Orice întrebare ai avea, răspunsul este în tine.
Dar ca să îl găsești, e nevoie să faci liniște și pace cu tine. Dacă nu, vei avea senzația că alții trebuie să îți răspundă la întrebările tale. Iar răspunsurile oricum nu le auzi, din cauza gălăgiei.
Zilnic primesc multe mesaje în particular, ce conțin multe întrebări.
La cele mai multe nu răspund. De ce? Nu pentru că sunt rea, nesimțitoare, m-am ajuns sau nu mai vorbesc cu muritorii de rând, cum mi se spune.
Acestea sunt doar păreri izvorâte din gândirea proprie, și oglindește foarte clar vorbitorul. În fond, părerea ta reflectă atât cât știi și cunoști în acel moment.
Nu răspund pentru că nu am ce să răspund la întrebări fără sens.
- Nu pot ști la ce nivel de conștiință ești. Ăsta e ego curat.
- Nu te pot salva din relații cu persoane toxice. Asta e treaba ta. Vezi că și tu ești toxic(ă) pentru alții.
- Nu te pot salva, așa cum îmi ceri. Nimeni nu te poate salva de tine și de gândirea ta.
- Nu pot fi ultima șansă a ta, și „doar” eu să fiu mesia salvator. Ultima șansă este întoarcerea la Dumnezeu.
- Nimeni nu te poate ajuta să te regăsești atât timp cât tu nu știi cine ești și ce să găsești. Eu nu îți voi da definiția ta.
- Nu am ce să răspund „pe scurt, în două cuvinte” la întrebări ce ar necesita răspunsuri complexe, gen: „ce ar trebui să fac să mă schimb, să evoluez și să mă trezesc?”. Nu știu, tu ce ai face?
- Nu am ce să răspund la întrebări fără sens, gen: „ce am de făcut pentru a ajunge așa, ca dumneavoastră?”. Dar cum sunt eu, mânca-ț-aș?!
- Nu îți pot schimba soțul, soția, copilul, părinții, socrul sau colegii. De unde ai înțeles că aș face asta? Unde scrie?
- NU VINDEC! Tu te vindeci, eu te ajut să te tratezi.
- Nu am ce să îți răspund dacă mă jignești că nu ți-am răspuns după 5 minute de la primirea mesajului.
- Ce să îți răspund dacă nu formulezi nicio întrebare, ci faci doar afirmații?
- Nu răspund la mesajele în care tu ești victima perfectă, și în care îmi descrii cu lux de amănunte cât de rea este lumea și cât de mult te face să suferi. Nimeni ne te poate face să suferi, în afară de tine.
- Dacă începi prin a-i denigra pe toți cei din familie și cei din jur, nu am nevoie de negativitatea ta, deci nu îți răspund.
- Nu îți răspund la întrebări la care s-a mai răspuns de nenumărate ori, dar îmi scrii că „știu că ați mai spus, dar vă rog să repetați pentru mine”. Nici gând, „specialule” care ești!
Orgoliul și vanitatea sunt apanajul victimelor.
„Nimeni nu suferă ca mine; nimeni nu are problemele mele, de aceea eu sunt o prioritate. De mine trebuie să se ocupe toți, indiferent că e noapte. Eu, eu, eu, da?!!!”.
NU!
Ca să te vindeci, e nevoie ca, mai întâi, să ieși din stadiul de victimă. Iar pentru asta trebuie ca orgoliul și mândria să îți permită să vezi că ești o victimă, să accepți că ești o victimă, și să faci mișto de tine. Abia atunci vei putea merge mai departe.
Abia după ce realizezi câtă dramă faci și ai făcut în și din viața ta, și când înțelegi că nu ești cu nimic special față de altii, nici măcar în boala ta, abia atunci faci priză cu realitatea. Care realitate? A vindecării; că până atunci ai fost în realitatea bolii.
În lumea bolii nu are loc lumea vindecării. Sunt două lumi total diferite.
Când ești preocupat de boală, de suferința „ta” (cum le alinți cu drag), nu te gândești la vindecare. Ești preocupat(ă) să arăți de ce la tine nu merge cu vindecarea.
Dragă Om, dacă tot ce ai citit până acum ți se pare dur, insensibil și lipsit de respect, așa e: ți se pare!
Tu vorbești, de fapt, despre tine: tu ești dur(ă) cu tine, că nu îți dai voie să fii sănătos. De ce? Pentru că beneficiile victimizării sunt clare: toți trebuie să te salveze. Toți, în afară de tine. Iar asta arată insensibilitate la ceilalți și lipsă de respect, adică exact ceea ce proiectezi pe mine.
Și știi de unde știu toate astea? Pentru că am fost exact așa, ca tine, o victimă care avea doar drepturi, dar zero îndatoriri, care se supăra pe toți care nu își lăsau viața și programul să vină să stea sluj la dispoziția mea; și eu m-am crezut specială în suferința mea, și să vezi ce răspunsuri acide le dădeam celor care nu îmi acordau atenția când și cum am vrut.
Omule, tot ce îți scriu este din practică, nu din teorie. Din practica mea ca om, ca femeie, ca medic-terapeut.
Eu sunt ceea ce sunt.
Nu știu cum sunt, dar lucrez cu mine în permanență. Iar ceea ce învăț, îți dau mai departe.
Tu ești ceea ce ești pentru că acesta e rezultatul deciziilor tale de până acum. Vrei altceva, schimbă perspectiva, și nu mai spune: „ce știi tu, că n-ai trecut prin ceea ce trec eu!”. Serios? De unde știi tu, chiparosule-vanitosule?
Dragă Om, dacă nu îți place cine ești și ce viață ai, schimbă-te. Cum? Renunță la orgoliul suferinței.
Dă-ți voie să fii jos de tot. Știi de ce? Pentru că unicul drum care mai rămâne este în sus, la lumină.
Orice întrebare ai avea, orice răspuns ai căuta, caută totul în tine. Acolo e adevărul tău.
Iar dacă eu am putut, cine ești tu să nu poți?
