sâmbătă, 5 august 2017

NESIMȚIȚII, OGLINDA EMOȚIILOR NEREZOLVATE DIN NOI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *



Apară-te, omule, de nesimțiți și de neamuri proaste!

Nu lăsa pe nimeni să îți spună cine ești, ce ești, cum ești si mai ales ce poți! 
Dacă lași, se vor trezi urgent neamurile proaste și frustrații să se ia de tine.

Nesimțiți = cei ce nu simt niciun fel de empatie, simpatie, și care jignesc oameni doar pentru a se simți ei bine.
Neamuri proaste = persoane nesimțite (fără simțire) de care până și neamurile proprii  se minunează că fac parte din aceeași familie (definiții personale).

*    *    *    *    *

"Doamne, ce te-ai îngrășat în halul ăsta? Tu nu te vezi cum arăți? Apucă-te și tu de un sport, că uită-te la tine!", aud o voce în timp ce stăteam la rând la cafea la ștrandul din Arad. 
Mi-a trebuit un timp să înțeleg că toți ochii de acolo mă priveau pe mine , deci eu eram subiectul din propoziție.

Și am înțeles că Universul mă punea în față cu o oglindă a mea nerezolvată și amânată.

Mă uit la sursa vorbelor, și recunosc cu greutate un fost coleg de serviciu în asigurări, care acum lucrează la ștrand ca om de serviciu. 

Am analizat rapid trăirile și emoțiile din acel moment: revoltă, furie, rușine, vină, frica de a fi judecată și respinsă, dorința de a-l pocni pe nesimțit. Am respirat adânc, am închis ochii, și mi-am primit emoțiile și trăirile.

" Vă mulțumesc că ați revenit. De data asta vă aud! SUNT PERFECTĂ PENTRU ACUM ȘI AICI!"

Un val de liniște m-a cuprins. Este liniștea asumării de sine. 

"Asa, și?", zic eu.
"Dă-o dracului de treabă, uită-te la tine!", continuă "masculul" feroce.
"Da, măi, mă uit la mine, și îmi e drag de mine!", îi zic. "Dar tu ce dracu ești atât de nesimțit? Îți face plăcere să te dai mare în public? Cum? Încercând să jignești și să umilești o femeie? Bravo! Poți mai mult? Hai, dă-i drumul!", îi zic.

Deja toți ochii s-au întors către el, iar el s-a întors cu spatele bombănind un " scuze!".

Aveam de ales între a fi rușinată de cum arăt acum, și a lua taurul de coarne. Am ales varianta a doua. Și mă simt extraordinar!

Da, am pus pe mine 10 kg intr-un an, de când cu schimbările extraordinare din viața mea. 
Sunt grasă (după părerea celor care nu se văd pe ei), dar am învățat atât de multe lucruri în această perioadă!

Dacă ar fi să aleg între a fi obsedată de greutate și a învăța de la viață, nu as avea nici o ezitare să aleg viața și nu obsesia.

Apară-te, omule, de neamuri proaste!

Nu lăsa pe nimeni să îți spună cine ești, ce ești cum ești si mai ales ce poți! 
Dacă lași, se vor trezi urgent neamurile proaste și frustrații să se ia de tine.

Orice ni se întâmplă este un mesaj de la Univers. 
Nimic nu este întâmplător, totul are semnificație. Iar ceea ce noi numim neamuri proaste, troglodiți, nesimțiți, sunt, de fapt, mesageri ai lucrurilor rămase nerezolvate în noi, care așteaptă cuminți să fie observate și conștientizate.

Mult timp m-am simțit rușinată că am ajuns la această formă. Și pentru a-mi rezolva problema acceptării, mi-au fost scoși în cale oameni care arătau cu degetul exact spre ceea ce mă deranja pe mine. 

Am fost furioasă, frustrată, supărată pe corpul meu care m-a trădat (ziceam eu), dar pe care am ajuns să îl iubesc.

Observă și acceptă, Omule, neamurile proaste și nesimțiții deoarece ei sunt oglinzile lucrurilor nerezolvate, care stau în calea înfloririi tale ca ființă înțeleaptă. 
Mulțumește-le pentru sinceritate, doar nu vrei sa fii mințit (ă)!?

Vă mulțumesc din suflet celor care mă  respingeți din cauza formei! 
Așa pot să mă concentrez pe fond. Iar oamenii potriviți vor apare pentru a putea merge mai departe pe drumul meu.

Mulțumesc oglinzilor mele care mă contestă și îmi cer să mă  schimb. Fără voi m-aș mulțumi cu puțin. Datorită vouă primesc din ce în ce mai mult de la viață.
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!
Vă iubesc!

Cu recunoștință,
Edith 💜




dr. Edith Kadar
Arad, 05 augusr 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/08/nesimtitii-si-neamurile-proaste-oglinda.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te invit să dai clic pe poză pentru a citi materialul. Mulțumesc.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...