luni, 31 decembrie 2018

CUM TE VEZI ÎN 2019?



„Cum îți așterni, așa dormi”, spune o veche zicală populară, izvorâtă din experiența și înțelepciunea cuiva.

2018 e deja istorie. Ca tot ce a făcut parte din viața noastră de până acum.

2019 este viitorul, e fila albă ce așteptă, tăcută și răbdătoare, să-i fie scrise rândurile pentru istorie. Cea viitoare.
Iar istoria e scrisă de noi, individual.

Binețe, cititorule, la cumpăna dintre ani!

Nu uita nici acum să pornești muzica.



Fiecare ne scriem rândurile vieții proprii prin faptele, vorbele și gândurile noastre. A ceea ce putem, vrem și trecem în filele pe care le semnăm zilnic la capitolul „Existență”.

Istoria reține doar adevărul. Nu ceea ce vrem noi să pară adevăr.
De aceea, nu putem minți.
Nu putem avea pretenția ca lumea să-și amintească de noi prin ceva ce am fi vrut să facem, dar neputința, comoditatea și reala limitare ne-a oprit.

Dacă am făcut ceva rău, istoria va consemna ca atare.
Dacă nu am făcut nimic, ci doar am povestit cât de multe am fi putut face, istoria va reda întocmai. Fără înflorituri, fără revizuiri și adăugiri. Forma brută. Asta e istoria.

Iar dacă am acționat, dacă am făcut tot posibilul să trecem de la stadiul de gând la cel de vorbă și am reușit să finalizăm cu o faptă, suntem marii câștigători!

Pentru simplul motiv că am reușit extraordinara performanță de a transpune teoria în practică. Lucru demn de Sisif, cel condamnat la eterna corvoadă a muncii fără finalitate.

Pentru că acțiunea, schimbarea, transformarea și evoluția ne definește, ca umanitate, și lasă o semnătură clară în registrul istoriei.


Cât de mult îți place, Omule, ce ai făcut, ține de forma coloanei vertebrale a vieții proprii.

Cât de mult îți asumi din ceea ce ai făcut sau nu ai reușit să faci, ține de rezistența coloanei clădite după chipul și asemănarea principiilor tale. Dacă ele există. Dacă nu, despre ce discutăm?!!...

Nu poți fi ceea ce nu ești.
Nu poți fi ceea ce doar gândești.
Nu poți fi ceea ce doar vorbești.
Nu poți fi ceea ce nu vrei să faci.
Dar categoric poți fi ceea ce transpui în acțiune!

Poți fi nemernic, mișel, laș, trădător...
Poți fi cel care lansează zvonuri, sau cel ce crede în ele...
Poți să povestești tuturor ce ai fi putut fi... dar nu ai apucat să fii vreodată...
Poți să povestești cât de măreț te visezi, dar să recunoști că ceea ce vrei e imposibil. Acum. Dar poate mai târziu, când mai înveți......

Și poți să povestești tuturor despre aripile care ți-au crescut pentru că ți-ai făcut toate lecțiile, ai urmat toți pașii în ordinea firească, ai avut răbdare....

Povestește-le, nu pentru a te lăuda, ci pentru că îți recunoști marea realizare de a trece de la vorbă la faptă, de la neputință la putință, de la incapacitate la acțiune, de la teorie la practică.


Povestește-le, pentru că așa știi să îți recunoști propriile tale merite, fără a aștepta note date din exterior de la cei cărora tu însuți  le-ai acordat competența de a te aprecia.
Asta nu este o laudă. Este o recunoaștere, o înțelegere și o asumare a propriilor talente pe care abilitățile le-au transpus din vorbe în fapte.
Este recunoașterea ta!

Oricum, cei care încă se târăsc în noroiul pe care și l-au creat nu te vor crede, și vor încerca să te tragă în jos, pentru că doar așa își vor putea justifica impotența zborului...

Alții vor încerca să îți explice, pe larg și pe scurt, cum ar fi făcut ei și ce ar schimba (invariabil) în ceea ce ai făcut tu, în niciun caz ei, pentru a obține perfecțiunea... Nu contează că ei/ele au o viață ternă, fadă, liniară, justificată de frici: „dacă nu reușesc...”, „dacă nu va fi bine...”, „dacă ceilalți nu vor fi de acord...”, etc.

Dar despre aceștia  istoria nu va vorbi. Noi știm. O știu și ei, de aici disperarea cu care își aruncă propriile mizerii și neputințe în cârca oricui este dispus să nu supere pe cineva și să nu reacționeze din prea multă bună-creștere.


2018 a fost un an bun sau rău, în funcție de implicarea fiecăruia în propria viață, în scrierea propriei istorii.

2019 va fi un an bun sau rău, după rodul propriilor dorințe, în funcție de însușirea lecțiilor de viață. 
Vrei să îți fie bine, îți va fi bine. 
Nu dai doi bani pe tine și te lași la mâna Universului, acesta îți va da ceea ce meriți. Nici mai mult, nici mai puțin. După chipul și asemănarea ta. A gândurilor, și abilităților tale. A capacității tale de a-ți țese viitorul. A feței tale adevărate, și nu a celei care vrei tu să fie văzută. 

Responsabilitatea creației viitorului îți aparține în totalitate.

2019 va fi numai al tău, cu bune, cu rele. 

Dacă pentru reușite totul ți se cuvine, la fel este și pentru cele mai puțin plăcute orgoliului, vanității și ego-ului din tine. 

Dacă pentru cele bune ești propriul creator, ar fi incorect ca pentru rateuri să fie de vină șeful, soțul sau soția, soacra, copilul sau... Dumnezeu!

2018 e deja istorie.
2019 e fila albă, încă nescrisă în registrul istoriei. 

Imagine similară

Îți doresc să ai un 2019 exact așa cum ți l-ai proiectat, cum l-ai programat, cum ți-ai imaginat că trebuie să fie! 

Îți doresc să ai curajul să faci ceea ce sufletul tău știe că are de făcut, dar mintea îl oprește din prea multă rațiune, bun simț, și frica de a nu-i deranja pe cei importanți ție.

Și toate astea pentru a fi persoana pe care Universul o merită, după ce a investit atâta încredere, și ți-a scos în cale atâtea oportunități, situații și persoane pentru a deveni... altfel... mai bun, mai conștient, mai conștiincios.

Să ai parte de multă înțelepciune și mult discernământ pentru a putea alege realul de imaginar, adevărul de ispită, acel adevăr croit după meritele tale.
Încearcă să găsești fericirea și încântarea fiecărui moment, chiar dacă acestea nu se supun unui standard poetic, sau al tău personal. 

În fond, ce ai „emanat” până acum este ceea ce ai. 
Eşti efectul istoriei de până acum. Eşti propria ta creaţie!
Ești mulțumit? Mergi mai departe. Nu ești mulțumit? E momentul să faci și altceva decât să te plângi...

Îți doresc ca fiecare zi să fie bogată în lumină, iubire și sănătate.

Un 2019 așa cum ți-l dorești și cum ți-l croiești!

