duminică, 20 noiembrie 2016

EMPATIA, CONFIRMAREA REALITĂȚII TRĂIRILOR NOASTRE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Cât de utilă este empatia și cât de bine înțeleasă este ea?
Este un ajutor, sau mai degrabă o piedică?
Creează o realitate sau o iluzie?

Binețe, dragă cititor!

Te invit la o poveste, și îți propun să pornești muzica pentru a-ți fi alături pe cărarea rândurilor și a gândurilor.


Judecăm totul prin prisma gândirii noastre, proiectând pe ceilalți reacția proprie.

Dacă ne place ceva, automat presupunem că și altora trebuie să le placă.
Dacă ceva ne deranjează, musai să îi deranjeze și pe ceilalți.
Dacă ceva considerăm că e nedrept, obligatoriu trebuie să fie la fel și pentru cei din jur.

Iar dacă „muritorii” cărora le povestim ceva sunt de altă părere decât noi... e o mare problemă! Suntem furioși, revoltați, nedreptățiți și suferim conflicte emoționale pentru „trădarea” ca alții să nu judece și să aprecieze identic cu noi.

Din aceste motive se rup legături puternice între oameni. Căsnicii, prietenii, relații de colaborare extraordinare până la un anumit moment se pot destrăma pentru un moft de o secundă; doar pentru că celălalt nu ne dă dreptate când am vrut și nu au reacționat cum am dorit.

Un simplu gest, într-un singur moment poate spulbera o lume stabilă dintr-o toană a ego-ului.

De ce simțim nevoia ca ceilalți să gândească, să simtă identic cu noi?
De ce avem nevoie ca ceilalți să vadă, să trăiască, să experimenteze exact ca noi, în același moment și cu aceleași emoții?
De ce vrem ca alții să știe exact ce și cum simțim?
De ce este mai important ca cei din jur să ne știe trăirile și nu ni le analizăm în liniște pentru a le înțelege?
De când, de ce și cum a ajuns empatia celorlalți mai vânată decât trăirea și înțelegerea în singurătate?
De când e mai importantă lauda simțirii decât aprofundarea ei?



Pentru că ne este frică de trăiri, de simțiri, deoarece acestea ne scot din monotonia zilnică și ne trezesc brusc la viață. Iar atunci vrem să simțim că nu doar noi suntem cei care trăiesc și simt, ci și cei din jur. 
Vrem să ni se dea dreptate.
Vrem să ni se confirme trăirile.
Avem nevoie de certificări.
Vrem să fim validați de ceilalți pentru a simți că avem dreptate. Iar dacă cei din jur vor face, spune sau simți ca noi, am primit atestarea.

Empatia este felul în care ne confirmăm nouă înșine că realitatea trăită este bună, că nu este o iluzie.
Altfel, lumea ni se clatină.

De aceea, judecăm totul prin prisma gândirii noastre, proiectând pe ceilalți reacția proprie. Iar dacă cei de lângă noi sunt de altă părere... e o mare problemă! Suntem furioși, revoltați, nedreptățiți și suferim conflicte emoționale pentru „trădarea” ca alții să nu judece și să aprecieze identic cu noi. 

Trăirea la indigo nu duce la aceeași destinație, din contră. 
Scopul comun, armonia, vine din simțirea diferită. 

Lăsăm o clipă necugetată să ne stabilească tot viitorul? 

Sunt sigură că putem mai mult!

Binețe, dragă cititorule!



dr. Edith Kadar 
Arad, 03 noiembrie 2015

*     *     *     *     *     *    * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 


Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 14 noiembrie 2016

SUFERINȚA, ÎNTRE SOLITUDINE ȘI GĂLĂGIE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Faptul că unii oameni se lamentează, își „urlă” suferința în fața oricărui seamăn milos și strigă în gura mare cât de „victimă suferindă” este, nu înseamnă că este și real.

Nu te simți ofensat(ă) de rândurile de mai sus. Citește tot ce am de spus și încearcă să înțelegi mesajul. Cele scrise azi au legătură doar cu manifestarea în suferință, ceea ce poate arăta realul sau ficțiunea, ori manipularea prin suferință.

