marți, 23 iulie 2013

DRUMUL SPRE ÎMPLINIRE - de la venerație la invidie, și invers



Drumul spre împlinire și desăvârșire a fiecăruia e presărat cu multe piedici. Dar cele mai de temut sunt capcanele pe care ego-ul ni le întinde fără osteneală. Astăzi mă opresc la două din aceste capcane pe care s-ar putea să nu le sesizăm, cei apropiați să ni le semnaleze, dar noi să alegem să fim surzi.

Venerația și invidia provin din aceeași sursă. Diferența o face o mică nuanță a personalității noastre. Știi care?

Hai să povestim pe muzică, așa încât te rog să o pornești. Este postată la sfârșitul materialului.

Te salut cu drag cititorule! Binețe!

                                                             *   *   *   *   *   *   *   *   *   *

În conformitate cu Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), definiția celor două cuvinte este:

-VENERAȚIE - respect profund, stimă deosebită, prețuire adânc respectuoasă pentru cineva sau ceva; adorație.
- INVIDIE - sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau situația bună a altuia; pizmă.

Oare ce legătură o fi între ele?

Îți propun să revenim la viața de zi cu zi și să lăsăm la o parte definițiile pompoase.

Venerația apare atunci când sesizezi, conștient sau nu, că cineva are ceva ce tu îți dorești cu ardoare, dar te consideri din start incapabil(ă) și nedemn(ă) să obții acel lucru.
Invidia apare atunci când, în aceleași condiții, tu te pui pe picior de egalitate cu cel ce are și nu poți accepta că tu nu ai, deși te consideri chiar mai bun(ă) decât cel/cea care îți crează conflictul.


Venerația rezultă din diminuarea (conștientă sau nu) a abilităților, alături de o incapacitate temporară de a-ți vedea calitățile și proiectarea pe alții a dorinței și mulțumirii proprii.
Invidia apare din necunoașterea realelor abilități cu care ești înzestrat, cu exacerbarea lor în mintea proprie și personală.

Prin venerație acorzi obiectului adorației tale putere deplină asupra ta, a vieții, sorții și aprecierilor tale, considerându-te nedemn(ă) de a te compara.
Prin invidie îți acorzi ție și gândurilor putere deplină asupra ta, devenind propriul tău obiect al adorației, considerându-te nedemn de o comparație cu oricine.

Dacă „obiectul” venerației sau a invidiei tale are un ego cât casa, nu va mișca niciun deget să îți explice că sunteți doar la niveluri diferite ale aceluiași drum, și că și tu vei ajunge la vârf dacă mergi mai departe, loial crezurilor tale, și să nu renunți la ele pentru a-ți pierde vremea admirând pe alții și comparându-te în permanență.


Un ego cât muntele are nevoie de venerația altora, dar și de invidia celorlalți, această energie întreținând schela șubredă pe care s-au cățărat din dorința de a „șunta” capcanele drumului anevoios spre împlinire și desăvârșire.


                                                        *  *  *  *  *  *  *  *  *  *


Imaginează-ți evoluția ta ca pe un drum de munte ce te duce de la poale la vârf.

Drumul normal este frumos, spectaculos, dar cu multe piedici și încercări. Uneori poteca se îngustează mult, sau chiar e blocată.




Depinde de tine dacă alegi să te lamentezi că drumul cel rău are ceva cu tine, sau alegi să cauți ieșirea din acel impas.

Cu fiecare pas pe care îl faci ai posibilitatea să respiri aer din ce în ce mai rafinat, să admiri locuri și panorame pe care nu le poți vedea de jos; poți găsi frumuseți care doar acolo sunt, și nu la începutul drumului. Fiecare metru urcat îți poate întări încrederea deoarece doar credința ta în tine, în puterile tale, te ajută să depășești orice greutate, știind bine că rătăcirea nu este o opțiune, iar punctul terminus nu poate fi decât țelul tău din momentul în care ai făcut primul pas. Adică VÂRFUL!

