TRATARE versus VINDECARE

V-aţi întrebat vreodată care este diferenţa dintre tratare şi vindecare?
De ce atât de mulţi se tratează, dar atât de puţini se vindecă?
Ce transformă tratarea în vindecare sau ce anume împiedică această transformare?
La aceste întrebări încerc să răspund în materialul următor, scris din experienţa mea, din capacitatea de înţelegere şi se sinteză a celor observate.
Sunt strict observaţiile mele adunate de-a lungul anilor, iar cele scrise nu contrazic cele cunoscute până acum.

O vorbă zice că „toată lumea se pricepe la fotbal, la politică şi la femei”. Şi la medicină, vin eu şi adaug.

Viaţa m-a învăţat fel de fel de lucruri. Iar munca mi-a adus, zi de zi, surprize nebănuite. Niciodată nu spune „le-am văzut pe toate” ,că sigur ziua de mâine, sau chiar momentul următor te va contrazice.

În munca de medic s-ar zice că lucrurile sunt foarte clare: omul se îmbolnăveşte, ajunge la doctor; aici este consultat şi se prescrie un tratament; bolnavul ia medicamentele şi se însănătoşeşte. Sau nu... Final de poveste.

Realitatea este, însă, cu totul alta. Atât realitatea medicului, cât şi cea a bolnavului.

M-a frământat mult întrebarea „de ce unii se vindecă, în timp ce alţii nu au nici o modificare în starea de sănătate, sau sunt chiar mai rău după tratamente” ?

Am observat că acelaşi tratament îşi face efectul diferit, la fiecare persoană. Normal, veţi zice, doar suntem individualităţi distincte.

Da, dar mai exista ceva...Trebuia să mai fie... Dar ce?

Timpul, dragul de el, mi-a adus răspunsul : factorul uman. Mai exact atitudinea bolnavului vis-a-vis de boală, de tratament şi, până la urmă, faţă de propria viaţă.

Am înţeles, în primul rând, că există o mare diferenţă între ce spune – ce crede – ce vrea şi cum acţionează bolnavul. Şi cel mai greu mi-a fost să accept că, de fapt, nu toţi vor cu adevărat să se vindece!

Da, aţi citit bine. Chiar dacă majoritatea bolnavilor afirmă că visul vieţii lor a devenit vindecarea, prea puţini acţionează în consecinţă şi îşi onorează promisiunea de a se face bine.

De ce, veţi întreba? Pentru că tratarea, dar mai ales vindecarea, presupune schimbare. Iar aceasta poate fi o provocare şi o luptă prea mare pentru unii.

Timpul, plus observaţiile personale, m-au „ispitit” să fac o clasificare a tipologiilor de bolnavi în funcţie de atitudinea faţă de propria lor stare de bine.

Despre cei cu atitudine pozitivă,...numai de bine!

Starea de rău îi face să conştientizeze că viaţa dusă, ca stil şi calitate, până în momentul îmbolnăvirii, s-a dovedit a fi o „investiţie proastă”, iar boala le arată că a venit momentul schimbării. Şi...zis şi făcut!

Îşi caută medicii potriviţi, se interesează despre ei, îşi fac cu conştiinciozitate analizele indicate, şi încă în plus, dacă flerul le dictează. Ascultă părerile autorizate, pun întrebări, cer lămuriri în ce priveşte tratamentul prescris, doze, dietă, program zilnic.

Şi se pun pe treabă, începând cu identificarea şi eliminarea factorilor care au dus la starea de rău : alimentaţia haotică, lipsa somnului, absenţa mişcării, consum excesiv de băuturi carbogazoase dar redus de apă sau ceaiuri; prea multe dulciuri sau pâine, fibre - pauză, prea mult junk-food; deloc sau prea puţine legume şi fructe, şi o preocupare pentru partea sufletească, spirituală ce tinde de la zero spre minus.

Practic, sunt oamenii care îşi iau frâiele propriei vieţi în mâini, şi nu le lasă pe mâinile altora.

Sunt oamenii conştiincioşi şi conştienţi că, aşa cum singuri s-au îmbolnăvit, şi vindecarea stă tot în mâinile lor. Medicii doar tratează.

Iar în cazul acestora, vindecarea apare la 99%, ca să nu zic la toţi.

Renunţă la toate viciile, încep să facă mişcare, se includ în programul propriu zilnic, (re)încep să se roage şi să mulţumească pentru tot ce au, inclusiv pentru încercări. Nu numai că se vindecă, dar stilul de viaţă adoptat e respectat şi îmbunătăţit pe tot parcursul vieţii, şi ajung să îi ajute şi pe alţii să îşi găsească rezolvări la problemele de sănătate.

