joi, 20 octombrie 2016

IUBIREA DE SINE, ÎNTRE EGO ȘI ADEVĂR


Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 


 *     *     *     *     *     *     * 

Am povestit zilele trecute despre iubirea plină de condiții, care nu e iubire, despre a ierta fără a uita, care nu este iertare (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2016/10/iubire-cu-conditionare-si-iertare-fara.html), precum și despre iertarea de sine care e o adevărată artă (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2016/10/arta-iertarii-de-sine.html)
Ești dispus să mai citești încă ceva care completează ideea acceptării de sine, de tine însuți/însăți?

Dacă nu, îți mulțumesc de vizită.
Dacă da, îți mulțumesc că ai venit.




Te-ai gândit vreodată care este cauza primordială a tuturor stărilor de rău, a bolilor, a conflictelor, a fricilor sau a tuturor emoțiilor negative care îți otrăvesc zilnic viața?
Te-ai gândit că, indiferent ce s-ar întâmpla neplăcut, negativ în viața ta, acel lucru are o cauză primară pe care o poți găsi doar dacă dai la o parte emoția și îți folosești rațiunea? Dacă ai răbdare să analizezi, să te duci pe firul ierbii, cum s-ar zice, și să le pui pe toate cap la cap, vei vedea că toate drumurile duc în același loc. 
Este un punct comun de la care pornesc toate - bune sau rele - depinde pe care le hrănești.
Este IUBIREA DE SINE!

Binețe, cititorule!

Înainte să sari și să faci vreun comentariu legat de titlu, te sfătuiesc să-ți folosești înțelepciunea de a citi până la capăt acest material, și de a nu scoate din context ceva care servește doar ego-ului tău, pentru a-l hrăni și a-l scoate la înaintare ori de câte ori devalorizarea de sine îți dă ghes.
În fond, despre asta vreau să-ți vorbesc: de ce suntem așa cum suntem, de ce nu ne mai auzim unii pe alții și de ce vrem tot timpul să avem dreptate.

Găsește-ți un loc confortabil, creează-ți un moment doar pentru tine, pornește muzica și hai să povestim.



Auzim în fiecare zi tot felul de lucruri care fie ne bucură, fie ne întristează; după sufletul nostru, bunul simț din dotare, setările morale și credințele pe care le stăpânim sau ne stăpânesc.

Ceea ce este bucurie pentru unii, e motiv de supărare, tristețe, și dezamăgire pentru alții.
Gândește-te la reacția pe care o provoacă rezultatul unui meci decisiv sau rezultatul alegerilor prezidențiale, de exemplu. Suporterii câștigătorilor se bucură, pe când cei ai echipei învinse își manifestă frustrarea în diferite moduri.

De ce ne bucurăm când cineva, cu care ținem, câștigă? Ne ajută asta să fim mai buni, mai sănătoși, să mâncăm mai bine, să se instaleze pacea și armonia în viața noastră?

Dar, de ce ne deranjează când pierde cineva cu care ținem? Doar nu în asta constă viața noastră, nu? Sau da?

Ce ne face să fim atât de tranșanți în părerile legate de persoane, lucruri sau evenimente străine vieții noastre încât să permitem ca rezultatele să ne afecteze direct calitatea energiei care ne curge prin corp?

Suntem așa pentru că am uitat de esența noastră, de forța, puterea și înțelepciunea cu care am venit înzestrați în codul genetic, ne-am anulat capacitatea de a ne crea propria lume, propriile reușite, și, din uitare de sine, am înmânat controlul construcției vieții unor arhitecți străini sufletului, dar prieteni buni ai ego-ului: AȘTEPTĂRILOR și PROIECȚIILOR.

De ce dăm atâta importanță așteptărilor și proiecțiilor pe care nu ni le cere nimeni, dar pe care le ridicăm la rang de importanță vitală?
Hai să vedem împreună.

AȘTEPTĂRILE apar atunci când ne-am rătăcit pe drumul echilibrului, armoniei, păcii și iubirii.

