncenarea de a avea dreptate, ranchiună și încăpățânare. Astea te-au adus aici, au fost „bastonul" pe care te-ai sprijinit până aici. Pentru a te vindeca, e nevoie să dai drumul acestui toiag.
Acceptarea nu este un semn de slăbiciune, ci unul de forță, de putere, de trezire interioară. Este semnul că ai crescut, că te-ai maturizat.
Iar când ajungi să accepți, accepți trecutul, te accepți pe tine. Și atunci apare liniștea sufletească.
Nu-mi cere să îți spun cum să faci asta, altfel îmi bați obrazul că nu sunt medic/terapeut bun. La sufletul tău doar tu ajungi. Restul sunt comportamente de copil răsfățat.
Medicul și terapeutul nu sunt cei care se sacrifică pe ei pentru a-ți fi ție bine. Nu asta e menirea lor.
Rolul lor este să te scoată din zona călduță a confortului și de a te ajuta să îți regăsești calea de care te-ai rătăcit. Restul sunt interpretări personale.
Un terapeut adevărat nu îți întreține iluziile doar pentru a te face dependent(ă) de el și a-ți lua banii.
Să știi că lumea supraviețuiește și merge mai departe și fără tine. Dar nu ar fi mai fain cu tine?
Iar dacă tu te schimbi, cei din jur îți vor urma exemplul.
MEDICUL TRATEAZĂ, OMUL SE VINDECĂ.
Dacă se iubește suficient și dacă vrea să renunțe la beneficiile bolii (atenția celorlalți).
Medicul nu vindecă!
Dar tu, omule, te poți vindeca. Iar când nu știi cum să te tratezi, apelezi la un aspect al tău care poate face asta. Iar acel aspect al tău se numește medic.
Doctorul pe care îl găsești este creația ta, este după chipul și asemănarea ta.
Vei întâlni doar ceea ce ești pregătit să întâlnești și să creezi. Îți place sau nu, medicul/terapeutul pe care l-ai găsit este, manifestă și se comportă așa cum ești tu CU ADEVĂRAT, nu ce vrei să pari, sau susții pe facebook că ești.
Îți place de el și rezonezi cu el, înseamnă că îți place, deja, de tine, și că ai făcut pace cu tine.
Nu îți place, și consideri că se comportă urât? Exact asta faci și tu cu tine. În fond, același medic pe care tu îl hulești este foarte iubit și apreciat de mulți alții.
Medicul și terapeutul sunt creați după chipul și asemănarea a ceea ce ești tu în acel moment. Ei sunt oglinda adevărului care te poate elibera și vindeca.
Omule, ești parte de Dumnezeu, ai în tine lumina divină, duhul sfânt, viața. Chiar e mai important să renunți la ele pentru a demonstra că tu ai dreptate și a fi o victimă?
Fii înțelept! Fii cum vrei, dar asumă-ți responsabilitatea pentru ceea ce ești. Fii!
Asta ți-o spune un medic.
Binețe, OM!
dr. Edith Kadar
Arad, 12 septembrie 2018
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
În aceste zile m-am decis să mă relaxez, adică să îmi închid telefoanele și să stau cât mai mult afară, în natură, la aer curat. Așa că am mers la casa părinților mei, la țară, și am stat, pur și simplu, în șezlong. Mi-a fost ciudat la început, fiind obișnuită să lucrez, să nu stau, dar m-am dat pe brazdă rapid.
Tata tot insista să mergem și să culegem piersici din „piersicuț”, cum îi spune el, și să mâncăm, că sunt tare bune.
„Îhâm!”, am zis eu absentă. Și totuși a continuat să insiste. Într-un final am mers și eu la... pomul lăudat. Am găsit acolo o... chestie, care nici măcar nu arăta a pom (din punctul meu de vedere, și în conformitate cu ceea ce știam eu). Fructele erau mici și albe, față de cum știam eu că ar trebui să arate.
Am cules una, și am zis să o gust, nah, ca să fiu lăsată în pace. Iar parfumul lor extraordinar a explodat în gura mea imediat ce am mușcat din piersică. Era o minunăție!
A doua zi am venit din nou la aer curat, iar pașii m-au purtat urgent către „piersicuț”.
Cum poate să arate în halul ăsta și să dea fructe care arată banal, dar care sunt minunății pentru papilele gustative?
Și stând acolo, lângă pomișor, și savurând fructele, „am auzit” o poveste. Mi-o fi șoptit-o vântul, sau poate chiar piersicuțul, cine mai știe?!
Cică a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. A fost odată o grădină plină cu legume și cu pomi fructiferi, care mai de care mai frumoși. În fiecare an, grădina era tare mândră de cât de frumos arăta ea primăvara, când totul înverzea și înflorea; vara, când totul se cocea, și toamna, când totul se strângea de către oameni.
Grădina se uita aprobator la tot ce era frumos, aranjat, aliniat, colorat și admirat de către oameni. Pe an ce trecea, fructele și legumele erau mai mari, mai colorate, mai frumoase ochiului.
Într-un an, a fost sădit un pomișor. Grădina s-a bucurat mult și a urat vlăstarului bun venit, spunându-i să se adapteze condițiilor și regulilor deja existente: să fie drept, frumos, colorat, puternic, și să dea roade mari, pline de nuanțe.
Piersicuțul, că despre el era vorba, s-a bucurat că a ajuns acolo. Era ca un copil care se uita la „cei mari”, la copacii și legumele existente. Totul era perfect aliniat și aranjat. „Ce frumoși sunt toți; așa vreau să fiu și eu când voi crește, că așa trebuie”, gândi pomișorul.
A trecut timpul, au trecut anotimpurile. Pomișorul încerca să învețe ce să facă și cum să fie, dar nu îi era bine. Se simțea trist și neînsemnat. A încercat să facă propuneri, ca fiecare pom și legumă să se dezvolte fericit, așa cum simte, dar grădina îl oprea de fiecare dată. La început i-a zis că e copil, și că ce știe el; trebuie să asculte de cei în vârstă, cu experiență. Apoi, când a ajuns adolescent, i s-a spus că are probleme de comportament deoarece refuză să se alinieze la standarde și reguli; i s-a spus că este autist, și că are deficit de atenție.
- Dar de ce nu am voie să fiu altfel, dacă așa nu mi-e bine și sunt trist? Voi sunteți fericiți așa, „cum trebuie” și nu cum simțiți că vă împlinește, întrebă pomișorul.
O rumoare se porni la auzul nemaiîntâlnitelor cuvinte.
- Ce obrăznicie, spuse nucul. Vrei să ai probleme? Cum să fii altfel decât îți spune grădina?! Ea este autoritatea, ea ne spune cum trebuie să fim, noi ne conformăm. Punct. Revino-ți, altfel îmi întind ramurile, iar la umbra mea nu crește nimic, se știe asta.
