Gândul zilei - 28 iunie 2015 - OGLINDA, REALITATE SAU ILUZIE?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                              *    *    *    *    *    *    *

Imaginea pe care ți-o percepi în oglindă este, de cele mai multe ori, distorsionată, cu mult diferită decât cea reală.

Te poți vedea mai tânăr sau mai bătrân decât ești, mai gras sau mai slab, mai frumos sau mai urât, mai mare sau mai mic, mai puternic sau nu, dar rareori părerea ta despre tine concordă cu a altora sau cu realitatea.

Imaginea  creată în minte aparține unei perioade din viață când a avut loc ceva ce te-a marcat fie în sens pozitiv, fie într-unul negativ; iar după aceea ai uitat să ajustezi „contorul” la fiecare zi care a trecut, și ai rămas „înțepenit” acolo, în acea imagine demult apusă.

Doar că, din acel moment tu te evaluezi, iei hotărâri, te judeci și te (de)valorizezi în funcție de ceea ce percepe mintea și ochiul când te privești în oglindă, și nu după chipul și asemănarea ta reală, actuală.

Când nu îți vezi adevărata ta față, realele tale calități și abilități, riști să te scufunzi într-o lume a frustrării, fricilor, neputinței și disperării, crezând că nu poți face ceva pozitiv cu și în viața ta.

Doar că, vezi tu, nu e adevărat. Poți face orice pentru că ești înzestrat cu multe calități și talente.

De cele mai multe ori imaginea în oglindă te minte pentru că e creată de minte.
Vrei să te vezi cum ești în realitate, acum? Fă-ți o poză și astfel vei privi realitatea în față.

Îți place? Du-te mai departe.
Nu-ți place? Fă ajustările necesare pentru că TU ești creatorul propriei lumi și nu mintea ta.

Realitate sau iluzie?

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 28 iunie 2015

Gândul zilei - 27 iunie 2015 - UMBRA NOASTRĂ, CEA DE FIECARE ZI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                          *    *    *    *    *    *    *

În fiecare din noi există o parte, mai mare sau mai mică, pe care încercăm să o ținem ascunsă; o față pe care nu o arătăm celor din jur pentru că nu e prea măgulitoare.
E compusă din frici, furii, nesiguranțe, vanitate, orgolii, ură, gelozie, vinovăție, gelozie, violență, etc., pe care încercăm din răsputeri să o acoperim, în fiecare zi, cu măștile a ceea ce am vrea să arătăm, a ce vrem să fie perceput de cei cu care venim în contact.

Este UMBRA noastră, a fiecăruia din noi, iar ținerea ei ascunsă a ajuns un „sport” universal.

Atât timp cât o negi, UMBRA te va stăpâni, te va controla pentru că îți va folosi și ultima picătură de energie pentru a te păcăli și înșela.

UMBRA e clădită de trecut, îți locuiește prezentul și îți va construi un viitor distorsionat, populat de „personajele” care o compun.
Nu cădea în capcana ei, pentru că fiecare emoție ascunsă își are povestea ei.

Umbra face parte din tine; recunoaște-o, observ-o, urmărește-o. Tu ai creat-o, deci poți să o îmblânzești, și vei vedea că va deveni, în timp, irelevantă.
Cunoaște-ți fața ascunsă și îți vei descoperi adevăratul potențial.

Ce ai de pierdut? Încearcă!

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 27 iunie 2015

Gândul zilei - 26 iunie 2015 - BUCURIA DIN SUFLET

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                            *    *    *    *    *    *    *

Bucuria vine din lucruri mărunte, aparent banale, catalogate nesemnificative, situate în afara rutinei zilnice. Este, de cele mai multe ori, în preajma ta, doar că trebuie să o observi.
Ești atât de preocupat(ă) să nu ieși din programele și îndatoririle tale, încât rămâne prea puțin „spațiu” în memoria conștientă pentru a-ți aminti ce e în afara „cutiei” regulilor.

Bucuria este hrana sufletului, iar pentru a te bucura ar trebui să îți amintești, mai întâi, că ești liber(ă) să o faci și că nimeni nu îți interzice.

