marți, 24 iulie 2018

CÂND VORBIM CU ALȚII, COMUNICĂM, DE FAPT, CU NOI ÎNȘINE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Ai observat că sunt oameni care vorbesc mult și dau sfaturi tuturor, indiferent dacă le sunt cerute sau nu?
Dar, ai observat că sunt subiecte la care nu simți nevoia să spui ceva, iar altele în care nu mai termini, parcă, argumentele pe care le aduci și le prezinți celorlalți?

Cu cine vorbești, de fapt, și cui te adresezi atunci când simți nevoia să comunici?
Cât de conștient(ă) ești că ceilalți, cei cărora le transmiți ceva, sunt oglinzile tale și că, de fapt, îți vorbești ție, te adresezi ție, comunici cu tine însuți, pentru a rezolva în tine și la tine situația despre care „predici” cu atâta ardoare?

Binețe, dragă cititorule!

Te invit într-o incursiune prin sinceritate, sau cel puțin prin ce înțeleg eu prin sinceritate. Și, ca de obicei, aceasta este și povestea mea. A ta care o fi?

Nu uita să pornești muzica, pentru a-ți fi alături pe calea rândurilor și drumul cuvintelor.


                                          

De cele mai multe ori spunem lucruri pe care noi înșine nu le auzim. De fapt, aceasta este cea mai frecvent aleasă modalitate de a ne vorbi nouă, de a ne spune, de a ne comunica lucruri. Și nici atunci nu auzim, de cele mai multe ori.

De câte ori spunem ceva, cuiva, ne vorbim nouă înșine. 
Cu cât suntem mai vehemenți, mai pătimași, mai tranșanți, cu atât mesajul de transmis ne este adresat nouă, și se referă la o situație rămasă nerezolvată în viața și sufletul nostru.
S-ar putea ca ceea ce spunem să nici nu aibă vreo legătură cu subiectul deschis de interlocutor. E de ajuns o scânteie care să reaprindă fitilul unei traume adânc îngropată în noi, și explodăm.

Când luăm apărarea unui copil sau a unei persoane neajutorate, ce traumă emoțională a suferit copilul din noi în trecut, nu i-a luat nimeni apărarea și ce anume ne-a făcut să ne simțim neajutorați?

Când vorbim despre drepturile animalelor, ce durere ascunsă în suflet nu ne dă pace, legată de ființe al căror limbaj nu este înțeles?

Când dăm sfaturi fără să ni se ceară, cui ne adresăm, de fapt? Când încercăm să convingem pe cineva să nu facă ceva, cine din trecutul nostru a mai făcut acel lucru și rezultatul a fost catastrofal?


De cele mai multe ori ne alegem calea în viață ținând cont și inspirați fiind de oameni, experiențe, situații din copilăria și adolescența noastră.

Un medic devine medic (de cele mai multe ori, așa cum am spus) deoarece la un moment dat a pierdut pe cineva drag din cauza unei boli ce nu a avut (atunci) leac. Sau a fost bolnav el însuși de o boală gravă. Și atunci hotărăște că vrea să găsească el tratamentul vindecător, și alege medicina.

Un viitor psihiatru sau psiholog a avut sau a asistat la multe conflicte cu afectarea emoționalului sau chiar a personalității în copilărie; sau a stat în apropierea unor persoane atât de traumatizate sufletește și emoțional încât au preferat să se închidă într-o lume a lor și să se izoleze de ceilalți.

Un viitor jurist a fost supus unor nedreptăți, sau a asistat la niște întâmplări nedrepte și nimeni nu i-a luat apărarea, lui sau unor persoane apropiate.
Iar exemplele ar putea continua.

De cele mai multe ori ne alegem meseria intenționând să îi ajutăm - într-un fel sau altul - pe semenii noștri. Și cum îi ajutăm cel mai mult? Prin vorbe. Se spune că vorba dulce mult aduce.

Însă, adesea ne vorbim nouă înșine, de fapt.

Să luăm ca exemplu blogurile, atât de populare pe internet. Autorii împărtășesc întâmplări și învățăminte bazate pe experiențele și înțelegerea lor. Tot ce scriu are legătură cu ei înșiși.

Iar acum voi lua ca exemplu chiar blogul meu. 


Tot ce am scris reflectă experiențe ale mele sau ale altora cu care vin în contact, și este redat prin prisma mea, a nivelului și capacității mele de înțelegere și prelucrare a faptelor și situațiilor întâlnite.

Am vrut să mă fac doctor de când mă știu. De ce? Pentru că am fost foarte bolnăvicioasă în copilărie, iar spitalele, cabinetele medicale, medicii și asistentele au făcut parte din viața mea. Îmi plăcea cum îmi vorbeau și cum li se vorbea. Îmi plăceau atitudinea și prestanța cadrelor medicale, și rezultatul muncii lor.
Așa încât a face medicina a fost o hotărâre luată fără nicio problemă, căreia i-am rămas credincioasă pe tot parcursul școlii.