- Ești un răzvrătit, spuse prunul. Ar fi bine să mergi la un psiholog sau psihiatru, poate-ți dă ceva medicamente să te liniștești.
- Și să fiu ca voi, întrebă piersicuțul.
- Da, ce e atât de rău în asta, se auziră mai multe voci revoltate. Ce, noi nu suntem bune? Uite, ce fericiți suntem cu toții: arătăm bine, avem trunchiuri puternice, facem roade colorate, perfecte, Grădina e mulțumită de noi. Tu ce ai?
- Sunt trist, simt că nu pot să fac la fel ca voi pentru că m-aș ofili, aș muri. De ce? Pentru că nimeni nu e interesat de ceea ce simt, de esența mea, ci doar să respect reguli, să nu vă fac de rușine. Voi când ați fost fericiți ultima dată?
- Fericirea e un basm, nu există așa ceva, spuse mărul. Contează să-ți fie ție bine. Uite, ia exemplu de la noi. Uite ce fructe frumoase avem.
- Dar nu au nici un gust. Sunt frumoase pe dinafară, dar seci pe dinăuntru.
O rumoare se auzi; proteste, revolte.
Ceilalți au cerut Grădinii să îl dea afară pentru că le strica perfecțiunea.
- Este prea periculos, e un nesupus, se împotrivește regulilor. E un răzvrătit și poate crea un precedent nedorit.
Cu toții i-au cerut Grădinii să rezolve problema.
Grădina era furioasă pentru că cineva protesta și îi contesta autoritatea. Dar știa că nu îl poate da afară. Era și mai periculos să-l transforme în erou. Așa încât a hotărât:
- Vei fi izolat, nimeni nu va mai avea voie să-ți vorbească sau să îți dea sfaturi. Va trebui să te descurci singur. Am hotărât!
Ceilalți au început să aplaude. Doar piersicuțul a tăcut, știind că vorbele nu i-ar fi fost auzite. Și totuși, în ciuda gălăgiei de afară, înăuntrul lui era liniște și pace. În sfârșit putea să fie ceea ce și-a dorit și a visat dintotdeauna: el însuși. A început să zâmbească, știind că izolarea celorlalți era, de fapt, eliberarea sa. Știa că nu el a fost izolat de ceilalți, ci ceilalți s-au izolat de el, ca și cum le-ar fi fost frică să nu fie contaminați cu un virus nou numit „libertate”. A simțit că poate din nou respira, că nu mai are nicio apăsare. Și, în sfârșit, a văzut că are spațiu personal, că poate să gândească și să acționeze oricum, fiind ignorat de ceilalți.
Era piersicul rebel, care a rămas credincios sfatului pe care i l-a dat mama înainte de a pleca el de acasă: „Orice vei face, oriunde vei merge, tot ce ai de făcut este să fii tu însuți. Să te respecți și să îți asculți esența, cea care îți dă viața. Fii tu, și nu te lăsa influențat de alții, pentru că nimeni nu poate trăi viața ta, deoarece tu ești unic. La fel sunt și ceilalți, dar ei aleg să nu știe. Fii tu, ține totul pentru tine, și nu vorbi decât dacă ceea ce spui este o învățătură pe care ai aplicat-o și care te-a schimbat în bine. Doar atunci povestește-i vântului; el va ști cui să îi ducă informația pentru a fi auzită. Promite-mi că nu vei uita de tine pentru a-i ajuta pe alții să rămână în fals și în iluzie!”
Piersicul zâmbi la această amintire, și șopti: „Promit!”
Și din acea zi a crescut așa cum a vrut, lăsându-se condus de esența sa. S-a dezvoltat în toate direcțiile, nu numai pe verticală, ca ceilalți. Iar când a venit momentul, a făcut primele roade. Ne erau la fel de colorate și de mari ca ale celorlalți, dar erau creațiile lui, făcute din toată esența lui. Iar oamenii s-au minunat de parfumul fructelor, lăudând și mulțumind piersicului pentru aroma ce le încânta simțurile.
- Ceilalți spun că sunt rebel și răzvrătit, dar sunt doar... eu însumi într-o grădină de copaci care se copiază. Vântule, spune povestea. Cine va fi pregătit, o va auzi.
Iar vântul a pornit vesel, purtând pe aripile lui cuvintele pline de esență ale piersicului rebel.
Iar eu am auzit povestea în timp ce îi savuram roadele, și m-am grăbit să v-o spun și vouă.
Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa cum am înțeles-o de la vânt!
Binețe, OM plin de esență!
Edith Kadar
Arad, 04 septembrie 2018
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Nu e nevoie să schimbăm lumea; este suficient doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. Lumea este doar ceea ce vrei tu să vezi că este.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
În această vară, pe parcursul a 30 de zile calendaristice, au avut loc 3 eclipse: două parțiale de Soare, și una totală de Lună. Deși, eclipsele de Soare nu au fost vizibile în țara noastră, ele ne influențează din moment ce astrul zilei e unul singur pentru întregul Pământ.
Eclipsele de Soare și de Lună sunt evenimente înregistrate de-a lungul istoriei, fiindu-le asociate o serie întreagă de cataclisme sau schimbări masive care au zdruncinat din temelii umanitatea.
Dar, ai fost puțin atent la ce se întâmplă cu corpul tău, cu psihicul și emoționalul tău în preajma acestor momente? Crezi că nu influențează deloc? Mai gândește-te.
Dacă nu știi, hai să povestim, pentru a înțelege puțin dinamica relațiilor dintre noi și planete, dintre noi și tot ce se află în exteriorul nostru. Pentru că suntem parte din Univers, iar Universul e parte integrantă din noi, din fiecare.
Binețe, dragă cititorule!
Fă-te comod și pornește muzica pentru a-ți fi însoțitor pe calea rândurilor.
Nu sunt expert în eclipse, nu sunt astronom și nici fizician. Și dacă aș fi, aș vorbi în termeni pe care i-ar înțelege doar cei în domeniu.
În rândurile de mai jos voi vorbi despre acest subiect din punctul de vedere al astrologului amator, al căutătorului de sine însuși și al medicului ce a observat câteva efecte asupra sănătății psihice, fizice și emoționale.
Astfel încât voi vorbi strict din prisma omului curios care a citit, a studiat și a pus lucrurile cap la cap.
Aviz cârcotașilor de „meserie” care citesc și ascultă doar pentru a găsi greșeli și nu pentru a se informa.
Eclipsele sunt evenimente astronomice și astrologice care au fascinat omenirea dintotdeauna și o vor fascina prin tenta de necunoscut pe care o aduc.
Ele au loc de câteva ori pe an și implică cei doi aștri importanți pentru noi, pământenii: Soarele, stăpânul zilei și al luminii și Luna, regina nopții.
