marți, 9 mai 2017

CONDIȚIONĂRILE VIEȚII

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *


Ai vreo boală autoimună? Tiroidita Hashimoto, psoriazis, lupus, boala Crohn, sclerodermia, hepatită, spondilită anchilozantă, sau altceva? Ar trebui să citești asta. Deoarece cauza emoțională comună a tuturor bolilor autoimune este CONDIȚIONAREA cu nuanțele ei cu tot (conform Recall Healing).

Pentru mai multe detalii te invit să urmărești materialul: https://youtu.be/E7M9rBXD7_g
 
*   *   *   *   *

Ai fost vreodată atent(ă) câte condiții pui pentru a fi fericit(ă), mulțumit(ă), împlinit(ă)?
Că trebuie să ai mulți bani, că trebuie să fii slab(ă), că e musai să arăți și să fii îmbrăcat(ă) într-un anume fel; să ai un anumit tip de mașină, un anume standard de viață, etc.
Altfel ești câh!, și nu ai nicio valoare. Iar fără acele „trebuințe”, ești complet și profund nefericit(ă).

Serios? Bravo! Tocmai te afli într-un cerc vicios din care nu ai șanse să ieși dacă nu te trezești la viață.
Iar ca să te trezești la viață, trebuie să-ți dai seama că tu deja ai o viață, și că ea e perfectă așa cum e!
Ai în fața nasului fericirea, bucuria și liniștea sufletească, dar le condiționezi în permanență.
Îți condiționezi niște stări existente deja în tine prin obiecte și lucruri.
Fascinant!

Binețe, dragă cititorule!

Hai să povestim un pic despre viața pe care ți-o creezi zilnic folosind ca unic șablon condițiile și condiționările altora, a celor care crezi că sunt experți în traiul fericit al celor străini de ei, șablonul celor pe care îi doare fix în cot de tine.

Pornește muzica, fă-te comod(ă) și hai să încpem.



Copiii se nasc perfecți; sunt fericiți și liniștiți sufletește, până intervin adulții pentru a le da marea lecție a vieții: CONDIȚIONAREA.
Și încet, dar sigur, îi transformăm în companioni ai noștri pe drumul epuizant al fricilor, frustrărilor, furiei, neputințelor. Că doar suntem adulți responsabili, nu-i așa?

Cu mare grijă, din prea multă „dragoste” le spunem că mami, tati, bunicii, vecinii, poștașul, se supără dacă nu se comportă și nu vorbesc după cum are atunci, în acel moment, chef „desăvârșitul” adult. Cu alte cuvinte, le spunem  că e greșit să fie ei înșiși, adică copii, și că e musai să fie altcineva, adică „cei mari”.
Altfel....urmează condiționările.

Și așa află copiii că sursa nefericirii adulților sunt chiar ei pentru că nu papă tot, nu o salută pe tanti-vecina cea acră, și că îi face de rușine pe membrii familiei dacă aleg să fie ei înșiși și să se manifeste  cum le dictează libertatea cu care s-au născut.

„Și, cum, să nu le mai dăm educație?”, am fost întrebată de multe ori.
Asta e educația, te întreb, tremurând de nerăbdare să-ți aud răspunsul.
Să-l înveți pe ăla micu' că trebuie să îndeplinească condiții pentru a ajunge fericit, odată, cândva, când o ajunge mare...probabil...
Că, în rest, este cât se poate de nefericit, de închistat, de blocat, de depresiv, de bolnav la suflet, minte și corp.

Hai s-o discutăm p-aia dreaptă: ai fost chiar atât de fericit(ă) pentru că ai tăi părinți ți-au spus că ceea ce simți și îți place e greșit, și că ești bun(ă) (de acceptat) doar dacă faci într-un anume, mare, fel care îți displace total și nu te reprezintă?
Ai simțit o bucurie de nedescris când ți s-a tot repetat că dacă nu ai medie mare nu vei reuși în viață?
Te-ai simțit foarte valoros pentru că ai stat și ai „tocit” materia pentru a intra la școala aleasă de alții pentru ca tot ei să se poată lăuda cu mare mândrie?

Nu ți-ai pus niciodată problema că adolescența și copilăria sunt „nașpa” și că nu se mai termină odată, pentru a ajunge și tu „adult responsabil”, așa cum ți-au promis sloganele celorlalți?

