duminică, 24 februarie 2019

OAMENII CARE OTRĂVESC VIEȚI




Sunt oameni pozitivi, și sunt oameni negativi. 
Iar asta nu are nicio legătură cu comportamentul lor.

Nu toți cei care se poartă frumos cu tine sunt pozitivi, benefici pentru tine, pentru energia ta vitală, pentru viața ta.
Așa cum nu toți cei care se comportă altfel decât îți place ție (tu zici că se poartă urât) sunt negativi pentru tine; din contră. 


Dacă am avea înțelepciunea să nu mai judecăm, să nu mai condiționăm, să nu mai catalogăm și să nu ne mai credem buricul pământului având doar pretenții, am vedea că lucrurile pot fi și altfel decât vrem noi să vedem.

Judecăm oamenii după rănile interioare pe care le avem, pe care, în loc să le vindecăm, le acoperim cu programe numite generic EGO.

Dacă cineva ne-a rănit, tot ce ne aduce aminte de acea persoană vom proiecta pe cei pe care îi vom întâlni și care ne reamintesc de traumă. 
Dacă are vocea, sau aspectul fizic, sau gesturile agresorului din trecut, nu mai stăm să ne gândim că omul nu ne-a făcut nimic, și că el vine doar pentru a ne reaminti că am uitat să ne vindecăm; nu, ci ne luăm de acea persoană ca și cum ne-a făcut ceva rău, fără să ne gândim că, de cele mai multe ori, nici nu o cunoaștem. 
Atunci ne certăm, reproșăm și caracterizăm acel om nu așa cum este (că doar nu-l cunoaștem), ci așa cum este cel care ne-a rănit.

Dacă facem așa, noi suntem persoane negative, toxice pentru cei care habar nu au cu ce au greșit.

Că întâlnești uneori asemenea persoane, treacă-meargă.
Dar problema este atunci când ești nevoit să trăiești lângă o asemenea persoană, care spurcă și otrăvește totul în calea ei, considerând că suferința sa interioară o îndreptățește.

Un părinte agresat de celălalt, în loc să plece, rămâne să încaseze „otrava” (că doar ce-o să zică lumea dacă se desparte și, în plus, copilul trebuie să crească cu ambii părinți, indiferent că atmosfera din casă e toxică, contaminată cu negetivitate, nu-i așa?).



O persoană care a trăit în mediu intoxicat cu ură, intoleranță, suferință, doliu neîncheiat, își anulează, la rândul ei, bucuria din viață, încercând să se alinieze la negativitatea în care trăiește. 
În fond, ai două variante: să pleci unde vezi cu ochii, pentru a te salva, sau să rămâi acolo, găsindu-ți scuze și justificându-ți ție neputința prin: „și eu ce să fac?... asta mi-e soarta... asta mi-e crucea!... așa vrea Dumnezeu!...”

Un om pozitiv care conviețuiește sau se întâlnește cu unul negativ, se vede nevoit să plece, pentru a se feri de „furtuna” celuilalt.

Poți opri tu o furtună? Nu; o poți lăsa să se potolească, dar nu este treaba ta să o liniștești. Treaba ta este să îți menții pozitivitatea, lumina, bucuria vieții. E chiar o datorie față de tine.

Furtunile și energia negativă a celorlalți nu este problema ta. 

Un om care rămâne, se contaminează cu aerul toxic al urii adunată acolo. Și așa, încet-încet, preia programul de otrăvire a celorlalți: devine și el toxic pentru bucuria altora. Își va învăța și copilul să facă la fel. Și așa, cu fiecare nouă generație, ura, intoleranța, judecarea celorlalți, devin din ce în ce mai mari. Un om negativ sporește energia negativă colectivă.

Iar la un moment dat, cel de la care pornește totul ajunge să „stăpânească” această „otravă”, și îi va contamina pe toți cei cu care vorbește sau se întâlnește.

Efectele pot fi de la simple amețeli, la dureri de cap sau chiar crize mari de sănătate. Sunt simptome clare de intoxicație.

Dragă om care citești, s-ar putea să-mi spui că da, știi și tu mulți oameni negativi. Doar că, vezi tu, omul toxic nu știe că e toxic, ci se vede bun, cinstit, corect. Și nu se minte.

A te considera bun, nu te face bun. Așa cum, dacă te crezi rău, nu înseamnă că ești așa.