Eclipsele de Soare au loc în momentele de Lună nouă, pe când cele de Lună se petrec pe Lună plină. Aceasta este regula.
De obicei, eclipsele de Soare sunt precedate sau urmate, la aproximativ 2 săptămâni, de eclipse de Lună.
Privite de pe Pământ, cele două corpuri cerești au o mișcare eliptică, iar diferența de înclinație dintre traiectoria Lunii și a Soarelui este de 5 grade.
De fapt, e vorba despre intersecția dintre drumul Lunii în jurul Pământului cu drumul Terrei în jurul Soarelui.
Cele două elipse se intersectează în două puncte, numite Noduri. Există un Nod ascendent și unul descendent.
Eclipsele de Lună au loc în preajma acestor puncte de intersecție, de aceea se poate spune cu siguranță că anual au loc minim două eclipse de Lună.
Eclipsa de Soare se produce atunci când Luna trece între Terra și falnicul astru al zilei, blocând accesul luminii. În funcție de conul de umbră care se formează, eclipsa poate fi totală sau parțială. Dacă în anumite țări Soarele e acoperit total, în altele poate fi parțial obturat, sau deloc.
Soarele este astrul luminii, al vieții, deci are un rol important în întreținerea proceselor vitale în corpul uman, al regenerării și refacerii tuturor organelor și sistemelor. Influențează, în mod special, inima, motorul vieții, și creierul, „computerul” central.
Efectele eclipselor asupra corpului uman sunt semnificative, și se manifestă aproximativ trei luni înainte și trei luni după producerea evenimentului astronomic.
Soarele, prin procesele de întreținere a căldurii „cuptorului” său, are efect direct asupra a tot ce înseamnă circuite electrice.
De aceea, în preajma eclipselor de Soare se poate observa că, parcă, toată aparatura o ia razna. Scurtcircuite și avarii fără motiv aparent, defectări ale aparatelor electrocasnice, telefoane, computere, televizoare, etc.
De ce? Pentru că apar anomalii în câmpul electric al Pământului, care interferează cu câmpurile generate de aparatură.
Corpul uman are în jurul lui un câmp energetic măsurabil, cu rolul de a întreține transmiterea de impulsuri nervoase de la creier la organe și invers, dar și de la un organ la altul.
Transmiterea comenzilor prin celulele nervoase se face cu ajutorul curenților electrici și a neurotransmițătorilor.
În perioadele care preced și urmează eclipselor solare, sunt afectate 2 mari sisteme care funcționează exclusiv pe bază de impuls electric: sistemul nervos și inima.
În acele zile se pot simți multe anomalii în coordonare și probleme la inițierea comenzilor spre membre. Cu alte cuvinte, ca și cum în creier ar avea loc scurtcircuite care duc la amețeli, confuzii, probleme cu mersul sau cu orientarea în spațiu, incapacitate de concentrare, senzația de plutire, probleme de memorie, etc.
Deoarece la nivelul creierului se află centrii care coordonează restul corpului, e lesne de înțeles că toate procesele vitale sunt afectate; însă doar pe o perioadă de câteva săptămâni. Pericolul apare prin decompensarea unor boli existente deja în corp, adică prin agravarea lor inexplicabilă, după ce ani de-a rândul au fost bine ținute în frâu.
Inima, motorul vieții, se contractă și bate deoarece primește impulsuri electrice de la creier printr-o rețea bine pusă la punct. Centrii nervoși care imprimă ritmul cardiac rapid și pe cel lent se află situați în apropierea centrilor ce coordonează mișcarea și sensibilitatea membrelor.
Așa încât, în perioadele de eclipse solare, apare riscul aritmiilor cardiace, tahicardii, bradicardii, fibrilații, flutter, dar și agravarea celor deja existente. Iar riscul major este producerea infarctului miocardic și a emboliei pulmonare.
Cum au avut loc două eclipse de Soare, și nu una, efectele asupra circuitelor electrice vor fi încă prezente până la sfârșitul acestui an.
Eclipsa de Lună are loc, așa cum am mai spus, pe faza de Lună plină, în apropierea Nodurilor ascendent și descendent, și se produce atunci când Terra se interpune între Soare și astrul nopții, oprind lumina.
Anual au loc minim 2 asemenea evenimente astrologice. În acest an prima eclipsă totală de Lună a avut loc în 30 ianuarie 2018 (https://youtu.be/AEXmFdDHQMo), iar a doua s-a produs între cele 2 eclipse de Soare, la data de 27 iulie 2018 (https://youtu.be/cedNpskPmBI)
Satelitul Terrei, Luna, are efect puternic asupra apei, fiind suficient să amintesc de maree, atât de importantă pentru navigație, dar și pentru animale.
Dacă ținem cont de faptul că organismul uman este compus 75% din apă, este lesne de înțeles de ce eclipsele de Lună au un impact puternic asupra dinamicii lichidelor din corp.
În această perioadă e posibil să apară edeme (retenții de apă) în diferite părți ale corpului, chiar dacă până atunci nu au mai fost asemenea probleme.
Rinichii, cei care răspund de circularea și eliminarea apei, sunt predispuși la colici (crize).
Tot în acea zonă se află glandele suprarenale care secretă adrenalina și hormonii care reglează tensiunea, glicemia și sexualitatea. În perioada de efect a eclipsei de lună (încă aprox. 4-6 luni după producere), pot apare atacuri de panică, agitație inexplicabilă și greu controlabilă, pusee de hipertensiune arterială sau, din contră, tensiune scăzută, variații de glicemie (zahăr în sânge), cu agravarea diabetului sau prăbușirea glicemiei (hipoglicemie), sau tulburări majore de dinamică sexuală. Alte predispoziții specifice acestei perioade sunt dereglajele hormonale, probleme ale somnului, dureri de cap care nu cedează.
Este posibil să apară probleme legate de transpirații excesive, neplăcute și deranjante.
Cum am mai spus, intersectarea traiectoriei Terrei cu a Lunii se produce în punctele numite noduri: ascendent și descendent
În astrologie, Nodul ascendent se numește Nodul Nord (NN) sau Capul Dragonului și „vorbește” despre calea pe care trebuie să o adoptăm în viața actuală.
Nodul descendent se numește Nodul Sud (NS) sau Coada Dragonului, dând informații despre viețile trecute și bagajul karmic cu care venim în această existență.
Interpretarea se face în funcție de zodiile și casele în care se situează în momentul nașterii fiecăruia, în ceea ce se numește astrograma natală. Cele două noduri sunt dispuse întotdeauna la 180 de grade, astfel încât dacă NN e într-o zodie, NS va fi automat în zodia opusă.
Din cauza apropierii de Noduri care au semnificație karmică, eclipsele de Lună favorizează descărcările karmice, accelerându-le.
