miercuri, 13 iunie 2018

UNDE PLEACĂ SUFLETUL ATUNCI CÂND UITĂM DE EL?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles

 *     *     *     *     *     *     * 


                       
Cititorule, binețe!

Pornește muzica și stai de ascultă o poveste. Oare n-o fi a ta?




Un murmur... o stare... un moment....

Încerc să fiu ceea ce cred eu că ar trebui să fiu, ceea ce cred eu că vor alții, ceilalți să fiu. Și încerc atât de mult, și de atât de mult timp încât am uitat să fiu eu însumi...Am uitat CUM să fiu eu însumi!

Din grijă pentru imagine, am uitat originalul...am uitat cum să fiu original...cum să mă manifest original... Am ajuns o copie!

Am preluat o povară pe care nimeni nu mi-a dat-o, pe care nimeni nu mi-a cerut să o duc în spate.

M-am învelit în pătura seriozității și a minei grave, și mi-am luat în serios rolul de binefăcător, de salvator al tuturor... deși nimeni nu mi-a cerut-o...
Oare de aceea nici nu văd recunoștință?...

Sunt serios, sunt grav... Am uitat să râd.

Cum e râsul? Ce trebuie să simți când râzi? De ce nu mai simt nimic când râd? Nicio bucurie, fără destindere... vreo emoție, ceva acolo... Nu, nu e nimic...
Și atunci de ce râd?... Mă descarc nervos, așa zici tu?

Râsul e manifestarea bucuriei sufletului... așa am auzit.
Dar, dacă nu mai simt nimic... dacă e gol acolo, înseamnă că lipsește sufletul? A plecat, sau ce? Unde e? S-a ascuns de mine? L-am ascuns de mine? Dar, când a plecat? Nici măcar nu am observat că nu mai e... Păcat!...

Oare se mai întoarce, știe cineva?
Cum să-l chem?

Și dacă vine, cum îl recunosc dacă nici măcar nu am văzut că a plecat?

O fi fost tot timpul cu mine? L-am avut de la naștere? Auzi... cică da!...

Și eu de ce nu am știut? De ce nu se anunță așa ceva?
De ce nu am fost anunțat că am fost dotat cu un suflet? Sună prea mecanic, zici? Bine, dar cum?... Înzestrat... așa se zice?... Aha, e cadou!... păi, nu i-am văzut fundița roșie...
Ce cadou o mai fi fost și ăsta? Mi s-a cântat „mulți ani trăiască” la primirea lui? Lume multă, fast, mâncare și felicitări... nu-mi amintesc. Nu, sigur nu l-am primit cadou!
Sunt prea egoist zici?... Hm... un inel, un telefon, un lanț, o mașină, bani... astea sunt cadouri pentru că sunt reale și știu când le primesc... Momentul ăla e clar. 
De aceea îl prefer!

Cum? Sunt superficial? Adică la suprafață? 
De suprafață... așa zici?

Cum adică nu pot compara sufletul nepalpabil, neștiut, tăcut, cu un obiect real, vizibil și „zgomotos” prin aspect?
Nu e bine, zici? Aha... nu se cuvine... Nu se pot compara? Dar obiectele sunt utile, îmi folosesc... le folosesc...
Nu-mi folosesc? Mă folosesc ele pe mine?...

Și sufletul, pe care nici măcar nu-l văd, la ce-mi folosește? Îmi dă valoare?... Adică îmi dă bani?... Valoarea pe care o dă sufletul nu se estimează în bani?... De ce?... Totul e în bani!... Nu și sufletul?... De ce?... Poate dacă l-aș vedea pe Suflet, l-aș prețui mai mult...
Tocmai asta e... ce?... pa-ra-doxul.... stai să văd ce înseamnă... Ăsta e pe bani? Nu? E un obiect pe care să-l văd?... Cum zici? E ceva ce vine în contradicție cu adevărul acceptat?... E greu!... prea greu!...

Vreau ușor!... Să-l văd și să mă folosesc de el... De suflet, cum de cine?... Nu merge așa?
Și de ce e, mă rog, un para... de ăla cum ai spus? Paradox, așa... Pentru că este cu atât mai valoros cu cât nu îl putem vedea sau palpa, ci doar simți?... hai că m-ai pierdut!
Cum zici?... stai să scriu, că e greu... cu majuscule?... bine, zi...

UN LUCRU NEPALPABIL, FĂRĂ VALOARE ÎN BANI, CARE NE DĂ VALOAREA UMANĂ, PE CARE TREBUIE SĂ-L PREȚUIM DEOARECE NE FACE INESTIMABILI ȘI NE DĂ CEA MAI MARE BOGĂȚIE..... despre ce vorbim?.... aaaa.... SUFLETUL! 

Poate face el așa ceva din noi?.... interesant!....
Deci, sigur nu mașina îmi dă valoare?... nici hainele?... dar casele, averea?  Nici măcar școlile pe care le-am terminat?... N-au nicio valoare fără suflet?... Păi, și atunci de ce le-am mai bifat pe toate dacă nu au nicio valoare?.... Ar trebui să-mi susțină sufletul, dar au ajuns să mi-l înlocuiască?.. Hm.......

