duminică, 30 august 2015

GRAMATICA VIEȚII (poate fi Gândul zilei - 30 august 2015)

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

 *     *    *     *     *     *     * 



Binețe!

Știi ce mă gândeam azi, după ce te-am rugat să-ți caracterizezi viața folosind un singur verb? Că ori sunt eu prea abstractă, ori tu doar crezi că trăiești dar, de fapt, supraviețuiești de la o zi la alta. Sau nu cunoști înțelesul acțiunii, a verbului; sau ai uitat.

Rugămintea mea a primit foarte puține răspunsuri, comparativ cu numărul de like-uri exprimate printr-o simplă apăsare pe o tastă. Oare comoditatea conferită de paginile de socializare a făcut oamenii atât de adormiți încât s-a ajuns ca o...tastă de computer, de mașinărie,  să le exprime opinia, să înlocuiască umanitatea, rațiunea?

Aș vrea să mă înțelegi corect: nu lipsa de răspuns la întrebarea pusă m-a îngrijorat, ci lipsa de răspuns la propriile tale trăiri, la exprimarea lor m-a făcut să cuget, iar orientarea către automatismul butoanelor m-a speriat de-a dreptul.

Comunicarea reală este înlocuită încet, dar sigur, cu voia omului, cu robotizarea.

Am vrut să stimulez, să interacționez cu tine,cititorule. Adică să folosesc verbul, acțiunea. Am primit prea puține răspunsuri în verb, dar o mulțime în substantiv: „viață”, „iubire”, „bucurie”, „pace”, etc.

Stau și mă întreb ce se întâmplă?
De când nu mai știm  să povestim, să descriem o acțiune?
De când a devenit atât de complicat să extragem esența vieții de până acum și să o comprimăm într-un singur verb?
De când am ajuns să evităm simplul, considerându-l prea complicat, și de când am ales să complicăm totul, evitând directul, simplul, și preferând să înflorim totul, să ne abatem de la răspunsuri, dând altele mai stufoase, mai pompoase, mai pline de cuvinte dar mai goale de sens?

Viața presupune trăire, tumult, conștientizare, viteză, acțiune, adică verb.

Când trăiești fiecare moment al vieții, descrii totul cu ajutorul verbelor: a fi, a trăi, a te naște, a exista, a simți, a te teme, a te bucura, a te întrista, a te bloca, a rezolva, a trece peste, a căuta, a te căuta, a iubi, a urî, a supraviețui, a muri, a reînvia, a o lua de la capăt, etc.

Până și „îmi place” și „distribuie” sunt tot verbe, tot acțiune; însă sunt exprimate printr-un buton apăsat.

Substantivele vieții apar în urma acțiunii, a verbului trăirii.


Pentru a avea o VIAȚĂ, trebuie să O TRĂIEȘTI.
Pentru a avea IUBIRE, trebuie să știi SĂ IUBEȘTI și să-ți dai seama că nu URÂȘTI.
Pentru a avea BUCURIE, trebuie să-ți ÎNVINGI tristețea, dezamăgirea, încrâncenarea, ranchiuna, dezamăgirea, și să ALEGI să vezi partea pozitivă a vieții.
Pentru a avea PACE, trebuie să-ți ÎNFRÂNGI orgoliile, vanitatea, despotismul, și să ÎNȚELEGI că a avea întotdeauna dreptate nu e totul în existența asta.

Dacă îți place ceva spune-o, nu lăsa un buton sau o tastă să-ți configureze și să-ți distribuie părerea, emoția, trăirea, viața.

Repet, aici nu este vorba despre mine, despre materialele mele sau reacția la ele.
Vreau doar să-ți trag un semnal de alarmă că începi să preferi substantivul în viața ta, evitând din ce în ce mai mult verbul, acțiunea.

Dacă nu te trezești, vei ajunge să comunici cu cei apropiați cu ajutorul butoanelor.