Dar, atenție! Nicio eclipsă nu poate rezolva un aspect al vieții în locul tău!
Nu te gândi că „vine tanti eclipsa și-mi se rezolvă automat toate problemele, mi se șterg din datorii și va fi bine!”. Nu! TU ești cel/cea care va trebui să inițiezi schimbări în viața ta; momentele de eclipsă îți vor da doar un impuls, însă unul important.
Eclipsele aduc oportunități și energii puternice. Dacă nu te folosești de ele, îți vor zdruncina viața din temelii.
Efectele celor 3 eclipse asupra corpului uman vor fi resimțite până pe la sfârșitul anului 2018.
Risc de infarct miocardic, crize de angină pectorală, acutizarea bolilor de sânge (de la anemii severe, la leucemii, mieloame, etc), pareze, furnicături, inflamații în diferite zone ale corpului, tamponadă cardiacă, edeme cerebrale, etc.
La ce te mai poți aștepta în perioada următoare?
Dă-mi voie să-mi exersez puțin cunoștințele de astrolog amator.
În momentul primei eclipse de Soare (cea din 13 iulie), astrul zilei se află în zodia Racului (casa Lunii), alături de astrul nopții, aflat în faza de Lună Nouă, iar Nodul lunar Nord sau Capul Dragonului se află în casa Soarelui, Leul.
La cea de-a doua eclipsă de Soare, cea din 11 august, Soarele și Luna și-au dat întâlnire în casa Soarelui, de data asta.
Aceste aspecte „vorbesc” despre posibilitatea de a-ți pierde sau a ți se lua tot ce este sclipitor, strălucitor în viață, acele „pietricele” colorate la care ții și cărora le acorzi importanța unor diamante. Adică FORMA, care îți ia ochii, pentru a fi pregătit(ă) să accepți în viața ta FONDUL real, acela care te umple de esență.
Este o perioadă în care strălucirea FORMEI, Soarele, pierde din putere, fiind acoperit de astrul nopții, Luna, FONDUL, intuiția, introspecția.
Eclipsa totală de Soare simbolizează capitularea emfazei, a orgoliului, vanității ego-ului, în fața liniștii adevărului lipsit de înflorituri și strălucire, a realității greu acceptate de minte - tăcerea sufletului, a esenței noastre divine.
De aceea, în această perioadă pot ieși la suprafață minciuni bine ascunse și camuflate, precum și secrete de familie adânc îngropate.
Cum Soarele reprezintă evidența, lucrurile pe care le expunem pentru a impresiona, Luna vine și „sapă” prin această „construcție”, demolând tot ce e construit pe minciună și falsitate.
Simbolistic, aceste eclipse sunt alegerea pe care trebuie să o facem fiecare dintre noi.
Cam ca în basmul „Fata moșului și fata babei”. Fata babei a ales lada cea mai strălucitoare și mai colorată, dar a găsit în ea balauri care au devorat-o. Fata moșului a ales lada cea mai ponosită și mai veche, dar în ea a găsit bogății.
La fel se întâmplă în viață: mulți aleg forma strălucitoare, dar plină de himere, în detrimentul fondului, singurul care dă adevărata valoare.
Eclipsele de Soare sunt parțiale, și pot predispune la creșterea tensiunii arteriale, a glicemiei și la tulburări hormonale, semn că nu se vrea a se renunța la ceea ce e cunoscut pentru a primi ceva necunoscut și incontrolabil.
Cum Soarele se află în zodia Leului și răspunde, cum am mai spus, de inimă, de circulație, sânge și vase, se poate spune că în această perioadă sunt favorizate ruperile de relații dependente cu familia de origine (părinții), și orientarea spre traiul independent. Cu alte cuvinte, mulți pot înțelege că viața și concepțiile lor de viață nu sunt ale lor, ci au fost luate și aplicate de la părinți, ca niște programe, și care nu aduc liniște sufletească, ci nefericire.
Este ca și când realizezi că te porți cu soțul tău cum s-a purtat mama cu tata, nu cum ai vrea tu; sau îți tratezi soția ca tatăl tău, deși tu, în realitate, nu asta ai vrea.
De ce se întâmplă acest lucru? Pentru a înțelege celălalt aspect al eclipsei: principiul masculin, Soarele, și principiul feminin, Luna, se contopesc pentru a forma un întreg.
Este o perioadă excepțională pentru ca sufletele complementare să se recunoască și să se unească pentru a forma UNUL, Dumnezeu.
Cum Nodul Nord sau Capul Dragonului se află acolo, la eclipsă, înseamnă că această perioadă este propice pentru a împlini vise, a crește și a evolua personal, sufletește și spiritual. Dar fără ego, laudă și emfază.
Această eclipsă totală de Soare este, dacă vrei, ca un portal prin care poți intra după ce vei lăsa la ușă hainele ponosite ale trecutului care ți-a adus ceea ce știi. Iar acolo te așteaptă straiele noi ale viitorului. Alegerea îți aparține.
Așa cum am spus în materialul intitulat „DE CE SĂRBĂTOAREA DIN 15 AUGUST E IMPORTANTĂ PENTRU TOȚI?!” (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2017/08/de-ce-sarbatoarea-din-15-august-e.html), între 15 august și 8 septembrie, cerurile rămân deschise pentru ca energia divină să poată curăți obiceiurile distructive ce ar trebui să „adoarmă” în noi, pentru ca apoi, din 8 septembrie, să poată curge prin corpuri, minți și suflete curățate.
În concluzie, folosește energiile acestei perioade pentru a face schimbările pe care le tot amâni în viața ta, altfel schimbările vor veni dar nu cum vrei și când vrei, ci așa cum ți se cuvine.
Fii înțelept și folosește oportunitățile care ți se oferă, acum, pe tavă.
Binețe, dragă cititorule, și îți mulțumesc că m-ai ascultat!
dr. Edith Kadar
Arad, 21 august 2018
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Nu e nevoie să schimbăm lumea; este suficient doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Lumea este doar ceea ce vrei tu să vezi că este.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Am auzit cu toții despre schimbare, despre momente ale schimbării.
S-a spus și s-a scris de multe ori și de către mulți oameni deschiși la minte că va veni vremea schimbării ce va afecta tot și pe toți.
Dragă om, te anunț oficial că VREMEA SCHIMBĂRII E ACUM!
Nu e nevoie să mă crezi în ceea ce spun. Poți să mă crezi și nebună, și plecată cu sorcova, și spălată pe creier, sau alte variante pe placul tău și al confortului cunoașterii tale.
Eu mă adresez celor deschiși la minte, și care știu și simt că perioada actuală este una de mari, de foarte mari schimbări.
Binețe, dragă OM!
Te invit să povestim puțin despre vremurile actuale și despre vremuri ale schimbărilor. Pentru că ele, schimbările, se produc în jur, în lume, indiferent dacă ești de acord sau nu, dacă ții pasul sau nu.
