Nu poți vedea la un om decât ceea ce ești tu.
Tot ce judeci și blamezi la ceilalți este, de fapt, în tine și e nerezolvat.
Se spune că judeci la altul doar ceea ce refuzi sa vezi la tine și să corectezi.
Deseori sunt mustrată de oamenii care nu înțeleg subtilitatea oglinzilor, care le iau mot à mot și îmi spun că ei nu sunt criminali, violatori, pedofili. Desigur, dacă lucrurile ar fi atât de superficiale, nu ar fi nicio problemă. Doar că, vezi tu, oglinzile sunt foarte subtile, iar înțelegerea lor necesită o muncă permanentă de creștere în conștiință.
De câte ori nu ți-ai ucis visele și dorințele tale doar pentru a fi pe placul altora și a nu-i supăra? De câte ori nu ți-ai sufocat bucuria și fericirea doar pentru că au deranjat pe alții? Se numește tot crimă, chiar dacă e în subtil.
De câte ori nu ai violat spațiul intim al cuiva, viața cuiva considerând că ai dreptul să intri cu bocancii în viața omului (copil, părinți, partener, colegi, prieteni, etc.), să îi demolezi credințele și să ai tu bucuria că l-ai îndrumat așa cum trebuie că bietul era dezorientat? Se numește tot viol, chiar dacă este în subtil.
De câte ori nu ți-ai abuzat copilul tău interior acționând împotriva a ceea ce își dorea? De câte ori nu ai permis chiar tu ca cei din jur să îți maltrateze sufletul, cu voia ta desigur? Abuzul și acceptarea abuzului copilului tău interior se numește tot pedofilie, chiar dacă e în subtil.
Și exemplele pot continua. E alegerea ta să negi totul sau să lucrezi la iubirea de sine.
Doar pentru că tu nu ești de acord cu ceva nu înseamnă că nu e adevărat.
Nu îi poți percepe pe oameni decât prin prisma cunoașterii tale, a programelor si credințelor după care îți conduci viața.
Dacă în copilărie ți s-a spus că nu ești bun de nimic și că nimic din ce faci nu e bine, ai început să crezi asta, iar din acel moment acela a devenit crezul tău, credința ta: că nu ești bun de nimic și că nu vei putea face ceva bine. Acesta se numește PROGRAM.
Dacă tu ai crezut asta, i-ai crezut pe cei care ți-au repetat acest lucru (mai ales că erau apropiați de-ai tăi), din acel moment te-ai oprit să mai faci ceva, orice, dacă oricum nu ești bun de nimic, din frica de a nu fi judecat și certat pentru incompetența ta.
Și uite așa, încetul cu încetul, ai renunțat să mai faci din ce în ce mai multe lucruri: să îți urmezi visul de a cânta sau dansa, de a fi actor sau de a deveni celebru în domeniul care te atrăgea, etc.
Și, încet, ai inceput să mori în interiorul tău, să îți anihilezi trăirile pentru a nu deranja, și ai ajuns să faci munci de rutină, așteptând în permanență indicații de la alții, că doar tu nu știi, nu poți, nu ești în stare.
Iar dacă tu (crezi că) ești așa, cum vei vedea lumea? La fel. Vei crede că toți gândesc la fel, și că și ceilalți au aceleași credințe și programe că și tine.
Nici nu îți trece prin cap că se poate altfel, sau că există oameni care reușesc să își împlinească visul.
Dacă tu doar atât știi și vezi, crezi că doar atât există.
Așa încât, pe cei care au depășit aceste credințe îi vezi ca pe niște anormali, niște rebeli care încalcă legea umilinței și a anulării pe care tu ai acceptat-o și după care îți conduci viața.
Cum ai putea să îi vezi pe cei care reușesc decât prin vălul revoltei și a invidiei, care îți acoperă ochii.
Și dacă tu nu ai reușit, cum adică alții îndrăznesc să reușească, să le meargă bine și să fie fericiți? Doar tu ai fost învățat că nu se poate, că nu există așa ceva. Așa încât începi să îi ataci prin vorbe, dar mai ales prin gândurile pline de invidie și ranchiună.
