Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Nu fă nimic fără să plătești. Pentru că totul are un preț. Chiar și liniștea, bunăstarea și împlinirea ta. Nimic nu ți se cuvine, totul se câștigă. Binețe, cititorule! Pornește, rogu-te, muzica, aleasă special pentru a te însoți printre rânduri și gânduri.
Totul are un preț. Până și recunoștința pe care o porți. Chiar dacă este, ea însăși, un preț, în sine.
Acea energie ar putea fi folosită la un milion de alte lucruri utile, dar, din întâmplare, de data asta tu ești câștigătorul. Pentru tine s-a pus în mișcare angrenajul Universului.
Este bine, este extraordinar!
Tu ce dai la schimb?
Când mergi la un magazin, e simplu. Vrei ceva, vezi, alegi, iei, mergi la casă, plătești. Punct.
Ți se pare normal să fie așa.
Dar, să presupunem că vrei o casă, sau orice altceva îți trece acum prin minte.
Începi să gândești, să creezi în mintea ta imaginea dorinței, înșiruiești toate motivațiile vrerii tale, și...puff! Apare „din senin” o oportunitate ce se mulează, parcă, după chipul, asemănarea și necesitățile tale.
Obții casa, locuința, „cuibul” la care visai (sau orice altceva, aflat în dotarea dorințelor proprii).
Plătești „opera” finalizată, sau mai angajezi oameni pentru a ți-o finisa cum vrei.
Și lucrările nu se mai termină. Ele sunt tergiversate, întârziate, din cauza neprofesioniștilor angajați; sau se strică imediat după darea în folosință; sau te îmbolnăvești tu, sau/și restul familiei, ajungând să nu te mai bucuri de ceea ce ți-ai dorit.
Chemi medici, vraci, descântători, dezlegători autointitulați, sau preoți pentru a-ți descânta „afuriseniile” trimise de invidioși.
Și în tot acest timp, ai uitat un amănunt mic, dar foarte semnificativ: să „plătești” Universului energia dislocată pentru îndeplinirea dorinței tale!
Însă aceasta presupune un anumit grad de conștiență și de conștiință.
Știi de ce?
Pentru că nimeni, nici meșterii, nici „imobiliarii”, și nici măcar Măria-ta, TU, n-ai fi putut primi ceva dacă o conștiință mai înaltă nu ar fi considerat că meriți cantitatea de energie urnită și materializată în plan fizic pentru tine, prin concretizarea obiectului dorinței tale.
Nu ți se cuvine nimic. Absolut NIMIC!!! Ești o rotiță din marele angrenaj al Universului, o celulă dintr-un organism puternic, iar funcționarea ta depinde de buna funcționare a celorlalte „piese”. Dacă ai doar pretenții și vrei totul, cu riscul ca celorlalți să le fie rău, „dă-i dracu'!”, vei primi ce ți se cuvine, ceea ce semeni după chipul și asemănarea ta. Pentru că, vezi tu, Universul nu este prost! El îți dă energia de care ai nevoie, dar o trece prin „sita” ta. Altfel am fi identici : „vreau, primesc ceea ce vreau”,leit cu a celuilalt.
Gândește-te.
Realitatea este ceea ce vrei TU să vezi. De aceea, este diferită pentru fiecare.
Casa visurilor mele este diferită de ceea ce îți dorești tu. Nu e mai bună sau mai urâtă. E doar diferită pentru că reflectă dorințele, plăcerile și putințele proprii.
Ne diferențiem prin dorințe, deci ne diferențiem prin realități.
Vreau ceva mare, voi primi ceva mare, după aprecierile mele. Dar, după alții, ceea ce am e ori mai mic, ori mai mare decât văd eu. Dar, niciodată egal.
Pentru că nu putem fi egali! Și atunci, dacă suntem atât de diferiți, de ce nu ar fi așa și energia desprinsă din sursă pentru materializarea (la propriu și la figurat) dorințelor noastre? Cum ar arăta o lume în care toate casele ar fi la fel, doar pentru că avem aceeași dorință? Sau am fi la fel de sănătoși, ori cu aceeași boală? Cugetă. Mulți vor case, de exemplu, dar fiecare arată altfel. De ce? Pentru că ceea ce pune Universul la dispoziție trece prin filtrul tău, al convingerilor și credințelor tale; și nu în ultimul rând, al MERITELOR tale.