Imagine similară

LA MULȚI ANI, 2019!!!

Mulțumesc că ai călcat pragul blogului meu.
Te aștept cu mult drag și la anul.

Binețe, dragă OM înțelept!

dr. Edith Kadar 
Arad, 31 decembrie, 2018

HAPPY NEW YEAR 2019 GIF DOWNLOAD FREE, HAPPY NEW YEAR 2019 animation


 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 30 decembrie 2018

SCRISOARE CĂTRE TINE, OMULE





Binețe, dragă om drag!

Să știi că ești în gândurile mele aproape tot timpul. Îți mulțumesc că m-ai ajutat și mă ajuți să văd, să observ, să trag concluzii, să înțeleg, să aplic și să dau mai departe învățămintele acumulate.
Dacă nu ai fi fost tu, cu povestea ta de viață, cu trăirile și experiențele rezultate, aș fi fost cu mult mai săracă, și m-aș fi plimbat încă braț la braț cu ignoranța prin ceața necunoașterii.

Și pentru că ai fost atât de darnic cu mine, dă-mi voie să-ți împărtășesc câteva din tainele pe care mi le-ai încredințat, sub forma unor întrebări.
Mi-ai dezvăluit o lume prea frumoasă pentru a nu-ți răspunde singur la aceste întrebări.

Pot să încep? Stai comod(ă)? Dă drumul muzicii pentru a-ți fi alături și a te inspira pe calea rândurilor.


                                   

Cum să te fac să înțelegi...

...că tot ceea ce ți se întâmplă este consecința tuturor hotărârilor pe care le-ai luat de-a lungul vieții?

Faptul că ai lăsat pe alții să-ți hotărască soarta e tot o decizie de-a ta. 
Nimeni nu îți poate creiona viața fără acceptul tău.  
Încearcă să înțelegi, și nu mai da vina pe altcineva sau altceva. Nu-ți pierde vreme și energie pentru a găsi vinovați; aici nu este vorba despre vină, ci despre a îndrepta situații.

Oare cum să-ți mai spun...

... că niciodată nu este prea târziu să te regăsești, să-ți regăsești sufletul, spiritul, esența?

Cine hotărăște limita lui „devreme”, „târziu” sau „prea târziu”? Și care sunt criteriile?
Vârsta? E doar o cifră!
Dacă nu s-ar fi împământenit obiceiul aniversărilor și al socotelii atente a anilor din viața ta, ai fi știut că „trebuie” să îmbătrânești?
Și dacă ești bătrân(ă), după părerea societății, te face asta automat incapabil(ă) de trăire, de iubire, de transformare, de (re)devenire?
Cine hotărăște asta, societatea sau tu?
Dacă societatea, ceilalți, au atâta putere asupra ta, tu când mai ai timp să fii, să exiști, să te manifești ca un original și nu ca o copie palidă a voinței vulgului?



Poți să înțelegi că...

... nu există tristețe; există doar incapacitatea de a te bucura în acel moment?

Nu îți construi viitorul pe baza unei simțiri trecătoare. Nici ploaia nu este permanentă, chiar dacă atunci așa ți se pare. 
Ai răbdare, totul va trece!

... nu există furie, ci doar frica de a nu fi iubit, de a fi respins, de a nu fi înțeles, de a nu fi acceptat(ă)?

Nu trage concluzii când ești stăpânit(ă) de furii sau frici. Regretele macină mai mult decât o emoție pasageră. 
Ai răbdare, doar e vorba despre tine!

... nu există ură, ci doar frica de a recunoaște iubirea, incapacitatea (temporară) de a o manifesta, teama de a nu fi respins din această cauză?

Nu respinge oameni și nu rupe legături vechi doar pentru că o trăire pe care nu o mai poți stăpâni a pus stăpânire pe tine.
Amintește-ți că acea persoană a însemnat, la un moment dat, totul pentru tine.
Doar n-o să-ți negi alegerile mai vechi; nu de alta, dar va trebui să te renegi și pe tine, cel/cea de atunci.

Oare pricepi că...

... nu îți poți distruge viitorul doar pentru că în trecut ai luat decizii pe care le regreți în prezent?

Orice hotărâre iei, este cea mai bună pentru acea situație și în acel moment, nu uita asta!
Deciziile deschid o cale care te va duce spre o lecție.
Învaț-o și nu-ți mai pierde vremea cu regrete care te macină după ce a trecut totul. Regretele au efect devastator asupra sufletului, distrugând experiențe și lecții importante ale vieții.
Chiar crezi că merită?



Poți realiza că...

...nu există „nu pot”, ci doar „nu am chef”, „nu am încercat destul”, „nu vreau”, „nu-mi (mai) pasă”?

Imaginează-ți că te afli în larg, pe un vapor, și că la un moment dat cazi în apa adâncă. Ce faci? Te consolezi cu ideea că „nu pot”? Sau realizezi că ai o singură șansă de supraviețuire, aceea de a înota pentru a te salva?
Dacă alegi viața, corpul îți va pune la dispoziție toate resursele pentru a te ajuta, pentru a te salva. 
La fel se întâmplă și în viață.
Dacă la fiecare piedică vei spune „nu pot!”, viața îți va scoate în cale încercări din ce în ce mai mari pentru ca tu să poți spune la un moment dat: „gata, am hotărât să lupt pentru mine, să mă salvez!”
Dacă te-ai decis că nu poți, că viața e nedreaptă cu tine, și că alții trebuie să vină să te salveze, biată victimă, te vei îneca încet în valurile vieții, încercând să-i tragi după tine și pe cei care se străduiesc cu disperare să te salveze de tine însuți/însăți.

Știai că...

... dacă ai timp să-ți plângi de milă, să te victimizezi, să găsești scuze și vinovați, sigur ai timp să îți evaluezi viața, ce-ți place și ce nu, să o îmbunătățești unde trebuie, să schimbi, să reînnoiești și să găsești soluții?

Cu alte cuvinte, să nu te irosești și să muncești cu tine pentru a ajunge ce vrei, când vrei și unde simți că ți-ar fi locul.

Imaginează-ți că locuiești într-o casă veche, dărăpănată, plină de igrasie, cu canalizare înfundată, pereții crăpați și acoperișul cu țigle lipsă.
Ce faci? Te apuci și te lamentezi la toată lumea în ce condiții ești nevoit(ă) să locuiești, cât de nedreaptă este viața (numai) cu tine că te-a adus în situația asta?
Începi să găsești scuze de ce nu te apuci să repari totul, gen „nu am bani”, „nu am timp”, „cine să mă ajute?”, „nu găsești meseriași buni”, „nu eu am adus-o în starea asta, deci nu eu trebuie să o repar”, etc?
Sau realizezi că este casa ta și că, dacă nu o vei repara, se va dărâma, îngropându-te sub moloz.

La fel se întâmplă și în viață. 
Dacă pierzi timp și energie pentru a justifica „de ce nu...” în loc de a găsi soluții, viața se va șubrezi atât de mult încât se va dărâma peste tine, îngropându-te în molozul nesimțirii față de tine.

