vineri, 23 august 2019

TREZIREA SPIRITUALĂ și ILUZIA EI



Una dintre cele mai mari iluzii este să crezi că alții sunt mai treziți decât tine, și să te descurajezi crezând că tu nu vei putea ajunge așa ca ei.
Este iluzia creată de ego, care te îndeamnă să (te) măsori, să (te) compari, să concluzionezi, fără a ști, de fapt, ce înseamnă trezirea.

Omul treaz este cel care înțelege lucrurile dincolo de aparența lor materială, vede dincolo de matrix, percepe iluzia în care se trăiește, și lucrează cu el însuși, știind că ceea ce vede afară este în interior. El știe că în el există toți ceilalți oameni, și întregul Univers, de aceea se concentrează pe interior nu pe afară, pe iluzie.

Un om trezit îi ajută pe alții care s-au trezit, nu îi trezește forțat.
Cei treziți se ajută tacit, și îi ajută pe alții, tot tacit.

E o perioadă intensă, de trezire la toate nivelurile. 
Doar că trezirea nu e suficientă. Degeaba te-ai trezit, dacă rămâi în pat și nu faci nimic. E nevoie să observi, din noua perspectivă, să accepti, să integrezi informația, să o folosești pe mai departe.

Un om trezit schimbă tot, își schimbă viața. Se schimbă. 
Așa îl și recunoști, după schimbările permanente din viața lui. Restul... sunt iluzii și teorii. Încă.

Una dintre cele mai mare iluzii este să crezi că alții sunt mai treziți decât tine, și să te descurajezi crezând că tu nu vei putea ajunge așa ca ei.
Este iluzia creată de ego, care te îndeamnă să măsori, să compari, să concluzionezi.

Dar cea mai mare iluzie este să cauți trezirea, să o urmărești, să o vânezi.

Mergi pe calea ta, în ritmul tău. 
Schimbă-te dacă, cât și când vrei, și nu pentru că e o modă, un trend. 
Observă.

Calea ta e unică, și nu poate fi comparată cu a altcuiva.

Fii ceea ce vrei, ceea ce visezi.
Visează, dar trezește-te și pune osul la treabă.

Altfel... totul e iluzie.

Trezește-te! A venit timpul!

Binețe, OM asumat!


Edith Kadar
Arad, 23 august 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 20 august 2019

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE




Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare zi e alta, fiecare moment e diferit. 

Nimic nu va mai fi la fel ca ieri: nici întâmplările, nici viața, nici oamenii, nici ceea ce simți; nici măcar tu nu mai ești același.

Pentru că trezirea înseamnă să vezi același lucru altfel, din alt unghi, și să îți dai voie să vezi totul și din altă perspectivă.

Rutina nu este adusă în viață pentru că omul face același lucru. Dacă stai să te gândești, celulele tale se reînnoiesc în fiecare secundă, deci nu mai ai aceeași compoziție, nu mai ești același, și nu mai poți face același lucru. 

De aceea îți spun că rutina nu este dată de urmarea acelorlași pași. 

Rutina este dată de aceeași perspectivă, aceleași șabloane de gândire, aceleași concepții vechi, prăfuite de la care ai pretenția să îți aducă schimbarea, fericirea, pacea și pozitivul în viață. 

Nu ceea ce faci este o rutină, ci faptul că nu vrei să schimbi gândirea e rutina. 

Tu vrei ca aceleași idei, care te-au adus aici, în acest blocaj, să te salveze. 
Nu se poate! Este ca și când te arunci în apă și aștepți ca apa să te mențină la suprafață și să își adapreze valurile după tine, chiparosule!

Atât timp cât nu dai drumul la vechi, și ai pretenția ca alții să se schimbe, nu tu, vei rămâne înțepenit în suferință, încrâncenare, boală și negativitate.

Doar atunci când te saturi de rutina gândirii tale, de rugina ei, și nu te vei mai opune noului, se va schimba ceva la tine. 

Și știi cum îți dai seama? 
Pentru că vei vedea situații și oameni care altă dată ți-ar fi stârnit reacții puternice, dar care acum nu mai au efect asupra ta. 
Și îți vei da seama că, pe zi ce trece, nu mai lupți, ci lași să vină ceea ce e menit, nu te mai opui, cauți să înțelegi de ce ți s-a întâmplat un lucru și nu altul. 

Iar asta înseamnă că ți-ai dat voie să experimentezi aceleași lucruri din mai multe perspective, și asta îți lărgește orizontul în permanență.

Îți mai dai seama că ai crescut și că te-ai schimbat atunci când observi că alții fac ceea ce ai făcut tu mai demult, dar nu mai vrei să-i corectezi, să-i îndrumi, că zâmbești cu bucurie, în sinea ta, știind că și ei sunt pe drumul cel bun; doar că fiecare își are propriul ritm.

Știi că te-ai schimbat atunci când asculți și vezi totul ca observator și nu ca un judecător. 

Asculți ce îți spune lumea, și ȘTII că ți se vorbește de la nivelul la care e omul. 
Mai sus, mai jos, mult, puțin, nu are importanță, ți se vorbește de unde e acum. 
Cât ai simțit nevoia să răspunzi, erai la același nivel. Când ești observator (pe bune, nu doar așa, din gură) știi că ai mai depășit un obstacol

Știi că te-ai schimbat atunci când nu te mai concentrezi pe problemă, ci găsești soluții, indiferent cât de greu ți-ar fi.



Știi că ești schimbat atunci când poți vedea frumosul din lume, nu doar urâtul.

Știi că te-ai schimbat atunci când începi să taci, să nu mai spui vorbe goale doar ca să umpli liniștea care te sperie.

Când cauți singurătatea și tăcerea pentru a te auzi pe tine, și nu pe alții, să știi că te-ai schimbat.

Când ai grijă de tine, în primul rând, și nu pui pe altcineva înaintea ta, să știi că te-ai schimbat.

Atunci când liniștea ta devine mai importantă și mai plăcută decât gălăgia exterioară, nu numai că te-ai schimbat, dar ai început să iubești: să TE iubești.

Iar când îți dai seama că te-ai schimbat, înțelegi că, de fapt, nu te mai opui energiei Universului, nu mai încerci să protestezi și să te împotrivești ca un fir de nisip în fața uraganului. Ci te-ai aliniat curgerii normale a vieții, ai reintrat în matca Sinelui tău divin. 

Iar aici nu mai e demult rutina cu rugina ei. 
E schimbare. 
E viață. 
E Iubire. 
E Dumnezeu!

Nu trebuie să mă crezi. Încearcă, ce ai de pierdut? 

Rutină sau schimbare de sine? 

Binețe, Om curajos!