Vrei substantiv, viață?
Trăiește-o! Iar acesta e verb.
Trăiește-o cu pasiune, cu drag. Adverb.
Așa vei fi un om fericit, împlinit, frumos. Adjectiv.

Viața e frumoasă, dacă îi înțelegi... GRAMATICA!

Binețe, dragă cititorule!



 dr. Edith Kadar
Arad, 30 august 2015

sâmbătă, 29 august 2015

Gândul zilei - 29 august 2015 - JOCUL CU VERBELE VIEȚII

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

 *     *     *     *     *     *     * 



Știi că vrei.
Vrei să poți.
Poți să alegi.
Alegi să înțelegi.
Înțelegi să exiști.
Exiști pentru a cunoaște.
Cunoști pentru că îți place.
Îți place să explorezi.
Explorezi pentru a crește.
Crești pentru că vreipoți, alegândînțelegi cunoașterea.
Știi că îți placeexiști.
Explorează-te!

Binețe, dragă cititorule!




 dr. Edith Kadar
Arad, 29 august 2015

vineri, 28 august 2015

Gândul zilei - 28 august 2015 - ALEGERILE TALE, IMAGINEA ÎNCREDERII ÎN TINE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

 *     *      *     *     *     *     *



Din momentul în care te-ai hotărât care este destinația vieții tale, calea ți se va deschide fără probleme.

Nu-ți mai pune problema „dacă”; drumul e deschis cu siguranță, doar tu să ai determinarea, forța și curajul să o urmezi. 

Ai încredere în alegerea pe care ai făcut-o? Atunci nici un obstacol nu te va putea opri.
Nimeni și nimic nu-ți poate sta în cale atunci când crezi cu adevărat în destinația la care vrei să ajungi.

Nu crezi în alegerile tale? Piedicile și obstacolele frecvent întâlnite sunt fricile care te locuiesc, nesiguranța pe forța ta proprie, incertitudinea valorii care te definește, teama de eșec și neliniștea necunoscutului și incontrolabilului.

Indiferent ce hotărâre iei și ce destinație îți alegi, crede în ea, încrede-te în tine și în forța ta interioară și dă tot ce poți. 

Asumă-ți viitorul. Asumă-te pe tine! 

Binețe, dragă cititorule!



 dr. Edith Kadar
Arad, 28 august 2015

joi, 27 august 2015

Gândul zilei - 27 august 2015 - PASIUNEA VIEȚII sau TERNUL TRĂIRII?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

 *     *     *     *     *     *     * 



Pasiunea este condimentul care îți salvează viața în orice situație, în orice moment.
Când îl adaugi în tot ceea ce faci, fiecare clipă a vieții se umple cu esență, cu forța vieții, cu siguranță și detașare.

Atunci nu te mai interesează cine și ce spune despre tine pentru că pasiunea a devenit „partenerul” trăirii de...tine.

Zilele și situațiile lipsite de pasiune sunt terne, fade, lipsite de valoare și semnificație, împrumutând aceste „calități” trăirilor tale. Lipsa de pasiune ia din culorile sufletului, storcându-l de fiecare picătură din lumina vieții, a trăirii.

Pasiunea pusă în tot ceea ce faci îți va aduce bucuria conștientă a fiecărei clipe pentru că „îmbracă” secundele în lumină, culoare, bucurie și conștiență de sine.

Pasiunea este un mod de viață, o calitate, o alegere și nu o destinație.
Nu situațiile și lucrurile creează pasiunea de a trăi. Ea există în tine și transformă totul în trăire pură.
E adevăratul alchimist al vieții tale. 

Poți să transformi fiecare secundă în „aur” pur sau în pete cenușii. Alegerea îți aparține.

Culoare sau tern?

Binețe, dragă cititorule!



dr. Edith Kadar
Arad, 27 august 2015

miercuri, 26 august 2015

Gândul zilei - 26 august 2015 - REALITATEA TA SAU A ALTORA?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

  *     *     *     *     *     *     * 



Realitatea ta e diferită de realitatea mea.

