vineri, 20 ianuarie 2017

LECȚIILE VIEȚII (sau cum TEORIA poate amâna PRACTICA)

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Ai observat cât de mult ne place să ne lăudăm cu teoria  pe care o stăpânim în urma a sute de ore de studiu și a mii de lei cheltuiți, dar cât de reținuți suntem în a povesti și efectele practice asupra vieții noastre?

Te-ai gândit vreodată dacă această atitudine impresionează pe cineva în afară de noi? Sau dacă are vreun efect chiar și la noi?

„Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!”
Cel puțin așa se spune. Dar dacă așa o fi, cum putem obține...lecțiile vieții?

Te invit să povestim puțin, și nu uita să pornești, mai întâi, muzica, pentru a te însoți printre cuvinte.



Cât de greu este să învățăm o lecție a vieții? Și cât de dispuși suntem să ne-o însușim transformând-o  în practică?

Teoretic știm să explicăm, pe larg și pe scurt, despre utilitatea lecțiilor pe care Universul ni le aduce în fața nasului. Suntem doldora de teorie rezultată în urma citirii a mii de cărți, articole și din ascultarea sau vizionarea a sute de filme, zeci de cursuri, conferințe sau prezentări.

Fiecare am ști să scriem sau să vorbim despre importanța de a învăța din fiecare moment trăit. Ba, mai știm și că nimic nu e întâmplător și că totul se produce cu un scop bine determinat. Până ce viața se hotărăște să ne pună teoria la încercare, și pe noi, și ne pocnește peste ochi cu întâmplări practice de vedem stele verzi.

Ce facem atunci? Ne amintim teoria pe care am fluturat-o cu mândrie oricărui „spectator”? Ne oprim să judecăm puțin? Ne reamintim  tot ce am acumulat în atâta timp și ne umplea de mândrie?
Nu! Intrăm în panică, sau ne umplem de furii, sau cădem pradă fricilor, deznădejdii sau/și dezamăgirii.

„Cum s-a putut întâmpla așa ceva? De ce eu? De ce mie? Ce am făcut să merit așa ceva? Eu nu am greșit cu nimic! Universul e nedrept! Dumnezeu este nedrept!”
Recunoști lamentările? Eu da! Le-am manifestat sau văzut pe toate cele descrise.

De obicei nu conștientizăm acest tumult, sau nu vrem să o facem. E mai important să ne victimizăm, să susținem variante ale lui  „eu nu.....”, și să nu ne dăm seama că, indiferent ce spun cei din jurul nostru și cât de mult empatizează cu noi, tot pe noi ne mințim cu nerușinare.

Bun, am trecut și vom mai trece prin asemenea trăiri. Diferența o face practica.
Teoria ne asigură confortul ego-ului: „mamă, cât de multe am învățat și ce multe știu!”. 
Practica este cea care face diferența dintre a învăța o lecție și a amâna pe o perioadă nedefinită însușirea învățămintelor.



Cu toții știm că a rămâne într-un mediu care ne face nefericiți duce la blocarea drumului spre liniște și pace sufletească. Știm să explicăm asta oricui. iar în acest timp noi continuăm să facem aceleași lucruri care ne otrăvesc esența.

Teorie versus practică.

Știm că un loc de muncă prost plătit, cu șefi incapabili și cu un program inuman ne va veni de hac, la un moment dat, și că ar fi bine să-l schimbăm, altfel ne îmbolnăvim și putem muri.
Cel puțin asta știm să spunem oricărei persoane întâlnite, fără să ne dăm seama că ne-am văzut imaginile în oglindă și că ne dăm, de fapt, sfaturi nouă înșine.

Faină-i teoria!
Practica? Găsim tot felul de motive și motivașe de ce nu am făcut schimbarea și de ce nu o putem face nici acum, în ceasul a doișpelea.

Știm că a conviețui cu un/o partener(ă)  care nu ne respectă, care ne demonstrează de nenumărate ori că nici nu îi pasă de noi, care ne umilește în public, este nociv pentru respectul și stima noastră de sine.
Și avem grijă să și dăm sfaturi utile tuturor celor care ne intersectează existența, neobservând... OGLINDA!
Cu cât încercăm mai mult și mai cu foc să convingem pe cineva, cu atât ne-o spunem nouă deoarece trecem prin aceleași experiențe.

Faină-i teoria! Practica e deranjantă pentru că ne distruge imaginea pe care ne-am construit-o în minte pentru a nega evidența.



Știm că boala este consecința unei sume de hotărâri neinspirate făcute cu mintea și neținând cont de suflet, de intuiție sau de semnalele primite. Când cineva se îmbolnăvește, știm să vedem obiectiv întreaga situație, și putem identifica exact momentele neinspirate din viață.
Totul până ce ni se întâmplă nouă același lucru; și atunci uităm tot, de parcă ar fi fost șters cu buretele. De ce? Pentru că ne panicăm, ne supărăm pe nedreptatea sorții și luăm cele mai neinspirate (a se citi tâmpite) hotărâri. Atunci suntem atât de victime încât căutăm pe cineva care să ne descâlcească nedreptatea, și care să ne prescrie pastila minune care nu numai să ne însănătoșească instant, dar care să nu ne deranjeze obiceiurile existențiale care ne-au condus la boală; deși știm că boala are rolul de a ne arăta nevoia de schimbare a stilului nociv pentru noi.