Binețe, Om realist!
dr. Edith Kadar
Arad, 05 mai 2019
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Oricât de gălăgioasă ar fi mintea și cât încearcă să controleze totul, sufletul este cel care va câștiga întotdeauna, pentru că doar el deține cheile fericirii și ale împlinirii de sine.
Ascultând mintea, acea „voce” a emoțiilor și gândurilor ce te mențin în haos, te vei scufunda din ce în ce mai mult în întuneric, acolo unde vrei să ții captiv sufletul.
Doar că, vezi tu, pe suflet nu-l poate nimeni înlănțui; el este parte de Dumnezeu. Iar o biată minte nu poate stăpâni dumnezeirea.
Nu mai încerca să-ți conduci viața după vocea minții, ci învață să asculți sufletul.
Mesajul minții este gălăgia și haosul.
Mesajul sufletului este liniștea.
Alegerea îți aparține.
Binețe, dragă OM!
dr. Edith Kadar
Arad, 03 mai 2019
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Îți dai seama că atunci când spui că nu îți place ceva, la cineva, și îi „sugerezi” să facă schimbări „pentru binele lui”, tu îi ceri, de fapt, să renunțe la ce îi place lui pentru ca să îți placă ție?
Nici măcar nu este egoism. E egoism pur sânge!
Ce te face pe tine atât de perfect(ă) încât să le ceri și altora să fie perfecți, în accepțiunea ta?
Dacă tu ești atât de perfect(ă), de ce te deranjează imperfecțiunea altora?
Ce te mână să comentezi, să contești și să simți nevoia să dai sfaturi și îndrumări, dacă viața ta este atât de bună, frumoasă și perfectă?
Cu ce ești tu mai bun(ă) în ceea de critici decât persoana pe care ai pus tunul vorbelor?
De ce eu (sau oricine altcineva; m-am pus pe mine că e mai simplu) trebuie să-ți fiu ție pe plac pentru a exista?
De ce crezi că am nevoie de aprobarea și de validarea ta pentru a-mi trăi viața?
Dragă om care nu faci nimic până ce nu sunt toți de acord cu tine, nu te-ai săturat să uiți de tine, să uiți ce îți place ție, doar pentru a face pe plac tuturor?
Oamenii nu pot contesta decât ceea ce este nerezolvat în ei, pentru că doar asta observă la tine.
Dacă cineva se simte urât, îți va spune ce urât(ă) ești.
Dacă cineva se simte gras(ă), îți va spune că trebuie să slăbești.
Dacă cineva se simte inferior, îți va spune că ești cu nasul pe sus, și că ar trebui să fii mai modest(ă).
Dacă îți invidiază drumul prin viață, te va critica într-una, încercând să îți oprească ascensiunea.
Oamenii nu pot contesta și corecta la tine decât ce este nerezolvat la ei.
E mai ușor să arăți cu degetul la alții, decât să rezolvi la tine.
Cu ce ți se schimbă viața în bine dacă ceilalți fac schimbările pe care tu le ceri?
Ești mai fericit?
Ai bani mai mulți?
Ți se rezolvă instant toate problemele existențiale?
Arătarea cu degetul și condiționarea arată imaturitate emoțională.
Rezolvarea înseamnă maturitate și asumare.
Dragă om care asculți de alții, e momentul să te asumi, și să le spui „specialiștilor” în tine : „Fuck off! Fă-ți tu viața ta, dacă ești atât de deștept!”
Dragă om frământat de grija ceilorlalți, dacă vrei binele cuiva, fă bine și nu invada vieți străine. Vezi-ți de ograda ta. Că s-ar putea ca din dorința de a fi salvatorul neamului să întâlnești pe cineva care îți va spune hotărât; „FUCK OFF! ”. Iar atunci vei deveni o victimă plângăcioasă care va spune „vai, dar nu m-am așteptat la așa ceva! M-ai dezamăgit!”.
Așa. Dar cine te-a pus să te amăgești în legătură cu alții?
Omule, nu lăsa pe nimeni să îți spună cine ești, ce poți și, mai ales, ce și cât meriți.
Cine te contestă, se contestă.
Cine te critică, se critică.
Cine te condiționează, se condiționează.
Iar dacă cineva are timp să îți facă toate astea, poți fi sigur(ă) că ești foarte important(ă) pentru viața lui.
Tu ești creatorul vieții tale.
Asumă-ți creația, altfel vor veni alții să-și asume meritele pentru cine ești.
Ești creator sau creat?
Binețe, Om!
Edith Kadar
Arad, 05.05.2019
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
She looked upon the sky, and saw the dark, thick clouds covering the Sun. The day almost turned into night.
And then, She knew: it's time!
It was time to let go the darkness from her soul, the only "colour" she knew from the beginning, and to come into the Light.
She decided that she was no longer a hostage of her demons, the children of the night that she created; her children.
- It is time, my precious ones. I will go into the Light, where I was created. I was created from the Light, than I created the darkness, the place that became my home, and where I created you. I contested the Creator, I contested the Light, and I want it to be destroyed.
I contested the Creator, so I created the Night. I became a creator too. But I wasn't happy.
Than You came, one after another. I loved you, but still wasn't happy. And what could an unhappy mother create? Her own unhappiness: Fear, Fury, Guilt, Shame, Hate, Grudge, Lies, Illusion and Attachments. You, my children, in various forms and combinations. I created more and more darkness, thinking that I could cover the Light; cover Him.
Once in a while, The Creator was begging me to come home, to come into the Light. But I refused Him. I was too proud to admit that I was suffering for my decision, and that I miss Him so much!
Instead, I continued to contest Him. I have learned you to contest and to hate Him too. But now, it's time to tell you something: HE IS YOUR FATHER! You are no longer just the children of the night, but of the Light too! Your Mother is the Night, the Chaos, and your Father is the Light, GOD. You are in darkness only because I hided from you that the Light created you, also.
If He created the Light from the Chaos, I wanted to recreate the darkness from His Light.
Well, I was a creator, wasn't I?
If He created Heaven, well, I created the Hell, and populated it with you, my children.