Tot ce mie mi se pare bun, extraordinar, frumos, puternic, s-ar putea ca pentru tine să fie, în cel mai bun caz, mediocru, banal, insignifiant, pierdere de vreme. Sau invers.

Dacă ții neapărat ca realitatea ta să fie respectată, aplicată și valabilă pentru toți ceilalți, te vei trezi într-o luptă inutilă cu morile de vânt. În fond, de ce nu accepți și tu adevărurile și lumea fiecărei persoane cu care vii în contact?

Nu-ți pierde timpul încercând să-i convingi pe ceilalți cât de bună e realitatea ta. Nu numai că ei nu sunt interesați, dar arăți că nici măcar tu nu ești convins(ă) că e bună pentru tine.

Trăiește, bucurându-te că sunt atât de multe lucruri bune și utile pentru tine, pentru devenirea ta, și nu întristându-te că străinii vieții tale nu-ți apreciază lumea proprie. 
E o irosire inutilă de timp și energie.

Realitatea ta sau a altora?

Binețe, dragă cititorule!



 dr. Edith Kadar
Arad, 26 august 2015

duminică, 23 august 2015

Gândul zilei - 23 august 2015 - PAȘI PRIN DANSUL VIEȚII

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                               *     *     *     *     *     *     *



Viața e ca un dans. 
Trebuie să știi când să-l dansezi, cum să o faci și cu ce intensitate.
Pașii te poartă spre destinațiile pe care ți le alegi; ele pot fi exotice, deosebite, sau pot fi fundături care nu te reprezintă. Alegerea îți aparține.

Pașii tăi prin viață pot si nesiguri, poticniți, ezitanți, atunci când nu ai habar despre cât de bun(ă) ești în ceea ce faci și unde vrei să ajungi. Acelea sunt momentele în care riști să fii doborât(ă) de alți „dansatori” din jurul tău, și chiar de partenerul(a) pe care l-ai ales.

Dar când știi exact cât de talentat(ă) ești, cât de stăpân(ă) pe tine și care este punctul final la care vrei să ajungi, pașii tăi vor fi o succesiune de mișcări hotărâte, lente sau rapide, care se derulează coerent pe „muzica” existenței tale, compusă chiar de tine.

Nu-ți pierde vreme și energie încercând pași într-un dans care nu te reprezintă.
În tine există deja „coregrafia” care te împlinește. Ai răbdare cu tine, caut-o și execută pașii care te vor împlini în „dansul” către liniștea sufletească.

Ești coregraful propriei tale vieți. Măcar fii unul bun!

Binețe, dragă cititorule!



 dr. Edith Kadar
Arad, 23 august 2015

sâmbătă, 22 august 2015

Gândul zilei - 22 august 2015 - PROTECȚIA - AJUTOR sau PIEDICĂ?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                                 *      *     *      *     *     *     *



Viața ne aduce în situația de a sta sub aripi protectoare și de a oferi, la rândul nostru, aripa proprie pentru a-i proteja pe cei dragi. Important este să permitem vieții să alterneze și să mențină echilibrul între a da și a primi.

Dacă doar tu protejezi, îi înveți pe cei dragi că ei nu trebuie să se miște, că va veni altcineva, de fiecare dată, să-i ferească de ploaie.
Iar dacă vrei doar să fii protejat, înseamnă că ai pretenția ca alții să-ți cunoască și să-ți rezolve nevoile.

Cunoscând doar extremele, nu poți aprecia și înțelege ceea ce le leagă, adică viața, judecând totul dintr-un îngust punct de vedere.