Nu ai răbdare să asculți ce ți se spune pentru că tu nu poți vedea decât oameni incapabili. Așa cum ți s-a spus că ești tu.
Scoți din context ce ți se spune, si ataci. De ce? Pentru că dacă tu nu poți și nu ești în stare, cum ar putea altcineva să o facă. Și ce îi spui celui care a depășit limita permisă (pentru tine)? Singurele cuvinte pe care le cunoști: că nu sunt în stare de nimic, că tot ce spun sau fac este o minciună, și că nu e bine. Nu contează că habar nu ai cum ar fi bine și ce înseamnă asta; știi doar ca AȘA nu e bine, doar așa ți s-a spus. Iar tu îți aperi credințele și programele.
Dragă om, tu nu poti vedea la o persoană decât ceea ce ești tu.
Tot ce judeci și blamezi la ceilalți este, de fapt, în tine, și e nerezolvat.
Cum poți rezolva?
În primul rând e nevoie să îți dai seama de ceea ce faci si spui. Mulți nici nu realizează că sunt în iluzie, și că ceea consideră a fi adevăr este minciună, iar ce li s-a spus că e minciună este, de fapt, Adevărul.
E nevoie să vrei să vezi și altceva decât ceea ce știi că există; să accepți că ceea ce știi este infim față de ceea ce poți cu adevărat.
Apoi, trebuie să vrei să vezi ca nimeni nu poate ști mai bine decât tine ce poți și de ce ești în stare.
În al treilea rând e nevoie să renunți la șabloanele care te blochează, gen "e prea târziu...", "mi-a trecut vremea...", "e prea greu, și nu vreau sa sufăr...", "eu nu pot, alții pot.."
Nu te-ai gandit că cei care ți-au creat aceste credințe și programe doar atât au știut și au putut, la rândul lor?!
Ce sa te învețe cineva care nu își dă voie, decât să nu îți dai voie?!
Ce îi poți învăța tu pe urmașii tăi decât că nu e voie, nu pot, nu sunt în stare. Și în loc să oprești programul, îl dai mai departe.
Programele acestea generează comportamente și credințe specifice, care configurează creierul, computerul, într-un anumit fel. Ca o matrice de gândire. Matrix.
Cum ieși?
După ce ai înțeles cele trei lucruri de mai sus, e nevoie de reconfigurare traseu, ca la GPS.
La fiecare "Nu pot" să te oprești și să spui "ba da, pot, doar eu cred ca nu pot!".
Fiecare afirmație și credință limitativă observ-o și înlocuiește-o cu una pozitivă.
Crezi ca e greu și e mult de lucru? Bine, rămâi în pătrățelul tău, cuminte, si comentează ce vezi la alții. Vei fi "fericit"!
Cât e nevoie să lucrezi cu tine? Daca ai muncit o viață să fii negativ, cam cât crezi că vei lucra la schimbare? Restul vieții!
Dragă Om, nimeni nu este de vină pentru ceea ce ești și pentru programele primite. Oprește-te să pornești un alt program distructiv: învinuirea celorlalți și răzbunarea.
Toată educația pe care ai primit-o și pe care, la rândul tău, ai dat-o mai departe, a fost tot ce a fost mai bun în acel moment.
Acum e alt moment, deci schimbă paradigma gândirii. Resetează-te.
Lumea e atât de mare și de vastă, încât e păcat să nu încerci să schimbi gândirea.
Ieși din Matrix și gândește liber. Adaptează-te în permanență. Sau rămâi acolo în limitare.
Până ai citit asta, poți spune că nu ai știut. Acum, că ai citit până aici, nu mai poti spune asta; deja, din acest moment, ești altcineva decât la începutul textului.
Totul este o alegere: și libertatea, și limitările în gândire.
Tu esti responsabil pentru ceea ce alegi să rămâi sau să devii.
Nu poti vedea la în om decât ceea ce ești tu.
Schimbă-te pe tine, iar lumea se va schimba. Atât de simplu e.
Binețe, Om conștient!
P.S. Dacă vrei să revezi cele 3 părți ale materialului realizat de mine despre Oglinzile eseniene, te invit să o faci aici:
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.