FII FERICIT CU TINE ȘI ÎN FIECARE ZI VA FI CRĂCIUNUL

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

Crăciunul este despre nașterea Omului, adică a omului care poartă în el Lumină divină.

Iisus ne-a arătat cum să facem pentru a aprinde fiecare dintre noi lumina dinlăuntru pe care o avem cu toții de la Dumnezeu. Oamenii au fost cei ce ne-au convins că nu putem fi fiii și fiicele lui Dumnezeu, că suntem prea păcătoși pentru a mai încerca. Și atunci am acceptat că noi nu merităm nimic din ce ne poate reaminti că suntem semințe divine și că am fost creați nu numai după chipul și asemănarea Lui ci și din Esența Lui.

Avem în noi toată informația, dar, în timp, am fost convinși că ceea ce simțim nu este de la Dumnezeu, ci ni s-a prezentat un antagonist al Lui: Satan, dracu, sau cum i s-o mai spune.

Am fost convinși că informația divină o putem primi cu țârâita de la anumiți oameni doar dacă suntem cuminți și facem ce ni se spune de către cei ce susțin că știu mai bine decât noi ce este bine pentru noi.

Ni se spune că a încerca să îl cunoaștem personal  pe Dumnezeu și să reaprindem în noi Lumina este blasfemie. 

Și asa, încetul cu încetul, ni s-a șters din memoria ancestrală că suntem puternici și plini de lumină, și am fost programați că suntem păcătoși și că nu merităm nimic bun, doar pedeapsă.

Am fost învățați că a sta în situații sau în relații toxice este voia lui Dumnezeu (doar asta e crucea, nu?), iar a ne da voie să facem tot ce ne aduce bucurie și fericire este de la dracu.

Suntem programați de mici să ne comparăm între noi și să ne raportăm la niște standarde greu de atins. De ce? Pentru că un om puternic, care își cunoaște valoarea, care știe că Dumnezeu este Lumină, Pace, Armonie și Iubire, nu poate fi condus, programat, manipulat.

Și din când în când ni se dă posibilitatea să sărbătorim esența noastră divină prin Crăciun și Paște. Doar că și acestea au fost comercializate excesiv: la Crăciun se preamărește Moșul, cadourile, cumpărăturile, mâncarea, și nu nașterea Luminii christice; iar de Paște căutăm ouăle colorate ale unui iepuraș în loc să ne concentrăm pe șansa de a renaște, de a reînvia din propria cenușă.

Nici măcar nu ne mai dăm seama că am ajuns să credem într-o divinitate care ne pedepsește, care se răzbună, care ne trimite boli, nenorociri și necazuri pentru că am păcătuit, și nu în cea plină de Iubire. Cu ce am păcătuit? Păi cu ce ne spun tot oamenii, că doar ei ne spun să nu creăm o relație personală cu Dumnezeu. 

Cei care cred într-un dumnezeu impus și creat după chipul și asemănarea omului (gelos, răutăcios, etc) sunt ușor de ținut în frâu cu amenințarea iadului după moarte. Iar pentru unii este atât de mare frica încât uită să mai trăiască în ACUM, în prezent, și să lase la o parte frica de un viitor impus de alții.

Cei care cred în Lumina divină și știu că ea se află în ei sunt considerați oi negre, rebeli, păcătoși pentru că îndrăznesc să trăiască și să se bucure. 

Nu există întuneric, e doar absența luminii.

Nu există ură, ci doar absența toleranței. 

Nu există frică, ci doar absența iubirii.

Dracul este doar absența lui Dumnezeu din fiecare moment al vieții noastre. 

Crăciunul este momentul în care să ne reamintim că suntem ființe divine și că avem în noi Lumina lui Dumnezeu. Dar pentru asta e nevoie să stăm în liniște și să rămânem cu noi înșine. În loc de asta ieșim și chefuim lângă un brad a cărui semnificație am uitat-o, și alegem gălăgia exterioară pentru că nu prea știm ce să facem cu liniștea și pacea din noi. 

Alegerea ne aparține: alegem să onorăm Christul lăuntric sau o sărbătoare comercială?

Omule, degeaba sunt sărbătorile fericite dacă tu ești plin de frici. Găsește în tine Lumina, și fiecare zi va deveni o Sărbătoare. 

Îți doresc să găsești fericirea și pacea pe care le urezi altora pe facebook. 

Îți urez să îți placă de tine la fel de mult cât declari că îți plac ceilalți. 

Fii înțelept și nu uita: raiul și iadul sunt în fiecare dintre noi, și noi hrănim aceste „locuri” cu energie negativă sau pozitivă.

Fii bine cu tine, OM în Lumină!

Binețe ție!

Edith Kadar

Arad, 24 decembrie 2021

 

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/12/fii-fericit-cu-tine-si-fiecare-zi-va-fi.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

SPUNE-MI CE RELAȚII AI CA SĂ-ȚI SPUN CINE EȘTI

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

Ne-am obișnuit să avem păreri despre oamenii pe care îi întâlnim sau despre care auzim. Putem spune că sunt frumoși, deștepți, că ne face plăcere prezența lor, sau că sunt proști, inculți, tâmpiți, nebuni, etc. 

Dar oare părerea pe care o avem despre semeni dă calitatea relațiilor sau calitatea relațiilor stabilește părerea despre cei din jur?

Ce ne face să spunem despre oameni că sunt așa cum îi descriem? Cât de bine îi cunoaștem pe acei oameni încât să formulăm păreri tranșante, sigure, fără de tăgadă? 

Când spunem că cineva e prost sau tâmpit sau incompetent, pe ce criterii ne bazăm? Cât de des i-am văzut pe acei oameni că știm că nu mai merită nicio șansă sau că trebuie condamnați definitiv? Care este etalonul după care stabilim că cineva este într-un anumit fel? E prost față de cine? E gras(ă) în comparație cu cine? E bătrân(ă) comparativ cu ce sau cine? 

Și de unde împrumutăm aceste criterii de apreciere? Cine ne-a învățat să vedem doar frumosul sau doar urâtul din cei întâlniți? Și oare de ce nu putem vedea că părerile pe care ni le formăm sunt, de cele mai multe ori, învățate de la alții ca niște programe de viață și că nu sunt ale noastre?

Și dacă oamenii sunt așa cum îi catalogăm, ce calitate au relațiile pe care le stabilim cu ei? 

Atenție! Când spun RELAȚII nu mă refer doar la cele de cuplu, ci la tot ce înseamnă interacțiune umană. 

Ce ne face atât de siguri că un om este DOAR așa cum l-am descris și nu altfel? E convenabil? Astfel putem da vina pe calitatea „slabă” a oamenilor ce ne calcă pragul vieții? 

Și ce spune despre noi faptul că avem doar vorbe urâte și aprecieri negative față de ceilalți? Ne face asta mai speciali? Suntem noi mai buni dacă toți ceilalți sunt răi sau proști? Cât de pozitivi și de iubitori suntem (CU ADEVĂRAT!) dacă nu putem vedea decât negativul și urâtul din celălalt?

Părerea pe care ne-o facem despre ceilalți dictează calitatea relațiilor pe care le stabilim. 

Dacă ceilalți sunt plini de defecte în ochii noștri, cât de armonioase pot fi relațiile fie ele de colegialitate, prietenie, vecinătate, familiale sau de cuplu?

Dacă celălalt e urât, gras și leneș (de exemplu), cât de frumoși putem fi noi pe dinăuntru? 

Cum am putea noi vedea altceva la celălalt decât ceea ce este în interiorul nostru? Dacă noi ne credem frumoși, deștepți și talentați, cum se face că nu putem vedea și la alții cu ceea ce ne lăudăm noi? E posibil să denigrăm pe toată lumea ca să nu ne mai fim singuri în devalorizarea pe care o simțim?

Calitatea relațiilor de orice fel din viața noastră reflectă calitatea pe care simțim în adâncul nostru că o avem (dar o ascundem, de cele mai multe ori).

Relațiile tensionate oglindesc tensiune interioară permanentă. 

