sâmbătă, 31 decembrie 2016

CUM TE VEZI ÎN 2017?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 




„Cum îți așterni, așa dormi”.
Așa spune o veche zicală populară, izvorâtă din experiența și înțelepciunea cuiva.

2016 e deja istorie. Ca tot ce a făcut parte din viața noastră de până acum.


2017 e viitorul, e fila albă ce așteptă, tăcută și răbdătoare, să-i fie scrise rândurile pentru istorie. Cea viitoare.

Iar istoria e scrisă de noi, individual.

Binețe, cititorule, la cumpăna dintre ani!

Nu uita nici acum să pornești muzica.




Fiecare ne scriem rândurile vieții proprii prin faptele, vorbele și gândurile noastre. A ceea ce putem, vrem și trecem în filele pe care le semnăm zilnic la capitolul „Existență”.

Istoria reține doar adevărul. Nu ceea ce vrem noi să pară adevăr.
De aceea, nu putem minți.
Nu putem avea pretenția ca lumea să-și amintească de noi prin ceva ce am fi vrut să facem, dar neputința, comoditatea și reala limitare ne-a oprit.

Dacă ai făcut ceva rău, istoria va consemna ca atare.
Dacă nu ai făcut nimic, ci doar ai povestit cât de multe ai fi putut face, istoria va reda întocmai. Fără înflorituri, fără revizuiri și adăugiri. Forma brută. Asta e istoria.

Iar dacă ai acționat, dacă ai făcut tot posibilul să treci de la stadiul de gând la cel de vorbă și ai reușit să finalizezi cu o faptă, ești marele câștigător!

Pentru simplul motiv că ai reușit extraordinara performanță de a transpune teoria în practică. Lucru demn de Sisif, cel condamnat la eterna corvoadă a muncii fără finalitate.

Pentru că acțiunea, schimbarea, transformarea și evoluția ne definește, ca umanitate, și lasă o semnătură clară în registrul istoriei.


Cât de mult îți place ce ai făcut, ține de forma coloanei vertebrale a vieții proprii.

Cât de mult îți asumi din ceea ce ai făcut sau nu ai reușit să faci, ține de rezistența coloanei clădite după chipul și asemănarea principiilor tale. Dacă ele există. Dacă nu...despre ce discutăm?!!...

Nu poți fi ceea ce nu ești.
Nu poți fi ceea ce doar gândești.
Nu poți fi ceea ce doar vorbești.
Nu poți fi ceea ce nu vrei să faci.
Dar categoric poți fi ceea ce transpui în acțiune!

Poți fi nemernic, mișel, laș, trădător...
Poți fi cel care lansează zvonuri, sau cel ce crede în ele...
Poți să povestești tuturor ce ai fi putut fi....dar nu ai apucat să fii vreodată...
Poți să povestești cât de măreț te visezi, dar să recunoști că ceea ce vrei e imposibil. Acum. Dar poate mai târziu, când mai înveți......

Și poți să povestești tuturor despre aripile care ți-au crescut pentru că ți-ai făcut toate lecțiile, ai urmat toți pașii în ordinea firească, ai avut răbdare....

Povestește-le, nu pentru a te lăuda, ci pentru că îți recunoști marea realizare de a trece de la vorbă la faptă, de la neputință la putință, de la incapacitate la îndârjire, de la teorie la practică.


Povestește-le, pentru că așa știi să îți recunoști propriile tale merite, fără a aștepta note date din exterior de la cei cărora tu însuți  le-ai acordat competența de a te aprecia.
Asta nu este o laudă. Este o recunoaștere, o înțelegere și o asumare a propriilor talente pe care abilitățile le-au transpus din vorbe în fapte.
Este recunoașterea ta!

Oricum, cei care încă se târăsc în noroiul pe care și l-au creat nu te vor crede, și vor încerca să te tragă în jos, pentru că doar așa își vor putea justifica, lor înșile, impotența zborului...

Alții vor încerca să îți explice, pe larg și pe scurt, cum ar fi făcut ei și ce ar schimba (invariabil) în ceea ce ai făcut tu, în niciun caz ei, pentru a obține perfecțiunea....Nu contează că ei/ele au o viață ternă, fadă, liniară, justificată de frici...„dacă nu reușesc...”, „dacă nu va fi bine...” , „dacă ceilalți nu vor fi de acord...”, etc.

Dar despre aceștia  istoria nu va vorbi. Noi știm. O știu și ei, de aici disperarea cu care își aruncă propriile mizerii și neputințe în cârca oricui este dispus să nu supere pe cineva și să nu reacționeze din prea multă bună-creștere.


2016 a fost un an bun sau rău, în funcție de implicarea fiecăruia în propria viață, în scrierea propriei istorii.


2017 va fi un an bun sau rău, după rodul propriilor dorințe, în funcție de însușirea lecțiilor de viață. 

Vrei să îți fie bine, îți va fi bine. 
Nu dai doi bani pe tine și te lași la mâna Universului, acesta îți va da ceea ce meriți. Nici mai mult, nici mai puțin. După chipul și asemănarea ta. A gândurilor, și abilităților tale. A capacității tale de a-ți țese viitorul. A feței tale adevărate, și nu a celei care vrei tu să fie văzută. 
Vina „emanației” viitoare îți aparține în totalitate.