Apoi am văzut că tratarea și vindecarea sunt două lucruri total diferite. (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2016/05/tratare-versus-vindecare-iv-medic-vs.html)

Am căutat metode noi de a ajuta oamenii, dar, fără să-mi dau seama, m-am ajutat, de fapt, pe mine.
Dacă aș fi pornit de la început de la ideea de a mă ajuta pe mine, nu aș fi reușit nimic. Cum adică să am eu probleme? Alții au, eu nu, îmi spuneam eu pătrunsă de acest crez izvorât - normal - din orgoliu și din ego.
Și totuși... premisa a fost extraordinară, și mi-a îndreptat pașii către ceea ce îmi era menit conform crezurilor mele de atunci.

Tot ce am făcut în plus mi-a călit abilitățile de comunicare cu oamenii: dans, coregrafie, mișcare scenică, televiziune, presa scrisă, asigurări de viață, terapii alternative, reiki, astrologie, cursuri de descoperire personală.

Până la a ajunge să împărtășesc experiențele și trăirile mele sub forma unui blog a fost doar un pas. Cam mare la început, e drept, ținând cont de comoditatea și lenea în care m-am cuibărit pentru a nu observa părerea proastă pe care o aveam despre mine și inconsecvența mea.

Am început încet, cu câteva materiale pe an. A trebuit să trec peste faptul că, deși știam și mi s-a spus că scriu bine, o profesoară de liceu mi-a spus că nu voi fi niciodată bună la așa ceva, iar acest „program” m-a ținut blocată bine de tot, mult timp. Deh, profesorii și „încurajările” lor!


Cele mai multe materiale îmi erau - de fapt - adresate mie.
Apoi, cineva drag (pe atunci) m-a „încurajat”, spunându-mi că blogul este o pierdere de vreme și că nu mă va duce nicăieri. Și, ca de fiecare dată în viața mea când cineva îmi spunea că nu se poate ceva sau că nu are rost, că nu voi putea, mă încăpățânam să arăt că nu are dreptate. 
Și uite așa părăseam călduța zonă de confort și luam taurul de coarne. De fiecare dată rezultatele au fost extraordinare.

În paranteză fie spus, profesoara de biologie care mă medita pentru admiterea la facultate, mă umilea în fața colegilor de câte ori putea, spunându-i mamei mele că nu are nici un rost să încerc la medicină, nu voi reuși niciodată. La admitere, cea mai mare notă am luat-o la biologie.

Închid paranteza și revin la blog.
Când persoana în care aveam atunci încredere mi-a spus că articolele mele sunt bune, dar sunt pierdere de timp că nimeni nu le înțelege, acela a fost momentul în care am început să scriu mai des. Iar rezultatele nu au încetat să apară.

Cu timpul, mi-am dat seama că, de fapt, îmi vorbesc mie însămi, comunic cu mine. Doar că, de multe ori, scriam ceva ce știam, dar parcă eu eram în altă parte, detașată de vorbele scrise.

Desigur, temele abordate vin din experiențe acelor zile, și indiferent dacă întâmplările au fost ale mele sau ale oamenilor din viața mea, trăirile erau ale mele, în mod clar.


Am știut - în teorie la început - că ceea ce ne deranjează este ceva ce în noi nu este încă rezolvat. Apoi am început să înțeleg acest lucru, să-l asimilez, să-l pun în practică și să-l integrez în viața de zi cu zi.

Acum aștept cu nerăbdare să-mi întâlnesc pacienții pentru a vedea ce probleme au și cât de mult rezonez cu ei la nivel de trăire, de implicare emoțională.
Cu cât empatia și identificarea cu situația dată erau mai puternice, cu atât mai departe eram de rezolvarea acelei probleme în mine însămi și, desigur, în aceste situații, nici ajutorul dat nu era de un folos prea mare.
Cu cât acea problemă a omului cu care vorbeam era rezolvată la mine, cu atât rezultatul terapiei și ajutorul dat erau mai bune, mai spectaculoase.

Și așa, încetul cu încetul, ajutând oamenii m-am ajutat, de fapt, și pe mine.
Am ajuns într-un moment în care nu mai opun rezistență, nu mai vreau să controlez, în care sunt doar atentă la semnele și semnalele vieții și ale subconștientului meu, aduse prin intermediul oamenilor și a întâmplărilor zilnice.

Încerc să observ cât mai multe amănunte cum ar fi: dacă un pacient este foarte agitat în interiorul său, circulația mașinilor pe strada unde lucrez se intensifică brusc, și parcă atunci trec cele mai zgomotoase mașini sau motociclete.

