Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
Liniștea interioară, pacea, nu are o formă prestabilită, nici o definiție în cuvinte; nu are vreo rețetă de preparare și nici nu poate fi concepută cu ajutorul minții.
Pentru că ea există, pur și simplu.
Vine la „pachet” cu sufletul, împodobindu-l, înnobilându-l.
Liniștea ta interioară nu este un țel, o destinație aflată la capătul unui drum al împlinirii, ci este însăși vehiculul care te duce pe calea vieții.
Pacea este o stare cu care te naști, și o poți pierde pe drum ascultând vocile străine devenirii tale.
Nu o mai căuta, este în tine.
Conștientizeaz-o, reducând la tăcere agitația trecerii prin fiecare zi.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
Judecăm totul prin prisma gândirii noastre, proiectând pe ceilalți reacția proprie.
Dacă ne place ceva, automat presupunem că și altora trebuie să le placă.
Dacă ceva ne deranjează, musai să îi deranjeze și pe ceilalți.
Dacă ceva considerăm că e nedrept, obligatoriu trebuie să fie la fel și pentru cei din jur.
Iar dacă „muritorii” cărora le povestim ceva sunt de altă părere decât noi... e o mare problemă! Suntem furioși, revoltați, nedreptățiți și suferim conflicte emoționale pentru „trădarea” ca alții să nu judece și să aprecieze identic cu noi.
Din aceste motive se rup legături puternice între oameni. Căsnicii, prietenii, relații de colaborare extraordinare până la un anumit moment se pot destrăma pentru un moft de o secundă; doar pentru că celălalt nu ne dă dreptate când am vrut și nu au reacționat cum am dorit.
Un simplu gest, într-un singur moment poate spulbera o lume stabilă dintr-o toană a ego-ului.
Lăsăm o clipă necugetată să ne stabilească tot viitorul?
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
Atunci când cineva se hotărăște să-și înfrunte demonii trecutului pentru a trăi în prezent, respectă-i alegerea.
Apreciază acea persoană în funcție de ceea ce a ajuns și nu după cum a fost sau cum îți amintești tu că a fost.
Apreciază frumusețea zborului pe care l-a învățat și îl practică, și nu-i mai reaminti de mlaștina în care s-a târât în trecut.
Apreciază voința unei persoane de a-și depăși limitele și nu o judeca pentru că și le-a uitat deja, demult.
Acea persoană a făcut pace cu trecutul, de ce nu-i respecți prezentul?
Atunci când refuzi să vezi devenirea unei persoane agățându-te de greșelile convenabile din trecut, când apreciezi păcatele trecutului și nu libertatea prezentului, vorbești, de fapt, despre tine.
Vorbești despre demonii proprii, despre zborurile ratate și despre lipsa de voință care ți-a devenit tovarăș de drum în viață.
Cu toții trecem prin acest stadiu. Diferența constă în alegerea pe care o facem.
Observă, apreciază, respectă, nu judeca și ia-ți zborul, indiferent de părerile celor din jur.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
Binețe!
Știi ce mă gândeam azi, după ce te-am rugat să-ți caracterizezi viața folosind un singur verb? Că ori sunt eu prea abstractă, ori tu doar crezi că trăiești dar, de fapt, supraviețuiești de la o zi la alta. Sau nu cunoști înțelesul acțiunii, a verbului; sau ai uitat.
Rugămintea mea a primit foarte puține răspunsuri, comparativ cu numărul de like-uri exprimate printr-o simplă apăsare pe o tastă. Oare comoditatea conferită de paginile de socializare a făcut oamenii atât de adormiți încât s-a ajuns ca o...tastă de computer, de mașinărie, să le exprime opinia, să înlocuiască umanitatea, rațiunea?
Aș vrea să mă înțelegi corect: nu lipsa de răspuns la întrebarea pusă m-a îngrijorat, ci lipsa de răspuns la propriile tale trăiri, la exprimarea lor m-a făcut să cuget, iar orientarea către automatismul butoanelor m-a speriat de-a dreptul.
Comunicarea reală este înlocuită încet, dar sigur, cu voia omului, cu robotizarea.
Am vrut să stimulez, să interacționez cu tine,cititorule. Adică să folosesc verbul, acțiunea. Am primit prea puține răspunsuri în verb, dar o mulțime în substantiv: „viață”, „iubire”, „bucurie”, „pace”, etc.
Stau și mă întreb ce se întâmplă?
De când nu mai știm să povestim, să descriem o acțiune?
De când a devenit atât de complicat să extragem esența vieții de până acum și să o comprimăm într-un singur verb?
De când am ajuns să evităm simplul, considerându-l prea complicat, și de când am ales să complicăm totul, evitând directul, simplul, și preferând să înflorim totul, să ne abatem de la răspunsuri, dând altele mai stufoase, mai pompoase, mai pline de cuvinte dar mai goale de sens?
Viața presupune trăire, tumult, conștientizare, viteză, acțiune, adică verb.
Când trăiești fiecare moment al vieții, descrii totul cu ajutorul verbelor: a fi, a trăi, a te naște, a exista, a simți, a te teme, a te bucura, a te întrista, a te bloca, a rezolva, a trece peste, a căuta, a te căuta, a iubi, a urî, a supraviețui, a muri, a reînvia, a o lua de la capăt, etc.