Prea lungă tăcerea?... 
Tocmai am aflat că ceea ce era valoros pentru mine nu are, de fapt, nicio valoare. 
Că ceea ce este important pentru mine, nu mă face important. 
Că ceea ce este la mare preț pentru mine este, de fapt, nul, iar ceea ce consideram a fi fără valoare este inestimabil!... 
Da, mă simt bine, doar că....

Sufletul.... nu am știut....cât timp irosit....cât timp m-am irosit!...

Unde e?.... nu e!... unde a plecat?... când a plecat?... de ce a plecat?...

Unde ești Suflete? Nu am știut, nu am vrut să știu că ești atât de important! 

Am crezut că „importantul” se vede, se simte, se numără, se etalează, primește laude și onoruri...
Am crezut că dacă ești aici, pur și simplu, e de datoria ta să exiști, să mă servești, să-mi servești la ce vreau eu.
Am considerat că te pot călca în picioare de câte ori vreau, pentru a ajunge la obiecte. 
Tăcerea și discreția ta m-au deranjat pentru că am vrut ceva care țipă...
Am vrut să te pun la respect fără să te respect.
Am vrut să te umilesc pentru a mă simți important.
Am vrut să te înfrâng pentru a fi câștigător... pentru a-i câștiga pe ceilalți.
Am vrut... să mă golesc de tine, Suflete, pentru a mă umple de lucruri, cuvinte, promisiuni, obiecte, oameni...

M-am umplut, dar acum sunt gol pe dinăuntru... atât de multe lucruri, obiecte, oameni... dar nu simt nimic! 
Sunt multe emoții, dar nici o trăire...
Atâtea sentimente, dar nici o exprimare...
Atâtea obiecte, dar nici o valoare...
Atâta aglomerație pentru...NIMIC!

Stai, îmi amintesc... bucurie, împlinire, plinătate, iubire....parcă astea erau, nu? Unde sunt acum? La suflet? Sunt ale sufletului? Le vreau înapoi!

Suflete!.... Suuufleteeeee!!!!... Te vreau înapoi!

Tăceți voi, obiecte inutile, voi, nulități gălăgioase... voi, sticle strălucitoare pe care v-am tratat ca pe diamante...voi, banalități pe care v-am divinizat odată.... Tăceți! Afară! Ieșiți afară din mine! Mă lepăd de voi, nimicnicii ale frivolității mele! Afaaarăăăăăă!!!

Gol... liniște... Suflete, aici erai? Unde ai fost plecat? Nicăieri? Aici ai fost tot timpul? Ești sigur? Era prea mare gălăgia obiectelor, zici?
De ce nu ai mai vorbit cu mine? Aaaa, ai vorbit tot timpul, dar eu nu te-am auzit.
Cum? Am plecat urechea la șoaptele ispitelor? 

Am fost chior, surd și paralizat fără tine, dragă Suflet. Am fost incomplet și muribund în lipsa ta.
Am fost...obiect fără viață, ca cele care m-au locuit.

Stai, ce e melodia asta? Mi se pare cunoscută. E cântecul tău? Aha! Dar de unde îl știu? Din perioada în care eram tot timpul împreună?
Mult timp a trecut, dacă abia mi-o amintesc...

Dar, ce e senzația asta... de zbor?
Bucuria iubirii... împlinirea înălțării... Ești tu, SUFLETE!

Ha, ha, ha, ha, ha....ce e asta? Râs?
Râd! Simt plinătatea, mă simt împlinit...mă simt... ÎNTREG!

Și totul era, de fapt, aici, în mine.

Mulțumesc, Suflete!



                          
                                         *    *    *    *    *    *    *    *    *

Oare n-o fi povestea ta? Dă-mi de veste.

Cititorule, binețe!

dr. Edith Kadar
Arad, 03 ianuarie 2015

*     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.


24 de comentarii:

  1. Dincolo de ce cred, dincolo de ce spun ceilalți, cărțile, marile ințelepciuni sau alte bazaconii despre ce sunt eu, despre cum e lumea sau cum ar cam trebui sa fie ea, tu și toți ceilalți, există ceva despre care presupunem că ar fi realitatea noastră ultimă, esența, sâmburele autenticității, apartenența la divin, aburul viu...toate acestea însemnând în summum că ar fi sufletul...suflul vital, inteligența de dincolo de materie, vis, emoție sau gândire. Ceva ce tine aprins capătul visului tău, celula primordială din care a explodat viața, prima respirație, brahman sau naiba mai știe ce, șoptește cu glas senin, copilăresc, dulce și fin înăuntrul tău, din adâncuri, a acelui miculuț eu autentic, sinele sau cum i-o mai fi zicând, copilașul pur interior, inocent, cel pe care l-ai alungat atunci când ai îmbrăcat prima oară hainele strălucitoare ale ego-ului lumii, cu accesoriile clasice de "al meu, eu, mie". Edith Kadar sau Doki, cum îi mai zic eu acestei femei de o imensă valoare, acest om căruia cu recunoștință o numesc prieten drag, indică în cuvintele ei magice, aceasta pierdere și posibilitatea recăpătării sufletului înapoi... prin dragoste, gratitudine, reîntregire în unitate a TA însuti. Ea știe...căci ea a făcut-o deja. DE-AIA ÎȚI SPUNE!!! MUlțumesc om frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Minunat,frumoase gânduri,intelepte cuvinte,multumesc din suflet si La multi ani in noul si minunatul an!!!

