joi, 2 martie 2017

MOMENTE... PENTRU, CU ȘI ÎN NOI ÎNȘINE...

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Fiecare om are nevoie de câte o pauză de la cotidianul vieții, de la ternul șabloanelor și monotonia regulilor de respectat pentru a nu-i deranja pe alții. 
Este răgazul pentru a ne reîntâlni cu cea mai apropiată ființă: noi înșine.

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să (re)citești un material drag sufletului meu.
Este despre momente. Povestește-mi despre ale tale.
Nu uita să pornești muzica pentru a-ți fi alături printre rânduri.


Momente. 
Avem momente în viață când simțim nevoia să fim singuri, să ne retragem din exterior și să stăm în liniștea interiorului nostru. Dacă o găsim. Liniștea.

Sunt momentele în care ne izolăm, nu mai răspundem la telefoane, nu ne mai interesează viața socială cu rețelele ei cu tot; când nu mai vrem să mergem undeva și când evităm întâlniri sau convorbiri din vârful buzelor, pline de banalități, șabloane și platitudini.

Sunt momente în care nu ne interesează dacă cineva ne judecă, ne condamnă, ne amenință că nu mai vorbește cu noi, că se supără, bla-bla-bla, deoarece atunci vom ști cine ne este alături cu adevărat, ne acceptă așa cum suntem, ne iubește necondiționat.

Sunt momentele în care nu mai vrem să auzim nimic și pe nimeni, și nu ne interesează că ceilalți ne pot crede neserioși pentru că am dispărut și nu mai dăm semne de viață.

Sunt momente pentru noi, în noi, cu noi înșine. 
Clipele în care ne adunăm de pe unde ne-am irosit, tragem linii, facem balanțe, ne facem inventarul la ce am avut, cu ce am rămas și ce (credem că) vom avea nevoie în viitor. 

Evaluăm și ne evaluăm.
Chibzuim, gândim, regândim, apreciem și punem lucrurile, întâmplările și oamenii vieții noastre de până acum în „sertărașele” existenței, atent și corect categorisite, pentru a nu mai sta împrăștiate în fața pașilor din viitorul drum al vieții noastre.


Renunțăm la vechi și la inutil, punem deoparte promițătorul și înrămăm excelentul vieții de până acum.

Renunțăm la oamenii care ne trag înapoi sau ne țin pe loc, care nu ne ajută ci doar găsesc, de fiecare dată, un motiv de a comenta, completa, contrazice și demola tot ce facem sau spunem. Ei nu o fac cu un motiv anume; nici măcar nu sunt interesați, cu adevărat, de noi. Ei o fac doar pentru că la altceva nu se pricep în viață, decât la asta.
Sunt oamenii toxici, care ne otrăvesc viața. Dacă le permitem. Dacă nu, renunțăm la ei, le închidem ușa vieții noastre în nas pentru a rămâne singuri cu otrava lor.

Renunțăm la obiceiuri care nu ne fac bine. Sau, cel puțin, le conștientizăm.
Ne amintim că dacă nouă nu ne este bine, nu putem să-i ajutăm pe cei din jur. Că dacă nu ne iubim pe noi, nu avem de unde ști ce înseamnă, cu adevărat, să-ți iubești aproapele. Că dacă noi nu ne alimentăm cu pace, armonie și respect de sine, nu vom ști ce să cerem și ce să le dăm celor pe care îi întâlnim.

Ne amintim cuvinte rar folosite, uitate prin cotloanele întunecate ale vieții noastre, cum ar fi: „NU!”, sau „MĂ IUBESC”, sau ”MI-E DRAG DE MINE, indiferent de părerea altora!”.

Scoatem de la naftalină obiceiuri amânate, uitate sau ignorate: să citim, să ne ocupăm de noi - în primul rând - și nu de alții; ne plimbăm, ieșim la aer, reînvățăm să conviețuim cu noi înșine.

Facem din nou cunoștință cu noi înșine, reamintindu-ne ce faini suntem. 
Reînvățăm să ne cerem părerea nouă și să o și ascultăm. Înțelegem că nu le putem cere celorlalți să ne accepte dacă nu ne acceptăm noi. Devine clar faptul că suntem cel mai bun prieten al nostru.

Sunt momentele în care devenim conștienți că tot ce cerem și așteptăm de la alții, cerem și așteptăm, de fapt, de la noi.
Sunt clipele care fac trecerea de la teorie la practică, de la constatare la acțiune, de la lamentare și scuze la preluarea hățurilor vieții noastre în propriile mâini.
Este timpul când „odată” devine „acum”, când putem deveni ce ne-am propus pentru atunci când creștem mari. 
Este perioada în care trebuie să alegem între „răul” știut și un „bine” necunoscut, iluzoriu.

Este momentul reîntâlnirii cu noi înșine, cu esența noastră. Este clipa în care să facem pasul în necunoscut. Este timpul devenirii noastre.

Depinde doar de noi ce facem cu aceste clipe și după aceste momente: le valorizăm sau le irosim?

Binețe, dragă cititorule!



dr. Edith Kadar 
Arad, 11 iulie 2016

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

3 comentarii:

  1. Cat de mult poate sa imi placa ceea ce scrieti! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. In singuratate ne regasim linistea is orice problema am avea rezolvarea e in noi trebuie doar sa ascultam si sa privim in noi insine.






    RăspundețiȘtergere

1.- Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

2.- Comentariile anonime NU SE IAU ÎN CONSIDERARE începând din 09 decembrie 2013!!!
Nu te ascunde cu lașitate în spatele rândurilor anonime, ci asumă-ți responsabilitatea răspunsului pe care îl dai.
Tu ştii deja cu cine vorbeşti. Altfel eu aleg să nu îl iau în considerare.
Alege să nu fii un ANONIM în viaţă.

3.- Nu îmi trimite același mesaj de mai multe ori doar pentru că nu-l vezi publicat. Ele îmi vin pe mail și le public sau le răspund când pot. Dacă nu primești răspuns înseamnă că mi-ai pus o întrebare al cărei răspuns fie există deja, deci caută-l, fie este cuprins în material, deci caută-l. Nu sunt răspunzătoare că nu ai răbdare să citești.

Mulţumesc.