Întinde-ți aripile și apără-i pe cei dragi pentru a-i învăța ca într-o zi să stea în ploaie fără frică.
Învață-i să-și trăiască viața și nu le-o trăi în locul lor.
Învață să-ți trăiești propria viață și nu-i lăsa pe alții să te ducă în ploaia lor.



 dr. Edith Kadar
Arad, 22 august 2015

vineri, 21 august 2015

Gândul zilei - 21 august 2015 - CONȘTIENT sau INCONȘTIENT PRIN VIAȚĂ?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                                *     *     *     *     *     *     *



Fiecare moment al vieții este trăit intens și are o justificare logică atunci când are loc. 
Fiecare secundă de schimbare aduce și modificarea percepției asupra acelui punct de start. Ceea ce a fost perfect logic la un moment dat, poate părea lipsit de sens după câtva timp.
Nu ești mai bun sau mai rău acum față de alte dăți; ești doar diferit. Nu ești mai rău decât acum 5 ore, sau 7 zile sau câțiva ani; chiar dacă acum ți se pare că ceea ce ai spus sau ai făcut în trecut e o prostie sau nu mai are nicio valoare. E doar diferit, pentru că tu te-ai schimbat.

De obicei schimbarea continuă aduce înțelepciune, indiferent dacă este a binelui sau a răului, după chipul și asemănarea ta din acel timp.

De aceea, a te judeca pe tine sau a aprecia pe altul după criterii demult apuse înseamnă să condamni  la incapacitate de evoluție. Nu poți fi la fel ca cum 20 de ani, la fel cum apropiații nu pot fi identici cu cei de acum mulți ani. 

Timpurile s-au schimbat, oamenii se schimbă, dar percepția ta poate rămâne înțepenită într-un trecut uitat de alții.

A fi inconștient la evoluția ta și a celor din jurul tău spune multe despre tine și despre comoditatea în care te complaci. Schimbarea are loc oricum, și dacă ești conștient de ea și dacă nu.

Observă momentele pe care ți le aduce viața și amintește-ți că fiecare secundă este o oportunitate de a fi atent la tine însuți, de a te schimba așa cum vrei; sau nu.

Conștient sau inconștient de cursul propriei vieți? Asta e întrebarea.

dr. Edith Kadar
Arad, 21 august 2015

joi, 20 august 2015

Gândul zilei - 20 august 2015 - AGITAȚIA sau LINIȘTEA VIEȚII?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                              *     *     *     *     *     *     *



Agitația vieții există pentru că ești înconjurat(ă) de oameni.
Dar că o lași să te afecteze și să-și pună amprenta asupra traiului zilnic, este strict hotărârea ta.

Nimeni nu te poate influența și nu-ți poate „desena” viața dacă tu nu permiți acest lucru.

Agitația din jur este, de fapt, o proiecție în exterior a tumultului din suflet pe care o face mintea ta, făcându-te să vezi peste tot motive de a fi stresat(ă).

Dacă în suflet e pace și liniște, nimic din jurul tău nu o poate strica.
Dar dacă agitația și tumultul sunt stările tale sufletești preferate, nu vei putea vedea în exterior altceva decât ceea ce făurești în interior.

Agitația sau liniștea sufletească sunt stări pe care le creezi și întreții în funcție de starea de moment.
Este alegerea ta ce manifești și cum îți construiești viața în fiecare zi.

Crezi că merită ca o toană de o secundă să-ți afecteze întreaga viață?

Agitație sau liniște?

Binețe, dragă cititor!

 dr. Edith Kadar
Arad, 20 august 2015

marți, 18 august 2015

DESPRE EMOȚII ȘI STRES, SĂNĂTATE ȘI BOALĂ - interviu cu Edith Kadar, medic

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                               *     *     *     *      *     *     *



Cititorule, binețe!

Dacă vrei să știi mai multe despre biorezonanță, ce poate face și la ce te poate ajuta, precum și care sunt cauzele emoționale ale unor probleme de sănătate, te invit să urmărești interviul realizat cu mine în cadrul emisiunii „Matinal” din 14 august 2015, a televiziunii West Tv Regional Arad.

