Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Te-ai gândit vreodată care este deosebirea între singurătate și solitudine?
Deși în aparență sunt sinonime, cele două cuvinte se deosebesc ca nuanță, ca fond.
Amândouă țin de alegeri și asumări.
Solitudinea este retragerea voită, asumată, din tumultul vieții sociale pentru ca omul să rămână singur, bucurându-se de libertatea pe care și-a găsit-o și de tovărășia proprie.
Singurătatea este disperarea dată de spectrul neapartenenței la ceva sau cineva, care aduce după sine sentimentul de părăsire, de devalorizare din lipsa relațiilor sociale suficiente.
Calitate versus cantitate.
Fond versus formă.
Binețe, dragă cititorule!
Te invit să povestim puțin despre solitudine și singurătate, și legătura lor cu originalitatea sau ignoranța de sine.
Fă-te comod(ă), pornește muzica pentru a-ți fi alături pe cărarea vorbelor, și hai să începem.
Ce este solitudinea?
Recunoașterea calităților proprii la toate nivelurile - fizic, energetic, mintal, spiritual, sufletesc - și înțelegerea profundă a faptului că omul este cel ce trebuie să se refacă singur, să se readune, să se reasambleze, și nu având așteptarea ca vreun partener, de orice natură, să facă asta.
Ce este singurătatea?
Aș spune că este incapacitatea omului de a se recunoaște și înțelege pe el însuși prin prisma celor din jur.
Este neputința omului de a forma o legătură cu el însuși, de a încropi o relație armonioasă de colaborare și conviețuire cu sine.
Pentru că în încercarea de a se regăsi pe el, de a se reasambla în urma traumelor sau a conflictelor care au lăsat urme adânci în suflet, au rupt și dispersat bucăți din el, omul se caută în ceilalți, în toți cei ce îi apar în cale, fără să-și dea seama că se caută în locuri greșite, pline de minciuni. De ce? Pentru că, în loc să conștientizeze ce îi lipsește, încearcă să ia „bucata” lipsă din el de la altcineva.
Să presupunem că cineva a avut o copilărie traumatizantă, cu părinți care i-au ignorat nevoile emoționale și sufletești, și care i-au impus în permanență reguli care nu i s-au potrivit. Iar această situație a rămas neschimbată și în perioada adolescenței, cât și după aceea.
Copilul s-a simțit singur și neînțeles, respins de către cei apropiați lui, și și-a căutat înlocuitori: bunici, prieteni, colegi, animale de companie, găști, etc.
Dacă la neglijență s-a adăugat și abuz de orice fel - fizic, verbal, emoțional - sufletul începe să se fragmenteze deoarece copilul începe să creadă că e ceva în neregulă cu el, și încearcă să scape de „părțile” pe care nu le acceptă părinții (că doar ei au dreptate, iar copilul îi crede necondiționat)
Și, pe lângă fragmentare, copilul acceptă inconștient și „părțile” străine trimise de neamuri prin vorbele lor: „ești prost ca mă-ta (sau ca taică-tău)!”.
Mesajul pentru copil este „nu sunt deștept, doar uite câți îmi spun și de câte ori”, și va încorpora această informație în corpul său energetic, la nivel cauzal, ca un fel de virus în programul de viață. Și ce va face în viitor? Va lua note din ce în ce mai mici, nu va mai fi atent la școală, iar lecțiile, până și cele mai simple, vor deveni o corvoadă. De ce? Pentru că a fost convins de cei mari, de (cică) adulți, că nu e deștept, deci că nu va fi în stare să facă ceva bun.
Ai acasă un copil care nu este în stare să-și facă lecțiile, care se chinuie și cu cele mai banale probleme? De câte ori l-ai făcut prost, sau l-a făcut altcineva din casă?
Când i se spune că e urât, omul (indiferent de vârstă) va înlocui tot ce înseamnă frumos în el cu ceea ce înțelege prin urât: neglijență, haine largi, terne, păr și unghii neîngrijite, etc. Și va ajunge să se urâțească la propriu.