2017 va fi numai al tău, cu bune, cu rele. 

Dacă pentru reușite totul ți se cuvine, la fel este și pentru cele mai puțin plăcute orgoliului, vanității și ego-ului din tine. 

Dacă pentru cele bune ești propriul creator, ar fi incorect ca pentru rateuri să fie de vină șeful, soțul sau soția, soacra, copilul sau...Dumnezeu!

2016 e deja istorie.
2017 e fila albă, încă nescrisă în registrul istoriei. 



Îți doresc să ai un 2017 exact așa cum ți l-ai proiectat, cum l-ai programat, cum ți-ai imaginat că trebuie să fie! 
Îți doresc să ai curajul să faci ceea ce sufletul tău știe că are de făcut, dar mintea îl oprește din prea multă rațiune, bun simț. și frica de a nu-i deranja pe cei importanți ție.
Și toate astea pentru a fi persoana pe care Universul o merită, după ce a investit atâta încredere, și ți-a scos în cale atâtea oportunități, situații și persoane pentru a deveni...altfel... mai bun, mai conștient, mai conștiincios.

Să ai parte de multă înțelepciune și mult discernământ pentru a putea alege realul de imaginar, adevărul de ispită, acel adevăr croit după meritele tale.
Încearcă să găsești fericirea și încântarea fiecărui moment, chiar dacă acestea nu se supun unui standard poetic, sau al tău personal. 

În fond, ce ai „emanat” până acum este ceea ce ai. 
Eşti efectul istoriei de până acum. Eşti propria ta creaţie!
Ești mulțumit? Mergi mai departe. Nu ești mulțumit? E momentul să faci și altceva decât să te plângi...

Îți doresc ca fiecare zi să fie bogată în lumină, iubire și sănătate.

Un 2017 așa cum ți-l dorești și cum ți-l croiești!



LA MULȚI ANI, 2017!!!



Mulțumesc că ai călcat pragul blogului meu.
Te aștept cu mult drag și la anul.

Binețe, prieten cititor!

dr. Edith Kadar 
Arad, 31 decembrie 2016



 *     *     *     *     *    *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 30 decembrie 2016

SCRISOARE CĂTRE TINE, OMULE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles

 *     *     *     *     *     *     *



Binețe, dragă om drag!

Să știi că ești în gândurile mele aproape tot timpul. Îți mulțumesc că m-ai ajutat și mă ajuți să văd, să observ, să trag concluzii, să înțeleg, să aplic și să dau mai departe învățămintele acumulate.
Dacă nu ai fi fost tu, cu povestea ta de viață, cu trăirile și experiențele rezultate, aș fi fost cu mult mai săracă, și m-aș fi plimbat încă braț la braț cu ignoranța prin ceața necunoașterii.

Și pentru că ai fost atât de darnic cu mine, dă-mi voie să-ți împărtășesc câteva din tainele pe care mi le-ai încredințat, sub forma unor întrebări.
Mi-ai dezvăluit o lume prea frumoasă pentru a nu-ți răspunde singur la aceste întrebări.

Pot să încep? Stai comod(ă)? Dă drumul muzicii pentru a-ți fi alături și a te inspira pe calea rândurilor.


                                   

Cum să te fac să înțelegi...

...că tot ceea ce ți se întâmplă este consecința tuturor hotărârilor pe care le-ai luat de-a lungul vieții?

Faptul că ai lăsat pe alții să-ți hotărască soarta e tot o decizie de-a ta. 
Nimeni nu îți poate creiona viața fără acceptul tău.  
Încearcă să înțelegi, și nu mai da vina pe altcineva sau altceva. Nu-ți pierde vreme și energie pentru a găsi vinovați; aici nu este vorba despre vină, ci despre a îndrepta situații.

Oare cum să-ți mai spun...

... că niciodată nu este prea târziu să te regăsești, să-ți regăsești sufletul, spiritul, esența?

Cine hotărăște limita lui „devreme”, „târziu” sau „prea târziu”? Și care sunt criteriile?
Vârsta? E doar o cifră!
Dacă nu s-ar fi împământenit obiceiul aniversărilor și al socotelii atente a anilor din viața ta, ai fi știut că „trebuie” să îmbătrânești?
Și dacă ești bătrân(ă), după părerea societății, te face asta automat incapabil(ă) de trăire, de iubire, de transformare, de (re)devenire?
Cine hotărăște asta, societatea sau tu?
Dacă societatea, ceilalți, au atâta putere asupra ta, tu când mai ai timp să fii, să exiști, să te manifești ca un original și nu ca o copie palidă a voinței vulgului?



Poți să înțelegi că...

... nu există tristețe; există doar incapacitatea de a te bucura în acel moment?

Nu îți construi viitorul pe baza unei simțiri trecătoare. Nici ploaia nu este permanentă, chiar dacă atunci așa ți se pare. 
Ai răbdare, totul va trece!

... nu există furie, ci doar frica de a nu fi iubit, de a fi respins, de a nu fi înțeles, de a nu fi acceptat(ă)?

Nu trage concluzii când ești stăpânit(ă) de furii sau frici. Regretele macină mai mult decât o emoție pasageră. 
Ai răbdare, doar e vorba despre tine!

... nu există ură, ci doar frica de a recunoaște iubirea, incapacitatea (temporară) de a o manifesta, teama de a nu fi respins din această cauză?