Vizionare plăcută, și dă-mi, rogu-te de veste.


 dr. Edith Kadar
Arad, 18 august 2015

luni, 17 august 2015

Gândul zilei - 17 august 2015 - NELIMITAREA LIBERTĂȚII sau LIBERTATE NELIMITATĂ

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                            *     *     *     *     *     *     *



Fii liber în tot ceea ce faci.
Eliberează-te de frica de a nu supăra vreo persoană, vreun sistem sau vreo divinitate.
Singura persoană pe care o poți supăra ești chiar tu, deoarece vei ajunge prins(ă) și închis(ă) în capcana temerilor.

Ai curajul de a fi credincios alegerilor pe care le faci, chiar dacă cei din jur vor încerca să te convingă că  nu e bine.
Susține-ți părerile dacă crezi cu adevărat în ele și simți că te reprezintă.
Renunță la teorii învechite și la idei preconcepute care nu fac decât să te împiedice să treci la acțiune, să schimbi ceva, să ieși din izolarea autoimpusă.

Poți face oricând pasul în necunoscutul care îți va aduce noutatea în viață. Trebuie doar să fii sătul(ă) de atâta teorie limitativă și însetat(ă) de practica eliberatoare.

Înlătură comoditatea răului cunoscut, și încearcă noutatea tărâmului de dincolo de „zidurile” știute.
Mai binele sigur nu e în zona care te-a făcut nefericit(ă), neîmplinit(ă).

Alege să explorezi necunoscutul, să cauți, să te cauți în afara realității de până atunci, și vei găsi ceea ce te împlinește.

Totul e să ai curajul să te eliberezi și dorința de a fi liber(ă) de încorsetări.

Liber sau limitat?

Binețe, dragă cititorule!



 dr. Edith Kadar
Arad, 17 august 2015

joi, 13 august 2015

Gândul zilei - 13 august 2015 - CINE E RESPONSABIL PENTRU ALEGERILE TALE?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                                *     *     *     *     *     *     *



Viața ta nu depinde de soarele de afară, nici de temperatură sau alte condiții atmosferice.

Dacă îți apreciezi starea de bine și fericirea în funcție de anotimp, moment al zilei, condiție meteorologică sau eveniment astrologic, viața ta va fi o sumă de momente golite de esență, de fond, dar plină de „forme” ale nemulțumirii.

Nu poți fi mai fericit(ă) dacă nu plouă; nu poți fi mai împlinit(ă) vara decât iarna; nu te simți mizerabil pe motiv de eclipsă; nu ți-ai ratat viața din cauza caniculei. 

Te simți așa datorită faptului că ai luat o serie de decizii, indiferent de vremea de afară, care te-au adus la acele stări sufletești în care te complaci acum.
Condițiile exterioare sunt doar martorii tăcuți și „țapii ispășitori” ai nemulțumirii față de tine, prezentă acolo indiferent de anotimp.

A da vina pe ceva sau cineva pentru cum ți-ai făcut viața este semn de lașitate.
Asumă-ți responsabilitatea gesturilor și hotărârilor tale, și adu-ți soarele pe strada ta. Poți face asta!

Responsabilitate sau lașitate?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 13 august 2015

marți, 11 august 2015

Gândul zilei - 11 august 2015 - ADEVĂRUL TĂU SAU AL ALTORA?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                                          *     *     *     *     *     *     *



Fiecărui om îi place să vorbească despre adevăr. Dar, al lui e cel mai cel: mai bun, mai adevărat, mai definitoriu, mai merituos, ridicându-l până la rangul de adevăr universal.
Fiecare este convins, conștient sau nu, că al lui este general valabil, cel mai plin de esență și real adevăr care poate exista pe fața pământului.

Dar, te-ai gândit vreodată cine stabilește care este adevărul? Cine are dreptate?