Când cineva susține sus și tare că vrea să își rezolve problemele emoționale dar, de fapt nu vrea asta în sinea sa, telefonul meu sună neîncetat, ca în Gara de Nord (al său nu sună deoarece rog omul să-și acorde o pauză și să-l închidă).

Când cineva vrea să își rezolve problema dar are frici legate de rezultatul final al „reparațiilor” sale, am observat că în jurul cabinetului încep reparații la propriu, indiferent dacă este vorba despre vecini sau despre lucrări stradale.

Iar când persoana este deschisă din start, are încredere în ea însăși, în mine și în rezultate, orice zgomot încetează brusc, muncitorii se opresc, iar circulația stradală se diminuează simțitor.

Cu alte cuvinte, interiorul omului este reflectat în, la, și de exterior.


Desigur, nu trebuie să mă crezi. Acestea sunt observațiile făcute de mine, iar a le comenta și combate pe baza unor teorii lipsite de suportul practic poate oricine.
„Nu cred că...”, „...s-ar putea să...” sau râsul plin de compasiune reflectă lumea și adevărul tău.

Știu asta pentru că și eu am făcut la fel. Pentru că, de cele mai multe ori spunem lucruri pe care noi înșine nu le auzim. De fapt, aceasta este cea mai frecvent aleasă modalitate de a ne vorbi nouă, de a ne spune, de a ne comunica lucruri. Și nici atunci nu auzim, de cele mai multe ori.

De câte ori spunem ceva, cuiva, ne vorbim nouă înșine. Cu cât suntem mai vehemenți, mai pătimași, mai tranșanți, cu atât mesajul de transmis ne este adresat nouă înșine.
S-ar putea ca ceea ce spunem să nici nu aibă vreo legătură cu subiectul deschis de interlocutor. E de ajuns o scânteie care să reaprindă fitilul unei traume adânc îngropată în noi, și explodăm.

Ce te deranjează la alții? 
Care sunt sfaturile pe care le oferi, cel mai frecvent neîntrebat(ă), celorlalți?
Vorbești mult? Vorbești puțin? Ce spui atunci când vorbești? Te auzi, măcar?

Nu poți ajuta un om dincolo de propriile tale limite, reale sau imaginare.
Nu poți da sfaturi unui om cum să înoate dacă ție ți-e frică de apă și habar n-ai să înoți.
Nu-i poți hrăni pe cei din jur, iar tu să mori de foame; nu-i poți îmbrăca pe ceilalți în timp ce tu ești plin(ă) de zdrențe.
Nu poți da sfaturi pe care tu nu le urmezi.

Sau poți toate astea, dar te minți pe tine, iar minciuna aduce minciună și fals, nu adevăr.

Fii atent(ă) la ce spui. Fii tot timpul conștient(ă) de ce faci. 
Ești cea mai apropiată persoană ție, cea care ține la tine și te iubește cel mai mult.
Nu te ignora.

Când vorbești cu alții, comunici cu tine însuți, de fapt.
Așa că, spune vorbe frumoase. 
Meriți asta!

Binețe, dragă cititorule!


dr. Edith Kadar 
Arad, 01 august 2016

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 17 iulie 2018

DESPRE STILURI DE VIAȚĂ, FĂRĂ PATIMI


Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *




Să presupunem că vrei să faci o schimbare în viața ta. Vrei să-ți îmbunătățești sănătatea fizică, psihică, mentală și energetică. Dar nu știi ce să faci și de unde să începi. Ce faci atunci?

Trăiască internetul cu al său Google, ziarele, revistele și televiziunea care te vor bombarda cu informații. 
Cum știi care sunt bune și care nu, că doar nu poți încerca tot ce-ți pică la mână? 
Sau poți, dar vei sfârși mai extenuat, mai nervos și mai... bolnav decât înainte.

Ca medic, m-am gândit să-ți dau câteva sfaturi care să te ghideze în alegerea a ceea ce e optim pentru tine.

Dar înainte de asta, pornește, rogu-te, muzica pentru a te însoți printre rândurile pe care le parcurgi.

Binețe, cititorule!




Internetul abundă în pagini, bloguri, articole ce conțin sfaturi, păreri, dispute pro și contra unor stiluri de viață considerate de către semnatari și proclamate drept cele mai bune, mai corecte, mai sănătoase și salvatoare de vieți de pe fața Pământului.
O persoană care vrea să pășească pentru prima dată pe tărâmul schimbării, organizării și îmbunătățirii vieții din dotarea proprie, va avea mai degrabă dureri de cap decât liniștea obținută din găsirea răspunsului la întrebarea „Cu ce să încep?” sau ”Ce e corect?”