Relațiile toxice reflectă toxicitatea din noi.

Relațiile armonioase arată armonia la care am ajuns la un moment dat. 

Relațiile sunt adevărata noastră oglindă. 

Mai multe despre acest subiect voi povesti în cadrul unei emisiuni transmisă în direct vineri, 22 octombrie 2021 pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/10pSSzq3zrQ) și pe pagina mea Facebook, (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10221827341298346) cu începere de la ora 20.30 (ora României).

Această emisiune este o avanpremieră la atelierul pe care îl voi susține la acest sfârșit de săptămână online. Detalii aici: https://alexaevent.ro/evenimente/relatiile-calea-spre-cunoastea-de-sine-cu-dr-edith-kadar-seminar-online/.

Te aștept cu drag. 

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar

Arad, 21 octombrie 2021

 

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/10/spune-mi-ce-relatii-ai-ca-sa-ti-spun.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

DACĂ NU TRĂIEȘTI PENTRU TINE, VEI FI SLUGA ALTUIA

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

DACĂ NU TRĂIEȘTI PENTRU TINE, VEI FI SLUGA ALTUIA Că majoritatea dintre noi nu trăim pentru noi ci pentru a da bine în fața celorlalți, se știe, dar nu toți recunoaștem. Ne petrecem o parte importantă din timp încercând să ne comportăm așa cum credem noi că ar vrea alții să ne comportăm, și nu cum simțim. Suntem programați din copilărie să fim cuminți și respectuoși, fără să ni se spună însă și ce înseamnă asta. Iar noi ne dezvoltăm un comportament de bâjbâială și de făcut presupuneri inutile: „oare e bine să zic și să fac asta?... ce-o să zică lumea?... stai, așa nu e bine, că uite că nu e amabil și drăguț omul cu mine... să încerc altfel.. aha, uite că devine amabil... deci așa trebuie să fac... dar mie nu-mi place... aaa, ce importanță are, rezolv problema... dar de ce la celălalt nu merge aceeași strategie?... ok, hai să încerc altceva...”. Și încetul cu încetul ne transformăm în actori care interpretează diferite roluri în funcție de interes și de om. Problema este că noi ne compunem diferite măști și comportamente în funcție de ceea ce credem noi că este omul întâlnit și prea puțin ne interesează cum este el cu adevărat. Adică de ce ne-am încărca memoria și timpul să aflăm despre traumele și bucuriile celor de la care avem nevoie de servicii, nu? Nici pe alții nu-i interesează de noi, deci de ce am fi noi altfel. Doar că nouă nu ne place și ne afectează profund atunci când cineva ne tratează nedrept și își face o idee greșită despre ce suntem și ce gândim. Am vrea ca ceilalți să ne cunoască, să ne înțeleagă, și nu înțelegem că ceea ce primim este rezultatul direct a ceea ce dăm: legea cauzei și efectului. Dacă am fi sinceri și deschiși, am atrage oameni sinceri și deschiși. Cu cât ne mințim mai mult, cu atât atragem mai mulți mincinoși în viața noastră. Desigur, noi știm toate astea. În teorie, că în practică aplicăm în funcție de interes. Ne prefacem că uităm pentru ca atunci când avem nevoie să ne putem da pușcați și trosc, victimizarea. Ne comportăm cu ceilalți și suntem așa cum credem noi că ar vrea ei să fim și așa cum presupunem noi că sunt ei. În loc să încercăm să îi cunoaștem, să înțelegem ce se ascunde în spatele comportamentelor celor cu care avem de-a face, începem să „croșetăm” scenarii despre cum ar trebui ei să fie, să facă și să se comporte pentru ca noi să fim fericiți. Și ne comportăm cu persoana pe care ne-am imaginat-o, nu cu cea reală. Și dacă oamenii îndrăznesc să iasă din scenariul creat în creierul capului nostru, vai de capul lor! Jihadul se dezlănțuie și începe judecarea și condamnarea celor care au îndrăznit să fie altfel decât ne-am imaginat. De ce facem asta? Pentru că la fel ni s-a făcut și nouă, iar noi credem că toată lumea funcționează identic cu a noastră. Credem că așa cum facem și gândim noi fac și ceilalți. Dacă ni s-a cerut să arătăm impecabil și am fost des admonestați în acest sens, așa le vom face și noi celorlalți, doar așa e etalonul. Dacă am fost obligați să vorbim frumos cu oameni care ne displăceau, avem aceeași pretenție de la toți cei care ne calcă pragul vieții. Și uite așa, în loc să fim noi, cei originali și asumați, ne irosim mare parte din timp și energie pentru a compune personaje pentru fiecare om întâlnit. Înseamnă asta că ne iubim noi pe noi? NU! Înseamnă că ne îngropăm sub mormanul de măști pe care ni le punem încercând să dăm bine și să obținem aprobarea, aprecierea și validarea străinilor de viața noastră. Ne face asta stăpâni pe noi? NU! Ne transformăm în slugile celorlalți, doar nu mai trăim pentru noi ci pentru a face pe plac celorlalți. Și ce mecanism se dezvoltă în situația în care atenția și energia merg pe părerea altora? CONTROLUL. Oamenii maniaci ai controlului sunt cei care au uitat cine sunt cu adevărat și pentru care întreaga viață se derulează doar pentru a aranja lucrurile așa cum cred/vor ei. Sclavi ai celorlalți, ei vor sfârși epuizați și bolnavi. Despre efectele pe care le produce uitatul și ignorarea se sine dar și trăirea pentru alții voi vorbi vineri, 08 octombrie 2021, de la ora 20.30 (ora României) într-o emisiune live transmisă pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/ttg59IJrHVc) și pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10221765825960501). Te aștept cu drag. Binețe, Om asumat! Edith Kadar

Edith Kadar 

Arad, 08.10.2021 

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/10/daca-nu-traiesti-pentru-tine-vei-fi.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

OBIECTELE ȘI OBICEIURILE VECHI NE ÎMPIEDICĂ SĂ TRĂIM ÎN PREZENT

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale.

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 * * * * * * * 

Că unii dintre noi suntem atașați de obiecte la care ținem mult și de care ne despărțim foarte greu, e adevărat. Ele ne amintesc de o perioadă din trecutul nostru la care ne conectăm cu drag prin intermediul acelor lucruri.
Indiferent că este vorba despre jucării sau păpușele primite în dar de la persoane foarte dragi, despre haine sau alte obiecte pe care ni le-am cumpărat într-o perioadă în care simțeam că suntem liberi și fericiți, acele lucruri devin parte integrantă din viața noastră, din noi, și le păstrăm chiar dacă renovăm casa de câteva ori sau ne mutăm.

Când în viață ni se întâmplă un eveniment negativ, ne grăbim să scăpăm de tot ce ne-ar putea aminti de acel moment nefast.
Când în viața noastră au loc evenimente frumoase, ele merită să fie însemnate în cartea vieții noastre, iar obiectele de atunci sunt martorii tăcuți și dovezile că ni s-a întâmplat ceva frumos. O ceșcuță din copilărie de la bunica preferată, sau o bijuterie de la o persoană importantă, rochia și buchetul de mireasă, cravata de la tata, vase primite cadou de la mama; toate acestea sunt dovezi ale unei perioade în care ne-am simțit liberi și am putut fi noi înșine, fără măștile pe care ni le-am pus ulterior pentru a fi acceptați de societate.

Obiectele vechi sunt cele care ne ajută se ne refugiem în trecutul nostru plăcut; sunt ca un fel de mijloc care ne transportă acolo unde a fost cald și bine. Iar tot ce evocă ceva neplăcut, un eveniment tragic, este repede îndepărtat.

Dar ce se întâmplă atunci când refugiul în trecut devine un „sport” mai des practicat decât trăirea în prezent și asumarea a ceea ce suntem? Ne înconjurăm de lucruri vechi cărora nu le dăm drumul.
Nu aruncăm ce avem de la cei dragi care nu mai sunt printre noi pentru că asta ne-ar face să acceptăm moartea lor, iar noi am amânat atât de mult asta. Nu aruncăm hainele vechi pentru că „poate mai trebuie... poate le mai port... poate dacă slăbesc...”.