Nu respinge oameni și nu rupe legături vechi doar pentru că o trăire pe care nu o mai poți stăpâni a pus stăpânire pe tine.
Amintește-ți că acea persoană a însemnat, la un moment dat, totul pentru tine.
Doar n-o să-ți negi alegerile mai vechi; nu de alta, dar va trebui să te renegi și pe tine, cel/cea de atunci.

Oare pricepi că...

... nu îți poți distruge viitorul doar pentru că în trecut ai luat decizii pe care le regreți în prezent?

Orice hotărâre iei, este cea mai bună pentru acea situație și în acel moment, nu uita asta!
Deciziile deschid o cale care te va duce spre o lecție.
Învaț-o și nu-ți mai pierde vremea cu regrete care te macină după ce a trecut totul. Regretele au efect devastator asupra sufletului, distrugând experiențe și lecții importante ale vieții.
Chiar crezi că merită?



Poți realiza că...

...nu există „nu pot”, ci doar „nu am chef”, „nu am încercat destul”, „nu vreau”, „nu-mi (mai) pasă”?

Imaginează-ți că te afli în larg, pe un vapor, și că la un moment dat cazi în apa adâncă. Ce faci? Te consolezi cu ideea că „nu pot”? Sau realizezi că ai o singură șansă de supraviețuire, aceea de a înota pentru a te salva?
Dacă alegi viața, corpul îți va pune la dispoziție toate resursele pentru a te ajuta, pentru a te salva. 
La fel se întâmplă și în viață.
Dacă la fiecare piedică vei spune „nu pot!”, viața îți va scoate în cale încercări din ce în ce mai mari pentru ca tu să poți spune la un moment dat: „gata, am hotărât să lupt pentru mine, să mă salvez!”
Dacă te-ai decis că nu poți, că viața e nedreaptă cu tine, și că alții trebuie să vină să te salveze, biată victimă, te vei îneca încet în valurile vieții, încercând să-i tragi după tine și pe cei care se străduiesc cu disperare să te salveze de tine însuți/însăți.

Știai că...

... dacă ai timp să-ți plângi de milă, să te victimizezi, să găsești scuze și vinovați, sigur ai timp să îți evaluezi viața, ce-ți place și ce nu, să o îmbunătățești unde trebuie, să schimbi, să reînnoiești și să găsești soluții?

Cu alte cuvinte, să nu te irosești și să muncești cu tine pentru a ajunge ce vrei, când vrei și unde simți că ți-ar fi locul.

Imaginează-ți că locuiești într-o casă veche, dărăpănată, plină de igrasie, cu canalizare înfundată, pereții crăpați și acoperișul cu țigle lipsă.
Ce faci? Te apuci și te lamentezi la toată lumea în ce condiții ești nevoit(ă) să locuiești, cât de nedreaptă este viața (numai) cu tine că te-a adus în situația asta?
Începi să găsești scuze de ce nu te apuci să repari totul, gen „nu am bani”, „nu am timp”, „cine să mă ajute?”, „nu găsești meseriași buni”, „nu eu am adus-o în starea asta, deci nu eu trebuie să o repar”, etc?
Sau realizezi că este casa ta și că, dacă nu o vei repara, se va dărâma, îngropându-te sub moloz.

La fel se întâmplă și în viață. 
Dacă pierzi timp și energie pentru a justifica „de ce nu...” în loc de a găsi soluții, viața se va șubrezi atât de mult încât se va dărâma peste tine, îngropându-te în molozul nesimțirii față de tine.

A te plânge e irosire, dar a te mobiliza e investiție, e acțiune. E salvarea ta!



Dragă om drag, cam asta m-ai ajutat să înțeleg și să aplic în propria mea viață. 

Și te anunț cu mare recunoștință că mi-e cu mult mai bine. 
M-ai ajutat să mă iubesc, să mă onorez, să folosesc lucrurile ce nu-mi plac pentru a le aduce în viața mea pe cele care îmi bucură ființa și sufletul. 
M-ai îndrumat să-mi găsesc liniștea interioară și să mă accept așa cum sunt.
M-ai învățat să nu mai încerc să mulțumesc pe toată lumea, iar cea mai importantă lecție este aceea că dacă eu mă schimb, mă regăsesc și sunt mulțumită de mine, celor apropiați le va merge bine, iar asta îi schimbă și pe ei.

Tu m-ai ajutat și mă ajuți să mă (re)descopăr, să-mi placă ceea ce sunt.
M-ai îndrumat să redevin eu însămi, în esența și ființarea mea.

Pentru toate acestea îți sunt recunoscătoare.
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Dar, dacă eu le-am învățat de la tine, înseamnă că toate cele cuprinse în această scrisoare îți sunt cunoscute.
Nu? Ba da, altfel nu le-aș fi învățat. Iar dacă tu ești oglinda mea, și eu sunt a ta.

Ai încredere, toate informațiile sunt în tine. 
Ai încredere în forțele tale, curajul de a-ți înfrânge fricile și credința că ești perfect(ă) așa cum ești!

Dar, tu știi asta deja, nu-i așa?