Fiecare material pe care îl accesezi conține fraze cheie și (multe) auto-aprecieri care fac ca doar acela să fie cel mai... adevărat, complex, singurul purtător de lumină a cunoașterii și iluminării interioare, aducător al sănătății în celulele umane, și care îți implantează zen-ul în viață.

Aș vrea să-ți împărtășesc acum cel mai mare secret al umanității, un secret bine păzit, care nu trebuie aflat de semeni, altfel s-ar putea, Doamne ferește, deștepta.

Ești gata?
Bine. Iată:


NU EXISTĂ STIL DE VIAȚĂ PERFECT!!!

Nu există o matrice a perfecțiunii care să poată fi aplicată fiecărei persoane de pe mapamond, și care să permită eliminarea părților în plus sau adăugarea tușelor ce lipsesc din „pictura” pe care doar ți-o imaginezi, dar habar n-ai cum arată.

Ești nemulțumit(ă) de tine pentru că ți se spune zilnic cum ar trebui să fii, cât să trăiești, cât să cântărești, când ai data de expirare. 
Iar tu asculți!!! 
Asculți și dai importanță informațiilor pentru că îi crezi pe alții mai experți în propriul tău trai.

Iar aceasta e prima ta mare greșeală, cea prin care te trădezi pe tine însuți și intuiția care îți spune că nu e nimic în neregulă cu tine. Și această trădare creează breșa prin care se vor strecura în viața ta îndoielile și marii vânzători de iluzii, cei pe care nu îi interesează binele tău ci doar binele buzunarelor lor. În marea lor majoritate.

Cel mai bun stil de viață pentru tine este cel pe care ți-l creezi singur(ă)! 
Cel în care crezi, și care e mulat după necesitățile și nevoile proprii.

Gândirea mea diferă de a ta. Necesitățile tale, ale corpului tău fizic, sunt altele decât ale celorlalți.
Tu vrei, poate, să te lași de fumat; altul să slăbească, iar celălalt să-și găsească o dietă sau un regim care să se asezoneze cu tubul digestiv aflat la purtător.

Dar la același lucru, reacțiile corpului sunt diferite. Nu poți lua o teorie și să o aplici la toată lumea proclamându-te salvatorul Universului și rezolvatorul-șef al tuturor problemelor umanității.
Ce ție ți s-a potrivit pentru a te însănătoși s-ar putea dovedi chiar dăunător pentru altcineva.

Teoriile sunt teorii, iar tu ești unic, cu reacții chimice unice, gândire și rațiune numai a ta, viteză de vindecare și de detoxifiere ce nu e valabilă altuia.

Tocmai de aceea, voi încerca să creionez câteva reguli și principii general valabile pentru alegerea unui nou stil de viață pe care ești hotărât(ă) să îl adopți.


1.- Apucă-te de schimbare doar dacă acest lucru este o hotărâre proprie.

Nu schimba ceva pentru că așa zic teoriile, textele, articolele sau specialiștii auto-proclamați în viața ta ideală. 
O persoană care schimbă ceva fără să vrea, doar la presiunea celor din jur, va recidiva în obiceiul dăunător.
Nu încerca să te lași de fumat doar pentru că toată lumea îți spune că te vei îmbolnăvi de la țigări. Fumezi dintr-un anumit motiv, cunoaște-l, iar dacă nu-ți place poți hotărî să renunți la acest obicei. Dar nu o fă pentru că cei apropiați își condiționează afecțiunea cu schimbarea ta. 
Nu slăbi pentru că ești anunțat(ă) sistematic că ești gras(ă) de către persoane anorexice. Fă-o pentru că tu ai luat hotărârea. Doar așa vei vedea rezultate și te vei bucura de ele. Altfel va fi o luptă continuă între tine, care vrea ceva, și...tine, căruia i se spune ce e bine.

Și, nu în ultimul rând, nu te schimba doar pentru că așa îți spun cei ce „te iubesc”. Dacă cineva își condiționează dragostea prin schimbarea ta (slăbire, renunțare la fumat, etc.), aceea nu e dragoste. Iubirea și respectul nu sunt condiționate. Ele sunt sau nu. Dar tu deja știi acest lucru, dar nu vrei să accepți. Poate că schimbarea pe care trebuie să o faci e de altă natură. Trezește-te!

2.- Ești unic din toate punctele de vedere, de ce ți s-ar potrivi un regim declarat universal valabil? 

Doar pentru că vecina de la parter a slăbit miraculos de la o pastilă fermecată, nu înseamnă că magia e valabilă și în cazul tău.
Caută să-ți înțelegi particularitatea, cunoaște-te mai întâi, vezi ce îți place, ce nu și de ce. Află de ce ai acel viciu sau eroare în programul tău de trai bun, și doar atunci îți poți găsi schimbarea care să te mulțumească.



