joi, 5 mai 2016

REGĂSIREA DE SINE - ILUZIE SAU ADEVĂR?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *


Regăsirea de sine. Un subiect des discutat și disputat în această perioadă, indiferent unde și cine îl dezbate ca temă a domeniului „dezvoltare personală, profesională și/sau spirituală”.

Pentru a te regăsi pe tine trebuie ca, mai întâi, să te pierzi, să te divizezi, să te împrăștii în toate colțurile zării și ale vieții. Presupune a te rupe pe tine de tine însăți, de ceea ce ești ca esență, pentru ca, apoi, luminat(ă) de vreo străfulgerare metafizică să te hotărăști că gata, îți ajunge cât de departe ești tu de tine, și că vrei înapoi, la nava mamă, adică tot tu.

De unde știi când ești întreg, și care sunt semnele că te-ai pierdut tu pe tine de inițiezi acțiunea „regăsirea de sine”?
Și dacă trebuie să te regăsești, cine sau ce îți spune că ar trebui să pornești în căutarea ta? 
Cine vorbește atunci când tu (îți) lipsești?

Binețe, dragă cititorule!

Aceste întrebări m-au frământat în ultima perioadă de mari schimbări în dinamica vieții. Nu-ți pot da răspunsuri general valabile, dar îți pot împărtăși cu drag răspunsurile care m-au ajutat pe mine.


Regăsirea de sine nu este despre a găsi și a te aduna de pe drumuri ca niște bucăți împrăștiate, ci despre a nu te pierde pe tine pe cărarea aflării sensului vieții, a nu te rătăci pe potecile altora pentru a te înțelege pe tine; despre a-ți înțelege rolul, rostul și menirea acestei existențe.

Nu te poți reîntâlni pe tine dacă vei urma traseele stabilite de alții, de cei care nu-ți cunosc și nu-ți înțeleg datele vieții tale. Așa cum nu te poți pierde dacă îți urmezi instinctul care te călăuzește, ca o stea ce-ți luminează pașii.

Tu nu „umbli” prin viață pentru a te regăsi. Te-ai pierdut pentru că nu ai înțeles că  pur și simplu TU EȘTI călătoria, tu ești însăși viața.

Față de cine sau de ce anume te-ai pierdut sau rătăcit pentru a putea, apoi, afirma cu tărie și mândrie că te-ai regăsit?
Și atunci, cine este cel/cea care îți trăiește viața în fiecare moment, dacă tu nu ești prezent(ă) să o faci? Iar în această situația, cum se numește, cum definești, denumești, ceea ce tu intitulezi atât de pompos „VIAȚĂ”?
Cine sau ce a stabilit că ești un rătăcitor pe ale vieții căi, și nu un călător conștient că fiecare pas îl poartă pe drumul cunoașterii și a înțelegerii esenței sale?

Imaginează-ți că ai pornit la drum într-o mașină, iar dacă cineva te întreabă încotro mergi, îi vei spune că îți vezi de drumul tău. 
Unii îți vor spune că nu e bună ruta, fără a te întreba sau a le păsa unde vrei tu să ajungi. Alții îți vor garanta că doar calea lor este cea mai bună. 
Unii vor încerca să te convingă că mașina aleasă de tine nu e bună, că nu e întreagă, că are piese lipsă, și că ei îți pot indica locul de unde să procuri piesele de schimb, fără să aibă habar cum arată mașina ta pe dinăuntru. 
Apoi, vor fi și cei care îți vor ține adevărate lecții despre cum ar trebui să conduci mai bine, mai optim, mai...altfel decât o faci, fără să îi intereseze cum conduci tu, de fapt.


Iar acum te rog să-ți reamintești că tu te afli la volanul mașinii; tu ai ales-o, tu o cunoști, îi știi performanțele, știi cât de departe poți ajunge cu ea, cât consumă, cum să o întreții și care este traseul optim pentru călătoriile tale.

Dacă uiți aceste lucruri și îi asculți pe alții, considerându-i „mecanici experți” în viața ta, s-ar putea să ai impresia că te-ai pierdut, te-ai rătăcit și că trebuie să te regăsești.
Dar dacă ești constient(ă) că tu conduci și nimeni altcineva nu o poate face în locul tău, vei înțelege că niciodată nu te poți rătăci, nu-ți poți pierde drumul drept. De ce? Pentru că dacă nu ai fi tu, șofer, construirea mașinilor nu ar avea niciun rost. Dacă nu ai fi tu și mașina ta, nu ar exista nici drumuri. Tu ești cel care le creează pe toate, care le dă o semnificație.

La fel este și în viață. Existența ta creează căile, mijloacele și oportunitățile. Fără tine nu ar avea nici un sens.
Tu ești însăși viața, și indiferent care este drumul pe care îl parcurgi, acesta are doar rolul de a-ți (re)aminti cât de multe știi deja, și că orice traseu are doar rolul de a-ți îmbunătăți calitățile și abilitățile cu care te-ai născut.

Când ești conștient că tu creezi atât „mașina” vieții cât și traseele pe care le urmezi în funcție de ceea ce ai nevoie, vei ști cu siguranță că nu te poți rătăci vreodată de sinele tău și că, deci, nu ai nevoie să te regăsești.

Ai doar nevoie să-ți reamintești că fiecare om își urmează calea optimă pentru a fi din ce în ce mai bun în ce și-a propus să facă, chiar dacă poteca va trece prin zone mai puțin plăcute.

Tu ești deja pentru că te-ai creat. Amintește-ți, și nu vei mai trăi în iluzia regăsirii. Iar acesta este adevărul.

Binețe, dragă cititorule!


 dr. Edith Kadar 
Arad, 05 mai 2016

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/05/regasirea-de-sine-iluzie-sau-adevar.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.