E ca un fel de virus de program de viață.
Spune copilului sau altcuiva care te iubește și pentru care ești important(ă) că e prost, tâmpit, că arată ca un animal și alte jigniri, și vei reuși să dezintegrezi total entitatea om, și să destabilizezi conexiunea dintre minte, inimă, suflet, spirit și corp fizic.
În funcție de forța interioară și determinarea fiecăruia, omul alege cum să se comporte mai departe.
Va rămâne credincios crezurilor sale, alegând să nu se trădeze pe sine, în ciuda presiunilor celor din jur, sau va crede pe oricine îi va spune orice, demolând încet dar sigur matricea sa energetică, întreaga schelă pe care s-a ridicat construcția vieții lui?
Cei ce nu se schimbă vor fi considerați obraznici, nesimțiți, rebeli, autiști, hiperactivi, anormali și alte asemenea adjective. De ce? Pentru că au avut și au curajul de a rămâne fermi în viața lor, în a-și apăra acea lumină lăuntrică în care cred cu tărie și care le călăuzește pașii prin viață.
Acea lumină interioară, acea forță, poate să deranjeze lumea care alege să trăiască în întunericul ignoranței și ceața plafonării de sine.
Cei ce au lumina interioară sunt persoane originale, și vor fi ținta celor care au ales ca tovarăși de viață ignoranța și limitarea.
Pe aceste considerente, pe baza acestor delimitări și definiții (și doar pe acest motiv, te rog să înțelegi corect!), voi vorbi în continuare despre cele două tipologii.
Originalii vor evolua prin forțe proprii, pe când ignoranții se vor ascunde în spatele mulțimii de unde vor arăta cu degetul, vor înjura și vor da cu pietre.
Originalii au curajul asumării de sine și a faptelor proprii.
Ignoranții nu își asumă nicio vină niciodată, și vor căuta în permanență țapi ispășitori.
Originalii vor face orice cu ușurință, pentru că cred în ei.
Cei ce își ignoră adevărata esență, ignoranții, nu vor ști să facă nimic singuri, și vor avea nevoie în permanență de cineva care să îi împingă de la spate și să le spună ce să facă. De ce? Deoarece ei sunt cei care nu au avut suficientă forță și tărie pentru a rezista „atacurilor” celor care le-a vrut binele, și care din prea multă iubire i-au dezintegrat pentru a reasambla ceva pe placul lor.
De obicei, originalii sunt în permanență șicanați de către cei ce se ascund în spatele fricilor.
Ignoranții ajung să fure și să-și însușească rezultatele muncii celor puternici în interior și în caracter.
Originalii caută să creeze în permanență, fiind animați de o energie creatoare inepuizabilă.
Ignoranții caută să imite pe alții, neputând lua hotărâri provenite din puțul propriei gândiri. Aceștia fură rezultatul muncii altora, uitând să treacă sursa de inspirație.
Dar, ce face ca un copil să devină încăpățânat în a se apăra pe el și principiile lui, în timp ce altul, care trăiește în aceleași condiții, devine supus, nu comentează, acceptă orice, alegând să se trădeze pe sine și să îi creadă pe ceilalți?
Aici am o părere personală la care am ajuns în urma observațiilor proprii.
Un copil puternic, cu o personalitate bine conturată, a avut sau are în apropiere cel puțin o persoană la fel, care îi inspiră și îi impulsionează viața, întărindu-i încrederea în el și independența. Acea persoană poate fi un bunic sau bunică, un unchi sau mătușă sau altcineva, dar care - la rândul său - e considerat(ă) o rușine pentru familie, un ciudat, un inadaptat al societății.
Influența acestei persoane poate fi determinantă pentru forța și caracterul copilului, iar acesta, obținând sprijinul dorit, așteptat, sperat, devine de neoprit în originalitatea sa atât ca om cât și ca realizări.
Atunci când copilul e înconjurat doar de oameni dezintegrați energetic și sufletește, slabi în forță, în determinare și în caracter, va fi „modelat” după chipul și asemănarea clanului pentru a nu ieși în evidență și a nu-i face de râs pe onorabilii ignoranți blindați cu reguli și norme.