      Ștergere
  2. Deja s-au folosit destule cuvinte, iar sufletul meu mai adauga doar unul: SUBLIM !

    RăspundețiȘtergere
  3. un singur cuvant pot spune: "Splendid"!

    RăspundețiȘtergere
  4. Este si povestea mea,cu ajutorul tau,a lui Pera Novacovici si atora ,carora va pasa si ne ajutati neconditionat! Multumesc,esti minunata!

    RăspundețiȘtergere
  5. A fost si povestea mea o parte din ceea ce ai scris. Din fericire acum nu mai este. Mi-am regasit sufletul si mai trebuie sa-mi regasesc sanatatea. Incet, incet prin dorinta de cunoastere si prin oameni ca tine care mi-au aparut in cale atunci cand am cautat voi reusi si acest lucru. Multumesc pt. aceste minunate cuvinte, care m-au facut sa plang. Multumesc om minunat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc mult, Geta! Odată ce ți-ai regăsit sufletul, sănătatea fizică revine normal, fără să faci ceva special. Mulțumesc! :)

      Ștergere
  6. Multumesc.a venit la momentul potrivit.recunostinta

    RăspundețiȘtergere
  7. Sufletul meu e obosit, dar zâmbeşte. Probabil că aşa e obişnuit, sau pentru că are vre-un motiv. El ştie. Zâmbeşte şi aşteaptă cu răbdare. Şi-mi vorbeşte, tot timpul. Dar mintea mea rareori nu-i acoperă vocea. Oare de ce?! Din cauza egoului meu? Probabil. Dar sufletul e mulțumit şi cu fărămițe, chiar dacă e obositor să tot bați la porți ce ți se tot închid în nas. Dar zâmbeşte, ştie că într-o bună zi, va intra pe o poartă larg deschisă şi-şi va putea manifesta în plenitudine toată iubirea care Este.

    RăspundețiȘtergere
  8. Frumos! ma regasesc in aceste cuvinte minunate ! DAR....... in sfarsit mi-am regasit sufletul ! multumesc pentru aceste ganduri.

    RăspundețiȘtergere
  9. Superb!Ma regăsesc în ceea ce ați scris .MULȚUMESC 💖

    RăspundețiȘtergere
  10. Da, te consider prietena mea si ma bucur tare mult!

    RăspundețiȘtergere
  11. Vaiii...cat ma mai bucur de cand v-am descoperit,mai ales cand mai si scrieti cu gandurile mele.
    Va urmaresc cu drag si va admir foarte mult ! :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Probabil ca am mai citit acest articol la vremea ,,editharii"😊.L.am reciti azi fiindca sufletul meu l.a cautat,pentru ca nu mai stia cum sa ma faca atenta deindepartarea de el.MULTUMESC!

    RăspundețiȘtergere
  13. Am citit ,cu siguranta,acest articol la vremea ,,editharii"😊.A trebuit sa.l recitesc fix astazi pentru ca sufletul meu l.a cautat pentru a ma face constienta de indepartatea mea.MULTUMESC!

    RăspundețiȘtergere
  14. mereu zic ca cel mai important lucru este linistea sufleteasca si viata pe care o duci numai de tine insuti depinde.

    RăspundețiȘtergere
  15. Da si eu mi-am pierdut sufletul si nu mai eram mare lucru sau fapta. Eram ceva ce altii doreua sa fiu, dar fara bucurie si cel mai trist fara iubire de sine. M-am regasit cu greu, dar si mai greu a fost sa resincep sa rad. Multumesc Edith pentru daruirea ta in a spune lucrurilor pe nume !

    RăspundețiȘtergere
  16. Buna ziua! Emotionat! Mi-a amintit un anumit moment cand cineva se exprima altcuiva
    - Spune suflete, ce ai? Ce ai patit? De parca persoana aceea era asa apropiata ca facea parte dn sufletul lui... Nu, nu am fost eu norocoasa, dar mai conteaza? Evident ca ne risipim in tot ce ni se repeta ca este important, materialul si exact ce ne sustine si care ne da tot ce avem mai valoros ignoram si aruncam de-a valma simtaminte si stari...

    Multumim pentru ceea ce ne trimiteti, simtim daruirea si bucuria vietii! Tot binele!

    RăspundețiȘtergere
  17. Este si povestea mea . Multumesc Edith, OM minunat !

    RăspundețiȘtergere
  18. ESTE CHIAR POVESTEA MEA! IN ACEST MOMENT!!
    E MIRACULOS!!! Tot ce scrieti... toate filmarile sunt despre mine...
    MULTUMESC! VA IUBESC@

    RăspundețiȘtergere

Te invit să dai clic pe poză pentru a citi materialul. Mulțumesc.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...