Binețe, dragă om drag!




 dr. Edith Kadar
Arad, 22 septembrie 2015


 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

miercuri, 28 decembrie 2016

SĂRBĂTORILE, ÎNTRE GĂLĂGIA EXTERIOARĂ ȘI LINIȘTEA SUFLETULUI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



În fiecare an, luna decembrie și începutul lui ianuarie reprezintă perioada de maximă agitație a oamenilor care trăiesc în țările civilizate, adică acelea în care comerțul este încurajat la maxim.
Același lucru este valabil, de fapt, pentru orice sărbătoare ce atrage atenția.

Majoritatea oamenilor se agită pentru a face cumpărături, a face cadouri, a face pregătiri pentru întrunirile de familie și întâlnirile cu prietenii.
Adică ceva ce se (poate) face în fiecare zi a anului fără a fi nevoie de definiții pompoase, de atitudini festiviste și de declarații pline de formă, dar goale ca simțământ.

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să facem o incursiune în realitatea sărbătorilor pentru a vorbi despre manifestările exterioare versus trăirile dinlăuntrul nostru.

Ca de obicei, te rog să nu te grăbești să tragi concluzii până ce nu citești ceea ce am de spus. Cum e scris la începutul fiecărui material, sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles.

Nu uita să pornești muzica pentru a-ți fi alături.





În această perioadă a sfârșitului de an 2016 și început de 2017 se vorbește mult, dar se spune foarte puțin.
Adică se folosesc o multitudine de fraze și urări pompoase pentru că „așa se face, e frumos să fii bun de sărbători, nu-i așa?!”
E atât de mult festivism implicit în perioada sărbătorilor încât nici nu se mai observă marea minciună la care suntem cu toții părtași: s-a uitat adevărata semnificație a sărbătorilor de iarnă, înlocuindu-se cu una convenabilă, comercială, plină de pompă și de falsitate.

Dacă ar fi să te întreb care este semnificația sărbătorilor de iarnă, mi-ai spune, probabil, că este bucuria alături de cei dragi, momentul din an în care iubirea și empatia se împletesc cu viața de zi cu zi pentru a crea magia hibernală a Crăciunului. 
Sau mi-ai spune că este sărbătoarea nașterii lui Iisus.

Iar eu te-aș întreba, rugându-te să fii 100% sincer(ă) cu tine: unde este sărbătoarea, oricare ar fi ea - în sufletul tău sau în afara ta? Repet, fii sincer(ă) pentru că răspunsul ți-l dai ție, nu mie. 
Eu nu contez, doar observ ceva ce se repetă an de an, și, în loc să se atenueze, se amplifică.

Cu cât în suflet este mai gol, mai pustiu de iubire, bucurii și armonie, cu atât este mai mare gălăgia cu care omul își declamă și își declară exact acele sentimente de care duce lipsă.

Nu mă înțelege greșit, sau înțelege-mă după cât și cum poți: nu sunt împotriva a ceva, dar dacă ești cu adevărat plin de iubire, armonie, bunătate și empatie de sărbători, nu ești așa în fiecare zi, 365 de zile pe an? De ce atunci suntem darnici, suntem buni unul cu altul, pentru ca apoi să revenim la vechile emoții și trăiri negative?

De ce sărbătorile sunt doar pauze luate de frici, furii, ură, dezbinare, etc?



Eu cred cu toată ființa că bunătatea, bucuria și solidaritatea manifestate de sărbători sunt prezente în permanență în fiecare persoană, și că nu pot fi scoase la înaintare de sărbători ca o haină de la naftalină sau ca o insignă atârnată în piept.

Dragă cititorule, ce vreau să te întreb nu este de ce ești pozitiv, plin de bucurie, entuziasm și optimism de sărbători, ci vreau să te întreb DE CE NU EȘTI AȘA ÎN FIECARE MOMENT AL VIEȚII TALE, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, 52 de săptămâni pe an?

Este ca și cum ai aprinde lumina și ai porni căldura în casă doar de sărbători, pentru ca, în restul timpului, să te complaci în frig și întuneric.

Optimismul sărbătorilor există deja în tine, dacă el se manifestă sincer. Nu-l poți inventa, împacheta și prezenta celor din jur ca un iepure scos din pălărie.
Iar dacă în restul timpului ești încruntat(ă), agitat(ă), plin(ă) de venin, frici și furii, dă-mi voie să te anunț că ceea ce afișezi și postezi de sărbători este o mare minciună, iar singura persoană pe care o minți cu adevărat ești chiar tu!

Și, dă-mi voie să te mai întreb ceva, dar te rog să îți dai ție răspunsul: ce îți mai face sufletul? 
Știi tu, acea esență a ta, acel ADEVĂR ce există în tine, care are, de fapt, menirea de a folosi corpul fizic pentru a ajunge acolo unde așteaptă experiențele noi pentru a-l îmbogăți, și nu să fie aruncat la gunoi pentru a împlini nevoile fizicului.

Ce-ți mai face sufletul cel de plin de trăiri, emoții, experiențe, acela care îți aduce adevărata cunoaștere și adevărata bogăție a ta? Acea lumină din tine pe care o cauți în afara ta, în ornamentele și cuvintele false pe care le utilizezi pentru a-i impresiona pe alții.

Ce mai face sufletul tău iubitor de liniște, bucuros de iubirea față de tine, hrănit de atenția pe care i-o dai și ți-o dai? 