Și uite așa ne raportăm doar la cine am fost în trecut și refuzăm să acceptăm că în prezent este altceva, noi suntem alții. Dar oare cine suntem? Putem face față prezentului? Nu ar fi mai bine să rămânem în trecut, acolo unde știm cine suntem și ce avem, decât să facem față momentului prezent?

Și dacă păstrăm atâtea amintiri, obiecte, lucruri din trecut dintr-un fel de loialitate față de cine am fost, asta nu înseamnă că și obiceiurile și gândirea noastră sunt la fel de învechite? Oh, ba da, și asta înseamnă că refuzăm să creștem, să ne maturizăm și să acceptăm prezentul, să acceptăm ce ne aduce el și să ne adaptăm timpurilor noi.

Cu cât ne este mai frică de viitor, de necunoscut, cu atât mai multe atașamente avem față de obiecte, oameni și locuri.

Binețe, Om trăitor în ACUM!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 24.09.2021

https://youtube.com/live/sVsoMVxmWT0

 * * * * * * * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/09/obiectele-si-obiceiurile-vechi-ne.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

Că unii dintre noi suntem atașați de obiecte la care ținem mult și de care ne despărțim foarte greu, e adevărat. Ele ne amintesc de o perioadă din trecutul nostru la care ne conectăm cu drag prin intermediul acelor lucruri. 

Indiferent că este vorba despre jucării sau păpușele primite în dar de la persoane foarte dragi, despre haine sau alte obiecte pe care ni le-am cumpărat într-o perioadă în care simțeam că suntem liberi și fericiți, acele lucruri devin parte integrantă din viața noastră, din noi, și le păstrăm chiar renovăm casa de câteva ori sau ne mutăm.

Când în viață ni se întâmplă un eveniment negativ, ne grăbim să scăpăm de tot ce ne-ar putea aminti de acel moment nefast. 

Când în viața noastră au loc evenimente frumoase, ele merită să fie însemnate în cartea vieții noastre, iar obiectele de atunci sunt martorii tăcuți și dovezile că ni s-a întâmplat ceva frumos. O ceșcuță din copilărie de la bunica preferată, sau o bijuterie de la o persoană importantă, rochia și buchetul de mireasă, cravata de la tata, vase primite cadou de la mama; toate acestea sunt dovezi ale unei perioade în care ne-am simțit liberi și am putut fi noi înșine, fără măștile pe care ni le-am pus ulterior pentru a fi acceptați de societate. 

Obiectele vechi sunt cele care ne ajută se ne refugiem în trecutul nostru plăcut; sunt ca un fel de mijloc care ne transportă acolo unde a fost cald și bine. Iar tot ce evocă ceva neplăcut, un eveniment tragic, este repede îndepărtat. 

Dar ce se întâmplă atunci când refugiul în trecut devine un „sport” mai des practicat decât trăirea în prezent și asumarea a ceea ce suntem? Ne înconjurăm de lucruri vechi cărora nu le dăm drumul. 

Nu aruncăm ce avem de la cei dragi care nu mai sunt printre noi pentru că asta ne-ar face să acceptăm moartea lor, iar noi am amânat atât de mult asta. Nu aruncăm hainele vechi pentru că „poate mai trebuie... poate le mai port... poate dacă slăbesc...”. 

Și uite așa ne raportăm doar la cine am fost în trecut și refuzăm să acceptăm că în prezent este altceva, noi suntem alții. Dar oare cine suntem? Putem face față prezentului? Nu ar fi mai bine să rămânem în trecut, acolo unde știm cine suntem și ce avem, decât să facem față momentului prezent? 

Și dacă păstrăm atâtea amintiri, obiecte, lucruri din trecut dintr-un fel de loialitate față de cine am fost, asta nu înseamnă că și obiceiurile și gândirea noastră sunt la fel de învechite? Oh, ba da, și asta înseamnă că refuzăm să creștem, să ne maturizăm și să acceptăm prezentul, să acceptăm ce ne aduce el și să ne adaptăm timpurilor noi. 

Cu cât ne este mai frică de viitor, de necunoscut, cu atât mai multe atașamente avem față de obiecte, oameni și locuri. 

Despre atașamentul de trecut și programele moștenite din familie voi vorbi într-o emisiune în direct transmisă vineri, 24 septembrie, seara de la ora 20.30 (ora României) pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10221700889417128)  și canalul meu YouTube (https://youtu.be/sVsoMVxmWT0). 

Te aștept cu drag.

Binețe, Om trăitor în ACUM!

Edith Kadar  

Arad, 24 septembrie 2021

 * * * * * * * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/09/schimba-te-pe-tine-iar-lumea-ta-se-va.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

IUBIREA și ȘANTAJUL EMOȚIONAL

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 * * * * * * * 

Despre iubire se poate vorbi la nesfârșit. În teorie. Că practica ne cam omoară, după cum se poate lesne observa dacă aruncăm un ochi la ce se întâmplă în aceste timpuri.

Unii cred că iubirea este atunci când pot să dăruiască totul până la sacrificiu, fără a primi ceva în schimb. Alții zic că iubirea e atunci când li se demonstrează prin daruri și împliniri de dorințe de către ceilalți.
Unii zic că e simțire, alții spun că ține de partea materială.
Unii, care au citit câteva cărți și au făcut câteva cursuri, vin și spun că iubirea este Dumnezeu. Așa este; depinde cum este Dumnezeu în viziunea lor. Alții spun că nu există iubire fără dovezi, și le cer de fiecare dată.

Ideea este că nu există o definiție unică pentru iubire; cam fiecare vorbește despre ea așa cum o înțelege, cum i s-a explicat și cum a văzut acasă sau/și în filme.

Indiferent ce crede fiecare că este iubirea, e clar că ea, iubirea, este folosită des pentru a manipula și șantaja persoanele din jur.

„Dacă nu faci/nu-mi dai, înseamnă că nu mă iubești”.
„Dacă nu vorbești frumos cu mine, voi pleca și te voi lăsa singur(ă)!”
„Am crezut că mă iubești, dar văd că nu, pentru că nu te comporți cum vreau eu”.
„M-ai făcut de rușine cu comportamentul tău, acum nu mai pot da ochii cu oamenii”.
„Numai din cauza ta am viața nenorocită și tristă pe care o am”.

Acestea sunt doar câteva dintre formulările care denotă o iubire plină de defecte.
Acesta este șantajul emoțional, și este apanajul iubirii pline de condiții. Îl întâlnim din frageda pruncie când bebe mic realizează că dacă plânge va primi ceva. Apoi în copilărie apare condiționarea la greu din partea familiei să nu ne facem părinții de râs, să ne comportăm frumos, să îi facem mândri.
Acesta devine un program de comportament care, dacă nu este oprit, ne va conduce întreaga viață.
Și uite așa ajungem să condiționăm și să fim condiționați, și să considerăm că asta înseamnă iubire.

Ce tip de „iubire” este șantajul emoțional? Tipul care aduce nefericire, ură, intoleranță, ranchiună, vinovăție, rușine, etc. Ori astea nu au nicio legătură cu adevărata iubire. Iar în lipsa unei iubiri reale, omul se îmbolnăvește și moare.