Sunt oamenii care, prin atitudinea pozitivă, pun umărul la bunăstarea lor, acelor din jur, şi chiar a întregii planete.

Şi acum ajung la ceilalţi, cei pentru care boala este o pedeapsă, pentru că ei nu au făcut absolut nimic rău sau greşit în toată viaţa lor, dar Universul şi Dumnezeu complotează împotriva lor. Cei pentru care Dumnezeu e un moşneguţ patetic care, din plictiseală, mai omoară oameni, îmbolnăveşte jumătate din populaţie, distruge planeta. Toată viaţa lor e o corvoadă, şi au fost aduşi contra voinţei lor în această existenţă.

Cei care nu ştiu sau nu vor să găsească rezolvări ci doar scuze.

Cei pentru care viaţa e o luptă permanentă pentru a le face celorlalţi pe plac. VICTIME.

Adică aproximativ 80% din populaţie.

La aceştia, credinţa că au doar drepturi şi nu îndatoriri îi face să ducă un stil de viaţă haotic, care îi duce destul de repede la blocaje de tot felul, finalizate prin boli din ce în ce mai grele, în funcţie de atitudine.

Furioşii, nerăbdătorii, mincinoşii, fricoşii, egoiştii, tiranii, dependenţii, zeloşii, distraţii, neserioşii, nefericiţii, neîncrezătorii sau necredincioşii, manipulatorii, atotştiutorii.

Sunt doar câteva din tipologiile de comportament vis-a-vis de boală sau tratament pe care le-am identificat şi care pot crea adevărate blocaje în procesul de vindecare. Independent de efortul medicilor de a-i ajuta.

Despre ei vreau să vă povestesc.

Nu judec, nu interpretez, nu arăt cu degetul.

Dacă te simţi atins, iritat, jignit sau alte emoţii asemănătoare, te informez că ai 2 posibilităţi: ori te opreşti din citit şi îţi găseşti în continuare scuze pentru viaţa neîmplinită, ori citeşti pentru că ai înţeles că viaţa de până acum te-a dus... nicăieri, şi îţi cauţi calea spre a ieşi la liman.

Eu vorbesc din punctul de vedere al medicului care se confruntă zilnic cu situaţii dramatice.

Ori te scuzi, ori îţi trăieşti viaţa.

FURIOŞII

Încep cu tipologia cel mai des întâlnită.

Sunt persoane care acumulează în sinea lor, de-a lungul vieţii, cantităţi enorme de furie, de multe ori neconştientizată.

Să ne înţelegem: nu este vorba de oamenii care urlă, ţipă, sparg sau înjură toată ziua. Ci despre aceia care au chiar mult calm afişat, sunt buni la suflet, şi sar în ajutorul tuturor, lăsându-se pe ei, de cele mai multe ori, pe ultimul plan. Pentru că dorinţa lor este de a face numai bine, nu înţeleg de ce ceea ce primesc în schimb este exact pe dos: lipsă de apreciere, ba chiar desconsiderare, şi parcă toată lumea îi tratează ca pe nişte slugi.

Deoarece între intenţia lor şi răspunsul celor din jur apare o discrepanţă foarte mare, în timp se acumulează foarte multă furie interioară.

”Dar cu ce am greşit? Eu vreau să fac numai bine, şi uite ce primesc în schimb”.

Este ceea ce aud cel mai des ca nedumerire din partea acestor persoane.

Patologia principală a acestei tipologii este a ficatului şi colecistului (fierii).

Aceste organe pereche (din punctul de vedere al medicinei tradiţionale chinezeşti) sunt îmbolnăvite de furiile interioare acumulate, nescoase la iveală „ca să nu supăr sau să nu deranjez cumva pe cineva, Doamne fereşte!” şi revărsate asupra propriei persoane („mai bine sufăr eu decât să fac cuiva rău”).

Şi după cum se poate lesne observa, multe persoane au probleme de acest gen.

Dischinezii biliare (fiere leneşă), colecistite (inflamaţii, infecţii ale veziculei biliare) acute sau cronicizate; colangite (inflamaţii ale căilor biliare intrahepatice), hepatite, ciroze, cancere. Sunt doar câteva din bolile ce dau de furcă furioşilor.

Şi acum, să intrăm puţin pe tărâmul cauzelor subtile ale bolilor acestei tipologii de manifestare interioară, urmând să trecem, apoi, şi la blocajele în vindecare.

Dar, despre asta, în următoarea postare.

Ca de obicei, aştept părerile voastre.

Nu uita : alegerile în viaţă ţi le faci singur, nu te forţează nimeni!

dr. Edith Kadar, Arad
16 iulie 2012