Cum îți dai seama că ești toxic? (nu, tu nu, altcineva)

- Îi vezi pe toți toxici, răi; doar tu ești singurul om așa cum ar trebui să fie toți. 
- Tu ești victima perfectă, și doar despre asta vorbești de câte ori ai ocazia. 
- Vorbești doar despre ceilalți, tu te vezi cel mai cinstit, corect, fără de prihană om de pe fața pământului.
- Peste tot vezi greșeli, și vânezi greșelile tuturor pentru a le arunca în fața „greșiților”.
- Judeci tot și îi judeci pe toți care nu sunt așa cum vrei sau așa cum ești tu, etalon autoproclamat.
- Încerci să pari altfel decât ești în realitate, și îți creezi multe identități; vrei să pari ceea ce nu ești în interior.
- Condiționezi în permanență: toți trebuie să facă și să se comporte cum vrei, când vrei și cât vrei, altfel te înfurii și faci crize; acele furtuni de care pomeneam.
- Emiți într-una judecăți de valoare, considerându-te etalonul („știu eu mai bine!”), iar în funcție de asta, ceilalți sunt „proști, tâmpiți, nimeni nu știe nimic”, etc.
- Emiți sentințe definitive: „cu tine nu se poate vorbi... te crezi deștept/deșteaptă... nu mai am ce discuta cu un om ca tine...”, etc.
- Te consideri deținător al adevărului universal, contrazicând orice și pe oricine, chiar dacă nu ai auzit sau citit decât o singură frază din ce ți se spune; nu ești de acord cu nimeni, și inițiezi discuții și comentarii doar pentru a demonstra că omul nu are dreptate, chiar dacă are. Tu nu știi care e adevărul, și nici nu are importanță pentru tine, din moment ce poți poza în deținătorul lui. 
- Ataci pe toți sau/și te consideri atacat(ă) de toți cei care îndrăznesc să-ți răspundă cu argumente bine fundamentate. Nu are importanță că vorbești chiar despre acea persoană și viața ei, tu știi mai bine cum e și ce gândește.
- Știi mai bine ca oricine ce ar fi bine pentru lumea asta, cum ar trebui să vorbească și să se comporte cu toții pentru a fi bine (a se citi „pentru a-ți face ție pe plac”)
- Schimbi în permanență cercurile de cunoștințe deoarece consideri că nu se ridică la nivelul tău. Adevărul este că cei cu care ai avut conflicte pleacă, să nu-ți mai respire aerul toxic, otrăvitor de suflete, și rămâi singur(ă). Dar tu nu ești de vină, zici tu, doar ceilalți sunt proști.
- Vrei să demonstrezi cu orice preț că ești special(ă), că nu poți fi ca ceilalți; bolile tale sunt altfel decât ale altora, tratamentele tale nu pot fi ca ale celorlalți; tu simți altfel totul și simți nevoia să subliniezi asta de fiecare dată, chiar dacă pe nimeni nu interesează.
- Dacă nu poți fi în centrul atenției în permanență, vei avea grijă să creezi ocazii să o faci prin ceartă, comentarii, divergențe, discuții în contradictoriu.
- Nu te interesează decât să ai dreptate și ca toți să graviteze în jurul tău.

Cum îți dai seama că ești netoxic, benefic? 
- Nu te interesează nimic din cele de mai sus, îți vezi de sufletul tău și de viața ta. Pe bune, nu doar afirmând asta.
- Oamenii sunt atrași de tine, de lumina ta. Doar că cei mai atrași sunt toxicii, care vin să-ți fure bucuria, să-ți șteargă de pe buzele-ți obraznice fericirea, pacea, armonia reflectate în zâmbet.



Cu toții ne dorim să fim pozitivi, benefici. Cu toții afirmăm că suntem. 

Doar că, vezi tu, nu putem fi doar într-un singur fel, ci vom fi și toxici și benefici cu noi și cu ceilalți, în funcție de oglinzile pe care ni le țin oamenii întâlniți.

Se spune că omul pozitiv găsește soluție la fiecare problemă, pe când cel negativ va găsi câte o problemă la fiecare soluție.

Eu sunt toxică pentru unii, dar sunt benefică pentru alții. La fel și tu, cititorule.
Și Iisus a fost și este contestat de unii, ba chiar și Dumnezeu; și atunci cum am fi noi altfel?!

