DE LA IAD LA RAI - despre KARMĂ și MÂNTUIRE

The Shawshank Redemption (sursa - internet)

Am fost întrebată de ce trebuie să venim de atâtea ori, în atâtea vieți, pentru a plăti „datoriile” pe care le-am acumulat de-a lungul existențelor.

Am răspuns că oamenii nu trebuie să sufere; e o înțelegere greșită a noțiunii de soartă, de KARMĂ. Suferința este o alegere personală; este opțională. De ce? Pentru că omul refuză să-și învețe lecția.

Venim aici, în această existență, pentru a crește, a ne dezvolta personal, a evolua; nu pentru a stagna sau a adăuga alte poveri pe lângă cele existente.

Și totuși, dacă aruncăm o privire la situația actuală, vom vedea multă suferință, îndârjire, încrâncenare, frică, dezamăgire, capitulare, tânguire, pesimism, depresie, boli și moarte.

Oare pentru asta ne naștem?

Când ne vom opri din a ne victimiza ca și cum viața noastră e dictată de altcineva, de parcă noi n-am avea liber-arbitru?

Când ne vom sătura să dăm vina pe altcineva - vecini, familie, șefi, guvernanți, Dumnezeu - și vom accepta că nimeni nu ne poate lua cel mai de preț dar pe care l-am primit, SUFLETUL?

SUFLETUL, știi tu, acea parte din Dumnezeu, acel Duh sfânt pe care l-am primit în dar pentru a ști că nu suntem mai prejos decât El. 

SUFLETUL, acea matrice divină pe care se construiește corpul fizic și energetic al omului, acea „amprentă” divină care însemnează omul cu dumnezeire.

SUFLETUL. Îți amintești?

Și totuși, deși ești impregnat cu energie dumnezeiască, uiți repede de ea. De ce? Pentru că Dumnezeu nu este vizibil cu ochiul liber, dar fascinația și strălucirea materială, da.

În căutarea dumnezeirii din el, a scânteii divine, omul a găsit înlocuitori falși, și s-a mulțumit cu zorzoanele găsite. S-a mulțumit cu mult și ieftin pentru că iluzia de a-și crea el strălucirea, de a-și modela lumea, dă omului senzația că e la fel ca Dumnezeu. Mă rog, unul mai mic. Da, iluzie!

Pentru că Dumnezeu e unic, e nemărginit și e originea la tot și la toți. Restul sunt cópii, imitații, calpuri.
Iar în căutarea esenței sale, a dumnezeirii din el, a divinității ce-l animă, omul găsește cópii ieftine, departe de adevăr, lipsite de valoare, dar cărora le va înmâna puterea absolută.

Și astfel, omul devine sclavul cópiilor ieftine, al imitațiilor, al iluziilor. Iar așa, încet-încet renunță la esență, la lumină, la Dumnezeu, pentru a se umple de întuneric, de fals, de iluzie.

Și cine poate crea atât de bine copia lui Dumnezeu?

MINTEA, care creează scenarii și o lume în care omul devine sclavul său pentru a-și putea întreține iluzia de măreție.

Și cum mai poate fi numită lumea falsă pe care omul o întreține pentru a nu dispărea?
IAD, de exemplu.
Și atunci cum mai poate fi numită mintea, creatoarea de iluzii, de iad? Satan, Antichristul, sau cum vrei tu să-i spui.

Oricât de frică ți-ar fi de iadul promis de biserică dacă nu ești cuminte, infernul e în tine, și nu este un loc anume situat sub pământ, pe care să-l vizitezi drept pedeapsă..

Dragă om-purtător-de-iad-la-posesor, nu ai vrea să renunți puțin la iluzie și să vezi unde te situezi?

Pentru că, așa cum am spus la început, tu ai venit aici pentru a învăța lecții și a închide capitole din existențele trecute, nu pentru a adăuga alte bagaje karmei tale.

Atât timp cât nu te trezești din minciuna, din iluzia pe care tu o întreții, te îndepărtezi de lumină, de esența care îți dă viață, de Dumnezeu. Și, în loc să oprești karma, tu o îmbogățești.

Cum poți ieși din acest carusel?

Simplu. Acceptându-l din tot sufletul pe Dumnezeu în tine, în viața ta. Iubindu-ți defectele, „impuritățile”, acceptând cine și ce ești, și renunțând la toate atașamentele de valorile materiale cu care te-ai împăunat. Iar asta se mai numește POCĂINȚĂ și duce la eliberarea de lanțurile karmice, adică la MÂNTUIRE.

Din păcate, pocăința și mântuirea au devenit cuvinte greșit înțelese, demonetizate, folosite cu fală de către falșii mântuitori pe care tot oamenii i-a înscăunat din lipsa de percepție a adevăratului MÂNTUITOR.

Nu trebuie să fii religios, nici bisericos; nu e nevoie să fii sclavul vreunui cult pentru a vorbi despre karmă, pocăință și mântuire. Ba chiar ar fi mai bine să nu fii habotnic în nimic, deoarece abia atunci poți înțelege cu adevărat cuvintele de mai sus.

Iar când renunți la fanatism, la idei preconcepute, la clișee servite de străinii vieții tale, vei înțelege că DUMNEZEU care ți s-a dăruit este singurul ADEVĂR, ce te poate duce pe CALEA VIEȚII tale.

„Eu sunt CALEA, ADEVĂRUL, VIAȚA!”