PROIECȚIILE apar atunci când, în loc să remediem imediat situația, avem pretenția ca altcineva, pe care noi l-am proclamat puternic, să repare toate stricăciunile pentru a ne face echilibrați, armonioși, împăcați cu noi și plini de iubire.

Ne așteptăm ca altcineva, proiectat de noi capabil, să vină să ne repare stricăciunile pe care tot noi le-am creat, și să ne readucă liniștea pe care o construiește fiecare după cum crede.
De ce? Pentru că am pierdut contactul cu noi înșine, cu esența noastră, cu iubirea de sine cu care ne suntem datori. Și atunci, în lipsa unei imagini proprii, folosim ca oglinzi imaginile celor din jur, interpretându-le ca fiind ale noastre, și încercând să le ajustăm prin prisma așteptărilor și ale proiecțiilor pe care le facem.

Cele mai banale și mai frecvente exemple le vedem zilnic în relațiile interumane.
Indiferent de genul (masculin sau feminin) pe care îl voi folosi, exemplificările sunt valabile pentru toată lumea.

„Mă aștept ca viitorul partener de viață să fie exact așa cum l-am proiectat în visele mele, începând din copilărie și până acum. Altfel voi fi o victimă nefericită.”
Și ce ai făcut tu pentru ca visele tale să devină posibile? Tu te-ai construit pentru a îndeplini dorințele cui? Fericirea e dată doar de tine, ea nu e creată și făcută cadou de alții.

„Mă aștept ca partenera de viață să-mi alunge singurătatea, pentru că așa mi-am proiectat consoarta ideală”.
Aha, deci ești singur în viața ta? De ce? Când ai întrerupt parteneriatul cu tine însuți? De ce altcineva trebuie să-ți umple golul lăsat când te-ai pierdut pe tine însuți?

„Mă aștept ca toată lumea să vadă cât de bun și valoros sunt, atât acasă, cât și la serviciu; să mă laude în conformitate cu imaginea pe care eu vreau să o proiectez în exterior”.
Și care e acea imagine? Pentru că dacă nici tu nu știi, vei avea toată viața așteptări incorecte, ireale. Cât de bun și valoros ești cu adevărat? Abia când vei ști, nu te vor deranja aprecierile altora.

„Viața mea este razna pentru că nu sunt tratată așa cum cred că aș merita  din plin, și mă aștept ca toată lumea din jurul meu să vadă câtă nevoie de ajutor am”.
Ai nevoie să te regăsești pe tine însăți, sau de corul bocitoarelor? Păi, dacă tu te tratezi cu atâta lipsă de respect de sine, cum te aștepți ca alții să te trateze?

”Tuturor pare să le meargă cu mult mai bine decât mie; alții sunt mai sănătoși, mai tineri, mai puternici, mai rapizi, mai bogați decât mine. Din această cauză mă consider nedreptățit și mă aștept să fiu ajutat, iar soarta să mă răzbune”.
Ok, știi că astea sunt proiecțiile tale proprii, nu-i așa? Acestea sunt grade de comparație, ceea ce înseamnă că în mintea ta există un etalon. Iar dacă tu ești acela, nu te deranjează să fii unul aflat pe minus? Măcar știi clar ce înseamnă sănătos, tânăr, puternic, bogat, rapid, sau sunt noțiuni create doar de frustrarea ta, sau împrumutate de la televizor?

„Nu mă descurc cu banii, iar din această cauză mă aștept să primesc totul gratis pentru că mi se cuvine! Toți cei care îmi cer bani sunt niște exploatatori nesimțiți și nesimțitori la nevoile și necesitățile celor oropsiți de soartă”.
Deci singura diferență dintre cei care au bani și tine este că sigur ei sunt escroci nesimțiți și că nu e posibil ca ei să fi muncit pe brânci și să nu-și piardă timpul cu plângeri de milă și jeluiri legate de cine cred că ar putea ei fi, cum faci tu, nu-i așa? Păi, dacă te crezi oropsit, tu îți dai seama ce imagine distorsionată poate crea mintea ta în această situație?