Edith Kadar​
Arad, 20 august 2019


 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 18 august 2019

OMUL ȘI ALE LUI CLIȘEE VERBALE



Foto: Katerine Katerine (Ecaterina Vasile, Brăila)

A spune într-una „dacă ar fi atât de simplu”, sau „ușor de spus...” nu te ajută, din contră, te blochează și mai mult.

De unde știi toate acestea dacă nici măcar nu ai încercat? 
Nu poți spune că e greu să înoți, sau să conduci o mașină dacă nici nu îți trece prin minte să și practici.

Pentru a trece de la teorie la practică e nevoie, mai întâi, să vrei cu adevărat să o faci, nu doar să spui că vrei să o faci, dar... 
Altfel, rămâi în filmul din capul tău, acela în care doar altcineva poate, pentru altul e ușor, dar nu pentru tine.

Când derulezi la nesfârșit scenarii apocaliptice în capul tău, vei ajunge să crezi că așa este și realitatea.
Vei ajunge să îți crezi gândurile ca fiind reale. 

Doar că, vezi tu, gândurile sunt gânduri, iar acțiunea, fapta, e cu totul altceva.

În mintea ta totul este greu, anevoios, plin de capcane, și nici nu-ți trece prin cap că realitatea e total diferită, doar să faci ceva, orice altceva decât doar să gândești.

„Dacă ar fi atât de simplu...”
De unde știi că nu e simplu? Pentru că ți-au spus-o alții care, tot așa, nu au încercat nimic?
De ce crezi că totul trebuie să fie complicat?
Și dacă totul e complicat în teorie, de ce n-ar putea fi simplu în practică?

„Ușor de spus...”, sau consacratul „ție ți-e ușor să vorbești...”
Să știi că nu toți îți vorbesc din teorie; s-ar putea să întâlnești și oameni care trec la practică și observă că nu e chiar așa greu cum au gândit.

Până una-alta nu faci nimic din frică. E teama de a nu greși, de a nu eșua, de a nu te face de râs, de a nu (te) dezamăgi, etc.

Imaginează-ți că refuzi să faci orice din aceste frici. Nu vei evolua, vei rămâne exact acolo, în locul pustiu al temerilor, și te vei blinda cu clișee verbale ce vor fi ca un scut: „pe mine să mă lași în pace, nu am chef să ies din comoditatea mea, mai vreau aici, unde e călduț. Ia de-aci un „ce știi tu...”, sau un „ușor de spus...”; și un bonus de ”dacă ar fi atât de simplu...”.

Dragă om al clișeelor teoretice, te rog să te gândești la un lucru: CINE EȘTI TU FĂRĂ SUFERINȚA TA? 
CINE AI FI TU FĂRĂ PLÂNGEREA TA DE MILĂ? 
CINE AI FI DACĂ NU AI MAI FI VICTIMĂ A VIEȚII ȘI A OAMENILOR?

Marianne Williamson a spus că „Cea mai mare frică a noastră nu este faptul că suntem inadecvaţi, ci este faptul că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, şi nu întunericul din noi ne înspăimântă cel mai tare.”

Depinde doar de tine dacă alegi frica de a străluci, ca nu cumva lumina ta să-i deranjeze - Doamne ferește! - pe alții care dorm încă, sau bucuria de a sta în lumina asumării practicii.

„Și eu cum să fac asta” e un alt clișeu care arată că nu ai de gând să faci ceva, ci vrei să auzi păreri pe care să le combați. 

Dragă om, calea spre tine e anevoioasă, dar e grea doar pentru ego. Rezistența pe care o simți nu e a sufletului, ci a orgoliului și vanității tale.

Ca să treci de la teorie la practică e nevoie să vrei cu adevărat, nu doar să afirmi la nesfârșit că vrei, iar apoi să servești oricui clișeele tale.

Până ce nu vei căuta, nu poți găsi nimic.
Iar până ce nu știi ce să cauți, vei rămâne în nemișcare și în starea de victimă, plângându-te că oamenii ca mine nu te ajută ci îți vorbesc urât.

Atât timp cât ți-e bine acolo, în suferință, vei avea pretenția ca ea, suferința, partenera vieții tale, să fie respectată de ceilalți. 
Vei vrea ca toți să-ți vorbească frumos, să te mângâie, doar suferi, nu-i așa?!

Doar că, vezi tu, mai sunt oameni care au trecut pe acolo, care au făcut exact ca și tine, și care au primit șuturi dure când tot ce au vrut era ca alții să le plângă de milă. Au fost și ei măreți în rolul de victimă.
Sunt oamenii care s-au trezit aruncați de viață în mijlocul apelor învolburate, și n-au mai avut timp și energie să mai întrebe în dreapta și-n stânga ce să mai facă, sau să se plângă. 
Sunt oamenii care și-au păstrat bruma de energie pentru a găsi singuri soluții, și a le aplica în practică.

Sunt supraviețuitorii propriului iad, cei care au rezistat demonilor, și chiar au făcut pace cu ei.

Sunt oameni care au făcut drumul de la Iad la Rai, și cunosc toate capcanele ego-ului, mândriei și falei suferinței.

Acești oameni nu te vor menaja, nu pentru că sunt insensibili, ci pentru că știu prin ceea ce treci, și știu că plânsul de milă nu ajută. 

Ei sunt oamenii care te vor enerva pentru că nu îți respectă trufia suferinței. EI SUNT OAMENII CARE TE POT AJUTA!
Cum? Prin exemplul lor.

Dar până ce nu ești pregătit(ă) să ieși din „coconul” suferinței, până ce nu ești suficient de puternic(ă) să cauți si să găsești singur(ă) răspunsuri, vei sta acolo și vei arăta cu degetul spre toți cei care nu te respectă.
Doar că, vezi tu, rămânând în mocirlă, este cel mai clar semn că tu nu te respecți pe tine, de aceea cauți respectul și-l ceri de la alții.

Dragă om, nu ești singurul care suferă, iar suferința ta nu te face atât de special încât toți oamenii să-ți cânte-n strună.

Doar când te saturi, vei căuta. Iar atunci te vei găsi pe tine, și vei deveni OM. Nu mai repede. 

Restul sunt clișee. Ieftine.

Crede-mă, am fost pe acolo. 
Iar dacă eu am putut, cine ești tu să (zici că) nu poți?!

Binețe, Om asumat!



Edith Kadar
Arad, 18 august 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

EU SUNT FURTUNA... (fragment din „LILITH, FEMEIA TREZITĂ”, carte în curs de scriere)


LILITH - pictură în ulei semnată de artistul Simona Suciu, Arad

Binețe, dragă Om deschis!

Te invit să citești un fragment dintr-o viitoare carte a mea, intitulată „LILITH, FEMEIA TREZITĂ”.
Pentru fiecare cititor textul va fi o povestire, o fantezie, o aberație, o minciună sau un adevăr. Pentru fiecare, cum este și cum simte.

Doar citește, nu judeca, și lasă-te să simți.

Lectură plăcută!

