Una dintre condițiile principale pentru ca tu să mergi mai departe pe calea descoperirii de sine este să fii surd(ă) la orice părere și sugestie din exterior. Chiar și a celor mai apropiați.
Desigur, asta nu înseamnă că nu mai vorbești cu nimeni, că nu te consulți, și că nu mai ceri sfatul. Dar hotărârea finală este a ta, chiar dacă ceilalți vor încerca să te convingă că nu e așa, și că ar trebui să faci sau să decizi altfel.
Fiecare om vede altfel același lucru.
Când ceri părerea cuiva, înseamnă că tu nu ești sigur ce vezi în realitatea ta, și ai așteptarea ca cineva străin să îți deslușească realitatea pe care doar tu o cunoști și înțelegi.
Imaginează-ți că ți-ai amenajat casa exact așa cum ai vrut, doar că nu știi dacă altora le-ar place sau nu. De parcă ar conta asta pentru viața și echilibrul tău interior.
Așa încât chemi acolo persoane apropiate, și le întrebi ce părere au despre munca ta.
Iar cei întrebați îți vor răspunde după chipul și asemănarea lor, după setările proprii, și după nivelul lor de cunoaștere, de înțelegere și de conștiință.
Cineva cu ego mare va fi invidios, și îți va spune că nu așa ar fi trebuit să faci, că nu e bine, și că ar fi bine să schimbi. De cele mai multe ori, invidioșii doar vor contesta, dar nu vor ști să îți facă alte sugestii în schimb. Sau vor sugera variante care să le placă lor, nu ție.
Alții, salvatori de felul lor, îți vor descrie pe larg cum să schimbi totul, fiind în stare - dacă nu ești atent(ă) - să se și apuce de treabă, să schimbe, fără să le-o ceri.
Vor mai fi indiferenții, pe care nu-i interesează nimic, nici măcar persoana ta sau casa ta, și care abia așteaptă să plece la treburile lor.
Și mai sunt cei care îți admiră munca, indiferent dacă lor, personal, le place sau nu ce ai făcut; ei știu că părerea lor nu contează, că doar nu este casa lor.
Indiferent ce tip de oameni îți intră în casă, nu uita că tu i-ai atras prin nesiguranța ta, prin atitudinea șovăitoare cu privire la ce vrei și ce știi.
În acest exemplu, casa este viața ta, trăirea ta, iar atunci când nu știi, sau ți-e lene să te asumi, vor veni cei care abia așteaptă să îți explice cum să trăiești, chit că dacă ai fi atent(ă) puțin, viața lor este fadă și anostă.
Iar când deschizi ușa vieții tale străinilor, pregătește-te să auzi orice altceva decât ceea ce ai vrea să auzi.
Să ne înțelegem: străini înseamnă oricine altcineva decât tine. Ești singura persoană care îți cunoaște viața. Teoretic. Că practic e altceva, din moment ce te ghidezi după părerea altora.
Toți cei cărora le ceri părerea vor putea vorbi de la nivelul lor de cunoaștere și înțelegere, care s-ar putea să fie sub al tău; e diferit, oricum.
Când este deasupra, e bine, mai poți învăța.
Dar când cel căruia îi ceri opinia nu are cunoașterea ta, el nu îți poate vorbi decât de la nivelul lui: dacă este bântuit de frici, îți va vorbi din întunericul fricilor, al furiilor, invidiei, etc. Iar dacă tu nu sesizezi acest lucru, vei crede ce ți se spune (doar ai cerut părerea, nu?!), și te vei lăsa atras în întunericul îndoielii.
Părerea omului reflectă nivelul lui, care nu este neapărat al tău.
A dialoga, a comunica, este esențial. Dar decizia legată de viața ta îți aparține în totalitate. Inclusiv decizia de a asculta într-una de ceilalți, și de a te ignora pe tine.
Cum știi care este varianta optimă pentru tine? Respiri ușor, simți liniște și împăcare.
Poți asculta părerea celorlalți; vezi cum rezonezi cu ea. Dacă nu, mergi mai departe. Dacă da, mergi mai departe.
Fă ceea ce simți că e bine pentru tine, indiferent ce spun ceilalți.
Valabil și invers: spune-ți părerea doar dacă ți se cere, și nu aștepta ca celălalt să te asculte și să-și schimbe viața după idealurile tale.
Nu face altuia ce nu-ți place ție. Și nu-ți fă ție ce place altuia, dacă nu rezonează cu tine.
Ai în tine toate informațiile. De ce mai ai nevoie de validarea celorlalți? Ca să nu te simți singur(ă)? Ești sigur că vrei să plătești prețul renunțării la tine?
Fă ce simți, și ascultă-ți intuiția; este vocea Sinelui Divin care ne ghidează. Altfel pasezi responsabilitatea vieții tale celorlalți, iar tu te vei transforma în victimă. Iar de aici până la boli, mai e un simplu pas.
Toate acestea ți le povestesc pentru că le-am trăit din ambele perspective, până ce am înțeles. Mai am mult de muncă, dar e un mare start.
Iar dacă eu am putut, cine ești tu să nu poți?
Ascultă păreri, dar fii surd la presiunea celorlalți. În fond, ei îți vorbesc despre ei înșiși.
Ești stăpânul propriei vieți. Fii!
Binețe, dragă Om!
Edith Kadar
Arad, 13 mai 2019
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Sunteti minunata, va multumesc ca existati!
RăspundețiȘtergereBinete,doamna draga!
Frumos , foarte frumos .
RăspundețiȘtergere