Binețe, cititorule!

Te invit să povestim puțin despre realitate, despre iluzie, despre viață, despre alegerile pe care le facem.
Pornește, rogu-te, muzica pentru a ne fi alături.



Sunt convinsă că ai întâlnit oameni care își povestesc necazul și suferința oricui, impresionând auditoriul până la lacrimi. Sunt atât de convingători încât ai jura că tot ce spun e real 100%, și nu-ți poți imagina că ar spune povești doar pentru a obține capital de simpatie sau/și material.

Mai sunt și oameni cu care vorbești și care, din una în alta. îți spun povestea cutremurătoare a vieții lor, lăsându-te uimit(ă) cât de detașat vorbesc, întrebându-te la sfârșit, în timp ce îți ștergi o lacrimă în colțul ochilor,  unde a încăput atâta demnitate, cum au supraviețuit atâtor lovituri, și cum de sunt atât de calmi, resemnați, deschiși viitorului și detașați de trecut, de suferință.

Suferința adevărată nu mai are legătură cu orgoliul, deoarece arată că ai ajuns atât de jos în căderea ta liberă prin viață încât nu mai contează decât să te salvezi, să te mai poți percepe, să te mai poți simți pe tine.
Adevărata suferință te transformă, te schimbă, aduce modificări din temelii vieții tale și ție, ca entitate.
Iar transformarea este individuală; e tacită; e intimă pentru că îți afectează fiecare fragment de ADN din fiecare celulă a corpului tău. 
De aceea, cei la care suferința este reală, se retrag pentru a-și păstra energia și demnitatea, nu și-o irosesc cu urlete venite din ego-ul adânc și manipulate de slugarnicul orgoliu. Ei povestesc doar dacă sunt întrebați, și o fac înșirând strict faptele, fără interpretări, fără adăugiri, fără înflorituri.

Cei care mai au forța și puterea de a urla pentru a-și povesti oricui suferința și pentru a cerși simpatie, nu suferă de ceea ce susțin, sunt doar în căutare de companie. 
Ei vorbesc fără să îi întrebi, îți oferă detalii fără să le ceri și pun accentul pe ei, făcând risipă de vorbe care încep cu „eu...”. Se victimizează caracterizându-se singuri: „săracul(a) de mine, eu, atât de cinstit(ă) și corect(ă)...”; „nimeni nu a trecut prin ceea ce trec eu...”, etc.

Adevărata suferință te transformă, te înnobilează și este un act intim, nu se trâmbițează în gura mare pentru că nu are nevoie de prezența altora, ci doar de a te re-simți pe tine, de care ai cam uitat.

Fiecare om trece prin ambele stări: de solitudine sau de victimizare zgomotoasă. E normal. 
Important ar fi ca în această ecuație, orgoliul și ego-ul să nu fie principalele beneficiare. Ci sufletul. 
Care suflet? Acela pe care îl percepi în izolare.

Sufletul cere tăcere. 
Ego-ul vrea spectacol și gălăgie. 
Acum știi.

Binețe, dragă cititorule!



 dr. Edith Kadar
Arad, 14 noiembrie 2015

*     *     *     *     *     *    * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 


Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

joi, 10 noiembrie 2016

NU FI O COPIE, FII UN ORIGINAL!

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Cât din ce ai realizat în viață are la bază gândirea ta și este rezultatul propriilor planuri, a propriilor teorii puse cu succes în practică? Poți să spui un procent? Nu mie, ci ție.

Faci sau ai făcut un lucru pentru că așa ai văzut la alții sau pentru că așa l-ai vrut și l-ai conceput?
Faci sau ai făcut achiziții după ce ai văzut că alții au făcut-o, și te-ai gândit că ți-ar fi bune și ție, sau nu te inspiri decât din ideile tale?

Fii sincer(ă) cu tine.
Ești original(ă) în ceea ce faci sau te mulțumești să copiezi, să imiți, să fii ceva ce este deja altcineva?

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să povestim puțin despre o temă foarte actuală, care poate crea multe conflicte emoționale legate de valoarea proprie.


Nu mai fi o copie, fii un original!

