Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Sunt oameni cărora chiar dacă le-ai flutura în față frumosul și pozitivul vieții, nu l-ar observa.
Pur și simplu sunt incapabili să vadă și altceva decât jumătatea goală a paharului.
Pe aceștia nu încerca să-i mulțumești, nu vei reuși, indiferent ce metodă ai aplica. Și, parcă, se opun cu atât mai mult cu cât încerci să le arăți că paharul e pe jumătate plin.
Aceștia sunt oameni blazați, care nu mai știu ce să facă pentru ei înșiși deoarece au luat hotărârea că „viața asta nu mai merită nimic!”.
Dacă cunoști asemenea persoane stai cât mai mult timp departe de ele deoarece sunt toxice pentru optimismul, echilibrul și sănătatea ta psihică și sufletească.
Aceștia sunt oamenii cărora nu le place de nimeni și nimic.
Norii și ploaia sunt deprimante, soarele e prea puternic și luminos, oamenii sunt prea greu de suportat, copiii - prea obraznici și gălăgioși, vecinii sunt nesimțiți, toți ceilalți sunt hoți în afară de ei; colegii conspiră zilnic pentru a le face rău, iar partenerii de viață sunt lipsiți de orice mugur de înțelegere.
Pentru ei, sănătatea este o iluzie, bucuria e pentru fraieri, iar fericirea nu există!
Dacă încerci să-i convingi că nu e așa, vei sfârși în mocirla în care se complac; pentru că ei nu doresc să fie ajutați, ci doresc să se răzbune pe întreaga lume, considerată răspunzătoare pentru nefericirea lor.
Aceștia sunt oamenii cărora nu le place de nimeni și nimic. Nici măcar de ei. Și, în loc să-și folosească energia pentru a remedia situația, o irosesc răzbunându-se pe alții, considerați mai fericiți decât ei.
Nu ești tu de vină pentru nefericirea lor. Ei au făcut această alegere în momentul în care au hotărât să renunțe la ei înșiși.
Nu renunța la tine pentru a întreține nefericirea altora!
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Cititorule, binețe!
Aș vrea să-ți povestesc gândul meu de azi. Este despre toamnă, și ale ei încercări și lecții.
Vineri, 22 septembrie, a fost Echinocțiul de toamnă, adică al doilea moment din an (pe lângă Echinocțiul de primăvară) în care ziua este egală, ca durată, cu noaptea.
Echilibrul este cuvântul de ordine.
Acesta este momentul care marchează începutul toamnei astronomice.
Din 23 septembrie, ziua începe să scadă, iar noaptea să crească.
Deși debutul toamnei este primit de unii cu un mic oftat de părere de rău după vara ce tocmai și-a luat la revedere până anul viitor, anotimpul proaspăt instalat își spune povestea lui.
E povestea în care Mama Natură își vopsește frunzele în cele mai frumoase și mai variate nuanțe, înainte de a le desprinde de pe copaci și să le cadă, pentru a forma covorul ce încălzește pământul iarna.
Pentru ca totul să renască primăvara - de la natură, la fiecare om - trebuie ca, mai întâi, să dispară ceea ce e vechi și demodat.
Toamna ne aduce roadele pământului, după care curăță pomii și ierburile, pentru a face loc, la anul, noului crud și verde.
Unii iubesc anotimpul autumnal; alții, din contră, îl privesc cu reținere și neplăcere gândindu-se la ploile și frigul ce urmează.
Natura are planurile ei, iar acum, când în emisfera nordică se culeg roadele ei, ea a plecat puțin, pentru șase luni, în emisfera sudică a globului, pentru a duce acolo noul, cu frunzele verzi cu tot.
Acolo, 22 septembrie marchează echinocțiul de primăvară, iar zilele încep să se mărească în timp ce durata nopții va scădea.
Indiferent cum o privim și cum o primim, toamna aduce schimbări majore și în noi, ajutându-ne să ne trăim lecțiile de viață pentru ca sufletul să renască, indiferent de anotimp.
Astrologic, astrul zilei, Soarele, a intrat în zodia Balanței, subliniind necesitatea echilibrului dintre fizic, psihic, emoțional, spiritual, energetic.
Paradoxal, momentul de hibernare al naturii reprezintă provocarea la retrezirea iubirii (Balanța), a talentelor ascunse (Scorpion) și a spiritualității (Săgetător) fiecăruia din noi.
Balanța răspunde, ca organe, de rinichi și căile urinare, iar Soarele dă vitalitatea și forța fizică, dar și inflamațiile. Ceea ce predispune, în următoarea perioadă, la probleme renale: cistite, nefrite, colici renale, litiază (pietre sau nisip). Ar fi indicat să se consume lichide suficiente (apă, ceaiuri, fresh-uri).