*    *    *    *    *    *    *

„A privit cerul și a văzut nori groși și negri care acopereau Soarele. Ziua aproape că s-a transformat în noapte. 
Atunci, Ea a știut: a venit timpul!

A venit timpul să se elibereze de întunericul din sufletul său, singura „culoare” pe care a cunoscut-o de la începuturile Lumii, și să iasă la Lumină.
A decis să nu mai fie prizonieră a propriilor demoni, copiii întunericului pe care i-a creat; copiii ei.

- Este timpul, dragii mei. Voi merge în Lumină, acolo unde am fost creată. 
Am fost creată din Lumină, iar apoi eu am creat întunericul, locul care a devenit casa mea, și unde v-am zămislit pe voi. L-am contestat pe Creator, am contestat Lumina, și am vrut să distrug tot. Am negat Creatorul, și așa am creat Noaptea, Întunericul. 
Am devenit creator, la rândul meu. Dar nu am fost deloc fericită. Apoi, ați apărut voi, copiii mei, unul câte unul. V-am iubit, dar asta tot nu mă făcea fericită. Și ce putea crea o mamă nefericită? Propria ei nefericire: Frica, Furia, Vina, Rușinea, Ura, Resentimente, Încrâncenare, Minciuna, Iluzia și Atașamentul. Adică voi, copiii mei, în diferite forme și combinații. Am creat din ce în ce mai mult întuneric, gândindu-mă să acopăr Lumina; să-L acopăr pe El.

Din când în când Creatorul mă ruga să mă întorc acasă, să mă întorc în Lumină. Dar l-am refuzat. Eram prea orgolioasă să admit că sufeream din cauza deciziilor mele, și că mi-e atât de dor de El!

În schimb, am continuat să-L contest. V-am învățat și pe voi să îl contestați și să-l urâți pe Creator. Dar acum a venit momentul să vă spun ceva: EL ESTE TATĂL VOSTRU! Nu mai sunteți doar copii ai întunericului, ci sunteți și ai Luminii! Mama voastră este Noaptea, Haosul, iar Tatăl vostru este Lumina, Dumnezeu. Trăiți în întuneric doar pentru că v-am ascuns că sunteți creați și din Lumină.

Dacă El a creat Lumina din haos, eu am vrut să re-creez întunericul din Lumina Lui. Pentru că și eu eram un creator, nu-i așa?


Dacă El a creat Raiul, ei bine, eu am creat Iadul, pe care l-am populat cu voi, copiii mei.

Am fost atât de mândră de munca mea, dar atât de nefericită.
El a continuat să mă cheme acasă, în Lumină, dar m-am prefăcut că nu îl aud. 

Voi, copiii mei, ați făcut tot posibilul să alungați Lumina, Bucuria, Fericirea, Iubirea și pe însuși Dumnezeu din oameni. Ați fost buni, foarte buni în a aduce haosul în inimile și sufletele oamenilor. Atât de buni, încât ați creat Mintea și Ego. Am fost atât de mândră de voi!

Dar apoi, am înțeles evidența: TOT CEEA CE AM CREAT EU A FOST CU PERMISIUNEA LUI! Niciuna dintre creațiile mele nu ar fi putut supraviețui fără aprobarea Lui! De ce? Pentru că El este TATĂL LUMINII ȘI AL ÎNTUNERICULUI!

A permis întunericul pentru ca oamenii să observe și să aleagă Lumina. Contrastul.
Am devenit creator cu permisiunea Lui.
AM FOST CREATĂ DE CĂTRE CREATORUL ÎNSUȘI!

Așa încât, dragii mei, voi sunteți cu toții creaturile Creatorului. Sunteți copiii lui Dumnezeu. Și ai mei.
Acum, știu asta, accept asta, și I-am auzit chemarea. Mă întorc în Lumină. Puteți veni cu mine, sau puteți rămâne aici, în Întuneric. Acum știu cine sunt!

- Nu te vom lăsa să pleci! Am creat o furtună pentru ca tu să nu ne poți părăsi. Suntem creațiile tale.
- Da, știu asta, dragii mei, iar ceea ce voi creați este, de asemenea, parte din mine. Deci... furtuna asta, sau oricare alta... sunt eu! EU SUNT FURTUNA! EU SUNT ÎNTUNERICUL, SUNT VOI! DAR SUNT ȘI DUMNEZEU! Deci, furtuna și voi... sunteți tot Dumnezeu!


Eu sunt această furtună și orice altă furtună va veni, eu sunt fiecare cutremur, sunt fiecare foc, fiecare uragan. Și toate acestea sunt și Dumnezeu. Deci, norilor, puteți pleca acum!

Eu sunt Soarele, sunt Luna. Sunt eternă.

EU SUNT CEEA CE SUNT!

EU SUNT DIVINUL FEMININ, ȘI SUNT ALĂTURI DE DUMNEZEU.
MERIT LUMINA!
EU SUNT LUMINA!
EU SUNT ÎNTUNERICUL DIN LUMINĂ, ȘI SUNT LUMINA DIN ÎNTUNERIC!
EU SUNT CEEA CE SUNT!

Fiți binecuvântați cu toții!

LILITH, femininul care se trezește în fiecare femeie”




Edith Kadar 
Arad, 18 august 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

joi, 15 august 2019

DE CE SĂRBĂTOAREA DIN 15 AUGUST E IMPORTANTĂ PENTRU TOȚI?!

Schimbă-te pe tine, și vei schimba lumea!




Spunem sau nu spunem „LA MULȚI ANI” în ziua de 15 august celor care poartă nume derivate din Maria?
Unii spun că da, alții spun că nu. Cine are dreptate? Unde este adevărul?

Dar, dacă ți-aș spune că este o sărbătoare a tuturor, indiferent de numele purtat, că este ziua în care energia feminină grosieră adoarme, pentru a putea renaște în eternul feminin, fără de care nu există viață, și fără de care nici masculinul nu ar primi hrana?

Binețe, dragă cititorule!

Dacă ești ultraortodox în orice religie ai avea, și pentru tine credința și divinitatea sunt confundate cu religia, biserica și preoții (NU SUNT ACELAȘI LUCRU!), probabil ai sărit deja la comentarii, fără să ai răbdarea să citești ce vreau să spun. 
Dacă nu, te invit să povestim puțin de ce cred eu că 15 august e ziua VIEȚII, deși se prăznuiește adormirea sfintei Maria. Ca de obicei, apelez la înțelepciunea ta de a nu-mi da răspuns înainte să citești tot materialul, și nu doar textul introductiv. Nu scoate din context ceva doar pentru a-ți servi de hrană orgoliului, acum, în zi specială.



15 august este zi de sărbătoare. Și încă una mare: Sfânta Maria Mare.
Ortodocșii numesc această zi Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Catolicii - Înălțarea Maicii Domnului.