Observă-te, observă-ți reacțiile.
Nu te judeca, nu te blama, acceptă că poți fi otrăvitor pentru unii.
Observă toxicitatea celorlalți, și detașează-te de ea. 
Nu încerca să schimbi pe cineva, nu e treaba ta.
Atragi ceea ce ești, că îți place asta sau nu.

Schimbă-te pe tine, și vei atrage oameni cu aceeași vibrație.

Schimbă-te pe tine pentru a schimba lumea.

Binețe, dragă OM!



dr. Edith Kadar 
Arad, 24 februarie 2019

 *     *     *    *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

miercuri, 20 februarie 2019

(RE)DEVENIREA (fragment)

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Cu toții știm, conștient sa nu, că nu suntem doar un corp fizic umblător, ci că mai există ceva ce ne animă, ce ne aduce trăirea și bucuria în suflet. Aceea este esența divină ce coboară pentru a împrumuta vremelnic un corp fizic, și a se manifesta de la acest nivel.

Binețe, dragă cititor!

Despre esența divină și manifestarea ei, despre liber arbitru, despre relații, singurătate, solitudine, iluzii și certitudini, te invit să citești acum.

Este un material care a „curs” prin mine, ce conține informații extraordinare pe care le dau mai departe ție, celui ce ai nevoie. Informația nu va putea fi percepută la reala valoare decât de către cei aflați pe calea (re)devenirii de ei înșiși. Citește-l, recitește-l, ascultă muzica postată la sfârșit, și nu încerca să judeci cu mintea, ci fii atent(ă) la emoții, trăiri, manifestări fizice apărute în timp ce citești. 
Informația poartă o vibrație înaltă, și a fost trimisă cu drag mie și celor ce au nevoie de ea. Vei ști dacă e ce ai nevoie . 

*    *    *    *    *    *    *


- Auzi, Doamne, crezi că sunt ciudată că nu simt nevoia să fiu ca ceilalți?
- În ce sens, aud vocea deja binecunoscută
- Păi, acum mă gândesc la faptul că nu simt nevoia să am un partener de viață; că nu simt disperarea singurătății, așa cum aud tot timpul. E rău, e bine?
- Ce te frământă, de fapt?
- Cu toții se agită să își găsească partener sau parteneră de viață; peste tot scrie și se vorbește despre împlinirea personală prin relații, dar... eu nu simt nimic în acest sens. Mi-am sondat și analizat emoțiile și trăirile, și nu am găsit niciun refuz, nicio furie, negare, ranchiună sau altceva de acest gen. Când mă gândesc la mine singură, se instalează liniștea în sufletul meu, mă simt liberă, eliberată de lume, de teorii, de persoane. Mă simt completă, mă simt... rotundă!
- Și nu e bine?
- Ba da, e foarte bine!
- Și atunci care e problema, că nu înțeleg?
- Păi, faptul că majoritatea oamenilor își caută fericirea în relații, iar eu mi-o găsesc în solitudine! E chestia aia: eu versus majoritatea. Cine are dreptate, eu sau ceilalți; ajută-mă să înțeleg.
- Trebuie să aibă cineva dreptate? Așa vezi tu problema?
- Nu, nu am ales corect cuvântul. Care aste starea  pe care ar fi bine să o manifestăm pentru a fi în armonie cu noi, cu Universul, cu tine?
- Tu cine crezi și simți că are „dreptate”: tu sau majoritatea?
- Pentru mine, și ținând cont de trăiri, eu am dreptate. Mă rog, asta e corect. Pentru mine și viața mea aceasta este ceea e optim și mă face să fiu în armonie cu tot.
- Și atunci? Vrei să adere și majoritatea la gândirea ta, doar atunci ești fericită deplin?
- Nu, ți-am spus, sunt bine. Doar că... mă simt ciudat... mă simt o ciudată... Ca și cum m-aș împotrivi majorității... și nu știu dacă e bine, e corect față de Univers, față de tine...
- Deci, indiferent ce simți, ce îți face sufletul să fie liniștit și împlinit, nu contează dacă nu e validat de majoritate?
- Hm... se pare că da, asta este acum gândirea mea... Și cred că știu de ce!... Dacă tu ești peste tot și în fiecare om ca sămânță divină, am senzația că te trădez dacă mă opun majorității...
- Ha, ha!... M-ai făcut să râd! Eu sunt în fiecare din voi, dar nu reprezint majoritatea. 
Să-ți explic: eu nu sunt totalitatea oamenilor de pe planetă sau a entităților din Univers, iar dacă tu gândești sau simți altfel decât majoritatea mă vei schilodi sau mă vei lăsa incomplet. Așa ai simțit?
- Da, spun stingherită de imaturitatea gândirii mele.
- Draga mea, liniștește-te; știi că nu e așa, acolo, în adâncul tău. Și nu îți fă probleme, eu nu judec, deci nu te judeca nici tu. Este bine să aduci la suprafață trăirile și semnele tale de întrebare, indiferent cum ți se vor părea în acel moment. Te-ai liniștit?
- Da, spun eu, răsuflând ușurată, ca și când o povară mare mi-ar fi ieșit din piept.