Tot în această zonă se află și glandele suprarenale, „bateriile” corpului. Hormonii secretați ajută atât la supraviețuirea în condiții normale a corpului (adrenalina, noradrenalina), cât și la menținerea constantelor vitale: tensiune arterială, glicemie, echilibrul apei, nivelul mineralelor esențiale, dar și a libidoului.
Din punct de vedere emoțional, Soarele în Balanță invită la cumpătare în tot și la păstrarea echilibrului (inactivitatea să fie compensată prin mișcare, mesele să nu fie sărite și să conțină câte puțin din fiecare, orele de odihnă să fie respectate).
E o invitație la a ne preocupa de noi înșine și de a nu mai găsi scuze de ce nu putem face cele de mai sus. Altfel, pe lângă problemele aparatului urinar, pot apărea stări de epuizare, oboseala cronică, lipsa chefului de viață, diminuarea până la dispariție a libidoului.
Scăderea duratei zilei, adică a perioadei de întâlnire cu Soarele, favorizează, oricum, epuizarea mai rapidă a rezervelor energetice ale corpului.
Toți factorii enumerați duc la tendința spre depresie la care predispune toamna și iarna.
Acum înțelegi de ce ai nevoie de cumpătare?
Și totuși, perioada următoare beneficiază de un ajutor extraordinar; asta dacă vei ști să-l folosești.
Soarele guvernează zodia Leului, iar Balanța este guvernată de planeta Venus, Afrodita le greci.
Dacă Soarele se află acum în casa lui Venus, Balanța, planeta feminității se „lăfăie” în casa zeului comunicării și a organizării, Mercur, în zodia Fecioarei.
Ce înseamnă asta?
Toate stările și dezechilibrele descrise mai sus pot fi ajutate de efectul lui Venus în Fecioară.
Venus reprezintă iubirea, sentimentul pur, iar Leul guvernează inima și vasele de sânge.
Traducere: toate problemele ce pot apărea în perioada următoare pot fi diminuate sau contracarate de iubirea și atenția față de tine.
Dacă vei avea grijă de tine, de calitatea vieții, păstrând echilibrul și evitând excesele, vei evita probleme cardiovasculare și riscul de accidente cerebrale.
Ajută-te respectându-te pe tine și nevoile corpului și sufletului tău. Odihnește-te, ascultă muzică relaxantă, păstrează echilibrul și fii atent(ă) la necesitățile proprii și nu ale altora.
Nu ignora informațiile considerându-te invincibil(ă) și gândindu-te că ție nu ți se poate întâmpla nimic. Nu provoca natura, mai ales acum, când știi la ce să te aștepți de la această perioadă.
Soarele în Balanță se află lângă (în conjuncție cu) Nodul Nord sau Capul Dragonului, adică lecția de viață, aspect ce subliniază în plus necesitatea de a fi atenți la tot și toate.
Concluzia? Toamna aceasta ai ocazia să te redescoperi, să descoperi care este sensul vieții tale, cu condiția să fii atent(ă) la nevoile corpului și la semnalele sufletului. E greu?
Când toamna bate la ușă... deschide-i și primește-o cu iubire și respect față de tine.
Ea pune natura în hibernare pentru ca tu să ai timpul și bucuria renașterii.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
Oamenii intră și ies din viața noastră într-un anumit moment pentru a ne ajuta să ne descoperim.
Când afirmăm că vrem să schimbăm ceva în viața, traiul și gândirea noastră, Universul ne aduce în cale anumite persoane care creează acele situații din care să învățăm ceva.
Sunt oameni care punctează și evidențiază exact plusurile care ne ajută sau/și lucrurile la care mai avem de lucrat și care ne pot încetini schimbarea.
Cei care ne enervează, ne irită, sunt cei care oglindesc aspectele ce nu ne plac la noi, și rămân în preajmă până când vom înțelege lecția pe care o avem de aprofundat. Degeaba încercăm să-i dăm la o parte pe acei oameni, vom întâlni alții, cu aceleași caracteristici: aceiași șefi nesuferiți, aceeași tipologie de partener(ă), aceiași vecini zgomotoși, etc.
Problema nu sunt acele persoane, ci imaginea pe care o oglindesc, și disconfortul de a ne deranja „perfecțiunea” pe care o trâmbițăm.
Apoi sunt oamenii care ne fac să ne simțim bine, în largul nostru, veseli și liberi. Acestea sunt aspecte care există deja în noi, dar nu le observăm sau ne îndoim de ele din cauza celor care ne creează disconfort.
Ambele categorii ne ajută să ne vedem corect, și punctează aspectele forte care ne ajută să corectăm ceea ce ne frânează.
Nimeni nu ne vrea răul; aceasta e strict interpretarea noastră.
Totul se întâmplă pentru a ne ajuta. Sau înfrâna, dacă așa alegem să vedem.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
„Sunt disperat(ă)!”
