SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
Că unii dintre noi suntem atașați de obiecte la care ținem mult și de care ne despărțim foarte greu, e adevărat. Ele ne amintesc de o perioadă din trecutul nostru la care ne conectăm cu drag prin intermediul acelor lucruri.
Indiferent că este vorba despre jucării sau păpușele primite în dar de la persoane foarte dragi, despre haine sau alte obiecte pe care ni le-am cumpărat într-o perioadă în care simțeam că suntem liberi și fericiți, acele lucruri devin parte integrantă din viața noastră, din noi, și le păstrăm chiar renovăm casa de câteva ori sau ne mutăm.
Când în viață ni se întâmplă un eveniment negativ, ne grăbim să scăpăm de tot ce ne-ar putea aminti de acel moment nefast.
Când în viața noastră au loc evenimente frumoase, ele merită să fie însemnate în cartea vieții noastre, iar obiectele de atunci sunt martorii tăcuți și dovezile că ni s-a întâmplat ceva frumos. O ceșcuță din copilărie de la bunica preferată, sau o bijuterie de la o persoană importantă, rochia și buchetul de mireasă, cravata de la tata, vase primite cadou de la mama; toate acestea sunt dovezi ale unei perioade în care ne-am simțit liberi și am putut fi noi înșine, fără măștile pe care ni le-am pus ulterior pentru a fi acceptați de societate.
Obiectele vechi sunt cele care ne ajută se ne refugiem în trecutul nostru plăcut; sunt ca un fel de mijloc care ne transportă acolo unde a fost cald și bine. Iar tot ce evocă ceva neplăcut, un eveniment tragic, este repede îndepărtat.
Dar ce se întâmplă atunci când refugiul în trecut devine un „sport” mai des practicat decât trăirea în prezent și asumarea a ceea ce suntem? Ne înconjurăm de lucruri vechi cărora nu le dăm drumul.
Nu aruncăm ce avem de la cei dragi care nu mai sunt printre noi pentru că asta ne-ar face să acceptăm moartea lor, iar noi am amânat atât de mult asta. Nu aruncăm hainele vechi pentru că „poate mai trebuie... poate le mai port... poate dacă slăbesc...”.
Și uite așa ne raportăm doar la cine am fost în trecut și refuzăm să acceptăm că în prezent este altceva, noi suntem alții. Dar oare cine suntem? Putem face față prezentului? Nu ar fi mai bine să rămânem în trecut, acolo unde știm cine suntem și ce avem, decât să facem față momentului prezent?
Și dacă păstrăm atâtea amintiri, obiecte, lucruri din trecut dintr-un fel de loialitate față de cine am fost, asta nu înseamnă că și obiceiurile și gândirea noastră sunt la fel de învechite? Oh, ba da, și asta înseamnă că refuzăm să creștem, să ne maturizăm și să acceptăm prezentul, să acceptăm ce ne aduce el și să ne adaptăm timpurilor noi.
Cu cât ne este mai frică de viitor, de necunoscut, cu atât mai multe atașamente avem față de obiecte, oameni și locuri.
Despre atașamentul de trecut și programele moștenite din familie voi vorbi într-o emisiune în direct transmisă vineri, 24 septembrie, seara de la ora 20.30 (ora României) pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10221700889417128) și canalul meu YouTube (https://youtu.be/sVsoMVxmWT0).
Te aștept cu drag.
Binețe, Om trăitor în ACUM!
Edith Kadar
Arad, 24 septembrie 2021
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