Binețe îți dau, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 20.09.2021

 

 * * * * * * * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

BOALA APARE ATUNCI CÂND NU (TE) IERȚI ȘI NU EȘTI RECUNOSCĂTOR PENTRU CEEA CE AI

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 * * * * * * * 

Mda, s-ar putea să-mi pui întrebarea aia jumate filozofică, jumate sfidător-ironică: „Și de ce aș fi recunoscător pentru viața nefericită pe care o am? Cum să mulțumesc pentru lipsuri? pentru boală? Și cum să iert?! Iert, da' nu uit!”.
Bine, mă, bravo! Da' cine ți-a făcut-o nefericită, dacă nu te superi că te-ntreb? Vecinu'? Guvernu'? Supraconștiința universală manifestată cu viruși de program? Nu deciziile tale neinspirate te-au adus la acest moment în care a apărut boala?
Te-a obligat cineva să rămâi în relația toxică pe care o ai și la care nu renunți gândindu-te că se dă celălalt pe brazdă, mai aștepți și tu olecuță?
Te-a forțat cineva să rămâi la același loc de muncă unde simți că nu ești apreciat și valorizat, și unde colegii reprezintă un stres?
Te-a amenințat cineva că dacă schimbi ceva, dacă te schimbi, te va lăsa singur(ă), te va abandona și va pleca la următoarea cucerire? Da, asta se prea poate. Iar tu, convins(ă) că nu se va mai uita nimeni la tine, că s-au terminat doritorii, ai cedat și te-ai gândit că asta sigur e iubire dacă vrea să rămâi.

Doar că, vezi tu, iubirea nu are nimic a face cu șantajul, cu manipularea, cu condiționarea. E posibil să nu vezi la început și mai e posibil ca așa, subtil, mintea ta să nu accepte că ceea ce se întâmplă în viața ta ar putea fi orice altceva decât iubire. Dar creierul și mai ales sufletul știu că ceva nu este în regulă, știu că ești nefericit, chiar dacă ego-ul și orgoliul tău (maimuța, cum se zice) vor încerca să braveze în exterior și să te facă să îi minți pe cei din jur; de fapt să TE minți.
Ceva acolo în interior încearcă să te avertizeze că ceea ce faci te va slăbi, te va dezintegra, te va anula; și totuși de multe ori te încăpățânezi și alegi să mergi mai departe tot așa doar din teama ca cineva să nu se trezească să îți spună „ți-am zis eu!”.
Oricât de mult ai vrea să păstrezi aparențele, la un moment dat minciuna va fi descoperită și adevărul va ieși la suprafață. ÎNTOTDEAUNA!!! Atunci lumea ta mincinoasă, iluzia, se va prăbuși și vei pierde toată „viața” în care ai investit energie multă pentru a păstra aparențele.
Dacă rămâi într-o relație unde nu ești iubit(ă) și respectat(ă), te vei trezi singur(ă). Vei rămâne fără locul de muncă la care ai rămas doar pentru că era confortabil.

BOALA ESTE O LIPSĂ A TA DIN TINE ÎNSUȚI. E o evadare din ceea ce ești cu adevărat pentru a deveni altcineva doar pentru a fi așa cum crezi că ar trebui.
Boala apare atunci când negi ceea ce ești și alegi să impresionezi, să primești laude.

Când trăiești în minciună vei investi toată energia ta pentru a-ți apăra povestea inventată și nu pentru a trăi realitatea. În loc să mulțumești pentru ce ai, ești furios că nu ai și lupți să arăți că poți avea.
Nici nu îți dai seama că ți-ai vândut sufletul pentru a face totul așa cum vrei.
Această luptă - de a impune ce vrei pentru a nu se vedea ce este acolo cu adevărat - te obligă să folosești toată energia vitală, tot combustibilul vieții tale va merge în întreținerea iluziei.
Iar dacă tu îți dai energia pentru a părea ceva, înseamnă că corpului tău nu îi rămâne mult. Așa apare boala. Iar atunci te înfurii pe Dumnezeu care ți se pare că e nedrept pentru că nu te lasă să te minți în continuare. Apare nevoia de control, încrâncenarea, neiertarea.
Ți se pare că ți se ia totul, tot ce ai considerat că ți se cuvine. Și pentru că ai crezut că totul ți se cuvine, că scopul scuză mijloacele, ai uitat să mulțumești pentru ce ai avut.
Iar când ți-ai dat toată energia pentru a părea ceea ce nu ești în realitate, boala se extinde și cuprinde mai multe organe.

Poți face câte tratamente vrei; dacă nu oprești minciuna, dacă nu mulțumești pentru boală pentru că a venit să te învețe o lecție importantă, dacă nu ierți, nu te ierți și nu îl ierți pe Dumnezeu (deși tu spui că ai făcut-o), nu numai că nu te vindeci, ci bolile se agravează și te îndrepți spre moarte.
Iertarea și recunoștința sunt cheia spre vindecare. Și, bineînțeles, renunțarea la minciună.

Binețe, Om asumat!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 10.09.2021

 https://youtu.be/QPz33EzSYBU

 * * * * * * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/09/boala-apare-atunci-cand-nu-te-ierti-si.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

FEMEIA LILITH - FEMEIA EVA

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 * * * * * * * 

Atenție! Acest subiect poate stârni orgoliile nerezolvate. Dacă este ceva ce te revoltă, vezi că acelea sunt lucrurile nerezolvate din tine; apucă-te și curăță. Sau nu, comentează și arată-te revoltat(ă), nu cumva să ți se vadă vulnerabilitatea.

*   *   *   *   *   *   *

Se spune că la fotbal, politică și femei se pricepe oricine. Sincer, nu sunt de acord cu asta. Că oricine poate filozofa pe aceste teme, se prea poate, dar priceperea implică cunoaștere, studiu, specializare.

 

La politică se poate pricepe doar cel care a făcut studii de specialitate și a lucrat în domeniu; și aici nu mă refer la cei care aderă la politică și cred că le știu pe toate, care dau decizii care să îi avantajeze pe ei. Nu asta este politica.

La fotbal nu se pot pricepe cu adevărat decât cei care joacă sau au jucat în echipe, care știu din practică ce înseamnă campionate, meciuri, tactici, etc.

 

Cât privește femeile... acolo e și mai complicat. Părerea mea. Nu este suficient să faci presupuneri (inutile) despre cum ar trebui să fie și să facă o femeie, ci ar trebui cunoscut în profunzime ce înseamnă a fi femeie, ce este feminitatea, ce presupune toate astea, și ce anume anulează feminitatea. 

Nu am pretenția că știu toate astea; dar nici tu nu știi. Presupui. Comentezi. Dai verdicte. Adevărul este că prea puțină lume stă să vadă, să observe, să studieze. Ce să studieze? Femeia, că doar despre asta vorbim. 

Desigur, avem de-a face cu mulți atotștiutori, care îți pot vorbi câte-n Lună și-n stele despre femeie. În teorie, că practica se va vedea dacă te uiți puțin în viața vorbărețului... ăăă, vorbitorului...

Ca să vorbești despre femei trebuie ca, mai întâi, să te cunoști pe tine, bărbat; să te cunoști pe tine, femeie. Adică să te cunoști pe bune, nu să mânuiești vorbe și păreri preluate din familie, societate, facebook sau instagram. 

Ce te face pe tine femeie, dragă femeie? Ce știi despre tine ca femeie? Ce te face să ticăi? De ce unele sunt mai feminine și altele nu? Este dată feminitatea de felul în care te îmbraci și arăți? Eu nu cred asta. 

Ce te face pe tine, bărbate, să ai părerea pe care o ai despre femei, indiferent că e bună sau mai puțin bună? Experiența? Mama? Relațiile tale? Teoria sau practica? Tratezi femeile așa cum o faci în virtutea practicii acumulate sau a teoriei care ți s-a vârât în minte și-n conștiință? 

Vorbești urât sau frumos despre femei, dragă om (indiferent că ești bărbat sau femeie) pentru că așa ai auzit, așa ai văzut? Sau pentru că femeia e o păcătoasă prin definiție, doar așa se străduiește biserica să ne convingă, nu? Sau pentru că ai avut sau ai tu o problemă cu o femeie care nu îți place (problema sau femeia) și te-ai gândit tu să generalizezi și să le bagi pe toate în aceeași oală? 

Felicitări pentru „maturitate”, „responsabilitate” și „asumare”!

Femeile sunt de două tipuri: dependente de bărbați și de oricine, și cele independente. 

Femeia dependentă își face rapid familie și se identifică cu statutul social. Se mândrește că este soție, mamă, bunică, și uită să se mai pună pe primul plan. Ea trăiește doar pentru și prin alții. Când o întrebi despre ea îți va povesti despre cei din viața ei; ea pentru ea nu există. 