A te plânge e irosire, dar a te mobiliza e investiție, e acțiune. E salvarea ta!



Dragă om drag, cam asta m-ai ajutat să înțeleg și să aplic în propria mea viață. 

Și te anunț cu mare recunoștință că mi-e cu mult mai bine. 
M-ai ajutat să mă iubesc, să mă onorez, să folosesc lucrurile ce nu-mi plac pentru a le aduce în viața mea pe cele care îmi bucură ființa și sufletul. 
M-ai îndrumat să-mi găsesc liniștea interioară și să mă accept așa cum sunt.
M-ai învățat să nu mai încerc să mulțumesc pe toată lumea, iar cea mai importantă lecție este aceea că dacă eu mă schimb, mă regăsesc și sunt mulțumită de mine, celor apropiați le va merge bine, iar asta îi schimbă și pe ei.

Tu m-ai ajutat și mă ajuți să mă (re)descopăr, să-mi placă ceea ce sunt.
M-ai îndrumat să redevin eu însămi, în esența și ființarea mea.

Pentru toate acestea îți sunt recunoscătoare.
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Dar, dacă eu le-am învățat de la tine, înseamnă că toate cele cuprinse în această scrisoare îți sunt cunoscute.
Nu? Ba da, altfel nu le-aș fi învățat. Iar dacă tu ești oglinda mea, și eu sunt a ta.

Ai încredere, toate informațiile sunt în tine. 
Ai încredere în forțele tale, curajul de a-ți înfrânge fricile și credința că ești perfect(ă) așa cum ești!

Dar, tu știi asta deja, nu-i așa?

Binețe, dragă om drag!




 dr. Edith Kadar
Arad, 22 septembrie 2015


 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 28 decembrie 2018

SINGURĂTATEA TERAPEUTULUI DE CURSĂ LUNGĂ



Acest material este dedicat cu drag tuturor terapeuților (adică oricine lucrează cu oamenii), medicilor-terapeuți, și pacienților aflați în căutare de sine, precum și tuturor celor însetați de cunoaștere.

Pentru cei care caută informații scurte că altfel se plictisesc, le mulțumesc că au încercat, dar nu le-a venit încă momentul. (Apropo, am o curiozitate: dacă un articol e prea lung, cum este cartea? Nesfârșită? Întreb pentru un prieten).

Nu trebuie să fii de acord cu ceea ce scriu; aici sunt observațiile mele profesionale și personale.

Îți mulțumesc că-mi ești alături, și îți doresc o lectură plăcută!

Nu uita să îmi scrii părerea ta, după ce ai citit materialul.


*    *    *    *    *    *    *

A fi terapeut este o binecuvântare. Medicul și terapeutul lucrează cu omul pentru a-l ajuta să se descopere, să descopere singur ce anume îi face rău, îl blochează, îl oprește din drumul spre sănătate, ce anume îl îmbolnăvește.

Medicul este cel care are cunoașterea mecanismelor de producere ale bolii la nivel fizic.
Terapeutul este cel care înțelege mecanismele dincolo de planul fizic, în plan emoțional, sufletesc.

Medicul dă sfaturi și tratamente pentru întreținerea carcasei, a corpului; pe când un terapeut se adresează, în primul rând, mecanismului din interior care face ca exteriorul, corpul, să funcționeze optim.

Medicul abordează efectul, pe când terapeutul cauza.

După părerea mea, cea mai bună pentru om este combinația medic-terapeut, acel amestec care face ca știința să se armonizeze cu trăirea, cu simțirea.

Un medic bun trebuie să fie un terapeut excelent, care să înțeleagă particularitatea fiecărui om, pacient, și care să știe că ceea ce a învățat în facultate și la specializări sunt doar repere, dar că fiecare caz este individual, nu poți aplica același lucru tuturor.
Un terapeut bun are nevoie să cunoască medicina, altfel riscă să scoată din context o problemă, și să nu țină cont de cadrul general.

Desigur, medicul și terapeutul au studii de specialitate; dar nu asta îi face buni, speciali, ci flerul lor, intuiția, trăirea, ceea ce simt instinctiv când văd un om. Ei s-au specializat în domeniu pentru a-si putea folosi talentul cu care au venit înzestrați de către mama Natură și tata Univers. Pentru ei, studiile au fost confirmarea a ceea ce ei știau, tacit, acolo, în adâncul lor. Ei au înțeles imediat informațiile, și au construit ușor puzzle-ul cunoașterii și interacțiunii cu omul.

Medicul-terapeut este, de multe ori, singuratic, izolat de ceilalți, neputându-se adapta la lumea plină de dogme și de reguli exterioare de urmat. 
De cele mai multe ori, un asemenea terapeut ar lucra fără bani, dacă nu ar face parte din societatea bazată pe schimb în bani, dacă nu ar avea aceleași cheltuieli ca ceilalți.

Medicul-terapeut este o persoană foarte bună în interacțiunea profesională, dar din momentul în care își termină programul de lucru, devine aproape antisocial, izolându-se de interacțiunea incoloră, inodoră cu cei care l-ar vrea la dispoziția lor 24 de ore din 24. 

Medicul-terapeut este un CANAL prin care cel care îl caută primește informații de la organismul a cărui celulă este - Universul. De aceea, el are HAR: nu știe să explice cum face ceea ce face, dar ȘTIE că este o unealtă extraordinară în mâna divinității.

Sunt mulți medici, sunt mulți terapeuți în lume; dar nu toți au HAR, nu toți CRED că ei nu valorează nimic fără mesajele pe care ar trebui să le lase să curgă prin ei. Desigur, asta nu îi face mai puțin valoroși.

Fiecare om își are propriul lui medic-terapeut. S-ar putea să caute mult timp până ce vor întâlni pe cel care să îi acceseze butonul de „DORINȚĂ DE VINDECARE”.


Un medic-terapeut asta face cel mai bine: își ajustează comunicarea cu cei care vor să audă, și nu-și pierd timp și energie cu cei care doar afirmă că vor să se facă bine, dar în interior sunt hotărâți să nu facă nicio schimbare; așa, din comoditate.

Un terapeut accesează „păturile” energetice ale emoțiilor omului. El știe că, în timp, omul a uitat să iubească, să SE iubească, și a ales să devină sclavul emoțiilor de moment, dându-le tot dreptul de a trăi viața în locul lor. 
Medicul-terapeut știe că fiecare emoție căreia i s-a dat atenție se transformă în zid care blochează trăirea de frumos, și întunecă viața transformând-o în iadul emoțiilor negative și în boală. El mai știe că simptomele bolii sunt doar efectul, și că le tratează degeaba. 

Adevărata terapie constă în a te adresa cauzelor care au dus la acea stare.
Ori, nu toată lumea poate înțelege și accepta acest lucru; nici în rândul pacienților, dar nici în cel al medicilor.