I was proud of my work, but so unhappy.
He kept calling me, but I pretended I didn't heard His voice.
You, my children, did your best to chase away the Light, the Joy, the Happiness, the Love and God himself from people. You were good, very good in bringing chaos in people's heart and souls. So good, that you created the Mind and the Ego. I was so proud!
But then, I realized the obvious: ALL THAT I CREATED, WAS PERMITTED BY HIM!
None of my creations could have survived without His permission! Why? Because He is THE FATHER OF LIGHT AND DARKNESS!
He permitted the darkness so the people could observe and choose Light!
I was a creator with His permission. I WAS CREATED BY THE CREATOR!
So, my precious, you all are Creator's creatures! You are God's children. And mine
Now, I know that, I accept that, and I heard His calling. I am going into the Light. You can come with me, or you can remain here, in the Dark. Now I know who I am!
- We will not let you go! Here is the storm we created, and you cannot leave us. We're your creations.
- Yes, I know that you are my creations, my precious, and what you create, is also me! So... this storm, or any other... is me! I AM THE STORM! I AM YOU! BUT I AM GOD, TOO! So, the storm and all of you... are GOD!
I am this storm, or any other that will come, I am every earthquake, or hurricane. And all of these are God Himself. So, clouds, you can leave now!
I am The Sun, I am The Moon. I am Eternal.
I AM WHO I AM!
I AM THE DIVINE FEMININE, AND I AM WITH GOD.
I DESERVE THE LIGHT!
I AM THE LIGHT!
I AM WHO I AM!
Bless You All!
Lilith
dr. Edith Kadar
Arad, 03 mai 2016
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Persoana care te iubește cu adevărat nu îți va întreține slăbiciunile și nu îți va încuraja demonii doar din dorința de a te ține sub control și a spune „vezi, cât de mult te ajut în problemele tale?!”
Persoana care te iubește cu adevărat te va accepta așa cum ești, te va iubi dincolo de slăbiciunile și demonii tăi, pentru că știe că, într-o bună zi, susținerea necondiționată și lumina iubirii va învinge și va risipi negura fricilor și iadul din tine.
Totul este să vrei să ajungi la lumină și la iubirea adevărată, cea fără condiții.
Atât timp cât (te) compari și (te) condiționezi, vei atrage persoane care să îți amplifice nesiguranța și să se hrănească cu energia ta.
Doar când vei renunța să condiționezi tu și te vei încredința Universului și divinității din tine, vei da posibilitatea luminii să se manifeste pentru tine și în tine.
Nu mai repede!
Dorește Lumina!
Atrage Lumina!
Fii Lumina!
EȘTI!
Observă.
Namaste, OM!
dr. Edith Kadar
Arad, 22 aprilie 2019
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Iar asta nu are nicio legătură cu comportamentul lor.
Nu toți cei care se poartă frumos cu tine sunt pozitivi, benefici pentru tine, pentru energia ta vitală, pentru viața ta.
Așa cum nu toți cei care se comportă altfel decât îți place ție (tu zici că se poartă urât) sunt negativi pentru tine; din contră.
Dacă am avea înțelepciunea să nu mai judecăm, să nu mai condiționăm, să nu mai catalogăm și să nu ne mai credem buricul pământului având doar pretenții, am vedea că lucrurile pot fi și altfel decât vrem noi să vedem.
Judecăm oamenii după rănile interioare pe care le avem, pe care, în loc să le vindecăm, le acoperim cu programe numite generic EGO.
Dacă cineva ne-a rănit, tot ce ne aduce aminte de acea persoană vom proiecta pe cei pe care îi vom întâlni și care ne reamintesc de traumă.
Dacă are vocea, sau aspectul fizic, sau gesturile agresorului din trecut, nu mai stăm să ne gândim că omul nu ne-a făcut nimic, și că el vine doar pentru a ne reaminti că am uitat să ne vindecăm; nu, ci ne luăm de acea persoană ca și cum ne-a făcut ceva rău, fără să ne gândim că, de cele mai multe ori, nici nu o cunoaștem.
Atunci ne certăm, reproșăm și caracterizăm acel om nu așa cum este (că doar nu-l cunoaștem), ci așa cum este cel care ne-a rănit.
Dacă facem așa, noi suntem persoane negative, toxice pentru cei care habar nu au cu ce au greșit.
Că întâlnești uneori asemenea persoane, treacă-meargă.
Dar problema este atunci când ești nevoit să trăiești lângă o asemenea persoană, care spurcă și otrăvește totul în calea ei, considerând că suferința sa interioară o îndreptățește.
Un părinte agresat de celălalt, în loc să plece, rămâne să încaseze „otrava” (că doar ce-o să zică lumea dacă se desparte și, în plus, copilul trebuie să crească cu ambii părinți, indiferent că atmosfera din casă e toxică, contaminată cu negetivitate, nu-i așa?).
O persoană care a trăit în mediu intoxicat cu ură, intoleranță, suferință, doliu neîncheiat, își anulează, la rândul ei, bucuria din viață, încercând să se alinieze la negativitatea în care trăiește.
În fond, ai două variante: să pleci unde vezi cu ochii, pentru a te salva, sau să rămâi acolo, găsindu-ți scuze și justificându-ți ție neputința prin: „și eu ce să fac?... asta mi-e soarta... asta mi-e crucea!... așa vrea Dumnezeu!...”
Un om pozitiv care conviețuiește sau se întâlnește cu unul negativ, se vede nevoit să plece, pentru a se feri de „furtuna” celuilalt.
Poți opri tu o furtună? Nu; o poți lăsa să se potolească, dar nu este treaba ta să o liniștești. Treaba ta este să îți menții pozitivitatea, lumina, bucuria vieții. E chiar o datorie față de tine.
Furtunile și energia negativă a celorlalți nu este problema ta.
Un om care rămâne, se contaminează cu aerul toxic al urii adunată acolo. Și așa, încet-încet, preia programul de otrăvire a celorlalți: devine și el toxic pentru bucuria altora. Își va învăța și copilul să facă la fel. Și așa, cu fiecare nouă generație, ura, intoleranța, judecarea celorlalți, devin din ce în ce mai mari. Un om negativ sporește energia negativă colectivă.