Atunci când crede în el, în forța, talentul și steaua lui, omul își caută răspunsuri în permanență la problemele vieții și nu ia de bun ce spun alții, indiferent de domeniu. Omul puternic în caracter nu poate crede ceva fără a cerceta orice îi iese în cale.
Atunci când nu crede în nimic, nici măcar în el însuși, în determinarea, forța și capacitatea lui, omul acceptă răspunsurile altora, indiferent de domeniu. El crede fără să cerceteze deoarece a fost deja impregnat cu teorii și cutume rigide menite nu să-l dezvolte, ci să îl mențină în „țarcul” ignoranței, al neimplicării, între zidurile fricilor de a nu ieși în evidență, de a nu se abate de la reguli, de a nu încălca vreo lege nescrisă, de a nu supăra vreo divinitate.
Originalilor nu le pasă de părerea celorlalți despre ei și despre stilul lor de viață.
Cei care se ignoră pe ei și esența lor nu pot face nici un pas fără a nu ține cont de părerea altora, iar asta va continua dezintegrarea lor.
Originalii vorbesc puțin dar spun multe în câteva cuvinte.
Ignoranții vorbesc mult, dar mesajul este aproape absent.
Originalii nu simt nevoia să iasă în evidență, ci s-ar mulțumi cu liniștea lor; doar că forța lor interioară care luminează în jur atrage atenția și admirația gălăgioasă a celor din jur. Ei ies în evidență fără să vrea, chiar dacă se îmbracă banal.
Ignoranții, în schimb, vor face tot posibilul să iasă în evidență pentru a se simți importanți măcar pentru 5 minute. Iar pentru asta sunt dispuși să facă orice: tatuaje, operații estetice costisitoare și dureroase, culori fistichii în păr sau la haine, bijuterii multe și strălucitoare.
Originalii strălucesc din interior, oricât de banal ar arăta.
Ignoranții încearcă să-și camufleze lipsa luminii interioare prin artificii exterioare care iau ochiul și distrag atenția. Cui? Tot celor ca ei.
Originalii sunt persoane solitare deoarece relațiile de orice fel devin limitate din cauza subiectelor de discuție. Ei învață din orice experiență, schimbând în permanență viața și traiul lor.
Ignoranții nu suportă solitudinea, și se înconjoară în permanență de persoane multe, la fel de gălăgioase. Ei nu învață nicio lecție, fiind prea preocupați să cultive relații sociale fără număr, dar și fără valoare.
Originalii caută calitatea în orice, pe când ignoranții aleg cantitatea și mărimea.
Originalii caută iubirea adevărată și sunt dispuși să aștepte oricât pentru că știu că există acolo, undeva, și va apărea la momentul potrivit.
Ignoranții vor confunda iubirea adevărată cu sexul și cu relațiile pasagere, intrând dintr-un în alta fără să închidă vreo ușă a trecutului.
Originalii se recompun pe ei căutând să înțeleagă lecțiile, să se înțeleagă pe ei, și realizează că doar ei se pot reasambla.
Ignoranții caută să se completeze găsind parteneri(e) care au aspectele ce le lipsesc lor, mințindu-se, astfel. Iar când realizează falsul, termină legătura și o caută frenetic pe următoarea.
Originalii își caută sufletul care îi face să fie compleți în manifestare: sufletul geamăn sau complementar.
Ignoranții își caută sufletul pereche, ce nu e menit să le rămână alături decât până își învață lecțiile.
Originalii știu.
Ignoranții cred că știu.
Nu există o linie clară de demarcație între cele două tipologii. Fiecare om poate manifesta ambele aspecte, în funcție de perioada vieții.
Un original poate deveni ignorant pentru o perioadă dacă se lasă copleșit de singurătate și se va înconjura de înlocuitori ai lor înșiși.
Un ignorant poate deveni original pentru o perioadă sau pentru totdeauna dacă are alături una sau mai multe persoane puternice, cu coloană vertebrală, ce debordează de originalitate.