- Eu sunt în fiecare dintre voi, dar fiecare „bucată” - cum îi spuneți voi - din mine este de sine stătătoare. În fiecare om sunt eu în integralitatea mea, și nu doar o frântură din mine. Și cea mai mică bucată din mine sunt eu în întregime, și nu doar o parte.
Cum să îți explic pentru ca să înțelegi? Voi face o paralelă cu corpul vostru. Gândește-te la celulele corpului uman, da?
- Da.
- Fiecare celulă are câte un rol foarte clar în funcție de localizare, natură și specializarea sa. Dar ele, celulele, nu pot supraviețui în afara corpului. Ele compun corpul fizic, și au în ele matricea întregului pentru a ști pentru ce lucrează și din ce „lume” face parte. Cam cum e la voi cu internetul sau cu televiziunea și restul mijloacelor de informare, ce vă țin la curent cu ce se întâmplă în restul lumii.
Revenind, celulele sunt interconectate între ele formând organele, apoi sistemele, pentru ca  în final să rezulte corpul, ca întreg. Ai înțeles până aici?
- Da, spun.
- Bun. Deci celulele funcționează independent, dar „lucrează” pentru corp. Ele își primesc hrana din nutrienții rezultați din mâncarea pe care o consumați. Dar există o matrice energetică unică pentru corp, iar aceea este ceea ce voi numiți energia divină, esența dumnezeiască, duhul sfânt; sunt EU.
La această matrice sunt conectate celulele, și la energia ei se adaptează în permanență. 

Celulele nu pot interveni în structura matricei, nu o pot modifica. Doar invers este posibil: matricea energetică influențează structura, calitatea și vitalitatea celulelor. 
Cu cât celulele sunt mai racordate la vibrația matricei, cu atât sunt mai sănătoase, mai vioaie, mai încărcate energetic, mai vii.  
Cu cât opun rezistență energiei matricei, încercând să devină de sine stătătoare și să își creeze propria matrice, cu atât celulele sunt mai afectate, până la distrugere; mai precis, se autodistrug. De ce? Pentru că ele nu pot exista în afara corpului fizic și energetic. Celulele au fost create ca o necesitate de energia matricei, și nu invers; nu matricea divină a fost creată de celule. Ai înțeles până aici?
- Da.
- Acum înlocuiește, în această poveste, celulele cu oamenii.

La început a fost MATRICEA, Dumnezeu, Cuvântul, Esența. 
Apoi, Matricea a hotărât să se manifeste într-o multitudine de feluri și forme; și a creat toate ființele Universului, inclusiv omul.
Diferența dintre celulele corpului și OM este că v-am înzestrat cu EU pe fiecare dintre voi. EU înseamnă esența mea, esența divină, acel sine divin de care vorbiți voi.
Dacă celulele corpului sunt conectate la o matrice energetică unică a corpului, fiecare om m-a primit pe mine în integralitatea mea. Fiecare „bucată” din mine care vă animă este de sine stătătoare. 

Sunt EU-l pe care vi l-am insuflat, vi l-am dăruit pentru a vă manifesta ca OM.

Omul devine OM atunci când mă acceptă, mă primește și mă manifestă.


Indiferent de trăirile voastre, de calitatea emoțiilor și a gândurilor care vă compun viața, esența divină (sau EU-l) nu poate fi afectată, influențată sau schimbată.
Poți alege să manifești acel EU, acel OM, pe mine, sau să opui rezistență; EU nu voi fi afectat. În schimb, tu da, vei fi.