Iar la un moment dat, cel de la care pornește totul ajunge să „stăpânească” această „otravă”, și îi va contamina pe toți cei cu care vorbește sau se întâlnește.
Efectele pot fi de la simple amețeli, la dureri de cap sau chiar crize mari de sănătate. Sunt simptome clare de intoxicație.
Dragă om care citești, s-ar putea să-mi spui că da, știi și tu mulți oameni negativi. Doar că, vezi tu, omul toxic nu știe că e toxic, ci se vede bun, cinstit, corect. Și nu se minte.
A te considera bun, nu te face bun. Așa cum, dacă te crezi rău, nu înseamnă că ești așa.
Cum îți dai seama că ești toxic? (nu, tu nu, altcineva)
- Îi vezi pe toți toxici, răi; doar tu ești singurul om așa cum ar trebui să fie toți.
- Tu ești victima perfectă, și doar despre asta vorbești de câte ori ai ocazia.
- Vorbești doar despre ceilalți, tu te vezi cel mai cinstit, corect, fără de prihană om de pe fața pământului.
- Peste tot vezi greșeli, și vânezi greșelile tuturor pentru a le arunca în fața „greșiților”.
- Judeci tot și îi judeci pe toți care nu sunt așa cum vrei sau așa cum ești tu, etalon autoproclamat.
- Încerci să pari altfel decât ești în realitate, și îți creezi multe identități; vrei să pari ceea ce nu ești în interior.
- Condiționezi în permanență: toți trebuie să facă și să se comporte cum vrei, când vrei și cât vrei, altfel te înfurii și faci crize; acele furtuni de care pomeneam.
- Emiți într-una judecăți de valoare, considerându-te etalonul („știu eu mai bine!”), iar în funcție de asta, ceilalți sunt „proști, tâmpiți, nimeni nu știe nimic”, etc.
- Emiți sentințe definitive: „cu tine nu se poate vorbi... te crezi deștept/deșteaptă... nu mai am ce discuta cu un om ca tine...”, etc.
- Te consideri deținător al adevărului universal, contrazicând orice și pe oricine, chiar dacă nu ai auzit sau citit decât o singură frază din ce ți se spune; nu ești de acord cu nimeni, și inițiezi discuții și comentarii doar pentru a demonstra că omul nu are dreptate, chiar dacă are. Tu nu știi care e adevărul, și nici nu are importanță pentru tine, din moment ce poți poza în deținătorul lui.
- Ataci pe toți sau/și te consideri atacat(ă) de toți cei care îndrăznesc să-ți răspundă cu argumente bine fundamentate. Nu are importanță că vorbești chiar despre acea persoană și viața ei, tu știi mai bine cum e și ce gândește.
- Știi mai bine ca oricine ce ar fi bine pentru lumea asta, cum ar trebui să vorbească și să se comporte cu toții pentru a fi bine (a se citi „pentru a-ți face ție pe plac”)
- Schimbi în permanență cercurile de cunoștințe deoarece consideri că nu se ridică la nivelul tău. Adevărul este că cei cu care ai avut conflicte pleacă, să nu-ți mai respire aerul toxic, otrăvitor de suflete, și rămâi singur(ă). Dar tu nu ești de vină, zici tu, doar ceilalți sunt proști.
- Vrei să demonstrezi cu orice preț că ești special(ă), că nu poți fi ca ceilalți; bolile tale sunt altfel decât ale altora, tratamentele tale nu pot fi ca ale celorlalți; tu simți altfel totul și simți nevoia să subliniezi asta de fiecare dată, chiar dacă pe nimeni nu interesează.
- Dacă nu poți fi în centrul atenției în permanență, vei avea grijă să creezi ocazii să o faci prin ceartă, comentarii, divergențe, discuții în contradictoriu.
- Nu te interesează decât să ai dreptate și ca toți să graviteze în jurul tău.
Cum îți dai seama că ești netoxic, benefic?
- Nu te interesează nimic din cele de mai sus, îți vezi de sufletul tău și de viața ta. Pe bune, nu doar afirmând asta.
- Oamenii sunt atrași de tine, de lumina ta. Doar că cei mai atrași sunt toxicii, care vin să-ți fure bucuria, să-ți șteargă de pe buzele-ți obraznice fericirea, pacea, armonia reflectate în zâmbet.
Cu toții ne dorim să fim pozitivi, benefici. Cu toții afirmăm că suntem.
Doar că, vezi tu, nu putem fi doar într-un singur fel, ci vom fi și toxici și benefici cu noi și cu ceilalți, în funcție de oglinzile pe care ni le țin oamenii întâlniți.
Se spune că omul pozitiv găsește soluție la fiecare problemă, pe când cel negativ va găsi câte o problemă la fiecare soluție.
Eu sunt toxică pentru unii, dar sunt benefică pentru alții. La fel și tu, cititorule.
Și Iisus a fost și este contestat de unii, ba chiar și Dumnezeu; și atunci cum am fi noi altfel?!
Observă-te, observă-ți reacțiile.
Nu te judeca, nu te blama, acceptă că poți fi otrăvitor pentru unii.
Observă toxicitatea celorlalți, și detașează-te de ea.
Nu încerca să schimbi pe cineva, nu e treaba ta.
Atragi ceea ce ești, că îți place asta sau nu.
Schimbă-te pe tine, și vei atrage oameni cu aceeași vibrație.
Schimbă-te pe tine pentru a schimba lumea.
Binețe, dragă OM!
dr. Edith Kadar
Arad, 24 februarie 2019
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Cu toții știm, conștient sa nu, că nu suntem doar un corp fizic umblător, ci că mai există ceva ce ne animă, ce ne aduce trăirea și bucuria în suflet. Aceea este esența divină ce coboară pentru a împrumuta vremelnic un corp fizic, și a se manifesta de la acest nivel.
Binețe, dragă cititor!
