CUM TE VEZI ÎN 2018?

„Cum îți așterni, așa dormi”, spune o veche zicală populară, izvorâtă din experiența și înțelepciunea cuiva.

2017 e deja istorie. Ca tot ce a făcut parte din viața noastră de până acum.

2018 e viitorul, e fila albă ce așteptă, tăcută și răbdătoare, să-i fie scrise rândurile pentru istorie. Cea viitoare.

Iar istoria e scrisă de noi, individual.

Binețe, cititorule, la cumpăna dintre ani!
Nu uita nici acum să pornești muzica.

Fiecare ne scriem rândurile vieții proprii prin faptele, vorbele și gândurile noastre. A ceea ce putem, vrem și trecem în filele pe care le semnăm zilnic la capitolul „Existență”.

Istoria reține doar adevărul. Nu ceea ce vrem noi să pară adevăr.

De aceea, nu putem minți.

Nu putem avea pretenția ca lumea să-și amintească de noi prin ceva ce am fi vrut să facem, dar neputința, comoditatea și reala limitare ne-a oprit.

Dacă ai făcut ceva rău, istoria va consemna ca atare.

Dacă nu ai făcut nimic, ci doar ai povestit cât de multe ai fi putut face, istoria va reda întocmai. Fără înflorituri, fără revizuiri și adăugiri. Forma brută. Asta e istoria.

Iar dacă ai acționat, dacă ai făcut tot posibilul să treci de la stadiul de gând la cel de vorbă și ai reușit să finalizezi cu o faptă, ești marele câștigător!

Pentru simplul motiv că ai reușit extraordinara performanță de a transpune teoria în practică. Lucru demn de Sisif, cel condamnat la eterna corvoadă a muncii fără finalitate.

Pentru că acțiunea, schimbarea, transformarea și evoluția ne definește, ca umanitate, și lasă o semnătură clară în registrul istoriei.

Cât de mult îți place ce ai făcut, ține de forma coloanei vertebrale a vieții proprii.

Cât de mult îți asumi din ceea ce ai făcut sau nu ai reușit să faci, ține de rezistența coloanei clădite după chipul și asemănarea principiilor tale. Dacă ele există. Dacă nu...despre ce discutăm?!!...

Nu poți fi ceea ce nu ești.

Nu poți fi ceea ce doar gândești.

Nu poți fi ceea ce doar vorbești.

Nu poți fi ceea ce nu vrei să faci.

Dar categoric poți fi ceea ce transpui în acțiune!

Poți fi nemernic, mișel, laș, trădător...

Poți fi cel care lansează zvonuri, sau cel ce crede în ele...

Poți să povestești tuturor ce ai fi putut fi....dar nu ai apucat să fii vreodată...

Poți să povestești cât de măreț te visezi, dar să recunoști că ceea ce vrei e imposibil. Acum. Dar poate mai târziu, când mai înveți......

Și poți să povestești tuturor despre aripile care ți-au crescut pentru că ți-ai făcut toate lecțiile, ai urmat toți pașii în ordinea firească, ai avut răbdare....

Povestește-le, nu pentru a te lăuda, ci pentru că îți recunoști marea realizare de a trece de la vorbă la faptă, de la neputință la putință, de la incapacitate la îndârjire, de la teorie la practică.

Povestește-le, pentru că așa știi să îți recunoști propriile tale merite, fără a aștepta note date din exterior de la cei cărora tu însuți  le-ai acordat competența de a te aprecia.

Asta nu este o laudă. Este o recunoaștere, o înțelegere și o asumare a propriilor talente pe care abilitățile le-au transpus din vorbe în fapte.

Este recunoașterea ta!

Oricum, cei care încă se târăsc în noroiul pe care și l-au creat nu te vor crede, și vor încerca să te tragă în jos, pentru că doar așa își vor putea justifica, lor înșile, impotența zborului...

Alții vor încerca să îți explice, pe larg și pe scurt, cum ar fi făcut ei și ce ar schimba (invariabil) în ceea ce ai făcut tu, în niciun caz ei, pentru a obține perfecțiunea....Nu contează că ei/ele au o viață ternă, fadă, liniară, justificată de frici...„dacă nu reușesc...”, „dacă nu va fi bine...” , „dacă ceilalți nu vor fi de acord...”, etc.

Dar despre aceștia  istoria nu va vorbi. Noi știm. O știu și ei, de aici disperarea cu care își aruncă propriile mizerii și neputințe în cârca oricui este dispus să nu supere pe cineva și să nu reacționeze din prea multă bună-creștere.

2017 a fost un an bun sau rău, în funcție de implicarea fiecăruia în propria viață, în scrierea propriei istorii.

2018 va fi un an bun sau rău, după rodul propriilor dorințe, în funcție de însușirea lecțiilor de viață. 

Vrei să îți fie bine, îți va fi bine. 
Nu dai doi bani pe tine și te lași la mâna Universului, acesta îți va da ceea ce meriți. Nici mai mult, nici mai puțin. După chipul și asemănarea ta. A gândurilor, și abilităților tale. A capacității tale de a-ți țese viitorul. A feței tale adevărate, și nu a celei care vrei tu să fie văzută. 
Vina „emanației” viitoare îți aparține în totalitate.

2018 va fi numai al tău, cu bune, cu rele. 

Dacă pentru reușite totul ți se cuvine, la fel este și pentru cele mai puțin plăcute orgoliului, vanității și ego-ului din tine. 

Dacă pentru cele bune ești propriul creator, ar fi incorect ca pentru rateuri să fie de vină șeful, soțul sau soția, soacra, copilul sau...Dumnezeu!

2017 e deja istorie.

2018 e fila albă, încă nescrisă în registrul istoriei. 

Îți doresc să ai un 2018 exact așa cum ți l-ai proiectat, cum l-ai programat, cum ți-ai imaginat că trebuie să fie! 
Îți doresc să ai curajul să faci ceea ce sufletul tău știe că are de făcut, dar mintea îl oprește din prea multă rațiune, bun simț. și frica de a nu-i deranja pe cei importanți ție.

Și toate astea pentru a fi persoana pe care Universul o merită, după ce a investit atâta încredere, și ți-a scos în cale atâtea oportunități, situații și persoane pentru a deveni...altfel... mai bun, mai conștient, mai conștiincios.

Să ai parte de multă înțelepciune și mult discernământ pentru a putea alege realul de imaginar, adevărul de ispită, acel adevăr croit după meritele tale.