Să recapitulăm. Vrei ceva. Meriți. Se dislocă energie, dar înainte de concretizare ea trece prin „sita” ta, a adevăratului tău EU, și nu cel pe care il arborezi intenționat pentru impresionare. Nu poți minți Universul sau pe Dumnezeu, pentru că aceasta înseamnă că pui aceste entități pe aceeași scară valorică cu tine. Și dacă tu ești mic ca valoare reală, de ce te superi când ceea ce ai construit prin filtrul tău se năruie? De ce te superi când ești ignorat în dorințele tale? Asta crezi tu! Primești doar dacă și ceea ce trebuie în conformitate ceea ce ești. Înseamnă că, momentan, nu ești pregătit să-ți vezi adevărata față, adevăratele merite, imaginea reală a TA, dragul meu cititor! Ți s-a pregătit și ți se pregătește doar ceva ce ți se cuvine. Dar dacă tu refuzi să vezi ceea ce ești... Nimic nu este întâmplător. Nimic nu ți se cuvine. Nici măcar mila. Totul este adaptat nevoilor tale reale, adevăratului TU, și nu imaginarului TU, celui pe care l-ai vrea fără să muncești la el. Vrei. Primești ceea ce meriți, în conformitate cu imaginea ta din acel moment și nu pe care o vrei percepută, că nu te minți decât pe tine. Plătești oamenii implicați în concretizare. Dar continui să te simți rău, să nu-ți meargă bine, să fii bolnav. De ce? Ai uitat să plătești Universului pentru că energia aceea a folosit-o pentru tine și nu pentru altcineva sau altceva. Iar această plată nu se concretizează în bani, cum greșit gândești, sau te fac să gândești diferitele culte religioase. Dumnezeu sau Universul nu au cont în bancă! Degeaba dai bani bisericilor sau altora care promit. Da, banii sunt o formă de energie de schimb, dar folosesc strict pentru oameni. Poți mulțumi pentru orice formă de ajutor plătind. E normal, pentru că nu ți se cuvine NIMIC! Universul și Dumnezeu sunt energii. Deci, ceea ce primești plătești în energie.
Cum? Gândește-te la tot ce ți-am transmis până acum. Pune informațiile cap la cap, și trage concluziile. Cine ești cu adevărat? Cine te crezi, de fapt? Cum îi tratezi pe cei din jur : sclavi, egali sau superiori ție? Care este credința ta legată de Univers, de Dumnezeu, oricare ar fi forma Lui de manifestare? Cum te raportezi la El? Ceea ce dai, aceea primești, pentru că nu poți minți ceea ce ești cu adevărat, ESENȚA DIVINĂ. Revenind, cât ești dispus(ă) să plătești pentru a-ți fi bine tot timpul? Nu știi? După atâtea rânduri (presupus) citite? Ce-ai zice să începi cu un simplu „MULȚUMESC!” rostit din tot sufletul și cu toată credința ta? Și dacă faci așa, s-ar putea să înlocuiești întreaga cantitate de energie mobilizată doar pentru a-ți fi ție bine. E atât de simplu! E „moneda” universală. De aceea, banii nu pot cumpăra decât o fericire iluzorie, trâmbițată pentru a te auto-convinge de valoarea ta. Totul are un preț. Până și recunoștința pe care o porți. Chiar dacă este, ea însăși, un preț, în sine.
Are și este prețul vindecării tale sufletești, a recâștigării valorii în proprii tăi ochi, a eliberării de balastul ego-ului și de închisoarea fizicului.
E prețul răscumpărării tale!
Folosește moneda universală în orice situație și cu orice prilej, chiar și față de tine, și totul va curge normal și firesc. Pentru că nimic nu se pierde. Totul e recunoscut, mulțumit și înlocuit. MULȚUMESC!