Iar când înțelegi acest lucru, karma ta se disipează, cade ca un zid dărâmat și ieși din cercul plăților, al sorții repetitive; ieși din iadul minții, și ajungi în locul plin de liniște, de pace, de armonie, de iubire, de Dumnezeu.

Unii îl numesc RAI, și se află nicăieri altundeva decât în tine. Adică acolo unde locuiește Dumnezeu.

Știi asta, nu, OMULE?

Namaste!

dr. Edith Kadar 

Arad, 16 octombrie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/10/de-la-iad-la-rai-despre-karma-si.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

POŢI FI TOTUL, DE CE ALEGI SĂ FII NIMIC?

Nimic nu este întâmplător în viață, și orice experiență are rolul de a lărgi câte puțin lumea în care trăieşti. 

Acceptă, nu comenta și nu condiționa, pentru că o faci prin prisma a cât știi acum, în acest moment. Nu vrei mai mult? Te mulțumești cu atât? 

Informarea și experimentarea în permanență duce la extinderea orizontului vieții, lărgirea viziunii, expansiunea conștienței de sine, și ascensiunea în conștiință. 

Dacă refuzi și condiționezi, este ca şi cum închizi o ușă spre nou, spre mai mult decât ai acum, și te izolezi în cămăruța mică a lui "mă mulțumesc cu cât știu, mie-mi ajunge". 

Comentând și judecând refuzi oportunitățile care îți sunt aduse în cale, și te proclami atotcunoscător.

Universul vrea să te ajute să creşti, să devii cât el. Tu ești cel care te opui condiţionându-l în permanență. 

Judecarea, cârcotirea, neacceptarea, respingerea, condiționarea și refuzul de a te adapta la nou sunt alegeri proprii, și denotă o frică mare de schimbare, de nou, de necunoscutul incontrolabil. Vorba aceea: "mai bine răul pe care îl cunosc decât un bine pe care nu-l ştiu!"

Imaginează-ţi că eşti ca un copac: ai rădăcini, tulpină şi ramuri pe care cresc şi se formează frunze, flori, şi apoi fructe.

Fructele sunt roadele cunoaşterii tale aplicată în practică. 

Florile sunt ideile, oportunităţile vieţii pe care noi le acceptăm, pe care nu le respingem. 

Ramurile sunt cu atât mai multe şi mai puternice cu cât acceptăm "seva" cunoaşterii. La fel şi trunchiul.

Dar ce întreţine toate astea? Rădăcina, bineînţeles. 

Rădăcina omului este sufletul, spiritul omului, dumnezeirea lui. Dacă rădăcină nu este, nu mai putem vorbi despre restul copacului. 

Degeaba s-ar lăuda copacul cu frumuseţea şi forţa lui, dacă ignoră intenţionat ceea ce nu se vede: rădăcina, adică esenţa lui.

La fel este şi omul: degeaba se laudă cât de frumos este şi cât de deştept, dacă ignoră cu bună ştiinţă rădăcinile lui, esenţa, divinul din el. 

Divinul este necondiţionat, şi se dăruieşte fiecăruia în egală măsură. Toţi oamenii au la fel de multă dumnezeire în ei, indiferent că neagă, o resping sau o vorbesc cu voce mică pentru ca alţii să nu-i râdă. 

Şansele la rădăcini puternice, şi promisiunea de a deveni plini de măreţie le au toţi copacii. Depinde doar de solul în care sunt plantaţi şi de cantitatea de apă care îi hrăneşte.

Aşa şi tu, omule: eşti destinat să fii măreţ, puternic şi plin de frumuseţe; şi totuşi, de prea multe ori alegi "solul" infertil al necunoaşterii şi al limitării prin comentarii şi cârcoteli, şi sistezi hrana esenţei tale, sufletul, respingând orice oportunitate ţi-e scoasă în cale de către Univers. 

Refuzi esenţa, negi fondul, şi dai forţă formei efemere, care nu te ajută pe tine ci doar te ajută să îţi hrăneşti ego-ul.

Omule, fiecare moment al vieţii este perfect pentru evoluţia şi devenirea ta. Fiecare clipă este creată şi desenată pentru ca tu să ieşi din ceea ce ştii, şi să mergi mai departe pe drumul cunoaşterii şi (re)devenirii tale în fiinţă divină care şi-a luat un corp fizic pentru a experimenta şi a se experimenta.

Nu refuza ceva doar pentru că nu cunoşti. Nu vrei să ştii mai mult?

Poţi fi orice! De ce respingi noul, mulţumindu-te cu iluzia că ştii totul?

Acceptă provocările; ele sunt menite să îţi arate că eşti fără limite şi ai resurse nelimitate.

Omule, tu poţi fi totul, de ce te mulţumeşti cu puţin, să fii limitat în puţin pentru a simţi... NIMIC?

Într-o lume în care poţi fi totul, de ce alegi să nu fii ce ţi-e menit?

Tu eşti fiinţă divină, poţi orice. Te mulţumeşti cu nimic?

E alegerea ta!

Alege să fii altceva decât nemulţumiri, cârcoteli, încrâncenări, judecări. De ce? Pentru că poţi!

Nimic nu este întâmplător în viață, și orice experiență are rolul de a lărgi câte puțin lumea în care trăieşti. Să nu uiţi asta.

Bineţe, OM!

dr. Edith Kadar 

Arad, 07 octombrie 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2018/10/poti-fi-totul-de-ce-alegi-sa-fii-nimic_7.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.