Gândul zilei - 26 iunie 2015 - BUCURIA DIN SUFLET

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                            *    *    *    *    *    *    *

Bucuria vine din lucruri mărunte, aparent banale, catalogate nesemnificative, situate în afara rutinei zilnice. Este, de cele mai multe ori, în preajma ta, doar că trebuie să o observi.
Ești atât de preocupat(ă) să nu ieși din programele și îndatoririle tale, încât rămâne prea puțin „spațiu” în memoria conștientă pentru a-ți aminti ce e în afara „cutiei” regulilor.

Bucuria este hrana sufletului, iar pentru a te bucura ar trebui să îți amintești, mai întâi, că ești liber(ă) să o faci și că nimeni nu îți interzice.

Încordarea, încrâncenarea, funcționarea pe „pilot automat”, seriozitatea excesivă, suprimarea simțului umorului, sunt alegeri personale în goana după recunoaștere, aprecieri și câștiguri de orice fel.
Atât timp cât urmărești rezultatele, viața cu bucuriile ei va trece pe lângă tine, ignorată, considerată prea banală.
Când vei înceta să trăiești după programe și când vei deveni conștient(ă) că viața e compusă, de fapt, din momente ce așteaptă să fie observate și colorate, abia atunci vei începe, cu adevărat să trăiești. Până atunci supraviețuiești.

Oprește-te puțin și gândește-te: când ai cântat ultima dată, când ai dansat ultima dată? Dar când ai râs cu poftă, și nu de fațadă, ultima dată?
Dacă îți amintești, a fost recent și zâmbești, sufletul tău se simte în largul lui.
Dar dacă o asemenea amintire e prea îndepărtată pentru a fi actualizată, verifică dacă nu te-ai transformat, între timp, în robot, sătul de atâta umanitate plictisitoare.
Fă-ți sufletul să râdă, bucură-te în fiecare zi și amintește-ți că de aici îți iei energia pentru adevărata viață.

Trăiești sau supraviețuiești?

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 26 iunie 2015

Gândul zilei - 23 iunie - EȘTI PERFECT(Ă)?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                    *    *    *    *    *    *    *

Perfecțiunea. Un cuvânt, un concept pe cât de des vehiculat, pe atât de puțin înțeles.

Perfecțiunea o cauți atunci când nu o ai. Sau când crezi că nu o ai.
Ea devine un deziderat atunci când simți că lipsește. Sau când crezi că ea lipsește.

Nu știi dacă ești sau nu perfect. Știi doar că așa cum ești nu este suficient.

Atunci încep întrebările: de ce?, cum se poate?, eu de ce nu...?, ce au alții și eu nu?
Răspunsurile vin după chipul și asemănarea dorințelor manifestate prin ego.

Ce este, de fapt, perfecțiunea?
Este doar un concept care să-ți definească starea de împlinire, de finalizare a ceva?
Este dorința de a pune o ștampilă pe un lucru finit; ștampila ta?
Este nevoia de a-ți fi recunoscută munca așa cum vrei tu?
Este setea de laudă a celor din jur și manifestarea invidiei altora pe talentul tău?
Este dorința ta de a fi, de a fi perceput, de a primi o definiție: a ta?

Perfecțiunea.
O himeră, un concept, o capcană. În fond, perfecțiunea are înțeles diferit pentru fiecare om.

A căuta perfecțiunea înseamnă a vrea să schimbi ceva în traiul și viața ta de acum. Înseamnă că nu ești mulțumit(ă) cu ceea ce ești acum, vrei altceva, dar habar nu ai ce. Dar ce frumos sună „perfecțiunea”!
Îți dă un imbold, un impuls de a merge, de a face, de a improviza; și când, în sfârșit, zici că ai terminat, faci un pas în spate admirându-ți opera. E perfectă!... Pentru tine, în acest moment. Pentru alții s-ar putea să fie o mediocritate.
Și atunci, unde ai greșit? Doar că ai vrut ca și alții să vadă cu ochii tăi, să recunoască ce doreai tu, să spună ce aveai tu nevoie să auzi. Atât.