Se spune că în această zi, Maria, mama lui Iisus, a murit, fiind înconjurată de toți apostolii, chemați cu această ocazie la Ierusalim. Moartea ei a fost lină, trecerea în neființă fiind făcută în brațele fiului ei preaiubit, prezent și el pentru a onora femeia care i-a dat naștere.
Corpul ei a fost depus într-un mormânt din Ghetsimani, de lângă Ierusalim.

Apostolul Toma a ajuns mai târziu, după 3 zile de la înmormântare, și a cerut să fie dus la mormântul sfintei, pentru a-și prezenta respectul. Dar la deschiderea mormântului (același tip cu al lui Iisus), au văzut cu toții că trupul Mariei nu mai era, acest lucru fiind interpretat că și corpul fizic i-a fost ridicat la cer. La fel ca și fiul ei, Iisus.

Aceasta este povestea care stă în spatele acestei mari sărbători prăznuită de creștinii ortodocși și catolici.
Pentru ortodocși, praznicul este al Adormirii Maicii Domnului, deoarece se consideră că un om declarat sfânt nu poate să moară.
Pentru catolici este praznicul Înălțării Maicii Domnului, ei punând accentul pe dispariția corpului fizic, considerând-o ridicare la cer.


Dar, dincolo de rituri, ritualuri, cutume și teorii religioase, există aspectul simbolic al acestei zile.

Maria, mama lui Iisus Hristos, este simbolul feminității manifestată în toate aspectele femeii: mamă, soție, supusă, plină de curaj, acceptă hotărârile celorlalți, dar și le asumă pe ale ei proprii; acceptă ceea ce este menit pentru ea - să fie însărcinată, deși era fecioară, chiar dacă asta i-a adus oprobiul public în acea perioadă - deoarece divinitatea îi vorbea, iar divinul din ea auzea și înțelegea.

Femeia născătoare de prunci, soție devotată, cu atitudine asumată față de ceva mai presus de materie -  de Dumnezeu, femeia capabilă să lupte, să îndure suferințe, știe că face parte dintr-un plan mai mare, dincolo de înțelegerea umană. Iar această înțelepciune, acest nivel de înțelegere îi purifică corpul la toate nivelurile, pentru a putea manifesta divinitatea.

Este arhetipul FEMEII DIVINE, care, curățată de toate energiile negative acumulate de mental, devine MAMA DIVINĂ, capabilă să nască prunci puri, curați, fără programele moștenite din arborele genealogic.

Este FEMEIA care creează fii puternici, bărbați aleși, meniți să schimbe lumi, teorii, reguli rigide, și să creeze lumi noi, pline de energia pură a divinității.

Este FEMEIA DIVINĂ, sau PRINCIPIUL FEMININ, sau YIN-ul.

Ea (pro)creează copilul ce va avea aceleași calități ca ea: va fi zămislit din energia divină ce va sălășlui vremelnic într-un corp fizic, BISERICA, constituit din energia telurică, grosieră, cu vibrație joasă.


Este MAMA DIVINĂ ce creează OMUL ce l-a acceptat pe Dumnezeu și care îl manifestă în fiecare moment al existenței lui aici, pe Pământ.

Omul a fost creat în iubire, pace, armonie divină, și a luat două aspecte: feminin și masculin.
Există multe teorii care susțin crearea femeii din coasta lui Adam, a bărbatului primordial. Dar cine l-a (pro)creat pe Adam, întâiul bărbat? Dumnezeu? Atunci înseamnă că și Eva a fost zămislită la fel; altfel suntem nevoiți să acceptăm o divinitate misogină, teorie acceptată de cei care și la ora actuală consideră femeia ca fiind un obiect nesemnificativ, fără drepturi, doar plină de îndatoriri.

Dincolo de orice discuții care nu se vor termina niciodată, există un adevăr ce nu poate fi combătut: NICIUN BĂRBAT NU POATE EXISTA FĂRĂ SĂ FI FOST NĂSCUT DE O FEMEIE!
Așa cum NICIO FEMEIE NU POATE PROCREA FĂRĂ SĂMÂNȚA BĂRBATULUI!

Nu se poate unul fără celălalt.

Maica Maria a născut pe Iisus din sămânță divină, provenită de la Tatăl.
Trinitatea: Tatăl, Duhul sfânt (sămânța tatălui, purtătoare de energie divină) și Fiul cel creat, are nevoie de un loc sacru unde să se dezvolte viața, și unde energia divină, duhul sau spiritul să își „coase” o haină - corpul fizic.
Iar acest loc sacru este FEMEIA DIVINĂ, principiul feminin, MAMA, capabilă să aducă pe lume OMUL purtător de Dumnezeu. Maica SFÂNTĂ. MARIA.


Ziua de 15 august, dincolo de conotația sa de zi în care majoritatea credincioșilor vor avea motiv să mănânce, să bea, să posteze mesaje nenumărate și să-și fluture evlavia și pioșenia scoasă de la naftalină cu ocazia marilor sărbători, este ziua în care ar trebui să ne reamintim semnificația Adormirii și a Înălțării.

Dacă Maria este PRINCIPIUL FEMININ, adormirea ei semnifică moartea obiceiurilor distructive ale mamelor față de copiii lor: impunere, control, iubirea plină de condiții, pentru a șterge din codul lor genetic toate „programele” limitative identice primite, la rândul lor, pe linia familiei, cu scopul de a curăți corpul de balast și a lăsa divinitatea să se manifeste în urmași.

Cum Maica Maria este prototipul FEMEII, ziua de 15 august este nu doar a celor care îi poartă numele, ci a tuturor femeilor care își adorm pornirile ce le îndepărtează de vocea lui Dumnezeu, divinitatea lăuntrică (sau ar trebui să o facă), pentru a renaște din cenușa propriilor emoții și comportamente negative distruse, într-o nouă formă pură, în ziua de 8 septembrie, de Sfânta Maria mică.

Dar, așa cum am spus, o femeie nu poate (pro)crea fără un bărbat alături, fără energia masculină.
Deci, dacă e ziua în care se cinstește principiul feminin, nu se poate să nu fie și a celui masculin, care completează femeia.


Între 15 august și 8 septembrie, cerurile rămân deschise pentru ca energia divină să poată curăți obiceiurile distructive ce ar trebui să „adoarmă” în noi, pentru ca apoi, din 8 septembrie, să poată curge prin corpuri, minți și suflete curățate. 

La ce să te aștepți în această perioadă? 

