Gândul zilei - 11 august 2015 - ADEVĂRUL TĂU SAU AL ALTORA?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                                          *     *     *     *     *     *     *

Fiecărui om îi place să vorbească despre adevăr. Dar, al lui e cel mai cel: mai bun, mai adevărat, mai definitoriu, mai merituos, ridicându-l până la rangul de adevăr universal.

Fiecare este convins, conștient sau nu, că al lui este general valabil, cel mai plin de esență și real adevăr care poate exista pe fața pământului.

Dar, te-ai gândit vreodată cine stabilește care este adevărul? Cine are dreptate?

Dacă tu ai dreptate tot timpul, înseamnă că ceilalți sunt ignoranți și nu știu nimic? 

Oare, adevărul lor nu este bun la modul general, sau doar nu rezonează cu tine? 

Și dacă ceea ce este valabil pentru tine e valabil pentru toți ceilalți, atunci câte adevăruri există? 

Iar dacă fiecare om de pe planetă e convins că adevărul lui este cel mai bun, cum rămâne cu ceilalți?

Ai înțeles raționamentul? Ai sesizat capcana ego-ului?

Lupta continuă de a demonstra că doar adevărul tău e valabil te îndepărtează de la adevărata ta menire, de la adevăratul scop pentru care te-ai născut.

Adevărul fiecăruia este real și reprezintă doar o cale de urmat spre împlinire, nu un scop de demonstrat cu orice prilej. Aceasta este capcana pe care ego-ul o întinde; aceea de a te pierde în lupte inutile, de a-ți irosi energia vitală în bătălii cu morile de vânt.

Adevărul fiecăruia este cel mai bun pentru el, și nu este un deziderat de cucerit, impus și fluturat cu orice ocazie.

Când vei înțelege asta, vei înceta să te irosești și te vei concentra doar pe tine, pe împlinirea ta, pe devenirea ta.

Adevărul tău te eliberează pe tine. Nu pe altă persoană; aceea va fi eliberată de adevărul său, ș.a.m.d.

Nici adevărul altcuiva nu te va elibera pe tine.

Nu mai fă comparații, nu te mai irosi. 

Nu încerca să impui altora adevărul tău; nu ești deținătorul adevărului universal, nu te mai umfla în pene cu ego-ul tău cu tot. Nu de asta ai venit.

Folosește-ți adevărul pentru a te desăvârși. Și nu uita să-l împrospătezi tot timpul cu noutăți.

Și așa, fiecare zi îți va aduce ceva nou pentru tine, prin tine.

E chiar atât de greu?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar 

Arad, 11 august 2015

Gândul zilei - 07 august 2015 - ȘTII CE SĂ CERI DE LA VIAȚĂ?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                         *     *     *     *     *     *    *

În cazul în care ai uitat, dă-mi voie să-ți reamintesc că...

...viitorul strălucitor și mult visat nu năvălește peste tine și în viața ta uniformă, limitată și monotonă în timp ce îți plângi de milă cât de nedreaptă este soarta.

Viitorul luminos și mult dorit nu se creează din neant și nu se materializează cu dedicație specială pentru tine, cât timp tu te irosești într-o slujbă, relație sau situație de viață care ți-a blocat devenirea.

Două facultăți și trei masterate nu îți confecționează un viitor confortabil. Îți dau doar abilitățile pentru a ți-l „croșeta” singur(ă).

O slujbă bine plătită, unde să primești recunoașterea muncii tale nu ți se va oferi în timp ce îți umpli zilele vânzând morcovi în piață. Tu ți-o cauți și ți-o creezi crezând în tine și în talentul tău.

O relație de vis nu se teleportează în viața ta cu tot cu Făt-Frumos sau Ileana Cosânzeana în timp ce îți irosești vremea și viața cu parteneri/e de umplutură, total nepotriviți „ca să nu rămân singur(ă)”.

Tu ți-o atragi, fiind consecvent(ă) în ceea ce îți dorești.

O foarte înțeleaptă persoană (Ileana Vulpescu) a spus că „dacă nu știi ce să ceri de la viață, viața nu știe ce să îți dea”.

Pentru a primi ceea ce vrei trebuie, mai întâi, să știi ce vrei, apoi să fii realist(ă) în dorințele tale, să fii consecvent în a-ți urmări pas cu pas împlinirea a ce-ți dorești, și să ai răbdarea de a obține rezultatele.

În fond, este vorba despre tine într-un viitor care îți aparține. 

Dacă știi ce să ceri, viața va ști ce să-ți dea.

Nu mă crezi? Încearcă!

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 07 august 2015

Gândul zilei - 05 august 2015 - GREȘEALA E OMENEASCĂ, DAR A PERSISTA E....

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                       *     *     *     *     *     *     *

Am povestit ieri despre greșeală și despre faptul că ea e doar în ochii și în mintea omului.

Dar ce te faci atunci când nu vrei să înveți nimic din întâmplările soldate, din ce în ce mai des, cu alte rezultate decât cele preconizate?

Unde este granița dintre a învăța o lecție, și a persista în repetarea aceluiași scenariu, deși vezi că rezultatele sunt neplăcute atât pentru tine cât și pentru cei din apropiere?

Care este limita între ignoranță, nesimțire și prostie?

Momentul în care nu te mai interesează nimic decât ție să-ți fie bine, reprezintă debutul ignoranței. Ignori cu bună știință că faptele tale repetitive creează neplăceri, și începi să dai vina pe alții, neluând în considerare tensiunea pe care o generezi. Atunci folosești sintagma „a greși e omenește!” ca pe o scuză ca tu să-ți poți aprofunda... ignoranța.

Când știi din start că gesturile tale vor crea haos, și totuși „greșești” conștient și conștiincios pentru amuzamentul tău, se numește nesimțire; adică nu mai ești capabil(ă) sau nu mai ai chef să mai simți empatie pentru și față de semenii tăi. Atunci spui „greșeala este omenească și este acceptabilă!”.

Când nici măcar nu îți trece prin minte că gesturile tale provoacă rău, nu știi sau nu poți să observi și să înregistrezi reacțiile celorlalți deși aceștia ți-o spun în față de nenumărate ori, se numește prostie; adică nu există nici măcar un licăr de inteligență pentru a observa prăpădul pe care îl lași în urma ta. Atunci folosești expresia „e normal să greșești!”. 

Greșelile au rolul de a te ajuta să te corectezi pentru a fi mai bun, mai deschis, mai performant.

A greși e omenește, dar a persista în greșeală pentru folosul tău se numește... cum?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 05 august 2015

Gândul zilei - 04 august 2015 - GREȘEALA - BLOCAJ SAU LECȚIE?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                            *    *    *    *    *    *    *

Nu-ți fie teamă că greșești în viață. E normal să nu-ți reușească totul din prima încercare.

Greșeala o vezi abia după ce a trecut momentul și compari rezultatul final cu ceea ce te-ai așteptat sau ți-a proiectat mintea. Dacă ele nu coincid, rezultatul e numit drept eroare sau greșeală.

Dar, te-ai gândit oare că acel final are ceva să te învețe?

Te oprești, de obicei, să vezi ce, de ce nu a ieșit cum ai vrut și când s-a produs schimbarea? 

Te-ai întrebat vreodată de ce tocmai acel rezultat a ieșit și nu altul?

Și dacă ai greșit de mai multe ori în viață, ți-a trecut, oare, prin minte că așteptările și proiecțiile tale nu ar fi în concordanță cu tine, cu devenirea ta, cu adevărata ta cale spre împlinire și desăvârșire?

În fond, „greșeala” e doar în ochii și mintea cuiva care se așteaptă să primească altceva decât a primit.

Nimic nu e greșit. Totul se întâmplă cu un scop: acela de a învăța o lecție.

Care e acea lecție?

Abia acum începe frumusețea vieții deoarece va trebui să stai, să observi, să înțelegi, să te observi, să te înțelegi.

Până atunci, toate sunt doar constatări, etichetări, interpretări, extrapolări.

Nu-ți fie teamă că greșești în viață. E normal să nu-ți reușească totul din prima încercare.

Și așa începe... viața adevărată!

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 04 august 2015

COMENTARIILE, OGLINDA NEMULȚUMIRII FAȚĂ DE NOI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *    *     * 

Ai observat cât de greu ne este să ne abținem de la comentarii atunci când ni se cere un răspuns scurt?

Ai observat cât de dificil este să spunem doar „da” sau „nu” fără alte completări și adăugiri gen justificări, adjective, comparații, epitete, etc.?

„Nu mă duc acolo deoarece a murit verișoara a doua a bunicii pisicii mele” - justificare.

„Ești prea gras(ă) sau bătrân(ă) să îmbraci haina aceea” - adjective.

„Muzica pe care o asculți e cântată, parcă, de niște capre bete!” - comparație.

„Cartea pe care o citești e oribilă, iar tu ești retardat(ă) dacă îți pierzi timpul așa” - epitete.

Oare de ce suntem atât de degrabă cârcotași, comentatori și judecători?

De ce nu putem respecta alegerea celuilalt în liniște, indiferent dacă rezonează sau nu cu noi?

De când părerile noastre au devenit etalon pentru restul oamenilor, indiferent de domeniu, simțindu-ne îndreptățiți să punem la punct, să criticăm, să coordonăm, să jignim, de fapt?

Răspunsul e mai profund și mai subtil decât la prima vedere,

Până la urmă este vorba despre respectul față de celălalt, care e sublim dar poate lipsi cu desăvârșire, vorba lui Caragiale.

Și cum ceilalți sunt oglinzile noastre fidele, totul se reduce la respectul față de noi înșine; care lipsește, se vede, și în aceste situații.

Abia când ne vom respecta mai întâi pe noi, vom putea pune simplu „da” sau „nu”.

Despre ce vorbim până atunci?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 30 iulie 2015

 *     *      *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
 (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/07/gandul-zilei-30-iulie-2015-comentariile.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

Gândul zilei - 27 iulie 2015 - VIAȚA TA, REGULILE ALTORA

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                            *    *    *    *    *    *    *

Ai observat în ultimul timp că faci din ce în ce mai puține lucruri care îți plac ție, și din ce în ce mai multe pe placul altora?

Te comporți într-un fel pentru a nu deranja; vorbești într-un mod pentru a nu ofensa, te îmbraci într-un stil pentru a nu revolta, trăiești o viață pentru a nu dezamăgi, etc.

Ți se pare cunoscut?

Când ai făcut ultima dată ceva ce ai vrut tu, nu copilul, nu partenerul(ă), nu părinții, nu colegii, nu vecinii?

Când te-ai îmbrăcat cum au vrut mușchii tăi (la propriu, pentru a se simți bine) fără să fii îngrijorat(ă) de părerea celorlalți?

Când ai plecat cum ai vrut tu și nu în condițiile stabilite de alții, cu care tu te identifici?

Când ai încălcat ultima dată vreo cutumă religioasă sau noțiune abstractă de educație pentru că ai făcut ceva ce rezonează cu adevăratul TU?

Când ai făcut ultima dată ceva nebunesc, ceva spontan, ceva ieșit din comunul vieții tale, ceva ce a revoltat societatea conservatoare ce nu acceptă originalul, ci doar copii blege ale oilor?

Nu spun să fii rebel(ă) tot timpul, dar susțin că puțină adrenalină rezultată din încălcarea unor mici bariere îți va menține viața integră, împiedicându-ți sufletul să moară câte puțin în fiecare zi.

Gândește-te, ești fericit(ă) că respecți tot ce spun ceilalți, că nu te abați de la reguli, că ajungi să te rușinezi de propriile tale dorințe?

Ești? Perfect, continuă, înseamnă că nu ai nicio boală.

Nu ești? Perfect, schimbă ceva pentru că altfel apare boala. Orice boală.

Nu mă crezi? Încearcă!

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 27 iulie 2015

Gândul zilei - 26 iulie 2015 - ”EXPERTUL” VIEȚII TALE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                      *    *    *    *    *    *    *

Ai observat că mulți din cei cu care vii în contact zilnic știu mai bine decât tine lucruri care te privesc personal și profesional?

De câte ori nu ai auzit „da de unde, nu-i adevărat... n-are cum... nu poate fi așa”, chiar dacă ceea ce ai spus face parte din domeniul în care ești specializat(ă)? 

De câte ori ți s-a spus „ți se pare ție”, chiar dacă rezultatele erau clare, negru pe alb? De câte ori ai fost „liniștit(ă)” cu un „lasă că îți spun eu cum trebuie să faci” chiar în ce privește propria ta viață de familie?

Recunoști situațiile? Te-au enervat? Păcat! Pentru că omul îți povestește exact despre problemele din viața lui și cum ar trebui să și le rezolve dacă ar putea, dacă nu ar fi atâtea piedici, dacă nu ar exista neputințe.

Nu ai putea nega, respinge sau comenta o situație dacă nu ai cunoaște-o de undeva și nu ai avea termeni de comparație.

Oamenii neagă ce le-a fost lor negat, resping ce lor le-a fost respins, contestă ce lor le-a fost contestat.

Dar, de câte ori nu ai făcut chiar tu așa ceva, nemulțumit(ă) de incapacitatea interlocutorului de a vedea ce simplă e rezolvarea?

De câte ori ți s-a spus în copilărie și adolescență că nu ai dreptate, că ți se pare, că inventezi lucruri?

Și fără să îți dai seama, ai ajuns să faci exact ce ție nu ți-a plăcut.

Sindromul „expertului” arată doar că omul aplică un program care i-a fost și lui aplicat, ajungând să-l afecteze.

Data viitoare când ți se întâmplă așa ceva, detașează-te și vezi ce anume ai de învățat din experiență și care este povestea „expertului”. S-ar putea să înțelegi mult mai multe decât din a te enerva. Zic și eu.

Binețe, dragă cititorule!

Rămâi cu mine încă 5 minute pentru a asculta ceva ce bucură sufletul: Vangelis - Love Theme, din coloana sonoră a filmului „Blade Runner”.

 dr. Edith Kadar
Arad, 26 iulie 2015

Gândul zilei - 24 iulie 2015 - COMPLICAT sau SIMPLU

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                       *    *    *    *    *    *    *

Ai observat că nimic nu ne mai place, și că tot timpul avem ceva de comentat?

Indiferent dacă ceea ce am auzit este adevărat sau nu, credem sau nu, este plauzibil sau nu, știm despre sau nu, de cele mai multe ori simțim nevoia să punem virgula sub Ț.

Vara este prea cald, iarna prea ger, ploaia e prea udă, soarele e prea strălucitor, norii sunt prea sumbri. Specialiștii într-un domeniu nu au dreptate atunci când nu ne place ce auzim. Știm imediat ce este mai bun și mai bine pentru toți ceilalți, cu excepția noastră, de obicei.

Dacă vedem poza unei flori, ne întristăm că ea se va ofili; dacă vedem un animal, ne gândim cu oroare la cum ar arăta torturat.

Nu mai știm să observăm pur și simplu, nu mai știm să apreciem prezentul, să ne bucurăm de ceea ce ne aduce clipa de acum.

Lăsăm mintea să facă proiecții apocaliptice, apoi dăm crezare acelor imagini alegând, de multe ori, să ignorăm evidența.

Când a devenit proiecția, virtualul, mai importante decât realul?

De ce nu ne mulțumim cu ce este acum, ci dăm la o parte prezentul cu pesimism?

De când și de ce nu mai știm să valorificăm „acum”-ul alegând o...himeră?

Să reflecte asta devalorizare profundă?... necunoaștere?... ignoranță?

De când a devenit simplul complicat? De ce simțim nevoia să-l complicăm? Nu e mai ușor să observăm ceea ce este?

„Acum”-ul se va repeta până ne vom învăța lecțiile. Chiar cu prețul vieții.

Ce alegi?

Complicat sau simplu?

Binețe, dragă cititorule!

Te invit ca pentru 3 minute să nu mai complici nimic și să asculți cu sufletul muzica. Pur și simplu.

 dr. Edith Kadar
Arad, 24 iulie 2015

Gândul zilei - 20 iulie 2015 - AJUTORUL CERUT...CONDIȚIONAT...

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                     *    *    *    *    *    *    *

Ajutorul pe care ți-l cer oamenii spune multe despre ei.

Ai observat că atunci când cineva te roagă să îl/o ajuți și nu respecți anumite criterii, riști să te alegi și cu reproșuri?
De multe ori, oamenii solicită ajutorul nu când au nevoie ci când vor, cât vor și, mai ales, cum vor, nu cum poți tu.

Să luăm exemplul unui om care merge la medic pentru niște simptome, nu foarte grave. Se așteaptă să primească ajutorul-minune, care să îndeplinească următoarele condiții: să nu interfereze prea mult cu stilul de viață dus până atunci, să fie medicamente ce se pot lua împreună cu mâncărurile și băuturile consumate până atunci și să își facă efectul instant sau... ieri. Altfel nu e bine. Condiții.

Dacă medicul îi cere să schimbe dieta, să facă mișcare, să renunțe la anumite obiceiuri și să adopte altele noi, apare nemulțumirea, doctorul e etichetat drept vânător de bani, și este înlocuit de urgență altul. Condiții.

Dacă noul terapeut îi întreține starea de victimă dându-i dreptate în orice, omul nici nu mai observă că tratamentele devin foarte costisitoare, iar rezultatele sunt departe de a fi bune. „Dar, dacă doctorul e drăguț și nu contrazice, nu e obraznic, îmi dă ajutorul la care m-am gândit, adică medicamente, dar mă lasă în pace, e foarte bun!”. Condiții.

Exemplele pot fi luate din orice domeniu al vieții.
Când ceri ajutorul, lasă la o parte condiționările făcute din orgoliu pentru că dacă mai poți spune și cum să fie mâna întinsă, înseamnă că ești departe de a-ți învăța lecția acceptării, și vor urma situații din ce în ce mai grele. Până când înveți să nu mai pui condiții.

Drumul spre propriul tău iad e pavat cu multe... condiții. Acceptă-te așa cum ești!

Binețe, dragă cititorule!

P.S. Acceptă, cel puțin, 4 minute de pauză din tumultul vieții pentru a asculta ceva ce îți poate pava drumul spre bucurie și liniște sufletească.

 dr. Edith Kadar
Arad, 20 iulie 2015