A căuta perfecțiunea în exteriorul tău este ca și cum ai trata pe altul pentru boala ta.
Căutarea perfecțiunii vine din identificarea limitelor și limitărilor impuse sau acceptate de noi. Desigur, pentru fiecare, perfecțiunea înseamnă altceva. Unii vor un corp perfect, alții vor bogății existente în imaginația lor hrănită de poveștile copilăriei.

Adevărata artă constă, însă, în a găsi perfecţiunea "săpată" deja de Creator în tine!

Ești perfect(ă) așa cum ești, pentru că ești unic(ă).
Iar unicitatea e perfectă!
Nu ai știut asta?

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 23 iunie 2015

Gândul zilei - 21 iunie - ÎNTREBĂRILE FIINȚĂRII TALE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                                 *    *    *    *    *    *    *

Viața îți creează zilnic multe semne de întrebare: cine ești, ce cauți în viața ta, ce ești în stare să faci, cât și cum să pui lucrurile în aplicare, dar, mai ales, de ce, în ce scop.

Dacă ai fi atent(ă) la tine, ai vedea că fiecare minut al existenței tale e „populat” de asemenea dileme.

Toți oamenii au întrebări, dar nu toți au răspunsuri; nu pentru că ele nu ar exista, ci pentru că pentru a le găsi, trebuie să ai, mai întâi, dorința de a le afla și disponibilitatea de a le căuta.

Nu e suficient să afirmi că vrei. Vorba fără a fi urmată de faptă este, de cele mai multe ori, o minciună care îți satisface comoditatea, umilul servitor al orgoliului.

Trebuie să vrei să te cunoști cu adevărat pe tine însuți, și atunci timpul va deveni prietenul și nu dușmanul tău.
Dacă ai curiozitatea de a-ți asculta neliniștile și nesiguranțele exprimate prin întrebări fără sfârșit, răbdarea și atenția față de tine îți vor aduce liniștea sufletească pentru a auzi răspunsurile care sunt deja acolo, lângă semnele de întrebare.

Ai răbdare cu tine pentru că ești cel mai bun companion și prieten al tău. Respectă-te suficient încât să și auzi soluțiile la probleme.

Neliniștea întrebărilor sau răbdarea răspunsurilor?

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar

Arad, 21 iunie 2015

Gândul zilei - 18 iunie 2015 - DISPERAREA

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                           *    *    *    *    *    *    *

„Sunt disperat(ă)!”

O expresie ce a devenit frecventă în vocabularul multora.
Un laitmotiv ce însoțește stările de minus ale vieții de zi.
O definiție a stării de neputință ce cuprinde omul ori de câte ori nu mai are chef de el însuși.
Un motiv des trâmbițat pentru a nu face nicio schimbare în viață.
O scuză pentru a rămâne în starea de victimă.

Dar, oare ce anume configurează starea ce generează expresia?
Indiferent că apare în viața personală sau profesională, este generată de persoane sau situații, starea de disperare capătă nuanțe diferite, în funcție de percepție, neputință, stare sufletească, credință sau...moft.

- Când nu înțelegi complet situația în care te afli, și nu știi care ar putea fi rezolvarea optimă pentru tine, este o disperare de percepție.
- Când înțelegi situația, știi care ar fi rezolvarea, dar nu poți lua hotărârea singur(ă), ci trebuie să ții cont și de alții sau de alte păreri, mult diferite de ale tale, este o disperare de neputință.
- Când ai toate datele pentru a formula o decizie, dar gălăgia din minte depășește mult liniștea sufletească ce îți aduce concretizarea rezultatului, este disperare de stare sufletească.
- Când știi ce ai de făcut, dispui de forță interioară pentru a urni lucrurile din loc, dar nu crezi deloc în tine și în meritele tale, este disperarea de (ne)credință.
- Iar atunci când cele de mai sus nu au nicio relevanță, poți să faci, știi să faci, dar ești nemulțumit(ă) că nu se rezolvă instant problema, ieri dacă s-ar putea, și pui vina pe timp, este disperarea din...moft.

Indiferent de nuanță, disperarea poate fi o piedică serioasă în calea oricui; iar dacă înțelegi că este doar o stare trecătoare și nu o destinație finală, poți trece peste orice și găsi soluții la orice.

Altfel, disperarea devine percepția care duce la neputință, generând stare sufletească de necredință dintr-un...moft!