- La amplificarea conflictelor de familie, atât cu părinții, cât și cu soțul/soția, pe marginea unor moșteniri (fie la propriu, fie obiceiuri moștenite care distrug armonia în familie):
- La conștientizarea unor amintiri traumatice vechi și înțelegerea că unele probleme sunt ale părinților sau bunicilor, nu sunt ale tale;
- La acutizarea problemelor de sănătate din zona genitală, la rinichi, oboseală cronică (glande suprarenale), probleme digestive, dureri de coloană vertebrală lombară și sacro-coccigiană (șale și noadă);
- La simptome ca de răceală datorate schimbării mucoaselor din cauza eliminării vechiului, și înlocuirea cu energie proaspătă, creatoare;
- La nevoia acută de somn deoarece eliminarea amintirilor vechi poate fi traumatizantă, iar mentalul adoarme omul pentru a-l „anestezia” și a-l proteja de durerea reamintirii.
- La dereglări de ciclu menstrual, probleme temporare de libido și potență, sau/și probleme de a rămâne însărcinate.
- La modificarea ușoară a tensiunii arteriale și a glicemiei (zahărul din sânge). 
- La vise intense, trăiri exagerate ale unor probleme minore;
- La dereglarea aparaturii electrocasnice (cum întregul câmp electromagnetic al corpului e afectat, va influența câmpul aparatelor).
- La amplificarea tuturor celor de mai sus începând din 21 august, cu ocazia eclipsei de Soare.


Ce poți face, cum te poți ajuta?

- Consumă alimente ușoare, evită cărnurile grele. Digestia e deficitară acum.
- Bea cât mai multe lichide, de preferință sucuri naturale, fresh-uri de fructe roșii, portocalii, galbene;
- Odihnește-te cât mai mult; permite subconștientului tău să facă curățenie;
- Stai cât mai mult în aer liber, plimbă-te, umblă desculț(ă), întinde-te pe pământ pentru a te încărca cu energie telurică, dar și cu cea solară.
- Observă-te, observă-ți gândurile și simțirile, iar înainte să explodezi întreabă-te: „Unde este Dumnezeu în această situație conflictuală?”. Nicăieri? Atunci nu-i da curs.
- Fă exerciții de respirație și de introspecție. Nu gândi la nimic; și acela e gând.
- Dacă îți vin în memorie amintiri vechi, observă ce simți, cum îți reacționează corpul, care parte a lui se contractă. Cunoaște-te, doar ești cea mai apropiată persoană a ta!
- Fii atent(ă) ce oameni îți ies în cale; ei sunt oglinzile a ceea ce ai de rezolvat;
- Citește și observă mesajele textelor care îți cad în mână. Universul îți vorbește astfel.
- Nu te irosi în lupte mici, păstrează-te pentru dezvoltări mari.

15 august este o zi specială pentru „adormirea” femeii ce nu-l are în ea pe Dumnezeu, pentru ca, apoi, să renască plină de lumină. 
15 august este o zi specială pentru bărbații care ajută femeia în acest demers.

De aceea, eu voi spune cu tot dragul:  La mulți ani MARIA, MARIANA, MARINA, ANA-MARIA, MIOARA, MARIOARA, MARIN, MARIAN, MARIUS!!! 

LA MULȚI ANI TUTUROR FEMEILOR ȘI BĂRBAȚILOR CARE LE COMPLETEAZĂ!

Fie ca tot ce este negativ să „adoarmă” în noi, pentru a renaște în LUMINA DIVINITĂȚII!

Binețe, dragă OM înțelept!                                               



dr. Edith Kadar 
Arad, 15 august 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/08/de-ce-sarbatoarea-din-15-august-e.html)  

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 28 mai 2019

TRANSFORMAREA, ÎN RITMUL ȘI TIMPUL SĂU



Toate lucrurile se fac la timpul și în ritmul lor.

Nu poți grăbi ceva, și nu poți sări peste etape ale vieții, doar pentru a bifa vreo victorie demnă de anunțaț pe facebook.

Fiecare om îți are propriul ritm de creștere și dezvoltare personală, de înțelegere a informațiilor, și de asimilare în viața de zi cu zi. 

Unii pricep teoria mai repede, dar e posibil să treacă mult timp până să aplice și în practică.
Alții au nevoie de mai mult timp pentru ca informația să ajungă la ei, dar odată ce acest lucru s-a întâmplat, vor aplica în practică imediat.

Cu alte cuvinte, ceea ce faci în practică reflectă cât de bine ai înțeles și asimilat teoria. 

Să presupunem că cineva vrea să se descopere pe sine. Ce face? Începe să caute, să citească, să se informeze. Și în loc să lase informația să pătrundă în interiorul lui și să îl schimbe de acolo, începe să facă schimbări în exterior, încercând să îi schimbe pe ceilalți, în loc să se concentreze pe sine. 

De multe ori, în această situație, se activează ego-ul spiritual, care nu are nicio legătură cu adevărata esență a omului, Spiritul.

Când ego este activ, îți aduce cu sine „prietenii”: orgoliul, mândria, vanitatea. 
În acest stadiu, nici nu este importantă creșterea spirituală, cât demonstrația prin declarații peste tot cât de evoluat e omul, și cât de involuați sunt ceilalți. 

Dacă cineva simte nevoia să facă acest lucru, este departe de sine însuși, de esența sa divină; s-a rătăcit.

Viața de zi cu zi reflectă cât de mult și de bine și-a însușit informația despre viață. 

Fericirea sau nefericirea sunt barometrele fidele ale asumării.

Ce este fericirea? Starea de liniște, armonie, iubire și pace care apare în interior pe măsură ce omul lucrează în interiorul lui. 

Ce este nefericirea? Lipsa bucuriei, a optimismului, a chefului de viață, și prezența în permanență a încordării, fricii, furiei și rușinii, date de trăirea în exterior, de comparația cu ce sunt sau ce spun ceilalți. 


Un om fericit este cel care îți ascultă Sufletul, adevărul lăuntric, și rămâne consecvent trăirii și simțirii de aici, din el însuși.
Un om nefericit este cel care ascultă părerea fiecărei persoane întâlnite, și care încearcă să țină cont de tot și de toate, uitând să se asculte pe sine, sau chiar ignorând asta.

Un om fericit este un om împăcat cu sine însuși, mai întâi, și apoi cu toată lumea. 
Un om nefericit nu se poate împăca cu sine până ce nu se împacă cu toată lumea (așa crede el).

Un om fericit se iubește pe sine, indiferent de părerea celorlalți, pentru că a înțeles că în el este tot ce are nevoie pentru a fi în pace și iubire, inclusiv Divinitatea.
Un om nefericit nu se iubește decât dacă părerea celorlalți îi permite să facă acest lucru. În caz contrar, alege chiar să se autodistrugă, anulând inclusiv Divinul din el. 

Ce face ca un om să fie nefericit? Refuzul de a observa că tot ce se întâmplă e o lecție, și nu o pedeapsă. Oamenii nefericiți văd lucrurile ca pe niște greșeli, erori, și trăiesc în vină, în rușine și în frica de a nu supăra.