Binețe, cititorule! dr. Edith Kadar
Arad, 18 decembrie, 2013
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nu te mai împăuna degeaba că ai sufletul deschis și că ești plin de bunătate.
Dacă judeci, cataloghezi, ai așteptări și faci proiecții, închide această pagină pentru că nu ești decât o tentativă de om, căruia i se spune non-stop ce să creadă, ce să gândească și cum să acționeze tocmai de către cei pe care îi condamni cel mai mult.
Și dacă există doar un singur om care spune ce gândește, votează cum vrea, acționează cum simte și își asumă responsabilitatea pentru ceea ce spune, crede, face, și vrea să citească acest material, îl salut și îl anunț că nu am nici o pretenție de la el. Dacă vrea să citească ce scriu, e bine. Dacă nu, e bine. Am învățat, în ultimele săptămâni să nu am așteptări și, astfel, să devin stăpână pe propria mea viață.
Drumul spre împlinire și desăvârșire a fiecăruia e presărat cu multe piedici. Dar cele mai de temut sunt capcanele pe care ego-ul ni le întinde fără osteneală. Astăzi mă opresc la două din aceste capcane pe care s-ar putea să nu le sesizăm, cei apropiați să ni le semnaleze, dar noi să alegem să fim surzi.
Venerația și invidia provin din aceeași sursă. Diferența o face o mică nuanță a personalității noastre. Știi care?
Hai să povestim pe muzică, așa încât te rog să o pornești. Este postată la sfârșitul materialului.
Te salut cu drag cititorule! Binețe!
* * * * * * * * * *
În conformitate cu Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), definiția celor două cuvinte este:
-VENERAȚIE - respect profund, stimă deosebită, prețuire adânc respectuoasă pentru cineva sau ceva; adorație.
- INVIDIE - sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau situația bună a altuia; pizmă.
Oare ce legătură o fi între ele?
Îți propun să revenim la viața de zi cu zi și să lăsăm la o parte definițiile pompoase.
Venerația apare atunci când sesizezi, conștient sau nu, că cineva are ceva ce tu îți dorești cu ardoare, dar te consideri din start incapabil(ă) și nedemn(ă) să obții acel lucru.
Invidia apare atunci când, în aceleași condiții, tu te pui pe picior de egalitate cu cel ce are și nu poți accepta că tu nu ai, deși te consideri chiar mai bun(ă) decât cel/cea care îți crează conflictul.
Venerația rezultă din diminuarea (conștientă sau nu) a abilităților, alături de o incapacitate temporară de a-ți vedea calitățile și proiectarea pe alții a dorinței și mulțumirii proprii. Invidia apare din necunoașterea realelor abilități cu care ești înzestrat, cu exacerbarea lor în mintea proprie și personală.
Prin venerație acorzi obiectului adorației tale putere deplină asupra ta, a vieții, sorții și aprecierilor tale, considerându-te nedemn(ă) de a te compara. Prin invidie îți acorzi ție și gândurilor putere deplină asupra ta, devenind propriul tău obiect al adorației, considerându-te nedemn de o comparație cu oricine.
Dacă „obiectul” venerației sau a invidiei tale are un ego cât casa, nu va mișca niciun deget să îți explice că sunteți doar la niveluri diferite ale aceluiași drum, și că și tu vei ajunge la vârf dacă mergi mai departe, loial crezurilor tale, și să nu renunți la ele pentru a-ți pierde vremea admirând pe alții și comparându-te în permanență.
Un ego cât muntele are nevoie de venerația altora, dar și de invidia celorlalți, această energie întreținând schela șubredă pe care s-au cățărat din dorința de a „șunta” capcanele drumului anevoios spre împlinire și desăvârșire.
* * * * * * * * * *
Imaginează-ți evoluția ta ca pe un drum de munte ce te duce de la poale la vârf. Drumul normal este frumos, spectaculos, dar cu multe piedici și încercări. Uneori poteca se îngustează mult, sau chiar e blocată.
