vineri, 4 august 2017

TEORIA (CONFORTABILĂ) versus (NESIGURANȚA) PRACTICĂ

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *



Albert Einstein a spus că în teorie, practica și teoria sunt la fel, dar în practică, nu.

Ne place să ne informăm, să citim, să povestim, să schimbăm informații. 
E la modă să citim nenumărate cărți și articole de dezvoltare personală, iar apoi să le discutăm la o șuetă. Iar seminariile și cursurile, mai ales cele gratuite, sunt ascultate și comentate direct sau în scris, pe rețelele de socializare.
Dar, te-ai întrebat vreodată câți dintre cei ce acumulează teorie ajung să o și pună în practică?
De ce teoria este mai confortabilă și mai comodă decât nesiguranța practicii?

Binețe, dragă OM!

Te invit să îmi fii alături pe calea rândurilor și a gândurilor de azi, și să povestim despre TEORIE versus PRACTICĂ.
Nu uita să pornești și muzica pentru a te însoți.



Probabil că după citirea titlului, unii vor sări să (își) spună că ei aleg întotdeauna practica, aducând(u-și) argumente nenumărate. Teoretice. Pentru că ceva aplicat practic nu mai are nevoie de explicații, argumentări, teoretizări menite să convingă pe cineva sau pe sine.

Când faci ceva din convingere și aplici asta în practica de zi cu zi, nu mai simți nevoia să spui tuturor ce și de ce faci, de ce crezi în ceea ce faci, și cum aplici teoria în practică.
Cu cât vorbești mai mult, dai definiții și simți nevoia în permanență de justificări (adică teoretizezi), cu atât, de fapt, nu crezi în ceea ce faci.

De exemplu, cu cât explici mai multor persoane cât de cinstit(ă) ești, cu atât nu crezi, de fapt, în asta, și simți nevoia să îți reamintești în permanență. În fond, dacă ești cinstit(ă), bravo ție, dar nu-ți mai „flutura” virtutea prin fața celorlalți, lasă-i pe oameni să observe și să aprecieze.

La fel și cu credința: cu cât faci mai multă gălăgie „urlându-ți” pioșenia și credincioșia, cu atât, de fapt, nu crezi în ea, dar simți nevoia să acoperi golul din tine cu parada pe care o faci. În fond, puțină simpatie nu strică, nu? Dar din partea cui vine ea? A celor identici cu tine, adică adepții declarațiilor și declamațiilor teoretice, lipsite de susținere practică.

Am folosit două exemple frecvent întâlnite, indiferent de sex, naționalitate, culoare a pielii, mediu social, educație sau religie.
Însă realitatea vieții de zi cu zi arată o creștere îngrijorătoare a numărului „teoreticienilor” față de cei care muncesc (pe bune) practic.

O persoană practică este una tăcută deoarece teoria a fost pe deplin înțeleasă, însușită, și „curge” nestingherită în acțiunile făcute.
Un profesionist adevărat va face cât mai mult în practică, neavând timp să spună definiții și să-și „fluture” conceptele oricui. Și dacă o persoană practică lucrează în și cu tăcere, înseamnă că în jurul ei se va face liniște. Profesionalismul în orice generează respect tacit.

Dacă ne uităm puțin la ce se întâmplă la ora actuală în viața oamenilor, vom vedea că liniștea este (de cele mai multe ori) doar un cuvânt, un concept teoretic, care este sublim, dar lipsește cu desăvârșire (vorba lui nea Iancu). Mărturie stă numărul din ce în ce mai mare de oameni cu afecțiuni psiho-emoționale.

Liniștea aduce sănătate. Gălăgia îmbolnăvește.



Într-o societate în care omul renunță la crezurile și principiile lui pentru a-i mulțumi și a nu-i supăra pe alții, practica liniștită a ajuns demodată, în timp ce demagogia teoriei ajunge să preia, încet-încet, suveranitatea.

Dacă nu mă crezi, privește, rogu-te, la „liniștea” mondială și la „pacea” din fiecare domeniu, fie el personal, sau profesional.
Războaie, foamete, epidemii, boli, discriminări, sărăcie. Toate sunt, oare, pentru că oamenii tac și își fac treaba cu profesionalism și în liniște?

Orice argumente ai avea împotriva celor de mai sus, ele sunt la nivel de teorie.
În teorie, ne rupem în figuri, suntem experți în orice domeniu, știm să spunem oricui ce și unde greșește, și cum ar putea deveni fericit(ă). Totul până la practică.

Cu cât cineva va teoretiza mai mult, cu atât, de obicei, viața sa este mai dezintegrată, mai lipsită de... practică.

Atunci când ai o familie fericită (pe bune!), un/o partener(ă) care te completează, copii echilibrați și prieteni adevărați, nu mai simți nevoia să mai spui oricând și oricui acest lucru. Ești recunoscător, pur și simplu, că ai această liniște.

Cu cât vei tuna și vei fulgera pe un anumit subiect, explicând pe larg și pe scurt oricui virtuțile unui partener adevărat, a unor copii cuminți sau a unei munci care să te împlinească, cu atât realitatea vieții, PRACTICA, este mai diferită.