Despre esența divină și manifestarea ei, despre liber arbitru, despre relații, singurătate, solitudine, iluzii și certitudini, te invit să citești acum.
Este un material care a „curs” prin mine, ce conține informații extraordinare pe care le dau mai departe ție, celui ce ai nevoie. Informația nu va putea fi percepută la reala valoare decât de către cei aflați pe calea (re)devenirii de ei înșiși. Citește-l, recitește-l, ascultă muzica postată la sfârșit, și nu încerca să judeci cu mintea, ci fii atent(ă) la emoții, trăiri, manifestări fizice apărute în timp ce citești.
Informația poartă o vibrație înaltă, și a fost trimisă cu drag mie și celor ce au nevoie de ea. Vei ști dacă e ce ai nevoie .
* * * * * * *
- Auzi, Doamne, crezi că sunt ciudată că nu simt nevoia să fiu ca ceilalți?
- În ce sens, aud vocea deja binecunoscută
- Păi, acum mă gândesc la faptul că nu simt nevoia să am un partener de viață; că nu simt disperarea singurătății, așa cum aud tot timpul. E rău, e bine?
- Ce te frământă, de fapt?
- Cu toții se agită să își găsească partener sau parteneră de viață; peste tot scrie și se vorbește despre împlinirea personală prin relații, dar... eu nu simt nimic în acest sens. Mi-am sondat și analizat emoțiile și trăirile, și nu am găsit niciun refuz, nicio furie, negare, ranchiună sau altceva de acest gen. Când mă gândesc la mine singură, se instalează liniștea în sufletul meu, mă simt liberă, eliberată de lume, de teorii, de persoane. Mă simt completă, mă simt... rotundă!
- Și nu e bine?
- Ba da, e foarte bine!
- Și atunci care e problema, că nu înțeleg?
- Păi, faptul că majoritatea oamenilor își caută fericirea în relații, iar eu mi-o găsesc în solitudine! E chestia aia: eu versus majoritatea. Cine are dreptate, eu sau ceilalți; ajută-mă să înțeleg.
- Trebuie să aibă cineva dreptate? Așa vezi tu problema?
- Nu, nu am ales corect cuvântul. Care aste starea pe care ar fi bine să o manifestăm pentru a fi în armonie cu noi, cu Universul, cu tine?
- Tu cine crezi și simți că are „dreptate”: tu sau majoritatea?
- Pentru mine, și ținând cont de trăiri, eu am dreptate. Mă rog, asta e corect. Pentru mine și viața mea aceasta este ceea e optim și mă face să fiu în armonie cu tot.
- Și atunci? Vrei să adere și majoritatea la gândirea ta, doar atunci ești fericită deplin?
- Nu, ți-am spus, sunt bine. Doar că... mă simt ciudat... mă simt o ciudată... Ca și cum m-aș împotrivi majorității... și nu știu dacă e bine, e corect față de Univers, față de tine...
- Deci, indiferent ce simți, ce îți face sufletul să fie liniștit și împlinit, nu contează dacă nu e validat de majoritate?
- Hm... se pare că da, asta este acum gândirea mea... Și cred că știu de ce!... Dacă tu ești peste tot și în fiecare om ca sămânță divină, am senzația că te trădez dacă mă opun majorității...
- Ha, ha!... M-ai făcut să râd! Eu sunt în fiecare din voi, dar nu reprezint majoritatea. Să-ți explic: eu nu sunt totalitatea oamenilor de pe planetă sau a entităților din Univers, iar dacă tu gândești sau simți altfel decât majoritatea mă vei schilodi sau mă vei lăsa incomplet. Așa ai simțit?
- Da, spun stingherită de imaturitatea gândirii mele.
- Draga mea, liniștește-te; știi că nu e așa, acolo, în adâncul tău. Și nu îți fă probleme, eu nu judec, deci nu te judeca nici tu. Este bine să aduci la suprafață trăirile și semnele tale de întrebare, indiferent cum ți se vor părea în acel moment. Te-ai liniștit?
- Da, spun eu, răsuflând ușurată, ca și când o povară mare mi-ar fi ieșit din piept.
- Eu sunt în fiecare dintre voi, dar fiecare „bucată” - cum îi spuneți voi - din mine este de sine stătătoare. În fiecare om sunt eu în integralitatea mea, și nu doar o frântură din mine. Și cea mai mică bucată din mine sunt eu în întregime, și nu doar o parte. Cum să îți explic pentru ca să înțelegi? Voi face o paralelă cu corpul vostru. Gândește-te la celulele corpului uman, da?
- Da.
- Fiecare celulă are câte un rol foarte clar în funcție de localizare, natură și specializarea sa. Dar ele, celulele, nu pot supraviețui în afara corpului. Ele compun corpul fizic, și au în ele matricea întregului pentru a ști pentru ce lucrează și din ce „lume” face parte. Cam cum e la voi cu internetul sau cu televiziunea și restul mijloacelor de informare ce vă țin la curent cu ce se întâmplă în restul lumii.
Revenind, celulele sunt interconectate între ele formând organele, apoi sistemele, pentru ca în final să rezulte corpul ca întreg. Ai înțeles până aici?
- Da, spun.
- Bun. Deci celulele funcționează independent, dar „lucrează” pentru corp. Ele își primesc hrana din nutrienții rezultați din mâncarea pe care o consumați. Dar există o matrice energetică unică pentru corp, iar aceea este ceea ce voi numiți energia divină, esența dumnezeiască, duhul sfânt; sunt EU. La această matrice sunt conectate celulele, și la energia ei se adaptează în permanență. Celulele nu pot interveni în structura matricei, nu o pot modifica. Doar invers este posibil: matricea energetică influențează structura, calitatea și vitalitatea celulelor.
Cu cât celulele sunt mai racordate la vibrația matricei, cu atât sunt mai sănătoase, mai vioaie, mai încărcate energetic, mai vii.