„Sunt bolnavă și de aceea mă aștept ca toată lumea să mă menajeze, să mă ajute, să mă servească și să-mi fie la dispoziție când și cum vreau. Și totul gratis pentru că, nu-i așa, sunt neputincioasă. Mă aștept ca în această situație nu numai să nu plătesc nimic, dar să și primesc bani pentru că sunt o biată victimă!”
Deci tu nu ai nicio vină? Nu hotărârile, încăpățânările și orgoliile tale din perioada înfloritoare te-au adus în casa bolilor, nu-i așa? Îți dai seama că proiectând pe ceilalți imaginea de salvator ai uitat tu, de fapt, cum să te mai ajuți și ești dispusă să accepți orice atât timp cât ți se respectă, tot ție, condițiile? Bolnavă, bolnavă, dar măcar orgolioasă, nu? 

„Sunt atât de corect, respect toate regulile, țin toate posturile; nu înjur, mă îmbrac decent. Sunt foarte credincios și foarte evlavios. Mă aștept ca toți să fie la fel, să se comporte și să vorbească într-un anumit fel, altfel nu stau de vorbă cu ei. Dacă se îmbracă cum nu-mi place, mănâncă altceva, au altă opinie sau orientare politică și religioasă decât mine, nici nu merită să îi salut pentru că sunt niște păcătoși”.
Du-te tu, sfântule încarnat care ești! Îți dai seama că te comporți ca însuși un dumnezeu creat după chipul și asemănarea ta, nu? Frumoasă proiecție ți-ai asumat, trăi-ți-ar neamul! Cine te-a instalat în scaunul de deținător al adevărului universal? Ești atât de perfect încât îți permiți să emiți judecăți de valoare, nu? Toate astea vin din puțul înțelepciunii zen la care ai ajuns?

Și exemplele ar putea continua. Sunt sigură că ai prins esența.

Esența este că dacă evenimentele decurg după așteptările noastre și în conformitate cu proiecțiile pe care le face mintea noastră, doar atunci ne putem proclama fericiți și mulțumiți de evoluția lucrurilor din viața noastră. 

Cam acesta este programul care ne guvernează traiul, dragilor, și pe care îl botezăm cu nume pompoase gen „armonie”, „liniște”, „pace”, „cunoaștere”, și pe care nu îl guvernează decât orgoliul, „argatul” umil al mărețului ego.

                                             *    *    *    *    *    *    *    *    *



„Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, spune o vorbă foarte înțeleaptă care, dincolo de banalul cu care este mânuită, ascunde o capcană foarte subtilă: dacă tu nu te iubești pe tine, nu ai cum să-i iubești pe ceilalți!

Sau, cum te iubești pe tine, la fel îi iubești și pe ceilalți.

Dar dacă tu îi urăști pe ceilalți, pui condiții la nesfârșit, ai doar reproșuri și critici la adresa lor, ești cârcotaș de meserie, oare ce spune asta despre cât de mult te iubești pe tine?
Și dacă nu te mai iubești pe tine, înseamnă că ajungi să te uiți, să te trădezi, să-ți încalci toate promisiunile pe care ți le-ai făcut înainte de a veni aici, pe Pământ, în scopul de a evolua.

Ce ne face să ajungem atât de comentatori, cârcotași și degrabă punători de condiții?
Comportamentul identic venit din partea părinților, rudelor, apropiaților, cadrelor didactice, asigurătorii de servicii, preoților, bisericii, conducătorilor.
„Cum să fii altfel dacă așa e sistemul?”, am auzit de multe ori.

Dacă tu crezi că pentru a avea pace și liniște sufletească, a trăi cu tine și cu ceilalți în armonie, deci a te iubi pe tine însuți, trebuie să faci parte dintr-un sistem (religios, politic, civil), ești deja deviat de la drumul tău și de la adevărul cu care ai venit și pe care îl ai ștanțat deja în ADN.

