Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
De-a lungul și de-a latul istoriei, au avut loc multe războaie, răscoale, răzmerițe, bătălii cu grade diferite de mărime și gravitate. După interesul celor care au avut ceva de câștigat din ele.
Cum? N-ai aflat că un conflict de orice natură pornește de la niște interese financiare? N-ai știut? Încă mai ai naivitatea de a crede că pacea se obține prin luptă? Bine, somn ușor în continuare!
Și la ora actuală, în secolul al douăj’unulea (XXI-lea, pentru comentatori), au loc războaie crunte, însă ele au pierdut din evidență și au devenit cu mult mai subtile; câmpul de bătaie a devenit spațiul ideilor, iar lupta este de a apăra cu îndârjire ceva ce e al nostru, sau de a combate ceva ce e al lor și nu e pe placul nostru.
Cam la asta se reduce cauzalitatea „războaielor” ideatice, iar orgoliul, mândria și vanitatea, „copiii” ascultători de EGO, sunt strategii din umbră ce manipulează adevărul, aranjându-l doar pentru a avea dreptate.
A avea dreptate cu orice preț a devenit mai important decât dreptatea și adevărul în sine.
ADEVĂRUL este cel cu care rezonează fiecare, care aduce o stare de liniște sufletească și pace, după chipul și asemănarea fiecăruia. Nu există un adevăr general valabil.
DREPTATEA este acel echilibru la care se ajunge când crezi în ADEVĂRUL tău.
Adevărul și dreptatea mea pot fi foarte diferite de ale tale. Și nu înseamnă că cineva are sau nu dreptate. Dreptatea și a avea dreptate sunt două lucruri diferite. Total.
Dacă s-ar respecta DREPTATEA și ADEVĂRUL fiecăruia, nu ar mai exista nici urmă de conflict, de nicio culoare.
Dar de când cu nevoia de A AVEA DREPTATE... e altă poveste.
Oamenii vor să aibă dreptate, și merg până-n pânzele albe pentru a-ți demonstra că tu nu ai. Nu se dau în lături să-ți terfelească ADEVĂRUL și DREPTATEA în care crezi.
Dar, ca niște mici cópii ale lui Machiavelli (cel care în „Principele” a vorbit despre scopul care scuză mijloacele), nu se lasă până ce nu te calcă de tot în picioare.
Cum? De exemplu îți răstălmăcesc ceea ce ai spus sau ai scris pentru a te provoca la răspuns. Ei asta vor, să te provoace, ca tu să le răspunzi. Tu, de bună credință, îți imaginezi că omul nu a înțeles corect, și vrei să îl ajuți, dându-i mai multe indicii.
Eh, și de aici începe totul: îți spune că nu accepți dialogul, că îți place să monologhezi, că ești egoist(ă), că vrei doar tu să ai dreptate; că, de fapt, nu ești ceea ce susții că ești, că ești plin(ă) de orgolii, etc. (oglinzi, că doar îți și își vorbește despre el, nu?).
Dacă te pune necuratul să încerci să aduci alte argumente, având încă naivitatea de a ajuta omul să înțeleagă, deschizi porțile iadului prin care ești împins(ă) cu drag: ești învinuit(ă) că nu ai înțeles tu ce a vrut să zică, având tupeul să îți spună că nu a zis niciodată așa ceva (deși rândurile de mai sus stau mărturie), că tu ai ceva cu ea, cu persoana. Poate să aplice și ceea ce faci tu, semn că te-a studiat mult, că ai avut un impact puternic asupra ei.
Totul este ca tu să sesizezi tactica de psihologie inversă și să te oprești, să nu te mai lași atras(ă) în capcana de a da explicații și lămuriri.
Sunt convinsă că ai întâlnit asemenea persoane la viața ta, pentru care a avea dreptate e mai important decât să-ți respecte adevărul și dreptatea ta.
Aceste persoane vor doar să își facă reclamă pe spatele tău, să poată scrie acolo unde sunt mulți care dialoghează, deoarece în particular sunt iluștri NIMENI. Ei nu pot iniția nimic de la ei pentru că nu au inițiativă și originalitate, ci ies în evidență doar contestând tot ce mișcă-n țara asta.