Lumea se schimbă în permanență, cu sau fără tine. Sau, mai tranșant spus, lumea nu are nevoie de tine sau de mine pentru a evolua, pentru a se reînnoi.
De fapt despre asta este vorba: SCHIMBAREA aduce NOUL, iar NOUL întreține VIAȚA!
Iar viața, la modul general, se desfășoară nestingherită cu sau fără noi. Ar fi mai bine cu noi. Ne-ar fi mai bine
Imaginează-ți un copac ce crește și se dezvoltă. În fiecare an el înverzește, înmugurește, înflorește, dă roade, iar apoi se leapădă de frunze și intră în hibernare pentru a putea reînflori anul următor.
Crezi că pomul este impresionat de revolta frunzelor ce nu vor să cadă? Nu, nu este. El își vede de schimbarea lui, de evoluția lui de la vlăstar, la copac matur.
La fel este și în corpul omului. Celulele se regenerează în permanență, altfel corpul s-ar descompune rapid.
O celulă nu trăiește toată viața omului, ci își are propria sa durată de viață; mai mică, desigur, decât întregul. Așa cum nici omul nu trăiește cât viețuiește Universul, ci moare pentru a face loc generațiilor următoare, mai pregătite și mai adaptate la schimbare, la nou.
Însă ea, schimbarea, poate fi neplăcută pentru oamenii care își iubesc confortul lui „las' că merge și așa!”. Pentru ei, orice tentativă de schimbare nu este o binecuvântare, ci un blestem.
De ce? Deoarece au frica de nou, de necunoscut, de incontrolabil, și așa că își apără cu îndârjire „răul” cunoscut.
Acești oameni sunt atât de îndrăgostiți de teoriile pe care le știu și de credințele lor limitative, încât și le apără cu îndârjire atacând tot și pe toți ce li se pare că ar clătina vechiul și rutina vieții lor.
Nici măcar nu realizează că, de fapt, își apără lanțurile care îi țintuiesc într-un singur loc, și îi blochează în temnița lui „MĂ MULȚUMESC CU CÂT ȘTIU, RESTUL SUNT PROSTII!”
Cu cât teoriile auzite sau citite sunt mai îndepărtate de crezul propriu (că practica e a lor, teoria e a altora), cu atât atacă mai puternic, proiectând pe cel care „îndrăznește” să fie altfel decât știu, vor și pot propriile lor frici, furii și intoleranțe.
Indiferent ce argumente ai aduce, tu ești cel care nu acceptă dialogul, tu ești cel care jignește (pentru că ai îndrăznit să răspunzi), tu ești cel care are probleme de ego pentru că ai explicat din nou ce ai vrut să spui, pentru a fi înțeles.
Aici nu vorbim despre CINEVA anume, deși cei despre care vorbim vor sări să îmi spună câte ceva despre mine și ego-ul meu mare. Da, am ego, apropo; cu toții avem ego, nu putem trăi fără el. Important este să colaborăm cu el, să ne împrietenim, nu să-l distrugem făcându-l, astfel, mai puternic.
Aici vorbim despre CEVA: despre intoleranța la nou, la necunoscut, la tot ce scoate din confortul rutinei, și a lui „ȘTIU!” repetat ca o mantră înainte să apuce omul să își termine fraza. Iar această intoleranță la nou și la diferit se manifestă prin intoleranțe alimentare diverse: la gluten, la lactate, sau la orice altceva. De ce? Pentru că viața de zi cu zi se „mănâncă”, și nu ceea ce consumi îți face rău, ci ceea ce gândești rău în timp ce mănânci ne face rău.
Copiii au intoleranță la nervozitatea părinților, la lipsa lor de răbdare și la lipsa lor de iubire, pace și armonie, și tot ce mănâncă în acest timp devine alergen.
Desigur, repet, nu e nevoie să fii de acord cu mine, dar fiecare informație poate aduce lumină, și poate descuia porți prin care să pășești către lumea nouă a schimbării, a lui „altfel” decât știi.
Nu e nevoie să ai studii de specialitate pentru a vedea că timpul schimbării e aici; uită-te doar la ceea ce se întâmplă cu clima din jur, la inundații, incendii, cutremure.
Îți reamintesc că în decurs de o lună calendaristică, în 30 de zile, Pământul și noi am fost afectați de 3 eclipse: eclipsa de Soare din 13 iulie; eclipsa de Lună din 27 iulie, și eclipsa de Soare din 11 august.
Indiferent dacă aceste evenimente au fost vizibile sau nu în țara unde te afli, ele afectează pe toată lumea. De ce? Pentru că au fost implicați cei doi aștri importanți pentru toți: Soarele și Luna.
La eclipsele de Soare, Luna se interpune între Soare și Pământ, împiedicând lumina să ajungă pe planeta noastră.
La eclipsele de Lună, Pământul se interpune între Soare și Lună, nepermițând ca astrul nopții să primească lumină de la cel al zilei, Soarele.
Soarele reprezintă elementul FOC; e lumina de care are nevoie viața pentru a se dezvolta și a se desfășura. Este elementul masculin, activ, care simbolizează forța, puterea, vigoarea, acțiunea și mișcarea, schimbarea. Reprezintă, simbolic, TATĂL.
FOCUL este și IUBIREA, care poate arde omul, îl poate pârli, sau poate aprinde vatra vieții în armonie și pace.
Elementul FOC influențează inima și intestinul subțire, iar bolile lor apar atunci când iubirea, sentimentul, sunt afectate, manipulate, controlate, condiționate.
Luna reprezintă elementul APĂ, lichidul vital fără de care totul moare. Apa este și elementul în care se formează viața: copiii stau 9 luni în apă - lichidul amniotic - unde se dezvoltă de la 2 celule care se întâlnesc, la minunea numită OM. De aceea astrul nopții, Luna, este considerat ca fiind simbol al feminității, MAMA.
APA este afecțiunea trăită la propriu (iubirea există, dar dacă nu e trăită, rămâne străină), care te ajută să te cureți de mizerii, sau să te îneci în propriile gunoaie ale trecutului.
Elementul APĂ influențează rinichii și vezica urinară, iar bolile lor apar atunci când în lipsa iubirii se instalează FRICA.
Pământul reprezintă elementul cu același nume, PĂMÂNT, solul unde sămânța vieții poate înmuguri, sau poate fi distrusă. Este elementul care nu poate exista și manifesta fără FOC și APĂ. Este locul unde se manifestă din plin influențele Soarelui și Lunii. Reprezintă, simbolic, COPILUL, urmașul, rezultatul întâlnirii dintre Soare și Lună, lumină și întuneric, zi și noapte, dintre FOC și APĂ.
De aceea, Pământul este afectat de influențele eclipselor.