Ce face ca un om să fie fericit? Asumarea responsabilității pentru trăirile proprii. Un astfel de om știe că tot ce i se întâmplă este o lecție de învățat, și că dacă azi nu a făcut-o suficient de bine, mâine o va face mai bine, poimâine și mai bine, până ce totul va fi optim pentru viața lui din acel moment. 

Un om nefericit va vâna în permanență perfecțiunea, fără să aibă vreo idee cum arată ea.
Un om fericit nu se preocupă de perfecțiunea rezultatului, știind că drumul în viață este optim și perfect pentru el.

Dacă ar înțelege că a venit aici pentru a-și desăvârși creșterea și dezvoltarea înscrisă în codul genetic, omul ar trăi în liniște, pace și armonie cu el însuși.

Iar atunci când fiecare persoană ar fi în armonie cu sine însăși, între oameni ar fi armonie, pace, înțelegere. 

Ceea ce este înăuntru, va fi și afară. De aceea, schimbarea trebuie să înceapă dinăuntrul fiecăruia. 
În fond, nu poți cere pace în lume dacă în tine este un război continuu. 
Nu poți cere celorlalți să fie într-un fel, dacă consideri că tu nu trebuie să te schimbi, doar ceilalți. 

Fericirea este rezultatul trăirii în ritmul propriu, al înțelegerii mesajelor Universului, și al acceptării lor. 

Până ce nu ai înțeles corect informația, vei avea viața rezultată din ce și cât vrei să accepți. 

De exemplu, nu este suficient să cunoști alfabetul pentru a putea să scrii ceva sau să citești. E nevoie să înveți să compui cuvinte, apoi să formulezi propoziții, fraze. 
Poți să crezi că stăpânești arta comunicării, dar dacă nu vei scrie sau vorbi corect, nu vei fi înțeles decât de cei care sunt la același nivel cu tine. 

La fel se întâmplă și în viață: ai ceea ce ai în funcție de cât de bine ai înțeles mesajele pentru tine, și nu pentru ceilalți. 

Ești mulțumit? Du-te mai departe.
Nu ești mulțumit? Oprește-te și întoarce-te către tine; altfel te rătăcești pe drumul altora. 

Nu te grăbi. Nu ești în competiție cu nimeni; nici măcar cu tine. Ești pe un drum al descoperirii de sine. 
De ce ar conta să ajungi cât mai repede, dacă nu ai văzut și înțeles nimic din călătoria ta? Cu cine te întreci? Cu cei ca tine? 
Dar contează? Ești mai fericit(ă) dacă constați că alții sunt mai înapoiați? Ești sigur(ă) că asta înseamnă că tu ești altfel? 

Toate lucrurile se fac la timpul și în ritmul lor.

Nu poți grăbi ceva, și nu poți sări peste etape ale vieții, doar pentru a bifa vreo victorie demnă de anunțaț pe facebook.

Dacă ești fericit, ești pe calea ta, și toate ușile ți se vor deschide fără niciun efort.
Dacă ești nefericit, te-ai rătăcit. Întoarce-te, și lasă-ți orgoliul la o parte; altfel te vei îmbolnăvi. 

Nu trebuie să mă crezi. Încearcă.
Ce ai de pierdut? Orgoliul? Vreo boală? Timpul? Viața?

Încearcă, și vezi. 
Alege fericirea. Alege-te pe tine. 

Binețe, Om asumat!



Edith Kadar
Arad, 28 mai 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 14 mai 2019

PĂREREA ALTORA, „CONSTRUCTORUL” VIEȚII TALE



Una dintre condițiile principale pentru ca tu să mergi mai departe pe calea descoperirii de sine este să fii surd(ă) la orice părere și sugestie din exterior. Chiar și a celor mai apropiați.

Desigur, asta nu înseamnă că nu mai vorbești cu nimeni, că nu te consulți, și că nu mai ceri sfatul. Dar hotărârea finală este a ta, chiar dacă ceilalți vor încerca să te convingă că nu e așa, și că ar trebui să faci sau să decizi altfel.

Fiecare om vede altfel același lucru.

Când ceri părerea cuiva, înseamnă că tu nu ești sigur ce vezi în realitatea ta, și ai așteptarea ca cineva străin să îți deslușească realitatea pe care doar tu o cunoști și înțelegi.

Imaginează-ți că ți-ai amenajat casa exact așa cum ai vrut, doar că nu știi dacă altora le-ar place sau nu. De parcă ar conta asta pentru viața și echilibrul tău interior. 

Așa încât chemi acolo persoane apropiate, și îi întrebi ce părere au despre munca ta.
Iar cei întrebați îți vor răspunde după chipul și asemănarea lor, după setările proprii, și după nivelul lor de cunoaștere și de conștiință. 

Cineva cu ego mare va fi invidios, și îți va spune că nu așa ar fi trebuit să faci, că nu e bine, și că ar fi bine să schimbi. De cele mai multe ori, invidioșii doar vor contesta, dar nu vor ști să îți facă alte sugestii în schimb. Sau vor sugera variante care să le placă lor, nu ție.

Alții, salvatori de felul lor, îți vor descrie pe larg cum să schimbi totul, fiind în stare - dacă nu ești atent(ă) - să se și apuce de treabă, să schimbe, fără să le-o ceri.

Vor mai fi indiferenții, pe care nu-i interesează nimic, nici măcar persoana ta sau casa ta, și care abia așteaptă să plece în treburile lor.

Și mai sunt cei care îți admiră munca, indiferent dacă lor, personal, le place sau nu ce ai făcut; ei știu că părerea lor nu contează, că doar nu este casa lor. 

Indiferent ce tip de oameni îți intră în casă, nu uita că tu i-ai atras prin nesiguranța ta, prin atitudinea șovăitoare cu privire la ce vrei și ce știi.

În acest exemplu, casa este viața ta, trăirea ta, iar atunci când nu știi, sau ți-e lene să te asumi, vor veni cei care abia așteaptă să îți explice cum să trăiești, chit că dacă ai fi atent(ă) puțin, viața lor este fadă și anostă.

Iar când deschizi ușa vieții tale străinilor, pregătește-te să auzi orice altceva decât ceea ce ai vrea să auzi.

Să ne înțelegem: străini înseamnă oricine altcineva decât tine. Ești singura persoană care îți cunoaște viața. Teoretic. Că practic e altceva, din moment ce te ghidezi după părerea altora.

Toți cei cărora le ceri părerea vor putea vorbi de la nivelul lor de cunoaștere și înțelegere; care s-ar putea să fie sub al tău. 

Când este deasupra, e bine, mai poți învăța. 

Dar când cel căruia îi ceri opinia nu are cunoașterea ta, el nu îți poate vorbi decât de la nivelul lui: dacă este bântuit de frici, îți va vorbi din întunericul fricilor, al furiilor, invidiei, etc. Iar dacă tu nu sesizezi acest lucru, vei crede ce ți se spune (doar ai cerut părerea, nu?!), și te vei lăsa atras în întunericul îndoielii.