Nu fă lucrurile doar pentru că le-ai văzut la altcineva, dar până atunci nici nu te-ai gândit la ele.
Fă ceva pentru că așa îți vine, așa simți, așa vrei, așa știi că îți vei îndeplini în mod natural cerințele ce te împlinesc ca ființă.

Nu aștepta ca altcineva să facă primul pas într-o direcție pentru ca tu să calci, apoi, pe cărări bătătorite.
Ai curajul să-ți descoperi propria cale; doar aceea te va duce spre destinația cate ți-e menită în viață. Restul sunt potecile și destinațiile altora, sunt deviații care îți îndepărtează pașii de la tine.

A merge în urma altora, a copia, a imita, poate fi simplu și ușor, dar nu te transformă în persoana pe care încerci să o copiezi.

Poți alege să fii Pamela Anderson de România, Brad Pitt de Crevedia sau Bill Gates de Medgidia.
Te poți lăuda că ești ca.... X, persoana foarte cunoscută. Dar nu vei fi niciodată acea persoană decât o copie caricaturală a ei.
Poți cânta ca Lady GaGa, poți dansa ca Fred Astaire, poți arăta ca orice star vrei tu. Dar nu vei fi original(ă), ci doar o copie palidă.


Dar spune-mi, te rog, de ce e așa o mare problemă să fii ti însuți/însăți?
De ce nu poți fi tu un original? Adică să faci ceea ce te împlinește fără frica de a fi catalogat(ă), judecat(ă) și mustrat(ă).

De ce nu-ți iei casa proiectată de și în visele tale? De ce aștepți să o facă, mai întâi, vecinul, colegii sau prietenii?
De ce doar după ce auzi povestindu-se de intenția cuiva de a-și lua aparatură de care are nevoie, te trezești brusc că și tu vrei același lucru, chiar dacă nu ai habar ce să faci cu ea?
De ce începi să faci sport sau să ții diete doar pentru că așa fac cei pe care îi admiri în secret?
De ce nu te-ai apucat să scrii pentru că așa ai simțit, așa ți-a dat ghes talentul, ci ai făcut-o doar după ce admirația și invidia te-au anunțat că vrei să fii...ca acel autor?

De ce vrei să imiți stiluri care deja există, nu sunt ale tale și nu te reprezintă?
De ce vrei să îți creezi o viață copiată și nu una care să „miroase” a noutate, a proaspăt și care să emane originalitate?

Chiar crezi că îți poți minți sufletul și esența ta?

Copiind nu vei fi mai fericit.
Imitând nu vei fi mai împlinit.
Vei fi doar un exemplar care, din frica asumării de sine, și-a ratat propria evoluție, și-a neglijat chemarea, și-a negat împlinirea și regăsirea de sine.

Atât timp cât iei lucrurile de gata, vei fi doar o replică a vieții altcuiva.
Atât timp cât te va interesa părerea celorlalți și vei vâna atenția lor, vei rămâne un duplicat.
Atât timp cât ești surd la adevărata ta chemare, vei rămâne o copie palidă a chemării altora.

Când tot ce te interesează este să îți pui propriile vise în aplicare indiferent de greutăți, vei fi ORIGINAL(Ă), vei fi UNIC(Ă).
Depinde doar de aspirațiile și de ambițiile tale.

ORIGINAL sau COPIE?
AUTENTIC sau IMITAȚIE?
UNICAT sau DUPLICAT?
REAL sau REPLICĂ?

Gândește-te la asta și fă alegerea ACUM!

Binețe, dragă cititorule!



dr. Edith Kadar 
Arad, 03 martie 2016

 *     *    *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

miercuri, 2 noiembrie 2016

CUM SE ÎMPLINESC DORINȚELE NOASTRE...