Încearcă să găsești fericirea și încântarea fiecărui moment, chiar dacă acestea nu se supun unui standard poetic, sau al tău personal. 

În fond, ce ai „emanat” până acum este ceea ce ai. 
Eşti efectul istoriei de până acum. Eşti propria ta creaţie!
Ești mulțumit? Mergi mai departe. Nu ești mulțumit? E momentul să faci și altceva decât să te plângi...

Îți doresc ca fiecare zi să fie bogată în lumină, iubire și sănătate.

Un 2018 așa cum ți-l dorești și cum ți-l croiești!

LA MULȚI ANI, 2018!!!

Mulțumesc că ai călcat pragul blogului meu.

Te aștept cu mult drag și la anul.

Binețe, dragă OM înțelept!

dr. Edith Kadar 

Arad, 31 decembrie 2017

 *     *     *     *     *    *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/12/cum-te-vezi-in-2017.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

SĂRBĂTORILE, ÎNTRE GĂLĂGIA EXTERIOARĂ ȘI LINIȘTEA SUFLETULUI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

În fiecare an, luna decembrie și începutul lui ianuarie reprezintă perioada de maximă agitație a oamenilor care trăiesc în țările civilizate, adică acelea în care comerțul este încurajat la maxim.

Același lucru este valabil, de fapt, pentru orice sărbătoare ce atrage atenția.

Majoritatea oamenilor se agită pentru a face cumpărături, a face cadouri, a face pregătiri pentru întrunirile de familie și întâlnirile cu prietenii.

Adică ceva ce se (poate) face în fiecare zi a anului fără a fi nevoie de definiții pompoase, de atitudini festiviste și de declarații pline de formă, dar goale ca simțământ.

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să facem o incursiune în realitatea sărbătorilor pentru a vorbi despre manifestările exterioare versus trăirile dinlăuntrul nostru.

Ca de obicei, te rog să nu te grăbești să tragi concluzii până ce nu citești ceea ce am de spus. Cum e scris la începutul fiecărui material, sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles.

Nu uita să pornești muzica pentru a-ți fi alături.

În această perioadă a sfârșitului de an 2017 și început de 2018 se vorbește mult, dar se spune foarte puțin.

Adică se folosesc o multitudine de fraze și urări pompoase pentru că „așa se face, e frumos să fii bun de sărbători, nu-i așa?!”

E atât de mult festivism implicit în perioada sărbătorilor încât nici nu se mai observă marea minciună la care suntem cu toții părtași: s-a uitat adevărata semnificație a sărbătorilor de iarnă, înlocuindu-se cu una convenabilă, comercială, plină de pompă și de falsitate.

Dacă ar fi să te întreb care este semnificația sărbătorilor de iarnă, mi-ai spune, probabil, că este bucuria alături de cei dragi, momentul din an în care iubirea și empatia se împletesc cu viața de zi cu zi pentru a crea magia hibernală a Crăciunului. 

Sau mi-ai spune că este sărbătoarea nașterii lui Iisus.

Iar eu te-aș întreba, rugându-te să fii 100% sincer(ă) cu tine: unde este sărbătoarea, oricare ar fi ea - în sufletul tău sau în afara ta? Repet, fii sincer(ă) pentru că răspunsul ți-l dai ție, nu mie. 

Eu nu contez, doar observ ceva ce se repetă an de an, și, în loc să se atenueze, se amplifică.

Cu cât în suflet este mai gol, mai pustiu de iubire, bucurii și armonie, cu atât este mai mare gălăgia cu care omul își declamă și își declară exact acele sentimente de care duce lipsă.

Nu mă înțelege greșit, sau înțelege-mă după cât și cum poți: nu sunt împotriva a ceva, dar dacă ești cu adevărat plin de iubire, armonie, bunătate și empatie de sărbători, nu ești așa în fiecare zi, 365 de zile pe an? De ce atunci suntem darnici, suntem buni unul cu altul, pentru ca apoi să revenim la vechile emoții și trăiri negative?

De ce sărbătorile sunt doar pauze luate de frici, furii, ură, dezbinare, etc?

Eu cred cu toată ființa că bunătatea, bucuria și solidaritatea manifestate de sărbători sunt prezente în permanență în fiecare persoană, și că nu pot fi scoase la înaintare de sărbători ca o haină de la naftalină sau ca o insignă atârnată în piept.

Dragă cititorule, ce vreau să te întreb nu este de ce ești pozitiv, plin de bucurie, entuziasm și optimism de sărbători, ci vreau să te întreb DE CE NU EȘTI AȘA ÎN FIECARE MOMENT AL VIEȚII TALE, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, 52 de săptămâni pe an?

Este ca și cum ai aprinde lumina și ai porni căldura în casă doar de sărbători, pentru ca, în restul timpului, să te complaci în frig și întuneric.

Optimismul sărbătorilor există deja în tine, dacă el se manifestă sincer. Nu-l poți inventa, împacheta și prezenta celor din jur ca un iepure scos din pălărie.

Iar dacă în restul timpului ești încruntat(ă), agitat(ă), plin(ă) de venin, frici și furii, dă-mi voie să te anunț că ceea ce afișezi și postezi de sărbători este o mare minciună, iar singura persoană pe care o minți cu adevărat ești chiar tu!

Și, dă-mi voie să te mai întreb ceva, dar te rog să îți dai ție răspunsul: ce îți mai face SUFLETUL? 

Știi tu, acea esență a ta, acel ADEVĂR ce există în tine, care are, de fapt, menirea de a folosi corpul fizic pentru a ajunge acolo unde așteaptă experiențele noi pentru a-l îmbogăți, și nu să fie aruncat la gunoi pentru a împlini nevoile fizicului.

Ce-ți mai face SUFLETUL cel de plin de trăiri, emoții, experiențe, acela care îți aduce adevărata cunoaștere și adevărata bogăție a ta? Acea lumină din tine pe care o cauți în afara ta, în ornamentele și cuvintele false pe care le utilizezi pentru a-i impresiona pe alții.

Ce mai face SUFLETUL tău iubitor de liniște, bucuros de iubirea față de tine, hrănit de atenția pe care i-o dai și ți-o dai? 

Știi tu, SUFLETUL, acea bucată din lumina divină cu care ai venit aici, și care a „îmbrăcat” haina fizică pentru că avea nevoie de un vehicul pentru a căuta ceea ce e de găsit în fiecare viață?

SUFLETUL, locul unde sălășluiește liniștea și pacea, mai știi?

SUFLETUL, care conține toate experiențele de care ai nevoie pentru a trăi în liniște, pace și armonie cu tine, mai întâi, și apoi cu ceilalți.