Depinde de tine dacă alegi să te lamentezi că drumul cel rău are ceva cu tine, sau alegi să cauți ieșirea din acel impas. Cu fiecare pas pe care îl faci ai posibilitatea să respiri aer din ce în ce mai rafinat, să admiri locuri și panorame pe care nu le poți vedea de jos; poți găsi frumuseți care doar acolo sunt, și nu la începutul drumului. Fiecare metru urcat îți poate întări încrederea deoarece doar credința ta în tine, în puterile tale, te ajută să depășești orice greutate, știind bine că rătăcirea nu este o opțiune, iar punctul terminus nu poate fi decât țelul tău din momentul în care ai făcut primul pas. Adică VÂRFUL!
Dacă părerea ta despre tine e undeva foarte jos, pe la piciorul broaștei, te vei considera din start incapabil(ă) să urci și vei rămâne jos, transformându-ți viața în venerarea celor care urcă fără probleme și desconsiderarea ta. Că doar te-ai „diagnosticat” de incapabil-ită, nu-i așa? Îi vei lăsa întotdeauna pe alții să treacă pe lângă tine pentru a ți-o lua înainte, iar tu nici măcar nu te gândești că poți fi, de multe ori, mai bun decât cei pe care îi admiri.
Dacă în sinea ta simți că poți urca drumul fără probleme, că ai toate abilitățile de la natură, însă fricile și lașitatea te împiedică să faci primul pas, vei rămâne jos, la poalele muntelui, și vei da putere invidiei; o vei alimenta povestind oricui cât de bine ai fi putut tu urca, nu ca ceilalți care sunt atât de aproape de vârf. Te vei mulțumi să povestești scenarii despre...cum ar fi putut să fie dacă... Și pentru că ai rămas jos și nu schițezi nici măcar un pas, invidia se va transforma în pietre pe care le arunci în cei ce își văd de drum, în încercarea disperată de a-i face să cadă la nivelul tău, doar pentru a putea spune : „Vezi, nu sunt eu mai deștept că nici măcar nu am încercat?” Invidioșii de „meserie” își vor irosi forțele - care i-ar fi dus pe orice vârf - încercând să-i tragă în jos pe cei ce îndrăznesc să fie cum ar fi vrut și ei, dar au hotărât că nu merită efortul. A se traduce „Dacă nu pot? Dacă nu sunt în stare? Ce vor zice ceilalți? Dacă voi cădea? Decât asemenea riscuri, mai bine rămân aici, unde știu că e cald și bine!”.
Pe aceștia, oricât ai încerca să-i ajuți, să-i convingi că pot avea tot ce își propun, ei vor veni cu o cantitate dublă de argumente de ce nu merită efortul și de ce ești tu prost că vrei să te cațeri pe un munte unde pot fi tot felul de neplăceri. Ei nu caută rezolvări, ci doar justificări pentru incapacitatea sau impotența de a-și derula viața, preferând să rămână pe loc din prea multe frici, nesiguranțe și lașități. Păcat!
* * * * * * * * * *
Indiferent dacă este vorba despre venerație sau invidie, cert este că drumul spre împlinire și desăvârșire (personală, profesională, umană, spirituală,etc.) este mult deviat de la traseul spre vârf. Pentru că împlinirea implică munca cu tine însu(ă)ți, cu ego-ul tău și ține de descoperirea și dezvoltarea abilităților proprii, și nu de negarea și ascunderea lor, și nici de compararea cu ceilalți.
Energia pusă în venerarea sau/și invidierea celorlalți ar putea fi investită în descoperirea limitelor proprii, a abilităților sau dizabilităților și în stabilirea zilnică a celui mai bun traseu către vârf. Dacă știi care e vârful tău. Dacă nu, treci și îngroașă rândurile celor care se plâng, se lamentează și socializează prin... venerare sau/și invidie.
Tu ce alegi? Care e vârful tău? Binețe, cititorule!
dr. Edith Kadar Arad, 23 iulie, 2013
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
BIOREZONANȚA nu este o vrăjitorie. Nu este nici șarlatanie.
Este un concept modern, o metodă de investigație, pe care le poți înțelege doar dacă lași la o parte toate ideile preconcepute. Nu trebuie să fii de acord cu BIOREZONANȚA. Dar îți cer ca înainte de a arunca cu pietre să te informezi, să știi despre ce e vorba, și să acționezi în cunoștință de cauză. Altfel îngroși rândurile celor ce votează în fiecare zi ignoranța.