Este considerată de mulți imaginea femeii împlinite, femeia cuminte, virtuoasă, cea dată de exemplu. 

Doar că, vezi tu, ea are nevoie în permanență de altcineva (soț, amant, copii, colegi, familie) care să îi întrețină această imagine de perfecțiune. Cine ar fi ea fără soțul ei, fără copiii ei, fără familia și statutul ei? 

Femeia Eva.

Femeia independentă este cea care vrea să exploreze, care nu se ia după perceptele sociale și nici după sfaturile „binevoitoare” ale atotcunoscătorilor cu viață personală undeva pe minus. Este considerată rebelă, păcătoasă, desfrânată, o rușine, și are nevoie de multă tărie interioară să nu clacheze și să nu îi creadă pe ceilalți ci să se încreadă în instinctul ei și în vocea interioară. Ea nu are nevoie de nimeni pentru a exista, pentru a-și găsi liniștea și echilibrul (cuvântul cheie este NEVOIE).

Femeia Lilith.

Cine alege femeia Eva și cine pe cea Lilith? 

De ce și ce bărbați o aleg  pe Eva și nu pe Lilith, și invers?

De ce femeia Eva este ridicată în slăvi deși e atât de dependentă, în timp ce femeia Lilith este blamată și mulți se feresc de ea pentru că e independentă și nu are așteptări?

Despre toate acestea și altele pe acest subiect voi povesti în cadrul unei emisiuni în direct transmisă pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/cXQBdhKWRhY) și pe paginile mele facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10221617092482257) luni, 06 septembrie 2021, de la ora 20.30 (ora României). 

Și ce ocazie mai bună aș avea să abordez acest subiect decât Luna nouă în Fecioară care va avea loc marți, 07.09, la ora 03.52 (ora României).

Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar

Arad, 06.09.2021

 

 * * * * * * * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/09/femeia-lilith-femeia-eva.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

MULTIPLICAT = DIVIZAT (sau matematica lui Dumnezeu)

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.

 

ATENȚIE! Acest material este doar pentru cei cu mintea deschisă, cei care acceptă și alte variante decât știu, cunosc și li s-a implementat. Cititul în continuare este o alegere. 

*   *   *   *   *   *   *

Multiplicat și divizat sunt, în aparență, două operații opuse; una presupune înmulțirea, iar cealaltă împărțirea. Cel puțin așa ne spune matematica. 

Și totuși... există o situație în care cele două operații sunt egale și fac același lucru: e cazul lui Dumnezeu!

Nu trebuie să fii de acord cu mine, dar, dacă tot citești, mai afli o altă variantă, iar mintea ta se extinde, nu?

Ne place să spunem și să povestim la un pahar de vorbă spirituală cum că noi suntem parte de Dumnezeu. Și așa este. Duhul sfânt, cel care se pogoară asupra noastră, cel care ne dă (la propriu) viața, este parte de Dumnezeu. Dar acea parte conține toate informațiile întregului, ale Sursei care dă viața. 

Rumi spunea că omul nu este o picătură într-un ocean, ci este întregul ocean într-o picătură.  

Cam așa este și în cazul nostru: noi nu suntem o picătură din Dumnezeu, ci suntem întregul Dumnezeu conținut într-o picătură. Adică în noi există întreaga cunoaștere a Sursei. Venim înzestrați cu tot ce avem nevoie, doar că de-a lungul vieții nu accesăm nici 1% din abundența cu care venim dăruiți. Poate de aceea mulți oameni au probleme financiare; lipsa banilor este doar semnul că nu știm să folosim ceea ce avem dar ne plângem că nu avem. 

Imaginează-ți că te muți într-o casă mare pe care trebuie să o explorezi, să îi cunoști fiecare cameră, fiecare ungher, să te familiarizezi cu fiecare mecanism de deschidere, închidere, cu fiecare aparat, astfel încât să folosești totul la 100% capacitate. Adică nu e suficient să știi să deschizi laptopul, calculatorul, ci să știi să îi folosești toate funcțiile. Nu este suficient să știi că ai mobilă, ci să o studiezi, să știi de ce ai ales acea mobilă, de ce acea culoare, din acel lemn, și nu altceva. 

Poate că pentru cei care se mulțumesc cu puțin, care se mulțumesc să știe că „e casă, na, ce mă interesează altceva decât că am acoperiș deasupra capului!”, deja e prea mult ce au citit. 

CU CÂT TE MULȚUMEȘTI, ATÂT AI! E O ALEGERE.

Cu puțin te mulțumești, puțin vei avea.

 

Deci din toată casa dai atenție doar acoperișului (la figurat, dar și la propriu), adică unui procent mic din ce mai e pe acolo. Desigur, îmi vei spune că e important acoperișul, iar eu îți voi răspunde cu o întrebare: deci restul nu e important, sau cel puțin la fel de important? Păi atunci de ce nu te muți sub un acoperiș simplu, fără nimic altceva?

Cu cât vrei mai mult, cu atât va trebui să acorzi aceeași atenție la TOT ce ai și primești. 

La fel este și în cazul dumnezeirii din oameni, din noi. Venim înzestrați cu TOT ce știe Dumnezeu, dar nu explorăm nici 1% din ce avem și ne plângem că nu avem nimic. Ca și cum ne-am duce la un hipermarket, ne oprim la primul raft și apoi ne plângem că nu am găsit nimic din ce ne trebuia; am judecat totul după primul raft (nici măcar raion).

Tot așa și noi. Știm (a se citi „am fost învățați”) că nu avem, că nu se poate, că cei care au sunt mai iubiți de Dumnezeu decât noi, că asta e crucea, și alte scuze care ne-au fost transmise din generație în generație. Dar nu am fost învățați că avem viața la dispoziție tocmai pentru a cunoaște cât mai multe din ceea ce am primit ca zestre, că nu ne-am născut să ne plângem de milă că nu avem, în timp ce bogăția cu care am venit să zacă neexplorată.  

Menirea noastră este să explorăm și să ne îmbogățim cunoașterea în fiecare zi, în fiecare moment pe care îl trăim, și nu să ne mulțumim cu puțin, nu să ne oprim la primul obstacol și să considerăm că atât ne-a fost, că dumnezeul care ne-a fost prezentat din copilărie a devenit țâfnos și ne bate de indispus ce e. 

Că vrem să vedem doar o fărâmă din viață și apoi să spunem că am fost bătuți de soartă, este o alegere.

Diferența dintre cei care se plâng că nu au și cei care au este faptul că cei din a doua categorie nu cred până ce nu cercetează și obțin astfel cunoașterea, pe când primii cred cu sfințenie în sintagma „crede și nu cerceta”.

Cei însetați de cunoaștere știu, simt că dincolo e mult de explorat, multe lumi de cunoscut, și nu se vor mulțumi cu variantele prezentate de cei care câștigă bani mulți din ignoranța pe care alții o aleg. 

Da, ignoranța este o alegere. Ca și cunoașterea. 

Și dacă în noi există toată cunoașterea lui Dumnezeu, înseamnă că El, divinitatea, Sursa, se experimentează în fiecare dintre noi.

Dacă Dumnezeu vrea să se experimenteze pe sine, înseamnă că vrea să trăiască în lumea 3D ca om. Iar asta înseamnă că aceasta nu e lumea omului, cum se crede, ci este lumea lui Dumnezeu întrupat în fiecare din cei aproape 8 miliarde de oameni.

De ce a creat această lume? Pentru a vedea cât de adânc poate pătrunde în materie fără să uite cine este. 

Doar că, vezi tu, dumnezeul întrupat în om are liber arbitru. El poate alege să se deconecteze de la Sursă și să își creeze alți dumnezei ajungând să preamărească orice om care pare mai puternic, mai răsărit, mai altfel decât el, și orice autoritate proclamată de marele zeu, televiziunea și internetul. 