O viață plină de frustrări, condiționări și victimizări, și goală de iubirea de tine naște monștri. Pe de-o parte este vorba despre toată gama de emoții negative care ne afectează calitatea vieții și sănătatea (fricile, furii, dezamăgiri, nesiguranță, neliniști, etc). Pe de altă parte este vorba despre urmașii noștri biologici, copiii, cărora le înăbușim din fașă puritatea, le anihilăm inocența și îi transformăm încet în copiile frustrate ale vieții noastre, pentru a nu fi singuri pe căile greșite pe care le-am ales.

Sinele știe când ceva nu e bine, nu e conform cu adevărul pe care am promis a-l respecta înainte de a veni aici, și încearcă să ne trimită mesaje. Ego-ul intervine și permite să treacă doar ceea ce îl satisface pe el, utilizând o armă puternică: orgoliul.

Sinele avertizează, orgoliul se umflă, ego-ul mușamalizează.
Ego-ul se extaziază când aude doar ce vrea, orgoliul este periat, sinele se întristează.
Orgoliul urlă, sinele este redus la tăcere, ego-ul jubilează.

Încet, fără să îți dai seama, te-ai pierdut undeva pe drum, câte puțin la fiecare răscruce ratată. Cu fiecare drum greșit, părțile din tine pe care le-ai cedat au fost înlocuite cu așteptări și proiecții, cu atât mai multe cu cât te încâlcești mai tare.

Sufletul se îmbolnăvește, iar corpul pierzându-și esența - sinele - se îmbolnăvește și el.

Disperarea își face simțită prezența, dar ego-ul își trimite orgoliul și o transformă în victimizare.

                                         *    *    *    *    *    *    *    *    *


Acum înțelegi care este cauza primordială a tuturor stărilor de rău, a bolilor, a conflictelor, a fricilor sau a tuturor emoțiilor negative care îți otrăvesc zilnic viața?
După ce ți-ai dat la o parte emoția și îți folosești rațiunea, ai înțeles care este cauza primordială a negativității din viața ta?
Ai înțeles care este punctul comun de la care pornesc toate - bune sau rele - depinde pe care le hrănești?

Este ceva ce nu are legătură cu ego-ul care își urlă perfecțiunea în gura mare, tuturor.
Este ceva ce nu poate rezona cu orgoliul care se bate cu pumnii în piept cât de mult trebuie să-i iubești pe alții.


Este IUBIREA DE SINE!

Adică...
...este respectul față de esența ta.
...este credința în tine, fără de care nu poți face nimic.
...este însoțitorul tacit al vieții tale.
...este condiția pentru a-i putea ajuta pe alții.
...este oglinda corectă a ceea ce ești și ce trebuie să faci atunci când toți îți sunt potrivnici.
...este condiția sănătății și integrității tale.
...este obligația față de promisiunea făcută Universului.

Tot restul este o opțiune, o alegere. Te alegi pe tine sau alegi orgoliul, ego-ul și tot trusoul de emoții negative?

Cu alte cuvinte, chiar tu ești o opțiune pentru tine: adevăr sau ego?

Nu trebuie să schimbăm lumea pentru a ne fi bine. 
Trebuie doar să ne schimbăm pe noi, și vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.





Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad,  25 decembrie 2014

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/10/iubirea-de-sine-intre-ego-si-adevar.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

15 comentarii:

  1. Sunt intru totul de acord cu cele scrise de dv,....Ma lupt cu aceleasi probleme care-mi omoara energia :frica,nelinistea,furia....Mereu le spun altora ca avem obligatia sa ne facem fericiti pe noi insine si mai apoi pe altii,dar ,de la teorie la practica e cale lunga...Ma consum cu grija fata de altii( sa nu-i supar,sa le fie bine) in timp ce de sufletul meu coplesit de durerea despartirii de mama nu are nimeni grija...Nu trebuie sa asteptam de la altii ceea ce nu pot da...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maria, nu uitați că ceilalți sunt oglinzile noastre.
      Tot ceea ce le spunem altora ne spunem, de fapt, nouă.
      Ce nu ne place la alții, nu ne place la noi.
      Grija exagerată numai față de alții reflectă nevoia, speranța de grijă față de noi.

      Aș reformula ultima propoziție scrisă, și aș spune „Nu trebuie să așteptăm de la alții ceea ce eu nu pot da!”