Te gândești să îmi dai un răspuns standard, stas, ceva politicos, corect social, dar care nu conține decât cuvinte desprinse din banalul educației rigide primită?

Nu are rost. Eu nu contez, oricum, pentru viața ta. Și nimeni altcineva nu ar trebui să conteze mai mult decât TU pentru tine.

Dacă Sufletul tău e împăcat și liniștit, vei ști asta, și nu mai simți nevoia să declari și să declami lozinci fade. Iar asta îți va aduce sărbătoarea în fiecare clipă a vieții tale, în fiecare respirație a ta.

Dar dacă înlăuntrul tău e tern, fad, trist, e întunericul singurătății în mijlocul oamenilor, nu crezi că acolo ar trebui să faci ordine, și nu să încerci să aduci gălăgia și comercialul sărbătorilor pentru a-ți „popula” viața de sărbători? Este ca și cum deschizi o ușă pentru a-ți intra în casă lumina de pe stradă.

Nu contează cum ai fost până atunci, dar sărbătorile - indiferent care sunt ele - sunt un punct de cotitură important pentru viața și sufletul fiecăruia. 

Crăciunul nu este despre cumpărături impulsive, gătit de mâncare care, apoi, să fie aruncată mai mult decât jumătate.

Crăciunul nu este despre a ține 6 săptămâni de post de mâncare, în timp ce mintea e lăsată să „populeze” sufletul cu gânduri toxice, pentru ca după aceea să se mănânce și să se bea în 2-3 zile cât pentru toată perioada de abstinență, că doar trebuie recuperat, nu?

Crăciunul nu este despre a-l sărbători pe Moș Crăciun, ci pe copilul de lumină care există în fiecare om.

Crăciunul este despre nașterea luminii în fiecare dintre noi. 

Este momentul în care (ar trebui să) ne reamintim că suntem lumină divină, duh sfânt, energie a iubirii, sau cum vrei tu să-i spui. Iar asta se face în liniște.

Se spune că ce este înăuntru este și afară, ce este sus este și jos.

Oare, atunci, bradul pe care îl împodobim cu atâta grijă și drag în fiecare an, nu reprezintă sufletul fiecăruia, ce simte nevoia de a fi ornat cu ghirlandele armoniei, globurile bucuriei și luminițele iubirii sincere, necondiționate?

Dacă Sufletul este complet și conectat la întreaga ființă, sărbătorile sunt petrecute în liniște pentru a putea auzi cântecul prea-plinului interior.

Dacă nu, folosește aceste momente pentru a te reconecta la ceea ce există deja în tine, dar ochii-ți au uitat să mai vadă.

Nu te mulțumi cu ceea ce îți oferă societatea care te vrea un consumator model și nu un om care își dă seama că le are, deja, pe toate.

Nu mai căuta în afara ta ceea ce există deja în tine.

Și nu mai confunda sclipiciul ornamentelor exterioare cu lumina interioară cu care te-ai născut.

Nimeni și nimic nu îți poate da ceea ce ai nevoie cu adevărat. Știi de ce? Pentru că ceea ce cauți există deja și așteaptă să fie descoperit de tine pentru a deveni ființa întreagă menită să fii.

În gălăgia exterioară nu vei găsi niciodată liniștea sufletească.

Caut-o, e acolo în interior.
În fond, acesta este rolul sărbătorilor: pentru a-ți oferi momente cu tine și de tine!

Am vrut doar să-ți reamintesc.

Binețe, dragă cititor, și sărbători în liniște și pace cu tine și cu sufletul tău!

NAMASTE! 💓

dr. Edith Kadar 

Arad, 28 decembrie 2016

*     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/12/sarbatorile-intre-galagia-exterioara-si.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

ORICE CĂLĂTORIE DUCE SPRE... SUFLET

Ne place să călătorim, și încercăm să o facem cât mai des, fie că este vorba despre drumuri făcute la propriu, fie în imaginație.

Dar, te-ai gândit vreodată ce anume căutăm în aceste călătorii? Să plecăm de acasă, să fugim de rutină, să evadăm din cotidianul vieții? Să vedem lucruri și locuri frumoase? Să nu facem nimic, pur și simplu, în acea perioadă?

Și, oare, de ce alegem anumite destinații de călătorie, și nu altele? De ce unii aleg să plece în apropierea casei, alții în afara județului, sau la celălalt capăt al țării? Sau de ce unii pleacă în alte țări de pe continent, în timp ce alții se duc cât mai departe, în celălalt capăt al lumii?

Ce anume determină alegerea destinației? Care sunt criteriile pe baza cărora „construim” călătoria perfectă, concediul de vis? 

Este alegerea destinației suficientă pentru a obține starea de detașare și relaxare pe care ne-am imaginat-o?

De ce unii se simt bine și acasă, în timp ce alții vin la fel de încordați și nerelaxați din cele mai exotice călătorii?

Ce anume aduce acea mulțumire și liniște pe care le căutăm la capătul călătoriilor?

Binețe, dragă cititorule!

Te invit într-o incursiune pe drumul cunoașterii și al înțelegerii de sine, de noi înșine. Nu trebuie să iei cu tine decât disponibilitatea de a povesti, și un ceai cald care să-ți fie alături. Eu aduc rândurile gândurilor mele, și muzica ce să ne însoțească în aceste minute.

Sunt destinații la care visăm o viață întreagă, fără a ajunge să le vizităm.

Sunt destinații la care nici nu gândim și spre care ne poartă viața însăși.

Sunt locuri speciale care ne fac să ne simțim speciali.

Sunt locuri speciale pentru care nu suntem pregătiți.

Sunt locuri necunoscute pe care le facem speciale atunci când suntem pregătiți.

Ce ne facem să alegem o anumită destinație? Locul? Oamenii de acolo? Obiceiurile? Plictiseala? Curiozitatea? Necunoscutul? Recomandările altora?

Pentru a afla răspunsurile la toate întrebările puse, ar trebui să ne reamintim un adevăr, pe care (zicem că) îl știm, dar pe care îl ignorăm în permanență: TOT CE ESTE ÎN EXTERIOR ESTE O PROIECȚIE A INTERIORULUI NOSTRU!

Tot ceea ce vedem cu ochii fizici este o proiecție a ceva ce există deja în interiorul nostru.
Gândește-te: de ce tu vezi anumite lucruri, ai anumite trăiri, în timp ce alții nu văd nimic din ce te încântă pe tine, și se extaziază la altceva, ceva ce ție nu-ți spune nimic, sau care te-a impresionat odată, mai demult?