Nu are importanță ce sau cum ai fost până acum.
Important este ce vei face de acum pentru tine, pentru urmașii tăi și pentru cei pe care Universul ți-i scoate în cale.
Nu contează cum ți-a fost copilăria, familia sau școala, ci contează ce vei face de acum: îți vei irosi timpul cu regrete și furii, sau vei observa că ești aici și acum, deci că ai o nouă șansă să devii ceea ce ai vrut dintotdeauna.
Înconjoară-te de persoane de la care ai ceva de învățat, și renunță la relațiile care îți consumă timp și energie fără a-ți aduce în schimb nimic pozitiv, decât oboseala plafonării.
Observă și studiază-te ce gen de oameni cauți, pentru că așa poți afla ce îți lipsește.
Caută informații, citește, și nu mai vâna doar cărți gratuite. Orice informație utilă costă ceva pentru că este o energie transformatoare, iar tu trebuie să pui ceva la schimb.
Dacă nu ești dispus(ă) nici să investești în tine pentru a-ți procura informația, cum vrei să te schimbi?
În fond, cât investești, atât vei primi. Nu dai banii pe cărți și cauți copii ilegale, tot atât vor valora și informațiile obținute, și cu atât te vei schimba în realitate; adică zero!
Regăsirea de sine și reasamblarea se face în liniștea solitudinii, nu în gălăgia plângerii de milă pe motiv de singurătate.
Singurătatea are un scop bine determinat: acela de a-ți da răgazul să te recompui în ființa unică ce ești și care ai venit aici, în această viață. Este o perioadă obligatorie pentru regăsirea ta.
De aceea, singurătatea asumată și înțeleasă te poate transforma într-un om original, iar cea neînțeleasă, cea deplânsă, te va face să îți ignori unicitatea, originalitatea.
SOLITUDINE sau SINGURĂTATE?
ORIGINALITATE sau IGNORANȚĂ?
Deși în aparență sunt sinonime, cele două cuvinte se deosebesc ca nuanță, ca fond.
Amândouă țin de alegeri și asumări.
Solitudinea este retragerea voită, asumată, din tumultul vieții sociale pentru ca omul să rămână singur, bucurându-se de libertatea pe care și-a găsit-o și de tovărășia proprie.
Singurătatea este disperarea dată de spectrul neapartenenței la ceva sau cineva, care aduce după sine sentimentul de părăsire, de devalorizare din lipsa relațiilor sociale suficiente.
Calitate versus cantitate.
Fond versus formă.
Binețe, dragă cititorule!
Te invit să povestim puțin despre solitudine și singurătate, și legătura lor cu originalitatea sau ignoranța de sine.
Fă-te comod(ă), pornește muzica pentru a-ți fi alături pe cărarea vorbelor, și hai să începem.
Ce este solitudinea?
Recunoașterea calităților proprii la toate nivelurile - fizic, energetic, mintal, spiritual, sufletesc - și înțelegerea profundă a faptului că omul este cel ce trebuie să se refacă singur, să se readune, să se reasambleze, și nu având așteptarea ca vreun partener, de orice natură, să facă asta.
Ce este singurătatea?
Aș spune că este incapacitatea omului de a se recunoaște și înțelege pe el însuși prin prisma celor din jur.
Este neputința omului de a forma o legătură cu el însuși, de a încropi o relație armonioasă de colaborare și conviețuire cu sine.
Pentru că în încercarea de a se regăsi pe el, de a se reasambla în urma traumelor sau a conflictelor care au lăsat urme adânci în suflet, au rupt și dispersat bucăți din el, omul se caută în ceilalți, în toți cei ce îi apar în cale, fără să-și dea seama că se caută în locuri greșite, pline de minciuni. De ce? Pentru că, în loc să conștientizeze ce îi lipsește, încearcă să ia „bucata” lipsă din el de la altcineva.
Să presupunem că cineva a avut o copilărie traumatizantă, cu părinți care i-au ignorat nevoile emoționale și sufletești, și care i-au impus în permanență reguli care nu i s-au potrivit. Iar această situație a rămas neschimbată și în perioada adolescenței, cât și după aceea.
