luni, 11 aprilie 2016

FII BLÂND(Ă) CU TINE!

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Binețe, cititorule!

Un accesoriu obligatoriu în viața de zi cu zi este umorul, buna dispoziție.

Una din cauzele conflictelor emoționale care duc la îmbolnăvire este dramatismul cu care „încasăm” fiecare situație întâlnită.

Luăm totul personal, chiar dacă interlocutorul nu a avut nicio intenție să facă rău. Căutăm sensuri ascunse în spatele unor simple afirmații, alimentând astfel paranoia cotidiană.
Nu mai știm să vedem sensul figurat al comunicării, totul este la propriu.
Lumea este a noastră, și o apărăm cu îndârjire după propriile noastre legi. Ceilalți încep să devină inamici (sau in-amici) pentru simplul fapt că nu împărtășesc părerile și credințele noastre.

Azi așa, mâine la fel... la un moment dat ne trezim obosiți, neputincioși, lipsiți de vlaga vieții; extenuați de donquijotismul pe care ni l-am asumat singuri.
Iar atunci devenim victime: „de ce eu?... de ce mie mi se întâmplă asta?... eu n-am greșit nimmănui nimic!...”

Ba da! Te-ai trădat pe tine uitând să trăiești, să vezi pădurea și nu fiecare copac, să îți îndeplinești menirea.
Care? 
Aceea de a te găsi pe tine, dând la o parte tot molozul vieții celorlalți.
Aceea de a te împlini pe tine, care ești unic, inimitabil, original.
Aceea de a fi liber, trăindu-ți și asumându-ți propriile credințe.

Cum să faci asta într-o lume atât de crudă, vei zice?
Realizând că viața trebuie trăită creând fiecare moment al ei și nu ajustând-o în permanență și adaptând-o la cotidianul celorlalți.
Neuitând să respiri corect aerul care îți împlinește și cizelează viața.
Neluând totul atât de serios, atât de dramatic.


Încearcă să vezi în fiecare situație partea bună, chiar dacă la prima impresie totul îți pare potrivnic și negativ. Nimic nu vine fără o lecție de învățat sau de aplicat.
Folosește umorul pentru a trece mai ușor peste probleme și a vedea lucrurile fără umbra încrâncenării.
Alege să vezi și partea luminoasă a situațiilor, și astfel vei avea detașarea care aduce cele mai bune și mai optime rezolvări.

Nimeni nu are nimic cu tine, în afară de tine însuți! 

Alege să nu îți trădezi sufletul, și fă-l să râdă în fiecare zi!

Binețe, cititorule!




dr. Edith Kadar
Arad, 11 noiembrie 2014

*     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/04/fii-blanda-cu-tine.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.