De ce trebuie să mergi la Marea Mediterană sau Adriatică, sau la ocean pentru a te destinde?

Te rog, lasă la o parte motivații ale minții cum ar fi: „pentru că acolo e curat, iar la noi e caca-pfui!”.
Cred că poți mai mult decât atât. Știu că poți!

Stai și gândește-te, sondează-ți sufletul.
De ce ai nevoie să mergi undeva, departe, pentru a-ți găsi liniștea, pentru a te regăsi, de fapt, pe tine?

Răspunsurile se află, întotdeauna, în noi, dar nu le conștientizăm. Adică nu le aducem în mintea conștientă pentru a avea acel moment de „aha!!!”.

De curând am cunoscut un om extraordinar, care mi-a atins sufletul prin simpla lui prezență, prin manifestarea lui ca ființă înțeleaptă, trăitoare. Sau, cel puțin eu așa l-am perceput.
Un om care m-a căutat în calitate de terapeut, dar care a reușit ca, în decurs de 4 ore, să mă reconecteze la realitate, la viață, la mine însămi.

OMul mi-a povestit că s-a reîntors de curând din Spania, după ce a parcurs la pas El Camino, drumul de 1000 de km până la Santiago de Compostella.
Această călătorie nu este accesibilă oricui, iar acum nu mă refer doar la partea financiară. E nevoie de o pregătire fizică și psihică foarte bune. Adică, nu pot pleca eu, sedentara, într-o călătorie de 1000 de km pe jos, așa, de nebună, cu rucsacul cu cele trebuincioase pentru 4-6 săptămâni. E nevoie de mai mult. De mult mai mult. De determinare. De un pic de nebunie. De sete. De dor. De nevoia de tine însuți/însăți.

OMul (îl voi numi așa, acum) face parte din categoria celor pentru care partea materială nu reprezintă nicio problemă; are o muncă fantastică, și știe să se valorizeze.
Are o situație materială care îi asigură tot confortul, dar a realizat, a înțeles că este gol pe dinăuntru, că ceea ce credea că îi dă valoare îl seacă pe dinăuntru.

De la începutul poveștii OMului nu am putut să nu remarc ironia și lecția pe care mi-o aducea în față Universul: tocmai pusesem punct unei prietenii toxice, pline de condiții și condiționări, cu un om care era fascinat de card, de bani. Ai altcuiva, nu ai lui. Un om cu un potențial extraordinar, dar care și-a negat esența, lumina, alegând banii care nu erau munciți de el.

Iar a doua zi după ce am hotărât să mă aleg pe mine, după ce am afirmat cu CREDință - în fața Universului, al lui Dumnezeu - că sunt pregătită să mă cunosc pe mine, mi-a fost adus în cale OMul care mi-a transmis răspunsurile.

OMul a constatat că banii, cardurile, i-au golit viața de esență, de trăire, de bucurii, de el însuși, de divinul din el. Și s-a hotărât nu doar să se caute, dar să se și găsească. Unde? Într-o călătorie lungă, departe de casă, departe de ceea ce l-a definit până atunci. El Camino.

Mi-a povestit că în primele 10 zile a fost plin de furii pe el, pe hotărârea nesăbuită de a-și lăsa confortul de acasă pentru disconfortul necunoscutului. Și totuși, după începutul greu, ego-ul greu încercat a fost redus încet-încet la tăcere. Astfel încât, la sfârșitul celor 1000 de km, cu picioarele ferfeniță, s-a trezit la capătul pământului, cum mai este numit Santiago, destinația finală. Era epuizat fizic, mentalul și ego-ul au fost reduse la tăcere; dar era încărcat cu energie, cu esență, cu EL însuși. S-a regăsit. Acolo. La capătul pământului.

Fiecare frază, fiecare cuvânt, erau încărcate de trăire, erau pline de ceva ce mie îmi lipsea, dar de care îmi era dor: de PREZENȚA ÎN SINE!

Mă gândeam: cine este, de fapt, terapeutul în acel moment? Eu eram în teorie, el, OMul, era în practică.

La sfârșitul poveștii s-a așternut liniștea. Nu doar în cuvinte sau în încăpere. Ci în sufletul meu. Era ca și cum vedeam, simțeam ceea ce știam că există înlăuntrul meu, dar la care nu ajunsesem până atunci.
A fost ca o reîntregire, o reîntâlnire cu mine, cu Esența mea; o reatașare la Sinele meu. O acceptare totală a divinului din mine.

Da, știu, e posibil să ți se pară că spun cuvinte mari, pompoase. Adevărul este că acum spun... ADEVĂRUL! Nu pentru că până acum am mințit, ci pentru că acum am ÎNȚELES.
Doar când am fost pregătită să renunț la ceea ce mă ținea în nefericire, în nesiguranță, în nemulțumire față de mine, ABIA ATUNCI AM ÎNȚELES ADEVĂRUL!

Abia atunci am înțeles că am ajuns la capătul unei călătorii extraordinare în care nu doar m-am căutat, dar m-am și găsit!
Și nu a fost nevoie să ies din cabinetul meu. Nu a fost necesar să merg nici până la capătul străzii pentru a înțelege că totul este acolo, în mine.

Zilele următoare am trăit liniștea, am respirat cu ușurință. Am știut, și nu mi-a mai fost teamă că starea va pleca de lângă mine, din mine.
Desigur, când înțelegi ceva la nivel profund, creierul tău se reconfigurează, iar asta înseamnă că și legătura cu fiecare organ din corp se reformatează, iar asta duce la regenerarea organului respectiv. Cu alte cuvinte... am zăcut la pat câteva zile bune. Știam că este vorba despre reînnoirea corpului, și mi-am permis să nu fac nimic, să stau, să aștept și să accept cu recunoștință.

Iar în acest timp, mintea conștientă mi-a scos la suprafață imaginea întregii povești, ca un puzzle întregit.
Am înțeles că orice călătorie are un sens profund: de regăsire a unei părți uitate din noi, de regăsire de sine.

Cât de departe trebuie să mergem? Până la capătul „pământului”, adică a realității cunoscute și acceptate de noi. Dar, ce înseamnă asta în practică?

Pentru a te regăsi pe tine însuți/însăți, esența ta, e nevoie, mai întâi, să conștientizezi că îți lipsești ție, că ai nevoie de căutare, de găsire; de regăsire.