Dacă ți-e foame și ai mânca tot timpul, subconștientul tău încearcă să-ți transmită faptul că ai o altă „foame”, dar pe care ești prea ocupat(ă) să o recunoști. Ți-e „foame” de liniște, iubire, armonie, înțelegere, tandrețe, mângâieri,etc. Singurul lucru pe care l-a „înțeles” mentalul a fost „foame”, și pentru a te ajuta, te trimite la frigider sau la colecția secretă de dulciuri.

3.- Nu poți adopta un stil nou de viață păstrând obiceiurile care te-au îmbolnăvit!

Acesta este unul din aspectele cel mai des întâlnite ce poate sta în calea adevăratei schimbări.

Un stil de viață nou, care implică readucerea sănătății, vigorii și energiei în traiul tău de zi cu zi implică SCHIMBARE!

Da, știu că știi asta. Teoretic. Că practica te cam omoară...

Schimbarea presupune renunțarea la niște obiceiuri ce există de ceva timp, care s-au „cuibărit” deja în ADN-ul uman, și care ți-au devenit „aliați” ce te ajută să treci peste momentele grele și tensionate.


În primul rând, a spune că vrei să faci un lucru, a crede cu adevărat în schimbarea ce ți-o poate aduce și a pune în practică acel lucru, reprezintă trei aspecte total diferite, care trebuie atinse rând pe rând, și care nu se condiționează reciproc. 

Dacă spui că vrei ceva, nu înseamnă neapărat că și crezi ceea ce afirmi sau că vei și face ceva pentru a obține acel ceva.

De promisiuni e „plin podul”, cum se zice pe la noi. Dar, de la „zis” la „făcut” e un drum lung și de multe ori prea greu pentru unii.


4.- Oprește-te să te minți! Începe să fii cinstit cu tine însuți


Când doar vorbești și nu treci la fapte, iar asta se întâmplă deja de ani buni, e momentul să privești în față crudul adevăr : TE MINȚI SINGUR(Ă)!


Vezi dacă nu cumva arunci în dreapta și în stânga cu afirmații gen „voi face și voi drege” doar pentru a impresiona auditoriul și a obține un capital de simpatie din partea „susținătorilor”. 

Nu îi minți pe ei ci, mai ales, te minți pe tine!



Dacă vrei să slăbești, dar habar n-ai câte kilograme ai în prezent, la ce greutate vrei să ajungi, și câte kilograme reprezintă acest surplus, las-o baltă. E clar că doar te alinți că vrei să „slăbești” pentru a impresiona auditoriul.


„-Vreau să slăbesc!

-Câte kilograme ai în prezent?
-Nu știu! Dar aș vrea să am 50.
-Deci, câte kilograme vrei să slăbești?
-Nu știu, dar să ajung la 50”.

Las-o baltă!
La fel e și cu fumatul sau mișcarea.
Se vorbește despre intenție, dar trecerea la fapte să o facă alții, că tu suferi prea mult!

Orice schimbare presupune modificarea din temelii a întregii vieți de până atunci, viață care te-a îmbolnăvit, îți reamintesc.

Nu poți slăbi luând pastile și continuând să mănânci ca un porc.
Nu mai da vina pe reclamele mincinoase. Acceptă, ești lipsit(ă) de voință. 
Asta nu e o slăbiciune, ci o constatare realistă. Primul adevăr pe care, dacă îl accepți, vei „înfrunta” mai ușor celelalte minciunele cu care ți-ai „blindat” viața.

Nu te vei lăsa de fumat dacă ai „hotărât” că toată lumea te enervează și că țigara te calmează. Asta e doar o iluzie, știi asta, dar îți dă o scuză pentru a-ți justifica viciul în ochii celorlalți, pe care și așa nu îi interesează cu adevărat ce faci.


Nu poți avea pretenția să slăbești neschimbând nimic în orarul vieții tale, neavând 3 mese regulate pe zi, cu 2 gustări între, fără să faci mișcare și să consumi apă.


Nu te mai minți că toți ceilalți sunt de vină, cu stresul lor cu tot, lua-i-ar gaia!

Nu te mai minți că pilulele minune sunt mincinoase când tu, de fapt, nu ai avut nici cea mai vagă intenție de a scădea numărul de țigări sau de calorii consumate pe zi.

Și dacă cineva apropiat îți aduce un leac ultimul răcnet, poți să spui că nu vrei încă să te schimbi. De ce să accepți, să nu iei tratamentul cum trebuie sau chiar să nu-l iei deloc, doar pentru a demonstra că la tine nu merge nimic, „v-am spus eu că la mine e fără speranță!”.


Asumă-ți responsabilitatea și curajul de a spune : „Mie îmi place așa cum sunt, iar când voi considera de cuviință, voi face schimbarea singur(ă), iar dacă voi avea nevoie de sprijin, vi-l voi cere. Până atunci, ăsta (asta) sunt!”