Percepi nuanțele?
Știam eu!

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 18 iunie 2015

Gândul zilei - 17 iunie 2015 - LIMITE versus LIMITĂRI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                      *    *    *    *    *    *    *

Dacă tot suntem la capitolul gânduri, gândește-te...

... doar pentru că ție nu-ți place un lucru, o persoană, o idee sau un concept de viață, nu înseamnă că ceilalți trebuie să gândească la fel, altfel le pui etichete: prost, tâmpit, incult, semidoct, ignorant, etc.
Poate că la fel gândesc și ei despre tine, ideile și concepțiile tale.
Nu putem fi toți la fel!

... doar pentru că tu tragi o concluzie iar ceilalți nu au ajuns la una sau o au diferită de a ta, nu înseamnă că sunt incapabili sau prea lenți. Și tu, cu înfumurarea ta cu tot, poți fi considerat deranjant pentru arealul în care îți desfășori viața.
Abilitățile noastre sunt mult diferite!

... doar pentru că ție ți-e teamă să iubești, să te manifești, nu înseamnă că ceilalți nu au voie să își arate iubirea față de tine. Și tu poți fi considerat(ă) insensibil(ă), rece, lipsit(ă) de sentimente.
Curajul asumării nu este același!

Nu respinge gesturile, ideile, concluziile și sentimentele reale ale altora, doar pentru că ele nu sunt după calapodul așteptărilor tale sau pentru că ești incapabil(ă) să accepți diversitatea.

Îi îndepărtezi încet, dar sigur, pe oamenii din jurul tău și te izolezi ajungând să te plângi, paradoxal, de faptul că nimeni nu te mai înțelege, nimeni nu te mai iubește și ai rămas singur(ă), bietul/biata de tine!

Respingi și te arăți indignat(ă) că-ți sunt încălcate granițele?
Asta spune multe despre tine, nu despre cel/ cea care își asumă trăirile, ideile, concepțiile, viața.
Acelea nu sunt granițe, nici limite, ci sunt limitările la care te-ai condamnat singur(ă).
Înțelegi nuanța?

Mă gândeam eu.

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 17 iunie 2015

OBSERVAREA CELORLALȚI ȘI MULȚUMIREA TA

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                                    *    *    *    *    *    *    *

Crezi că dacă observi cu sârg  cum sunt cei din jurul tău, dacă îți faci și emiți tot felul de păreri în acest sens și dacă încerci să corectezi cu forța ce vezi în exterior, viața ta va deveni, brusc, mai bună, mai împlinită?

Observarea celorlalți, a altora în afară de tine, a devenit un fel de „sport” național care, nu numai că umple golurile pe care le lași în viața ta, dar îți poate crea iluzia că ai avea un spirit înalt de observație și că ai fi un psiholog extraordinar, mai bun decât orice profesionist în domeniu.

Așa, și?

Cu ce te ajută, pe tine, personal, datul cu părerea despre alții?

Îți face ordine în agitația ta zilnică? 

Îți aduce liniștea în gălăgia minții tale? 

Instaurează pentru totdeauna pacea în sufletul tău? 

Netezește pliurile pe care alții le-au șifonat în viața ta, cu permisiunea ta?

Găsești răspunsurile la întrebările vitale gen „cine ești și ce cauți în propria-ți viață?”

Nu, doar te ține ocupat(ă) să nu îți vezi sordidul și ternul pe care l-ai acceptat de bună voie în viața ta.

Cum? Neavând nicio reacție la propria-ți viață, ci doar la observarea vieții altora, a celor străini ție.

Dacă mai ai timp să observi, să comentezi, să compari viața celor străini ție, înseamnă ori că ți-ai rezolvat toate problemele, și atunci nu văd de ce nu te-ai bucura de liniștea obținută, fie habar nu ai ce să faci cu ițele vieții tale sau, în cel mai rău caz, habar nu ai că a te ocupa de tine e treaba ta primordială în această viață.

De ce faci un lucru care nu te ajută la nimic? Explică-mi, te rog! Cu ce te alegi, în afară de o satisfacție răutăcioasă de moment, dată de bucuria că nici altora nu le merge bine? Așa, și?