Nu poți să știi totul. Nu ai cum să știi totul. De aceea, când apare ceva nou, revoluționar, deschide-ți mintea și informează-te, lasă-ți sufletul să facă aprecieri și ascultă ce-ți transmite prin intermediul intuiției.
Trebuie să-ți zic ceva. Dar după ce dai drumul muzicii de la final... Binețe, cititorule! ...Nu schimba niciodată o situaţie stabilă pe o himeră, dacă nu îţi ştii încă calea.
Fiecare moment al vieţii îşi are timpul lui. Acela a fost al tău. Celălalt s-ar putea să nu-ţi fie adresat.
Când Universul se hotărăşte să îţi transmită ceva, îţi va scoate în cale tot felul de situaţii, locuri sau persoane care să îţi "şoptească" mesajul.
Trebuie doar să ai capacitatea de a recunoaşte momentul şi de a decoda corect informaţia pe care ai cerut-o cu atâta ardoare.
Dar, dacă eşti orb şi surd la tot ceea ce iese din şablonul minţii tale, dacă ţii cu tot dinadinsul să-ţi păstrezi lumea pe care ţi-ai creat-o şi dacă îţi iubeşti prea mult valorile pe care le crezi dobândite pe viaţă, s-ar putea să treci pe lângă ocazia vieţii tale.
Un singur moment ignorat poate să ducă la ratarea unei vieţi întregi!
Acultă mesajele Universului. E mai bătrân şi mai înţelept decât tine!
Dacă nu poți citi materialul, nu-i nimic! Sufletul tău încă o mai caută...
Dacă nu înțelegi materialul, nu-i nimic! Încă nu ai întâlnit-o, doar crezi asta...
Dacă savurezi materialul înseamnă că ai întâlnit-o, ai cunoscut-o, iar acum îi dai binețe ca unei cunoștințe apropiate...
Nu uita să dai drumul muzicii.
Binețe, cititorule!
„-Știi ceva?!!...Lasă-mă-n pace! Mă deranjezi!... -De ce? Nu poți fără mine!...Sunt ceea ce te împlinește, ceea ce te definește, ceea ce te completează...”
* * * * * * *
Nu-i acorzi atenție.... Nu vrei să-i acorzi atenție... E neînsemnată pentru viața ta perfectă.... Este scama care deranjează perfecțiunea ce ți se cuvine, calculată și vânată până la ultimul milimetru...
Și totuși....ea se insinuează în fiecare celulă a ta, schimbându-i funcționarea programată de tine...Ca în cazul unui mecanism existent deja, pregătit...doar în așteptarea unei apăsări pe butonul ...START!
Nu vine când vrei. Nu vine cum vrei. Nu vine pentru ce vrei. Nu ține cont de calculele tale. Ignoră definițiile pe care le-ai dat vieții tale de până atunci.
Vine atunci când trebuie... Când ai nevoie de împlinire, de definire, de completare. Când Universul hotărăște că dorința ta merită ascultare... de obicei când te aștepți mai puțin... Când crezi că deții controlul asupra vieții tale... Când te crezi invincibil, de nestăpânit, de necontrolat. Când crezi și simți că ai rezolvat fiecare necunoscută a vieții tale de până atunci...
Vine, parcă, pentru a pune la încercare toate afirmațiile și crezurile enumerate mai sus. Ca și cum cineva a hotărât să-ți zică „destul cu teoria...să trecem la practică!”
IUBIREA.
Te lovește din plin...Te lasă fără suflare, permițându-ți, eventual, să clipești des în căutarea aerului ieșit brusc din plămânii-ți de aramă. Adică roșii și grei de vid...
Iubirea...Meschina și neașteptata iubire, în stare să lovească pe la spate...
Ea poate fi însăși definiția vieții, dar oare te definește pe tine?
* * * * * * * * *
Sunt momente în care ţi se pare că timpul stă în loc. Clipe pe care le simţi "ţesute" special pentru tine de către Creator.
