duminică, 12 mai 2019

IUBEȘTE-ȚI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI. TE IUBEȘTI?




"Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți", se zice.

Cu alte cuvinte, spune-mi cât de mult te iubești, ca să-ți spun cât de mult îți iubești aproapele.

Oamenii își declară sus și tare iubirea pentru ceilalți, dar spun că nu se iubesc pe ei înșiși, găsindu-și tot felul de bube, defecte și alte motive să se ignore pe ei înșiși.

Cu cât un om nu se iubește, cu atât își urlă mai tare declarația că ii iubește pe ceilalți fără număr, fără număr.

Neiubirea de sine atrage cele mai grave boli in zona inimii, circulației, oaselor si respirației; iar de aici vin celelalte afecțiuni. 

Un om care se iubește pe sine, se îngrijește mai întâi pe el pentru a-i ajuta pe ceilalți prin exemplul propriu. Pentru că un om care se iubește și se respectă pe sine știe că nu poate și nu are voie să își ajute aproapele dacă acesta nu îi cere. Iar asta este prima dovada de iubire față de aproape: să nu faci presupuneri inutile și să nu consideri că cineva are nevoie de ajutor dacă nu ți-l cere. 

Sindromul salvatorului este frumos în aparență, dar ascunde un egoism feroce pentru că presupui ceva și impui propria ta rezolvare altcuiva. Iar asta nu e iubire, nici măcar de sine.

Omul încearcă să rezolve la alții propria sa problemă reflectată de oglinda aproapelui.

Un om care se iubește pe sine își acordă atenție pentru a rezolva, mai întâi, propriile probleme. 
Un om care se iubește pe sine știe că ceea ce nu ii place la alții este nerezolvat la el, și se apucă să găsească soluții. 
Un om care se iubește pe sine și își rezolvă problemele emoționale este un om vindecat, un om sănătos.
Iar un om sănătos nu poate fi decât un exemplu pentru ceilalți, o lumină care îi călăuzește pe drumul spre ei înșiși.

Și astfel, un om care se iubește pe sine îi învață pe ceilalți prin exemplul propriu să se iubească. 

Iubirea vindecă.
Iubirea de sine este condiția obligatorie pentru vindecarea la orice nivel. 

Nu rezolva problemele altora. Acesta nu e ajutor, și nici măcar iubire, ci este egoism pur. 

Rezolvă-ți-le pe ale tale; nu te împăuna cu asta, nu te lăuda.
Acordă atenție nevoilor tale. 

Nu încerca să îi schimbi pe alții. 
Schimbă-te pe tine, iar cei din jur îți vor urma exemplul.  
Iubește-te pe tine pentru ca cei din jur să facă la fel. 
Iar când oamenii se iubesc pe ei, nu vor mai avea nevoie să comenteze, să îi judece pe alții și să facă presupuneri inutile. Și aceasta stare se numește PACE. 

Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, și așa vei aduce pacea în tine și in jur. Oamenii îți vor urma exemplul, iar pacea se va extinde. Și așa devii tu însuți schimbarea lumii. 

Iubește-te pentru a putea iubi.
Iubește-te necondiționat pentru a putea iubi necondiționat.

Aceasta este adevărata viață. Trăiește-ți-o. 
Trăiește iubind. 
Iubește-te!

Binețe, dragă OM înțelept!



Edith Kadar 
Arad, 12 mai 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2019/05/iubeste-ti-aproapele-ca-pe-tine-insuti.html)


 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RATAREA DE SINE ESTE O ALEGERE



Foto: Dan Nicoară
http://www.dannicoara.ro/

Oamenii sunt născuți să fie extraordinari. Ratarea de sine este o alegere personală.

Binețe, dragă Om!

Te invit să povestim despre drumuri în viață, trasee, destinații și alegerile pe care le facem. Dacă vrei. Dacă nu... drum bun în continuare!
Nu uita să pornești muzica, pentru a-ți fi alături pe calea cuvintelor și a ideilor.



Sunt oameni meniți să fie extraordinari în viață. 
De fapt, majoritatea au această perspectivă; doar că nu ajung să o întâlnească, prea preocupați să împlinească și să îndeplinească visele altora, sau să își asculte gândurile negative.

Omul nu este menit să fie nefericit, nici să se simtă mizerabil sau să trăiască în stres.
Toate acestea sunt alegeri personale.

Dacă ai fi atent la viața și la trăirea ta din fiecare moment, ai vedea că acționezi din instinct, de cele mai multe ori, fără să stai să gândești dacă acel gând este real sau nu. 
Și pentru că acționezi automat, de fapt reacționezi, ajungi să nu mai trăiești viața, ci să rămâi blocat în momentele care nu ți-au convenit, care ți-au zgândărit cel mai mult orgoliul și ego. 