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *    *    *    *    *    *    *


Câte dorințe ți-ai pus până acum, și câte s-au împlinit din ele?
Dar, cât de mult ai participat chiar tu la împlinirea lor? Sau te-ai mulțumit să formulezi dorința și apoi să aștepți ca Universul să ți-o îndeplinească instant, scoțând-o din tolbă ca un Moș Crăciun?
Și cum ai reacționat când ai primit altceva decât ce ai cerut? Te-ai gândit că poate de acel lucru ai nevoie, de fapt, sau te-ai considerat vreo persoană uitată de soartă?
Și, cât de tare ai crezut în ceea ce ai cerut? Sau ai făcut-o doar ca să demonstrezi că tu nu primești nimic de la viață?
Din ce stare emoțională ai formulat cererea? De furie, de frustrare, de ură, nemulțumire sau frică? Sau de liniște sufletească și de încredere în ceea ce aduce viitorul?

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să povestim puțin despre dorințe și rolul nostru în împlinirea lor.
Nu uita să pornești muzica pentru a-ți fi alături pe calea rândurilor.



„Vezi ce îți dorești că s-ar putea să se împlinească!”, spune o zicală.
Dar nu când și cum vrei, ci când și cum trebuie, cum și dacă îți este menit.

Când îți dorești cu adevărat ceva, Universul va face totul pentru a te ajuta, indiferent că este vorba despre o problemă de viață, un conflict care te consumă de ceva vreme sau un lucru banal.
Trebuie doar să crezi cu fiecare celulă a ta că ai nevoie de ceea ce ceri, ceea ce te împlinește ca entitate spirituală în calea ta spre desăvârșire.

Universul are energia proprie, care curge și hrănește fiecare particulă elementară a lui. Adică și pe tine, cu toate celulele și cele mai mici elemente ale ființei tale.
Energia universală este aceeași, dar unicitatea noastră, a fiecăruia, îi conferă modalități diferite de manifestare.

„Ce este sus este și jos, și ceea ce este jos este și sus”, spune a doua lege, a Corespondenței, din hermeneutică.
Adică tot ce există și se manifestă în Univers, există și se manifestă în fiecare om, și invers.

Universul tău are propria ta energie și, în funcție de ancorarea ta în lumea materială sau în cea spirituală, crează unicitatea lumilor individuale. Iar acestea compun întregul ca manifestare. UNUL!

Lasă-mă să-ți explic...


În evoluția ta poți alege ceea ce vibrează cu tine, sau ai lăsat pe alții să programeze ca film al vieții tale. Sau poți să ignori. E alegerea ta!

Dacă tot ceea ce îți dorești în viață este constituit din mașini scumpe, telefoane și haine ultimul răcnet, bani mulți și recunoaștere fără număr, „să moară dujmanu'”, acele lucruri le vei primi. Dacă ți se cuvin. 
Dacă nu trebuie să le ai pentru că te-ai născut cu un alt plan pentru actuala existență, nu le vei avea, oricât de mult te-ai strădui. 
Și atunci îți rămân 3 variante. 

Prima ar fi  să te blazezi și să spui oricui e dispus să te asculte că nu ai noroc în viață, că te-ai născut sub o zodie sau o stea nenorocită, că ai fost blestemat(ă), că ai vrăji și făcături și că o întreagă rețea conspirativă de nivel planetar complotează la sabotarea fericirii și împlinirii tale în plan material, deoarece nici o dorință nu ți s-a împlinit.

A doua variantă, care are legătură cu prima, este să începi să îi sabotezi și tu pe cei care consideri că sunt, din fire, mai favorizați de soartă. Și începi să-i bălăcărești și să-i denigrezi pe inamici (ne-amici), aceasta conferindu-ți iluzia egalității cu cei de neajuns și neatins pentru tine. 
Toți ceilalți sunt „proști”, „tâmpiți”, „cretini”, „ratați”, „pipițe”, „fufe”, „curve”, și alte cuvinte alese din vastul dicționar al limbajului marca proprie. 
Nimeni nu știe ca tine teoria, iar practica este demonstrată prin anostul vieții tale de zi cu zi. 
Tu ești cel (cea) care îți lauzi singur cinstea și corectitudinea care te-au menținut la nivelul umil de trai, și încerci să-ți faci din asta o virtute după chipul și asemănarea caracterului tău. Ai impresia că toți te invidiază pentru principiile tale, și astfel încerci să-ți justifici singurătatea în care te zbați cu disperare. 
Dar, oare de ce numai celorlalți li se împlinesc dorințele, îți șoptești adânc în barbă?!