Pentru mulți medici și pacienți, medicul-terapeut este un ciudat, cu capul în nori, rupt de realitatea științifică ce scrie negru pe alb că fiecare simptom trebuie tratat cu substanțe chimice; aceleași pentru fiecare om, că doar nu mai există indivizi, ci doar boli.

Pentru mulți medici și pacienți, terapeutul-medic este un șarlatan care umblă doar după banii și bunurile oamenilor. 
Pentru acești pacienți, cei mai buni medici sunt cei care prescriu cel mai mult și mai scump, îi trimit la multe investigații costisitoare.
Pentru acești medici, pacienții sunt ca niște oițe ascultătoare, necomentatoare și necuvântătoare, docile și supuse.

Așa cum am spus, fiecare om își are propriul terapeut, indiferent sub ce formă îl accesează. 
Medicul și terapeutul nu pot fi buni pentru toți cei care îi caută, pentru simplul motiv că fiecare om este un univers in sine, cu reacții proprii și compoziție chimică unică.

Pentru a-și accesa „cheia” vindecării, pacientul trebuie să treacă printr-un lung proces de maturizare și de înțelegere a faptului că DACĂ TOTUL S-AR REDUCE LA CORPUL FIZIC, AR ÎNSEMNA CĂ ESTE UN ROBOT FĂRĂ SUFLET ȘI SPIRIT!

Dar, pentru a înțelege ceva atât de simplu, e nevoie de timp îndelungat, de curiozitate, și de credința că, până la sfârșit, va găsi răspunsul așteptat și vindecarea în care crede.

Iar acești oameni, care s-au trezit și s-au maturizat în credință, își vor întâlni medicul-terapeut care să îi ajute să se realinieze la sursa de viață care i-a creat.

De aceea, munca unui terapeut nu este niciodată ușoară, pentru că el accesează miezul omului, nu carcasa. Iar miezul este sufletul, și lucrul cu el este dificil pentru că este ca și cum ai călca pe petale de trandafiri.


Medicul-terapeut știe din prima privire dacă întâlnirea cu pacientul va fi lină, ușoară, sau va fi dificilă. Ce creează greutatea? Nepregătirea omului pentru schimbare și orgoliul pacientului.
Pentru că un  terapeut bun nu poate fi CANAL dacă e plin de mândrie, orgoliu și vanitate. Asta văd în el doar cei ce se văd în oglinda lui.

Un medic-terapeut NU ȘTIE de câte ori e nevoie să revină omul la terapie, dar ȘTIE că asta va hotărî pacientul.

Un medic-terapeut ȘTIE că nu există boli de nevindecat, ci doar lipsa de încredere în vindecare a pacientului.

Un medic-terapeut care a găsit „cheia” spre sine a omului devine confidentul, prietenul celui care s-a descoperit pe sine, fostul pacient.

Dar... un medic-terapeut este OM și el; doar că, de multe ori, cei din jur nu-l mai văd așa, ci doar ca pe prietenul-deranjabil-la-orice-oră-pentru probleme-proprii. El nu mai are nevoi pentru că, nu-i așa, medicul-terapeut știe tot, poate tot, tratează tot.

Și când Omul din terapeut obosește sau chiar are probleme de rezolvat, apelează, mai întâi, la prietenii lui dragi. Dar ei, de cele mai multe ori, cred că el glumește; cum să aibă probleme cel care rezolvă tot? 
El, Omul-terapeut, obosește, și ar avea nevoie, din când în când, de o terapie prietenească. Și tot ce aude este un „lasă că o să treacă, o să vezi tu că totul va fi bine!” sec.
Serios? Ce bine, Omului-terapeut nu i-ar fi trecut asta prin minte. Dar i se cer consultații, că doar el poate; nu are nevoi, doar obligații.

Cine este terapeutul terapeutului?

În timp, Omul din terapeut își învață lecția, și se izolează; își creează programe stricte de interacțiune, iar în timpul liber învață să stea singur, cu el însuși, cu cel mai fidel prieten al lui.

Și așa o poate lua de la capăt de fiecare dată, să se transforme din Om în medic-terapeut și invers.

Dragă Om, fiecare pacient își are medicul lui curant, iar pe măsură ce se maturizează, găsește și un terapeut. După chipul și asemănarea proprie.
Vei găsi terapeutul aflat la același nivel de vibrație; doar acela te va ajuta. Dacă diferențele sunt mari, nu veți putea colabora.

Iar odată cu tine se va vindeca și terapeutul, sau s-a vindecat deja de problema pentru care tu îl cauți acum.

Dragă Om, terapeutul pe care îl ai este ceea ce ești tu acum. Îți place, bine. Nu îți place, caută mai departe. Iar la un moment dat vei întâlni terapeutul singuratic care te va ajuta să te regăsești prin câteva întrebări bine plasate. În rest... totul e iluzie a minții.

Binețe, Om asumat!



dr. Edith Kadar 
Arad, 28 decembrie 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

sâmbătă, 22 decembrie 2018

SOLSTIȚIUL DE IARNĂ, LUNA PLINĂ și PLOAIA DE METEORIȚI - RENAȘTEREA PĂSĂRII PHOENYX DIN PROPRIA CENUȘĂ



Cu toții știm cât de importante sunt sărbătorile de iarnă pentru noi, pentru sufletul nostru. 

Dar, înainte de a intra în febra Crăciunului, există un moment special din an despre care se vorbește prea puțin și căruia i s-a uitat importanța acum, în epoca modernă, super-comercializată. 

Binețe, dragă cititor!

Te invit să povestim despre o sărbătoare uitată și ignorată, dar care a fost foarte importantă de-a lungul timpului, considerată unul din cele mai de seamă repere ale anului calendaristic: SOLSTIȚIUL DE IARNĂ.

Doar că, în acest an, Solstițiul are o particularitate față de ceilalți ani: are loc pe Lună Plină, și în prezența unei ploi de meteoriți.

Ce efect au aceste evenimente asupra vieții omului, te invit să afli citind materialul de mai jos.

Te invit să îți iei o cană de ceai cald, și să vii să povestim puțin spre reamintire. 
Pornește și muzica pentru a-ți fi alături.


În această perioadă din an când toată lumea așteaptă cu înfrigurare (la propriu sau la figurat) sărbătorile de iarnă, un moment important trece tăcut prin viața noastră, „sufocat” de gălăgia și frenezia cumpărăturilor.

Începând cu data de 22 decembrie (21 decembrie în alți ani), intrăm în sezonul iernii.

Chiar dacă oficial iarna începe la 1 decembrie, în mod tradițional sezonul rece debutează odată cu Solstițiul de iarnă, un fenomen astrologic ce marchează cea mai scurtă zi-lumină și cea mai lungă noapte din an. 

Iar asta înseamnă că, după câteva zile de stagnare în aceleași coordonate, zilele vor începe să crească încetul cu încetul, iar nopțile să scadă până la Echinocțiul de primăvară (21 martie), când ziua și noaptea vor fi egale, și culminând cu Solstițiul de vară din 22 iunie, când avem cea mai scurtă noapte și cea mai lungă zi.