Dacă Dumnezeu a ales să se experimenteze pe el însuși în fiecare formă de viață, înseamnă că 3D nu este lumea omului ci este dimensiunea lui Dumnezeu multiplicat sau divizat în oameni.

Multiplicat pentru că fiecărei părți dă aceeași cantitate de cunoaștere câtă are el.

Divizat pentru că fiecare părticică a lui conține întregul. 

Picătura multiplicată dă oceanul. Oceanul divizat dă picătura. 

E același lucru pentru că informația este aceeași, iar unitatea de măsură este Dumnezeu. 

MULTIPLICAT=DIVIZAT, în cazul Creației. 

Aceasta este matematica lui Dumnezeu. Restul... e aritmetica creată de mintea maimuță, cea care înlocuiește golul de cunoaștere și de Dumnezeu. 

Omule, ai în tine totul, doar nu ai explorat încă.

Nu trebuie să mă crezi. Încearcă. Ce ai de pierdut? Frustrări? Nesiguranțe? Frici? 

Dar ai atâtea de câștigat! Ai curaj!

Doar ești Dumnezeu care se experimentează prin tine. 

Ce ai descoperit nou azi față de ce știai ieri? 

Ce l-ai învățat nou azi pe Dumnezeu? 

Binețe, Om de Lumină!

Edith Kadar

P.S. „Întâmplător” am lăsat la urmă o informație: când părțile de Dumnezeu, oamenii, se recunosc ca fiind UNUL, aceea se numește IUBIRE, și e fără de condiții. 

Namaste!

Arad, 01 august 2021

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/08/multiplicat-divizat-sau-matematica-lui.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

MENIREA VIEȚII NU ESTE SĂ TE ASCUNZI, CI SĂ STRĂLUCEȘTI

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 * * * * * * * 

Cu toții vrem să aflăm, sub o formă sau alta, care este menirea noastră în viață. Cu alte cuvinte, să știm cine suntem și ce căutăm în viața proprie. Încercăm, de multe ori, să găsim metode care ne permit să aruncăm un ochi în ograda sorții și a viitorului nostru. De cele mai multe ori vrem să aflăm dacă ce ne rezervă viitorul se potrivește cu ce am vrea și ce credem că ni s-ar cuveni, nu-i așa?!

Oh, o mică ocheadă de-am putea arunca!

Ne mănâncă curiozitatea să vedem dacă vom ajunge ceva șefi de stat, sau măcar ceva mare și important în ochii noștri și invidia celorlalți; să vedem dacă ne alegem cu cel mai cel partener de viață, o vilă faină, copii frumoși și ceva mașini mișto.

Desigur, cei care cochetează cu dezvoltarea personală și spirituală au aflat deja că nu e bine să ne îndoim de viitorul ce ne este rezervat, și se pregătesc acum să scrie texte pline de pilde și de sfaturi necerute, uitând că nu au fost întotdeauna atât de deștepți și de deschiși cum încearcă acum să convingă lumea că sunt.

Dacă fiecare dintre noi ne-am putea cunoaște viitorul, nu am mai face nimic și am lua totul ca pe ceva de necontestat, cert și bătut în cuie. Nici dacă ar fi mai bine, nici dacă ar fi mai rău decât ne-am imaginat.

Dar oare de ce suntem atât de curioși să aflăm care este menirea noastră încât am apela la persoane cu clarviziune?

De ce nu putem lua fiecare zi pe rând, să ne adaptăm la ceea ce ne aduce Universul și să ne asigurăm că ne învățum lecția respectivă?

Ce ne face atât de curioși încât să credem că dacă nu știm finalul, nu vom putea avea succes în viață?

Atât de puțină încredere să avem în noi, în capacitățile noastre și în puterea de a reuși să depășim orice obstacole ne scoate viața în cale, încât să vrem să trișăm puțin pentru a afla dacă facem bine ce facem sau nu?

Unde au dispărut încrederea și credința?

De (prea) multe ori alegem să nu facem nimic, să ne ascundem de viață și de provocări pentru că nu știm ce urmează să se întâmple și, mai ales, nu știm dacă vom reuși. Ce? Păi să-i impresionăm... pe alții... Nu așa trebuie? Ce trebuie?... Să ne învățăm lecția?... Păi și dacă nu e pozitivă? Dacă nu iese din prima înseamnă că nu suntem buni, nu-i așa?!... De ce să mai încercăm?... Ne vom retrage și vom încerca să facem doar ceea ce știm sigur că va ieși bine, pozitiv, demn de laude și aplauze... Și dacă nu știm?... Păi ne ascundem și îi lăsăm pe alții, inconștienți... ăăăă... curajoși, pardon, să încerce, apoi noi mergem pe calea bătătorită... Și dacă ne iese, vom spune că noi am făcut totul... Dacă nu, vom spune că e din vina vieții... Nu?...

Frica de a nu da greș ascunde, de multe ori, teama de a străluci. Adică, noi știm cine suntem în întunericul suferinței, dar habar n-avem cine am fi dacă am avea curaj și ne-am asuma responsabilitatea pentru viitorul nostru.

Știm cine suntem în suferință, dar nu știm cine am putea fi în lumină, atunci când strălucim.

E mai simplu să spunem că ne place singurătatea decât să recunoaștem că ne e teamă de bucuria și împlinirea unei relații.

E mai simplu să stăm pe posturi și la locuri de muncă prost plătite și în care talentul nostru este ignorat, decât să luăm taurul de coarne și să facem ceea ce ne place.

E mai simplu să ne ascundem decât să strălucim, nu?

Și totuși... menirea noastră nu este să fim nefericiți și să ne ascundem, ci să strălucim.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 23.07.2021

 * * * * * * * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/07/menirea-vietii-nu-este-sa-te-ascunzi-ci_0951944727.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

MENIREA VIEȚII NU ESTE SĂ TE ASCUNZI, CI SĂ STRĂLUCEȘTI

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

MENIREA VIEȚII NU ESTE SĂ TE ASCUNZI, CI SĂ STRĂLUCEȘTI

Luna plină în Vărsător, 24 IULIE 2021, ora 05.37 (ora României)

Cu toții vrem să aflăm, sub o formă sau alta, care este menirea noastră în viață. Cu alte cuvinte, să știm cine suntem și ce căutăm în viața proprie. Încercăm, de multe ori, să găsim metode care ne permit să aruncăm un ochi în ograda sorții și a viitorului nostru. De cele mai multe ori vrem să aflăm dacă ce ne rezervă viitorul se potrivește cu ce am vrea și ce credem că ni s-ar cuveni, nu-i așa?!

Oh, o mică ocheadă de-am putea arunca!

Ne mănâncă curiozitatea să vedem dacă vom ajunge ceva șefi de stat, sau măcar ceva mare și important în ochii noștri și invidia celorlalți; să vedem dacă ne alegem cu cel mai cel partener de viață, o vilă faină, copii frumoși și ceva mașini mișto. 

Desigur, cei care cochetează cu dezvoltarea personală și spirituală au aflat deja că nu e bine să ne îndoim de viitorul ce ne este rezervat, și se pregătesc acum să scrie texte pline de pilde și de sfaturi necerute, uitând că nu au fost întotdeauna atât de deștepți și de deschiși cum încearcă acum să convingă lumea că sunt.

Dacă fiecare dintre noi ne-am putea cunoaște viitorul, nu am mai face nimic și am lua totul ca pe ceva de necontestat, cert și bătut în cuie. Nici dacă ar fi mai bine, nici dacă ar fi mai rău decât ne-am imaginat. 

Dar oare de ce suntem atât de curioși să aflăm care este menirea noastră încât am apela la persoane cu clarviziune? 

De ce nu putem lua fiecare zi pe rând, să ne adaptăm la ceea ce ne aduce Universul și să ne asigurăm că ne învățum lecția respectivă? 

Ce ne face atât de curioși încât să credem că dacă nu știm finalul, nu vom putea avea succes în viață? 

Atât de puțină încredere să avem în noi, în capacitățile noastre și în puterea de a reuși să depășim orice obstacole ne scoate viața în cale, încât să vrem să trișăm puțin pentru a afla dacă facem bine ce facem sau nu?