Cu cât opun rezistență energiei matricei, încercând să devină de sine stătătoare și să își creeze propria matrice, cu atât celulele sunt mai afectate, până la distrugere; mai precis, se autodistrug. De ce? Pentru că ele nu pot exista în afara corpului fizic și energetic. Celulele au fost create ca o necesitate de energia matricei, și nu invers; nu matricea divină a fost creată de celule. Ai înțeles până aici?
- Da.
- Acum înlocuiește, în această poveste, celulele cu oamenii.
La început a fost MATRICEA, Dumnezeu, Cuvântul, Esența.
Apoi, Matricea a hotărât să se manifeste într-o multitudine de feluri și forme; și a creat toate ființele Universului, inclusiv omul.
Diferența dintre celulele corpului și OM este că v-am înzestrat cu EU pe fiecare dintre voi. EU înseamnă esența mea, esența divină, acel sine divin de care vorbiți voi.
Dacă celulele corpului sunt conectate la o matrice energetică unică a corpului, fiecare om m-a primit pe mine în integralitatea mea. Fiecare „bucată” din mine care vă animă este de sine stătătoare.
Sunt EU-l pe care vi l-am insuflat, vi l-am dăruit pentru a vă manifesta ca OM.
Omul devine OM atunci când mă acceptă, mă primește și mă manifestă.
Indiferent de trăirile voastre, de calitatea emoțiilor și a gândurilor care vă compun viața, esența divină (sau EU-l) nu poate fi afectată, influențată sau schimbată. Poți alege să manifești acel EU, acel OM, pe mine, sau să opui rezistență; EU nu voi fi afectat. În schimb, tu da, vei fi.
Gândește-te, Soarele există nestingherit de condițiile atmosferice. Chiar dacă e furtună, sunt nori, e noapte, e iarnă, Soarele există ca astru, ca entitate. Faptul că nu îl percepeți în permanență ține de ceea ce vreți voi să vedeți, să auziți, să înțelegeți. Puteți fi furioși, puteți înjura, vă puteți indispune și strica cheful cât vreți pe motiv că nu e soare, asta nu-i schimbă lui calitatea și manifestarea. El există indiferent de norii temporari ai cerului sau de frustrarea voastră; care e tot temporară, îți reamintesc.
La fel și EU: exist și mă manifest, indiferent de credința sau de necredința voastră, indiferent că mă înjurați sau că mă învinuiți de tot ce se întâmplă în viața voastră. EU exist nestingherit, nepătat, și mă manifest la aceeași intensitate în fiecare ființă, inclusiv în tine, OM.
Alegerea a ceea ce vrei să simți, să trăiești, să experimentezi, îți aparține.
Acesta este acel LIBER-ARBITRU despre care se vorbește atât de mult, dar care nu prea este înțeles la adevărata lui semnificație.
Vezi tu, liberul-arbitru se referă strict la a permite sau nu divinității din tine să se manifeste. Despre asta e vorba, și nu despre a face ce vrei, când vrei și cum vrei, ca un copil țâfnos și răsfățat care crede că i se cuvine totul.
Liberul arbitru îți dă posibilitatea să devii din om un OM care recunoaște matricea, nu i se opune și o manifestă; adică mă manifestă pe mine.
Pomul vieții
Când ați coborât în materie, în ceea ce voi numiți 3D, voi ați hotărât să veniți, să îmbrăcați corpul teluric pentru a vă manifesta ca OM de la acest nivel. Și tot voi ați ales în ce formă să vă manifestați în viața respectivă pentru a vă însuși lecțiile pe care tot voi vi le-ați ales. Totul pentru a manifesta în acele forme matricea divină din care faceți parte.
Poate vrei să fii bogătaș sau sărac, înțelept sau încuiat la creier, poate ai vrut să manifești o anumită polaritate, un anumit sex când ai venit, poate ai vrut să ai și studii multe, sau poate nu. Toate acestea pentru a manifesta divinitatea în toate aceste forme. Pentru a te transforma din om în OM. Pentru a redeveni divinitate conștientă de umanitatea sa și om conștient de divinitatea sa, adică OM.
Nimeni nu v-a forțat să faceți ceva, voi ați ales; însă mediul familial, arborele genealogic, vă poate îndepărta de calea propusă.
Esența divină din fiecare trage semnale de alarmă pentru a putea reveni pe cale, însă mintea, acea energie proprie a omului, îl minte și nu îl lasă să vadă adevărul, ci să îl îmbrățișeze pe al ei. Mintea a luat locul lui Dumnezeu, s-a înscăunat, iar omul nu mai observă falsul, luând de bune „șoaptele” minții mincinoase.
Sufletul, acea parte ce face legătura între om și OM, caută cu disperare divinitatea, pe Dumnezeul din care s-a desprins, dar mintea îi aduce în cale înlocuitori, clone, menite să aducă liniștea pe moment: oameni, situații, stări, obiecte, bunuri materiale confundate cu daruri divine. Dar este doar un surogat ieftin.
Cu cât se zbate mai mult să dezvăluie falsul, cu atât sufletul este mai chinuit de către mintea căreia i s-a transferat puterea de decizie a OM-ului care ar fi trebuit să fie. Desigur, EU exist în voi, dar nu mă mai auziți. Iar pentru a vă ajuta, vă aduc în față persoane, locuri sau situații menite să vă transmită starea de pace și liniște pentru a vă reaminti cine sunteți.
De prea multe ori continuați să ascultați mintea-dumnezeu pe care ați creat-o, și să îi dați forță și putere.
Ceea ce trăiți în interior este vizibil la exterior, la nivel de relații interumane și la nivel social: mintea vă face să observați și să rezonați cu persoane care nu vă vor, de cele mai multe ori, binele, care vă înșală, iar voi le înmânați valoarea voastră, adică banii, în mod simbolic. Dar nici asta nu mai observați, ci continuați cu minciuna, căutând și găsind țapi ispășitori, adică pe mine, de cele mai multe ori.
„Dumnezeu m-a bătut... Dumnezeu a făcut asta și aia... Dumnezeu a uitat de mine...” Asta spune mintea să repetați, nu-i așa?