În emisfera sudică lucrurile se petrec invers, ceea ce înseamnă că acolo 21 sau 22 decembrie marchează Solstițiul de vară.

Solstițiul de iarnă a avut și are un rol important în diferitele culturi ale lumii, și se crede că a fost celebrat încă din perioada neolitică, monumentul de la Stonehenge stând încă mărturie felului în care evenimentele astrologice erau folosite în diferitele domenii ale vieții.

Momentul Solstițiului coincide cu mari sărbători ale diferitelor popoare de-a lungul timpului.
Nașterea copilului salvator, de origini divine, în preajma Solstițiului de iarnă este una dintre credințele spirituale cel mai des întâlnită de-a lungul istoriei.

Nașterea lui Horus la egipteni, a lui Mitras în Persia, lui Alban Arthan la druizi sau a lui Iisus la creștini sunt doar câteva exemple care arată că oamenii separați de spațiu și de timp au înțeles un principiu universal ce nu și-a pierdut importanța de-a lungul istoriei, și care a rămas adânc încastrat în memoria genetică a umanității.


Celebrările ce au loc în această perioadă au semnificația tainică a transformării - în spirit și suflet - la care poate avea acces oricine este hotărât să renunțe la vechi, la învechitul din el/ea, la demodat, la inutil, la lupta cu morile de vânt, pentru a putea, apoi, îmbrăca haina noului, a reînnoirii, a renașterii, a schimbării din temelii, a transformării totale.

Pentru a exista și a se manifesta, orice ființă, lucru sau stare trebuie, mai întâi, să fie creată, să se nască.

Solstițiul de iarnă este celebrarea renașterii spiritului fiecăruia dintre noi, a soarelui lăuntric, a Cristului, în conștiința fiecărei persoane în procesul de trezire spirituală.

Simbolul este copilul, Soarele iernii, aflat acum la intensitate minimă, ce crește și devine din ce în ce mai puternic, ajungând la forța sa maximă cu ocazia Solstițiului de vară din 22 iunie.

Tot așa, la nivel spiritual, fiecare om are posibilitatea și capacitatea de a crește din întunericul și frigul iernii în lumina puternică, forța și căldura verii sufletului.

Soarele ce răsare în cea mai scurtă și întunecată zi a anului poate fi comparat cu nașterea luminii din întunericul și haosul creației, pentru a ne fi un exemplu permanent și o călăuză pe drumul căutării și regăsirii de noi înșine în complicatul labirint numit simplu VIAȚĂ.


Indiferent de interpretările date de popoarele lumii, Solstițiul de iarnă marchează sfârșitul perioadei de scădere, de descompunere, de moarte aparentă a naturii și începutul unui nou ciclu de viață marcat prin renaștere, regenerare, reînnoire.

Și pentru că suntem parte importantă a naturii, Solstițiul de iarnă are un impact deosebit și asupra sănătății noastre fizice, psihice, emoționale și spirituale.

Dacă până acum, în ultimele săptămâni, am funcționat pe rezervele-rezervelor energetice ale corpului, având o stare de moleșeală, deficit de vitalitate și lipsă de chef de viață, începând cu momentul Solstițiului și odată cu creșterea zilei vom începe să ne recăpătăm forța vitală și să ne clarificăm mintea încețoșată.

Ciclul anual afectează și corpul uman deoarece suntem compuși din aceleași elemente ca și restul naturii.

Descreșterea vitalității ne-a făcut mai lenți, dornici să dormim mai mult, să ne conservăm energia, ne-a îndemnat la introspecție și la căutarea liniștii.

Odată cu sfârșitul de an începem să ieșim din „bârlog”, din hibernare.

Starea de bine începe să se facă simțită cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a Crăciunului și revelionului, pe seama cărora punem veselia, uitând de punctul tacit marcat pe 22 decembrie.

De aceea putem afirma că Solstițiul de iarnă este momentul anual al renașterii noastre, ca a păsării Phoenix din propria cenușă.


Acest moment important reprezintă și trecerea în zodia Capricornului, guvernată de planeta Saturn, aflată chiar în zodia Capricornului, adică în casa lui.

Saturn, sau Cronos, sau Timpul, este planeta care dă lecțiile de viață. E acel profesor sever, dar foarte corect, care nu ne lasă să ne vedem de viață fără să observăm, înțelegem, asumăm și integrăm lecția pe care ne-o aduce fiecare moment, fiecare trăire.

Saturn stă în fiecare zodie aproximativ 3 ani. Zodia principală pe care o guvernează este Capricornul; de aceea se spune că, începând cu 20 decembrie 2017 și până în decembrie 2020, planeta timpului se află acasă.

Saturn „vorbește” despre reguli și regulamente, despre principii și respect; despre corectitudine și dreptate. De aceea, lecțiile lui Saturn sunt considerate dure de către cei obișnuiți să observe doar bârna din ochiul celuilalt, să arate cu degetul spre alții acuzându-i, în timp ce ei pozează în victime nevinovate, inocente, care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.

Solstițiul de iarnă vine și subliniază importanța următoarei perioade în care Saturn va face dreptate acolo unde ea a fost ignorată: FĂ-ȚI ORDINE ÎN VIAȚĂ, NU MAI AȘTEPTA CA ALȚII SĂ ÎȚI REZOLVE PROBLEMELE. ASUMĂ-ȚI RESPONSABILITATEA ȘI ÎNȚELEGE CONSECINȚELE VIITOARE ALE FAPTELOR TALE!

Saturn răspunde de oasele corpului, de articulații, iar Capricornul guvernează genunchii.
Nu te lăsa îngenuncheat de oameni, de situații, de emoții; nu te lăsa copleșit de probleme, ci găsește soluții, cu curaj. Altfel, vei fi avertizat(ă) prin dureri mari articulare (în special la genunchi), osteoporoză, anemii, leucemii, mielom multiplu, hernie de disc, spondilită și spondiloză.


Particularitatea Solstițiului din acest an este că are loc concomitent cu Luna plină în Rac, ceea ce vorbește despre scoaterea la suprafață și rezolvarea problemelor de familie ascunse și negate doar pentru a da bine în fața celorlalți, și a le face ciudă cu „fericirea” iluzorie pe care omul o afișează. 
Așteaptă-te la aflarea de secrete, la deconspirarea unor taine bine ascunse, pentru că Solstițiul pe Lună plină dă la o parte gardul vopsit pentru a lăsa la vedere leopardul.

Problemele ce ies la suprafață țin de relații și de justiția divină. Încearcă să nu minți, pentru că se va afla repede, iar consecințele sunt puternice: nimeni și nimic nu îți permite să te folosești de oameni și să-i consideri naivi pentru a obține avantaje!

Ploaia de meteoriți (Urseidele, pentru că provin din Ursa Mică, sau Carul Mic), au rolul nu doar de a întări cele de mai sus, ci și de a reaminti că fiecare om este și are în el o lumină pe care este liber să o manifeste, sau să o nege, să o stingă, pentru a nu deranja societatea (și așa) oarbă.

