marți, 8 august 2017

NU FI O COPIE, FII UN ORIGINAL!

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Cât din ce ai realizat în viață are la bază gândirea ta și este rezultatul propriilor planuri, a propriilor teorii puse cu succes în practică? Poți să spui un procent? Nu mie, ci ție.

Faci sau ai făcut un lucru pentru că așa ai văzut la alții sau pentru că așa l-ai vrut și l-ai conceput?
Faci sau ai făcut achiziții după ce ai văzut că alții au făcut-o, și te-ai gândit că ți-ar fi bune și ție, sau nu te inspiri decât din ideile tale?

Fii sincer(ă) cu tine.
Ești original(ă) în ceea ce faci sau te mulțumești să copiezi, să imiți, să fii ceva ce este deja altcineva?

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să povestim puțin despre o temă foarte actuală, care poate crea multe conflicte emoționale legate de valoarea proprie.


Nu mai fi o copie, fii un original!

Cine ai fi tu dacă nu ai urma șabloane, mode, persoane, curente?
Cine ai fi tu dacă ai face lucrurile pentru că așa ți-a venit inspirația, și nu pentru că ai văzut pe cineva făcându-le?
Cine ai fi tu dacă nu ai urmări cu înverșunare ce fac alții, cum se îmbracă, ce și cum vorbesc sau scriu, și nu ai avea pe cine să copiezi?
Cât din tine și din viața ta este ORIGINAL, și cât e COPIE?

Nu fă lucrurile doar pentru că le-ai văzut la altcineva, dar până atunci nici nu te-ai gândit la ele.
Fă ceva pentru că așa îți vine, așa simți, așa vrei, așa știi că îți vei îndeplini în mod natural cerințele ce te împlinesc ca ființă.

Nu aștepta ca altcineva să facă primul pas într-o direcție pentru ca tu să calci, apoi, pe cărări bătătorite.
Ai curajul să-ți descoperi propria cale; doar aceea te va duce spre destinația cate ți-e menită în viață. Restul sunt potecile și destinațiile altora, sunt deviații care îți îndepărtează pașii de la tine.

A merge în urma altora, a copia, a imita, poate fi simplu și ușor, dar nu te transformă în persoana pe care încerci să o copiezi.

Poți alege să fii Pamela Anderson de România, Brad Pitt de Crevedia sau Bill Gates de Medgidia.
Te poți lăuda că ești ca.... X, persoana foarte cunoscută. Dar nu vei fi niciodată acea persoană decât o copie caricaturală a ei.
Poți cânta ca Lady GaGa, poți dansa ca Fred Astaire, poți arăta ca orice star vrei tu. Dar nu vei fi original(ă), ci doar o copie palidă.


Dar spune-mi, te rog, de ce e așa o mare problemă să fii ti însuți/însăți?
De ce nu poți fi tu un original? Adică să faci ceea ce te împlinește fără frica de a fi catalogat(ă), judecat(ă) și mustrat(ă).

De ce nu-ți iei casa proiectată de și în visele tale? De ce aștepți să o facă, mai întâi, vecinul, colegii sau prietenii?
De ce doar după ce auzi povestindu-se de intenția cuiva de a-și lua aparatură de care are nevoie, te trezești brusc că și tu vrei același lucru, chiar dacă nu ai habar ce să faci cu ea?
De ce începi să faci sport sau să ții diete doar pentru că așa fac cei pe care îi admiri în secret?
De ce nu te-ai apucat să scrii pentru că așa ai simțit, așa ți-a dat ghes talentul, ci ai făcut-o doar după ce admirația și invidia te-au anunțat că vrei să fii...ca acel autor?

De ce vrei să imiți stiluri care deja există, nu sunt ale tale și nu te reprezintă?
De ce vrei să îți creezi o viață copiată și nu una care să „miroase” a noutate, a proaspăt și care să emane originalitate?

Chiar crezi că îți poți minți sufletul și esența ta?

Copiind nu vei fi mai fericit.
Imitând nu vei fi mai împlinit.
Vei fi doar un exemplar care, din frica asumării de sine, și-a ratat propria evoluție, și-a neglijat chemarea, și-a negat împlinirea și regăsirea de sine.

Atât timp cât iei lucrurile de gata, vei fi doar o replică a vieții altcuiva.
Atât timp cât te va interesa părerea celorlalți și vei vâna atenția lor, vei rămâne un duplicat.
Atât timp cât ești surd la adevărata ta chemare, vei rămâne o copie palidă a chemării altora.