SUFLETUL, acea parte divină din fiecare, este neglijat, uitat, abandonat, biciuit pentru a fi redus la tăcere și pentru a da cuvântul iluziei, falsului; minții care ne minte!

Dar sufletul, partea de Dumnezeu din noi, nu tace, și comunică prin diferite căi. De cele mai multe ori ne scoate în cale oameni-oglinzi pe care ar trebui să îi înțelegem.
Dacă nu înțelegem, sufletul ne scoate din rutină și ne duce în altă parte, în călătorii, pentru a ne rupe de locul și oamenii care ne țin în confortul necunoașterii. Putem merge în excursii prin apropiere sau la distanță pentru a găsi trăiri ce ne reatașează la suflet, la viață.

Nu destinația fizică ne face bine, ne bucură, ci regăsirea trăirilor care refac calea către sufletul omului.
Nu marea îți face bine. Apa îți aduce liniștea minții pentru a-ți „auzi” sufletul.
Nu drumurile lungi îți fac bine. Ele doar te deconectează de confortul și fadul trăirii, pentru a putea „vedea” cu ochii sufletului.
Nu sărbătorile îți aduc bucuria. Ele sunt doar pretextul de a-ți regăsi „colindul” și artificiile sufletului.

Indiferent în ce parte a planetei călătorești, la capătul „pământului” te așteaptă o singură destinație: SUFLETUL tău, ESENȚA DIVINĂ din care ești, de fapt, plămădit!
Fie că înțelegi asta, sau încă nu ești pregătit(ă) să accepți, și mai cauți surogate gen averi, carduri, destinații exotice pompoase cu care să (te) impresionezi.

Poți merge la capătul lumii fizice și să nu simți/înțelegi nimic, sau poți asculta, simți, și să te simți complet(ă).

Mie mi-a fost suficient să-mi fie adus în cale un OM care să-mi spună povestea lui. În rest... destinația finală e acolo, în mine. Dar nu am găsit-o până ce nu am fost pregătită.

Tu unde te afli în călătoria spre tine?
Ești pregătit(ă) cu adevărat pentru ea? Nu fă afirmații goale, nu te minți decât pe tine.

Destinația oricărei călătorii ești chiar tu. Pășește cu încredere.
Merită drumul!
Meriți drumul către tine!

Namaste, OM! Îți mulțumesc!

dr. Edith Kadar 

Arad, 23 decembrie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/12/orice-calatorie-duce-spre-suflet.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

SOLSTIȚIUL DE IARNĂ, RENAȘTEREA PĂSĂRII PHOENIX DIN PROPRIA CENUȘĂ

Cu toții știm cât de importante sunt sărbătorile de iarnă pentru noi, pentru sufletul nostru. 

Dar, înainte de a intra în febra Crăciunului, există un moment special din an despre care se vorbește prea puțin și căruia i s-a uitat importanța acum, în epoca modernă, super-comercializată. 

Binețe, dragă cititor!

Te invit să povestim despre o sărbătoare uitată și ignorată, dar care a fost foarte importantă de-a lungul timpului, considerată unul din cele mai de seamă repere ale anului calendaristic: SOLSTIȚIUL DE IARNĂ.

Te invit să îți iei o cană de ceai cald, și să vii să povestim puțin spre reamintire. 

Pornește și muzica pentru a-ți fi alături.

 

În această perioadă din an când toată lumea așteaptă cu înfrigurare (la propriu sau la figurat) sărbătorile de iarnă, un moment important trece tăcut prin viața noastră, „sufocat” de gălăgia și frenezia cumpărăturilor.

Începând cu data de 21 decembrie (22 decembrie în alți ani), intrăm în sezonul iernii.

Chiar dacă oficial iarna începe la 1 decembrie, în mod tradițional sezonul rece debutează odată cu Solstițiul de iarnă, un fenomen astrologic ce marchează cea mai scurtă zi-lumină și cea mai lungă noapte din an. 

Iar asta înseamnă că, după câteva zile de stagnare în aceleași coordonate, zilele vor începe să crească încetul cu încetul, iar nopțile să scadă până la Echinocțiul de primăvară (21 martie), când ziua și noaptea vor fi egale, și culminând cu Solstițiul de vară din 22 iunie, când avem cea mai scurtă noapte și cea mai lungă zi.

În emisfera sudică lucrurile se petrec invers, ceea ce înseamnă că acolo 21 sau 22 decembrie marchează Solstițiul de vară.

Solstițiul de iarnă a avut și are un rol important în diferitele culturi ale lumii, și se crede că a fost celebrat încă din perioada neolitică, monumentul de la Stonehenge stând încă mărturie felului în care evenimentele astrologice erau folosite în diferitele domenii ale vieții.

Momentul Solstițiului coincide cu mari sărbători ale diferitelor popoare de-a lungul timpului.

Nașterea copilului salvator, de origini divine, în preajma Solstițiului de iarnă este una dintre credințele spirituale cel mai des întâlnită de-a lungul istoriei.

Nașterea lui Horus la egipteni, a lui Mitras în Persia, lui Alban Arthan la druizi sau a lui Iisus la creștini sunt doar câteva exemple care arată că oamenii separați de spațiu și de timp au înțeles un principiu universal ce nu și-a pierdut importanța de-a lungul istoriei, și care a rămas adânc încastrat în memoria genetică a umanității.

Celebrările ce au loc în această perioadă au semnificația tainică a transformării - în spirit și suflet - la care poate avea acces oricine este hotărât să renunțe la vechi, la învechitul din el/ea, la demodat, la inutil, la lupta cu morile de vânt, pentru a putea, apoi, îmbrăca haina noului, a reînnoirii, a renașterii, a schimbării din temelii, a transformării totale.

Pentru a exista și a se manifesta, orice ființă, lucru sau stare trebuie, mai întâi, să fie creată, să se nască.

Solstițiul de iarnă este celebrarea renașterii spiritului fiecăruia dintre noi, a soarelui lăuntric, a Cristului, în conștiința fiecărei persoane în procesul de trezire spirituală.

Simbolul este copilul, Soarele iernii, aflat acum la intensitate minimă, ce crește și devine din ce în ce mai puternic, ajungând la forța sa maximă cu ocazia Solstițiului de vară din 22 iunie.

Tot așa, la nivel spiritual, fiecare om are posibilitatea și capacitatea de a crește din întunericul și frigul iernii în lumina puternică, forța și căldura verii sufletului.

Soarele ce răsare în cea mai scurtă și întunecată zi a anului poate fi comparat cu nașterea luminii din întunericul și haosul creației, pentru a ne fi un exemplu permanent și o călăuză pe drumul căutării și regăsirii de noi înșine în complicatul labirint numit simplu VIAȚĂ.