Și, după ce ai trecut prin toate perioadele - de la copilărie, la pubertatea cea cu hormoni zburdalnici și adolescența plină de năbădăi - te trezești adult, și îți dai seama că nimic nu s-a schimbat, de fapt.
Ești, în continuare, condiționat(ă) de ceilalți; doar că acum, ca adult, ai învățat deja să fii ascultător, să nu mai (prea) comentezi.

Acesta este marele câștig al maturizării: știi să înghiți totul, să te prefaci a fi fericit, preocupat de ce zic ceilalți; știi cum să te îmbraci, cum să te comporți și cum să jalonezi printre minciunile și condiționările celor de care (ai impresia că) depinzi.

Ai învățat, în atâta amar de timp, cum să-ți agăți de buze un zâmbet gol de conținut, pentru a-ți ascunde tumultul din sufletul care nu poate fi condiționat și care îți „urlă”: „Asta e tot ce te-am învățat? Le ai pe toate aici, în mine, și tu te chinui să te convingi că fericirea și împlinirea vin  din exterior, că sunt condiționate de cei care nu le cunosc, tocmai pentru că le-au uitat? Chiar trebuie să fii ca toți ceilalți? Ți-am dat un bagaj cu de toate; iar tu nu-l deschizi pentru că e mai ușor să copiezi, să imiți, să cauți să îndeplinești condiții, decât să te descoperi din interior? La naiba!”

Cam asta ai auzi de la suflet dacă l-ai asculta și nu l-ai considera depășit, neimportant.

Să presupunem că ai avut note neasemuite în fiecare moment al școlii, ai ascultat tot ce ți-au spus binevoitorii tăi părinți și dascăli.
Ai devenit ce au vrut ei, ai o slujbă extraordinară, bani, situație materială de invidiat.
Te-ai căsătorit cu cineva la nivelul statutului tău social, ai făcut copii. Sau nu.

Ok. Te rog să-mi povestești despre fericirea și despre libertatea din sufletul tău.
Nu despre ce ai vrea tu să fie, despre ce îți „urlă” mintea pentru a-ți distrage atenția că... „afară-i vopsit gardul, înăuntru...bate vântul!”.
Povestește-mi, nu din gură, ci din ochi, din fiecare celulă a ta; și doar atunci te cred!



Fericirea este o stare de spirit, nu o emoție de moment.
Nu poți fi fericit doar în anumite condiții.
Fericirea nu are condiții pentru a ți se dărui, de ce îi atașezi tu clauze?

Uită-te în ochii mei, pune-ți mâna pe inimă și spune-mi că toate condiționările vieții te-au „inundat” de cea mai înaltă fericire; iar atunci eu te voi privi în ochi și îți voi arăta, fără reținere, degetul meu din mijloc.
Știi de ce? Pentru că nicio condiționare nu aduce libertatea, independența și pacea interioară pe care le denumim generic „FERICIRE”. Nu există condiții interne, externe, de temperatură, presiune și stare care să determine fericirea. Și nici iubirea!
Ele există sau nu. Punct. Fără condiții.

Tu, însă, ai fost condiționat să le vezi. Nu îndrumat, nu sfătuit. CONDIȚIONAT.

Cât timp ești în „programul” condiționărilor te comporți identic cu marea masă și vei întâlni oameni care să îți sublinieze întregul spectru de condiții.
Îi vei observa și comenta pe cei care (ți se pare că) au prea multe sau prea puține în comparație cu „etalonul” tu; îi vei observa pe „fraierii” care se mulțumesc cu puțin, vei țâțâi nemulțumit(ă) din buze când vei auzi despre gesturi rebele și oameni care sfidează regulile societății.
Vei participa la conversații plictisitoare, fără vreo finalitate constructivă, pentru că...„așa se face, așa-i frumos!”
Vei sta alături de persoane care îți repugnă, dar... „ce zic vecinii dacă mă despart?”
Te vei îmbrăca și te vei comporta cum hotărăsc „experții” în oricine în afară de ei.
Vei afla cu stupoare că trebuie să fii într-un anume, mare, fel la 30 de ani, la 40, la 50, și că de la 60 de ani ești deja depășit(ă) bine și că ar cam trebui să te pregătești să-ți faci ieșirea din viață.

Care viață? A ta, condiționată de alții? Sau a ta, descoperită, asumată și trăită în liniște, pace și armonie sufletească?

Scopul tău, aici, nu este să îndeplinești condiții puse de alții, și nici să pui condiții dictate de frustrările și neîmplinirile tale.