Încordarea, încrâncenarea, funcționarea pe „pilot automat”, seriozitatea excesivă, suprimarea simțului umorului, sunt alegeri personale în goana după recunoaștere, aprecieri și câștiguri de orice fel.
Atât timp cât urmărești rezultatele, viața cu bucuriile ei va trece pe lângă tine, ignorată, considerată prea banală.
Când vei înceta să trăiești după programe și când vei deveni conștient(ă) că viața e compusă, de fapt, din momente ce așteaptă să fie observate și colorate, abia atunci vei începe, cu adevărat să trăiești. Până atunci supraviețuiești.

Oprește-te puțin și gândește-te: când ai cântat ultima dată, când ai dansat ultima dată? Dar când ai râs cu poftă, și nu de fațadă, ultima dată?
Dacă îți amintești, a fost recent și zâmbești, sufletul tău se simte în largul lui.
Dar dacă o asemenea amintire e prea îndepărtată pentru a fi actualizată, verifică dacă nu te-ai transformat, între timp, în robot, sătul de atâta umanitate plictisitoare.
Fă-ți sufletul să râdă, bucură-te în fiecare zi și amintește-ți că de aici îți iei energia pentru adevărata viață.

Trăiești sau supraviețuiești?

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 26 iunie 2015

Gândul zilei - 23 iunie - EȘTI PERFECT(Ă)?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                    *    *    *    *    *    *    *

Perfecțiunea. Un cuvânt, un concept pe cât de des vehiculat, pe atât de puțin înțeles.

Perfecțiunea o cauți atunci când nu o ai. Sau când crezi că nu o ai.
Ea devine un deziderat atunci când simți că lipsește. Sau când crezi că ea lipsește.

Nu știi dacă ești sau nu perfect. Știi doar că așa cum ești nu este suficient.

Atunci încep întrebările: de ce?, cum se poate?, eu de ce nu...?, ce au alții și eu nu?
Răspunsurile vin după chipul și asemănarea dorințelor manifestate prin ego.

Ce este, de fapt, perfecțiunea?
Este doar un concept care să-ți definească starea de împlinire, de finalizare a ceva?
Este dorința de a pune o ștampilă pe un lucru finit; ștampila ta?
Este nevoia de a-ți fi recunoscută munca așa cum vrei tu?
Este setea de laudă a celor din jur și manifestarea invidiei altora pe talentul tău?
Este dorința ta de a fi, de a fi perceput, de a primi o definiție: a ta?

Perfecțiunea.
O himeră, un concept, o capcană. În fond, perfecțiunea are înțeles diferit pentru fiecare om.

A căuta perfecțiunea înseamnă a vrea să schimbi ceva în traiul și viața ta de acum. Înseamnă că nu ești mulțumit(ă) cu ceea ce ești acum, vrei altceva, dar habar nu ai ce. Dar ce frumos sună „perfecțiunea”!
Îți dă un imbold, un impuls de a merge, de a face, de a improviza; și când, în sfârșit, zici că ai terminat, faci un pas în spate admirându-ți opera. E perfectă!... Pentru tine, în acest moment. Pentru alții s-ar putea să fie o mediocritate.
Și atunci, unde ai greșit? Doar că ai vrut ca și alții să vadă cu ochii tăi, să recunoască ce doreai tu, să spună ce aveai tu nevoie să auzi. Atât.

A căuta perfecțiunea în exteriorul tău este ca și cum ai trata pe altul pentru boala ta.
Căutarea perfecțiunii vine din identificarea limitelor și limitărilor impuse sau acceptate de noi. Desigur, pentru fiecare, perfecțiunea înseamnă altceva. Unii vor un corp perfect, alții vor bogății existente în imaginația lor hrănită de poveștile copilăriei.

Adevărata artă constă, însă, în a găsi perfecţiunea "săpată" deja de Creator în tine!

Ești perfect(ă) așa cum ești, pentru că ești unic(ă).
Iar unicitatea e perfectă!
Nu ai știut asta?