Copilul s-a simțit singur și neînțeles, respins de către cei apropiați lui, și și-a căutat înlocuitori: bunici, prieteni, colegi, animale de companie, găști, etc.
Dacă la neglijență s-a adăugat și abuz de orice fel - fizic, verbal, emoțional - sufletul începe să se fragmenteze deoarece copilul începe să creadă că e ceva în neregulă cu el, și încearcă să scape de „părțile” pe care nu le acceptă părinții (că doar ei au dreptate, iar copilul îi crede necondiționat)
Și, pe lângă fragmentare, copilul acceptă inconștient și „părțile” străine trimise de neamuri prin vorbele lor: „ești prost ca mă-ta (sau ca taică-tău)!”.
Mesajul pentru copil este „nu sunt deștept, doar uite câți îmi spun și de câte ori”, și va încorpora această informație în corpul său energetic, la nivel cauzal, ca un fel de virus în programul de viață. Și ce va face în viitor? Va lua note din ce în ce mai mici, nu va mai fi atent la școală, iar lecțiile, până și cele mai simple, vor deveni o corvoadă. De ce? Pentru că a fost convins de cei mari, de (cică) adulți, că nu e deștept, deci că nu va fi în stare să facă ceva bun.
Ai acasă un copil care nu este în stare să-și facă lecțiile, care se chinuie și cu cele mai banale probleme? De câte ori l-ai făcut prost, sau l-a făcut altcineva din casă?
Când i se spune că e urât, omul (indiferent de vârstă) va înlocui tot ce înseamnă frumos în el cu ceea ce înțelege prin urât: neglijență, haine largi, terne, păr și unghii neîngrijite, etc. Și va ajunge să se urâțească la propriu.
E ca un fel de virus de program de viață.
Spune copilului sau altcuiva care te iubește și pentru care ești important(ă) că e prost, tâmpit, că arată ca un animal și alte jigniri, și vei reuși să dezintegrezi total entitatea om, și să destabilizezi conexiunea dintre minte, inimă, suflet, spirit și corp fizic.
În funcție de forța interioară și determinarea fiecăruia, omul alege cum să se comporte mai departe.
Va rămâne credincios crezurilor sale, alegând să nu se trădeze pe sine, în ciuda presiunilor celor din jur, sau va crede pe oricine îi va spune orice, demolând încet dar sigur matricea sa energetică, întreaga schelă pe care s-a ridicat construcția vieții lui?
Cei ce nu se schimbă vor fi considerați obraznici, nesimțiți, rebeli, autiști, hiperactivi, anormali și alte asemenea adjective. De ce? Pentru că au avut și au curajul de a rămâne fermi în viața lor, în a-și apăra acea lumină lăuntrică în care cred cu tărie și care le călăuzește pașii prin viață.
Acea lumină interioară, acea forță, poate să deranjeze lumea care alege să trăiască în întunericul ignoranței și ceața plafonării de sine.
Cei ce au lumina interioară sunt persoane originale, și vor fi ținta celor care au ales ca tovarăși de viață ignoranța și limitarea.
Pe aceste considerente, pe baza acestor delimitări și definiții (și doar pe acest motiv, te rog să înțelegi corect!), voi vorbi în continuare despre cele două tipologii.
Originalii vor evolua prin forțe proprii, pe când ignoranții se vor ascunde în spatele mulțimii de unde vor arăta cu degetul, vor înjura și vor da cu pietre.
Originalii au curajul asumării de sine și a faptelor proprii.
Ignoranții nu își asumă nicio vină niciodată, și vor căuta în permanență țapi ispășitori.
Originalii vor face orice cu ușurință, pentru că cred în ei.
Cei ce își ignoră adevărata esență, ignoranții, nu vor ști să facă nimic singuri, și vor avea nevoie în permanență de cineva care să îi împingă de la spate și să le spună ce să facă. De ce? Deoarece ei sunt cei care nu au avut suficientă forță și tărie pentru a rezista „atacurilor” celor care le-a vrut binele, și care din prea multă iubire i-au dezintegrat pentru a reasambla ceva pe placul lor.