Otrava generează otravă, iar aceasta se va revărsa din plin asupra propriei tale trăiri.

Cum îți așterni, așa vei dormi, spune o vorbă. 

Chiar vrei să dormi înconjurat(ă) de „demonii” pe care îi creezi vorbind despre alții?

Dacă singurele reacții pe care le mai obții și te fac să vibrezi sunt cele privitoare la viața altora, ce spune asta despre tine?

Nici acum nu ai înțeles că, de fapt, ceilalți sunt oglinzile tale și că râzând și comentând despre ei, râzi și comentezi despre tine?

Doar mă întrebam.

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar

Arad, 16 iunie, 2015  

VREMURI MISTERIOASE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                                          *    *    *     *     *

Binețe, dragă cititor!

Probabil ai observat că în ultima perioadă te simți cu totul altfel decât de obicei. Fie ești mai obosit, fie ai dureri în tot corpul sau doar în zona capului, ai mici frisoane sau/și vrei să dormi tot timpul. Sau te curentezi în momentul în care pui mâna pe orice conține metal; sau aparatura din jurul tău a luat-o razna.

Ți s-a întâmplat?

Explicația e destul de simplă și e legată de două evenimente astronomice petrecute zilele trecute: Echinocțiul de primăvară și eclipsa de soare, vizibilă parțial la noi în țară.

Eclipsa de soare duce la acoperirea, totală sau parțială, a luminii Soarelui de către astrul nopții, Luna. Ce înseamnă asta?

Soarele ne furnizează lumina atât de necesară vieții, dar vitală pentru întreținerea circuitelor electrice din corpul uman. 

Principalele reacții și procese din corp  care întrețin, practic, viața, au loc datorită curenților electrici de  foarte joasă frecvență care circulă de la o celulă la alta.

Atunci când Soarele e afectat de o eclipsă, de exemplu, întregul câmp energetic este afectat. Aparatura bruiază sau se blochează, neputând funcționa corect, noi ne curentăm la atingerea de orice sau oricine, ne simțim slăbiți datorită anomaliilor din propriul nostru câmp, ne simțim ciudat.

La nivelul creierului, unde predomină circuitele electrice, câmpul e afectat și deoarece acolo sunt toți centrii de comandă ai organelor din corp, activitatea acestora e distorsionată. apărând simptomele neobișnuite.

Efectul eclipselor asupra corpului uman este semnificativ timp de aproximativ o lună, atât înainte cât și după eveniment.

Deci, nu te speria, ai răbdare.

Încărcarea „bateriilor” proprii cu energie e mult ajutată de Echinocțiul de primăvară. Este momentul din an în care ziua a fost egală, ca durată, cu noaptea, și care dă startul creșterii perioadei în care astrul zilei este prezent. Zilele cu lumină din ce în ce mai multă ne vor încărca energetic, asigurându-ne doza zilnică de optimism de care avem nevoie.

Și, nu uita: nimeni nu poate face nimic pentru tine dacă nu te implici și tu în propria viață. 

Niciun eveniment astronomic nu va avea efect pozitiv asupra ta dacă te-ai hotărât că viața e câh!, oamenii la fel, iar lumea e un chin. 

În acest caz, ești propriul tău eveniment negativ de proporții astronomice, iar viața pe care o duci se va bloca și te va bloca deoarece ai dat prioritate problemelor și nu bucuriei.

Oare supărarea, tristețea, încrâncenarea îți vor rezolva problemele? Nu. Gândește-te, o stare negativă amplifică fricile și toate celelalte emoții negative. Victimizarea și plânsul de milă sunt doar modalități de a atrage atenția asupra ta și a problemelor tale. Dar optimismul te va ajuta să găsești soluții.

Profită de ajutorul pe care îl primești în aceste zile. 

Viața de până acum te-a adus aici. 

Ești mulțumit(ă)? Profită și amplifică aceste energii.

Ești nemulțumit(ă)? Acum e momentul să nu-ți mai plângi de milă și să faci ceva pentru a-ți fi mai bine.

Se poate spune că trăim vremuri misterioase.

De tine depinde ce atitudine adopți.

Profiți sau irosești?

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar

DEVENIREA (fragment)

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                        *   *   *   *   *   *   *

-Ce e cu tine?, aud întrebarea lui Mark.