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 23 iunie 2015

Gândul zilei - 21 iunie - ÎNTREBĂRILE FIINȚĂRII TALE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                                 *    *    *    *    *    *    *

Viața îți creează zilnic multe semne de întrebare: cine ești, ce cauți în viața ta, ce ești în stare să faci, cât și cum să pui lucrurile în aplicare, dar, mai ales, de ce, în ce scop.

Dacă ai fi atent(ă) la tine, ai vedea că fiecare minut al existenței tale e „populat” de asemenea dileme.

Toți oamenii au întrebări, dar nu toți au răspunsuri; nu pentru că ele nu ar exista, ci pentru că pentru a le găsi, trebuie să ai, mai întâi, dorința de a le afla și disponibilitatea de a le căuta.

Nu e suficient să afirmi că vrei. Vorba fără a fi urmată de faptă este, de cele mai multe ori, o minciună care îți satisface comoditatea, umilul servitor al orgoliului.

Trebuie să vrei să te cunoști cu adevărat pe tine însuți, și atunci timpul va deveni prietenul și nu dușmanul tău.
Dacă ai curiozitatea de a-ți asculta neliniștile și nesiguranțele exprimate prin întrebări fără sfârșit, răbdarea și atenția față de tine îți vor aduce liniștea sufletească pentru a auzi răspunsurile care sunt deja acolo, lângă semnele de întrebare.

Ai răbdare cu tine pentru că ești cel mai bun companion și prieten al tău. Respectă-te suficient încât să și auzi soluțiile la probleme.

Neliniștea întrebărilor sau răbdarea răspunsurilor?

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar

Arad, 21 iunie 2015

Gândul zilei - 18 iunie 2015 - DISPERAREA

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                           *    *    *    *    *    *    *

„Sunt disperat(ă)!”

O expresie ce a devenit frecventă în vocabularul multora.
Un laitmotiv ce însoțește stările de minus ale vieții de zi.
O definiție a stării de neputință ce cuprinde omul ori de câte ori nu mai are chef de el însuși.
Un motiv des trâmbițat pentru a nu face nicio schimbare în viață.
O scuză pentru a rămâne în starea de victimă.

Dar, oare ce anume configurează starea ce generează expresia?
Indiferent că apare în viața personală sau profesională, este generată de persoane sau situații, starea de disperare capătă nuanțe diferite, în funcție de percepție, neputință, stare sufletească, credință sau...moft.

- Când nu înțelegi complet situația în care te afli, și nu știi care ar putea fi rezolvarea optimă pentru tine, este o disperare de percepție.
- Când înțelegi situația, știi care ar fi rezolvarea, dar nu poți lua hotărârea singur(ă), ci trebuie să ții cont și de alții sau de alte păreri, mult diferite de ale tale, este o disperare de neputință.
- Când ai toate datele pentru a formula o decizie, dar gălăgia din minte depășește mult liniștea sufletească ce îți aduce concretizarea rezultatului, este disperare de stare sufletească.
- Când știi ce ai de făcut, dispui de forță interioară pentru a urni lucrurile din loc, dar nu crezi deloc în tine și în meritele tale, este disperarea de (ne)credință.
- Iar atunci când cele de mai sus nu au nicio relevanță, poți să faci, știi să faci, dar ești nemulțumit(ă) că nu se rezolvă instant problema, ieri dacă s-ar putea, și pui vina pe timp, este disperarea din...moft.

Indiferent de nuanță, disperarea poate fi o piedică serioasă în calea oricui; iar dacă înțelegi că este doar o stare trecătoare și nu o destinație finală, poți trece peste orice și găsi soluții la orice.

Altfel, disperarea devine percepția care duce la neputință, generând stare sufletească de necredință dintr-un...moft!

Percepi nuanțele?
Știam eu!

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 18 iunie 2015

Gândul zilei - 17 iunie 2015 - LIMITE versus LIMITĂRI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                      *    *    *    *    *    *    *

Dacă tot suntem la capitolul gânduri, gândește-te...