Imaginează-ți că urci un munte. Poteca te duce spre vârf, iar traseul este foarte clar conturat și marcat; dacă l-ai urma, nu te-ai rătăci. Ai alături de tine diferite persoane care fie îți sunt alături pe aproape tot parcursul drumului, ori vin pe distanțe scurte, și apoi o iau pe alte drumuri.
Dar, la un moment dat, cineva face o remarcă și îți spune că nu calci bine, că ar trebui să-ți cari altfel rucsacul, că piatra pe care ai întâlnit-o este un bolovan de netrecut, un obstacol pe care el/ea nu l-a putut trece, și că nici tu nu vei reuși, etc. Ai înțeles.

Ai două variante: fie îți vezi de drumul tău, de traseul bine marcat, fie te oprești la fiecare comentariu/remarcă pe care le crezi sau la fiecare piatră sau obstacol (real sau imaginar) pentru că așa ți-au zis alții, iar tu îi crezi. 
Și, în loc să urci constant, te oprești în fața fiecărei pietricele și începi să explici și tu altora cât de importantă ar trebui să devină pentru viața lor, la fel cum a devenit pentru a ta.

Cred că ai înțeles parabola: drumul spre vârf este viața ta, colegii de călătorie sunt oamenii vieții tale, iar obstacolele sunt lucrurile pe care ți le spun alții, pe care le crezi pe loc, în loc să crezi în forțele tale proprii.

Așa cum o sămânță pusă în pământ se va dezvolta în plantă cu viteza proprie, tot așa este și omul: de la început are trasat în ADN-ul lui că trebuie să crească și să se dezvolte. Nicăieri în programul de viață nu este înscrisă vreo stagnare sau oprire în evoluție.

De multe ori întâlnesc oameni cărora le simt și le văd măreția lor, acel vârf de munte unde ar trebui să ajungă. Doar că realitatea este total diferită; oamenii sunt obosiți, s-au dat bătuți, au renunțat la ei și la visele lor. De ce? Deoarece părerea celorlalți a ajuns să fie mai importantă decât traseul propriu.

Am întâlnit persoane care s-au oprit în fața unei pietricele, convinse fiind că era un obstacol de netrecut.


Am întâlnit oameni care au renunțat la vise și la ei înșiși pentru că a devenit mai important să asculte ce spun alții, nu ce simt și știu ei.

Am întâlnit oameni cu un potențial extraordinar, dar pe care și l-au negat sau l-au irosit încercând să împlinească visele și dorințele altora.

Am întâlnit semeni care și-au oprit traseul vieții din cauza unei remarci făcută de altcineva, și care a devenit o sentință, o condamnare definitivă la renunțarea de sine.

Am întâlnit oameni care și-au putut vedea și simți menirea extraordinară, dar care au ales să renunțe doar pentru a rămâne în zona mediocrității comode, a confortului neîmplinirii de sine.

Am întâlnit oameni care s-au poticnit și s-au oprit înaintea pasului decisiv, pentru că nu au avut încredere că dincolo de pasul pe care îl mai aveau de făcut era împlinirea de sine.

Și am întâlnit oameni care au rămas surzi la orice comentariu sau remarcă, și care și-au urmat calea, hotărâți să vadă singuri cum este la vârf. Ei s-au împlinit pe toate planurile deoarece nu i-au auzit pe ceilalți, dar și-au ascultat intuiția și vocea interioară.

Cu toții avem un traseu în viață, iar acesta nu poate duce decât la împlinire, la transformare, la devenire, la vârf. 

Nefericirea, eșecul, nereușita sunt alegeri personale: ai ales să asculți de alții și să consideri fiecare pietricică din drumul tău ca pe un obstacol de netrecut.

Și știi cum am putut recunoaște fiecare aspect despre care ți-am vorbit? 
Pentru că am fost acolo; am ascultat părerea altora, convinsă că ei sunt mai buni decât mine.
Apoi, m-am oprit în fața fiecărei pietricele, considerând-o stâncă de netrecut.
Apoi am luat-o pe alte drumuri, ale altora, crezând că sunt mai bune decât al meu. 

M-am înșelat de fiecare dată. M-am trădat de fiecare dată.
Cum mi-am dat seama? Eram nefericită, deprimată, agitată și lipsită de valoare în ochii mei.

Apoi am hotărât să merg pe propria-mi cale și să mă conving singură de traseu. Și am descoperit un drum extraordinar, cu perspective frumoase; mai am mult până la vârf, dar ce frumos e urcușul!

Așa am înțeles un mare adevăr: OAMENII SUNT NĂSCUȚI SĂ FIE EXTRAORDINARI; RATAREA DE SINE ESTE O ALEGERE!

 Alege. Alege-te!

Binețe, dragă Om!


Edith Kadar 
Arad, 12 mai 2019 

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.