marți, 20 decembrie 2016

EMPATIA - DIN SUFLET SAU DIN EGO?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *



Te-ai gândit vreodată de ce te impresionează atât de mult și atât de repede problemele despre care auzi că le-ar avea alții?

Indiferent că este vorba despre persoane cunoscute din anturajul tău, cunoștințe ale cunoștințelor sau persoane despre care ai citit sau ai auzit din presă, corzile sufletului tău se înmoaie când auzi că cineva ar avea o problemă de sănătate fizică, psihică, emoțională, sufletească, karmică sau...materială.

De cele mai multe ori constați, empatizezi în tăcere sau gălăgios (după cum ți-e felul) cu bietul, biata sau bieții, suficient de o șuetă/prieten/moment, apoi treci mai departe și îți vezi de viața ta, mulțumind tacit cerului că nu tu ai fost cel/cea afectat(ă).

Dacă de cele mai multe ori  nu faci nimic pentru a ajuta deoarece nu poți, nu ai mijloace, ești prea departe, nu ai cum, nu cunoști sau nu vrei să ajuți, la ce îți mai irosești timp și energie pentru a plânge de milă cuiva? 
Pentru că așa e frumos? Cine a spus asta? Aaaaa, societatea, adică cea care te conduce, cea pentru care faci orice pentru a nu te renega, respinge sau izola?
Pentru că este omenește? Cum? Dacă dai 100 de like-uri la poze sau articole cu persoane suferinde, ajuți? Salvezi? Sau este modalitatea ta de a da „like” sorții și universului că nu te-au pus pe tine în situația asta?

Știi că autorii articolelor sau știrilor respective se bazează tocmai pe naturelul tău simțitor pentru a-ți exploata emoționalul și sfredeli sufletul pentru a avea audiență, nu? Nu știai? Nu ai sesizat că titlurile sunt cele care te-au făcut să reacționezi?

Dar, să revenim...
De ce te impresionează atât de mult un caz disperat? Dacă ar fi să tragi o linie, în câte asemenea cazuri ai empatizat simplu, apoi...gata, și în câte te-ai oprit preț de 5-10 secunde sau minute și te-ai rugat - așa cum știi tu și cum îți dictează momentul - pentru rezolvarea optimă a problemei care te-a impresionat până la lacrimi?


Empatizezi, îmi vei spune. Compătimești, vei susține.Ți-e milă, vei zice.

Bravo! Dar până acum mi-ai vorbit doar despre tine. Cu ce îl/o ajută pe cel/cea în cauză ego-ul tău dezlănțuit?

Nu vorbesc despre cei/cele care fac, practic, ceva pentru a ajuta.
Aici e vorba despre cei/cele care se lamentează la o șuetă, convorbire sau un pahar, și rămân la acel stadiu.
„Ai auzit despre....? Săracul/săraca! Ce viață, ce soartă! Să ne ferească Dumnezeu de așa ceva!”.

Aha, despre asta era, de fapt, vorba!
În momentele discuției empatizezi, te identifici pentru câteva secunde cu „victima”, trăiești (tot pentru câteva secunde) drama, apoi mulțumești cerului că nu tu ești în discuție.
Și, de obicei, asta te face să te simți împăcat cu tine, cu viața și cu traiul tău, sperând în adâncul sufletului că niciodată nu-ți va fi mai rău. Ție. Altora da, dar nu ție!

Și atunci, revin cu întrebarea: de ce te impresionează atât de mult și atât de repede problemele despre care auzi că le-ar avea alții?
Pentru că, de fapt, respiri ușurat(ă) că nu sunt ale tale! 
Și dacă nu ai fi atât de preocupat(ă) să te îngrijești de FORMA ta de manifestare pentru a fi pe placul și acceptul altora, ai sta puțin de vorbă cu tine, cu toată sinceritatea, ai da la o parte pseudo-revolta care te-a cuprins citind rândurile de mai sus, și ți-ai da seama că FONDUL este altul decât îl expui.

Dar, pentru a fi sincer(ă) cu tine, trebuie, mai întâi, să te accepți și să te iubești așa cum ești acum (și nu cum vor alții să fii), pentru a putea schimba ceva, în viitor.


Știi de unde știu toate astea?
Pentru că și eu am trecut și trec prin asta, mi-am acceptat ego-ul, slăbiciunea, lașitatea, și am făcut un prim pas: mă opresc și mă rog câteva secunde pentru cei aflați în momente de cumpănă. Sigur asta ajută mai mult decât o simplă risipire de energie pentru a vorbi vorbe...degeaba.

E bine să empatizezi. Cu condiția ca finalitatea să nu fie o irosire, ci o lecție de învățat pentru tine. Doar nu degeaba ai auzit despre cazurile acelea și nu despre altele, nu? Sau nu știai?

Binețe și mulțumire ție, dragă cititorule!



Mai ai timp și de o muzică? Azi îți propun Jean Michel Jarre - Velvet Road”, din albumul ”Geometry of Love, 2003)

dr. Edith Kadar
Arad, 20 decembrie 2015


            *    *    *    *    *    *    *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.

Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/12/empatia-din-suflet-sau-din-ego.html)

Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.