PĂMÂNTUL este (simbolic) rezultatul interacțiunii dintre APĂ și FOC, dintre Soare și Lună, dintre mamă și tată. Desigur, cârcotașii vor spune că apa și focul nu dau pământ. Da, așa este, dacă o iei strict fizic. Dar simbolic, Pământul a fost și este afectat de cei doi aștri, de APĂ și de FOC: incendii, inundații, meteoriți, explozii, cutremure, vulcani, toate aducând schimbare.
E ca un copil ce crește în conformitate cu influența mamei și a tatălui.
Elementul PĂMÂNT influențează pancreasul, splina și stomacul, iar bolile lor se instalează atunci când IUBIREA și FRICA nu mai sunt în echilibru, iar viața rezultată e greu de „digerat”.
Atunci când au loc eclipse, cei trei aștri se aliniază, se pun în linie dreaptă; sunt în acord, sau se pun de acord. Este ca și când Mama, Tata și Copilul se întâlnesc și se pun în armonie, se reconectează.
De aceea, eclipsele sunt ca niște momente zero pentru rescrierea istoriei umanității conștiente. Sunt momente de rescriere ale informațiilor de bază, ale codurilor genetice; ale ADN-ului.
Efectele eclipselor sunt simțite 3-6 luni înainte și după, astfel încât nu e de mirare că vom avea un an plin de provocări la toate nivelurile.
2018 este anul Câinelui de Pământ în zodiacul chinezesc, iar 2019 va fi anul Mistrețului (tot) de Pământ. Iată, elementul PĂMÂNT, care este supus schimbării.
Așa cum am spus mai sus, PĂMÂNTUL reprezintă COPILUL, iar această perioadă este una de profunde transformări ale copilului din fiecare.
Cum copilul simbolizează inocența, puritatea, sinceritatea, curățenia, lipsa de șiretenie, vremurile actuale reinstalează copilul uitat din fiecare, și îi redau perfecțiunea. Dar, pentru aceasta, e nevoie ca mizeria, murdăria creată de frici, de intoleranțe, furii, să iasă afară, pentru a face loc luminii.
Cum se elimină „gunoiul”? Prin boli la nivel individual și la nivel social: mișcări sociale, boli ce vor exploda ca număr și ca gravitate, însă doar pentru a face loc Luminii.
Ce este sus este și jos, și ce este în afară este, de fapt, reflexia la ceea ce este înăuntrul fiecăruia.
Acum fă o pauză, și gândește-te la violențele ce se accentuează în ultima perioadă. Ele sunt necesare pentru a distruge vechea matrice de gândire, pentru a se instala cea nouă.
La această schimbare mai participă elementul AER, care întreține FOCUL Soarelui și APA Lunii, hrănind, astfel, PĂMÂNTUL. Sau distrugându-l atunci când celelalte elemente sunt în dizarmonie. Aerul poate deveni irespirabil atunci când se transformă în gaz toxic (a se vedea evenimentele recente din țară și din lume).
Aerul toxic este reprezentat simbolic și de viața „respirată” prin masca celorlalți: intoleranță, invidie, violență, toate provenind din exacerbarea „simptomelor” de curățire ale Pământului.
Implicit are loc și purificarea Omului creat din țărână, apă, foc și insuflat cu viață, „aerul” divin.
Cu toții vrem schimbare, dar prea puțini suntem dispuși să ne schimbăm.
Schimbarea e incomodă pentru că distruge matrici vechi de gândire, comportament și trai, pentru a face loc lumii noi, cu oameni noi (generația nouă) sau/și înnoiți (cei care nu refuză schimbarea și se adaptează timpurilor, indiferent de vârstă).
Omule, lumea se schimbă în permanență, cu sau fără tine. Sau, mai tranșant spus, lumea nu are nevoie de tine sau de mine pentru a evolua, pentru a se reînnoi.
Pentru asta, ar fi bine să renunți la control și încrâncenări (care pot da diabet, pancreatite, crize de colecist sau fiere, probleme digestive de toate felurile, boli autoimune).
Renunță la intoleranțele de orice fel, la nevoia de a controla ca totul și toți să fie după chipul și asemănarea ta; sau nu, și te poți aștepta la alergii la orice, intoleranțe alimentare, boli de oase, boli degenerative.
Renunță la frici, care aduc cu ele toate problemele de rinichi și glande suprarenale.
Renunță la ură și ranchiună, care dau bolile cardiovasculare.
Mă întrebi cum să renunți la ele? Exact așa cum ai renunțat la iubire, armonie, pace, toleranță și comunicare, pentru a face loc fricilor, furiei, urii, violenței, frustrărilor.
Cum de poți renunța la bine, dar nu poți la rău?
Pentru că așa te fac alții, vei spune? Perfect, rămâi în viața pe care ți-o croiesc alții.
Doar că, vezi tu, NIMENI NU ÎȚI POATE FACE CEVA DECÂT DACĂ TU ÎI PERMIȚI! Ceea ce înseamnă că devii complicele celor care câștigă mult din ignoranța și lipsa ta de reacție.
Schimbă-te sau nu. Totul este o alegere. E alegerea ta.
Nu uita, Lumina Divină există în tine, indiferent dacă crezi sau nu, dacă o lași să strălucească sau nu, sau dacă alegi să o acoperi cu gunoiul resentimentelor, urii și a fricilor.
Divinul din om există; este însăși viața pe care ai trăi-o, ai digera-o și ai respira-o dacă nu te-ai mai considera tu mai presus de dumnezeire.
Vremea schimbării a venit. E ACUM!
Ce ai de făcut? NIMIC!!!! Nu mai fă nimic! Tot ce ai făcut te-a adus aici, acum.
Ai putea încerca sa nu mai planifici, să nu mai controlezi, ci să lași ca totul să vină către tine. Trenul merge fără ca tu să îl împingi, pe rute clar stabilite.
Sau ai putea să-mi spui că sunt cu capul și că spun doar baliverne. Nu te obligă nimeni să faci ceva. Baftă la bolile pe care le vei avea în scurt timp.
VREMEA SCHIMBĂRII E ACUM!
Lasă-te călăuzit; observă tot, încredințează-te acelei forțe care știe ce e mai bine pentru tine.
SCHIMBAREA aduce NOUL, iar NOUL întreține VIAȚA!
Iar viața, la modul general, se desfășoară nestingherită cu sau fără tine. Ar fi mai bine cu tine. Ți-ar fi mai bine.
Încearcă, ce ai de pierdut?
NAMASTE, OM asumat!
Lumina din mine salută Lumina pe care o ai în tine!
dr. Edith Kadar
Arad, 16 august 2018 (zodia Leului, guvernată de SOARE, a doua zi după praznicul adormirii Femeii divine)
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nu e nevoie să schimbăm lumea; este suficient doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Lumea este doar ceea ce vrei tu să vezi că este.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Atunci când te erijezi în apărătorul celorlalți spunând că ei nu știu nimic și că îi prostești, este o manifestare subtilă a unui ego foarte puternic. Pentru că, de fapt, tu îi consideri proști și neajutorați.