Gândește-te, Soarele există nestingherit de condițiile atmosferice. Chiar dacă e furtună, sunt nori, e noapte, e iarnă, Soarele există ca astru, ca entitate. Faptul că nu îl percepeți în permanență ține de ceea ce vreți voi să vedeți, să auziți, să înțelegeți. Puteți fi furioși, puteți înjura, vă puteți indispune și strica cheful cât vreți pe motiv că nu e soare, asta nu-i schimbă lui calitatea și manifestarea. El există, indiferent de norii temporari ai cerului, sau de frustrarea voastră; care e tot temporară, îți reamintesc.

La fel și EU: exist și mă manifest, indiferent de credința sau de necredința voastră, indiferent că mă înjurați sau că mă învinuiți de tot ce se întâmplă în viața voastră. EU exist nestingherit, nepătat, și mă manifest la aceeași intensitate în fiecare ființă, inclusiv în tine, OM.

Alegerea a ceea ce vrei să simți, să trăiești, să experimentezi, îți aparține.
Acesta este acel LIBER-ARBITRU despre care se vorbește atât de mult, dar care nu prea este înțeles la adevărata lui semnificație.

Vezi tu, liberul-arbitru se referă strict la a permite sau nu divinității din tine să se manifeste. Despre asta e vorba, și nu despre a face ce vrei, când vrei și cum vrei, ca un copil țâfnos și răsfățat care crede că i se cuvine totul.
Liberul arbitru îți dă posibilitatea să devii din om un OM care recunoaște matricea, nu i se opune și o manifestă; adică mă manifestă pe mine.

Pomul vieții

Când ați coborât în materie, în ceea ce voi numiți 3D, voi ați hotărât să veniți, să îmbrăcați corpul teluric pentru a vă manifesta ca OM de la acest nivel. Și tot voi ați ales în ce formă să vă manifestați în viața respectivă pentru a vă însuși lecțiile pe care tot voi vi le-ați ales. Totul pentru a manifesta în acele forme matricea divină din care faceți parte. 
Poate vrei să fii bogătaș, sau sărac, înțelept sau încuiat la creier, poate ai vrut să manifești o anumită polaritate, un anumit sex când ai venit, poate ai vrut să ai și studii multe, sau poate nu. Toate acestea pentru a manifesta divinitatea în toate aceste forme. Pentru a te transforma din om în OM. Pentru a redeveni divinitate conștientă de umanitatea sa și om conștient de divinitatea sa, adică OM.

Nimeni nu v-a forțat să faceți ceva, voi ați ales; însă mediul familial, arborele genealogic, vă poate îndepărta de calea propusă. 
Esența divină din fiecare trage semnale de alarmă pentru a putea reveni pe cale, însă mintea, acea energie proprie a omului, îl minte și nu îl lasă să vadă adevărul, ci să îl îmbrățișeze pe al ei. Mintea a luat locul lui Dumnezeu, s-a înscăunat, iar omul nu mai observă falsul, luând de bune „șoaptele” minții mincinoase.

Sufletul, acea parte ce face legătura între om și OM, caută cu disperare divinitatea, pe Dumnezeul din care s-a desprins, dar mintea îi aduce în cale înlocuitori, clone, menite să aducă liniștea pe moment: oameni, situații, stări, obiecte, bunuri materiale confundate cu daruri divine. Dar este doar un surogat ieftin. 
Cu cât se zbate mai mult să dezvăluie falsul, cu atât sufletul este mai chinuit de către mintea căreia i s-a transferat puterea de decizie a OM-ului care ar fi trebuit să fie.
Desigur, EU exist în voi, dar nu mă mai auziți. Iar pentru a vă ajuta, vă aduc în față persoane, locuri sau situații menite să vă transmită starea de pace și liniște pentru a vă reaminti cine sunteți. 
De prea multe ori continuați să ascultați mintea-dumnezeu pe care ați creat-o, și să îi dați forță și putere. 
Ceea ce trăiți în interior este vizibil la exterior, la nivel de relații interumane și la nivel social: mintea vă face să observați și să rezonați cu persoane care nu vă vor, de cele mai multe ori, binele, care vă înșală, iar voi le înmânați valoarea voastră, adică banii, în mod simbolic. Dar nici asta nu mai observați, ci continuați cu minciuna, căutând și găsind țapi ispășitori, adică pe mine, de cele mai multe ori.
„Dumnezeu m-a bătut... Dumnezeu a făcut asta și aia... Dumnezeu a uitat de mine...” Asta spune mintea să repetați, nu-i așa?

