vineri, 7 august 2015

Gândul zilei - 07 august 2015 - ȘTII CE SĂ CERI DE LA VIAȚĂ?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                         *     *     *     *     *     *    *



În cazul în care ai uitat, dă-mi voie să-ți reamintesc că...

...viitorul strălucitor și mult visat nu năvălește peste tine și în viața ta uniformă, limitată și monotonă în timp ce îți plângi de milă cât de nedreaptă este soarta.
Viitorul luminos și mult dorit nu se creează din neant și nu se materializează cu dedicație specială pentru tine, cât timp tu te irosești într-o slujbă, relație sau situație de viață care ți-a blocat devenirea.

Două facultăți și trei masterate nu îți confecționează un viitor confortabil. Îți dau doar abilitățile pentru a ți-l „croșeta” singur(ă).

O slujbă bine plătită, unde să primești recunoașterea muncii tale nu ți se va oferi în timp ce îți umpli zilele vânzând morcovi în piață. Tu ți-o cauți și ți-o creezi crezând în tine și în talentul tău.

O relație de vis nu se teleportează în viața ta cu tot cu Făt-Frumos sau Ileana Cosânzeana în timp ce îți irosești vremea și viața cu parteneri/e de umplutură, total nepotriviți „ca să nu rămân singur(ă)”.
Tu ți-o atragi, fiind consecvent(ă) în ceea ce îți dorești.

O foarte înțeleaptă persoană (Ileana Vulpescu) a spus că „dacă nu știi ce să ceri de la viață, viața nu știe ce să îți dea”.
Pentru a primi ceea ce vrei trebuie, mai întâi, să știi ce vrei, apoi să fii realist(ă) în dorințele tale, să fii consecvent în a-ți urmări pas cu pas împlinirea a ce-ți dorești, și să ai răbdarea de a obține rezultatele.
În fond, este vorba despre tine într-un viitor care îți aparține. 
Dacă știi ce să ceri, viața va ști ce să-ți dea.

Nu mă crezi? Încearcă!

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 07 august 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

1.- Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

2.- Comentariile anonime NU SE IAU ÎN CONSIDERARE începând din 09 decembrie 2013!!!
Nu te ascunde cu lașitate în spatele rândurilor anonime, ci asumă-ți responsabilitatea răspunsului pe care îl dai.
Tu ştii deja cu cine vorbeşti. Altfel eu aleg să nu îl iau în considerare.
Alege să nu fii un ANONIM în viaţă.

3.- Nu îmi trimite același mesaj de mai multe ori doar pentru că nu-l vezi publicat. Ele îmi vin pe mail și le public sau le răspund când pot. Dacă nu primești răspuns înseamnă că mi-ai pus o întrebare al cărei răspuns fie există deja, deci caută-l, fie este cuprins în material, deci caută-l. Nu sunt răspunzătoare că nu ai răbdare să citești.

Mulţumesc.