-Nu știu, sunt agitată, neliniștită... simt un tremur interior, dar e străin de experiențele prin care tocmai am trecut. Simt o presiune în zona ficatului.

-Ce e? Vorbește.

Mi-am dat seama că primul meu impuls este să zic „n-am nimic, mai lasă-mă-n pace!”, dar am realizat că asta făceam de fiecare dată atunci când începeam să fiu „bântuită” de câte o neliniște sau/și frică. 

-Hm, nici nu sunt obișnuită să spun ce simt. Mi se pare că nu e important, sau că va plictisi... sau că voi fi judecată sau... și mai rău... se va râde de mine! Oh, ce programe tâmpite îmi guvernează viața!

-Liniștește-te... respiră adânc... lasă să treacă prin tine și detașează-te... Respiră. Acum imaginează-ți că faci un pas în spate și îți privești în față frica. Ce anume vezi?

- Nu prea înțeleg... Ficatul e afectat de frica de a nu muri de foame din cauza lipsei banilor. Nu prea am asemenea probleme acum.

-Du-te dincolo de aparențe și verifică nuanțele trăirilor tale.

„Bun... nuanțele... uite cu ce mă ocup în loc să-mi trăiesc furia, frica, neliniștea, în loc să mă identific cu ele, să le fac un loc confortabil în viața mea, să încep să le dau importanță și consistență, în loc să.... STOP! Ce fac? Tocmai proslăvesc și aduc odă neliniștilor și fricilor... Tocmai încercam să...creez o realitate în care aceste emoții negative să devină personajele principale după care să îmi adaptez și ajustez viața... Oh... așa se întâmplă, de obicei, cu crearea realității și materializarea ei atunci când „lutul” e dat de antagoniștii iubirii... pardon, IUBIRII? Scuze mie!”

-Deci, așa se întâmplă, zic.

-Da, totul se petrece repede, aparent pe neobservate; asta dacă nu cumva ții cont de manifestările exterioare: agitație, neliniște, tremur interior, cum ai spus. De obicei alegeți să ignorați aceste semne catalogându-le neimportante, chiar deranjante pentru momentul respectiv pe care îl numiți „prezent”.

O liniște și un calm m-au cuprins, arătându-mi că m-am detașat de acea realitate. Era ca și cum făcusem un pas înapoi și priveam totul ca pe un ecran. Respiram adânc, și fiecare inspirație aducea un nou val de aer și de energie, în timp ce expirația elimina din corpul meu tensiunile pe care mi le-au provocat emoțiile neliniștitoare. Kundalini urca spre diafragmă, curățind și ultimele resturi de mizerii și incertitudini. 

-Știu! Știu care e conflictul care a dus la neliniște și la presiunea din ficat, îi spun lui Mark. Mi-e teamă că voi pierde toate astea, tot ce mi s-a întâmplat în ultimele zile și care îmi aduce DEVENIREA! Mi-e teamă că mentalul, umanitatea și fricile îmi vor anula această realitate extraordinară. Mi-e teamă să nu mă înec în falsitate, minciună, prefăcătorie și să-mi moară sufletul câte puțin, în fiecare zi. Mi-e teamă să nu vă pierd pe voi! Mi-e teamă să nu te pierd pe tine, Iubirea! Mi-e teamă că mă voi pierde pe mine! Voi mi-ați reamintit cum să-mi hrănesc esența, și, fără asta, mi-e teamă că voi muri din foame de... adevăr, cunoaștere, bucurie, Iubire, simplitate, ESENȚĂ! Foame... hrană... moarte... asta e presiunea pe care o simt în permanență în hipocondrul drept. Asta încerca ficatul meu să-mi transmită. Iar eu încercam să văd cauzele la propriu. Mulțumesc!

Am simțit o eliberare în partea dreaptă, sub coaste, iar apoi valul de energie din zona gurii stomacului s-a împrăștiat, umplând o zonă ocupată până atunci de furii pe mine, pe neputința mea.

-Cât de răi putem fi cu noi înșine, îi spun interlocutorului meu.

Și atunci am conștientizat evidența: Mark, Iubirea, era alături de mine și mă asculta, mă îndruma, mă liniștea, mă consola.