A treia variantă ar fi să te trezești și să îți dai seama că nimeni nu are ceva cu tine în afară de...tine! Să realizezi că nu îți mai ești simpatic(ă) ție însuți/însăți, că nu îți mai place ce ești, cum ești, și să te „ajustezi” la crezurile și credințele tale nou-conștientizate. 

Și cum acestea se schimbă zilnic, așa va fi și adaptarea ta. Iar aceasta îți asigură supraviețuirea ca specimen al unei lumi aflată în continuă mișcare și schimbare. 

Abia când realizezi că deschiderea și flexibilitatea duc la supraviețuire, iar încăpățânarea la moarte, se produce conectarea sau re-conectarea la energia unicității, la energia Universului.


În acel moment înțelegi că toate piedicile de până atunci din viața ta au existat deoarece ai ignorat întregul și ai refuzat să vezi și să înțelegi că ești o mică parte dintr-un mecanism care există de când lumea. 
Care funcționează la fel de bine și fără tine, dar care lucrează din ce în ce mai bine dacă te alături și tu, nu pentru a-l controla ci pentru a-l completa.

Tu, ca parte din întreg, ești important pentru ca „rotițele” ce depind de tine, adică cei din jurul tău, să funcționeze optim. Dacă te „strici” și nu mai preiei și transmiți (pentru că nu mai vrei, poți sau ai chef) ceea ce intră în fișa postului tău de „angrenaj al Universului”, îi oprești sau îi deviezi și pe cei apropiați ție. Și uite așa se țese soarta și se crează karma pozitivă sau negativă. Adică în conformitate cu drumul ales la naștere sau nu.



Nu există cale bună sau rea.
Există calea proprie, iar împlinirea sau neîmplinirea ei aduce aspecte ale vieții pe care tu le percepi ca bune sau rele, în funcție de respectarea drumului ales. 
Îți respecți „planul”, îți va merge bine. Deviezi, cazi în prăpastie.
Dar viața va merge înainte, cu sau fără tine.

Destinația este aceeași pentru toți. Căile sunt diferite.


Aflarea drumului propriu reprezintă scopul vieții actuale. Poți să-l găsești mai repede sau mai târziu, în funcție de credința ta, de încrederea pe care o ai în tine, ca mecanism al Universului.

Și atunci, surpriză!!!! Încep să se împlinească dorințele, visele tale bine depozitate și întreținute pe rafturile sufletului. 

La început prind viață idealurile minore. Apoi, dacă ești conștient, conștiincios și încrezător în orizontul ce ți se deschide și pe care tu l-ai cerut, vor începe să prindă viață dorințe la care nici nu mai sperai că ar supraviețui în vechile condiții de coexistență cu...tine!

Iar împlinirea dorințelor reprezintă semnul că ai înțeles cine ești, ce cauți în viața ta, că ești rotița ce împlinește Universul, și că Universul te recunoaște împlinindu-ți ceea ce ți se cuvine.
Realizezi unitatea în diversitate.



Când îți dorești cu adevărat ceva, Universul va face totul pentru a te ajuta. Indiferent că este vorba despre o problemă de viață, un conflict care te consumă de ceva vreme sau un lucru banal.
Trebuie doar să crezi cu fiecare celulă a ta că ai nevoie de ceea ce ceri, ceea ce te împlinește ca entitate spirituală în calea ta spre desăvârșire.

Iar dacă dorințele tale nu se împlinesc, ar fi bine să verifici cât de ancorat(ă) și prezent(ă) ești în viața și traiul tău. 
Sau dacă primești altceva decât ai cerut, nu crezi că ar fi mai bine să vezi ce ți-e menit, de fapt, să faci, în funcție de ce ai primit, în loc să înjuri tot ce e în galaxia asta?

Vezi ce îți dorești că s-ar putea să se împlinească. Dar nu când vrei și nu cum vrei!
Ci doar atunci când trebuie și cum trebuie pentru a putea fi un optim unul pentru UNUL!...

Binețe, cititorule! 



dr. Edith Kadar
Arad, 24 aprilie 2013


 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2013/04/cum-se-implinesc-dorintele-noastre.html)


 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.