Desigur, astrele predispun, dar omul dispune. De ce dispune? De liberul arbitru. 
Ești liber, Omule, să fii înțelept sau să renunți la acest drept din frica de a nu fi marginalizat.
Ești liber să vezi semnele pe care Universul ți le trimite atât de des, sau să le negi, considerându-le non-sensuri și prostii.
Ești liber să te crezi buricul pământului, și să îi vezi pe toți ceilalți ca pe niște fraieri pe care să-i exploatezi, sau să știi că, la un moment dat, totul se oprește și iese la suprafață pentru că, vezi tu, nu poți provoca Universul și pe Dumnezeu la nesfârșit fără să existe consecințe.

Momentul actual este despre consecințele liberului arbitru. Ele pot fi pozitive sau negative, după chipul și asemănarea deciziilor luate.



Folosește această perioadă pentru a trage linii și a face evaluări sincere ale vieții tale de până acum, și nu-ți irosi bruma de energie care ți-a mai rămas pentru lucruri de moment, inutile viitorului tău apropiat sau îndepărtat.

Bea multe lichide pentru a te hidrata și consumă multe fructe pentru a-ți lua vitaminele și mineralele foarte importante în această perioadă cu lumină solară puțină.

Dormi suficient pentru a permite corpului să se regenereze fără probleme.

Evită consumul de băuturi și de alimente grele; și organele tale sunt în renovare, deci nu le suprasolicita.

Dar, cel mai important, folosește această perioadă pentru a te reconecta la energiile universale și a te regăsi pe tine, copilul pierdut și regăsit printr-o nouă șansă a vieții.

Îți doresc un Solstițiu plin de înțelepciune!

Binețe, dragă cititorule!


dr. Edith Kadar 
Arad, 22 decembrie 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 18 decembrie 2018

VIAȚA ÎNTRE DOUĂ SĂRBĂTORI



Știi povestea cu Petrică și lupul? Când striga așa, de amuzament, că vine lupul, iar oamenii alergau să îl salveze. Și tot așa până ce oamenii s-au prins că Petrică își cam bate joc de ei. Iar când într-adevăr a venit lupul și a cerut ajutor, nimeni nu a mai sărit în ajutorul lui Petrică.

La fel este pentru mine povestea Crăciunului spusă de la sfârșitul lunii septembrie prin toate magazinele mari, apoi accentuată pe toate posturile de televiziune și preluată ca o boală contagioasă de oameni pe paginile de socializare în masă: Facebook, Twitter, Whatsap, etc.

Deja din vară am văzut postări cu „mai sunt ... atâtea... zile până la Crăciun”. Serios? Ce bine, altfel aș fi uitat și, Doamne ferește, mi-aș fi petrecut viața în liniște și pace.

Este atâta efervescență și atâta energie implicată în trăirea sărbătorilor cu câteva săptămâni înainte, încât atunci când ajungem la momentul așteptat, el devine fâsâit, își pierde farmecul și strălucirea.

Oamenii sunt atât de preocupați să cumpere produse (pe care reclamele bine făcute le-a indus că și le-ar dori) încât nici nu mai stau să se gândească dacă le trebuie sau nu, dacă au nevoie de atâtea și în acea cantitate.

Este ca și cum oamenii sunt hipnotizați de reclame, de muzică, de mesajele subliminale pe care le primesc cu brațele deschise, și le dau mai departe altora, postându-și bucuria sărbătorilor cu câteva săptămâni mai repede.

Desigur, mulți mă veți întreba și ce problemă am eu că voi vă bucurați 3 luni de Crăciun? Bucură-te, omule, 12 luni de Crăciun, e alegerea ta.

Dar, am o întrebare: ce s-a întâmplat în aceste săptămâni în care ai mizat totul pe o singură carte: Crăciunul și revelionul? Pe lângă câte oportunități, șanse, oameni, povești, și realități ai trecut și nu le-ai observat, preocupat de „poza” perfectă a sărbătorilor din capul tău?

Câte răspunsuri pe care le-ai cerut din partea Universului ai ignorat pentru că, nu-i așa, nu e acum momentul, trebuie să fii în turma hipnotizată, preocupată de brazi, globulețe, beteală și alte înlocuitoare ale trăirii din viața ta?

Omule, Crăciunul, revelionul, Paștele, sunt doar momente menite să stai tu cu tine, să verifici dacă ești pe calea hotărâtă de tine sau nu. MOMENTE, ai auzit?

Dacă toată viața ta se învârte în jurul acestor momente, și toată energia ți-o trimiți în aceste iluzii, nu te mira că în restul zilelor, fără sărbători, habar n-ai ce să faci cu tine și cu viața ta.

Atât timp cât A FACE ceva e mai important decât A SIMȚI, trăiești în minciună, iar bolile îți vor fi partenerii tăi de „distracție”.

Gălăgia și culorile stridente ale sărbătorilor sunt, de fapt, gălăgia minții tale și culorile stridente cu care încerci să îți colorezi viața fadă, ternă, liniară.



Omule, să știi că nefericirea, neîmplinirea, frica, furia, rușinea, ura, neiubirea, încrâncenarea ta nu vor fi alungate de niște urlete de sărbători. Emoțiile și trăirile negate și dosite nu pleacă nicăieri. Stau tăcute și așteaptă în liniște până ce te vei trezi din iluzia sărbătorilor, și te vor îmbrățișa ca pe o cunoștință veche.
Cu cât suferința interioară a omului este mai intensă, cu atât este mai puternică manifestarea bucuriei sărbătorilor.

Omule, fii sincer cu tine.
Dacă ești așa de fericit pe cât strigi pe facebook, de ce mai ai nevoie să postezi dovezile de fericire?

Nu ar fi mai bine să te retragi în interiorul tău, și să faci acolo ceea ce faci în afara ta de sărbători?

Tu faci ce vrei, oricum. Poți continua să te minți, sau te poți trezi din iluzie, așa cum tot spui tot pe facebook.

Poți fi unul din turmă, sau UNUL. 
Alegerea e a ta.

Dar fii conștient că fiecare alegere are consecințe, și că tu ești unicul responsabil pentru viața rezultată din alegerile făcute.

Omule, sărbătorile nu îți vor rezolva problemele; ele rămân acolo și așteaptă cuminți să te reîntâlnească. Ce faci după revelion? Te concentrezi pe Paște? Serios?

Viața ta este doar între două sărbători? Doar atât? Unde ești tu în restul timpului?

Cât timp te ocupi de tine, de interiorul tău, va fi sărbătoare în fiecare zi, cu artificii și cu multă lumină.

Cât timp te ignori, îți ignori sufletul, și te orientezi doar spre exterior, să nu vezi ravagiile din tine, vei vâna orice ți se spune că îți provoacă fericire.

În lipsa fericirii și liniștii tale, împrumuți surogatele lor de la societate.

Viața ta este mai mult decât între două sărbători.
VIAȚA TA ESTE O SĂRBĂTOARE, OMULE!

Nu uita asta, altfel te vor trage alții în sărbătorile lor, iar asta te va costa mult; chiar viața, într-un final.