Oamenii știu foarte bine ce li se potrivește și ce nu, ce înțeleg și ce nu, ce pot și ce nu pot, și nu au nevoie de părerea ta, de a-i reprezenta, de a fi purtătorul lor de cuvinte.
Oamenii citesc și ascultă până la capăt doar ceea ce este la nivelul lor de înțelegere; altfel trec mai departe.
Doar ego-urile puternice au nevoia de a murdări cu dejecții (rahaturi) verbale pe oricine fără să se informeze, să citească sau să asculte ceea ce condamnă.
Acești oameni și ego-urile lor puternice au nevoie de compasiunea și iubirea noastră, pentru a se ridica din întunericul ignoranței și din limitarea auto-impusă.
Omule, lasă-ți semenii să își facă propriile greșeli, să se convingă singuri, altfel nu vor învăța.
Drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Spre iadul propriu.
Fii ce vrei tu, dar lasă-i pe ceilalți pe drumul lor, cu viteza lor. Știu ei mai bine ce li se potrivește.
Binețe, OM înțelept!
Edith Kadar
Arad, 15 august 2018
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Ai observat că sunt oameni care vorbesc mult și dau sfaturi tuturor, indiferent dacă le sunt cerute sau nu?
Dar, ai observat că sunt subiecte la care nu simți nevoia să spui ceva, iar altele în care nu mai termini, parcă, argumentele pe care le aduci și le prezinți celorlalți?
Cu cine vorbești, de fapt, și cui te adresezi atunci când simți nevoia să comunici?
Cât de conștient(ă) ești că ceilalți, cei cărora le transmiți ceva, sunt oglinzile tale și că, de fapt, îți vorbești ție, te adresezi ție, comunici cu tine însuți, pentru a rezolva în tine și la tine situația despre care „predici” cu atâta ardoare?
Binețe, dragă cititorule!
Te invit într-o incursiune prin sinceritate, sau cel puțin prin ce înțeleg eu prin sinceritate. Și, ca de obicei, aceasta este și povestea mea. A ta care o fi?
Nu uita să pornești muzica, pentru a-ți fi alături pe calea rândurilor și drumul cuvintelor.
De cele mai multe ori spunem lucruri pe care noi înșine nu le auzim. De fapt, aceasta este cea mai frecvent aleasă modalitate de a ne vorbi nouă, de a ne spune, de a ne comunica lucruri. Și nici atunci nu auzim, de cele mai multe ori.
De câte ori spunem ceva, cuiva, ne vorbim nouă înșine.
Cu cât suntem mai vehemenți, mai pătimași, mai tranșanți, cu atât mesajul de transmis ne este adresat nouă, și se referă la o situație rămasă nerezolvată în viața și sufletul nostru.
S-ar putea ca ceea ce spunem să nici nu aibă vreo legătură cu subiectul deschis de interlocutor. E de ajuns o scânteie care să reaprindă fitilul unei traume adânc îngropată în noi, și explodăm.
Când luăm apărarea unui copil sau a unei persoane neajutorate, ce traumă emoțională a suferit copilul din noi în trecut, nu i-a luat nimeni apărarea și ce anume ne-a făcut să ne simțim neajutorați?
Când vorbim despre drepturile animalelor, ce durere ascunsă în suflet nu ne dă pace, legată de ființe al căror limbaj nu este înțeles?
Când dăm sfaturi fără să ni se ceară, cui ne adresăm, de fapt? Când încercăm să convingem pe cineva să nu facă ceva, cine din trecutul nostru a mai făcut acel lucru și rezultatul a fost catastrofal?
De cele mai multe ori ne alegem calea în viață ținând cont și inspirați fiind de oameni, experiențe, situații din copilăria și adolescența noastră.
Un medic devine medic (de cele mai multe ori, așa cum am spus) deoarece la un moment dat a pierdut pe cineva drag din cauza unei boli ce nu a avut (atunci) leac. Sau a fost bolnav el însuși de o boală gravă. Și atunci hotărăște că vrea să găsească el tratamentul vindecător, și alege medicina.
Un viitor psihiatru sau psiholog a avut sau a asistat la multe conflicte cu afectarea emoționalului sau chiar a personalității în copilărie; sau a stat în apropierea unor persoane atât de traumatizate sufletește și emoțional încât au preferat să se închidă într-o lume a lor și să se izoleze de ceilalți.
Un viitor jurist a fost supus unor nedreptăți, sau a asistat la niște întâmplări nedrepte și nimeni nu i-a luat apărarea, lui sau unor persoane apropiate.
Iar exemplele ar putea continua.
De cele mai multe ori ne alegem meseria intenționând să îi ajutăm - într-un fel sau altul - pe semenii noștri. Și cum îi ajutăm cel mai mult? Prin vorbe. Se spune că vorba dulce mult aduce.
Însă, adesea ne vorbim nouă înșine, de fapt.
Să luăm ca exemplu blogurile, atât de populare pe internet. Autorii împărtășesc întâmplări și învățăminte bazate pe experiențele și înțelegerea lor. Tot ce scriu are legătură cu ei înșiși.
Iar acum voi lua ca exemplu chiar blogul meu.
Tot ce am scris reflectă experiențe ale mele sau ale altora cu care vin în contact, și este redat prin prisma mea, a nivelului și capacității mele de înțelegere și prelucrare a faptelor și situațiilor întâlnite.
Am vrut să mă fac doctor de când mă știu. De ce? Pentru că am fost foarte bolnăvicioasă în copilărie, iar spitalele, cabinetele medicale, medicii și asistentele au făcut parte din viața mea. Îmi plăcea cum îmi vorbeau și cum li se vorbea. Îmi plăceau atitudinea și prestanța cadrelor medicale, și rezultatul muncii lor.
Așa încât a face medicina a fost o hotărâre luată fără nicio problemă, căreia i-am rămas credincioasă pe tot parcursul școlii.
Am căutat metode noi de a ajuta oamenii, dar, fără să-mi dau seama, m-am ajutat, de fapt, pe mine.
Dacă aș fi pornit de la început de la ideea de a mă ajuta pe mine, nu aș fi reușit nimic. Cum adică să am eu probleme? Alții au, eu nu, îmi spuneam eu pătrunsă de acest crez izvorât - normal - din orgoliu și din ego.
Și totuși... premisa a fost extraordinară, și mi-a îndreptat pașii către ceea ce îmi era menit conform crezurilor mele de atunci.
