SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
În ultima perioadă oamenii nu mai acordă atenție scrisului. Și aici nu mă refer la scris ca proces, ci la calitatea celor scrise.
Scrisul este una dintre modalitățile de comunicare, de scoatere la suprafață a ideilor, trăirilor, sentimentelor și emoțiilor. Nu vorbim sau scriem degeaba, ci vrem să transmitem ceva, să comunicăm.
Să ne imaginăm că vrem să comunicăm cu cineva care este departe, și că pentru asta trebuie să scriem un mesaj sau să vorbim la telefon. Același mesaj va fi transmis diferit în funcție de starea noastră din acel moment: într-un fel dacă suntem liniștiți, calmi, în pace, și cu totul altfel - incoerent, haotic - dacă suntem agitați, nervoși, etc. Dacă nu suntem coerenți, mesajul este distorsionat, este schimbat, iar ceea ce se înțelege va fi total diferit față de ceea ce s-a vrut a fi spus.
Mai demult, în vremuri trecute, se punea mare accent pe scris, caligrafia fiind o materie foarte importantă în școli. Cei care nu scriau frumos și corect erau considerați leneși, inculți, săraci cu duhul. În vremurile actuale, când tehnologia se dezvoltă puternic, scrisul de mână a ajuns să fie considerat învechit, depășit, doar e mai ușor să apeși pe taste, nu?
Și ce e rău în asta, poți întreba. Păi, atât timp cât scriem de mână, cele două emisfere ale creierului trebuie să fie conectate: ceea ce simți, vizualizezi (emisfera dreaptă) trebuie exprimat practic prin cuvinte vorbite sau scrise (emisfera stângă).
Când nu se mai folosește scrisul de mână, cel care face conexiunea între cele două emisfere, ci se folosește tastatura, dispare conexiunea cu partea artistică, cu partea care procesează, cu simțămintele, și rămâne doar rațiunea rece care ne transformă în roboței. Și cum începem să scriem? Neglijent, fără trăire, fără nicio regulă, fără să ne pese de ceva sau de cineva; se dezvoltă excesiv partea stângă a creierului. Asta înseamnă că doar o mică parte a creierului este folosită; deci în loc să creștem, să evoluăm, noi involuăm, renunțăm la anumite abilități. Este ca și cum am spune creierului că nu ne folosește, și că ne ajunge doar partea care ne robotizează.
Și invers, cei care sunt excesiv în imaginație, cei visători, artiști, cei care pun accentul doar pe abilitățile artistice, își dezvoltă partea dreaptă a creierului și pierd, astfel, legătura cu pragmatismul, cu rațiunea. Aceștia sunt cei considerați cu capul în nori, și care nu se pot exprima coerent pentru că gândurile sunt prea multe și nu pot fi exprimate cu aceeași viteză. Cei din această categorie se pot exprima clar prin poezie, pictură, muzică, dar au o problemă atunci când trebuie să scrie folosind tastatura impersonală. Aceștia au tendința de a neglija calitatea scrisului pentru că nu își pot exprima sentimentele prin taste, doar prin ceva făcut cu corpul: scris, pictură, cântat la instrumente, dans, cântat cu vocea, etc.
În ambele situații vorbim despre slăbirea sau diminuarea conexiunii dintre cele două emisfere ale creierului. Deci o conexiune slabă între cele două părți ale creierului afectează calitatea exprimării noastre ca un tot unitar. Așadar, dezinteresul pentru calitatea scrisului arată un dezechilibru major.
Desigur, avem liberul arbitru să susținem sus și tare că scrierea incoerentă, fără semne de punctuație, fără vreo regulă, este noua modă și că gramatica e o tâmpenie, sau să alegem să fim de modă veche și să respectăm regulile gramaticale, pentru că asta înseamnă că avem echilibru și conexiune între cele două părți ale creierului.
Dar deja știm că ce este în noi este reflectat în afară, și invers. Cele două emisfere reprezintă - simbolic, desigur - dualitatea lumii, una din legile universale, iar conexiunea dintre ele reprezintă conectarea noastră la întreg, la tot, la Unul, la Dumnezeu.
Această informație poate părea ridicolă și lipsită de sens celor care s-au deconectat de emoții, de sens, de suflet.
Deci comunicarea corectă gramatical aparține celor conectați la suflet. GRAMATICA ARE SUFLET!
Acesta este și titlul cărții pe care a scris-o Violeta Ieremie, Omul pe care îl am ca invitat în emisiunea în direct de marți, 27 septembrie, seara de la ora 20.30, și care va fi transmisă pe pagina mea Facebook și pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/MRvMJL0-_xw).
Vom vorbi despre ce spune scrisul despre noi și despre ceea ce suntem în acest moment, de ce folosim anumite semne de punctuație mai mult decât altele, ce putem înțelege despre noi atunci când scriem incorect și ce „spune” asta despre noi.
Emisiunea nu judecă, critică sau condamnă, ci se adresează celor care vor să se cunoască mai bine.
Te așteptăm cu drag.
Binețe, Om însetat de cunoaștere!
Edith Elisabeta Kadar
Arad, 27.09.2022
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.