Când tot ce te interesează este să îți pui propriile vise în aplicare indiferent de greutăți, vei fi ORIGINAL(Ă), vei fi UNIC(Ă).
Depinde doar de aspirațiile și de ambițiile tale.

ORIGINAL sau COPIE?
AUTENTIC sau IMITAȚIE?
UNICAT sau DUPLICAT?
REAL sau REPLICĂ?

Gândește-te la asta și fă alegerea ACUM!

Binețe, dragă cititorule!



dr. Edith Kadar 
Arad, 03 martie 2016

 *     *    *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

DIN DORINȚA DE A AVEA DREPTATE, CALCI ÎN PICIOARE ADEVĂRUL. PE-AL MEU.

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



De-a lungul și de-a latul istoriei, au avut loc multe războaie, răscoale, răzmerițe, bătălii cu grade diferite de mărime și gravitate. După interesul celor care au avut ceva de câștigat din ele. 
Cum? N-ai aflat că un conflict de orice natură pornește de la niște interese financiare? N-ai știut? Încă mai ai naivitatea de a crede că pacea se obține prin luptă? Bine, somn ușor în continuare!

Și la ora actuală, în secolul al douăj’unulea (XXI-lea, pentru comentatori), au loc războaie crunte, însă ele au pierdut din evidență și au devenit cu mult mai subtile; câmpul de bătaie a devenit spațiul ideilor, iar lupta este de a apăra cu îndârjire ceva ce e al nostru, sau de a combate ceva ce e al lor și nu e pe placul nostru.

Cam la asta se reduce cauzalitatea „războaielor” ideatice, iar orgoliul, mândria și vanitatea, „copiii” ascultători de EGO, sunt strategii din umbră ce manipulează adevărul, aranjându-l doar pentru a avea dreptate.

A avea dreptate cu orice preț a devenit mai important decât dreptatea și adevărul în sine.

ADEVĂRUL este cel cu care rezonează fiecare, care aduce o stare de liniște sufletească și pace, după chipul și asemănarea fiecăruia. Nu există un adevăr general valabil.
DREPTATEA  este acel echilibru la care se ajunge când crezi în ADEVĂRUL tău.

Adevărul și dreptatea mea pot fi foarte diferite de ale tale. Și nu înseamnă că cineva are sau nu dreptate. Dreptatea și a avea dreptate sunt două lucruri diferite. Total.

Dacă s-ar respecta DREPTATEA și ADEVĂRUL fiecăruia, nu ar mai exista nici urmă de conflict, de nicio culoare.

Dar de când cu nevoia de A AVEA DREPTATE... e altă poveste.

Oamenii vor să aibă dreptate, și merg până-n pânzele albe pentru a-ți demonstra că tu nu ai. Nu se dau în lături să-ți terfelească ADEVĂRUL și DREPTATEA în care crezi.

Dar, ca niște mici cópii ale lui Machiavelli (cel care în „Principele” a vorbit despre scopul care scuză mijloacele), nu se lasă până ce nu te calcă de tot în picioare. 
Cum? De exemplu îți răstălmăcesc ceea ce ai spus sau ai scris pentru a te provoca la răspuns. Ei asta vor, să te provoace, ca tu să le răspunzi. Tu, de bună credință, îți imaginezi că omul nu a înțeles corect, și vrei să îl ajuți, dându-i mai multe indicii. 
Eh, și de aici începe totul: îți spune că nu accepți dialogul, că îți place să monologhezi, că ești egoist(ă), că vrei doar tu să ai dreptate; că, de fapt, nu ești ceea ce susții că ești, că ești plin(ă) de orgolii, etc. (oglinzi, că doar îți și își vorbește despre el, nu?).

Dacă te pune necuratul să încerci să aduci alte argumente, având încă naivitatea de a ajuta omul să înțeleagă, deschizi porțile iadului prin care ești împins(ă) cu drag: ești învinuit(ă) că nu ai înțeles tu ce a vrut să zică, având tupeul să îți spună că nu a zis niciodată așa ceva (deși rândurile de mai sus stau mărturie), că tu ai ceva cu ea, cu persoana. Poate să aplice și ceea ce faci tu, semn că te-a studiat mult, că ai avut un impact puternic asupra ei. 
Totul este ca tu să sesizezi tactica de psihologie inversă și să te oprești, să nu te mai lași atras(ă) în capcana de a da explicații și lămuriri.