O expresie ce a devenit frecventă în vocabularul multora. Un laitmotiv ce însoțește stările de minus ale vieții de zi. O definiție a stării de neputință ce cuprinde omul ori de câte ori nu mai are chef de el însuși. Un motiv des trâmbițat pentru a nu face nicio schimbare în viață. O scuză pentru a rămâne în starea de victimă.
Dar, oare ce anume configurează starea ce generează expresia?
Indiferent că apare în viața personală sau profesională, este generată de persoane sau situații, starea de disperare capătă nuanțe diferite, în funcție de percepție, neputință, stare sufletească, credință sau...moft.
- Când nu înțelegi complet situația în care te afli, și nu știi care ar putea fi rezolvarea optimă pentru tine, este o disperare de PERCEPȚIE.
- Când înțelegi situația, știi care ar fi rezolvarea, dar nu poți lua hotărârea singur(ă), ci trebuie să ții cont și de alții sau de alte păreri, mult diferite de ale tale, este o disperare de NEPUTINȚĂ.
- Când ai toate datele pentru a formula o decizie, dar gălăgia din minte depășește mult liniștea sufletească ce îți aduce concretizarea rezultatului, este disperare de STARE SUFLETEASCĂ.
- Când știi ce ai de făcut, dispui de forță interioară pentru a urni lucrurile din loc, dar nu crezi deloc în tine și în meritele tale, este disperarea de (NE)CREDINȚĂ.
- Iar atunci când cele de mai sus nu au nicio relevanță, poți să faci, știi să faci, dar ești nemulțumit(ă) că nu se rezolvă instant problema, ieri dacă s-ar putea, și pui vina pe timp, este disperarea din...MOFT.
Indiferent de nuanță, disperarea poate fi o piedică serioasă în calea oricui; iar dacă înțelegi că este doar o stare trecătoare și nu o destinație finală, poți trece peste orice și găsi soluții la orice.
Altfel, disperarea devine PERCEPȚIA care duce la NEPUTINȚĂ, generând STARE SUFLETEASCĂ de NECREDINȚĂ dintr-un...MOFT!
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
Liniștea interioară, pacea, nu are o formă prestabilită, nici o definiție în cuvinte; nu are vreo rețetă de preparare și nici nu poate fi concepută cu ajutorul minții.
Pentru că ea există, pur și simplu.
Vine la „pachet” cu sufletul, împodobindu-l, înnobilându-l.
Liniștea ta interioară nu este un țel, o destinație aflată la capătul unui drum al împlinirii, ci este însăși vehiculul care te duce pe calea vieții.
Pacea este o stare cu care te naști, și o poți pierde pe drum ascultând vocile străine devenirii tale.
Nu o mai căuta, este în tine.
Conștientizeaz-o, reducând la tăcere agitația trecerii prin fiecare zi.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
Judecăm totul prin prisma gândirii noastre, proiectând pe ceilalți reacția proprie.
Dacă ne place ceva, automat presupunem că și altora trebuie să le placă.
Dacă ceva ne deranjează, musai să îi deranjeze și pe ceilalți.
Dacă ceva considerăm că e nedrept, obligatoriu trebuie să fie la fel și pentru cei din jur.
Iar dacă „muritorii” cărora le povestim ceva sunt de altă părere decât noi... e o mare problemă! Suntem furioși, revoltați, nedreptățiți și suferim conflicte emoționale pentru „trădarea” ca alții să nu judece și să aprecieze identic cu noi.
Din aceste motive se rup legături puternice între oameni. Căsnicii, prietenii, relații de colaborare extraordinare până la un anumit moment se pot destrăma pentru un moft de o secundă; doar pentru că celălalt nu ne dă dreptate când am vrut și nu au reacționat cum am dorit.
Un simplu gest, într-un singur moment poate spulbera o lume stabilă dintr-o toană a ego-ului.
Lăsăm o clipă necugetată să ne stabilească tot viitorul?
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
Atunci când cineva se hotărăște să-și înfrunte demonii trecutului pentru a trăi în prezent, respectă-i alegerea.
Apreciază acea persoană în funcție de ceea ce a ajuns și nu după cum a fost sau cum îți amintești tu că a fost.
Apreciază frumusețea zborului pe care l-a învățat și îl practică, și nu-i mai reaminti de mlaștina în care s-a târât în trecut.
Apreciază voința unei persoane de a-și depăși limitele și nu o judeca pentru că și le-a uitat deja, demult.
Acea persoană a făcut pace cu trecutul, de ce nu-i respecți prezentul?
Atunci când refuzi să vezi devenirea unei persoane agățându-te de greșelile convenabile din trecut, când apreciezi păcatele trecutului și nu libertatea prezentului, vorbești, de fapt, despre tine.
Vorbești despre demonii proprii, despre zborurile ratate și despre lipsa de voință care ți-a devenit tovarăș de drum în viață.
Cu toții trecem prin acest stadiu. Diferența constă în alegerea pe care o facem.
Observă, apreciază, respectă, nu judeca și ia-ți zborul, indiferent de părerile celor din jur.