Indiferent de interpretările date de popoarele lumii, Solstițiul de iarnă marchează sfârșitul perioadei de scădere, de descompunere, de moarte aparentă a naturii și începutul unui nou ciclu de viață marcat prin renaștere, regenerare, reînnoire.

Și pentru că suntem parte importantă a naturii, Solstițiul de iarnă are un impact deosebit și asupra sănătății noastre fizice, psihice, emoționale și spirituale.

Dacă până acum, în ultimele săptămâni, am funcționat pe rezervele-rezervelor energetice ale corpului, având o stare de moleșeală, deficit de vitalitate și lipsă de chef de viață, începând cu momentul Solstițiului și odată cu creșterea zilei vom începe să ne recăpătăm forța vitală și să ne clarificăm mintea încețoșată.

Ciclul anual afectează și corpul uman deoarece suntem compuși din aceleași elemente ca și restul naturii.

Descreșterea vitalității ne-a făcut mai lenți, dornici să dormim mai mult, să ne conservăm energia, ne-a îndemnat la introspecție și la căutarea liniștii.

Odată cu sfârșitul de an începem să ieșim din „bârlog”, din hibernare.

Starea de bine începe să se facă simțită cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a Crăciunului și revelionului, pe seama cărora punem veselia, uitând de punctul tacit marcat pe 21 decembrie.

De aceea putem afirma că Solstițiul de iarnă este momentul anual al renașterii noastre, ca a păsării Phoenix din propria cenușă.

Acest moment important este susținut, în acest an, de intrarea planetei Saturn în zodia Capricornului, adică în casa lui.

Saturn, sau Cronos, sau Timpul, este planeta care dă lecțiile de viață. E acel profesor sever, dar foarte corect, care nu ne lasă să ne vedem de viață fără să observăm, înțelegem, asumăm și integrăm lecția pe care ne-o aduce fiecare moment, fiecare trăire.

Saturn stă în fiecare zodie aproximativ 3 ani. Zodia principală pe care o guvernează este Capricornul; de aceea se spune că, începând cu 20 decembrie 2017 și până în decembrie 2020, planeta timpului se va întoarce acasă.

Saturn „vorbește” despre reguli și regulamente, despre principii și respect; despre corectitudine și dreptate. De aceea, lecțiile lui Saturn sunt considerate dure de către cei obișnuiți să observe doar bârna din ochiul celuilalt, să arate cu degetul spre alții acuzându-i, în timp ce ei pozează în victime nevinovate, inocente, care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.

Solstițiul de iarnă vine și subliniază importanța următoarei perioade în care Saturn va face dreptate acolo unde ea a fost ignorată: FĂ-ȚI ORDINE ÎN VIAȚĂ, NU MAI AȘTEPTA CA ALȚII SĂ ÎȚI REZOLVE PROBLEMELE. ASUMĂ-ȚI RESPONSABILITATEA ȘI ÎNȚELEGE CONSECINȚELE VIITOARE ALE FAPTELOR TALE!

Saturn răspunde de oasele corpului, de articulații, iar Capricornul guvernează genunchii.
Nu te lăsa îngenuncheat de oameni, de situații, de emoții; nu te lăsa copleșit de probleme, ci găsește soluții, cu curaj. Altfel, vei fi avertizat(ă) prin dureri mari articulare (în special la genunchi), osteoporoză, anemii, leucemii, mielom multiplu, hernie de disc, spondilită și spondiloză.

Folosește această perioadă pentru a trage linii și a face evaluări sincere ale vieții tale de până acum, și nu-ți irosi bruma de energie care ți-a mai rămas pentru lucruri de moment, inutile viitorului tău apropiat sau îndepărtat.

Bea multe lichide pentru a te hidrata și consumă multe fructe pentru a-ți lua vitaminele și mineralele foarte importante în această perioadă cu lumină solară puțină.

Dormi suficient pentru a permite corpului să se regenereze fără probleme.

Evită consumul de băuturi și de alimente grele; și organele tale sunt în renovare, deci nu le suprasolicita.

Dar, cel mai important, folosește această perioadă pentru a te reconecta la energiile universale și a te regăsi pe tine, copilul pierdut și regăsit printr-o nouă șansă a vieții.

Îți doresc un Solstițiu plin de înțelepciune!

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 22 decembrie 2015

*    *    *    *    *    *    *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.

Prezentul articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre această pagină

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/12/solstitiul-de-iarna-renasterea-pasarii.html)

Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

ILUZIA PARTENERIATULUI PERFECT

OK, gata! M-am săturat de lamentări ieftine, chiar gratuite!

Peste tot unde mă uit, dau de materiale, citate, fragmente, paragrafe, păreri, ofuri, cugetări profunde din puțul gândirii, și alte forme de exprimări, toate având același subiect: singurătatea căutătorului de partener(ă) perfect(ă)!

Internetul este inundat de atât de multe eseuri lacrimogene pe această temă încât ești înclinat să crezi că perfecțiunea parteneriatului de cuplu este doar o noțiune teoretică, inventată de cei care umblă cu capetele în primele straturi de nori: poeți, scriitori, pictori, sculptori, și alți artiști. 

Toată lumea discută, știe la nivel teoretic, dar, din câte se pare, practica distruge norișorii pe care se dorește plutirea.

Mie îmi ajunge! Sunt sătulă de jeluiala asta și m-am hotărât să pun întrebări. Că așa sunt eu, curioasă.

Deci...zi-mi și mie ce vrei să spui când vorbești despre „relația perfectă”?

Ce înseamnă, în primul rând, „perfect” pentru tine? Definește-mi. 

Și ce înseamnă „partener(ă) perfect(ă)”, tot pentru știința ta, că doar despre tine e vorba în frază, nu?

Zi-mi, mai întâi, cât de perfect(ă) ești tu. 

Explică-mi, pe larg și pe scurt, care sunt caracteristicile, abilitățile, calitățile, care fac din tine partenerul/partenera perfect(ă) la care visează întreaga planetă?

Povestește-mi despre tot ceea ce te face pe tine dezirabil(ă), plăcut(ă) și perfect(ă) ca suflet pereche al cuiva.

Măcar știi să-ți faci portretul obiectiv pe o jumătate de pagină A4?

Atenție!!!... am zis „obiectiv”; și real, mai adaug. 