... doar pentru că ție nu-ți place un lucru, o persoană, o idee sau un concept de viață, nu înseamnă că ceilalți trebuie să gândească la fel, altfel le pui etichete: prost, tâmpit, incult, semidoct, ignorant, etc.
Poate că la fel gândesc și ei despre tine, ideile și concepțiile tale.
Nu putem fi toți la fel!

... doar pentru că tu tragi o concluzie iar ceilalți nu au ajuns la una sau o au diferită de a ta, nu înseamnă că sunt incapabili sau prea lenți. Și tu, cu înfumurarea ta cu tot, poți fi considerat deranjant pentru arealul în care îți desfășori viața.
Abilitățile noastre sunt mult diferite!

... doar pentru că ție ți-e teamă să iubești, să te manifești, nu înseamnă că ceilalți nu au voie să își arate iubirea față de tine. Și tu poți fi considerat(ă) insensibil(ă), rece, lipsit(ă) de sentimente.
Curajul asumării nu este același!

Nu respinge gesturile, ideile, concluziile și sentimentele reale ale altora, doar pentru că ele nu sunt după calapodul așteptărilor tale sau pentru că ești incapabil(ă) să accepți diversitatea.

Îi îndepărtezi încet, dar sigur, pe oamenii din jurul tău și te izolezi ajungând să te plângi, paradoxal, de faptul că nimeni nu te mai înțelege, nimeni nu te mai iubește și ai rămas singur(ă), bietul/biata de tine!

Respingi și te arăți indignat(ă) că-ți sunt încălcate granițele?
Asta spune multe despre tine, nu despre cel/ cea care își asumă trăirile, ideile, concepțiile, viața.
Acelea nu sunt granițe, nici limite, ci sunt limitările la care te-ai condamnat singur(ă).
Înțelegi nuanța?

Mă gândeam eu.

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 17 iunie 2015

OBSERVAREA CELORLALȚI ȘI MULȚUMIREA TA

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                                    *    *    *    *    *    *    *

Crezi că dacă observi cu sârg  cum sunt cei din jurul tău, dacă îți faci și emiți tot felul de păreri în acest sens și dacă încerci să corectezi cu forța ce vezi în exterior, viața ta va deveni, brusc, mai bună, mai împlinită?

Observarea celorlalți, a altora în afară de tine, a devenit un fel de „sport” național care, nu numai că umple golurile pe care le lași în viața ta, dar îți poate crea iluzia că ai avea un spirit înalt de observație și că ai fi un psiholog extraordinar, mai bun decât orice profesionist în domeniu.

Așa, și?

Cu ce te ajută, pe tine, personal, datul cu părerea despre alții?

Îți face ordine în agitația ta zilnică? 

Îți aduce liniștea în gălăgia minții tale? 

Instaurează pentru totdeauna pacea în sufletul tău? 

Netezește pliurile pe care alții le-au șifonat în viața ta, cu permisiunea ta?

Găsești răspunsurile la întrebările vitale gen „cine ești și ce cauți în propria-ți viață?”

Nu, doar te ține ocupat(ă) să nu îți vezi sordidul și ternul pe care l-ai acceptat de bună voie în viața ta.

Cum? Neavând nicio reacție la propria-ți viață, ci doar la observarea vieții altora, a celor străini ție.

Dacă mai ai timp să observi, să comentezi, să compari viața celor străini ție, înseamnă ori că ți-ai rezolvat toate problemele, și atunci nu văd de ce nu te-ai bucura de liniștea obținută, fie habar nu ai ce să faci cu ițele vieții tale sau, în cel mai rău caz, habar nu ai că a te ocupa de tine e treaba ta primordială în această viață.

De ce faci un lucru care nu te ajută la nimic? Explică-mi, te rog! Cu ce te alegi, în afară de o satisfacție răutăcioasă de moment, dată de bucuria că nici altora nu le merge bine? Așa, și?

Otrava generează otravă, iar aceasta se va revărsa din plin asupra propriei tale trăiri.