Știi tu, sufletul, acea bucată din lumina divină cu care ai venit aici, și care a „îmbrăcat” haina fizică pentru că avea nevoie de un vehicul pentru a căuta ceea ce e de găsit în fiecare viață?
Sufletul, locul unde sălășluiește liniștea și pacea, mai știi?
Sufletul, care conține toate experiențele de care ai nevoie pentru a trăi în liniște, pace și armonie cu tine, mai întâi, și apoi cu ceilalți.



Te gândești să îmi dai un răspuns standard, stas, ceva politicos, corect social, dar care nu conține decât cuvinte desprinse din banalul educației rigide primită?
Nu are rost. Eu nu contez, oricum, pentru viața ta. Și nimeni altcineva nu ar trebui să conteze mai mult decât tu pentru tine.

Dacă sufletul tău e împăcat și liniștit, vei ști asta, și nu mai simți nevoia să declari și să declami lozinci fade. Iar asta îți va aduce sărbătoarea în fiecare clipă a vieții tale, în fiecare respirație a ta.

Dar dacă înlăuntrul tău e tern, fad, trist, e întunericul singurătății în mijlocul oamenilor, nu crezi că acolo ar trebui să faci ordine, și nu să încerci să aduci gălăgia și comercialul sărbătorilor pentru a-ți „popula” viața de sărbători? Este ca și cum deschizi o ușă pentru a-ți intra în casă lumina de pe stradă.

Nu contează cum ai fost până atunci, dar sărbătorile - indiferent care sunt ele - sunt un punct de cotitură important pentru viața și sufletul fiecăruia. 

Crăciunul nu este despre cumpărături impulsive, gătit de mâncare care, apoi, să fie aruncată mai mult decât jumătate.
Crăciunul nu este despre a ține 6 săptămâni de post de mâncare, în timp ce mintea e lăsată să „populeze” sufletul cu gânduri toxice, pentru ca după aceea să se mănânce și să se bea în 2-3 zile cât pentru toată perioada de abstinență, că doar trebuie recuperat, nu?
Crăciunul nu este despre a-l sărbători pe Moș Crăciun, ci pe copilul de lumină care există în fiecare om.

Crăciunul este despre nașterea luminii în fiecare dintre noi. 
Este momentul în care (ar trebui să) ne reamintim că suntem lumină divină, duh sfânt, energie a iubirii, sau cum vrei tu să-i spui. Iar asta se face în liniște.



Se spune că ce este înăuntru este și afară, ce este sus este și jos.

Oare, atunci, bradul pe care îl împodobim cu atâta grijă și drag în fiecare an, nu reprezintă sufletul fiecăruia, ce simte nevoia de a fi ornat cu ghirlandele armoniei, globurile bucuriei și luminițele iubirii sincere, necondiționate?

Dacă sufletul este complet și conectat la întreaga ființă, sărbătorile sunt petrecute în liniște pentru a putea auzi cântecul prea-plinului interior.

Dacă nu, folosește aceste momente pentru a te reconecta la ceea ce există deja în tine, dar ochii-ți au uitat să mai vadă.

Nu te mulțumi cu ceea ce îți oferă societatea care te vrea un consumator model și nu un om care își dă seama că le are, deja, pe toate.
Nu mai căuta în afara ta ceea ce există deja în tine.

Și nu mai confunda sclipiciul ornamentelor exterioare cu lumina interioară cu care te-ai născut.
Nimeni și nimic nu îți poate da ceea ce ai nevoie cu adevărat. Știi de ce? Pentru că ceea ce cauți există deja și așteaptă să fie descoperit de tine pentru a deveni ființa întreagă menită să fii.

În gălăgia exterioară nu vei găsi niciodată liniștea sufletească.
Găsește-o, e acolo în interior.
În fond, acesta este rolul sărbătorilor: pentru a-ți oferi momente cu tine și de tine!

Am vrut doar să-ți reamintesc.

Binețe, dragă cititor, și sărbători în liniște și pace cu tine și cu sufletul tău!

NAMASTE! 💓



dr. Edith Kadar 
Arad, 28 decembrie 2016

*     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 27 decembrie 2016

Numele ȘTEFAN - semnificație și menire

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *    *

Sursa - internet

Binețe, dragă cititorule!

Primul pas în a te cunoaște pe tine și a afla care este rolul tău în această viață este să știi care este semnificația  numelui pe care l-ai primit la naștere.

Astăzi vom vorbi despre ȘTEFAN.

Indiferent dacă te numești Ștefan, Ștefana, sau derivate de-ale lui, sau dacă cunoști persoane botezate astfel, știi care este semnificația acestui nume?

Nu uita să pornești și muzica pentru a-ți fi însoțitor pe calea gândurilor și a rândurilor.



Numele ȘTEFAN derivă din grecescul STEPHANOS și înseamnă COROANĂ.

Persoana ce primește la botez acest nume este menită să poarte cu demnitate coroana vieții, să accepte încoronarea din partea destinului ca pe o recunoaștere a valorii personale.

Depinde doar de caracterul fiecărui ȘTEFAN(A) dacă valoarea coroanei va satisface orgoliul, mândria și vanitatea, sau va înțelege că este vorba despre misiunea personală a fiecăruia, ce nu are nici o legătură cu ego-ul.

Persoanele cu acest nume au o misiune personală de a da mai departe, celor din jur, beneficiile „coroanei” vieții.