E greu să fii tu însuți, să nu-i minți pe ceilalți și, mai ales, să nu te minți pe tine însuți?


5.- Scump versus ieftin


Un tratament / metodă / dietă ce ți se potrivește nu trebuie judecată prin prisma prețului pe care ești dispus să-l plătești.

Ceva ieftin nu înseamnă rău, iar foarte scump nu are întotdeauna legătură cu utilitatea acelui lucru.

Vezi dacă nu cumva frustrările provocate de viciile tale te fac să crezi că banii mulți îți vor aduce „mântuirea” sufletului și răscumpărarea păcatelor.


Dacă prețul este singurul „argument” pentru achiziționarea unui ideal al tratamentului, oprește-te. Stai puțin, mai cântărește-ți opțiunile, revizuiește-ți argumentele și motivațiile, și revino asupra hotărârii când simți că totul e în concordanță cu ceea ce simți tu.




6.- Nu tot ce spune reclama e adevărat


Cel puțin pentru tine.


Publicitatea are rolul de a vinde un produs sau un serviciu, și furnizează doar informațiile atractive pentru tine, niciodată efectele secundare.

Reclamele se adresează persoanelor cu probleme, care au deja niște complexe și frustrări, și care creează impresia de „salvator” al sufletului și corpului tău aflat în derivă.
Cei care nu au probleme, nici nu-și pierd vremea pentru a urmări la nesfârșit clipurile ce promit sănătatea și tinerețea veșnică.

Cu cât o reclamă este mai pompoasă și folosește frecvent exact cuvintele pe care vrei tu să le auzi, cu atât mai sigur vei deveni o victimă a marketingului.


E treaba ta dacă ești dispus(ă) să crezi că o pastilă ce promite ușurarea greutății tale cu 30 de kilograme în 2 săptămâni, o și face, și încă fără efecte secundare. Credulitatea nu vine la pachet o dată cu produsul, ci se află deja în dotarea proprie.


Dacă nu ai aflat încă, producătorii de „vise”, indiferent de domeniu, sunt preocupați doar de banii tăi, și nu de sănătatea ta. Te-a sunat cineva să te întrebe cum te simți după ce ai luat medicamentul sau dieta minune sau leacul multi-salvator X, pentru a te întreba dacă îți merge bine, dacă nu ai manifestat niscaiva efecte secundare și dacă suflețelul tău și-a găsit liniștea?

Cu cât disperarea ta e mai mare, cu atât ești mai dispus(ă) să crezi baliverne și povești cu cai verzi pe pereți.
Cu cât mustrările tale de conștiință sunt mai mari, cu atât produsele achiziționate vor fi mai scumpe, nu neapărat pentru a-ți face ție bine, cât pentru a-ți liniști conștiința.



7.-  NU ÎȚI FIXA ȚINTE IMPOSIBILE!

Am lăsat intenționat la sfârșit cel mai important sfat.

Fii realist(ă) în ceea ce îți propui și nu te mai minți în legătură cu ceea ce vrei și ceea ce poți.


Te rog să nu-mi spui că vrei să dai jos în 3 săptămâni cât ai pus în 1, 2, 5 sau 20 de ani de ne-simțire a ta față de tine. Nu pot crede că ești atât de mincinos cu tine însuți, și atât de credul încât să și crezi că se poate fără a-ți băga corpul în șoc, iremediabil de cele mai multe ori.


Nu promite pentru a impresiona. Singura persoană care merită atenția și sinceritatea ta ești tu însuți!


Și, ca o concluzie finală, amintește-ți:

-TU te evaluezi și te condamni singur(ă);
-Nimeni nu are drept de veto asupra vieții tale decât TU însuți;
-Naivitatea este a TA și nu ți-o „implantează” extratereștrii;
-Schimbarea e ceva ce trebuie să vină din TINE, că doar despre tine e vorba în propoziție.
-Fă ceea ce simți că vrei să faci, dar ASUMĂ-ȚI RESPONSABILITATEA, pentru numele lui Dumnezeu! 
-NU LĂSA PE ALTCINEVA SĂ-ȚI DEA DEFINIȚIA!

NU EXISTĂ STIL DE VIAȚĂ PERFECT!


Cel mai bun stil de viață pentru tine este cel pe care ți-l creezi singur(ă)! Cel în care crezi, și care e mulat după necesitățile și nevoile proprii.


Orice schimbare presupune modificarea din temelii a întregii vieți de până atunci, viață care te-a îmbolnăvit, îți reamintesc.

Schimbarea presupune munca cu tine însuți pentru a te cunoaște, a-ți ști plusurile și minusurile și a prelua hățurile vieții în propriile mâini.