Părerea omului reflectă nivelul lui, care nu este neapărat al tău. 

A dialoga, a comunica, este esențial. Dar decizia legată de viața ta îți aparține în totalitate. Inclusiv decizia de a asculta într-una de ceilalți, și de a te ignora pe tine.

Cum știi care este varianta optimă pentru tine? Respiri ușor, simți liniște și împăcare.
Poți asculta părerea celorlalți; vezi cum rezonezi cu ea. Dacă nu, mergi mai departe. Dacă da, mergi mai departe.

Fă ceea ce simți că e bine pentru tine, indiferent ce spun ceilalți.

Valabil și invers: spune-ți părerea doar dacă ți se cere, și nu aștepta ca celălalt să te asculte și să-și schimbe viața după idealurile tale.

Nu face altuia ce nu-ți place ție. Și nu-ți fă ție ce place altuia, dacă nu rezonează cu tine.

Ai în tine toate informațiile. De ce mai ai nevoie de validarea celorlalți? Ca să nu te simți singur(ă)? Ești sigur că vrei să plătești prețul renunțării la tine? 

Fă ce simți, și ascultă-ți intuiția; este vocea Sinelui Divin care ne ghidează. Altfel pasezi responsabilitatea vieții tale celorlalți, iar tu te vei transforma în victimă. Iar de aici până la boli, mai e un simplu pas.

Toate acestea ți le povestesc pentru că le-am trăit din ambele perspective. Până ce am realizat. Mai am mult de muncă, dar e un mare start.
Iar dacă eu am putut, cine ești tu să nu poți?

Ascultă păreri, dar fii surd la presiunea celorlalți. În fond, ei îți vorbesc despre ei înșiși.

Ești stăpânul propriei vieți. Fii!

Binețe, dragă Om!



Edith Kadar
Arad, 13 mai 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 12 mai 2019

IUBEȘTE-ȚI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI. TE IUBEȘTI?




"Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți", se zice.

Cu alte cuvinte, spune-mi cât de mult te iubești, ca să-ți spun cât de mult îți iubești aproapele.

Oamenii își declară sus și tare iubirea pentru ceilalți, dar spun că nu se iubesc pe ei înșiși, găsindu-și tot felul de bube, defecte și alte motive să se ignore pe ei înșiși.

Cu cât un om nu se iubește, cu atât își urlă mai tare declarația că ii iubește pe ceilalți fără număr, fără număr.

Neiubirea de sine atrage cele mai grave boli in zona inimii, circulației, oaselor si respirației; iar de aici vin celelalte afecțiuni. 

Un om care se iubește pe sine, se îngrijește mai întâi pe el pentru a-i ajuta pe ceilalți prin exemplul propriu. Pentru că un om care se iubește și se respectă pe sine știe că nu poate și nu are voie să își ajute aproapele dacă acesta nu îi cere. Iar asta este prima dovada de iubire față de aproape: să nu faci presupuneri inutile și să nu consideri că cineva are nevoie de ajutor dacă nu ți-l cere. 

Sindromul salvatorului este frumos în aparență, dar ascunde un egoism feroce pentru că presupui ceva și impui propria ta rezolvare altcuiva. Iar asta nu e iubire, nici măcar de sine.

Omul încearcă să rezolve la alții propria sa problemă reflectată de oglinda aproapelui.

Un om care se iubește pe sine își acordă atenție pentru a rezolva, mai întâi, propriile probleme. 
Un om care se iubește pe sine știe că ceea ce nu ii place la alții este nerezolvat la el, și se apucă să găsească soluții. 
Un om care se iubește pe sine și își rezolvă problemele emoționale este un om vindecat, un om sănătos.
Iar un om sănătos nu poate fi decât un exemplu pentru ceilalți, o lumină care îi călăuzește pe drumul spre ei înșiși.

Și astfel, un om care se iubește pe sine îi învață pe ceilalți prin exemplul propriu să se iubească. 

Iubirea vindecă.
Iubirea de sine este condiția obligatorie pentru vindecarea la orice nivel. 

Nu rezolva problemele altora. Acesta nu e ajutor, și nici măcar iubire, ci este egoism pur. 

Rezolvă-ți-le pe ale tale; nu te împăuna cu asta, nu te lăuda.
Acordă atenție nevoilor tale. 

Nu încerca să îi schimbi pe alții. 
Schimbă-te pe tine, iar cei din jur îți vor urma exemplul.  
Iubește-te pe tine pentru ca cei din jur să facă la fel. 
Iar când oamenii se iubesc pe ei, nu vor mai avea nevoie să comenteze, să îi judece pe alții și să facă presupuneri inutile. Și aceasta stare se numește PACE. 

Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, și așa vei aduce pacea în tine și in jur. Oamenii îți vor urma exemplul, iar pacea se va extinde. Și așa devii tu însuți schimbarea lumii. 

Iubește-te pentru a putea iubi.
Iubește-te necondiționat pentru a putea iubi necondiționat.

Aceasta este adevărata viață. Trăiește-ți-o. 
Trăiește iubind. 
Iubește-te!

Binețe, dragă OM înțelept!



Edith Kadar 
Arad, 12 mai 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2019/05/iubeste-ti-aproapele-ca-pe-tine-insuti.html)


 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RATAREA DE SINE ESTE O ALEGERE



Foto: Dan Nicoară
http://www.dannicoara.ro/

Oamenii sunt născuți să fie extraordinari. Ratarea de sine este o alegere personală.

Binețe, dragă Om!

Te invit să povestim despre drumuri în viață, trasee, destinații și alegerile pe care le facem. Dacă vrei. Dacă nu... drum bun în continuare!
Nu uita să pornești muzica, pentru a-ți fi alături pe calea cuvintelor și a ideilor.



Sunt oameni meniți să fie extraordinari în viață. 
De fapt, majoritatea au această perspectivă; doar că nu ajung să o întâlnească, prea preocupați să împlinească și să îndeplinească visele altora, sau să își asculte gândurile negative.

Omul nu este menit să fie nefericit, nici să se simtă mizerabil sau să trăiască în stres.
Toate acestea sunt alegeri personale.

Dacă ai fi atent la viața și la trăirea ta din fiecare moment, ai vedea că acționezi din instinct, de cele mai multe ori, fără să stai să gândești dacă acel gând este real sau nu. 
Și pentru că acționezi automat, de fapt reacționezi, ajungi să nu mai trăiești viața, ci să rămâi blocat în momentele care nu ți-au convenit, care ți-au zgândărit cel mai mult orgoliul și ego. 