SĂRBĂTOREȘTE-TE ÎN FIECARE ZI, OMULE, MERIȚI ASTA!

Binețe, OM înțelept!



Edith Kadar 
Arad, 18 decembrie 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 18 noiembrie 2018

CEA MAI GREA DECIZIE DIN VIAȚA OMULUI




Se spune că omul se află la o decizie distanță de a-și schimba viața.

DECIZIE. HOTĂRÂRE. ASUMARE.

Acel moment în care faci ceva pentru tine, orice altceva ai făcut până în acel moment. Dar, cel mai important, îți asumi tot ceea ce faci, deoarece asta înseamnă că tu crezi în ceea ce faci, crezi în tine, indiferent de părerea semenilor tăi.

Dar, care este cea mai grea decizie din viața omului, cea mai dificilă hotărâre, aceea care aduce liniștea în suflet și pacea în trăire?

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să povestim puțin despre decizii, hotărâri dar, mai ales, despre asumare. A ce? A ta însăți ca ființă trăitoare.

Nu uita să pornești muzica pentru a-ți fi însoțitor pe calea rândurilor și a gândurilor.



Din momentul în care ai hotărât să îți trăiești viața după principiile altora, ținând cont doar de părerile celorlalți și nu de ale tale, crezând mai mult în dreptatea altora decât a ta, te-ai trădat pe tine, te-ai părăsit, te-ai vândut. 
Iar acesta este un program lent de sinucidere sufletească. 

Da, știu că sufletul nu poate muri; este esența divină care ne animă, și fără de care omul ar fi o simplă carcasă umblătoare. Și totuși, dacă mergi pe stradă și te uiți la fețele și la privirea oamenilor, vei vedea mult gol, absență a vieții din trăire, lipsă a trăirii din viață.
Poți să observi absența omului din el însuși și din atitudinea îndreptată spre exterior, spre alții, cei străini de viața și trăirea lui, și nu spre interior, spre el însuși.

Când tot ce faci este să judeci, să condamni, să comentezi, să dai sfaturi pe care tu nu le urmezi în realitate, și încerci să duci omul să facă pașii tăi prin viața sa, te afli foarte departe de tine, de realitatea ta, de esența pe care nu o mai auzi deoarece ai renunțat la ea pentru magia observării altora.

Omul nu poate vedea în afară decât proiecția a ceea ce există deja înăuntru. 

Furia te face să vezi peste tot furie, chiar și acolo unde nu este.
Frica din tine va întuneca orice altă lumină și bucurie, făcându-te să observi doar situații care stârnesc frici, cum ar fi bolile, sau oameni care sunt la fel ca tine. Și așa mai departe.

Toți ceilalți care nu se conformează și nu se încadrează în șablonul tău de credință sunt „duși cu pluta”, „anormali”, „deplasați”, și alte adjective și epitete. De ce? Doar pentru că ies din tiparele după care ți-ai croit viața.

Și așa, încet-încet, practicând „sportul” observării și al comentării celuilalt, vei uita de tine, de nevoile tale, de esența ta, SUFLETUL. Știi tu, acea lumină din tine care conține informația cu care ai venit aici, în această existență. Iar „magia” preocupării de viața altora te îndepărtează încet dar sigur de partea divină din tine, acea lumină care ar fi menită să te călăuzească.

Tot ce vezi în exterior este o reflexie a ceea ce este în interiorul tău. Nu ai putea să vezi un lucru sau o situație dacă nu ai avea acea problemă nerezolvată în tine. Altfel, după ce criterii le-ai observa, analiza și comenta.


Dacă tu nu te-ai simți gras(ă), bătrân(ă), lipsit(ă) de valoare, dezamăgit(ă) de tine, cum altfel ai vedea exact aceste calități și nu altele în ceilalți?

Primul stadiu este observarea. E valabil pentru oricine. 
Observi situația, persoana, apoi o evaluezi. Care este etalonul? TU cu interiorul tău cu tot.

Iar pasul următor face diferența: realizezi că este vorba despre tine și despre ceva nerezolvat din interiorul tău, și te apuci de treabă, pentru a corecta ce ai de corectat. Sau nu îți dai seama (pentru că nu poți sau nu vrei) că ceea ce vezi la alții și despre care te apuci cu sârg să povestești și să comentezi este, de fapt, problema ta, și te arunci în apa adâncă a observării și catalogării celorlalți, mințindu-te că tu ești singurul exemplu pe care ar trebui să-l urmeze restul omenirii.

Ce face diferența? 
DECIZIA. HOTĂRÂREA. ASUMAREA.

DECIZIA de a-ți aminti de tine, de esența ta.
HOTĂRÂREA de a te preocupa de tine deoarece TU ești cea mai apropiată persoană a vieții tale, în timp ce toți ceilalți sunt doar imagini efemere oglindite pentru a te ajuta să revii la tine însuți/însăți.
ASUMAREA a ceea ce ești în fiecare moment, știind că te afli pe calea revenirii la esența ta, la lumina din tine, la suflet.

Nu renunța la tine doar din teama ca alții să nu comenteze. Ei vor încerca să schimbe la tine ceea ce nu pot la ei, nu sunt în stare sau nu vor din prea multă comoditate a suficienței și din refuzul autocunoașterii de ei înșiși.

Plăcerea observării, comentării și condamnării celorlalți este un miraj care te cuprinde și te înghite încetul cu încetul, ca un șarpe constrictor. Și până să îți dai seama, te-ai rătăcit de tot pe calea spre tine, spre ceea ce ești cu adevărat.

De aceea, cea mai grea DECIZIE a omului întrupat este aceea de A-ȘI RĂMÂNE CREDINCIOS LUI ÎNSUȘI, și de a nu se trăda pentru „bucuria” de a vedea că alții sunt mai jos decât el.

Oricine ia hotărârea de a fi el însuși, indiferent ce face, este un om asumat, căruia nu-i pasă de părerile tale deoarece știe clar cine este și ce vrea de la viață.

Cu cât un om este mai hotărât să rămână credincios crezului lui, cu atât va fi mai contestat de către ceilalți. Și cu cât va urca mai mult, spre lumină, cu atât vor fi mai mulți care să încerce să-l tragă înapoi, în întunericul de unde ei nu pot sau nu vor să evadeze.

Cea mai grea DECIZIE din viața omului  este să aleagă între el și ceilalți. Să ia apoi HOTĂRÂREA de ce parte se situează, și să-și ASUME consecințele ce vor urma după aceea.

Nimeni nu e răspunzător pentru DECIZIILE tale, omule. 
Tu ai HOTĂRÂT așa cum ai făcut-o. 
ASUMĂ-ȚI urmările și consecințele. 

DECIDE să HOTĂRĂȘTI în favoarea ta, și ASUMĂ-TE!

Restul sunt discuții mărunte de Facebook.

Binețe și mulțumire de însoțire, dragă OM asumat, hotărât și decis!



dr. Edith Kadar 
Arad, 11.11.2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

sâmbătă, 20 octombrie 2018

DE CE NU TE IUBEȘTE DUMNEZEU? (Crezi tu!)