Faină-i teoria, dar grea-i practica!

Știm să spunem oricui să fie atent(ă) la semne premonitorii. Până la noi, care zicem că nouă nu ni se poate întâmpla nimic.

Știm, în teorie, că moartea este doar o trecere în altă dimensiune, și că doar nu mai putem percepe cu ochii fizici omul plecat în moarte.

Faină-i teoria! 

Până ne moare cineva apropiat. Atunci se anulează tot ce am știut, ne lăsăm cuprinși de durere, supărare, suferință, furie pe Univers, pe Dumnezeu, pe soarta nemiloasă, uitând că sufletul omului a luat hotărârea de a pleca înainte cu 2 săptămâni de moarte, și că nelăsându-l să plece, îl ținem aici, ostatic ego-ului nostru deghizat în suferință.
Am întâlnit persoane care, nici după ani buni de la moartea cuiva apropiat, nu i-a dat drumul, țintuindu-i sufletul aici, în plan fizic, prin plângeri și jeluiri.
Nici el/ea nu învie, nici tu nu te liniștești, dar nici nu îl/o lași să se liniștească.

Practica asta ne omoară!

Exemplele ar putea continua, dar sunt sigură că ai prins mesajul: TEORIA e genială, putem străluci în expunerea ei. Dar PRACTICA e, de cele mai multe ori, diferită pentru că presupune aplicarea în viața de zi cu zi a tot ce am învățat. Iar asta generează LECȚIILE vieții.



Ce avem de învățat de la un loc, o situație, o persoană care ne limitează sau chiar ne anulează trăirea, valoarea?
În primul rând că am ajuns acolo prin voia și alegerea noastră. Nimic nu se poate întâmpla dacă nu permitem asta. Restul sunt doar scuze.
În al doilea rând că ieșim de acolo prin alegerea și voia noastră. Doar că, dacă nu ne alegem pe noi din timp ci alegem să ignorăm semnele și semnalele, viața va rezolva problema când și cum nu te aștepți.

Teoria este extraordinară; dar dacă nu e aplicată practic, e ca și cum ai fi făcut școala degeaba.
Practicarea a ceea ce știm în teorie este adevărata școală pentru care am venit aici, în această viață.

Pentru că LECȚIILE se învață din PRACTICĂ, nu din TEORIE.

Ce ne împiedică să facem pasul de la teorie la practică?
Frica de eșec, de a nu dezamăgi, de a... schimba ceva!
De unde vine această frică?
Din proiecțiile minții, din teoriile servite de educația primită, din limitarea pe care toate acestea ni le oferă.

Un om plin de teorii dar sărac în practică este un om plin de frici, încrâncenări, furii, blindat de scuze și răspunsuri gen „de ce nu...”, în loc de „de ce da...”

Teoria ne încarcă de cunoaștere, însă doar practica ne-o pune în aplicare, ne-o recunoaște.
Teoria este comodă, ne încarcă și ne mângâie ego-ul și orgoliul cu cunoaștere, însă doar practica ne aduce confirmarea valorii.

E bine să știm TEORIE; însă ea nu valorează nimic fără PRACTICĂ!
Iar aceasta este cea mai importantă LECȚIE a VIEȚII!
Zic eu.

Binețe, dragă cititorule!


dr. Edith Kadar 
Arad, 03 septembrie 2015

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/06/lectiile-vietii-sau-cum-teoria-poate.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

3 comentarii:

  1. Buna Edith, recent am trait o tragedie care mi-a schimbat viata.Este foarte adevarat ca practica ne omoara.Si este si mai greu sa invat sa ma schimb, sa constientizez ca asa a fost sa fie.Mi s-a mai spus ca nimic nu este intamplator,dar mintea refuza sa accepte si probabil timpul va rezolva lucrurile.Multumesc pt teoria pe care trebuie sa o si aplicam.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine spus. Sa avem urechile deschise si sa ne traim lectiile cu demnitate, urmand apoi alegerile benefice sufletului nostru ! Multumim suflet daruitor.

    RăspundețiȘtergere

1.- Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

2.- Comentariile anonime NU SE IAU ÎN CONSIDERARE începând din 09 decembrie 2013!!!
Nu te ascunde cu lașitate în spatele rândurilor anonime, ci asumă-ți responsabilitatea răspunsului pe care îl dai.
Tu ştii deja cu cine vorbeşti. Altfel eu aleg să nu îl iau în considerare.
Alege să nu fii un ANONIM în viaţă.

3.- Nu îmi trimite același mesaj de mai multe ori doar pentru că nu-l vezi publicat. Ele îmi vin pe mail și le public sau le răspund când pot. Dacă nu primești răspuns înseamnă că mi-ai pus o întrebare al cărei răspuns fie există deja, deci caută-l, fie este cuprins în material, deci caută-l. Nu sunt răspunzătoare că nu ai răbdare să citești.

Mulţumesc.