Sfântul Ștefan a fost un apostol omorât cu pietre de către cei ce nu acceptau noutatea învățăturilor lui Iisus, fiind considerat primul martir al creștinismului. A fost, deci, un deschizător de drumuri.

Dragă ȘTEFANA, ȘTEFAN, FANA, FANE, FĂNICĂ, ISTVAN, PISTA, PISTI, STEVE, ESTEBAN, îți urez să te bucuri de viața cu care ai fost încoronat(ă), să ai multă înțelepciune pentru a-ți folosi abilitățile cu care ai fost înzestrat(ă), să ai curajul să fii la înălțimea misiunii personale trasate de acest nume.

La mulți ani plini de lumină în suflet!




dr. Edith Kadar 
Arad, 27 decembrie 2016

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

miercuri, 21 decembrie 2016

SOLSTIȚIUL DE IARNĂ, RENAȘTEREA PĂSĂRII PHOENIX DIN PROPRIA CENUȘĂ

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *


Cu toții știm cât de importante sunt sărbătorile de iarnă pentru noi, pentru sufletul nostru. 

Dar, înainte de a intra în febra Crăciunului, există un moment special din an despre care se vorbește prea puțin și căruia i s-a uitat importanța acum, în epoca modernă, super-comercializată. 

Binețe, dragă cititor!

Te invit să povestim despre o sărbătoare uitată și ignorată, dar care a fost foarte importantă de-a lungul timpului, considerată unul din cele mai de seamă repere ale anului calendaristic: SOLSTIȚIUL DE IARNĂ.

Te invit să îți iei o cană de ceai cald, și să vii să povestim puțin spre reamintire. 
Pornește și muzica pentru a-ți fi alături.


 

În această perioadă din an când toată lumea așteaptă cu înfrigurare (la propriu sau la figurat) sărbătorile de iarnă, un moment important trece tăcut prin viața noastră, „sufocat” de gălăgia și frenezia cumpărăturilor.

Începând cu data de 21 decembrie (22 decembrie în alți ani), am intrat în sezonul iernii.

Chiar dacă oficial iarna începe la 1 decembrie, în mod tradițional sezonul rece debutează odată cu Solstițiul de iarnă, un fenomen astrologic ce marchează cea mai scurtă zi-lumină și cea mai lungă noapte din an. 

Iar asta înseamnă că, după câteva zile de stagnare în aceleași coordonate, zilele vor începe să crească încetul cu încetul, iar nopțile să scadă până la Echinocțiul de primăvară (21 martie), când ziua și noaptea vor fi egale, și culminând cu Solstițiul de vară din 22 iunie, când avem cea mai scurtă noapte și cea mai lungă zi.

În emisfera sudică lucrurile se petrec invers, ceea ce înseamnă că acolo 21 sau 22 decembrie marchează Solstițiul de vară.

Solstițiul de iarnă a avut și are un rol important în diferitele culturi ale lumii, și se crede că a fost celebrat încă din perioada neolitică, monumentul de la Stonehenge stând încă mărturie felului în care evenimentele astrologice erau folosite în diferitele domenii ale vieții.

Momentul Solstițiului coincide cu mari sărbători ale diferitelor popoare de-a lungul timpului.
Nașterea copilului salvator, de origini divine, în preajma Solstițiului de iarnă este una dintre credințele spirituale cel mai des întâlnită de-a lungul istoriei.

Nașterea lui Horus la egipteni, a lui Mitras în Persia, lui Alban Arthan la druizi sau a lui Iisus la creștini sunt doar câteva exemple care arată că oamenii separați de spațiu și de timp au înțeles un principiu universal ce nu și-a pierdut importanța de-a lungul istoriei, și care a rămas adânc încastrat în memoria genetică a umanității.


Celebrările ce au loc în această perioadă au semnificația tainică a transformării - în spirit și suflet - la care poate avea acces oricine este hotărât să renunțe la vechi, la învechitul din el/ea, la demodat, la inutil, la lupta cu morile de vânt, pentru a putea, apoi, îmbrăca haina noului, a reînnoirii, a renașterii, a schimbării din temelii, a transformării totale.

Pentru a exista și a se manifesta, orice ființă, lucru sau stare trebuie, mai întâi, să fie creată, să se nască.

Solstițiul de iarnă este celebrarea renașterii spiritului fiecăruia dintre noi, a soarelui lăuntric, a Cristului, în conștiința fiecărei persoane în procesul de trezire spirituală.

Simbolul este copilul, Soarele iernii, aflat acum la intensitate minimă, ce crește și devine din ce în ce mai puternic, ajungând la forța sa maximă cu ocazia Solstițiului de vară din 22 iunie.

Tot așa, la nivel spiritual, fiecare om are posibilitatea și capacitatea de a crește din întunericul și frigul iernii în lumina puternică, forța și căldura verii sufletului.

Soarele ce răsare în cea mai scurtă și întunecată zi a anului poate fi comparat cu nașterea luminii din întunericul și haosul creației, pentru a ne fi un exemplu permanent și o călăuză pe drumul căutării și regăsirii de noi înșine în complicatul labirint numit simplu VIAȚĂ.


Indiferent de interpretările date de popoarele lumii, Solstițiul de iarnă marchează sfârșitul perioadei de scădere, de descompunere, de moarte aparentă a naturii și începutul unui nou ciclu de viață marcat prin renaștere, regenerare, reînnoire.