Iar când se ajunge la domeniul spiritual... urletele, zarva, larma, gălăgia falei și emfazei sunt foarte mari. Ce înseamnă asta? Că oamenii sunt plini de teorii obținute din nenumărate cursuri urmate și cărți citite, că se pricep la tot ce mișcă-n țara asta (să vorbească) - dezvoltare personală, spirituală - dar că aplicarea practică mai are ceva de așteptat. Cât? Până ce omul se satură de vorbe sterile, și va vrea să tracă la fapte.

Să luăm ca exemplu rețelele de socializare.
Ele sunt extraordinare deoarece permit oamenilor din toate părțile lumii să se conecteze instant și să schimbe păreri. Dar s-a favorizat dezvoltarea ego-ului gălăgios, permițând multora să se ascundă după identități false, neasumate, pentru a putea deveni personaje din imaginația lor neîmplinită.

Pășind, astfel, pe nisipurile mișcătoare ale falsului și minciunii, teoria a prins cheag, în defavoarea sincerității practice.
Cu cât omul (se) minte mai mult, cu atât (se) va expune mai mult, afirmând și etalând virtuți la care doar au visat, dar pe care nu au avut curajul de a le trece în practică.



Și cum minciuna este o unealtă a ego-ului (în timp ce sinceritatea este unealta spiritului), asistăm la o expansiune extraordinară a teoriei gălăgioase în detrimentul sincerității practice.
EGO versus SPIRIT.
Astfel, putem vedea și auzi lozinci cu atât mai vehiculate, cu cât sunt mai îndepărtate de realitatea practicii.

„Trebuie să rezonăm unii cu ceilalți! Să ne iubim și să ne respectăm reciproc!”
Da, așa e. Dar, nu cumva astea ar trebui știute instinctiv și aplicate în practică automat? De ce e nevoie să fie (re)postate la nesfârșit?

„Dumnezeu e iubire, iar el ne iubește!”
Da, așa este, e iubire, și atât de mult credem în El încât cu fiecare ocazie, cu fiecare sărbătoare, ne scoatem evlavia de la naftalină, mergem la biserică și apoi chefuim.

„Scopul vieții este să evoluăm spiritual!”
Serios? Stai să înțeleg: suntem esență divină, sămânță dumnezeiască; așa ne naștem, asta ne însuflețește. Și dacă suntem parte din El, înseamnă că avem în noi toată cunoașterea; trebuie doar să o accesăm. Ne-am născut evoluați, dar am uitat pe parcurs!

„Trebuie să facem, să dregem... bla, bla, bla...!”, scandăm cu orice ocazie, de parcă am fi în campania electorală.
Dragilor, dar astea sunt normale, sunt informații pe care le avem în ADN, de ce le mai expunem repetitiv?

Reamintirea esenței, a învățăturilor cu care am venit în codul genetic, se face în liniște, spre liniște și împlinire sufletească.
Și atunci, de ce nu e liniște și pace în întreaga lume? Pentru că ele încep să dispară, încet-încet, din oameni, fiind înlocuite cu teoria zgomotoasă a ceea ce ar trebui sau ar putea fi.

În lipsa liniștii practice, ne mulțumim cu teorii pline de formă dar goale de fond, menite să liniștească mustrările de conștiință.

Teoria este ușoară, este comodă, ne minte frumos atunci când nu e înțeleasă.
Practica ne scoate din zona de confort și ne obligă să fim atenți la noi 24 de ore din 24, și nu la alții.

Teoria dă iluzia siguranței.
Practica aduce nesiguranța (normală) a căutării.

Teoria neaplicabilă în practică e ca un castel de nisip.
Practica înțelegerii teoriei construiește ziduri rezistente, menite să susțină esența, entitatea, adevărul din fiecare.

Doar atunci când vom vrea cu adevărat să ne reamintim toate valorile cu care ne-am născut, putea-vom fi veritabile ființe, oameni cu adevărat.
Până atunci, trăim într-o realitate virtuală.

Totul pornește de la teorie, dar practica aduce liniștea.

Teoria confortabilă sau nesiguranța practicii?

Binețe, dragă OM!



dr. Edith Kadar 
Arad, 04 august 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/08/teoria-confortabila-versus-nesiguranta.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

Un comentariu:

  1. Înţeleg: Teoria fără practică este nefolositoare. Practica fără teorie este oarbă.

    RăspundețiȘtergere

1.- Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

2.- Comentariile anonime NU SE IAU ÎN CONSIDERARE începând din 09 decembrie 2013!!!
Nu te ascunde cu lașitate în spatele rândurilor anonime, ci asumă-ți responsabilitatea răspunsului pe care îl dai.
Tu ştii deja cu cine vorbeşti. Altfel eu aleg să nu îl iau în considerare.
Alege să nu fii un ANONIM în viaţă.

3.- Nu îmi trimite același mesaj de mai multe ori doar pentru că nu-l vezi publicat. Ele îmi vin pe mail și le public sau le răspund când pot. Dacă nu primești răspuns înseamnă că mi-ai pus o întrebare al cărei răspuns fie există deja, deci caută-l, fie este cuprins în material, deci caută-l. Nu sunt răspunzătoare că nu ai răbdare să citești.

Mulţumesc.