Binețe, cititorule!



dr. Edith Kadar
Arad, 15 septembrie 2013


 *     *    *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2013/09/despre-stiluri-de-viata-fara-patimi.html)


 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 1 iulie 2018

SCHIMBAREA ÎN VIAŢĂ - POVARĂ SAU PROVOCARE?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *


Oamenii nu vor să se schimbe. Ei doar afirmă acest lucru pentru că, de multe ori, iluzia de a vrea ceva devine suficiență și justificare la ATÂT-ul din viața personală.

Binețe, cititorule!

Ai dureri de coloană vertebrală în zona lombară sau lombo-sacrată? Ai hernie de disc, discopatie sau orice alt diagnostic care denumește o afecțiune dureroasă a zonei șalelor?
Te invit să citești următoarele rânduri.

Pornește, rogu-te, muzica.


Schimbarea este unul dintre cele mai greu de făcut lucruri în viaţă. 

Aproape zilnic ne propunem să aducem ajustări, îmbunătățiri, schimbări în viața și traiul nostru. Nu există zi să nu ne promitem în barbă că „de mâine voi face altceva, altfel decât până acum”, dacă ceea ce am avut ne-a nemulțumit profund sau îi deranjează pe cei din jurul nostru.

Afirmăm sus și tare că vrem schimbare, hrănindu-ne cu privirile (interpretate de noi ca) admirative ale ascultătorilor, cu încurajările apropiaților, cu iluzia că putem și suntem în stare. ATÂT!

De cele mai multe ori, acestea sunt doar justificări ale incapacității noastre de a depăși o limită confortabilă și justificativă a vieții de până atunci.

Schimbarea e deranjantă. 
Ea dislocă mari cantităţi de noroi adunat cu multă grijă, zi de zi, în corpul, inima şi sufletul nostru.
Pentru că implică multă determinare şi credinţă atât în forţele proprii, cât şi într-un viitor cu nuanţă mult mai curată, caldă şi roz decât până atunci, dar necunoscut, incalculabil şi imposibil de controlat.

„De mâine mă las de fumat!.
„După revelion nu mai pun o picătură de alcool în gură”.
„Jur să nu te mai bat vreodată, măi nevastă (sau copil)”.
„După Paște (sau Crăciun), sau de săptămâna viitoare, mă apuc de cura de slăbire”....etc.


Sunt doar câteva exemple de afirmații și promisiuni făcute cu hotărâre, chiar cu anumită mândrie. Dar, de cele mai multe ori, acestea sunt doar...vorbe goale. Că doar nu ne doare gura să dăm din ea, nu-i așa? De cele mai multe ori este forma maximă de scuză la „Ăsta/asta sunt, și nu am chef să fac ceva pentru a mă schimba. Mie mi-e confortabil aici, dacă vrei schimbă-te tu. Ia de-aici câteva vorbe și mulțumește-te că fac și atât!”.

Amânarea schimbării și găsirea de scuze au devenit un „sport” practicat, din păcate, mai des decât cel al luării taurului de coarne, asumării de riscuri și a schimbării cu orice preț a ceea ce ne-a făcut rău. Este, de fapt, încercarea de auto-justificare a pragului pe care nu putem, nu vrem sau nu suntem în stare să-l depășim pentru a obține altceva de la viață decât ATÂT-ul de până atunci.
Este triumful teoriei asupra practicii, al comodității asupra necunoscutului, al răului știut asupra binelui posibil.
Este proclamarea consistenței noastre din acel moment. 
Este declarația noastră de existență din viața de până atunci.
Este ATÂT-ul real în comparație cu un potențial AȘ PUTEA...
Este minciuna care ne asigură supraviețuirea călduță de la o zi la alta, în locul unui „mâine” incalculabil și incontrolabil.
Este imobilitatea care omoară sufletul și dezintegrează spiritul.
E oglinda noastră din acel moment.


De ce mâine, de ce nu schimbi ceva de azi?
Pune-ţi întrebările: "ce am de pierdut dacă...?" şi "ce am de câştigat dacă...?", şi fii cinstit(ă) şi corect(ă) în răspunsuri.
De ce amâni?

De ce rămâi lângă partenerul(a) care te ignoră, te batjocoreşte şi îţi arată în fiecare secundă cât de neînsemnat(ă) eşti pentru viaţa sa? Pentru că are bani iar tu ai impresia că nu te-ai descurca fără sprânceana sa ridicată? Pentru că eşti deja îngrozit(ă) de mutrele vecinilor şi de veşnicul iad în care vei arde, în conformitate cu cei care propovăduiesc un Dumnezeu răzbunător şi uşor iritabil pe motiv de păcate, care (zic ei că) te vrea mic, umil, tăcut, cuminte, naiv şi credul?