Ce este sus este și jos; ce este afară există, în primul rând, înăuntru

Când omul refuză să devină OM deoarece vrea la Dumnezeu prin minciună, apar bolile fizice, dar mai ales alienarea mentală, iar deznodământul este previzibil, MOARTEA, pe care tot voi o cereți ca ultim gest de manifestare al liberului-arbitru: „dacă nu pot fi OM, adică manifestare divină în corp fizic, aleg să revin acasă (AKASHA), urmând să mai încerc altă dată.”

Tot ce vedeți în afară este reflexia a ceea ce e înăuntru, până la ultima imagine. 
Gândește-te, unii văd sărăcia, alții violența; unii văd doar negrul, ternul, mohorâtul din jur, alții nu văd decât frumosul, liniștea, pacea și armonia. Cei optimiști vor fi „atacați” constant de cei din întuneric, în încercarea de a-i trage în mlaștina lor, ca un fel de declarație: „dacă eu n-am putut, nu te las nici pe tine să fii OM”; iar denigrarea și atacurile permanente la persoană devin unica valoare a celor din întuneric, singurul lucru pe care îl pot manifesta. Sunt acei pesimiști, cârcotașii, care vor căuta să înăbușe orice tentativă de frumos a altora spunând sau făcând ceva jignitor. Dar asta e alegerea lor, „iadul” pe care și l-au creat.

Să știi că nimeni nu populează mai bine iadul decât mintea omului rătăcit de divinitatea din el!

Dar, mai sunt oameni care aud mesajele sufletului, și încep să caute. Vocea sufletului poate fi auzită doar în liniștea adusă de rugăciune, meditație sau altă formă de retragere înăuntru, departe de iluzia exterioară. Și, cu cât aud mai mult și mai bine din mesajele sufletului, cu cât descifrează mai bine și mai clar ceea ce i se întâmplă, cu atât se reconectează mai mult la elementul divinitate, la EU, devenind, pe zi ce trece, din ce în ce mai OM, și manifestând liberul arbitru. 
Pe măsură ce omul se reconectează la sursă, la esența divină, el se reface ca un puzzle, și dispare nevoia de a înlocui bucățile lipsă cu surogate: oameni, bani, operații estetice, bijuterii, bunuri materiale, etc.
Cu fiecare bucată de lumină divină manifestată ca urmare a dispariției iadului din viață, esența divină se poate manifesta din ce în ce mai puternic, până ce ocupă suficient „spațiu” pentru a anula întunericul fricilor de orice fel. 

Iar când omul (re)devine OM, ȘTIE că este divinitate, este Dumnezeu, și se simte complet; nu mai are nevoie de partener fizic sau de părerea celorlalți. Abia atunci manifestă Liberul-Arbitru cu care a venit înzestrat: acela de a fi divinitate aflată temporar într-un corp fizic. Abia atunci este, după cum am spus, complet, este... rotund!
Și abia după aceea, complet, își poate găsi partener la fel de complet ca și el.

Aceasta este starea ta de acum, și așa se explică trăirea ta vis-a-vis de tu versus majoritate.



*    *    *    

- Spune, aud. Ce vrea mintea? Ce nu îi place?
- Întotdeauna am avut o problemă atunci când este vorba despre divinitatea din mine. Este ca și cum ceva din mine respinge ideea că aș putea fi demnă de așa ceva, că aș merita. Știu, e o prostie, dar observ trăirea și o scot la suprafață. Spun oricui că este divinitate manifestată în corp fizic, cred asta, dar parcă eu nu merit. Interesant!
- Probabil de aceea amâni atât de mult să accepți în totalitate și să manifești acest lucru, și tergiversezi  să publici ceea ce îți transmit. Ți-e teamă de ce vor zice ceilalți despre tine, nu? 
- Da, există teama că nu mă vor crede, că vor murdări, că vor batjocori, iar pe mine mă doare când văd că ești „atacat” pe nedrept, doar din ignoranță.
- Dar pe mine nu mă afectează. Ți-am spus azi că EU exist indiferent de părerea oamenilor și de batjocura lor. Iar dacă EU exist în tine, deci tu ești cu mine, de ce ar avea vreo importanță părerea celor rătăciți, care nu știu unde să mă caute?
EU sunt cu tine și în tine, făcându-te OM! De ce te afectează omul?
- Da, chiar, ai dreptate! Îți mulțumesc! Ce să le mai transmit acum celor ce citesc?
- Să își deseneze și să își posteze în fața lor simbolul OM, deoarece le va ușura comunicarea cu mine, cu EU-l din ei, cu OM-ul ce vor (re)deveni.