Scopul tău, în această viață, este să te regăsești din labirintul lui „trebuie” și a lui „dacă...”, și să înveți să fii tu însuți/însăți, așa cum ești, să te accepți și să înțelegi că ești unic(ă), și că nu poți fi o copie a dorințelor neîmplinite ale altora.

Iar dacă nu înțelegi, nu-i nimic. Mai vii o dată și vei întâlni aceleași situații și condiționări, până vei pricepe că FERICIREA și IUBIREA există deja; cu ele te naști!

Tu exiști deja! De ce simți nevoia să te re-creezi prin condiții și condiționări?
Exiști deja! Oprește-te și observă.
Ce ai de pierdut?
Pe tine? Nu! Doar condiționările.

Iar asta înseamnă regăsirea ta!

Binețe, dragă cititorule!



 dr. Edith Kadar
Arad, 23 iulie 2015

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/07/conditionarile-vietii.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

4 comentarii:

  1. Presupunând că efectiv NU știm cine suntem, de ce suntem aici(desigur putem emite tot felul de pretenții, care mai de care, una mai spirituală ca alta), scopul pare a fi logic și rațional, anume a vedea WTF is here...iar apoi, dacă tot am venit, de ce să nu avem o stare de bine, de confort și limpezime(că deh...)? Nu văd de ce nu am gânguri fericiți, pe planeta pământ, împărțind dar mai ales împărtășind și celorlalți din preaplinul inimii noastre. Ai sosit aici, pe pământ, că doară unde altundeva, printr-o naștere la care tu NU asiști, și vei pleca printr-o moarte la cere cu siguranță nu vei fi prezent, în rest lumea ți se prezintă cam cum vor ceilalți, abundența de programe downloadate e imensă, practic tu nu ești decât un cumul al ideilor celorlalți. Dar dacă totuși, mai e ceva? Nu merită oare efortul de a căuta? Aleluia copii faini!

    RăspundețiȘtergere
  2. Suntem conditionati sa credem in MODELE. Si de aici se nasc DORINTELE. Sa fim ca..., sa devenim ca..., sa avem ca...sa fin IMORTANTI sau CINEVA. Suntem PIERDUTI deja cand incepem sa ne uitam imprejur. Si apare RUSINEA. Si mereu ni se vorbeste despre SCOPUL in viata.
    Ceea ce ma bucura pe mine e ca cei tineri se trezesc mai devreme decat am facut-o eu. Dar nu-si dau seama ca se trezesc si atunci apar medicamentele, drogurile, bautura, etc. tot ce ne face sa nu privim la vidul interior care nu poate fi umplut cu nimic din exterior. Si credem ca suntem DEFECTI. Pentru ca ni se pare ca ceilalti sunt fericiti...dar nu stim ca se prefac ca sunt. Si ne straduim din greu sa-i copiem...
    A fi tu insuti e sinonim cu sinuciderea. Tu, impotriva a toti si toate. Iti trebuie curaj sa fii diferit pentru ca esti privit cu mila sau ca o ciudatenie. Peste tot sunt REGULI de urmat ....
    Sunt multe de spus....

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc! Deja am inceput sa imi invat copiii ca NU Exista Reguli si ca EI sunt Perfecti!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cata dreptate ai!Din pacate,sau din fericire nu este suficient un kilometru de pagini citite,este obligatoriu sa traiesti pentru a intelege!Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat ocazia inteleptirii si tie pentru ca gandesti bine!

    RăspundețiȘtergere

1.- Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

2.- Comentariile anonime NU SE IAU ÎN CONSIDERARE începând din 09 decembrie 2013!!!
Nu te ascunde cu lașitate în spatele rândurilor anonime, ci asumă-ți responsabilitatea răspunsului pe care îl dai.
Tu ştii deja cu cine vorbeşti. Altfel eu aleg să nu îl iau în considerare.
Alege să nu fii un ANONIM în viaţă.

3.- Nu îmi trimite același mesaj de mai multe ori doar pentru că nu-l vezi publicat. Ele îmi vin pe mail și le public sau le răspund când pot. Dacă nu primești răspuns înseamnă că mi-ai pus o întrebare al cărei răspuns fie există deja, deci caută-l, fie este cuprins în material, deci caută-l. Nu sunt răspunzătoare că nu ai răbdare să citești.

Mulţumesc.