De ce alegi să rămâi la un loc de muncă prost plătit, în care ești tratat ca un sclav pe plantație, în loc să îți creezi tu munca pe care ai face-o cu plăcere, fără stres, și ai încasa și bani?

De ce accepţi să înghiţi umilinţe şi nedreptăţi care te devalorizează şi te anulează ca om, ca suflet, ca spirit, ca entitate, ca esenţă divină?
Cu ce este mai bun cineva care calcă în picioare tot ce e pur, faţă de tine care ai pretenţia că îi respecţi pe alţii? 

Îţi spun eu: acela sau aceea are prea mult respect faţă de sine, pe când tu nu mai ai, ţi l-au anulat cei cărora le-ai înmânat "volanul" vieţii şi al destinului tău. 


Alegerea căii în viață care conduce la diminuarea sau dispariția respectului în ochii proprii duce la probleme de coloană vertebrală, în special în zona lombară sau lombo-sacrată, deoarece aceasta este zona care ne permite rotirea, răsucirea, aplecarea coloanei. Adică exact mișcările necesare pentru a ne orienta, la propriu sau la figurat, în viață.

Hernia de disc apare, în special, la persoanele care trăiesc în situații care le repugnă, dar nu pot, nu vor sau amână de o viață să se rupă de ceea ce le alungă viața din propria viață.

De obicei, în aceste situații este afectată și musculatura paravertebrală, adică cea situată de-o parte și alta a coloanei, cu rol de susținere. Se poate spune că persoana în cauză se simte nesprijinită, neajutată în fața greutăților.

Și dacă tot pomenim de singurătate, de senzația de „pește pe uscat”, corpul încearcă să ajute oprind eliminarea apei din corp, retenția ei, ceea ce duce la edeme, și la apariția aspectului pufos al persoanei. De fapt, majoritatea celor catalogați drept „grași” au o mare retenție de apă, sunt umflați.


Alterarea respectului în ochii proprii poate duce și la...probleme oculare, de vedere. „Nu văd nicio scăpare din această situație”. Iar subconștientul ia de bună această informație, și dă comanda corespunzătoare, pentru că el ascultă și nu contrazice pe nimeni.


Când te-ai întrebat ultima dată ce îți place ȚIE să faci pentru a fi liniștit(ă), împlinit(ă) și plin(ă) de energie?
Când vei înceta să te întrebi cum să faci pentru ca celorlalți să le fie bine, să fie mai fericiți, chiar cu prețul nefericirii și robotizării tale?

Dacă vei fi sincer(ă) cu tine, vei vedea că singurele lucruri pe care le vei pierde vor fi apăsarea sufletească şi tensiunea în care te-ai obişnuit să supravieţuieşti zi de zi, nesiguranţa şi neîncrederea în tine şi în zâmbetul curat, vei pierde oboseala de a-ţi trăi viaţa. 
În schimb îţi vei recâştiga încrederea în tine, în forţa ta creatoare, cea care "ţese" vitalitatea şi îţi consolidează credinţa în valoarea ta extraordinară; îţi vei readuce lângă tine zâmbetul pur, acela care vine din inimă şi vei începe să vezi lucrurile altfel, ca şi cum un văl ţi s-a luat de pe ochi. Vei găsi soluţii şi vei începe să trăieşti cu adevărat aşa cum vrei şi pentru că vrei TU, nu pentru că aşa ţi-au ordonat "stăpânii". 
Pentru că va dispărea frica, aliata şi însoţitoarea ta de până atunci.
Pentru că te vei regăsi.

Pentru că îţi vei rescrie singur(ă) definiţia TA!




Oamenii nu vor, de cele mai multe ori, să se schimbe. Pentru că în adâncul sufletului nu cred că pot, că ar fi în stare, că ar supraviețui.
Nu vor să-și pună întrebări incomode pentru a obține răspunsuri neplăcute.
De prea multe ori aleg să ignore imaginea distorsionată pe care o văd în oglindă şi care urlă neputincioasă, cerând să i se redea libertatea şi liniştea.
Ei preferă să folosească vorbe, ignorând să observe pe fața apropiaților și în ochii lor dezamăgirea de a  încălca propriile promisiuni, pe care nu le-a cerut nimeni.

Oamenii nu vor să se schimbe. Ei doar afirmă acest lucru pentru că, de multe ori, iluzia de a vrea ceva devine suficiență și justificare la ATÂT-ul din viața personală.

Fii tu altfel.

Fă schimbarea pe care o vrei şi nu mai amâna.
Vei pierde doar frici, dar te vei recâştiga pe tine. 
Iar eu cred cu tărie în acest premiu!


Binețe, cititorule!




dr. Edith Kadar
Arad, 14 iulie, 2013
revizuit şi adăugit la 22 noiembrie, 2013, cu ocazia multor schimbări făcute în viaţa mea.


*     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 


 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...