Simbolul OM

Și mai spune-le să repete mantra: OM MANI PADME HUM care înseamnă „om devenit OM prin înflorirea florii de lotus ce conține giuvaerul esenței divine”.
- Mulțumesc! 

OM MANI PADME HUM! 

Namaste, OM!





dr. Edith Kadar 
Arad, 19 februarie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 8 februarie 2019

VIAȚA ÎN RELAȚIILE TOXICE

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



O relație este toxică atunci când te otrăvește, îți blochează trăirea de frumos, simțirea de iubire și existența în liniște.

O relație este toxică atunci când nimic nu merge bine, nimic nu curge nestingherit, totul e forțat, și e nevoie de nenumărate reconfigurări ale traseului vieții.

Atunci când consumi un aliment toxic, corpul face tot posibilul să îl elimine, și dă simptomele de toxiinfecție și/sau de otrăvire. Până la o anumită doză, organismul poate face față, dar la doze mari poate intra în colaps și să moară.

Când otrava e consumată în doze mici, dar timp îndelungat, corpul se obișnuiește cu răul, și nu-l mai observă; nu mai observă că ceva nu este în regulă deoarece s-a obișnuit cu starea.

La fel se întâmplă cu relațiile toxice.
Omul toxic este cel care te blochează, te împiedică să crești, să reușești, să te împlinești. Alături de un om toxic, totul este o luptă, în jur sunt doar piedici, nimic nu este lin, ușor sau natural.

Un om toxic nu te lasă să îți vezi calitățile, ci ți le va anula, sugerându-ți că nu poți, că nu știi, că nu ești în stare; indiferent cât de mult te străduiești, nu vei primi vreo încurajare sau vreun cuvânt pozitiv.

Indiferent că îi întâlnim în viața personală (familie, prieteni), sau în cea profesională (șefi, colegi), oamenii toxici au un rol foarte important în viața noastră: acela de a ne oglindi nesiguranțele, fricile, angoasele, temerile de orice fel.

Putem avea două tipuri de reacție când avem de-a face cu oamenii toxici: 
1.- să le dăm crezare că nu suntem buni de ceva, și să ne lăsăm călcați în picioare de ei. Asta ne va duce va boli grave și la moarte timpurie.
2.- să înțelegem că ei sunt doar oglinzile limitărilor noastre. Cu cât vom spune sau vom crede despre noi că nu putem, că nu suntem în stare, cu atât vom atrage oameni care să amplifice trăirile noastre negative.

Noi îi numim oameni toxici. Dar ei vin și doar deschid robinetul otrăvii pe care o avem deja crezându-ne imperfecți.

Omule, poți alege să-ți plângi de milă și să devii o victimă a vieții care te trăiește (că tu nu o trăiești). Otrava este deja în tine, pentru că te crezi mai puțin decât ești. Oamenii pe care îi întâlnești îți apasă, doar, pe butoanele care îți eliberează toxinele din trăirea ta.

Adevărata otravă sunt emoțiile tale, nu oamenii; ei doar ți le eliberează.

Nimeni nu te poate răni și nu îți poate face ceva rău dacă tu nu îi permiți. 
Un om are efect asupra ta doar dacă tu ai așteptări de la el.

Cel mai simplu este să dai vina pe ceilalți, să arăți cu degetul spre oricine altcineva în afară de tine.

Cel mai greu este să te detoxifici: să vezi ce „buton” ți-a activat omul toxic, să accepți că ai acea problemă, și să o rezolvi. 
TU, nu altcineva!
În fond, de aceea te-ai intoxicat, că ai cedat frâiele vieții tale în mâinile celorlalți.

OMUL TOXIC OGLINDEȘTE RELAȚIA TOXICĂ PE CARE O AI TU CU TINE, CU CREDINȚELE TALE, CU ESENȚA TA DIVINĂ.

Relația toxică. Pentru atunci când ai uitat de tine, ai uitat că ești esență divină!

Binețe, OM asumat!



P.S. Da, am cunoscut oameni care mi-au eliberat toată otrava pe care tot eu am acumulat-o. Am dat vina pe ei. Dar acum le mulțumesc! :)



dr. Edith Kadar 
Arad, 08 februarie 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.