Cum îți așterni, așa vei dormi, spune o vorbă. 

Chiar vrei să dormi înconjurat(ă) de „demonii” pe care îi creezi vorbind despre alții?

Dacă singurele reacții pe care le mai obții și te fac să vibrezi sunt cele privitoare la viața altora, ce spune asta despre tine?

Nici acum nu ai înțeles că, de fapt, ceilalți sunt oglinzile tale și că râzând și comentând despre ei, râzi și comentezi despre tine?

Doar mă întrebam.

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar

Arad, 16 iunie, 2015  

VREMURI MISTERIOASE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                                          *    *    *     *     *

Binețe, dragă cititor!

Probabil ai observat că în ultima perioadă te simți cu totul altfel decât de obicei. Fie ești mai obosit, fie ai dureri în tot corpul sau doar în zona capului, ai mici frisoane sau/și vrei să dormi tot timpul. Sau te curentezi în momentul în care pui mâna pe orice conține metal; sau aparatura din jurul tău a luat-o razna.

Ți s-a întâmplat?

Explicația e destul de simplă și e legată de două evenimente astronomice petrecute zilele trecute: Echinocțiul de primăvară și eclipsa de soare, vizibilă parțial la noi în țară.

Eclipsa de soare duce la acoperirea, totală sau parțială, a luminii Soarelui de către astrul nopții, Luna. Ce înseamnă asta?

Soarele ne furnizează lumina atât de necesară vieții, dar vitală pentru întreținerea circuitelor electrice din corpul uman. 

Principalele reacții și procese din corp  care întrețin, practic, viața, au loc datorită curenților electrici de  foarte joasă frecvență care circulă de la o celulă la alta.

Atunci când Soarele e afectat de o eclipsă, de exemplu, întregul câmp energetic este afectat. Aparatura bruiază sau se blochează, neputând funcționa corect, noi ne curentăm la atingerea de orice sau oricine, ne simțim slăbiți datorită anomaliilor din propriul nostru câmp, ne simțim ciudat.

La nivelul creierului, unde predomină circuitele electrice, câmpul e afectat și deoarece acolo sunt toți centrii de comandă ai organelor din corp, activitatea acestora e distorsionată. apărând simptomele neobișnuite.

Efectul eclipselor asupra corpului uman este semnificativ timp de aproximativ o lună, atât înainte cât și după eveniment.

Deci, nu te speria, ai răbdare.

Încărcarea „bateriilor” proprii cu energie e mult ajutată de Echinocțiul de primăvară. Este momentul din an în care ziua a fost egală, ca durată, cu noaptea, și care dă startul creșterii perioadei în care astrul zilei este prezent. Zilele cu lumină din ce în ce mai multă ne vor încărca energetic, asigurându-ne doza zilnică de optimism de care avem nevoie.

Și, nu uita: nimeni nu poate face nimic pentru tine dacă nu te implici și tu în propria viață. 

Niciun eveniment astronomic nu va avea efect pozitiv asupra ta dacă te-ai hotărât că viața e câh!, oamenii la fel, iar lumea e un chin. 

În acest caz, ești propriul tău eveniment negativ de proporții astronomice, iar viața pe care o duci se va bloca și te va bloca deoarece ai dat prioritate problemelor și nu bucuriei.

Oare supărarea, tristețea, încrâncenarea îți vor rezolva problemele? Nu. Gândește-te, o stare negativă amplifică fricile și toate celelalte emoții negative. Victimizarea și plânsul de milă sunt doar modalități de a atrage atenția asupra ta și a problemelor tale. Dar optimismul te va ajuta să găsești soluții.

Profită de ajutorul pe care îl primești în aceste zile. 

Viața de până acum te-a adus aici. 

Ești mulțumit(ă)? Profită și amplifică aceste energii.

Ești nemulțumit(ă)? Acum e momentul să nu-ți mai plângi de milă și să faci ceva pentru a-ți fi mai bine.

Se poate spune că trăim vremuri misterioase.

De tine depinde ce atitudine adopți.

Profiți sau irosești?

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar