luni, 14 iulie 2025

CU CÂT ȘTII MAI PUȚIN, CU ATÂT VREI TOTUL IMEDIAT

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 *    *    *    *    *    *    * 



Cu cât ești mai la începutul drumului cunoașterii, cu atât este mai dificil de lucrat cu tine. De ce? Pentru că ți se pare că ceea ce știi este TOTUL și că cei care vin cu alte idei au probleme cu căpuțul, că alea sunt prostii, doar tu știi deja. 

Gândește-te așa: un copil care intră în clasa întâi nu se gândește „oaaa, sunt abia la început!... ce multe mai am de învățat!”, ci știe că vine la școală că așa a zis mama și tata, că așa zic oamenii mari. Habar nu are că nu știe să scrie, să citească, să facă teme. El știe că așa trebuie. Și, dacă în clasele primare aude un termen necunoscut, de exemplu fizică cuantică, te întreabă ce e aia; doar că tu va trebui să îi explici în așa fel încât să facă sens pentru mintea sa de la acea vârstă. Când va crește și va acumula cunoaștere, va înțelege singur ce este aceea fizică cuantică. Până atunci... sunt doar niște termeni enervanți care îl va face să respingă orice tentativă de discuție  cu ceilalți. 

Acum aplică modelul la cineva care nu s-a ocupat până acum să vadă că mai sunt și alte variante la ceea ce știa și care consideră că deja știe totul. Nu contează că acum, când citești, vei spune în sinea ta „nimeni nu știe totul!”; da, așa e, dar amintește-ți cum ai fost tu chiar la început. 
Gândește-te la cineva care tot ce știe este că boala se vindecă doar cu medicamentele și că ce spune doctorul este lege: zice doctorul că moare, așa va fi; zice doctorul că nu se va vindeca o viață întreagă, așa va fi. Și oricine vine și are altă părere, nu știe despre ce vorbește, e dus cu capul, nebun, spălat pe creier, intrat în sectă, etc. Poți să-i spui cât vrei că trebuie să lucreze și cu el, cu gândurile și trăirile care l-au adus acolo, în acel punct, că nu te aude. Și e normal să aibă acest comportament, este tot ce știe în acel moment. Nu poți explica unui copil o materie pe care nu e pregătit să o înțeleagă. 
Dacă și cel care dă o altă variantă este tot la început, atâta doar că a auzit și acceptat că mai există și altceva, el va face tot posibilul să-l trezească pe celălalt, putând deveni chiar prea insistent ca celălalt să se schimbe. Rezultatul? Cel care știe una și bună va respinge puternic orice altă variantă, dar nu din cauză că e altceva, ci pentru că insistența celuilalt devine deranjantă și agresivă. În cazul nostru, dacă cineva vine și spune celui care crede doar în medicamente că trebuie să-și rezolve și cauza emoțională care l-a adus acolo și devine prea insistent, cel care nu e pregătit îl respinge cu putere, considerându-l nebun.

Un om va auzi o altă variantă față de ce știe abia atunci când va fi pregătit, iar asta este o muncă personală. Nimeni nu poate trezi pe altcineva. Fiecare se poate ajuta doar pe sine, și îi poate ajuta pe alții în 2 situații: dacă i se cere și dacă ceea ce urmează să spună este sigur, din practică, și nu este doar o opinie personală, teoretică. 

Să zicem că întâlnești pe cineva și îți povestește că are o problemă în familie, indiferent de ce natură este. Normal ar fi doar să asculți ce ți se spune și să păstrezi pentru tine ce crezi. Dacă ți se pune întrebarea „tu ce părere ai”, poți spune ceva, ți s-a cerut opinia, dar dacă nu, taci. Și dacă spui ceva, vezi să fie din experiența ta practică, nu din teorie. 
Dacă îți povestește despre problemele în relații, nu poți avea o opinie dacă tu nu ai avut relații sau ai avut dar s-au terminat urât și nu ți le-ai rezolvat. Dacă ai probleme nerezolvate din vechile relații, să știi că persoana întâlnită este doar o oglindă care îți arată ce mai ai de conștientizat la tine. Caz în care poți spune (dacă ai fost întrebat, da?) „dacă aș fi în locul tău eu aș face asta și asta...”, dar vorbești despre ce ai face tu, nu ce ar trebui să facă celălalt, că n-ai fost acolo să-i cunoști viața și să i-o trăiești. Și va trebui să te asculți și să faci și tu ce spui. Altfel, dai cu piciorul în șansa de a-ți face temele. Dacă te trezești că dai sfaturile pe care le aștepți tu pentru tine, s-ar putea să nu se potrivească cu ceea ce trăiește celălalt. 

Nu uita, tot ceea ce întâlnești în viața de zi cu zi este menit să te ajute să-ți închei situații vechi, lăsate în coadă de pește, care te împiedică să fii și să faci ceva nou, și să îți arate imaginea a ceea ce refuzi să vezi. 
Un om agresiv îți va arăta câtă agresivitate ai tu față de tine, cât de mult te cerți și te respingi tu pe tine. În acest caz s-ar putea să atragi oameni cu chef de ceartă și care te resping sub orice formă. 
Mesajele pe care le vezi postate sunt mesaje pe care sufletul ți le trimite ca să îți reamintească ce ai de făcut să devii ceea ce este menit pentru tine. 

Nimic și nimeni nu este întâmplător în viața ta. Totul se întâmplă când și cum trebuie ca să te trezești. Până atunci, vei respinge tot. Apoi, când vei începe să accepți și altceva, vei vrea să ți se spună totul dintr-o dată, ca să recuperezi timpul. Atunci pui întrebări copilărești pe messenger, gen „și cum pot face să șterg programele strămoșilor din mine?... și cum să pot să mă iubesc când alții nu vor?... și cum pot face să fiu fericit cât sunt atât de nefericit?... și cum mă pot vindeca, zi-mi?!”, și ai așteptarea ca cineva să îți răspundă într-o frază la întrebări atât de complexe; ești ca și copilul de clasa întâi care vrea să știe ce este fizica cuantică într-o singură propoziție. 

Cel mai simplu răspuns și mai scurt la întrebările înșirate mai sus este „iubește-te pe tine”, dar apoi va urma o avalanșă de „cum?”, „dar la mine e diferit ca la ceilalți”, „la mine nu se poate”. Crede-mă, cu toții trecem fix prin aceleași etape. Cu toții am crezut că la noi e altfel ca la alții, cu toții am crezut că cei care nu ne răspund pe messenger la întrebări complexe sunt niște înfumurați cărora nu le pasă de cei în suferință; cu toții am crezut că dacă nu ni se răspunde este pentru că cei întrebați sunt niște lacomi care vor bani de la cei care suferă. 

Ca să începi să înțelegi, va trebui să începi să studiezi tu, să cauți răspunsuri, nu să aștepți ca alții să îți dea mură-n gură. Cât timp ai așteptarea ca toți să-și lase treburile pentru a-ți răspunde la întrebări, pentru ca apoi să spui că nu, la tine nu e așa, ești la început; ești ca un copil care vrea totul imediat, și vrea cum vrea el. Și, crede-mă, spun toate astea cu mult respect pentru că am fost acolo și pentru că acum lucrez și cu oameni care vor ca în două zile de atelier să-și rezolve o viață întreagă de probleme acumulate. 

Cu cât știi mai puțin, cu atât ești mai rupt de realitate și vrei totul imediat, așteptându-te ca alții să îți stea la dispoziție. Adică te comporți ca un copil. Tocmai de aceea va trebui să ai răbdare, să crești, să te maturizezi, iar asta înseamnă să citești, să asculți, să urmezi cursuri, să lucrezi cu tine, să fii atent la oglinzile pe care ți le arată ceilalți, să nu te mai consideri singurul om care are probleme și cu care are ceva Dumnezeu. Adică să faci școala vieții. 

Eu mă ocup de mine din 2005, adică de 20 de ani, și mai am muuult! Și nu am avut de la început acces la informație, cum e acum, în aceste zile, deci a trebuit ca multe să le înțeleg direct, prin metoda datului cu capul. Singurele răspunsuri valabile pentru tine sunt cele pe care le-ai găsit singur, nu cele pe care ți le-a sugerat altcineva, un om care nu te știe. 

Cu cât vei ști mai multe, cu atât vei înțelege că lecțiile pe care le-ai învățat sunt doar ale tale, ale nimănui altcuiva. 
Un curs, un învățător, o carte, un film îți pot da indicii, dar nu pot face nimic în locul tău. 

Cu cât știi mai puțin, cu atât vrei totul imediat.
Cu cât știi mai mult, cu atât apreciezi cât de multe mai ai de învățat, și știi că acelea sunt temele tale. Ceilalți trebuie să și le facă singuri. Merită, îți spun io!

Binețe, Om răbdător!

Edith Elisabeta Kadar
Arad, 14.07.2025




 *    *    *    *    *    *    * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 1 iulie 2025

NU TE POT PUNE LA PUNCT DECÂT OAMENII A CĂROR VIAȚĂ ESTE DOAR UN PUNCT

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 * * * * * * * 



Dacă ar fi să îți evaluezi viața, cum ți-o vezi? Plină de împliniri sau plină de plângeri și de critici din cauza lipsurilor? Ai trăit așa cum ai vrut sau ai încercat doar să-i mulțumești pe ceilalți și, deci, n-ai făcut nimic din ce ai vrut tu, ci doar ce au vrut și spus alții?
Dacă ar fi să le dai sfaturi celor mai tineri, le-ai da cu bucurie și recunoștință pentru ceea ce ai trăit și ai devenit, sau cu amărăciune și frustrare pentru că nu ți s-a împlinit niciun vis? Le vei spune să nu irosească niciun minut din viața lor și să își trăiască visurile, sau le-ai spune că oricum vor suferi pentru că viața e grea iar oamenii sunt răi?

Dacă ai ști că mai ai o singură zi de trăit, ce ai face? Ai irosi-o înjurând nedreptatea și pe Dumnezeu sau ai face lucruri pe care ai fi vrut să le faci dar le-ai tot amânat?

Am obiceiul să le spun oamenilor „trăiește-ți viața în așa fel încât să ai ce le povesti nepoților fără să-i plictisești după un minut”. Adică trăiește momentul, fă ceva nebunesc, ceva ce îți dorești. Copiii și nepoții nu vor învăța niciodată din ce le spui, ci din ceea ce văd la tine că faci. Dacă le spui într-una să fie cuminți și să nu-i supere pe ceilalți, nu îi ajuți cu nimic. A nu-i supăra cu ceva pe alții înseamnă să nu mai faci tu lucruri care îți plac, pentru că oricum va fi cineva care să strâmbe din nas că nu ești ca el. A te cenzura într-una nu este viață, este o renunțare la tine, la visurile tale. Și de ce? Doar pentru a fi pe placul altora? Dar pe placul tău mai ești? Crezi că e mai importantă părerea altora decât părerea ta despre tine? Crezi că dacă îți sufoci adevărata personalitate, comentacii vor fi mai fericiți? Nu! Ei se simt oricum mizerabil și vor să nu fie singurii așa, deci ceilalți trebuie puși la punct. Iar asta este la propriu: când renunți la tot ce te caracterizează pentru a nu-i deranja pe alții, e ca și cum ai renunța la fraze; ai ajunge să vorbești în propoziții din ce în ce mai scurte, apoi folosești doar cuvinte, iar în final vei ajunge doar un punct. Fără verbe sau acțiune în viață. 

Hai să-ți dau câteva exemple din viața mea.
Relațiile mele romantice au fost... cum să formulez... catastrofale. Nu pentru că bărbații nu au fost în regulă, ci pentru că eu nu am știut cu ce se mănâncă o relație și ce înseamnă să conviețuiești alături de un partener. Și, dacă suntem sinceri, vei vedea că cei mai mulți oameni nu știu mare lucru despre relații pentru că nu ne învață nimeni, pentru că se presupune că ar trebui să știm toate astea (de unde? din filme?.. dăăăă!!!) și că nu e mare scofală. 
Tot ce am știu eu despre relații este din ce am văzut acasă la părinți, bunici, sau la vecini. Și ce am văzut? Certuri, reproșuri, condiționare („dacă nu faci asta...”), îmbufnare și așteptarea ca celălalt să facă un pas, celălalt să se schimbe. Acesta a fost tiparul, asta am aplicat. Asta face toată lumea: vezi armonie acasă, creezi armonie; vezi certuri și reproșuri, asta vei crea. Deci eu nu am putut atrage decât parteneri după chipul și asemănarea a ce am văzut acasă. Normal că, în primă fază, am recreat ce am văzut: m-am comportat ca mama și mi-am tratat partenerul ca pe tata. Dar la un moment dat mi-am dat seama că nu merge, că mor în interiorul meu. Am plecat din relație; n-am chef să mor de nefericire pentru ca oamenii să comenteze puțin „săraca, Dumnezeu s-o ierte!” la înmormântarea mea, ci am chef să-i ascult cum comentează în timp ce trăiesc „uite-o și p-aia, a terminat și cu ăla, acum e cu altcineva, curva dracului!”. :D
Toate deciziile au fost luate astfel încât fiul meu să înțeleagă că nu trebuie să se mulțumească cu puțin, ci că trebuie să încerce; pentru că fiecare încercare va aduce experiențe noi și îmbunătățiri la calitatea noastră. 

