miercuri, 4 noiembrie 2020

TESTUL CREDINȚEI




Această perioadă este un mare test pentru oameni, în special pentru cei care se trezesc.

Provocarea majoră este să accepți ceea ce vine și să nu urmărești un anume rezultat. Testul este să accepți tot ceea ce se întâmplă și să ai încredere că Universul, Dumnezeu, știe ce este mai bine pentru evoluția omului.

Acum poate apărea tentația de a te ruga și a lucra pe un anume rezultat: să câștige cineva anume alegerile, pandemia să ia o anumită turnură, oamenii să se trezească și să se alăture unei anumite mișcări menite să salveze planeta, etc.

Testul major al trezirii este cel al credinței:
 
- CRED cu adevărat că indiferent ce se va întîmpla va fi spre binele nostru, la modul general, și al meu, în particular? 

- Am înCREDere că dincolo de mine este o putere superioară care aranjează lucrurile exact așa cum este menit pentru binele tuturor și nu doar al meu personal?

- Mă pot înCREDința total voii lui Dumnezeu (în care mă bat cu pumnul în piept că CRED), indiferent ce va urma și tocmai pentru că nu știu ce va veni?

- Îmi pot păstra CREDința în Dumnezeu și în mine nealterată și dacă renunț la controlul care mă face să mă cred un mic dumnezeu?

- Pot rămâne CREDincios idealurilor și viselor mele îndiferent ce va urma în viitor, sau mă voi irosi în lupte inutile de păreri pro și contra care nu fac decât să epuizeze energia vieții?

- Sunt pregătit să văd cât de inCREDibil se aranjează lucrurile, chiar dacă la început vor părea neplăcute?

- CRED cu adevărat că dacă am înCREDere în mine, în ceea ce simt, dacă rămân CREDincios CREDințelor mele și mă voi înCREDința cu totul la ceea ce e dincolo de mine, totul va fi inCREDibil de bine, exact așa cum e menit să fie și în armonie cu divinitatea din mine?

Testul suprem este să ne oprim din a mai face și drege ceva, să ne oprim să mai controlăm viața, lumea, oamenii, și să înțelegem că noi facem parte dintr-un mecanism complex numir VIAȚĂ care merge mai departe și fără noi, dar care se bucură că ne are alături.

Testul este să nu ne folosim puterea nou descoperită pentru a manipula lucrurile, chiar dacă intenția inițială ar fi una bună.

Nu ne putem ruga să iasă la alegeri candidatul nostru preferat, asta ar însemna manipulare și neînCREDere în Sursa Divină. Putem doar să ne rugăm pentru ca ceea ce e menit să se întâmple, să se întâmple și să curățăm în noi egoismul, orgoliul și vanitatea.

Nu ne putem ruga pentru oameni, țară, planetă și să cerem un anume rezultat. 
Putem să observăm cât de egoiști suntem încât să vrem ca totul să se întâmple așa cum vrem noi (deci sindromul Dumnezeu). 
Putem să ne rugăm ca tot ce vrem să schimbăm la alții, să se schimbe în noi.

Testul suprem este să acceptăm ceea ce este, chiar dacă asta poate părea neplăcut și negativ în aparență; să învățăm să tăcem și să observăm că tot ce spunem despre alții spunem, de fapt, despre noi. 

Știu, e greu, dar adevărata trezire în spirit este interioară și nu are nimic a face cu încercarea de a manipula Universul să dea rezultatele dorite de noi. Ăsta e ego spiritual, e vanitate camuflată în salvarea tuturor.

Dragă Om, ești liber să faci tot ceea ce vrei tu. Nu e nevoie să fii de acord cu mine sau cu altcineva, dar măcar caută să vezi și să înțelegi care e binele suprem, dacă tot povestești în stânga și-n dreapta despre marea trezire. 
Nu trebuie să mă crezi, iar dacă vrei îți poți irosi energia scriindu-mi răspunsuri acide; e alegerea ta. Dar dacă tot nu am dreptate, de ce îți pierzi timpul cu cineva cu care nu rezonezi?

Trăim vremuri extraordinare în care se schimbă totul. Universul se resetează și la fel se întâmplă și cu tot ce face parte din el, adică omenirea. 
Poți accepta spunând clar „Facă-se voia Ta!”, sau rămâi în iluzia că părerea ta va schimba ceva în exterior fără ca tu să schimbi ceva la tine în interior.

Că vrei sau nu, totul se schimbă. 
Că te opui sau nu, totul se reconfigurează.
Poți accepta sau te poți irosi în lupte inutile și vei sfârși bolnav. 

Dragă Om, trăim vremuri extraordinare. Te poți adapta fără să comentezi?

Indiferent ce va fi în viitor, va fi așa cum trebuie. E posibil ca la început să fie mai rău; dar e doar o aparență. În fond, când facem curățenie e mizerie și mult gunoi la început. 

Acum e o perioadă în care trecem prin teste: ne trezim în conștiință abandonându-ne în TOT, sau ne menținem în ego și continuăm să trâmbițăm vorbe goale ca interiorul nostru?

Alegerea este a fiecăruia, și fiecare alegere înclină balanța într-o parte sau alta, spre un drum sau spre altul. Important este să vedem dincolo de evidența fizică, materială, și să vedem care e adevărul.
Iar toate astea le putem face doar dacă trecem cel mai important test: TESTUL CREDINȚEI.

Dragă Om, alegerea este a ta, dar nu uita: ignoranța și orgoliul nu te absolvă de consecințele actelor tale. 
Oprește-te să mai faci ceva, și lasă viața să te surprindă. Ia lucrurile așa cum sunt și adaptează-te.

Doar fii!

Binețe, OM înțelept!

Edith Kadar 
Arad, 04 noiembrie 2020




 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

12 comentarii:

  1. Ah...ce bine spuneti....---Dragă Om, alegerea este a ta, dar nu uita: ignoranța și orgoliul nu te absolvă de consecințele actelor tale.
    Oprește-te să mai faci ceva, și lasă viața să te surprindă. Ia lucrurile așa cum sunt și adaptează-te.

    Doar fii!--Multumesc te iubesc..Sa lasam viata sa ne surprinda..sa lasam viata sa curga ..

    RăspundețiȘtergere
  2. Te iubesc, draga Doamna, pentru ceea ce ne-ai împărtășit acum. Chiar aveam nevoie de aceste informații.. Îți mai mulțumesc,iar, deoarece datorita ție, stimata, mi-am văzut Sufletul într-o meditatie de câteva minute, acum câtva timp în urma... Am pictat ce am văzut și ma simt minunat! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulțumesc cu recunoștință!Chiar aveam nevoie ca în acest moment sa citesc asemenea cuvinte înțelepte, au venit ca un răspuns la situația în care ma aflu! 🤗🤗🤗

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumesc frumos dragă Edith
    Vreau să cred că pot

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulțumesc frumos dragă Edith
    Vreau să cred că pot

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc cu recunostinta!

    RăspundețiȘtergere

Te invit să dai clic pe poză pentru a citi materialul. Mulțumesc.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...