Și pentru că suntem parte importantă a naturii, Solstițiul de iarnă are un impact deosebit și asupra sănătății noastre fizice, psihice, emoționale și spirituale.

Dacă până acum, în ultimele săptămâni, am funcționat pe rezervele-rezervelor energetice ale corpului, având o stare de moleșeală, deficit de vitalitate și lipsă de chef de viață, începând cu momentul Solstițiului și odată cu creșterea zilei vom începe să ne recăpătăm forța vitală și să ne clarificăm mintea încețoșată.

Ciclul anual afectează și corpul uman deoarece suntem compuși din aceleași elemente ca și restul naturii.

Descreșterea vitalității ne-a făcut mai lenți, dornici să dormim mai mult, să ne conservăm energia, ne-a îndemnat la introspecție și la căutarea liniștii.

Odată cu sfârșitul de an începem să ieșim din „bârlog”, din hibernare.

Starea de bine începe să se facă simțită cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a Crăciunului și revelionului, pe seama cărora punem veselia, uitând de punctul tacit marcat pe 21 decembrie.

De aceea putem afirma că Solstițiul de iarnă este momentul anual al renașterii noastre, ca a păsării Phoenix din propria cenușă.


Folosește această perioadă pentru a trage linii și a face evaluări sincere ale vieții tale de până acum, și nu-ți irosi bruma de energie care ți-a mai rămas pentru lucruri de moment, inutile viitorului tău apropiat sau îndepărtat.

Bea multe lichide pentru a te hidrata și consumă multe fructe pentru a-ți lua vitaminele și mineralele foarte importante în această perioadă cu lumină solară puțină.

Dormi suficient pentru a permite corpului să se regenereze fără probleme.

Evită consumul de băuturi și de alimente grele; și organele tale sunt în renovare, deci nu le suprasolicita.

Dar, cel mai important, folosește această perioadă pentru a te reconecta la energiile universale și a te regăsi pe tine, copilul pierdut și regăsit printr-o nouă șansă a vieții.

Îți doresc un Solstițiu plin de înțelepciune!

Binețe, dragă cititorule!



dr. Edith Kadar
Arad, 22 decembrie 2015

*    *    *    *    *    *    *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.

Prezentul articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre această pagină

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/12/solstitiul-de-iarna-renasterea-pasarii.html)

Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 20 decembrie 2016

EMPATIA - DIN SUFLET SAU DIN EGO?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *



Te-ai gândit vreodată de ce te impresionează atât de mult și atât de repede problemele despre care auzi că le-ar avea alții?

Indiferent că este vorba despre persoane cunoscute din anturajul tău, cunoștințe ale cunoștințelor sau persoane despre care ai citit sau ai auzit din presă, corzile sufletului tău se înmoaie când auzi că cineva ar avea o problemă de sănătate fizică, psihică, emoțională, sufletească, karmică sau...materială.

De cele mai multe ori constați, empatizezi în tăcere sau gălăgios (după cum ți-e felul) cu bietul, biata sau bieții, suficient de o șuetă/prieten/moment, apoi treci mai departe și îți vezi de viața ta, mulțumind tacit cerului că nu tu ai fost cel/cea afectat(ă).

Dacă de cele mai multe ori  nu faci nimic pentru a ajuta deoarece nu poți, nu ai mijloace, ești prea departe, nu ai cum, nu cunoști sau nu vrei să ajuți, la ce îți mai irosești timp și energie pentru a plânge de milă cuiva? 
Pentru că așa e frumos? Cine a spus asta? Aaaaa, societatea, adică cea care te conduce, cea pentru care faci orice pentru a nu te renega, respinge sau izola?
Pentru că este omenește? Cum? Dacă dai 100 de like-uri la poze sau articole cu persoane suferinde, ajuți? Salvezi? Sau este modalitatea ta de a da „like” sorții și universului că nu te-au pus pe tine în situația asta?

Știi că autorii articolelor sau știrilor respective se bazează tocmai pe naturelul tău simțitor pentru a-ți exploata emoționalul și sfredeli sufletul pentru a avea audiență, nu? Nu știai? Nu ai sesizat că titlurile sunt cele care te-au făcut să reacționezi?

Dar, să revenim...
De ce te impresionează atât de mult un caz disperat? Dacă ar fi să tragi o linie, în câte asemenea cazuri ai empatizat simplu, apoi...gata, și în câte te-ai oprit preț de 5-10 secunde sau minute și te-ai rugat - așa cum știi tu și cum îți dictează momentul - pentru rezolvarea optimă a problemei care te-a impresionat până la lacrimi?


Empatizezi, îmi vei spune. Compătimești, vei susține.Ți-e milă, vei zice.

Bravo! Dar până acum mi-ai vorbit doar despre tine. Cu ce îl/o ajută pe cel/cea în cauză ego-ul tău dezlănțuit?

Nu vorbesc despre cei/cele care fac, practic, ceva pentru a ajuta.
Aici e vorba despre cei/cele care se lamentează la o șuetă, convorbire sau un pahar, și rămân la acel stadiu.
„Ai auzit despre....? Săracul/săraca! Ce viață, ce soartă! Să ne ferească Dumnezeu de așa ceva!”.