Dar cea mai dificilă lecție de învățat este aceea de a nu renunța la mine, la cine și ce sunt doar pentru a fi pe placul partenerului. Și, crede-mă, e o lecție grea pentru că nici măcar nu mi-am dat seama că renunț, bucată cu bucată, la mine, la valorile mele, și că mă reduc la un punct. Unii mi-au cerut să mă schimb - să slăbesc, să tac și să-i las pe ei să fie în centrul atenției când sunt alții de față, să fiu mai... invizibilă -, alții nu mi-au cerut-o, din contră, m-au încurajat să fiu eu, dar tot eu renunțam și încercam să îi aduc în lumea mea. Faptul că am început să nu mă mai simt bine fizic, să se schimbe ceva în munca mea, m-au făcut să fac un pas în spate, să evaluez situația și să-mi dau seama că îmi diminuam lumina doar ca să nu-i deranjez pe alții. Iar aceste schimbări nu se vedeau doar pe mine, în viața personală și profesională, ci se reflectau și la fiul meu. Doar atunci mi-am dat seama că, în lipsa unei educații clare în relații, am aplicat ce am văzut: am renunțat la mine. 

Nu, nu mi-e frică de schimbare. Deja știu că pleacă de lângă mine doar cei care au ceva de câștigat dacă renunț la mine și devin ce vor ei. Deja știu că nu pot mulțumi pe toată lumea. Deja știu că viața nu este despre a le face pe plac altora și a nu-i supăra. Cei supărați pe ei înșiși se vor supăra pe oricine și orice, n-au nevoie de motiv. Să-mi trăiesc fiecare zi atentă să nu ofensez oamenii și nu să-mi îndeplinesc visurile, asta nu este viață, este calvar, este trăirea ca punct și nu ca om. 
Dacă ar fi să dau vreun sfat oricui ar vrea să audă, i-aș spune ce îi spun fiului meu: trăiește și fă ceea ce îți place! Oricum vor exista oameni care vor strâmba din nas; ei sunt oamenii-punct în viața lor, cei care au renunțat la visuri pentru că a fost mai important să fie pe placul tuturor, și care au așteptarea ca și tu să renunți la tot pentru binele lor, că doar așa știu. 

Trăiește, omule, ceea ce simți că vrei, fă ceea ce vrei să faci. Imaginează-ți că stai de vorbă cu nepoți și le spui povestea ta. Vor fi fascinați de ea? Te vor bombarda cu întrebări? Vor vrea să fie ca tine? Te vor lua ca model? 
Sau vor adormi sau pleca după primele minute în care le-ai spus că ai fost cuminte, nu ai supărat pe nimeni, nu ai ieșit din cuvântul celorlalți, că ai făcut doar lucruri corecte? 
Tu vrei să inspiri sau să plictisești? Dacă te simți captiv în viața ta, cum crezi că poți inspira pe cineva decât cum să rămână captiv și nefericit. 

Eu am avut multe relații până la un moment dat. Am fumat, am băut, nu am pierdut niciun chef sau petrecere. Am făcut ce am simțit, și nu regret absolut nimic. Pentru unii sunt un coșmar, o păcătoasă. Dar știu că fiecare zi în care am fost când în iad, când în rai, m-a învățat câte ceva. Ce poți învăța când nu îți dai voie să experimentezi? Fiecare nouă încercare este o lecție de învățat. Dar când renunți la tine, la tot ce îți place pentru a da bine în fața altora, te reduci la un puncticel. Și ce să mai înveți acolo? Nimic. Punct. 

Dragă Om, nu te lăsa pus la punct de oamenii care au renunțat la ei și au devenit doar un punct. 
Amintește-ți de tine, de acel TU care este în stare să facă tot ce își propune. 
Nu te micșora pentru a nu-i deranja pe alții, ci dă-ți voie să îți întinzi aripile și să zbori; vor comenta doar cei care nu își dau voie să fie mai mult decât un punct în vederea altora.
Trăiește-ți viața așa cum ești cu adevărat. 
Nu renunța la tine; oricum cei frustrați nu te vor aprecia, se vor bucura că au mai reușit să înfrângă zborul cuiva, să nu fie singuri.
Trăiește-ți viața astfel încât să ai ceva de povestit nepoților, iar ei să fie mândri că te au ca exemplu. 
Cei care te iubesc cu adevărat te vor încuraja să fii și să faci ceea ce simți. Ceilalți nu contează. Punct.

Omule, tu nu ești un punct de vedere în viața altora. Ești întregul univers în ochii tăi și în viața ta. Nu e suficient doar să spui că faci schimbare. Fii exemplu și arată-le celorlalți cum se face, nu doar cum spui că faci.

Punct pentru alții sau univers pentru tine? Iată întrebarea la care îți ești dator să răspunzi. 

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar
Arad, 01.07.2025



 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...