Ele sunt perfecte pentru că se mulează şi îndeplinesc exact şablonul aşteptărilor şi vieţii tale de atunci. Poţi crede că L-ai prins pe Dumnezeu de unul sau de ambele picioare. Poţi simţi că totul îţi este dedicat ţie atunci. Te poţi simţi un mic creator.
Te poţi bucura că perfecţiunea momentului tău a "cizelat" perfecţiunea momentului...universal.
Atunci, fiecare celulă a corpului tău se bucură de prea-plinul fericit a ceea ce înţelegi tu prin perfecţiune.
Trăieşti. Savurezi. Încerci să integrezi clipa în ADN-ul tău pentru ca viitorul parcurs al vieţii tale să se aştearnă lin la picioare, gata ţesut după modelul momentului respectiv.
PERFECŢIUNE.
Dificil cuvânt. Uşor de pronunţat, greu de imaginat, dar imposibil de atins. Cel puţin aşa ai gândit până atunci.
Şi totuşi...
Deodată, toată nesiguranţa se risipeşte, şi se concretizează înaintea ta iluzia la care sperai, la care te rugai să ai dreptul.
Respiri. La început uşor, pentru a nu deranja ordinea armoniei.
A trecut o clipă. Şi încă una...E posibil? Deja respiri normal, iar momentul e încă acolo.
Lămureşti adjectivul "uşor", comparându-l cu ticăitul inimii tale.
Trăieşti cuvântul "fericire", respirând viaţa!
IUBIREA. Greu cuvânt. Simplu în teorie, dificil în înțeles, imposibil de definit. Accesat cu superficialitate, dar aprofundat cu teamă.
Și totuși... Îți place ce simți. Ai visat la ceea ce simți. Ai sperat la acest moment...Să simți cum îți curge prin vene bucuria fiecărei celule, umplând de viață și ultimul locușor din corpul și sufletul tău.
Te bucuri de împlinirea dorinței exersată și exprimată din copilăria ta de prinț sau prințesă. Te bucuri când îți dai seama că nu ai cerut baliverne, nu ai sperat prostii, nu ai visat himere. Te bucuri de împlinire...de definire...de completare.
IUBIREA. Te naști cu ea în codul genetic. Atârnă de tine ca un ecuson. „Iubitor”... de dragoste...de lumină...de iubire...de pământ...de partener...de natură...de echilibru... de constanță...de armonie...etc”
Îți place ceea ce simți. Te bucuri de ceea ce simți. Mulțumești pentru ceea ce simți.
Dar nu pierderea controlului...NU!!! Așa ceva nu este permis! Nu unei persoane ce deține controlul, sau iluzia controlului. Pentru că iubirea este acel ceva care e menit, parcă, să te facă să te simți stingher, nesigur, copilăros, fremătând. Viu. Uman. Este acel ceva care te coboară de pe piedestalul pe care ți l-ai ridicat singur. Acel ceva care te așează la locul cuvenit ție. Acel ceva care te face să pulsezi o dată cu întregul Univers. Acel ceva care poate îmblânzi fiara ego-ului din tine...
Nu te grăbi să tragi concluzii. Nu-ți poți permite superficialitatea. Pentru că nu este vorba despre a mea, nici despre a vreunei persoane cunoscute. Am vorbit despre...IUBIRE... Dacă știi ce vreau să spun!...
”-Știi ceva, IUBIRE?!!...Lasă-mă-n pace! Nu vreau să mă deranjezi doar un moment... Vreau să rămâi cu mine toată viața. Nu pot fără tine. Pentru că mă împlinești total, mă definești corect și mă completezi cu adevărat.” Poate fi însăși definiția vieții, dar oare te definește pe tine? Este IUBIREA, esența care te definește. Pe mine, pe tine, pe oricine... Binețe, cititorule!
https://33.media.tumblr.com/99c1448caada384261a40db55c1c7957/tumblr_nq8z5re1g61unuqogo1_500.gif dr. Edith Kadar Arad, 16 februarie, 2013
2013 e deja istorie. Ca tot ce face parte din viața noastră de până acum.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