Dacă tu ai dreptate tot timpul, înseamnă că ceilalți sunt ignoranți și nu știu nimic? 
Oare, adevărul lor nu este bun la modul general, sau doar nu rezonează cu tine? 
Și dacă ceea ce este valabil pentru tine e valabil pentru toți ceilalți, atunci câte adevăruri există? 
Iar dacă fiecare om de pe planetă e convins că adevărul lui este cel mai bun, cum rămâne cu ceilalți?

Ai înțeles raționamentul? Ai sesizat capcana ego-ului?

Lupta continuă de a demonstra că doar adevărul tău e valabil te îndepărtează de la adevărata ta menire, de la adevăratul scop pentru care te-ai născut.

Adevărul fiecăruia este real și reprezintă doar o cale de urmat spre împlinire, nu un scop de demonstrat cu orice prilej. Aceasta este capcana pe care ego-ul o întinde; aceea de a te pierde în lupte inutile, de a-ți irosi energia vitală în bătălii cu morile de vânt.

Adevărul fiecăruia este cel mai bun pentru el, și nu este un deziderat de cucerit, impus și fluturat cu orice ocazie.

Când vei înțelege asta, vei înceta să te irosești și te vei concentra doar pe tine, pe împlinirea ta, pe devenirea ta.

Adevărul tău te eliberează pe tine. Nu pe altă persoană; aceea va fi eliberată de adevărul său, ș.a.m.d.
Nici adevărul altcuiva nu te va elibera pe tine.

Nu mai fă comparații, nu te mai irosi. 
Nu încerca să impui altora adevărul tău; nu ești deținătorul adevărului universal, nu te mai umfla în pene cu ego-ul tău cu tot. Nu de asta ai venit.

Folosește-ți adevărul pentru a te desăvârși. Și nu uita să-l împrospătezi tot timpul cu noutăți.
Și așa, fiecare zi îți va aduce ceva nou pentru tine, prin tine.

E chiar atât de greu?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar 
Arad, 11 august 2015


vineri, 7 august 2015

Gândul zilei - 07 august 2015 - ȘTII CE SĂ CERI DE LA VIAȚĂ?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                         *     *     *     *     *     *    *



În cazul în care ai uitat, dă-mi voie să-ți reamintesc că...

...viitorul strălucitor și mult visat nu năvălește peste tine și în viața ta uniformă, limitată și monotonă în timp ce îți plângi de milă cât de nedreaptă este soarta.
Viitorul luminos și mult dorit nu se creează din neant și nu se materializează cu dedicație specială pentru tine, cât timp tu te irosești într-o slujbă, relație sau situație de viață care ți-a blocat devenirea.

Două facultăți și trei masterate nu îți confecționează un viitor confortabil. Îți dau doar abilitățile pentru a ți-l „croșeta” singur(ă).

O slujbă bine plătită, unde să primești recunoașterea muncii tale nu ți se va oferi în timp ce îți umpli zilele vânzând morcovi în piață. Tu ți-o cauți și ți-o creezi crezând în tine și în talentul tău.

O relație de vis nu se teleportează în viața ta cu tot cu Făt-Frumos sau Ileana Cosânzeana în timp ce îți irosești vremea și viața cu parteneri/e de umplutură, total nepotriviți „ca să nu rămân singur(ă)”.
Tu ți-o atragi, fiind consecvent(ă) în ceea ce îți dorești.

O foarte înțeleaptă persoană (Ileana Vulpescu) a spus că „dacă nu știi ce să ceri de la viață, viața nu știe ce să îți dea”.
Pentru a primi ceea ce vrei trebuie, mai întâi, să știi ce vrei, apoi să fii realist(ă) în dorințele tale, să fii consecvent în a-ți urmări pas cu pas împlinirea a ce-ți dorești, și să ai răbdarea de a obține rezultatele.
În fond, este vorba despre tine într-un viitor care îți aparține. 
Dacă știi ce să ceri, viața va ști ce să-ți dea.

