vineri, 11 august 2017

IUBIRE CU CONDIȚIONARE ȘI IERTARE FĂRĂ DE UITARE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *    *     *     *     * 


Aud destul de des expresii ca: „...iubesc foarte mult pe...(părinți, partener/ă, copii)... dar nu pot să-i iert pentru ce mi-au făcut și cum s-au comportat...”; sau clasicul, de acum, „eu iert dar nu uit niciodată!”.
Și stau să mă întreb până când vom mai încerca să ne mințim, mințindu-i pe ceilalți?

Ai auzit și tu sau ai folosit aceste sintagme în timpul unor povești la o cafea de vorbă, nu-i așa?
Eu sigur am făcut-o; am și auzit și am și folosit expresiile până când am înțeles ce se ascunde în spatele vorbelor. 

Binețe, dragă cititorule!

Te invit la o poveste despre iubirea fără de condiții și iertarea cea fără de uitare.
Așază-te comod, pornește muzica, și hai să purcedem.


                                          

Ai spus sau ai auzit vreodată că ierți dar nu poți uita? Sau că iubești pe cineva pentru că... sau dacă...? Sau că iubești dar nu poți ierta? Dar, ce iubire e aceea dacă e plină de condiții și de condiționări?

Dragul meu cititor, te anunț oficial că dacă ai iertat cu adevărat, așa cum spui - repet, cu ADEVĂRAT și nu din vârful buzelor - situația care te-a afectat dispare, se șterge, pur și simplu, din memorie.

Pe cuvânt! Ți-o spun din experiența proprie, și nu din vreo teorie emanată de mintea mea.

Dar, dacă nu ai iertat ci doar susții verbal asta ori de câte ori ai ocazia, nu vei păcăli pe nimeni decât pe tine. Pentru că undeva, adânc îngropată în sufletul și în codul tău genetic stă acea nedreptate pe care ai suferit-o, și care iese la suprafață atunci când întâlnești aceeași persoană sau aceeași situație.

Când susții sus și tare că ai iertat pe cineva care, să zicem, te-a abuzat indiferent cum - fizic, verbal, emoțional - ghici cum vei reacționa când vezi sau auzi despre abuzuri similare?
Ești revoltat(ă), iei atitudine, povestești non-stop despre ce și cum  ai face tu dacă ai fi în locul persoanei abuzate.

Sau în cazul cuiva care te-a înșelat, te-a trădat, te-a atacat pe nedrept, etc. Răspunsurile sunt aceleași.
Poți să înțelegi trecutul unei persoane văzându-i reacțiile la diferite persoane sau situații care, aparent, nu au nicio legătură cu existența sa.


De ce te identifici atât de mult cu o situație străină ție?
Pentru că una similară s-a întâmplat la un moment dat ție sau cuiva la care ții mult, și încă nu s-a șters din memoria ta; doar crezi asta.

Mai spui și că „nu vreau să-mi mai amintesc!”.
Aha! Și dacă nu vrei să-ți amintești, înseamnă că nu mai există, că s-a șters din memorie?
Mda! Și ce boli zici că ai? Pentru că situațiile nerezolvate și doar îngropate în memorie lasă urme adânci în sănătatea fizică, psihică și emoțională, precum și în energia care susține viața.

Lucrurile și situațiile făcute uitate, dar nerezolvate, sunt ca niște motoare ce nu se opresc niciodată, ci consumă non-stop combustibil - energia vitală.

De ce alegi să te minți spunând că ierți dar nu uiți, sau că iubești, dar nu poți ierta?

Chiar nu vezi câte minciuni ajungi să fabrici, și care se vor îngroșa, în timp, fiecare repetare a neadevărului adăugând o cărămidă în plus la zidul care te va izola de realitate, de adevăr, de viață?

Dragul meu cititor, tu nu o persoană nu poți ierta, ci felul în care te-a făcut să te simți atunci.
Nu poți ierta faptul că te-ai simțit trădat(ă), pentru că te-ai simțit folosit(ă), pentru că s-a folosit de încrederea pe care ai acordat-o, de vulnerabilitatea ta.
Nu poți să ierți că ai permis să se ajungă la acea situație, care te-a făcut să suferi atât de mult.

NU TE POȚI IERTA PE TINE!


Despre asta este vorba, de fapt, atunci când vorbești despre iertare și uitare, mai ales în iubire.

Poți să ierți întreaga planetă aplicând toate tehnicile de care ai auzit, citit sau pe care le-ai învățat la cursuri. E foarte bine s-o faci. 
Doar că mai rămâne să te ierți pe tine.

Când te vei ierta că ai fost neputincios, ca și copil, și că nu a fost vina ta că părinții tăi doar așa au știut să te iubească?
Când te vei ierta că ai acceptat să intri într-o relație care a fost sortită eșecului din start?
Când te vei ierta că ai amânat să schimbi ceva în viața ta, pe motiv că ai așteptat ca celălalt să o facă mai întâi?
Când te vei ierta că, din frica de a nu deveni ca părinții tăi, de a nu face aceleași greșeli față de partener(ă) și copii, te-ai transformat exact în copia lor fidelă?
Când te vei ierta că nu ai sau nu ai avut puterea de a pune punct unei relații sau unei situații de viață pe motiv de comoditate, frică sau lașitate?
Când te vei ierta că ai irosit atât de mult timp din viața ta fără să obții nimic palpabil pentru sufletul și pacea ta?
Când te vei ierta că îți folosești și bruma de energie care ți-a mai rămas pentru a „croșeta” scuze, motive de ce să nu faci ceva, în loc să găsești soluții pentru a rezolva?
Când te vei ierta pentru că ai fost surd(ă) la toate semnalele pe care viața și Universul ți le-au trimis, alegând să le ignori considerându-le, atunci, neimportante?
Când te vei ierta pentru că ai fi vrut să fii ceva sau cineva, dar nu ai fost?

Și când vei înțelege că niciodată nu este prea târziu pentru a face toate cele de mai sus, și că timpul este doar în mintea ta liniară?

Niciodată nu este prea târziu să repari o situație, să spui ce ai pe suflet, indiferent de vârstă.
Niciodată nu e prea târziu să scapi de balastul din suflet care îți consumă energia și nu îți aduce nimic bun.
Niciodată nu e prea târziu să te ierți, să faci pace cu tine, cu trecutul tău, și să te reatașezi la viață.
Astfel, bolile vor dispărea pentru că au dispărut și cauzele care le-au creat.


Când te ierți și faci pace cu tine însuți/însăți, nimic din trecutul tău nu te mai poate afecta. E ca și cum ai fi închis definitiv o ușă.

Iar când sufletul tău este liniștit, inundat de pace, nu mai are nicio importanță ce s-a întâmplat, ce-a fost în trecut.
Ai uitat, pur și simplu, și nu mai simți nevoia să repeți tuturor fraze standard și clișee ca cele pomenite la începutul articolului.

Dacă ai iertat, dacă te-ai iertat, liniștea obținută nu simte nevoia să fie exprimată verbal. 
Doar când sufletul e agitat, gura nu mai tace. Pentru că larma interioară trebuie vorbită, povestită.

Când te ierți, faci pace cu tine.
Abia atunci apare IUBIREA FĂRĂ CONDIȚIONARE ȘI IERTAREA PLINĂ DE UITARE.

Asta e comoara.
Restul sunt doar vorbe goale.
Pe cuvânt!

Binețe, dragă cititor, și mulțumire îți spun pentru însoțirea printre rânduri.



dr. Edith Kadar 
Arad, 10 ianuarie 2016


 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.