Adică, așa cum ești tu acum. Și nu cum ai vrea să te vadă lumea sau cum visezi cu ochii deschiși să fii văzut(ă) în timp ce constați inteligent că „toți bărbații e porci!”, sau extraordinarul „ în afară de mama, toate femeile e curve!”

Deci... în mod real, cum ești?

Descrie-ți perfecțiunea ta de acum. Ce te face pe tine, atoateștiutorule, partenerul(a) ideal(ă)?

Ai scris? Bun! Deci toate alea te fac idealul unei întregi planete, nu?

Cum, nu? Păi, nu tu ai spus că vrei perfecțiunea? Sau sunt mai multe forme de perfecțiune? Fiecare o are pe a lui, zici? Îhî, fascinant!

Și atunci repetă-mi, te rog, pentru capul meu greu, de ce cei/cele pe care i-ai/le-ai întâlnit până acum nu au fost perfecți(e)? Ți-a lipsit temporar creierul? Era în vacanță? Neuronii erau în revizie tehnică?

Doamnă dragă, nu l-ai văzut din prima că-i neam prost, că-i libidinos, că se uită după fuste, că e zgârcit, și alte cele? Nu? Dar unde îți era privirea? În viitor, imaginându-ți cum îl vei schimba? Sau punându-ți prenumele lângă numele lui de familie să vezi dacă se potrivește?

Domnule drag, tu nu ai văzut de la început cum arată, cum se îmbracă și se comportă, sau că nu-i în stare să scoată pe gură decât 50 de cuvinte aranjate aleatoriu în propoziții scurte, că fraze...e prea mult?!

Chiar nimeni nu a văzut nimic din prima? Sau te-ai gândit să-ți activezi superputerea de a schimba instant orice om în idealul creierului capului tău perfect odihnit, nu? Oh, da!

Bun! Să zicem că n-ai știut din prima, nu te-a învățat nimeni și ai avut noțiuni teoretice despre cuantica parteneriatului din telenovele, romanele Sandrei Brown sau filmele de la cinema.

Dar, a treia, a cincea sau a șaptesprezecea oară unde ți-a fost capul?

De ce insiști să găsești aceeași tipologie de partener(ă) care te-a făcut, deja, să suferi?

De ce insiști să-ți cauți partener(ă) după chipul și asemănarea părintelui de sex opus?

Cât de perfect ești tu acum? Șușotește-mi, te rog, la ureche.

Să recapitulăm: habar nu ai ce te face pe tine partener(ă) perfect(ă); habar nu ai cum ar trebui să fie partenerul(a) ideal(ă); dai cu oiștea-n gard într-o veselie, și în loc să stai pe curul tău și să vezi ce dracu' o fi în capul tău, te apuci să te lamentezi peste tot că sufletul tău pereche nu există?

Fascinant! Și pe ce criterii, mă rog, ai tras aceste concluzii? Pe aceleași cu care îți alegi partenerul(a)?

Uimitor! Pot să te ating, să văd dacă ești aievea?

Hai, zi-mi, de ce după fiecare relație eșuată te grăbești să te arunci cu capul înainte în brațele primului/primei venit(e) cu același entuziasm și aceeași absență a gândirii? 

În loc să stai un pic în singurătate, să recapitulezi, să evaluezi, să tragi concluzii ce a fost bine, ce a fost rău, ce-ți folosește și ce trebuie să eviți pe viitor.

Din prea multă perfecțiune a ta, nu?

Și, spune-mi, te rog, de ce singurătatea e un așa mare blestem?

Pentru că nu ai pe cine să cicălești, să controlezi și să condiționezi din prea multă iubire? Că nu ai cui să-i spui „iubi, te iubesc, dar...dacă nu faci așa cum vreau...mă mai gândesc...”

Pentru că îți dă posibilitatea de a te cunoaște pe tine, realele tale calități, de a vedea ce și cât poți cu adevărat și nu ce și cât îți dictează „iubirea” ridicată la rang de partener(ă) de lângă tine?

Pentru că îți dă timp să te înțelegi, să tragi concluzii, să te readuni și, cu forțe noi și mult realism, să iei în piept provocările viitoare?

De fapt, acestea sunt subtilitățile singurătății, și nu vreo pedeapsă a unei divinități căreia i s-a pus pata pe tine.

Nimeni nu are nimic cu tine în afară de...tine!

Iar evidența este chiar în fața nasului tău.

Fiecare om pe care viața ți-l aduce în cale reprezintă oglinda ta. 

Tot ce nu-ți place la acea persoană este nerezolvat la tine.

Căutarea partenerului/partenerei perfect(e) se traduce, de fapt, prin căutarea de sine însuți/însăți. 

Tu te cauți pe tine în fiecare persoană cu care viața te intersectează, și tot ce nu-ți place la tine încerci să schimbi la celălalt. Așa e mai ușor și mai puțin traumatizant pentru naturelul orgoliului tău!

Nu există relație perfectă până nu te vei căuta, mai întâi, pe tine, te vei fi găsit și vei constata evidența din fața nasului tău: ești PERFECT(Ă)!!!

Întotdeauna ai fost, dar nu ți-ai dat seama.

Și abia când vei ajunge aici, Universul îți va scoate în cale persoana cu care rezonezi în această stare de conștiință. Nici mai repede, nici mai târziu.

Când va fi asta? De tine depinde!

Și dacă te minți zicându-ți că stai din milă alături de cineva până ce îți vei întâlni sufletul complementar, te anunț oficial că te înșeli amarnic. Știi de ce? Pentru că, din punct de vedere energetic, tu ești deja ocupat(ă), iar perechea în așteptare nu te va deranja. Plus că, dacă tot stai cu partenerul(a) nepotrivit(ă), vibrația ta a rămas la nivelul compatibil cu cel/cea cu care ești acum. Și s-ar putea ca perechea ideală să fie la un nivel diferit de vibrație energetică și, deci, nu aveți cum să vă întâlniți.

Iar acum, finalul apoteotic: 

NU EXISTĂ RELAȚIE PERFECTĂ CU ALȚII! 

NU EXISTĂ PARTENER(Ă) PERFECT(Ă)! 

EXIȘTI DOAR TU CARE EȘTI PERFECT(Ă)! 

Dar nu îți dai seama, și din această cauză te cauți peste tot, însoțindu-te cu imagini nepotrivite ale tale.

Căutarea relației perfecte este, de fapt, căutarea ta. 

Abia când realizezi că tu exiști și că ești perfect(ă) așa cum ești, te vei găsi sub forma partenerului/ partenerei optim(e).

Iar când te găsești, ce rost mai au lamentările lacrimogene de pe internet?