Imaginează-ți că urci un munte. Poteca te duce spre vârf, iar traseul este foarte clar conturat și marcat; dacă l-ai urma, nu te-ai rătăci. Ai alături de tine diferite persoane care fie îți sunt alături pe aproape tot parcursul drumului, ori vin pe distanțe scurte, și apoi o iau pe alte drumuri.
Dar, la un moment dat, cineva face o remarcă și îți spune că nu calci bine, că ar trebui să-ți cari altfel rucsacul, că piatra pe care ai întâlnit-o este un bolovan de netrecut, un obstacol pe care el/ea nu l-a putut trece, și că nici tu nu vei reuși, etc. Ai înțeles.

Ai două variante: fie îți vezi de drumul tău, de traseul bine marcat, fie te oprești la fiecare comentariu/remarcă pe care le crezi sau la fiecare piatră sau obstacol (real sau imaginar) pentru că așa ți-au zis alții, iar tu îi crezi. 
Și, în loc să urci constant, te oprești în fața fiecărei pietricele și începi să explici și tu altora cât de importantă ar trebui să devină pentru viața lor, la fel cum a devenit pentru a ta.

Cred că ai înțeles parabola: drumul spre vârf este viața ta, colegii de călătorie sunt oamenii vieții tale, iar obstacolele sunt lucrurile pe care ți le spun alții, pe care le crezi pe loc, în loc să crezi în forțele tale proprii.

Așa cum o sămânță pusă în pământ se va dezvolta în plantă cu viteza proprie, tot așa este și omul: de la început are trasat în ADN-ul lui că trebuie să crească și să se dezvolte. Nicăieri în programul de viață nu este înscrisă vreo stagnare sau oprire în evoluție.

De multe ori întâlnesc oameni cărora le simt și le văd măreția lor, acel vârf de munte unde ar trebui să ajungă. Doar că realitatea este total diferită; oamenii sunt obosiți, s-au dat bătuți, au renunțat la ei și la visele lor. De ce? Deoarece părerea celorlalți a ajuns să fie mai importantă decât traseul propriu.

Am întâlnit persoane care s-au oprit în fața unei pietricele, convinse fiind că era un obstacol de netrecut.


Am întâlnit oameni care au renunțat la vise și la ei înșiși pentru că a devenit mai important să asculte ce spun alții, nu ce simt și știu ei.

Am întâlnit oameni cu un potențial extraordinar, dar pe care și l-au negat sau l-au irosit încercând să împlinească visele și dorințele altora.

Am întâlnit semeni care și-au oprit traseul vieții din cauza unei remarci făcută de altcineva, și care a devenit o sentință, o condamnare definitivă la renunțarea de sine.

Am întâlnit oameni care și-au putut vedea și simți menirea extraordinară, dar care au ales să renunțe doar pentru a rămâne în zona mediocrității comode, a confortului neîmplinirii de sine.

Am întâlnit oameni care s-au poticnit și s-au oprit înaintea pasului decisiv, pentru că nu au avut încredere că dincolo de pasul pe care îl mai aveau de făcut era împlinirea de sine.

Și am întâlnit oameni care au rămas surzi la orice comentariu sau remarcă, și care și-au urmat calea, hotărâți să vadă singuri cum este la vârf. Ei s-au împlinit pe toate planurile deoarece nu i-au auzit pe ceilalți, dar și-au ascultat intuiția și vocea interioară.

Cu toții avem un traseu în viață, iar acesta nu poate duce decât la împlinire, la transformare, la devenire, la vârf. 

Nefericirea, eșecul, nereușita sunt alegeri personale: ai ales să asculți de alții și să consideri fiecare pietricică din drumul tău ca pe un obstacol de netrecut.

Și știi cum am putut recunoaște fiecare aspect despre care ți-am vorbit? 
Pentru că am fost acolo; am ascultat părerea altora, convinsă că ei sunt mai buni decât mine.
Apoi, m-am oprit în fața fiecărei pietricele, considerând-o stâncă de netrecut.
Apoi am luat-o pe alte drumuri, ale altora, crezând că sunt mai bune decât al meu. 

M-am înșelat de fiecare dată. M-am trădat de fiecare dată.
Cum mi-am dat seama? Eram nefericită, deprimată, agitată și lipsită de valoare în ochii mei.

Apoi am hotărât să merg pe propria-mi cale și să mă conving singură de traseu. Și am descoperit un drum extraordinar, cu perspective frumoase; mai am mult până la vârf, dar ce frumos e urcușul!

Așa am înțeles un mare adevăr: OAMENII SUNT NĂSCUȚI SĂ FIE EXTRAORDINARI; RATAREA DE SINE ESTE O ALEGERE!

 Alege. Alege-te!

Binețe, dragă Om!


Edith Kadar 
Arad, 12 mai 2019 

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 6 mai 2019

TREZIREA și ILUZIILE




Una dintre cele mai mari iluzii este să crezi că alții sunt mai treziți decât tine, și să te descurajezi crezând că tu nu vei putea ajunge așa ca ei.
Este iluzia creată de ego, care te îndeamnă să (te) măsori, să (te) compari, să concluzionezi, fără a ști, de fapt, ce înseamnă trezirea. 

Omul treaz este cel care înțelege lucrurile dincolo de aparența lor materială, vede dincolo de matrix, percepe iluzia în care se trăiește, și lucrează cu el însuși, știind că ceea ce vede afară este în interior. El știe că în el există toți ceilalți oameni, și întregul Univers, de aceea se concentrează pe interior nu pe afară, pe iluzie.

Un om trezit îi ajută pe alții care s-au trezit, nu îi trezește forțat.
Cei treziți se ajută tacit, și îi ajută pe alții, tot tacit. 

E o perioadă intensă, de trezire la toate nivelurile. 
Doar că trezirea nu e suficientă. Degeaba te-ai trezit, dacă rămâi în pat și nu faci nimic. E nevoie să observi, din noua perspectivă, să accepti, să integrezi informația, să o folosești pe mai departe.

Un om trezit schimbă tot, își schimbă viața. Se schimbă. 
Așa îl și recunoști, după schimbările permanente din viața lui. Restul... sunt iluzii și teorii. Încă.

Una dintre cele mai mare iluzii este să crezi că alții sunt mai treziți decât tine, și să te descurajezi crezând că tu nu vei putea ajunge așa ca ei.
Este iluzia creată de ego, care te îndeamnă să măsori, să compari, să concluzionezi. 

Dar cea mai mare iluzie este să cauți trezirea, să o urmărești, să o vânezi.

Mergi pe calea ta, în ritmul tău. 
Schimbă-te dacă, cât și când vrei, și nu pentru că e o modă, un trend. 
Observă. 

Calea ta e unică, și nu poate fi comparată cu a altcuiva.

Fii ceea ce vrei, ceea ce visezi.
Visează, dar trezește-te și pune osul la treabă. 

Altfel... totul e iluzie. 

Trezește-te! A venit timpul!

Binețe, OM asumat! 


dr. Edith Kadar 
Arad, 07 mai 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.