Aud des, mai des decât mi-ar place, oameni care spun că pe ei nu-i iubește Dumnezeu, că i-a părăsit, că sunt bătuți de El și de soartă.
Desigur, cu toții trecem, la un moment dat în viață, prin acest stadiu. Dar, oare cum poate fi depășit? Ce ne face să credem asta?

Binețe, dragă OM!

Te invit să călătorești alături de mine pe calea rândurilor și a gândurilor scrise. Te rog să citești până la capăt, și nu te transforma în lupul moralist pentru că cel ce judecă e ego, iar noi povestim despre divinitate.




De ce nu te iubește Dumnezeu?
Pentru că ești prost! Ești prost ca noaptea, dacă asta crezi! 
Și nu e o judecată, nu este o jignire, ci ia-o ca pe o afirmație. Dacă ești plin(ă) de orgoliu și de vanitate și te-ai umflat deja în pene, ești sclavul/sclava egoului înscăunat în tronul lui Dumnezeu, care nu te va lăsa să citești mai departe cu detașare, ci te va agita, te va provoca, te va scoate la „război”.

Deci... ești prost dacă spui așa ceva. Știi de ce?
Pentru că nu vezi că Dumnezeu, de fapt, te iubește mult. D-aia!

Cum poți spune că nu te iubește? De unde știi? Cine ți-a spus asta? Și ce sau cine te face să dai crezare acestei minciuni?
Unde este Dumnezeu pentru tine, omule rătăcit de iubirea Lui, și cum arată El pentru tine?

Nu sunt mistică, nu sunt bisericoasă, nu sunt religioasă; nu sunt habotnică, nici bigotă.
Sunt doar un simplu om căruia îi place viața, care a știut să se distreze pentru a avea ceva de povestit nepoților, și care a refuzat să se înscrie în șabloane, reguli și canoane.

Sunt doar un om foarte curios să aflu ce se găsește în spatele lui „nu-i voie!”, „trebuie”, „acceptă fără comentarii”, și „așa e bine pentru că așa ți se spune!”.

Sunt doar un om hotărât să-i testeze limitele de iubire lui Dumnezeu, într-o lume în care mi s-a spus că El se supără pe mine, „păcătoasa”, că mă va pedepsi; că voi arde în focul veșnic al iadului pentru că nu cred nimic fără să cercetez.

Sunt un om care, departe de a-L sfida, sunt hotărâtă să-L cunosc și să comunic cu El.
Sunt un om catalogat cu multe adjective și epitete de către cei care nu pot ieși din „cutia” gândirii impuse de către entitatea căreia i-au înmânat puterea personală - societatea.
Sunt un om hotărât să testeze limitele răbdării și iubirii dumnezeiești, făcând cât mai multe din ce nu este voie, nu este permis, în accepțiunea moraliștilor de serviciu.

Am trecut prin multe experiențe, am trăit multe sentimente, emoții, atât bune cât și mai puțin bune.
M-am aflat pe buza prăpastiei de nenumărate ori datorită deciziilor neinspirate pe care le-am luat.
Am urât oameni, am blamat, am judecat, am condamnat.
Am fumat, am băut, am avut relații tumultoase în trecut.
Am înjurat mult, și L-am înjurat pe Dumnezeu; am urlat la El, l-am luat la întrebări, I-am cerut socoteală, L-am condamnat, L-am judecat, L-am comandat.

Am fost în iadul propriilor mele trăiri, emoții și sentimente care mi-au distorsionat realitatea și mi-au „dăruit” iluzia: furii, frici, încrâncenări, încăpățânări, lașități, negări, dezamăgiri.
Am renunțat la El, L-am renegat, L-am respins.

Și totuși... El a continuat să mă iubească. Exact ca un părinte ce-și lasă copilul să experimenteze, având încredere că se va întoarce acasă, la matcă, la origine, că fiica se va reîntoarce din rătăcirile ei.

În tot acest timp, El a fost lângă mine; m-a vegheat, păzindu-mă de mine. A avut grijă să îmi trimită semne că nu mă lasă, deși eu m-am făcut că nu le văd, uneori. Mi-a scos în cale mesageri ai Lui: oameni, cărți, comunicări.



Iar când m-am afundat prea mult în labirint rătăcindu-mă, când pânza minciunilor și a iluziilor proprii s-a strâns atât de tare încât exista riscul să mă anihilez prin boli, nu mi-a mai rămas altceva de făcut decât să spun din tot sufletul și cu toată sinceritatea mea: „Doamne, ajută-mă, te rog!”.

Abia atunci i-am auzit vocea calmă, blândă, dar fermă. Abia atunci i-am simțit iubirea și tandrețea. 
Abia atunci L-am simțit. M-am simțit. Abia atunci când am fost dispusă să renunț la suferința inutilă. Nu mai repede.
De ce? Pentru că m-am crezut invincibilă, mai presus de tot, de toate, credeam că mie nu mi se poate întâmpla nimic, că sunt mai deșteaptă decât oricine, chiar decât divinitatea. 

Iar când m-am săturat să mă chinui, să mă maltratez, să mă pedepsesc, am revenit la Părintele drag rugându-L să mă ierte. Și m-a iertat fără condiții.
M-a iertat și mă iubește și când sunt îmbrăcată și când sunt dezbrăcată; și când port pantaloni, și dacă am bijuterii, și dacă vorbesc liber și buruienos. Mă iubește și dacă sunt slabă, și dacă-s grasă sau ridată; mă iubește indiferent de vârstă.

Și știi ce mi-a spus? Că El îmi iubește esența, lumina, acea scânteie ce nu poate fi stinsă de nimeni, și că tot restul, adică forma, este inventată de MINTE.

Lumea mea s-a cutremurat din temelii de când m-am oprit din rătăciri; și se va mai cutremura până ce vor fi înlăturate toate urmele de întuneric.

Sigur că mai am furii, frici, regrete, dar știu că sunt pe drumul cel bun către mine, către esența mea, către cel care îmi vorbește și-mi răspunde cu infinită răbdare și înțelepciune - Dumnezeu.

Dar când știi că ești pe calea care ți-e menită, dispare presiunea timpului, a condiționărilor, și se așterne liniștea în interior. Și atunci poți auzi foarte clar vocea care îți vorbește și care îți transmite mesaje. Abia atunci te lași în voia a ceva ce nu mai controlezi pentru că nu mai simți nevoia, iar viața ți se așterne ca un puzzle, aducându-ți exact ceea ce ai nevoie și nu ceea ce vrei cu mintea ta creață.

Iar din această stare, de abandon, de încredințare, poți să le spui tuturor celor ce zic că pe ei nu-i iubește Dumnezeu: omule, ești prost? Habar n-ai cât de mult te iubește, dar vei ști doar atunci când îi vei da voie, când te vei fi săturat de suferință. Nu mai repede!

Namaste!



dr. Edith Kadar
Arad, 12 octombrie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 


 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.