Dacă părerea ta despre tine e undeva foarte jos, pe la piciorul broaștei, te vei considera din start incapabil(ă) să urci și vei rămâne jos, transformându-ți viața în venerarea celor care urcă fără probleme și desconsiderarea ta. Că doar te-ai „diagnosticat” de incapabil-ită, nu-i așa? Îi vei lăsa întotdeauna pe alții să treacă pe lângă tine pentru a ți-o lua înainte, iar tu nici măcar nu te gândești că poți fi, de multe ori, mai bun decât cei pe care îi admiri. 



Dacă în sinea ta simți că poți urca drumul fără probleme, că ai toate abilitățile de la natură, însă fricile și lașitatea te împiedică să faci primul pas, vei rămâne jos, la poalele muntelui, și vei da putere invidiei; o vei alimenta povestind oricui cât de bine ai fi putut tu urca, nu ca ceilalți care sunt atât de aproape de vârf. Te vei mulțumi să povestești scenarii despre...cum ar fi putut să fie dacă... Și pentru că ai rămas jos și nu schițezi nici măcar un pas, invidia se va transforma în pietre pe care le arunci în cei ce își văd de drum, în încercarea disperată de a-i face să cadă la nivelul tău, doar pentru a putea spune : „Vezi, nu sunt eu mai deștept că nici măcar nu am încercat?”

Invidioșii de „meserie” își vor irosi forțele - care i-ar fi dus pe orice vârf - încercând să-i tragă în jos pe cei ce îndrăznesc să fie cum ar fi vrut și ei, dar au hotărât că nu merită efortul. A se traduce „Dacă nu pot? Dacă nu sunt în stare? Ce vor zice ceilalți? Dacă voi cădea? Decât asemenea riscuri, mai bine rămân aici, unde știu că e cald și bine!”.

Pe aceștia, oricât ai încerca să-i ajuți, să-i convingi că pot avea tot ce își propun, ei vor veni cu o cantitate dublă de argumente de ce nu merită efortul și de ce ești tu prost că vrei să te cațeri pe un munte unde pot fi tot felul de neplăceri.

Ei nu caută rezolvări, ci doar justificări pentru incapacitatea sau impotența de a-și derula viața, preferând să rămână pe loc din prea multe frici, nesiguranțe și lașități.
Păcat!

                                                              *   *    *    *    *    *    *    *    *    *




Indiferent dacă este vorba despre venerație sau invidie, cert este că drumul spre împlinire și desăvârșire (personală, profesională, umană, spirituală,etc.) este mult deviat de la traseul spre vârf. Pentru că împlinirea implică munca  cu tine însu(ă)ți, cu ego-ul tău și ține de descoperirea și dezvoltarea abilităților proprii, și nu de negarea și ascunderea lor, și nici de compararea cu ceilalți.


Energia pusă în venerarea sau/și invidierea celorlalți ar putea fi investită în descoperirea limitelor proprii, a abilităților sau dizabilităților și în stabilirea zilnică a celui mai bun traseu către vârf. 

Dacă știi care e vârful tău. 
Dacă nu, treci și îngroașă rândurile celor care se plâng, se lamentează și socializează prin... venerare sau/și invidie.

Tu ce alegi?

Care e vârful tău?

Binețe, cititorule!

dr. Edith Kadar

Arad, 23 iulie, 2013








*    *    *    *    *    *    *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.  
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

1.- Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

2.- Comentariile anonime NU SE IAU ÎN CONSIDERARE începând din 09 decembrie 2013!!!
Nu te ascunde cu lașitate în spatele rândurilor anonime, ci asumă-ți responsabilitatea răspunsului pe care îl dai.
Tu ştii deja cu cine vorbeşti. Altfel eu aleg să nu îl iau în considerare.
Alege să nu fii un ANONIM în viaţă.

3.- Nu îmi trimite același mesaj de mai multe ori doar pentru că nu-l vezi publicat. Ele îmi vin pe mail și le public sau le răspund când pot. Dacă nu primești răspuns înseamnă că mi-ai pus o întrebare al cărei răspuns fie există deja, deci caută-l, fie este cuprins în material, deci caută-l. Nu sunt răspunzătoare că nu ai răbdare să citești.

Mulţumesc.