-Iubirea! Ea e lângă noi tot timpul și ne vorbește, ascultându-ne în același timp. Ești demult alături de mine?

-Dintotdeauna, îmi răspunde zâmbind Iubirea. Ai mai avut momente în care m-ai perceput, dar mintea ta de atunci nu a înțeles, iar realitatea în care erai cufundată ți-a estompat percepția mea. E ca și cum ai ales realitatea minții în detrimentul emoției pure, netransformată și nepervertită.

Am ales realitatea minții în locul Iubirii! 

Oh, și încă de câte ori!

Constatarea era mai degrabă eliberatoare decât covârșitoare.

-Lasă emoțiile să treacă prin tine, nu le reține; lasă-le să-și urmeze drumul eliberării din tine. Respiră.

Am continuat să fac asta, bucuroasă că Iubirea era alături de mine în aceste momente; normal, natural, în liniște... Așa cum ar trebui să fie întotdeauna. Zâmbesc de la atâta eliberare, de la normala libertate. (...)

dr. Edith Kadar
Arad, 24 februarie 2015

CUM TE VEZI ÎN 2015?

Motto: Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                          *    *    *    *    *    *    *    *

„Cum îți așterni, așa dormi”...

... spune o veche zicală populară, izvorâtă din experiența și înțelepciunea cuiva.

2014 e deja istorie. Ca tot ce face parte din viața noastră de până acum.

2015 e viitorul, e fila albă ce așteptă, tăcută și răbdătoare, să-i fie scrise rândurile pentru istorie. Cea viitoare.

Iar istoria e scrisă de noi, individual.

Binețe, cititorule, la cumpăna dintre ani!
Nu uita nici acum să pornești muzica.

                             

Fiecare ne scriem rândurile vieții proprii prin faptele, vorbele și gândurile noastre. A ceea ce putem, vrem și trecem în filele pe care le semnăm zilnic la capitolul „Existență”.

Istoria reține doar adevărul. Nu ceea ce vrem noi să pară adevăr.

De aceea, nu putem minți.

Nu putem avea pretenția ca lumea să-și amintească de noi prin ceva ce am fi vrut să facem, dar neputința, comoditatea și reala limitare ne-a oprit.

Dacă ai făcut ceva rău, istoria va consemna ca atare.

Dacă nu ai făcut nimic, ci doar ai povestit cât de multe ai fi putut face, istoria va reda întocmai. Fără înflorituri, fără revizuiri și adăugiri. Forma brută. Asta e istoria.

Iar dacă ai acționat, dacă ai făcut tot posibilul să treci de la stadiul de gând la cel de vorbă și ai reușit să finalizezi cu o faptă, ești marele câștigător!

Pentru simplul motiv că ai reușit extraordinara performanță de a transpune teoria în practică. Lucru demn de Sisif, cel condamnat la eterna corvoadă a muncii fără finalitate.

Pentru că acțiunea, schimbarea, transformarea și evoluția ne definește și lasă o semnătură clară în registrul istoriei.

Cât de mult îți place ce ai făcut, ține de forma coloanei vertebrale a vieții proprii.

Cât de mult îți asumi din ceea ce ai făcut sau nu ai reușit să faci, ține de rezistența coloanei clădite după chipul și asemănarea principiilor tale. Dacă ele există. Dacă nu...despre ce discutăm?!!...

Nu poți fi ceea ce nu ești.

Nu poți fi ceea ce doar gândești.

Nu poți fi ceea ce doar vorbești.

Nu poți fi ceea ce nu vrei să faci.

Dar categoric poți fi ceea ce transpui în acțiune!

Poți fi nemernic, mișel, laș, trădător...

Poți fi cel care lansează zvonuri, sau cel ce crede în ele...

Poți să povestești tuturor ce ai fi putut fi....dar nu ai apucat să fii vreodată...

Poți să povestești cât de măreț te visezi, dar să recunoști că ceea ce vrei e imposibil. Acum. Dar poate mai târziu, când mai înveți......

Și poți să povestești tuturor despre aripile care ți-au crescut pentru că ți-ai făcut toate lecțiile, ai urmat toți pașii în ordinea firească, ai avut răbdare....