De obicei, originalii sunt în permanență șicanați de către cei ce se ascund în spatele fricilor.
Ignoranții ajung să fure și să-și însușească rezultatele muncii celor puternici în interior și în caracter.
Originalii caută să creeze în permanență, fiind animați de o energie creatoare inepuizabilă.
Ignoranții caută să imite pe alții, neputând lua hotărâri provenite din puțul propriei gândiri. Aceștia fură rezultatul muncii altora, uitând să treacă sursa de inspirație.
Dar, ce face ca un copil să devină încăpățânat în a se apăra pe el și principiile lui, în timp ce altul, care trăiește în aceleași condiții, devine supus, nu comentează, acceptă orice, alegând să se trădeze pe sine și să îi creadă pe ceilalți?
Aici am o părere personală la care am ajuns în urma observațiilor proprii.
Un copil puternic, cu o personalitate bine conturată, a avut sau are în apropiere cel puțin o persoană la fel, care îi inspiră și îi impulsionează viața, întărindu-i încrederea în el și independența. Acea persoană poate fi un bunic sau bunică, un unchi sau mătușă sau altcineva, dar care - la rândul său - e considerat(ă) o rușine pentru familie, un ciudat, un inadaptat al societății.
Influența acestei persoane poate fi determinantă pentru forța și caracterul copilului, iar acesta, obținând sprijinul dorit, așteptat, sperat, devine de neoprit în originalitatea sa atât ca om cât și ca realizări.
Atunci când copilul e înconjurat doar de oameni dezintegrați energetic și sufletește, slabi în forță, în determinare și în caracter, va fi „modelat” după chipul și asemănarea clanului pentru a nu ieși în evidență și a nu-i face de râs pe onorabilii ignoranți blindați cu reguli și norme.
Atunci când crede în el, în forța, talentul și steaua lui, omul își caută răspunsuri în permanență la problemele vieții și nu ia de bun ce spun alții, indiferent de domeniu. Omul puternic în caracter nu poate crede ceva fără a cerceta orice îi iese în cale.
Atunci când nu crede în nimic, nici măcar în el însuși, în determinarea, forța și capacitatea lui, omul acceptă răspunsurile altora, indiferent de domeniu. El crede fără să cerceteze deoarece a fost deja impregnat cu teorii și cutume rigide menite nu să-l dezvolte, ci să îl mențină în „țarcul” ignoranței, al neimplicării, între zidurile fricilor de a nu ieși în evidență, de a nu se abate de la reguli, de a nu încălca vreo lege nescrisă, de a nu supăra vreo divinitate.
Originalilor nu le pasă de părerea celorlalți despre ei și despre stilul lor de viață.
Cei care se ignoră pe ei și esența lor nu pot face nici un pas fără a nu ține cont de părerea altora, iar asta va continua dezintegrarea lor.
Originalii vorbesc puțin dar spun multe în câteva cuvinte.
Ignoranții vorbesc mult, dar mesajul este aproape absent.
Originalii nu simt nevoia să iasă în evidență, ci s-ar mulțumi cu liniștea lor; doar că forța lor interioară care luminează în jur atrage atenția și admirația gălăgioasă a celor din jur. Ei ies în evidență fără să vrea, chiar dacă se îmbracă banal.
Ignoranții, în schimb, vor face tot posibilul să iasă în evidență pentru a se simți importanți măcar pentru 5 minute. Iar pentru asta sunt dispuși să facă orice: tatuaje, operații estetice costisitoare și dureroase, culori fistichii în păr sau la haine, bijuterii multe și strălucitoare.
Originalii strălucesc din interior, oricât de banal ar arăta.
Ignoranții încearcă să-și camufleze lipsa luminii interioare prin artificii exterioare care iau ochiul și distrag atenția. Cui? Tot celor ca ei.