Unde au dispărut încrederea și credința? 

De (prea) multe ori alegem să nu facem nimic, să ne ascundem de viață și de provocări pentru că nu știm ce urmează să se întâmple și, mai ales, nu știm dacă vom reuși. Ce? Păi să-i impresionăm... pe alții... Nu așa trebuie? Ce trebuie?... Să ne învățăm lecția?... Păi și dacă nu e pozitivă? Dacă nu iese din prima înseamnă că nu suntem buni, nu-i așa?!... De ce să mai încercăm?... Ne vom retrage și vom încerca să facem doar ceea ce știm sigur că va ieși bine, pozitiv, demn de laude și aplauze... Și dacă nu știm?... Păi ne ascundem și îi lăsăm pe alții, inconștienți... ăăăă... curajoși, pardon, să încerce, apoi noi mergem pe calea bătătorită... Și dacă ne iese, vom spune că noi am făcut totul... Dacă nu, vom spune că e din vina vieții... Nu?... 

Frica de a nu da greș ascunde, de multe ori, teama de a străluci. Adică, noi știm cine suntem în întunericul suferinței, dar habar n-avem cine am fi dacă am avea curaj și ne-am asuma responsabilitatea pentru viitorul nostru.

Știm cine suntem în suferință, dar nu știm cine am putea fi în lumină, atunci când strălucim. 

E mai simplu să spunem că ne place singurătatea decât să recunoaștem că ne e teamă de bucuria și împlinirea unei relații. 

E mai simplu să stăm pe posturi și la locuri de muncă prost plătite și în care talentul nostru este ignorat, decât să luăm taurul de coarne și să facem ceea ce ne place. 

E mai simplu să ne ascundem decât să strălucim, nu? 

Și totuși... menirea noastră nu este să fim nefericiți și să ne ascundem, ci să strălucim. 

Acesta este și mesajul Lunii pline în Vărsător care va avea loc de două ori: prima dată sâmbătă, 24 iulie 2021, la ora 05.37, ora României, și a doua oară duminică, 22 august 2021. 

Un asemenea moment repetat la o lună are rolul de a sublinia mesajul ei: cât timp ne ascundem, nu trăim, supraviețuim! 

Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă vineri, 23 iulie, cu începere de la ora 20.30 (ora României) pe canalul meu YouTube și pe pagina mea de Facebook. 

Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar 

Arad, 23 iulie 2021

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/07/menirea-vietii-nu-este-sa-te-ascunzi-ci.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

MUNCA CU TINE NU SE VA TERMINA NICIODATĂ - Luna plină în Capricorn

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

„Oare ce muncă mai trebuie să duc cu mine? Nu mi-e destul cât muncesc la serviciu?”, s-ar putea să gândești atunci când citești titlul și când nu ești obișnuit să îți acorzi atenție. 

Vezi tu, cu toții ne dorim să ne fie (mai) bine, să avem mai multe de la viață: bunăstare, sănătate, timp, etc. Dar nu prea suntem dispuși să muncim pentru asta; sau cel puțin nu am fost educați în acest sens. E foarte ușor să ne uităm în jur, să observăm ce fac și dreg alții, dar nu ne-a învățat nimeni să facem la fel cu noi. 

Știm să spunem cu precizie ce ar trebui să facă altcineva, ce ar trebui să schimbe, la ce ar trebui să muncească la el/ea, dar nu știm că tot ceea ce vedem la alții avem de rezolvat în noi, ceea ce le spunem altora să facă e de lucrat la noi și cu noi. 

Desigur, nu prea știm ce avem de făcut. De fapt, nici măcar nu știm să ne uităm la noi, la început. Nu ne-a învățat nimeni, așa cum am spus. E nevoie să dăm cu capul mult și bine pentru ca, la un moment dat, să realizăm că făcând același lucru, gândind neschimbat, vom ajunge exact în același loc în care nu ne este bine și din care încercăm să scăpăm. 

Doar că, la început, vom încerca să îi schimbăm pe ceilalți. Ei vor reacționa, ne vor respinge și tot noi vom suferi și ne vom considera victime. Și în loc să observăm că reacția lor este normală (având în vedere că vrem să-i schimbăm), îi vom considera pe ei anormali, răi, intoleranți, insensibili; adică exact cum suntem noi cu ei atunci când îi condiționăm, comentăm și judecăm. 

Imaginează-ți că vine cineva în casa ta și începe să comenteze non-stop despre cum arată, cum e aranjată, cum ar trebui să o schimbi pentru a arăta bine (după părerea sa, nu după a ta, proprietarul); cu alte cuvinte să conteste tot ce ai făcut tu, nefiind conștient că nimeni nu i-a cerut părerea, și că nu acesta este scopul vizitei. Iar tu, gazda, ce faci? Fie ești politicos și accepți să se discute despre cum nu știi să faci lucrurile bine, și chiar să te simți devalorizat că nu ai făcut nimic bine (doar ceilalți știu mai bine, nu?!), fie iei atitudine și scoți afară intrusul care, în loc să se bucure de vizită, se consideră îndreptățit să te corecteze și conteste fără să i se ceară. 

Acum aplică acest exemplu la tine și la alții care vin să își spună părerea despre tine fără să ceri asta. Ce faci? Pleci ochii rușinat și îi lași să te dezintegreze sau iei atitudine și te aperi? La început îi vei asculta pe alții, doar ai fost învățat să fii politicos. Dar cu timpul vei învăța să pui piciorul în prag pentru că, între timp, viața te-a schimbat. 

Fiecare experiență aduce schimbare în viață, în concepții. Sau cel puțin așa ar trebui. Din fiecare moment e ceva de învățat. Sau nu. Alegerea ne aparține.

Indiferent că mergi mai departe sau rămâi neschimbat în suferință, e nevoie de muncă cu tine însuți; și să mergi mai departe și să opui rezistență cere efort și străduință. Efortul e același, doar țelul diferă. 

Un moment extraordinar de a lua decizia de schimbare este Luna plină care se va afla în Capricorn.

Despre toate acestea voi povesti pe larg în cadrul unei emisiuni în direct transmisă miercuri, 23 iunie 2021 de la ora 20.30 (ora României) pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10221235776709601) și pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/mcKXELDpJrQ).

Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar

Arad, 23.06.2021

*     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/06/munca-cu-tine-nu-se-va-termina.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

NU EȘTI DOAR CEEA CE SPUI CĂ EȘTI, CI ȘI TOT CEEA CE ÎNCERCI SĂ NEGI

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

Am observat că pentru unii e foarte important ceea ce declară și nu realitatea. 

E mai important să declare că sunt bine, decât să accepte că acolo, în suflețel, nu e bine deloc. 

E mai important să declare că ei știu deja tot, decât să accepte că, în acel moment, nu prea știu mare lucru.

E mai important să declare că nu cred o iotă din ceea ce spun alții, decât să accepte că nu prea înțeleg nimic din ceea ce aud.

E mai important să se lege de felul în care arată vorbitorul și de tonul lui, decât să asculte informația.

E mai important să declare că totul e o prostie, decât să accepte că sunt depășiți.

Omul are tendința să creadă că lumea este așa cum spune el, și nu cum este cu adevărat. 

El crede că simpla lui declarație pune pecetea și hotărăște că totul e așa cum crede și cum susține că e. 

El crede că dacă neagă lumea, lumea va dispărea. 

Fiecare om vede și înțelege lumea din perspectiva lui și în funcție de cât știe în acel moment. 

Într-un fel vede lumea un copil de școală primară, altfel un licean, și altfel un om cu studii extinse sau cu experiență de viață.

Dar, într-un final, omul rămâne ceea ce este el cu adevărat, nu ce declară el că este.

Dragă om, tu nu ești ceea ce spui că ești, ci ceea ce ești cu adevărat, ceea ce încerci să negi, indiferent că îți place asta sau nu.

Nu le poți ști pe toate, nu ai cum.

Nu poți înțelege totul, din toate domeniile, de la pătrunjel la fizică cuantică. 