Nu mă crezi? Încearcă!

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 07 august 2015

miercuri, 5 august 2015

Gândul zilei - 05 august 2015 - GREȘEALA E OMENEASCĂ, DAR A PERSISTA E....

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                       *     *     *     *     *     *     *



Am povestit ieri despre greșeală și despre faptul că ea e doar în ochii și în mintea omului.

Dar ce te faci atunci când nu vrei să înveți nimic din întâmplările soldate, din ce în ce mai des, cu alte rezultate decât cele preconizate?
Unde este granița dintre a învăța o lecție, și a persista în repetarea aceluiași scenariu, deși vezi că rezultatele sunt neplăcute atât pentru tine cât și pentru cei din apropiere?
Care este limita între ignoranță, nesimțire și prostie?

Momentul în care nu te mai interesează nimic decât ție să-ți fie bine, reprezintă debutul ignoranței. Ignori cu bună știință că faptele tale repetitive creează neplăceri, și începi să dai vina pe alții, neluând în considerare tensiunea pe care o generezi. Atunci folosești sintagma „a greși e omenește!” ca pe o scuză ca tu să-ți poți aprofunda... ignoranța.

Când știi din start că gesturile tale vor crea haos, și totuși „greșești” conștient și conștiincios pentru amuzamentul tău, se numește nesimțire; adică nu mai ești capabil(ă) sau nu mai ai chef să mai simți empatie pentru și față de semenii tăi. Atunci spui „greșeala este omenească și este acceptabilă!”.

Când nici măcar nu îți trece prin minte că gesturile tale provoacă rău, nu știi sau nu poți să observi și să înregistrezi reacțiile celorlalți deși aceștia ți-o spun în față de nenumărate ori, se numește prostie; adică nu există nici măcar un licăr de inteligență pentru a observa prăpădul pe care îl lași în urma ta. Atunci folosești expresia „e normal să greșești!”. 

Greșelile au rolul de a te ajuta să te corectezi pentru a fi mai bun, mai deschis, mai performant.
A greși e omenește, dar a persista în greșeală pentru folosul tău se numește... cum?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 05 august 2015

marți, 4 august 2015

Gândul zilei - 04 august 2015 - GREȘEALA - BLOCAJ SAU LECȚIE?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                            *    *    *    *    *    *    *



Nu-ți fie teamă că greșești în viață. E normal să nu-ți reușească totul din prima încercare.

Greșeala o vezi abia după ce a trecut momentul și compari rezultatul final cu ceea ce te-ai așteptat sau ți-a proiectat mintea. Dacă ele nu coincid, rezultatul e numit drept eroare sau greșeală.

Dar, te-ai gândit oare că acel final are ceva să te învețe?
Te oprești, de obicei, să vezi ce, de ce nu a ieșit cum ai vrut și când s-a produs schimbarea? 
Te-ai întrebat vreodată de ce tocmai acel rezultat a ieșit și nu altul?
Și dacă ai greșit de mai multe ori în viață, ți-a trecut, oare, prin minte că așteptările și proiecțiile tale nu ar fi în concordanță cu tine, cu devenirea ta, cu adevărata ta cale spre împlinire și desăvârșire?

În fond, „greșeala” e doar în ochii și mintea cuiva care se așteaptă să primească altceva decât a primit.

Nimic nu e greșit. Totul se întâmplă cu un scop: acela de a învăța o lecție.
Care e acea lecție?
Abia acum începe frumusețea vieții deoarece va trebui să stai, să observi, să înțelegi, să te observi, să te înțelegi.

Până atunci, toate sunt doar constatări, etichetări, interpretări, extrapolări.

Nu-ți fie teamă că greșești în viață. E normal să nu-ți reușească totul din prima încercare.
Și așa începe... viața adevărată!

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 04 august 2015

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...