Povestește-le, nu pentru a te lăuda, ci pentru că îți recunoști marea realizare de a trece de la vorbă la faptă, de la neputință la putință, de la incapacitate la îndârjire, de la teorie la practică...

Povestește-le, pentru că așa știi să îți recunoști propriile tale merite, fără a aștepta note date din exterior de la cei cărora tu însuți  le-ai acordat competența de a te aprecia.

Asta nu este o laudă. Este o recunoaștere, o înțelegere și o asumare a propriilor talente pe care abilitățile le-au transpus din vorbe în fapte.

Este recunoașterea ta!

Oricum, cei care încă se târăsc în noroiul pe care și l-au creat nu te vor crede, și vor încerca să te tragă în jos, pentru că doar așa își vor putea justifica, lor înșile, impotența zborului...

Alții vor încerca să îți explice, pe larg și pe scurt, cum ar fi făcut ei și ce ar schimba (invariabil) în ceea ce ai făcut tu, în niciun caz ei, pentru a obține perfecțiunea....Nu contează că ei/ele au o viață ternă, fadă, liniară, justificată de frici...„dacă nu reușesc...”, „dacă nu va fi bine...” , „dacă ceilalți nu vor fi de acord...”, etc.

Dar despre aceștia  istoria nu va vorbi. Noi știm. O știu și ei, de aici disperarea cu care își aruncă propriile mizerii și neputințe în cârca oricui este dispus să nu supere pe cineva și să nu reacționeze din prea multă bună-creștere.

2014 a fost un an bun sau rău, în funcție de implicarea fiecăruia în propria viață, în scrierea propriei istorii.

2015 va fi un an bun sau rău, după rodul propriilor dorințe, în funcție de însușirea lecțiilor de viață. 

Vrei să îți fie bine, îți va fi bine. Nu dai doi bani pe tine și te lași la mâna Universului, acesta îți va da ceea ce meriți. Nici mai mult, nici mai puțin. După chipul și asemănarea ta. A gândurilor, și abilităților tale. A capacității tale de a-ți țese viitorul. A feței tale adevărate, și nu a celei care vrei tu să fie văzută. 
Vina „emanației” viitoare îți aparține în totalitate.

2015 va fi numai al tău, cu bune, cu rele. 

Dacă pentru reușite totul ți se cuvine, la fel este și pentru cele mai puțin plăcute orgoliului, vanității și ego-ului din tine. 

Dacă pentru cele bune ești propriul creator, ar fi incorect ca pentru rateuri să fie de vină șeful, soțul sau soția, soacra, copilul sau...Dumnezeu!

2014 e deja istorie.

2015 e fila albă, încă nescrisă în registrul istoriei. 

Îți doresc să ai un 2015 exact așa cum ți l-ai proiectat, cum l-ai programat, cum ți-ai imaginat că trebuie să fie! 
Îți doresc să ai curajul să faci ceea ce sufletul tău știe că are de făcut, dar mintea îl oprește din prea multă rațiune, bun simț. și frica de a nu-i deranja pe cei importanți ție.

Și toate astea pentru a fi persoana pe care Universul o merită, după ce a investit atâta încredere, și ți-a scos în cale atâtea oportunități, situații și persoane pentru a deveni...altfel... mai bun, mai conștient, mai conștiincios.

Să ai parte de multă înțelepciune și mult discernământ pentru a putea alege realul de imaginar, adevărul de ispită, acel adevăr croit după meritele tale.

Încearcă să găsești fericirea și încântarea fiecărui moment, chiar dacă acestea nu se supun unui standard poetic, sau al tău personal. 

În fond, ce ai „emanat” până acum este ceea ce ai. 
Eşti efectul istoriei de până acum. Eşti propria ta creaţie!
Ești mulțumit? Mergi mai departe. Nu ești mulțumit? E momentul să faci și altceva decât să te plângi...

Îți doresc ca fiecare zi să fie bogată în lumină, iubire și sănătate.

Un 2015 așa cum ți-l dorești și cum ți-l croiești!

Mulțumesc că ai călcat pragul blogului meu.

Te aștept cu mult drag și la anul.

LA MULȚI ANI, 2015!!!

Binețe, prieten cititor!

dr. Edith Kadar

Arad, 31 decembrie 2014