IUBIREA, esența care te definește

Dacă nu poți citi materialul, nu-i nimic! Sufletul tău încă o mai caută...

Dacă nu înțelegi materialul, nu-i nimic! Încă nu ai întâlnit-o, doar crezi asta...

Dacă savurezi materialul înseamnă că ai întâlnit-o, ai cunoscut-o, iar acum îi dai binețe ca unei cunoștințe apropiate...

Nu uita să dai drumul muzicii.

Binețe, cititorule!

„-Știi ceva?!!...Lasă-mă-n pace! Mă deranjezi!...
-De ce? Nu poți fără mine!...Sunt ceea ce te împlinește, ceea ce te definește, ceea ce te completează...”


                                                   *     *     *     *     *     *     *  

Nu-i acorzi atenție....
Nu vrei să-i acorzi atenție...
E neînsemnată pentru viața ta perfectă....
Este scama care deranjează perfecțiunea ce ți se cuvine, calculată și vânată până la ultimul milimetru...

Și totuși....ea se insinuează în fiecare celulă a ta, schimbându-i funcționarea programată de tine...Ca în cazul unui mecanism existent deja, pregătit...doar în așteptarea unei apăsări pe butonul ...START!

Nu vine când vrei.
Nu vine cum vrei.
Nu vine pentru ce vrei.
Nu ține cont de calculele tale.
Ignoră definițiile pe care le-ai dat vieții tale de până atunci.

Vine atunci când trebuie...
Când ai nevoie de împlinire, de definire, de completare. 
Când Universul hotărăște că dorința ta merită ascultare... de obicei când te aștepți mai puțin...
Când crezi că deții controlul asupra vieții tale...
Când te crezi invincibil, de nestăpânit, de necontrolat. 
Când crezi și simți că ai rezolvat fiecare necunoscută a vieții tale de până atunci...

Vine, parcă, pentru a pune la încercare toate afirmațiile și crezurile enumerate mai sus.
Ca și cum cineva a hotărât să-ți zică „destul cu teoria...să trecem la practică!”

IUBIREA.

Te lovește din plin...Te lasă fără suflare, permițându-ți, eventual, să clipești des în căutarea aerului ieșit brusc din plămânii-ți de aramă. Adică roșii și grei de vid...

Iubirea...Meschina și neașteptata iubire, în stare să lovească pe la spate...

Ea poate fi însăși definiția vieții, dar oare te definește pe tine?

                                         *      *     *     *     *     *     *     *     *  

Sunt momente în care ţi se pare că timpul stă în loc. Clipe pe care le simţi "ţesute" special pentru tine de către Creator. 

Ele sunt perfecte pentru că se mulează şi îndeplinesc exact şablonul aşteptărilor şi vieţii tale de atunci. Poţi crede că L-ai prins pe Dumnezeu de unul sau de ambele picioare. Poţi simţi că totul îţi este dedicat ţie atunci. Te poţi simţi un mic creator.

Te poţi bucura că perfecţiunea momentului tău a "cizelat" perfecţiunea momentului...universal.

Atunci, fiecare celulă a corpului tău se bucură de prea-plinul fericit a ceea ce înţelegi tu prin perfecţiune.

Trăieşti. Savurezi. Încerci să integrezi clipa în ADN-ul tău pentru ca viitorul parcurs al vieţii tale să se aştearnă lin la picioare, gata ţesut după modelul momentului respectiv.

PERFECŢIUNE.

Dificil cuvânt. Uşor de pronunţat, greu de imaginat, dar imposibil de atins. Cel puţin aşa ai gândit până atunci.

Şi totuşi...

Deodată, toată nesiguranţa se risipeşte, şi se concretizează înaintea ta iluzia la care sperai, la care te rugai să ai dreptul.

Respiri. La început uşor, pentru a nu deranja ordinea armoniei.

A trecut o clipă. Şi încă una...E posibil? Deja respiri normal, iar momentul e încă acolo. 

Să speri că ai meritat? Să crezi că ţi se cuvine?

Înţelegi sintagma "prea-plin", simţindu-ţi sufletul.

Lămureşti adjectivul "uşor", comparându-l cu ticăitul inimii tale.

Trăieşti cuvântul "fericire", respirând viaţa!

IUBIREA.
Greu cuvânt. Simplu în teorie, dificil în înțeles, imposibil de definit. Accesat cu superficialitate, dar aprofundat cu teamă.

Și totuși...
Îți place ce simți. Ai visat la ceea ce simți. Ai sperat la acest moment...Să simți cum îți curge prin vene bucuria fiecărei celule, umplând de viață și ultimul locușor din corpul și sufletul tău.

Te bucuri de împlinirea dorinței exersată și exprimată din copilăria ta de prinț sau prințesă.
Te bucuri când îți dai seama că nu ai cerut baliverne, nu ai sperat prostii, nu ai visat himere.
Te bucuri de împlinire...de definire...de completare.

IUBIREA.
Te naști cu ea în codul genetic. Atârnă de tine ca un ecuson.
„Iubitor”... de dragoste...de lumină...de iubire...de pământ...de partener...de natură...de echilibru... de constanță...de armonie...etc”


Îți place ceea ce simți. Te bucuri de ceea ce simți. Mulțumești pentru ceea ce simți.

Dar nu pierderea controlului...NU!!! Așa ceva nu este permis! Nu unei persoane ce deține controlul, sau iluzia controlului. 
Pentru că iubirea este acel ceva care e menit, parcă, să te facă să te simți stingher, nesigur, copilăros, fremătând. Viu. Uman. 
Este acel ceva care te coboară de pe piedestalul pe care ți l-ai ridicat singur. Acel ceva care te așează la locul cuvenit ție. Acel ceva care te face să pulsezi o dată cu întregul Univers. Acel ceva care poate îmblânzi fiara ego-ului din tine...

Nu te grăbi să tragi concluzii.
Nu-ți poți permite superficialitatea.
Pentru că nu este vorba despre a mea, nici despre a vreunei persoane cunoscute.
Am vorbit despre...IUBIRE... Dacă știi ce vreau să spun!...

”-Știi ceva, IUBIRE?!!...Lasă-mă-n pace! Nu vreau să mă deranjezi doar un moment... Vreau să rămâi cu mine toată viața. Nu pot fără tine. Pentru că mă împlinești total, mă definești corect și mă completezi cu adevărat.”

Poate fi însăși definiția vieții, dar oare te definește pe tine?
Este IUBIREA, esența care te definește. 
Pe mine, pe tine, pe oricine...

Binețe, cititorule!

https://33.media.tumblr.com/99c1448caada384261a40db55c1c7957/tumblr_nq8z5re1g61unuqogo1_500.gif

dr. Edith Kadar
Arad, 16 februarie, 2013