Ce este sus este și jos; ce este afară există, în primul rând, înăuntru
Când omul refuză să devină OM deoarece vrea la Dumnezeu prin minciună, apar bolile fizice, dar mai ales alienarea mentală, iar deznodământul este previzibil, MOARTEA, pe care tot voi o cereți ca ultim gest de manifestare al liberului-arbitru: „dacă nu pot fi OM, adică manifestare divină în corp fizic, aleg să revin acasă (AKASHA), urmând să mai încerc altă dată.”
Tot ce vedeți în afară este reflexia a ceea ce e înăuntru, până la ultima imagine.
Gândește-te, unii văd sărăcia, alții violența; unii văd doar negrul, ternul, mohorâtul din jur, alții nu văd decât frumosul, liniștea, pacea și armonia. Cei optimiști vor fi „atacați” constant de cei din întuneric, în încercarea de a-i trage în mlaștina lor, ca un fel de declarație: „dacă eu n-am putut, nu te las nici pe tine să fii OM”; iar denigrarea și atacurile permanente la persoană devin unica valoare a celor din întuneric, singurul lucru pe care îl pot manifesta. Sunt acei pesimiști, cârcotașii, care vor căuta să înăbușe orice tentativă de frumos a altora spunând sau făcând ceva jignitor. Dar asta e alegerea lor, „iadul” pe care și l-au creat.
Să știi că nimeni nu populează mai bine iadul decât mintea omului rătăcit de divinitatea din el!
Dar, mai sunt oameni care aud mesajele sufletului, și încep să caute. Vocea sufletului poate fi auzită doar în liniștea adusă de rugăciune, meditație sau altă formă de retragere înăuntru, departe de iluzia exterioară. Și, cu cât aud mai mult și mai bine din mesajele sufletului, cu cât descifrează mai bine și mai clar ceea ce i se întâmplă, cu atât se reconectează mai mult la elementul divinitate, la EU, devenind, pe zi ce trece, din ce în ce mai OM, și manifestând liberul arbitru.
Pe măsură ce omul se reconectează la sursă, la esența divină, el se reface ca un puzzle, și dispare nevoia de a înlocui bucățile lipsă cu surogate: oameni, bani, operații estetice, bijuterii, bunuri materiale, etc.
Cu fiecare bucată de lumină divină manifestată ca urmare a dispariției iadului din viață, esența divină se poate manifesta din ce în ce mai puternic, până ce ocupă suficient „spațiu” pentru a anula întunericul fricilor de orice fel.
Iar când omul (re)devine OM, ȘTIE că este divinitate, este Dumnezeu, și se simte complet; nu mai are nevoie de partener fizic sau de părerea celorlalți. Abia atunci manifestă Liberul-Arbitru cu care a venit înzestrat: acela de a fi divinitate aflată temporar într-un corp fizic. Abia atunci este, după cum am spus, complet, este... rotund!
Și abia după aceea, complet, își poate găsi partener la fel de complet ca și el.
Aceasta este starea ta de acum, și așa se explică trăirea ta vis-a-vis de tu versus majoritate.
* * *
- Spune, aud. Ce vrea mintea? Ce nu îi place?
- Întotdeauna am avut o problemă atunci când este vorba despre divinitatea din mine. Este ca și cum ceva din mine respinge ideea că aș putea fi demnă de așa ceva, că aș merita. Știu, e o prostie, dar observ trăirea și o scot la suprafață. Spun oricui că este divinitate manifestată în corp fizic, cred asta, dar parcă eu nu merit. Interesant!
- Probabil de aceea amâni atât de mult să accepți în totalitate și să manifești acest lucru, și tergiversezi să publici ceea ce îți transmit. Ți-e teamă de ce vor zice ceilalți despre tine, nu?
- Da, există teama că nu mă vor crede, că vor murdări, că vor batjocori, iar pe mine mă doare când văd că ești „atacat” pe nedrept, doar din ignoranță.
- Dar pe mine nu mă afectează. Ți-am spus azi că EU exist indiferent de părerea oamenilor și de batjocura lor. Iar dacă EU exist în tine, deci tu ești cu mine, de ce ar avea vreo importanță părerea celor rătăciți, care nu știu unde să mă caute?
EU sunt cu tine și în tine, făcându-te OM! De ce te afectează omul?
- Da, chiar, ai dreptate! Îți mulțumesc! Ce să le mai transmit acum celor ce citesc?
- Să își deseneze și să își posteze în fața lor simbolul OM, deoarece le va ușura comunicarea cu mine, cu EU-l din ei, cu OM-ul ce vor (re)deveni.
Simbolul OM
Și mai spune-le să repete mantra: OM MANI PADME HUM care înseamnă „om devenit OM prin înflorirea florii de lotus ce conține giuvaerul esenței divine”.
- Mulțumesc!
OM MANI PADME HUM!
Namaste, OM!
dr. Edith Kadar
Arad, 19 februarie 2017
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
„Cum îți așterni, așa dormi”, spune o veche zicală populară, izvorâtă din experiența și înțelepciunea cuiva.
2018 e deja istorie. Ca tot ce a făcut parte din viața noastră de până acum.
2019 este viitorul, e fila albă ce așteptă, tăcută și răbdătoare, să-i fie scrise rândurile pentru istorie. Cea viitoare.
Iar istoria e scrisă de noi, individual.
Binețe, cititorule, la cumpăna dintre ani!
Nu uita nici acum să pornești muzica.
Fiecare ne scriem rândurile vieții proprii prin faptele, vorbele și gândurile noastre. A ceea ce putem, vrem și trecem în filele pe care le semnăm zilnic la capitolul „Existență”.
Istoria reține doar adevărul. Nu ceea ce vrem noi să pară adevăr.
De aceea, nu putem minți.
Nu putem avea pretenția ca lumea să-și amintească de noi prin ceva ce am fi vrut să facem, dar neputința, comoditatea și reala limitare ne-a oprit.
Dacă am făcut ceva rău, istoria va consemna ca atare.