Până și „îmi place” și „distribuie” sunt tot verbe, tot acțiune; însă sunt exprimate printr-un buton apăsat.
Substantivele vieții apar în urma acțiunii, a verbului trăirii.
Pentru a avea o VIAȚĂ, trebuie să O TRĂIEȘTI.
Pentru a avea IUBIRE, trebuie să știi SĂ IUBEȘTI și să-ți dai seama că nu URÂȘTI.
Pentru a avea BUCURIE, trebuie să-ți ÎNVINGI tristețea, dezamăgirea, încrâncenarea, ranchiuna, dezamăgirea, și să ALEGI să vezi partea pozitivă a vieții.
Pentru a avea PACE, trebuie să-ți ÎNFRÂNGI orgoliile, vanitatea, despotismul, și să ÎNȚELEGI că a avea întotdeauna dreptate nu e totul în existența asta.
Dacă îți place ceva spune-o, nu lăsa un buton sau o tastă să-ți configureze și să-ți distribuie părerea, emoția, trăirea, viața.
Repet, aici nu este vorba despre mine, despre materialele mele sau reacția la ele.
Vreau doar să-ți trag un semnal de alarmă că începi să preferi substantivul în viața ta, evitând din ce în ce mai mult verbul, acțiunea.
Dacă nu te trezești, vei ajunge să comunici cu cei apropiați cu ajutorul butoanelor.
Vrei substantiv, viață?
Trăiește-o! Iar acesta e verb.
Trăiește-o cu pasiune, cu drag. Adverb.
Așa vei fi un om fericit, împlinit, frumos. Adjectiv.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
Știi că vrei.
Vrei să poți.
Poți să alegi.
Alegi să înțelegi.
Înțelegi să exiști.
Exiști pentru a cunoaște.
Cunoști pentru că îți place.
Îți place să explorezi.
Explorezi pentru a crește. Crești pentru că vrei să poți, alegând să înțelegicunoașterea.
Știi că îți place să exiști. Explorează-te!
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
Din momentul în care te-ai hotărât care este destinația vieții tale, calea ți se va deschide fără probleme.
Nu-ți mai pune problema „dacă”; drumul e deschis cu siguranță, doar tu să ai determinarea, forța și curajul să o urmezi.
Ai încredere în alegerea pe care ai făcut-o? Atunci nici un obstacol nu te va putea opri.
Nimeni și nimic nu-ți poate sta în cale atunci când crezi cu adevărat în destinația la care vrei să ajungi.
Nu crezi în alegerile tale? Piedicile și obstacolele frecvent întâlnite sunt fricile care te locuiesc, nesiguranța pe forța ta proprie, incertitudinea valorii care te definește, teama de eșec și neliniștea necunoscutului și incontrolabilului.
Indiferent ce hotărâre iei și ce destinație îți alegi, crede în ea, încrede-te în tine și în forța ta interioară și dă tot ce poți.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
Pasiunea este condimentul care îți salvează viața în orice situație, în orice moment.
Când îl adaugi în tot ceea ce faci, fiecare clipă a vieții se umple cu esență, cu forța vieții, cu siguranță și detașare.
Atunci nu te mai interesează cine și ce spune despre tine pentru că pasiunea a devenit „partenerul” trăirii de...tine.
Zilele și situațiile lipsite de pasiune sunt terne, fade, lipsite de valoare și semnificație, împrumutând aceste „calități” trăirilor tale. Lipsa de pasiune ia din culorile sufletului, storcându-l de fiecare picătură din lumina vieții, a trăirii.
Pasiunea pusă în tot ceea ce faci îți va aduce bucuria conștientă a fiecărei clipe pentru că „îmbracă” secundele în lumină, culoare, bucurie și conștiență de sine.
Pasiunea este un mod de viață, o calitate, o alegere și nu o destinație.
Nu situațiile și lucrurile creează pasiunea de a trăi. Ea există în tine și transformă totul în trăire pură.
E adevăratul alchimist al vieții tale.
Poți să transformi fiecare secundă în „aur” pur sau în pete cenușii. Alegerea îți aparține.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
Realitatea ta e diferită de realitatea mea.
Tot ce mie mi se pare bun, extraordinar, frumos, puternic, s-ar putea ca pentru tine să fie, în cel mai bun caz, mediocru, banal, insignifiant, pierdere de vreme. Sau invers.
Dacă ții neapărat ca realitatea ta să fie respectată, aplicată și valabilă pentru toți ceilalți, te vei trezi într-o luptă inutilă cu morile de vânt. În fond, de ce nu accepți și tu adevărurile și lumea fiecărei persoane cu care vii în contact?
Nu-ți pierde timpul încercând să-i convingi pe ceilalți cât de bună e realitatea ta. Nu numai că ei nu sunt interesați, dar arăți că nici măcar tu nu ești convins(ă) că e bună pentru tine.
Trăiește, bucurându-te că sunt atât de multe lucruri bune și utile pentru tine, pentru devenirea ta, și nu întristându-te că străinii vieții tale nu-ți apreciază lumea proprie.