Indiferent despre ce vorbești și scrii, ei nu aud o iotă deoarece tot ce văd este oportunitatea de a ieși în evidență contestând. Iar cei asemeni lor li se alătură. Deh, cele 5 minute de celebritate!
Dar, de ce contestă ei tot? Din frică: de anonimat, de neiubire, de a nu fi respinși, de a nu fi ignorați, și din dorința de a avea dreptate, semn că acasă cineva le-a spus în permanență că vorbesc prostii și că nu au dreptate.
Iar frica se naște din ignoranță.
Dar ce este ignoranța? Refuzul de a te informa? Da, și asta.
Dar cel mai grav grad de ignoranță mi se pare a fi refuzul de a accepta noul sub orice formă, de a contesta totul fără a avea vreo noțiune reală despre subiect, de a respinge orice e venit din partea altcuiva, și dorința omului de a se impune cu orice preț.
Iar ignoranța și frica generează ceilalți monștri: intoleranța, rigiditatea mentală, iar până la ură și conflicte mai e un singur pas.
Ia ca exemplu orice subiect vrei tu să atingi, știi tu, din acela la care toată lumea se pricepe și toți au o părere avizată: vegetarieni sau carnivori, despre obligativitatea vaccinării, sau despre Dumnezeu prin prisma diferitelor religii, secte, confesiuni. sau alte situații, le știi tu.
Fiecare vrea, de fapt, să aibă dreptate, nu să comunice real. Nu uita că cele mai crunte războaie s-au dus și se duc în numele religiei și în cel al apărării imaginii dumnezeului propriu, adică ADEVĂRUL MEU! Asta este divinitatea pentru mulți.
În final este vorba, de fapt, despre frica de a nu avea dreptate, și de a vedea că tot ce omul a crezut până acum și pe care și-a clădit viața este, de fapt, o himeră, o minciună. Aceasta este, de fapt, frica primordială, aceea care încrâncenează omul până la violență: „prefer să îi distrug pe toți și tot decât să accept că viața mea e o minciună!”.
Indiferent despre ce se vorbește, ideea este de a respecta alegerea celuilalt, și a nu le cere altora să fie sau să facă ca tine. Sindromul Dumnezeu.
Când nu te interesează ce are celălalt de spus, când ataci, scoți din context, răstălmăcești, apoi spui că nu așa ai zis, că omul e răuvoitor și că a înțeles greșit; sau când comentezi, iar când primești un comentariu, ți-l ștergi pe al tău, dar scrii anonim pe mesageria blogului folosind invective, iar apoi îți pui „prietenii” să „vomite” și ei expresii „superbe” pentru a te pune la punct, nu pot decât să simt părere de rău pentru tine, pentru că nimeni nu te-a iubit, nici măcar tu!
Când nu te interesează adevărul și dreptatea cuiva, (ai vrea să) te consideri un mic dumnezeu care poate să taie și să spânzure. Doar că, vezi tu, divinitatea nu face rău, e tolerantă cu toți, ne acceptă, nu ne condiționează și, cel mai important, ne respectă liberul arbitru.
Nu trebuie să fii Dumnezeu, nici nu poți.
Dar nu mai încerca să ai dreptate cu orice preț, chiar călcând-o în picioare pe a celorlalți.
Când calci peste cadavre pentru a avea dreptate, când scopul tău (crezi că) scuză mijloacele folosite, pentru mine înseamnă că oamenii s-au rătăcit de dumnezeirea din ei și o caută în afară, dându-i chipul și asemănarea proprie.
Nu trebuie să fii de acord cu mine, cu crezurile mele. Nimeni nu te obligă să citești ceea ce spun, scriu și în ce cred.
Vezi tu, din nevoia de a avea dreptate, calci în picioare ADEVĂRUL și DREPTATEA în care cred. Tocmai de aceea, te las să ai ultimul cuvânt, indiferent care ar fi.
Fii binecuvântat, om zbuciumat, că ai nevoie!
Binețe ție, cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 07 august 2017
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
M-ar interesa părerea ta; fără jigniri sau comentarii injurioase, că suntem maturi. Mulțumesc.