Tot ce am făcut în plus mi-a călit abilitățile de comunicare cu oamenii: dans, coregrafie, mișcare scenică, televiziune, presa scrisă, asigurări de viață, terapii alternative, reiki, astrologie, cursuri de descoperire personală.
Până la a ajunge să împărtășesc experiențele și trăirile mele sub forma unui blog a fost doar un pas. Cam mare la început, e drept, ținând cont de comoditatea și lenea în care m-am cuibărit pentru a nu observa părerea proastă pe care o aveam despre mine și inconsecvența mea.
Am început încet, cu câteva materiale pe an. A trebuit să trec peste faptul că, deși știam și mi s-a spus că scriu bine, o profesoară de liceu mi-a spus că nu voi fi niciodată bună la așa ceva, iar acest „program” m-a ținut blocată bine de tot, mult timp. Deh, profesorii și „încurajările” lor!
Cele mai multe materiale îmi erau - de fapt - adresate mie.
Apoi, cineva drag (pe atunci) m-a „încurajat”, spunându-mi că blogul este o pierdere de vreme și că nu mă va duce nicăieri. Și, ca de fiecare dată în viața mea când cineva îmi spunea că nu se poate ceva sau că nu are rost, că nu voi putea, mă încăpățânam să arăt că nu are dreptate.
Și uite așa părăseam călduța zonă de confort și luam taurul de coarne. De fiecare dată rezultatele au fost extraordinare.
În paranteză fie spus, profesoara de biologie care mă medita pentru admiterea la facultate, mă umilea în fața colegilor de câte ori putea, spunându-i mamei mele că nu are nici un rost să încerc la medicină, nu voi reuși niciodată. La admitere, cea mai mare notă am luat-o la biologie.
Închid paranteza și revin la blog.
Când persoana în care aveam atunci încredere mi-a spus că articolele mele sunt bune, dar sunt pierdere de timp că nimeni nu le înțelege, acela a fost momentul în care am început să scriu mai des. Iar rezultatele nu au încetat să apară.
Cu timpul, mi-am dat seama că, de fapt, îmi vorbesc mie însămi, comunic cu mine. Doar că, de multe ori, scriam ceva ce știam, dar parcă eu eram în altă parte, detașată de vorbele scrise.
Desigur, temele abordate vin din experiențe acelor zile, și indiferent dacă întâmplările au fost ale mele sau ale oamenilor din viața mea, trăirile erau ale mele, în mod clar.
Am știut - în teorie la început - că ceea ce ne deranjează este ceva ce în noi nu este încă rezolvat. Apoi am început să înțeleg acest lucru, să-l asimilez, să-l pun în practică și să-l integrez în viața de zi cu zi.
Acum aștept cu nerăbdare să-mi întâlnesc pacienții pentru a vedea ce probleme au și cât de mult rezonez cu ei la nivel de trăire, de implicare emoțională.
Cu cât empatia și identificarea cu situația dată erau mai puternice, cu atât mai departe eram de rezolvarea acelei probleme în mine însămi și, desigur, în aceste situații, nici ajutorul dat nu era de un folos prea mare.
Cu cât acea problemă a omului cu care vorbeam era rezolvată la mine, cu atât rezultatul terapiei și ajutorul dat erau mai bune, mai spectaculoase.
Și așa, încetul cu încetul, ajutând oamenii m-am ajutat, de fapt, și pe mine.
Am ajuns într-un moment în care nu mai opun rezistență, nu mai vreau să controlez, în care sunt doar atentă la semnele și semnalele vieții și ale subconștientului meu, aduse prin intermediul oamenilor și a întâmplărilor zilnice.
Încerc să observ cât mai multe amănunte cum ar fi: dacă un pacient este foarte agitat în interiorul său, circulația mașinilor pe strada unde lucrez se intensifică brusc, și parcă atunci trec cele mai zgomotoase mașini sau motociclete.
Când cineva susține sus și tare că vrea să își rezolve problemele emoționale dar, de fapt nu vrea asta în sinea sa, telefonul meu sună neîncetat, ca în Gara de Nord (al său nu sună deoarece rog omul să-și acorde o pauză și să-l închidă).
Când cineva vrea să își rezolve problema dar are frici legate de rezultatul final al „reparațiilor” sale, am observat că în jurul cabinetului încep reparații la propriu, indiferent dacă este vorba despre vecini sau despre lucrări stradale.
Iar când persoana este deschisă din start, are încredere în ea însăși, în mine și în rezultate, orice zgomot încetează brusc, muncitorii se opresc, iar circulația stradală se diminuează simțitor.
Cu alte cuvinte, interiorul omului este reflectat în, la, și de exterior.
Desigur, nu trebuie să mă crezi. Acestea sunt observațiile făcute de mine, iar a le comenta și combate pe baza unor teorii lipsite de suportul practic poate oricine.
„Nu cred că...”, „...s-ar putea să...” sau râsul plin de compasiune reflectă lumea și adevărul tău.
Știu asta pentru că și eu am făcut la fel. Pentru că, de cele mai multe ori spunem lucruri pe care noi înșine nu le auzim. De fapt, aceasta este cea mai frecvent aleasă modalitate de a ne vorbi nouă, de a ne spune, de a ne comunica lucruri. Și nici atunci nu auzim, de cele mai multe ori.
De câte ori spunem ceva, cuiva, ne vorbim nouă înșine. Cu cât suntem mai vehemenți, mai pătimași, mai tranșanți, cu atât mesajul de transmis ne este adresat nouă înșine.
S-ar putea ca ceea ce spunem să nici nu aibă vreo legătură cu subiectul deschis de interlocutor. E de ajuns o scânteie care să reaprindă fitilul unei traume adânc îngropată în noi, și explodăm.
Ce te deranjează la alții?
Care sunt sfaturile pe care le oferi, cel mai frecvent neîntrebat(ă), celorlalți?
Vorbești mult? Vorbești puțin? Ce spui atunci când vorbești? Te auzi, măcar?
Nu poți ajuta un om dincolo de propriile tale limite, reale sau imaginare.
Nu poți da sfaturi unui om cum să înoate dacă ție ți-e frică de apă și habar n-ai să înoți.
Nu-i poți hrăni pe cei din jur, iar tu să mori de foame; nu-i poți îmbrăca pe ceilalți în timp ce tu ești plin(ă) de zdrențe.
Nu poți da sfaturi pe care tu nu le urmezi.
Sau poți toate astea, dar te minți pe tine, iar minciuna aduce minciună și fals, nu adevăr.
Fii atent(ă) la ce spui. Fii tot timpul conștient(ă) de ce faci.
Ești cea mai apropiată persoană ție, cea care ține la tine și te iubește cel mai mult.
Nu te ignora.
Când vorbești cu alții, comunici cu tine însuți, de fapt.
Așa că, spune vorbe frumoase.
Meriți asta!
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 01 august 2016
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
.jpg)