Caută-te. Găsește-te. Ești perfect(ă). Atât.

Q.E.D

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar 

Arad, 08 iulie 2015

BANII: PREȚ sau VALOARE PROPRIE?

BANII reprezintă, pentru tine, PREȚUL vieții sau VALOAREA ei?

Când reflectă VALOAREA ta, BANII vin spre tine fără probleme, creând ABUNDENȚA.

Când îți reflectă PREȚUL, banii se îndepărtează de tine, creând PAGUBĂ, IROSIRE.

Banii sunt o formă de energie cu vibrația pe care i-o transmiți.

Pot fi „ochiul dracului” dacă vrei ceva cu ORICE PREȚ, sau pot fi ochiul lui Dumnezeu dacă îți onorezi VALOAREA.

Lipsa de VALOARE proprie are cel mai greu de plătit PREȚ: VIAȚA

Crede în tine, OMULE, în VALOAREA ta, și nu-ți pune PREȚ, nu te vinde!

Binețe, OM înțelept!

dr. Edith Kadar 

Arad, 12 decembrie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/12/banii-pret-sau-valoare-proprie.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

SCUZE ÎN LOCUL TRĂIRII

Pentru unii oameni, scuzele pentru fiecare moment al existenței lor a ajuns un fel de... „sport” de performanță, preferat acțiunii de trăire a vieții.

E mai simplu și mai ușor să refuzi să vezi evidența din viața ta decât să o înfrunți, să o rezolvi.

Mai bine joci rolul de orb pentru că acesta îți asigură, la nevoie, un set întreg de scuze, gen: „vai, dar nu mi-am dat  seama; nu am știut; nu am putut concepe; nici nu m-am gândit că...”

Încetează! Te minți doar pe tine însuți!

Când ceva nu este în regulă în și cu viața ta, instinctul te avertizează, îți trimite mesaje, îți subliniază rătăcirea. Dar, de cele mai multe ori, alegi să le ignori, să nu vezi evidența, să nu schimbi macazul, să amâni să iei măsuri.

E mai comod să nu faci nimic și să te plângi; cei din jur te vor compătimi, iar tu devii victima perfectă ce se „scaldă” în capitalul de simpatie al apropiaților.

Asta este tot ce îți dorești de la viața ta?
Să fii compătimit(ă)?
Să repeți la nesfârșit „și ce să fac?”.
Sau „puternicul” „asta mi-e crucea, așa vrea Dumnezeu!”.
Acesta e Dumnezeul în care crezi, în care te încrezi, căruia i te încredințezi zilnic?

Îți dai seama cât de mult ți-ai îngustat orizontul vieții, refuzând să vezi și altceva decât a te complace în compătimire?

Nu pot și nu vreau să te conving că scuzele îți irosesc energia pe care ai putea-o folosi la lucruri constructive. Dacă vrei să-ți irosești viața, e treaba ta!

Nu te scuza pentru ce nu ai făcut sau ai fi putut face; bucură-te pentru tot ceea ce faci pentru că acesta este verbul, e acțiunea vieții!

Binețe cititorule!

Și, dacă tot îți cauți scuze în loc de soluții, fă-ți timp pentru aprox. 2 minute să asculți și să sesizezi frumusețea. Nu uita, nu poți observa și savura decât ceea ce există deja în interiorul tău. Altfel vei considera clipul o pierdere de timp.

 dr. Edith Kadar
Arad, 12 decembrie 2015

*    *    *    *    *    *    *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/10/scuze-in-locul-trairii.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

OBSERVAREA ALTORA, MOTIV DE NEOBSERVARE A TA

Ai observat cât de ușor este să îți pierzi vremea observându-i pe alții?

Dar ai văzut cât la sută din timp, din timpul tău, din viața ta, nu faci altceva decât să sesizezi, să apreciezi, să compari, să comentezi despre alții, în timp ce susții sus și tare că pentru tine nu îți mai rămâne nicio secundă liberă?

Crezi că dacă observi cu sârg  cum sunt cei din jurul tău, dacă îți faci și emiți tot felul de păreri în acest sens și dacă încerci să corectezi cu forța ce vezi în exterior, viața ta va deveni, brusc, mai bună, mai împlinită?

Observarea celorlalți, a altora în afară de tine, a devenit un fel de „sport” național care, nu numai că umple golurile pe care le lași în viața ta, dar îți poate crea iluzia că ai avea un spirit înalt de observație și că ai fi un psiholog extraordinar, mai bun decât orice profesionist în domeniu.

Așa, și?

Cu ce te ajută, pe tine, personal, datul cu părerea despre alții?

Îți face ordine în agitația ta zilnică? 

Îți aduce liniștea în gălăgia minții tale? 

Instaurează pentru totdeauna pacea în sufletul tău? 

Netezește pliurile pe care alții le-au șifonat în viața ta, cu permisiunea ta?

Găsești răspunsurile la întrebările vitale gen „cine ești și ce cauți în propria-ți viață?”

Nu, doar te ține ocupat(ă) să nu îți vezi sordidul și ternul pe care l-ai acceptat de bună voie în viața ta.

Cum? Neavând nicio reacție la propria-ți viață, ci doar la observarea vieții altora, a celor străini ție.

Dacă mai ai timp să observi, să comentezi, să compari viața celor străini ție, înseamnă ori că ți-ai rezolvat toate problemele, și atunci nu văd de ce nu te-ai bucura de liniștea obținută, fie habar nu ai ce să faci cu ițele vieții tale sau, în cel mai rău caz, habar nu ai că a te ocupa de tine e treaba ta primordială în această viață.

De ce faci un lucru care nu te ajută la nimic? Explică-mi, te rog! Cu ce te alegi, în afară de o satisfacție răutăcioasă de moment, dată de bucuria că nici altora nu le merge bine? Așa, și?

Otrava generează otravă, iar aceasta se va revărsa din plin asupra propriei tale trăiri.

Cum îți așterni așa vei dormi, spune o vorbă. 

Chiar vrei să dormi înconjurat(ă) de „demonii” pe care îi creezi vorbind despre alții?

Nici acum nu ai înțeles că, de fapt, ceilalți sunt oglinzile tale și că râzând și comentând despre ei, râzi și comentezi despre tine?

Doar mă întrebam. 

Sunt convinsă că tu le știi pe toate mai bine ca mine! De aceea, viața ta este atât de perfectă și satisfăcătoare!

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 08 decembrie, 2015

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/12/observarea-altora-motiv-de-neobservare.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.