Originalii sunt persoane solitare deoarece relațiile de orice fel devin limitate din cauza subiectelor de discuție. Ei învață din orice experiență, schimbând în permanență viața și traiul lor.
Ignoranții nu suportă solitudinea, și se înconjoară în permanență de persoane multe, la fel de gălăgioase. Ei nu învață nicio lecție, fiind prea preocupați să cultive relații sociale fără număr, dar și fără valoare.
Originalii caută calitatea în orice, pe când ignoranții aleg cantitatea și mărimea.
Originalii caută iubirea adevărată și sunt dispuși să aștepte oricât pentru că știu că există acolo, undeva, și va apărea la momentul potrivit.
Ignoranții vor confunda iubirea adevărată cu sexul și cu relațiile pasagere, intrând dintr-un în alta fără să închidă vreo ușă a trecutului.
Originalii se recompun pe ei căutând să înțeleagă lecțiile, să se înțeleagă pe ei, și realizează că doar ei se pot reasambla.
Ignoranții caută să se completeze găsind parteneri(e) care au aspectele ce le lipsesc lor, mințindu-se, astfel. Iar când realizează falsul, termină legătura și o caută frenetic pe următoarea.
Originalii își caută sufletul care îi face să fie compleți în manifestare: sufletul geamăn sau complementar.
Ignoranții își caută sufletul pereche, ce nu e menit să le rămână alături decât până își învață lecțiile.
Originalii știu.
Ignoranții cred că știu.
Nu există o linie clară de demarcație între cele două tipologii. Fiecare om poate manifesta ambele aspecte, în funcție de perioada vieții.
Un original poate deveni ignorant pentru o perioadă dacă se lasă copleșit de singurătate și se va înconjura de înlocuitori ai lor înșiși.
Un ignorant poate deveni original pentru o perioadă sau pentru totdeauna dacă are alături una sau mai multe persoane puternice, cu coloană vertebrală, ce debordează de originalitate.
Nu are importanță ce sau cum ai fost până acum.
Important este ce vei face de acum pentru tine, pentru urmașii tăi și pentru cei pe care Universul ți-i scoate în cale.
Nu contează cum ți-a fost copilăria, familia sau școala, ci contează ce vei face de acum: îți vei irosi timpul cu regrete și furii, sau vei observa că ești aici și acum, deci că ai o nouă șansă să devii ceea ce ai vrut dintotdeauna.
Înconjoară-te de persoane de la care ai ceva de învățat, și renunță la relațiile care îți consumă timp și energie fără a-ți aduce în schimb nimic pozitiv, decât oboseala plafonării.
Observă și studiază-te ce gen de oameni cauți, pentru că așa poți afla ce îți lipsește.
Caută informații, citește, și nu mai vâna doar cărți gratuite. Orice informație utilă costă ceva pentru că este o energie transformatoare, iar tu trebuie să pui ceva la schimb.
Dacă nu ești dispus(ă) nici să investești în tine pentru a-ți procura informația, cum vrei să te schimbi?
În fond, cât investești, atât vei primi. Nu dai banii pe cărți și cauți copii ilegale, tot atât vor valora și informațiile obținute, și cu atât te vei schimba în realitate; adică zero!
Regăsirea de sine și reasamblarea se face în liniștea solitudinii, nu în gălăgia plângerii de milă pe motiv de singurătate.
Singurătatea are un scop bine determinat: acela de a-ți da răgazul să te recompui în ființa unică ce ești și care ai venit aici, în această viață. Este o perioadă obligatorie pentru regăsirea ta.
De aceea, singurătatea asumată și înțeleasă te poate transforma într-un om original, iar cea neînțeleasă, cea deplânsă, te va face să îți ignori unicitatea, originalitatea.
SOLITUDINE sau SINGURĂTATE?
ORIGINALITATE sau IGNORANȚĂ?
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 10 februarie 2016
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Foarte adevarata expunere .Cred ca multora ne clarifica etape din viata si ce si cum sa le abordam.Multumesc D-na EDITH pentru munca care o desfasurati .
RăspundețiȘtergere