Aha, despre asta era, de fapt, vorba!
În momentele discuției empatizezi, te identifici pentru câteva secunde cu „victima”, trăiești (tot pentru câteva secunde) drama, apoi mulțumești cerului că nu tu ești în discuție.
Și, de obicei, asta te face să te simți împăcat cu tine, cu viața și cu traiul tău, sperând în adâncul sufletului că niciodată nu-ți va fi mai rău. Ție. Altora da, dar nu ție!

Și atunci, revin cu întrebarea: de ce te impresionează atât de mult și atât de repede problemele despre care auzi că le-ar avea alții?
Pentru că, de fapt, respiri ușurat(ă) că nu sunt ale tale! 
Și dacă nu ai fi atât de preocupat(ă) să te îngrijești de FORMA ta de manifestare pentru a fi pe placul și acceptul altora, ai sta puțin de vorbă cu tine, cu toată sinceritatea, ai da la o parte pseudo-revolta care te-a cuprins citind rândurile de mai sus, și ți-ai da seama că FONDUL este altul decât îl expui.

Dar, pentru a fi sincer(ă) cu tine, trebuie, mai întâi, să te accepți și să te iubești așa cum ești acum (și nu cum vor alții să fii), pentru a putea schimba ceva, în viitor.


Știi de unde știu toate astea?
Pentru că și eu am trecut și trec prin asta, mi-am acceptat ego-ul, slăbiciunea, lașitatea, și am făcut un prim pas: mă opresc și mă rog câteva secunde pentru cei aflați în momente de cumpănă. Sigur asta ajută mai mult decât o simplă risipire de energie pentru a vorbi vorbe...degeaba.

E bine să empatizezi. Cu condiția ca finalitatea să nu fie o irosire, ci o lecție de învățat pentru tine. Doar nu degeaba ai auzit despre cazurile acelea și nu despre altele, nu? Sau nu știai?

Binețe și mulțumire ție, dragă cititorule!



Mai ai timp și de o muzică? Azi îți propun Jean Michel Jarre - Velvet Road”, din albumul ”Geometry of Love, 2003)

dr. Edith Kadar
Arad, 20 decembrie 2015


            *    *    *    *    *    *    *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.

Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/12/empatia-din-suflet-sau-din-ego.html)

Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

joi, 8 decembrie 2016

OBSERVAREA ALTORA, MOTIV DE NEOBSERVARE A TA

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *


Ai observat cât de ușor este să îți pierzi vremea observându-i pe alții?

Dar ai văzut cât la sută din timp, din timpul tău, din viața ta, nu faci altceva decât să sesizezi, să apreciezi, să compari, să comentezi despre alții, în timp ce susții sus și tare că pentru tine nu îți mai rămâne nicio secundă liberă?

Crezi că dacă observi cu sârg  cum sunt cei din jurul tău, dacă îți faci și emiți tot felul de păreri în acest sens și dacă încerci să corectezi cu forța ce vezi în exterior, viața ta va deveni, brusc, mai bună, mai împlinită?

Observarea celorlalți, a altora în afară de tine, a devenit un fel de „sport” național care, nu numai că umple golurile pe care le lași în viața ta, dar îți poate crea iluzia că ai avea un spirit înalt de observație și că ai fi un psiholog extraordinar, mai bun decât orice profesionist în domeniu.

Așa, și?
Cu ce te ajută, pe tine, personal, datul cu părerea despre alții?
Îți face ordine în agitația ta zilnică? 
Îți aduce liniștea în gălăgia minții tale? 
Instaurează pentru totdeauna pacea în sufletul tău? 
Netezește pliurile pe care alții le-au șifonat în viața ta, cu permisiunea ta?
Găsești răspunsurile la întrebările vitale gen „cine ești și ce cauți în propria-ți viață?”

Nu, doar te ține ocupat(ă) să nu îți vezi sordidul și ternul pe care l-ai acceptat de bună voie în viața ta.
Cum? Neavând nicio reacție la propria-ți viață, ci doar la observarea vieții altora, a celor străini ție.

Dacă mai ai timp să observi, să comentezi, să compari viața celor străini ție, înseamnă ori că ți-ai rezolvat toate problemele, și atunci nu văd de ce nu te-ai bucura de liniștea obținută, fie habar nu ai ce să faci cu ițele vieții tale sau, în cel mai rău caz, habar nu ai că a te ocupa de tine e treaba ta primordială în această viață.

De ce faci un lucru care nu te ajută la nimic? Explică-mi, te rog! Cu ce te alegi, în afară de o satisfacție răutăcioasă de moment, dată de bucuria că nici altora nu le merge bine? Așa, și?
Otrava generează otravă, iar aceasta se va revărsa din plin asupra propriei tale trăiri.

Cum îți așterni așa vei dormi, spune o vorbă. 
Chiar vrei să dormi înconjurat(ă) de „demonii” pe care îi creezi vorbind despre alții?
Nici acum nu ai înțeles că, de fapt, ceilalți sunt oglinzile tale și că râzând și comentând despre ei, râzi și comentezi despre tine?
Doar mă întrebam. 
Sunt convinsă că tu le știi pe toate mai bine ca mine! De aceea, viața ta este atât de perfectă și satisfăcătoare!

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 08 decembrie, 2015



 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/12/observarea-altora-motiv-de-neobservare.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.