      Nu vă mai gândiți la dumneavoastră ca la un cumul de necazuri, pentru că de aici pornesc problemele. Vedeți ce învățătură v-a adus fiecare întâmplare.
      Detașați-vă și încercați să vă imaginați ce ați face, ce sfat ați da cuiva care ar veni la dumneavoastră cu aceleași probleme de care ați spus.
      Nu uitați, nu există pedeapsă mai mare pentru noi decât a ne judeca singuri și a ne condamna folosind argumentele minții pline de furii, frici, neliniști.
      Mulțumesc! :)

      Ștergere
  2. NAMASTE !!! Da,dragilor,am citit cu mare atentzie acest material pur psihologic.Ai dat si lansat toata gama de sentimente si senzatzii ce le percepem in legatura cu noi in lupta perpetuua dintre "EU" si "mine". De mai multzi ani practic DETASAREA de tot si toate. E adevarat m-am izolat,mi-am stabilit prioritatzile ,sant ,ca sa zic asa- rece la micile drame ale familiei-trecatoare ,de altfel,la evolutzia societatzii din care fac parte,am debarasat sterilul inutil emotzional,ekilibrandu-mi trairile ,trecandu-le prin filtrul aprofundat al eternitatzilor si am constat efemerul ,inutilitatea de a te lupta cu valul suferintzlor.Ma ridic de-asupra a tot si toate si doar privesc rece,impasibil,fara judecata pro / contra.Citeste multa SPIRITUALITATE ,MARII MAESTRII,RELATZIA CU INALTELE FIINTZE DE LUMINA SI TEHNOLOGIE,FORMEAZA-TZI ETERNUL CREZ AL CONTINUITATZII,ALUNGA asa ca foile de ceapa gandurile,faptele,vorbele marunte SI CONCENTRAZA-TE PE ESENTZA !!!! GeorgedeDrobeta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Există oare ceva ce e "ne-psihologic"? Este ceva ce ocolește traiectoria gândurilor?

      Ștergere
  3. Total de acord cu cele scrise mai sus.Un aspect vreau doar sa nuantez.La nivel individual,de lupte personale,este f ok ce s-a scris mai sus.La nivel global insa,este cu totul alta poveste.Marii oameni ,marii ginditori,marile genii ale omenirii trebuie,nu sa vrea ei sa schimbe lumea,ci sa faca publice cunostintele,descoperirile,revelatiile lor,pentru ca altfel omenirea ar evolua extrem, extrem de lent,daca nu chiar deloc.Dau citeva exemple contemporane cu noi: Nassim Haramein,David Wilcock,Graham Hancock,Gregg Braden,Semir Sam Osmanagich,etc ....Si inca o observatie ESENTIALA pentru vindecare si evolutie: pina nu trece omenirea la veganism,ne vom mocirli singuri in moarte si toxine. Nici un mare spirit evoluat care s-a incarnat vreodata pe acest pamint,nu a consumat hoituri de animale ucise in chinuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sărmanele hiene și dragii sărmani șacali. Ei nu vor fi primiți în împărăția cerurilor, ca noi ăștialalți mâncători de articole kasher. Of...ce păcat...

      Ștergere
  4. nu ma mai inteleg cu mine. mi-a murit sotul. m-am imbolnavit. mama a facut accident vascular. multe persoane m-au parasit. nu sunt multumita cu mine si de mine.................ma "mocirlesc" intre boli, dureri, moarte si "nimic"...............nu ma regasesc, ma lupt cu mine la infinit, nu mai vad lumina

    RăspundețiȘtergere
  5. Dragă Alice, îmi pare rău pentru ceea ce vi s-a întâmplat de-a lungul timpului, dar m-a surprins puțin așezarea în frază a poveștii dumneavoastră.
    Ați spus: „nu ma mai inteleg cu mine. mi-a murit sotul. m-am imbolnavit. mama a facut accident vascular. multe persoane m-au parasit. nu sunt multumita cu mine si de mine...”
    Pentru început vă invit să faceți un pas în spate și să citiți fraza, ca și cum ar fi scrisă de altcineva. Evenimente ale altora sunt puse la același nivel cu emoții și sentimente ce țin de viața dumneavoastră.