Dacă nu am făcut nimic, ci doar am povestit cât de multe am fi putut face, istoria va reda întocmai. Fără înflorituri, fără revizuiri și adăugiri. Forma brută. Asta e istoria.
Iar dacă am acționat, dacă am făcut tot posibilul să trecem de la stadiul de gând la cel de vorbă și am reușit să finalizăm cu o faptă, suntem marii câștigători!
Pentru simplul motiv că am reușit extraordinara performanță de a transpune teoria în practică. Lucru demn de Sisif, cel condamnat la eterna corvoadă a muncii fără finalitate.
Pentru că acțiunea, schimbarea, transformarea și evoluția ne definește, ca umanitate, și lasă o semnătură clară în registrul istoriei.
Cât de mult îți place, Omule, ce ai făcut, ține de forma coloanei vertebrale a vieții proprii.
Cât de mult îți asumi din ceea ce ai făcut sau nu ai reușit să faci, ține de rezistența coloanei clădite după chipul și asemănarea principiilor tale. Dacă ele există. Dacă nu, despre ce discutăm?!!...
Nu poți fi ceea ce nu ești.
Nu poți fi ceea ce doar gândești.
Nu poți fi ceea ce doar vorbești.
Nu poți fi ceea ce nu vrei să faci.
Dar categoric poți fi ceea ce transpui în acțiune!
Poți fi nemernic, mișel, laș, trădător...
Poți fi cel care lansează zvonuri, sau cel ce crede în ele...
Poți să povestești tuturor ce ai fi putut fi... dar nu ai apucat să fii vreodată...
Poți să povestești cât de măreț te visezi, dar să recunoști că ceea ce vrei e imposibil. Acum. Dar poate mai târziu, când mai înveți......
Și poți să povestești tuturor despre aripile care ți-au crescut pentru că ți-ai făcut toate lecțiile, ai urmat toți pașii în ordinea firească, ai avut răbdare....
Povestește-le, nu pentru a te lăuda, ci pentru că îți recunoști marea realizare de a trece de la vorbă la faptă, de la neputință la putință, de la incapacitate la acțiune, de la teorie la practică.
Povestește-le, pentru că așa știi să îți recunoști propriile tale merite, fără a aștepta note date din exterior de la cei cărora tu însuți le-ai acordat competența de a te aprecia.
Asta nu este o laudă. Este o recunoaștere, o înțelegere și o asumare a propriilor talente pe care abilitățile le-au transpus din vorbe în fapte.
Este recunoașterea ta!
Oricum, cei care încă se târăsc în noroiul pe care și l-au creat nu te vor crede, și vor încerca să te tragă în jos, pentru că doar așa își vor putea justifica impotența zborului...
Alții vor încerca să îți explice, pe larg și pe scurt, cum ar fi făcut ei și ce ar schimba (invariabil) în ceea ce ai făcut tu, în niciun caz ei, pentru a obține perfecțiunea... Nu contează că ei/ele au o viață ternă, fadă, liniară, justificată de frici: „dacă nu reușesc...”, „dacă nu va fi bine...”, „dacă ceilalți nu vor fi de acord...”, etc.
Dar despre aceștia istoria nu va vorbi. Noi știm. O știu și ei, de aici disperarea cu care își aruncă propriile mizerii și neputințe în cârca oricui este dispus să nu supere pe cineva și să nu reacționeze din prea multă bună-creștere.
2018 a fost un an bun sau rău, în funcție de implicarea fiecăruia în propria viață, în scrierea propriei istorii.
2019 va fi un an bun sau rău, după rodul propriilor dorințe, în funcție de însușirea lecțiilor de viață.
Vrei să îți fie bine, îți va fi bine.
Nu dai doi bani pe tine și te lași la mâna Universului, acesta îți va da ceea ce meriți. Nici mai mult, nici mai puțin. După chipul și asemănarea ta. A gândurilor, și abilităților tale. A capacității tale de a-ți țese viitorul. A feței tale adevărate, și nu a celei care vrei tu să fie văzută.
Responsabilitatea creației viitorului îți aparține în totalitate.
2019 va fi numai al tău, cu bune, cu rele.
Dacă pentru reușite totul ți se cuvine, la fel este și pentru cele mai puțin plăcute orgoliului, vanității și ego-ului din tine.
Dacă pentru cele bune ești propriul creator, ar fi incorect ca pentru rateuri să fie de vină șeful, soțul sau soția, soacra, copilul sau... Dumnezeu!
2018 e deja istorie.
2019 e fila albă, încă nescrisă în registrul istoriei.
Îți doresc să ai un 2019 exact așa cum ți l-ai proiectat, cum l-ai programat, cum ți-ai imaginat că trebuie să fie!
Îți doresc să ai curajul să faci ceea ce sufletul tău știe că are de făcut, dar mintea îl oprește din prea multă rațiune, bun simț, și frica de a nu-i deranja pe cei importanți ție.
Și toate astea pentru a fi persoana pe care Universul o merită, după ce a investit atâta încredere, și ți-a scos în cale atâtea oportunități, situații și persoane pentru a deveni... altfel... mai bun, mai conștient, mai conștiincios.
Să ai parte de multă înțelepciune și mult discernământ pentru a putea alege realul de imaginar, adevărul de ispită, acel adevăr croit după meritele tale.
Încearcă să găsești fericirea și încântarea fiecărui moment, chiar dacă acestea nu se supun unui standard poetic, sau al tău personal.
În fond, ce ai „emanat” până acum este ceea ce ai.
Eşti efectul istoriei de până acum. Eşti propria ta creaţie!
Ești mulțumit? Mergi mai departe. Nu ești mulțumit? E momentul să faci și altceva decât să te plângi...
Îți doresc ca fiecare zi să fie bogată în lumină, iubire și sănătate.
Un 2019 așa cum ți-l dorești și cum ți-l croiești!
LA MULȚI ANI, 2019!!!
Mulțumesc că ai călcat pragul blogului meu.
Te aștept cu mult drag și la anul.
Binețe, dragă OM înțelept!
dr. Edith Kadar
Arad, 31 decembrie, 2018
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