Sunt convinsă că ai întâlnit asemenea persoane la viața ta, pentru care a avea dreptate e mai important decât să-ți respecte adevărul și dreptatea ta. 
Aceste persoane vor doar să își facă reclamă pe spatele tău, să poată scrie acolo unde sunt mulți care dialoghează, deoarece în particular sunt iluștri NIMENI. Ei nu pot iniția nimic de la ei pentru că nu au inițiativă și originalitate, ci ies în evidență doar contestând tot ce mișcă-n țara asta.

Indiferent despre ce vorbești și scrii, ei nu aud o iotă deoarece tot ce văd este oportunitatea de a ieși în evidență contestând. Iar cei asemeni lor li se alătură. Deh, cele 5 minute de celebritate!

Dar, de ce contestă ei tot? Din frică: de anonimat, de neiubire, de a nu fi respinși, de a nu fi ignorați, și din dorința de a avea dreptate, semn că acasă cineva le-a spus în permanență că vorbesc prostii și că nu au dreptate.

Iar frica se naște din ignoranță.  

Dar ce este ignoranța? Refuzul de a te informa? Da, și asta. 
Dar cel mai grav grad de ignoranță mi se pare a fi refuzul de a accepta noul sub orice formă, de a contesta totul fără a avea  vreo noțiune reală despre subiect, de a respinge orice e venit din partea altcuiva, și dorința omului de a se impune cu orice preț. 

Iar ignoranța și frica generează ceilalți monștri: intoleranța, rigiditatea mentală, iar până la ură și conflicte mai e un singur pas. 

Ia ca exemplu orice subiect vrei tu să atingi, știi tu, din acela la care toată lumea se pricepe și toți au o părere avizată: vegetarieni sau carnivori, despre obligativitatea vaccinării, sau despre Dumnezeu prin prisma diferitelor religii, secte, confesiuni. sau alte situații, le știi tu.

Fiecare vrea, de fapt, să aibă dreptate, nu să comunice real. Nu uita că cele mai crunte războaie s-au dus și se duc în numele religiei și în cel al apărării imaginii dumnezeului propriu, adică ADEVĂRUL MEU! Asta este divinitatea pentru mulți. 

În final este vorba, de fapt, despre frica de a nu avea dreptate, și de a vedea că tot ce omul a crezut până acum și pe care și-a clădit viața este, de fapt, o himeră, o minciună. Aceasta este, de fapt, frica primordială, aceea care încrâncenează omul până la violență: „prefer să îi distrug pe toți și tot decât să accept că viața mea e o minciună!”. 

Indiferent despre ce se vorbește, ideea este de a respecta alegerea celuilalt, și a nu le cere altora să fie sau să facă ca tine. Sindromul Dumnezeu. 

Când nu te interesează ce are celălalt de spus, când ataci, scoți din context, răstălmăcești, apoi spui că nu așa ai zis, că omul e răuvoitor și că a înțeles greșit; sau când comentezi, iar când primești un comentariu, ți-l ștergi pe al tău, dar scrii anonim pe mesageria blogului folosind invective, iar apoi îți pui „prietenii” să „vomite” și ei expresii „superbe” pentru a te pune la punct, nu pot decât să simt părere de rău pentru tine, pentru că nimeni nu te-a iubit, nici măcar tu!

Când nu te interesează adevărul și dreptatea cuiva, (ai vrea să) te consideri un mic dumnezeu care poate să taie și să spânzure. Doar că, vezi tu, divinitatea nu face rău, e tolerantă cu toți, ne acceptă, nu ne condiționează și, cel mai important, ne respectă liberul arbitru.

Nu trebuie să fii Dumnezeu, nici nu poți. 
Dar nu mai încerca să ai dreptate cu orice preț, chiar călcând-o în picioare pe a celorlalți. 

Când calci peste cadavre pentru a avea dreptate, când scopul tău (crezi că) scuză mijloacele folosite, pentru mine înseamnă că oamenii s-au rătăcit de dumnezeirea din ei și o caută în afară, dându-i chipul și asemănarea proprie. 

Nu trebuie să fii de acord cu mine, cu crezurile mele. Nimeni nu te obligă să citești ceea ce spun, scriu și în ce cred. 

Vezi tu, din nevoia de a avea dreptate, calci în picioare ADEVĂRUL și DREPTATEA în care cred. Tocmai de aceea, te las să ai ultimul cuvânt, indiferent care ar fi. 

Fii binecuvântat, om zbuciumat, că ai nevoie!

Binețe ție, cititorule!



dr. Edith Kadar 
Arad, 07 august 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.