    Începeți prin a înțelege că ceea ce li s-a întâmplat altora NU ESTE DIN VINA DVS.!!!

    Îmi pare rău că v-a murit soțul, dar a fost alegerea sufletului lui; dumneavoastră nu aveți niciun amestec. Respectați-i hotărârea și nu amestecați viața dvs. cu moartea soțului. Nu sunteți o prelungire a lui, iar el nu a fost o contunuare a dumneavoastră.

    Îmi pare rău că mama a făcut accident vascular cerebral, dar nu a fost din cauza dumneavoastră!

    Îmi pare rău că plecarea unor persoane, pe care le-ați considerat prieteni, din viața dvs. v-a bulversat atât, dar fiecare își are drumul propriu. Cu unii rămânem, alții pleacă. Dar v-ați gândit că dacă cei vechi au plecat, înseamnă că s-a făcut loc pentru alții noi?

    V-ați gândit ce-o fi vrut Universul să vă ajute să învățați din aceste întâmplări, dar dumneavoastră să refuzați, rămânând să jeliți trecutul, iar asta să vă împiedice să vedeți prezentul și viitorul? Oare ce rol au bolile pe care le aveți? Credeți că cineva sau ceva vi le-a dat ca pedeapsă?
    Nimeni nu vă poate pedepsi în afară de dumneavoastră însăvă!
    Chiar credeți că sunteți singură, abandonată și a nimănui? Nu cred!
    Cred doar câ una din lecții este să vă înțelegeți valoarea ca entitate, și să nu vă mai valorizați prin intermediul unor terțe persoane din viața dvs.
    O altă lecție este să căutați și să scoateți din adâncul dvs. ceea ce căutați cu atâta asiduitate în ceilalți. Totul este în interior.
    „Impasul” în care ați ajuns este „rodul” hotărârilor luate și a uitării de dumneavoastră. Așteptări și proiecții, așa cum am scris în material.

    Doamna Alice, cred că e momentul să descoperiți cât de valoroasă sunteți și să nu mai trăiți în trecut și în regrete. Forța și tăria de a face asta se află acolo, descoperiți-le!

    Mulțumesc! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Adevaruri uitate , sau nu ; oricum neluate in seama de unii dintre noi. Multumesc ca exista cineva sa ni le reaminteasca .

    RăspundețiȘtergere
  7. SUPERB SCRIS! Va admir f mult pt felul in care ganditi si ma inspira enorm articolele acestea. Parca imi ajung in cele mai profunde locuri ale mintii si sufletului. Va multumesc pentru ca daruiti intelepciune, care pentru mine vine intr-un moment dificil in care chiar aveam nevoie de asa ceva!

    Va doresc sa fiti sanatoasa si sa scrieti in continuare cu aceeasi dragoste!

    RăspundețiȘtergere
  8. Un articol excelent si foarte limpede expus.Aceasta claritate si sclipire de inteligenta nu am mai intalnit-o decat la Esther Hicks in geniala carte Invataturile lui Abraham sau Legea atractiei. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere

1.- Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

2.- Comentariile anonime NU SE IAU ÎN CONSIDERARE începând din 09 decembrie 2013!!!
Nu te ascunde cu lașitate în spatele rândurilor anonime, ci asumă-ți responsabilitatea răspunsului pe care îl dai.
Tu ştii deja cu cine vorbeşti. Altfel eu aleg să nu îl iau în considerare.
Alege să nu fii un ANONIM în viaţă.

3.- Nu îmi trimite același mesaj de mai multe ori doar pentru că nu-l vezi publicat. Ele îmi vin pe mail și le public sau le răspund când pot. Dacă nu primești răspuns înseamnă că mi-ai pus o întrebare al cărei răspuns fie există deja, deci caută-l, fie este cuprins în material, deci caută-l. Nu sunt răspunzătoare că nu ai răbdare să citești.

Mulţumesc.