Nu ar fi bine să asculți, să vezi dacă rezonezi cu informația, să o asimilezi, să o aplici în viață, și abia apoi să emiți judecăți de valoare?

Tu nu ești ceea ce spui că ești, ci ceea ce ești cu adevărat; ceea ce, de multe ori, vrei să ascunzi că ești. 

Tu ești toate secretele tale bine tăinuite, ascunse și negate.

Tu ești toată neiubirea, ura, ranchiuna, frica, furia, rușinea și vina pe care le dosești bine și încerci să nu le lași la suprafață. 

Tu ești tot ceea îți asumi, dar ești și ceea ce negi, dragă om, indiferent ce declari.

Adevărul nu stă în vorbe, ci în gândurile, în cele nespuse din interiorul tău. 

Maturizarea nu are legătură cu vârsta, ci cu asumarea responsabilității a ceea ce ești și ce știi.

Poți avea vârstă adultă, dar dacă negi tot și îi desființezi pe toți, ești imatur emoțional. 

Dragă om, nimeni nu s-a născut învățat, și niciodată nu e prea târziu să înveți și să-ți lărgești orizontul. 

Tu fă cum vrei și cum simți, dar la sfârșitul zilei, atunci când închizi ușa casei și rămâi tu cu tine, nu te vei simți mai bine că ai făcut pe deșteptul denigrându-i și râzând de felul în care arată, vorbesc și se comportă alții.

Omule, tu ești ceea ce ești cu adevărat, nu ceea ce susții că ești!

Să nu uiți asta!

Binețe, Om asumat!

Edith Kadar

Arad, 22 iunie 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/06/nu-esti-doar-ceea-ce-spui-ca-esti-ci-si.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

TU EȘTI RESPONSABIL PENTRU VIAȚA TA!

Nicio boală nu se vindecă până ce nu rezolvi emoția care ți-a creat-o. Iar emoția este acolo, îngropată adânc în tine, în zona din corp care suferă.

Schimbă gândirea, schimbă mediul, și te vindeci. Fă altceva. Fii altceva în fiecare zi. 

Medicamentele nu-ți vindecă emoțiile, ci îți tratează simptomele trupului.

Vindecarea îți aparține. Tu te vindeci, nu medicul, nu terapeutul. Ei doar tratează.

Fii conștient(ă) de puterea creației tale: dacă ai putut crea una sau mai multe boli, sigur poti crea și vindecarea, sănătatea.

E viața ta. Nimeni nu te poate afecta decât dacă îi permiți tu.

Nu poate fi altcineva de vină pentru problemele tale.

E viața ta! Cum să îți pot eu face rău fără permisiunea ta?

Aa, permiți tuturor să îți mâzgalească viață și să îți arunce gunoiul lor în sufletul tau? E alegerea ta. Tu alegi să îi lași pe oameni să îți facă sau să îți spună lucruri care nu îți plac. Dacă știi că ceva sau cineva te supără, de ce accepți să rămâi în aceeași situație și nu pleci de acolo? TU alegi!

Viața ta e responsabilitatea ta, și doar a ta.

Asumă-ți responsabilitatea pentru tine, pentru ceea ce ai permis să devii, și schimbă ceva de azi.

Nu-ți mai plânge de milă, ci folosește-ți energia să cureți și să reconstruiești.

Cum? Nu mai fă ce ai facut până acum. Fă invers.

Ce ai de pierdut? Boala? Super!

Sau rămâi acolo si spune-le tuturor că la tine nu se poate, la tine e greu, nimeni nu suferă ca tine, și că nimeni nu are boala pe care o ai tu. Plătește-i pe alții să-ți facă treaba. Felicitări!

Alegerea îți aparține.

Alege-te.

Binețe, Om asumat!

Edith Kadar 

Arad, 10 iunie 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

DACĂ NU CUNOSC, NU MĂ INTERESEAZĂ! (Despre FRICA DE NOU)

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

„Cum adică să nu mă intereseze dacă nu cunosc? Tot ce nu cunosc vreau să știu și mă interesează”, s-ar putea să spui. Mda, așa este, ai dreptate. În teorie. Că practica arată total diferit. 

Dacă omul ar fi atât de deschis să accepte tot ce îi aduce nou viața precum afirmă pe paginile de socializare, lumea ar arăta diferit decât este acum.

Gândește-te cum reacționezi când se întâmplă ceva neașteptat, ceva ieșit din „obișnuitul” vieții tale. Cum reacționezi când apare cineva nou în preajma ta, cineva care vorbește altfel, se comportă total diferit decât te-ai obișnuit și te scoate din rutină?

Cum reacționezi atunci când la serviciu vine un nou șef sau colegi noi, sau tu ești nevoit să lucrezi în altă parte, în alt domeniu? E ușor? Nu opui deloc rezistență, nici măcar în sinea ta?

Îți începi fiecare nouă zi gândindu-te cu emoții la câte șanse și oportunități ai din nou, că fiecare nouă zi este un nou început? Sau te-ai obișnuit să-ți urmezi rutina și îți irosești timp și energie încercând să ajustezi totul și pe toți la planul pe care ți l-ai făcut înainte? 

Ideea de noutate este încântătoare, e plină de provocări, și este un subiect foarte bun de discuții la o șuetă. Până când vine cineva și-ți ciufulește zen-ul și feng shui-ul (vorba celor de la „Taxi”) prin informații pentru care nu erai pregătit  sau comportamente pe care le-ai judecat până atunci. 

Și ce faci atunci? Asculți în liniște, fascinat de noutate și recunoscător Universului pentru această șansă de a primi ceva nou în viața ta, sau respingi cu vehemență tot ce auzi și pe cel care vorbește, considerându-te jignit și ofensat și rupând legătura cu cei care ți-au deranjat ecosistemul?

Cu toții trecem prin așa ceva. Ideea este cam așa: ne place noutatea atât timp cât ea nu contravine  realității noastre și cât timp nu ne scoate din zona de confort a vieții noastre. 

Noutate să fie, dar să o știm și noi dinainte, da?

De ce e atât de deranjantă, în anumite condiții, noutatea? 

De ce ne apărăm atât de mult realitatea pe care o cunoaștem și alegem să negăm fapte și informații care nu sunt în conformitate cu ceea ce credem că ar trebui să fie adevărul?

Și, hai s-o spunem p-aia dreaptă, de ce iubim noul doar în teorie și nu în practică? De unde ne luăm adevărul? Cum stabilim că ăsta ne place iar celălalt nu? 

De ce este atât de greu să acceptăm noutăți dovedite și preferăm să le tratăm ca pe niște teorii ale conspirației? 

De ce opunem atâta rezistență la nou, deși ne batem cu pumnii-n piept pe paginile de socializare că adorăm noul și că suntem cei mai adaptabili oameni drăguți din câți s-au pomenit? 

Cum ajungem să spunem că „dacă nu cunosc, nu mă interesează acel lucru”?

Ideea este că noul va învinge întotdeauna, iar mărturie ne este istoria cunoscută.  Oricât de mult ne-am opune, oricâte bariere și strategii am crea, noul ne va cuprinde ca o apă ce crește încetul cu încetul și ne obligă - vrem, nu vrem - să învățăm să înotăm. Sau să ne înecăm.

Ar fi ideal să nu mai opunem atâta rezistență și să nu mai consumăm degeaba atâtat energie încercând să adaptăm noul la „vechiul” cunoscut. 

Și ce oportunitate este mai bună de a începe să acceptăm noul decât momentul de Lună Nouă care în iunie va avea loc în Gemeni la data de 10, la ora 13.53, ora României. Tot atunci se va produce o eclipsă inelară de Soare. 

Despre toate cele de mai sus și la ce să ne așteptăm voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct miercuri, 09 iunie, de la ora 20.30 (ora României) transmisă pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10221146433156068) și pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/t8SBZRtbK78).

Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar

Arad, 09 iunie 2021

 *     *     *    *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/06/daca-nu-cunosc-nu-ma-intereseaza-despre.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.